Trenul in Romania secolului 21

Sotia mea are niste prietene care n-au masina si n-au gasit pe nimeni care sa le ia la Cluj. Si-au facut rezervari la tren cu cateva saptamani inainte – nu au gasit decat bilete pentru luni seara (desi vroiau sa plece de mai devreme).

Din ce am inteles eu: Trenul-minune cu care au plecat ele a plecat cu intarziere de minim 30 de minute, la 23 si ceva pleca din Cluj. A ajuns in Bucuresti la 11:20 azi.

13 ore si ceva. In conditii de noapte – deci cu șine dilatate probabil mai putin. In 10 ore ar face trenul in mod normal calatoria de 497 km (zice infofer.ro).

O mica comparatie cu Austria:

Parndorf (care e foarte aproape de granita cu Ungaria) – Sankt Anton am Arlberg (care e foarte aproape de granita cu Elvetia): aproximativ 630 km

Durata calatoriei cu trenul este de 7 ore si 11 minute (cu aproximativ 30 de minute pierdute in asteptarea trenurilor de legatura prin Viena).

Costul este de minim 29 euro (pentru cls. a 2-a, rezervare facuta cu 2 saptamani inainte). Nu ma credeti – verificati OEBB

In 1894, intr-un articol destul de amuzant ca relatare de epoca, un jurnalist american spunea ca trenul (in Transilvania imperiala) facea 8 ore intre Cluj si Brasov. In Romania moderna, pentru 94,5 lei primesti niste vagoane un pic imbunatatite si o durata a calatoriei sensibil mai mare decat acum 121 de ani!

tren secolul 19

Ultima data cand am mers cu trenul in Romania aveam 21 ani. Treceam in anul 4 la facultate, aveam vreo 10 milioane de lei stranse pentru o vacanta la mare (munceam deja de 1 an) si plecam cu 4 prieteni spre Costinesti. Luam personalul de la (aproximativ) ora 21:00 din Gara de Nord. Stiam ca va face vreo 5-6 ore pana in Constanta, unde trebuia sa mai asteptam un accelerat catre Costinesti. Ne-am luat frumos bilete si hai sa asteptam.

N-am stiut ca plecam inainte de Stufstock (primul sau al doilea organizat vreodata, cred). In gara – macel de oameni. Dar MACEL! Dam peste un coleg din liceu, care ne spune ca el a venit doar “ca sa ii prinda loc unei prietene” si ca el va fugi spre tren cand vine, ca sa se urce din mers si sa pastreze un loc. Am ras de el cand ne-a spus asta.

Cand a venit trenul, am regretat ca n-am facut-o si noi. Urcatul in sine a fost o aventura. 1 coleg s-a urcat pe langa locomotiva, altul la cateva vagoane de coada, noi pe la mijloc. Noi fiind eu si 2 frati inalti (193 si 186 cm), care m-au ajutat pe mine sa “imi misc curul ala gras peste geam”. Adica am intrat intr-un compartiment (deja plin) PE GEAM! In compartiment erau 12 oameni deja si au mai venit 4 rapid. Printre ei: un mos si o babuta care au coborat la Fetesti si un grup de vreo 10 liceeni de prin Ferentari (erau mai bronzati si au cantat tot drumul manele). Dupa cateva ore, colegul mai aproape de noi ne-a gasit. S-a strecurat cumva. Cum eram deja 19 oameni intr-un compartiment, el a stat strivit de geamuri pana la Constanta.

Ultimul coleg n-a fost prea norocos. Si-asa era cel mai pricajit dintre noi, mai era si ochelarist si politehnist. A nimerit pe langa niste roacari beti. Unuia dintre ei nu ii placea tricoul lui (avea unul cu un craniu – gen Punisher). Tot drumul l-a amenintat ca-l bate pentru ca “nu-i place tricoul lui satanic“. Pe unul dintre ei il stia din liceu, dar ala cu greu l-a oprit pe voinic. Ne tot suna “bai, veniti sa ma luati de aici“. Ceva imposibil de realizat in aglomeratia aia.

In Constanta, voinicul s-a calmat rapid cand a vazut ca vin 3 oameni de 186+ spre el, ca sa-l salute pe prietenul pierdut.

Am ajuns in Constanta cu intarziere de vreo 3 ore, trenul de legatura cu Costinestiul a venit si el cu intarziere, am ajuns in Costinesti cand venea lumea la plaja. Pe la 7:30.

Mi-am jurat ca nu mai calc intr-un tren in Romania.

Pana acum mi-am tinut promisiunea.

drepturi imagine: Adevarul.ro

“The Romanians are coming” (ep. 2) – reactii

Acum 2 nopti a fost transmis si episodul 2 din documentarul asta atat de hulit de o parte dintre romani. Romani care foarte probabil nici nu l-au vazut. Sau, daca l-au vazut, pur si simplu nu sunt in stare sa inteleaga ce li se prezinta.

Ce avem in episodul 2?

2 noi povestiri: un baiat sarac din Lupeni, care lucreaza ca spalator de masini ziua si noaptea doarme sub un pod (ca sa poata trimite cat mai multi bani acasa) si o asistenta medicala (NU, NU infirmiera cum au inteles niste poligloti de Dambovita) care pleaca de la o viata bunicica in Constanta (casuta maricica, familie iubitoare) in Anglia, pentru ca asa ar castiga “10 times as much as she earns in Romania”.

Aflam, in plus, cum o mai duce Alex, tipul cu trecut dubios care incearca sa o ia de la capat, alaturi de 2 romani cu care s-a imprietenit in Anglia. Nu in ultimul rand, vedem cum evolueaza povestea naratorului, Alexandru Fechete, un tigan de langa Cluj, care munceste legal ca mecanic auto, pentru a-si tine nevasta si copilul intr-un “shitty place” de langa o groapa de gunoi.

Documentarul (prin vocea naratorului sau a personajelor, in ambele episoade de pana acum) se straduieste sa explice ca Romania e frumoasa, ca nu toata lumea o duce foarte rau, ca multi romani vor doar sa munceasca, ca cei care fura si fac trafic de persoane samd sunt doar oile negre ale tarii (asa cum fiecare tara are infractorii ei).

In episodul asta, mesajul devine ceva mai clar: daca pleci din Romania unde AI ceva – dar viata ta e grea, nu vrei sa pleci undeva unde e la fel de greu sau mai rau, dar mai esti si printre straini. Indiferent ca esti tigan care locuieste langa o groapa de gunoi sau o asistenta medicala care nu pare sa o duca prea rau in Constanta, vrei un viitor MAI BUN. E asa de greu de empatizat cu asemenea situatii?

Pe de alta parte, daca pleci de la NIMIC, ORICE e mai bun decat nimic. Asta nu inseamna ca ORICE-ul asta din Anglia ti se pare raiul pe Pamant.

Evident, informatiile astea trec pe langa romanii care se uita la documentar, daca o fac, si tot ce vad e (o sa enumar anumite tampenii stranse de la conationalii nostri indignati nevoie-mare de un documentar foarte bun):

  • in documentar sunt prezentate povestile unor tigani + “tiganii nu ne reprezinta”. Nu, nu sunt prezentate doar povestile unor tigani, e evidenta culoarea pielii personajelor. + Sunt departe de a fi iubitorul tuturor tiganilor, dupa ce am copilarit si mers la scoala intr-o zona in care locuiau multi tigani si am fost amenintat de mai multe ori cu cutitul si de 3 ori (la 11, 16 si 17 ani) chiar jefuit de grupuri mai mari de tigani – de fiecare data in zone populate, cu multi romani trecand pe langa fara sa faca nimic. Dar sunt constient ca nu toti tiganii sunt “infractori”. Am avut 2 colegi de banca* in scoala generala care erau tigani, un coleg de liceu tigan, colegi de facultate care erau tigani. Am si acum un coleg la postliceala care e tigan. Pe bune de sunt cu ceva diferiti fata de MAJORITATEA romanilor. Doar ca sunt discriminati constant de majoritatea populatiei.
  • se prezinta doar zone urate din Romania. Cu variatiuni pe tema asta, in ideea “Romania nu e toata asa”. Bai, e evident ca nu e toata Romania asa, dar documentarul nu isi propune sa prezinte unicorni si curcubee roz si floricele pe campii, ci viata grea a unor romani care viseaza la un viitor mai bun (in Anglia). Pata Rat de langa Cluj e in Romania. Lupeni-ul e in Romania. Tiganii aia care locuiesc fortat in zona de langa fostul combinat chimic din Baia Mare… news flash, sunt DIN ROMANIA.

  • in Anglia lucreaza n doctori romani, n la k programatori si finantisti, si avem cateva mii bune de studenti la facultatile lor. Pe aia de ce nu ii prezinta nimeni,”nu sunt prezentate si povesti ale romanilor din clasa de mijloc”? Raspunsul simplu: pentru ca nu ii pasa nimanui de ei. Pentru ca nu face audienta o poveste banala de genul “X a fost recrutat de o multinationala dupa n ani de experienta intr-o multinationala din Romania”. Wow, ce poveste de succes. Mai nuantat: pentru ca oricat de multe povesti de succes de romani ai avea, o sa ai mult mai multe ale localnicilor. Asa-i ca nu prea te intereseaza pe tine, ca roman sadea, cum un african a facut facultatea de medicina in Romania si apoi iti trateaza compatriotii intr-un dispensar de tara? De ce sa te astepti la altceva de la englezi?

  • Aurel Vlaicu, N. Paulescu, Brâncuși, Nadia Comaneci, G. Hagi, S. Halep etc. sunt romani, nu ca ăștia din documentar, de aia de ce nu ziceti? Bai, pe bune, ce treaba are sula cu prefectura? 50 si ceva la suta dintre romani locuiesc la tara in 2015. Ceva mai mult de atat au WC in curte. Salariul mediu NET pe economie e de aprox. 390 de euro (1743 lei in noi/2014, comunicat INSSE din ian. 2015). Ce daca am avut cateva persoane care au realizat ceva in tara asta? Schimba cu ceva saracia generalizata din tara asta? Se simte mai bine ala din Lupeni care locuieste in 2 camere cu inca 7 oameni? Are vreo sansa in plus pentru vreun job care sa-l scoata din saracie daca afla ca Paulescu a avut un rol important in descoperirea unui tratament pentru bolnavii de diabet?

  • strainul X a vazut acest documentar si acum crede ca toti suntem tigani si traim in blocuri arse“. Ma ierti, dar cum te afecteaza prostia altuia? Pentru ca trebuie sa fii prost ca sa intelegi asta dintr-un documentar care mentioneaza clar ca viata nu e la fel de grea pentru TOTI romanii. Daca o duci bine in strainatate DEJA, cu ce te afecteaza opinia unui prost despre tine si originile tale? Daca ai plecat din tara, oricum ai plecat ca s-o duci mai bine, nu ca sa te surprinda strainii cu laude la adresa tarii tale natale, unde curge (cum altfel) doar lapte si miere. A, ti-e frica sa nu creasca rasismul la adresa ta? Unui rasist nu o sa-i schimbe opinia despre romani nici 1000 de documentare cu frumusetile Romaniei. In schimb o sa te priveasca mai bine strainul daca nu te inflamezi aiurea, ci pur si simplu iti vezi de treaba ta si, eventual, poate faci ceva ca sa imbunatatesti si viata celor ramasi in tara. Cam cum se chinuie sa faca cine? Cei din documentar.

  • aici adaugam alte motive absurde de mandrie, pe care le folosesc inclusiv anumiti jurnalisti care ar trebui sa fi auzit de fact-checking: “romancele sunt cele mai frumoase femei din lume” (pe bune, cu ce te ajuta asta (daca ar fi adevarat)? esti proxenet, sau ceva de genul?), “limba romana e a doua limba vorbita in Microsoft, romanii vorbesc 3 limbi straine, romanii sunt foarte inteligenti, romanii sunt cei mai buni in toate” – niste mituri urbane care denota fix faptul ca romanii care cred in ele sunt, ce sa vezi: prosti. Intr-o tara in care generatie dupa generatie nu ia BAC-ul, iar generatiile mai vechi il luau in procente mai mari doar pentru ca nu exista frica de inchisoare prin comisiile de evaluare, ca sa vorbesti de “inteligenta” generala a natiunii trebuie sa fii foarte obtuz.

O mentiune speciala pentru mitul vorbirii multor limbi straine. Lucrez de 10 ani cu si pentru oameni din corporatii multinationale. Am facut o facultate, acum fac o postliceala, am niste prieteni si rude care predau la facultati (licenta sau master). Am invatat 4 ani de zile o limba straina (germana) la o scoala privata, pe banii mei. Am intrat si intru in contact zilnic cu fel si fel de oameni “cu minim 12 ani + 3 ani de scoala”. Un procent insemnat dintre romani NU STIU SA SCRIE SAU SA VORBEASCA corect limba lor natala. D-apoi limbi straine. Si nu, faptul ca abia intelegi login, enter, save si print si balmajesti cateva fraze amuzant de agramate nu inseamna ca “vorbesti limba engleza”.

Da, sunt destul de multi romani care sunt inteligenti, au joburi bune, vorbesc mai multe limbi straine bine, au masini si case ok – cumparate din bani castigati cinstit. Dar sunt foarte putini, daca ii raportezi la totalul de 20.000.000 de romani. Daca faci parte din categoria asta si te simti jignit de documentarul asta, pune mana si iesi din cercul tau de siguranta, mergi un pic prin orice cartier de blocuri comuniste din Bucuresti (sau din orasul tau) si o sa vezi ca realitatea nu e colorata in rozul TAU.

  • la final, sa nu ii uitam pe toti idiotii care sunt rasisti, injura, comenteaza fara sa vada documentarul, comenteaza intr-o romana stricata si altele de genul: Voi stricati imaginea romanilor in Romania si in afara tarii, bă!

 

 

 

  • Am si o poveste amuzanta pe tema asta: acum cativa ani, intr-o toamna, eram in zona copilariei, mergeam la ai mei, cand vine un tigan adolescent la mine (in mijlocul multimii de romani care se intorceau de la serviciu la ora de varf) si-mi cere bani. Ma ia cu “Stii tu cine sunt eu? Stii tu cu cine o sa ai probleme daca nu imi dai bani?” Eram pregatit sa ii dau un picior, cand ajungem la alt tigan, de-o seama cu mine. “Uite, Catalin, asta nu vrea sa-mi dea bani, zice ca nu i-e frica de tine”. Catalin era colegul meu de banca din scoala primara, care a parasit scoala dupa clasa a 4-a. “A, tu esti? Ce mai faci? Cum e viata? Bă, sa-l lasi in pace pe el daca-l mai vezi, da?”

Ura patologica fata de aproape

Orice articol despre protestele cadrelor medicale trezeste reactii intense pe oriunde apare.

Astazi am citit despre protestul de ieri unor cadre medicale (aproximativ 100 – majoritar infirmiere/asistente/brancardieri, din ce inteleg) in fata Ministerului Sanatatii.

Citez din articolProteste în sănătate: „Nu suntem călăi. Suntem priviți ca șpăgari, dar nu e adevărat”

Silvia lucrează ca infirmieră de 7 ani și are un salariu de 900 de lei, cu tot cu vechime și sporuri

Tânărul de 31 de ani lucrează ca asistent medical de 4 ani și câștigă în jur de 1.500 de lei, cu tot cu bonuri de masă. Pentru a ajunge la această sumă face 8 gărzi pe lună

Florin, asistent medical la secția de psihiatrie într-un spital din Arad, este nemulțumit în primul rând de salariile mici. Timp de 11 ani, din 1994 până în 2005, a fost infirmier, iar apoi a devenit asistent. Acum, la 42 de ani, are salariu de 1.400 de lei

Asistentele medicale pot ajunge să câștige mai mult (în jur de 2.000 de lei lunar), dacă fac ture de noapte și dacă au studii superioare: „Dar sunt asistente care lucrează numai dimineața și nu au ture de noapte. Unde nu sunt sporuri specifice, se câștigă 1.300 – 1.500 la vechime maximă

Conteaza pentru romani faptul ca oamenii astia fac o meserie grea, intr-un mediu infect (la propriu si la figurat), ca sunt lipsiti de lucruri de baza pentru a-si face meseria (medicamente, seringi, manusi, echipamente care chiar sa functioneze etc.) pentru care studiaza destul de multi ani (ok, brancardierii si infirmierele nu, dar ei sunt putini, oricum)?

Aveam o perioada moarta la munca, am numarat si curaategorisit comentariile facute dupa articol (90 de comentarii primare – pe comentariile facute la comentarii le-am ignorat).

Iata ce cred (repet) 87 de romani (am ignorat 3 raspunsuri duble) dupa ce citesc articolul de mai sus:

  • (aproape) toti angajatii din sanatate sunt spagari (si/sau prosti): 39
  • sunt alaturi de protestatari (si/sau au observatii pertinente): 12

  • medicii sunt spagari si/sau culmea rautatii in Romania (dar ignoram mesajul articolului “personalul sanitar este prost platit“): 18

  • raspunsuri total paralele cu subiectul: 11

  • sugestii/observatii tampite (privatizarea e solutia, adevarul e la mijloc, sa se aplice metode SF): 6

Nu este primul articol de genul asta citit in ultimii ani de mine. Indiferent de platforma on-line unde apare, comentariile sunt asemanatoare cu ce am numarat eu mai sus. Bazandu-ma si pe majoritatea comentariile pe tema asta pe care le-am mai citit in ultimii ani, eu ma voi lansa intr-o generalizare care cred ca e destul de corecta (in masura in care generalizarile pot fi corecte):

Romanii au o placere aparte in a-i urî pe alti romani. Nu conteaza ca au dovezi putine pentru ideile lor fixe, nu conteaza ca ura nu duce nicaieri. Daca ei sunt prosti, prost-platiti, frustrati, ratati, surmenati, loviti de diferite probleme – cel mai usor mod de-a-si exterioriza problemele este URA fata de ceilalti.

Ura fata de altii care castiga mai bine (sa vedeti ce comentarii am citit la articolele despre programatori, una dintre putinele meserii bine-platite in tara asta), ura fata de altii care sunt mai educati decat ei (profesorii sunt de asemenea blamati pentru toate relele tarii), ura fata de altii care au reusit ceva in viata/au reusit sa acumuleze prin munca ceva in tara asta (automat sunt categorisiti drept hoti/exploatatori/curve etc.), ura fata de oricine face o meserie pe care el/ea n-ar face-o in ruptul capului.

Toata ura asta este bazata pe o incapacitate de a vedea lucrurile in ansamblu sau de a se pune pe sine in situatia celuilalt. Unii dintre compatriotii mei nu au capacitatile intelectuale pentru asemenea procese psihice complicate. Dar problema asta este generalizata. Majoritatea romanilor nu vor sa vada mai departe de zona lor de confort. Casa lor, familia lor, (eventual) prietenii si jobul lor si cam atat.

Pe langa toate acestea, ura romanilor e intotdeauna indreptata catre cel mic din fata lor (functionaras,  asistent medical, controlor de bilete, politist etc.) nu catre cei care iau decizii si fura si mint cu succes de zeci de ani – creand cadrul perfect pentru care cei mici sa se apuce si ei de furat.

Daca Mazare sau Oprescu sau Pinalti sau orice alt mic baron local care s-a imbogatit prin spolierea banilor publici, stransi din munca mea si a ta si a lor (a celor care urasc) vor fi condamnati la inchisoare, fac pariu ca vom avea manifestatii de strada.

Cum, sa fie inchis “tătucul”? Cel care ne-a dat 3 parcuri si un pod, dar ne-a furat milioane/zeci de milioane de euro? “El macar a facut ceva, altii nu fac nimica si nu sunt condamnati” – de parca asta scuza furtul.

Pleaca medicii, inginerii, arhitectii, programatorii si absolventii de facultati care au ceva in cap – in cautarea unor joburi mai bine platite? “Sa plece, cui ii pasa?” e raspunsul pe care-l dau, ridicand din umeri, majoritatea oamenilor care nu vad mai departe de ziua de azi.

Cand ajung sa aiba nevoie de serviciile specializate pe care categoriile mai sus enumerate le ofera, brusc isi dau seama si desteptii astia de faptul ca au ramas MAJORITAR cu altii ca ei – prost pregatiti, cu nasul dupa “ciubuc” si cu o singura dorinta in cap: sa scape mai repede de si dupa ce l-au jumulit cat mai mult pe prostul din fata lor.

Ce va ramane intr-un final? Ura.

Munca (aparent) nu trebuie platita

Sotia mea este (printre altele) jurnalista. De curand a fost contactata de o cunoscuta, mica “vedeta” autohtona de televiziune.munca pe bani Pentru o emisiune (al carei realizator este), numita “vedeta” avea nevoie de un om bun-la-toate care sa se ocupe de munca de cercetare, contact, stabilit intalniri si altele cu diferiti parteneri (actuali sau potentiali) ai emisiunii. Munca de cateva ore pe zi, cam 4 zile pe saptamana, cateodata si-n week-enduri.  Bani nu ar urma sa primeasca pentru aceasta munca. Contract de colaborare, conventie civila? Nu, nu, nu. La ce are nevoie de bani? Ar fi platita (teoretic) prin diferite barteruri facute cu numitii parteneri. Apar in emisiune, in schimb cineva (de la emisiune) poate primi diferite servicii, poate chiar bunuri, “gratis” de la aceste firme partenere. Ce, omul care face treaba asta trebuie sa manance, sa plateasca utilitati, transport samd? Da-l incolo, poate sa manance tort (culmea, la propriu, in cazul asta). A refuzat-o, bineinteles.

Din intamplare, “vedeta” cu pricina se “stie” de ceva vreme cu sotia mea. S-au intalnit de cateva ori la diferite evenimente/pranzuri/interviuri la care sotia mea a ajuns trimisa de angajatorul ei de-atunci (meseria asta suna mult mai stralucitoare decat este de fapt). “Vedeta” asta cheltuieste fara sa clipeasca sute de lei pentru un pranz, o sampanie sau mai stiu eu ce mancaruri “rafinate”. Hainele si accesoriile pe care le poarta intr-o zi “proasta” costa mai mult decat 10 salarii medii nete din Bucuresti. Cheltuieste mai mult pe benzina intr-o luna decat as castiga eu in 2 luni ca asistent medical incepator. Bai, dar daca ii ceri sa plateasca CU BANI un om pentru munca depusa (buna, rea, grea, usoara, multa, putina, cum o fi), pe care altfel ar trebui s-o faca ea – ca sa fiu clar -, atunci n-ar da 1 leu.

Asta nu e deloc primul caz in care ma lovesc de mentalitatea asta la romanii cu bani. Nici macar prima data cand scriu pe blogul asta pe acest subiect. Cum pot trai oamenii de genul asta in tara asta fara sa aiba niste notiuni minime de consideratie fata de munca semenilor?

O mica frantura de realitate romaneasca

Bucuresti, ora 8:20, o strada aglomerata, la 10 minute de Piata Victoriei.

Trotuar relativ larg, in fata unei cladiri de birouri. Pe trotuar, masini parcate – majoritatea masini ale angajatilor corporatiei multinationale care are sediul in cladirea de langa*.

Impreuna cu 2 colegi, ne indreptam spre locul de munca. Cel mai firav dintre noi a ramas un pic in spate. In spatele lui, pe trotuar(!), un BMW (cu volan pe dreapta) inmatriculat in Bulgaria isi tot ambala motorul. Dupa ce vede ca nu i se da din fata “fraierul“, soferul (ceafa-lata, tuns scurt, față buhăită de meltean) deschide geamul si striga la el sa se dea mai repede la o parte, nu vede ca el “vrea sa intre in trafic?”. Colegul ii raspunde ca e pe trotuar, care nu e pentru masini – ce cauta cu masina pe trotuar? Melteanul raspunde “n-ai vazut ca eram parcat?”. Colegul ii raspunde “pai unde te grabesti, nu vezi ca e oricum rosu pentru masini si n-ai unde sa te bagi?”. Melteanul ii raspunde “hai poate iti dau un pumn si te grabesti”. Asta am auzit-o si eu, m-am oprit cu colegul celalalt (care nu mai suntem firavi) si ne-am intors (eram la 10 m in fata). Melteanul a evaluat situatia si n-a mai zis nimic. A plecat apoi de la stop (cand noi traversam) cu derapaj.

Daca era singur, probabil colegul meu s-ar fi vazut nevoit sa fuga, daca ceafa-lata iesea dupa el.

Asa m-am saturat de porcariile astea zilnice.

 

*Parcarea cladirii (una incapatoare, are loc cam pentru 100 masini) sta tot timpul goala – acolo trebuie sa platesti ca sa-ti parchezi masina (70 euro/luna/spatiu de parcare). Se pare ca multinationala nu are chef sa negocieze cu proprietarul cladirii un discount la parcare pentru fraieri, dar pentru masinile mai-marilor multinationalei s-au gasit bani (si vointa) pentru cateva locuri de parcare.

Paznicii “cu simțul răspunderii”

Primul meu job “oficial” a fost de paznic la Flamingo Otopeni. Ei numeau postul “întâmpinător oaspeți“, dar eram de fapt paznic pe timpul zilei (noaptea si in week-end-uri aveau o firma de paza care trimitea agenți). Aveam 18 ani, eram in anul I la Facultate, salariul minim pe economie era de 2.900.000 de lei si ei ma plateau cu 2.700.000 lei pentru 6 ore/zi (dintre care 400.000 lei “la negru” – in plic). Am rezistat fix 4 luni. Fiecare tâmpit cu un pic de autoritate din firma credea ca putea sa-mi dea ordine. Mare lucru nu era de facut, nu ma deranja sa ajut pe ici, pe colo. Dar cand au venit zapezile si “șeful femeilor de serviciu” m-a pus sa dau zapada cu lopata prin curte (desi nu era treaba mea, ci a lui, si scria clar in contractul meu de munca, la “îndatoriri”, ca nu trebuie sa raspund decat in fata sefei mele directe si a celor 3 manageri/patroni) iar mai apoi administratorul firmei mi-a oprit drept represalii curentul (si implicit caldura) in ghereta mea, cand afara erau -10 grade, mi-am zis ca munca multa e saracia omului si am plecat de la maretul loc de munca.

De ce introducerea asta lunga? Ca sa arat ca stiu cum e sa faci aceasta meserie pe un salariu de mizerie si sa te priveasca de sus toti idiotii. Si din cauza asta (si pentru ca sunt politicos de felul meu IRL) salut intotdeauna paznicii atunci cand ajung la un spital in practica si trec pe langa ei. Am tot respectul pentru oamenii care muncesc si chiar ma enerveaza cei care se uita de sus la alt om, doar pentru ca e ospatar, brancardier, paznic, gunoier sau mai stiu eu ce.

Cu toate astea, ma enerveaza extrem de mult o parte din oamenii care fac meseria asta. Atata timp cat nu trebuie sa ii intrebi ceva si mai pari si angajat al spitalului, te ignora, sau raspund in scarba. Daca esti unul dintre “sefii” din spital – imediat devin mierosi si slugarnici. Daca vad vreun vizitator care coboara dintr-o masina mai scumpa (care de regula parcheaza fix aiurea) – imediat pregatesc frazele standard cu care scot cei “5 lei pentru parcare” – desi nu au de multe ori nici un drept legal sa colecteze vreun leu.

Daca vad pe cineva ca face o poza (cu mobilul sau un aparat foto) isi ies din minti. “Nu e voie – nu e voie”. Am auzit tipete adresate unui grup de vizitatori din alta tara care se pozau in curtea unui spital (stiu, e stupid, dar tot nu e motiv de zbierat la niste straini).

Daca vine o sleahta de tigani, care interneaza o ruda mai importanta in tribul lor, n-o sa vezi niciodata un paznic (sau grup de paznici) facand pe viteazul cu ei. N-I-C-I-O-D-A-T-A n-am vazut vreun tigan dat afara de pe sectie pentru ca s-a terminat programul de vizite, e prea zgomotos sau de pe holuri pentru ca arunca ziare, ambalaje de mancare si pet-uri pe jos. In schimb am vazut vizitatori normali dati afara cu injuraturi si tipete, doar pentru ca mai erau pe sectie la momentul cand se termina programul de vizite (nu ca ar trebui sa stai toata ziua, dar nici sa fii luat la injuraturi nu-i normal).

Dar atunci cand te duci la ei incercand sa afli ceva (pe unde poti intra ca elev in practica, unde e o anumita sectie, care e programul de vizite – daca esti vizitator, unde poti parca pentru a nu fi vreo problema sau orice alta posibila doleanta) parcă sunt niste hiene, simt imediat slăbiciunea si imediat isi schimba comportamentul. Replici date in sictir sau pur-si-simplu nesimtite, glume de prost gust si minciuni apar imediat in “arsenalul” lor.

Cei mai nesimtiti sunt, intr-un clasament personal, paznicii de la Spitalul de Urgenta “Floreasca”. Pe langa luna de practica pe care am facut-o acolo, am ajuns si ca pacient 1 data acolo si de 2 ori ca “vizitator”. Mai mari șpăgari si nesimtiti ca aia n-am vazut. Acolo e si cea mai mare afluenta de tigani, pentru ca exista perceptia printre ei ca e cel mai bun spital si ca doar acolo trebuie sa-si trateze bulibasa ranit in aripa. Tigani care fac o mizerie si-un zgomot pe culoarele spitalului care contrasteaza enorm cu conceptul de ingrijire in spital si insanatosire in conditii de asepsie. N-o sa vezi vreodata vreun paznic facand ceva in legatura cu asta (desi sunt foarte multi – cam cei mai multi din toate spitalele pe unde am calcat eu). In schimb, paznicii din fata spitalului castiga din spaga zilnica cu “parcarea” mai mult decat un rezident intr-o saptamana (din salariu).

Pe locul 2 vin paznicii de la SUUB (Universitar “Central”). Spitalul ala e foarte inalt, de-asta cam trebuie sa folosesti lifturile. Aripile si sectiile sunt destul de prost semnalate, de-asta cam trebuie sa intrebi pe cineva pentru directii. Paznicii impreuna cu liftierele de la SUUB traiesc intr-o armonie perfecta, 2 rase de nesimtiti care se inteleg perfect unii cu altii dar se unesc in nesimtire impotriva oricarui ignorant ce indrazneste sa le adreseze vreo intrebare. Prima data cand am ajuns in spital in practica si am intrebat un paznic (politicos) cum se ajunge la o anumita sectie, mi-a raspuns ca el e de la “curatenie” iar o liftiera m-a trimis (la pertu) sa urc pe scari peste 10 etaje (nu ca ma deranjeaza efortul fizic, dar nu asta era raspunsul pe care-l cautam). Sunt destul de pasnic, dar cand i-am raspuns liftierei ca i-am vorbit politicos si cu “dumneavoastra” si paznicul m-a luat cu “de ce te enervezi si unde vrei sa mergi” am fost foarte aproape sa-l pocnesc pe sărăntoc! Sa nu mai zic de ce mi-au auzit urechile ca “raspunsuri” date altor vizitatori, in diverse situatii.

La Colentina am fost trimis de 2 paznici (la -10 grade, eu fiind in halat) in cu totul alt colt al spitalului cand am intrebat de-o sectie, noroc ca exista panouri mari prin curtea aia care te ghideaza mult mai bine decat orice nesimtit.

La Matei Bals, cand mi-am internat tatal acolo, paznicul refuza sa iasa din ghereta lui ca sa deschida bariera (desi fix pentru asta era pus acolo – pentru ca acolo se cere taxa de parcare de catre spital). Cand a catadicsit sa iasa, l-a abordat pe fratele meu cu un “Ă?”, pe post de “bună ziua, ce doriți?”. Dupa aia incepuse sa tipe ca mergem in directia gresita pentru a parca (desi habar-n-aveai de unde sa stii ca mergi in directia gresita daca el nu-ti spunea asta, ceea ce a “uitat” sa zica).

La “Coltea” imi raspundeau paznicii la “buna ziua” cu acelasi “ă” de mai sus, sau cu un “noroc“, de parca ne-am tras de sireturi in copilarie. Cand aparea un doctor (chiar si unul cam de-o varsta cu mine), brusc deveneau servili “bună ziua, bună ziua“.

La “Elias” un paznic incepuse sa faca pe desteptul atunci cand l-am intrebat de biroul “Sefei de ingrijiri” a spitalului – a zis ca nu exista asa ceva in spitalul asta, sa plecam acasa. La sfarsitul zilei, cand plecam, ne lua peste picior “ati gasit pana la urma pe cine cautati, hăhăhă?”.

Evident, tot ce am relatat eu mai sus ca se intampla prin spitale, se intampla si pe la alte institutii publice, unde multi oameni cred ca sunt pusi acolo doar pentru a da raspunsuri in doi peri oricui nu pare sa aiba vreo autoritate, de orice fel (bani, pozitie sociala sau politica, putere). Bineinteles ca exista si oameni normali care sunt paznici, dar parca sunt extrem de putini, intr-o mare de nesmitire.

Daca te bucuri cand scapi de un dobitoc – esti un om rău?

De-a lungul timpului am lucrat cu tot felul de clienti. In domeniul asta (grafica pe calculator) toata lumea se crede mai mult sau mai putin experta. Asta e, trebuie sa inghiti si sa accepti intotdeauna sa faci ce ti se cere, oricat de multe argumente ai putea aduce pentru a demonstra ca exista alte solutii mai eficiente si mai frumoase.

Dar din cand in cand dai peste un expert al expertilor. Orice faci, orice solutie grafica ii propui, nu ii place. Daca are la dispozitie 10 zile pentru un proiect, in primele zile n-o sa auzi nimic de la el/ea, dar in ultimele 2-3 zile o sa iti ceara minim 10 variante diferite de layouturi si nenumarate modificari importante (fă aia mai mică, mută aia mai sus cu 1 cm, fă aia mai frumoasă, foloseste o altă culoare mai caldă șamd). Daca are la dispozitie 20 de zile, atunci in primele 10 zile va accepta fara tragere de inima una din primele 2-3 propuneri, pentru ca in ultimele 2-3 zile iarasi sa schimbe totul si sa ajunga la o cu totul alta varianta. Varianta de care oricum nu e multumit(a), si ti-o spune si te trage pe tine la raspundere pentru ca nu a comunicat ceea ce a dorit – desi ti-a oferit liberatate creativa ZERO.

 

Expertii astia intalniti de mine au fost majoritar niste mici sefuleti, ajunsi in pozitiile lor ‘de raspundere’ nimeni-nu-stie-cum, subcalificati pentru ceea ce trebuie sa faca (fara studii de marketing, management sau publicitate), dar cu gura mare. Pentru ca munca e rar rasplatita cum trebuie, de regula ei erau cei care cadeau in picioare cand firma/departamentul unde lucrau se restructura/intra in faliment. N-am auzit pana acum de vreunul care sa fi ramas fara job dupa o problema.

 

Ei bine, e prima data cand aud ca un asemenea specimen este pus pe liber de firma la care lucreaza (unul dintre clientii nostri). De cativa ani a trebuit sa inghit toate porcariile pe care le-a debitat si a trebuit sa-mi pierd nenumarate dupa-amieze refacand munca pe care o credeam terminata, pentru ca “ceva nu-mi place”. Acum, cand aud ca pleaca – ar trebui sa ma simt prost ca ma bucur de asta? Sunt relativ pasnic si nu-mi place sa ii doresc altcuiva raul. Dar anumiti oameni sunt pur si simplu tampiti – ar trebui sa-mi para rau ca mi se pare normal sa li se intample si lor lucruri rele?