Cornel, cel căruia toată lumea îi zicea Costel

Toata lumea a vazut un Cornel la un moment dat in viata lor, in Romania. Poate unii au reusit sa aiba mai rar de-a face cu un specimen ca el. Poate altii au suferit din cauza unuia ca el.
Image

Cornel era “baiat finuț”. Cel putin asa se recomanda. Aproape orice se intampla, reusea sa pastreze un zambet larg pe fata. Te injura? O facea cu zambetul pe buze. Scuipa o tirada la adresa cuiva (persoana, grup de persoane, etnie, popor, continent) tot timpul cu zambetul pe buze. Injuratura pentru el era ca virgula in scris – o folosea peste tot, fara o logica anume: Era cald afara + injuratura. Pe drum a vazut o femeie “buna” + injuratura. A venit un coleg nou la munca – “salut, bine ai venit, eu sunt Cornel + injuratura“. Aseara a baut o bere + injuratura. Mergem la masa + injuratura? Ce buna e mancarea + injuratura. 

Cornel vroia sa stie tot ce se intampla in firma. Teoria unui coleg era: Cornel se ducea la baie de 7 ori pe zi ca sa poata sa se holbeze in toate monitoarele colegilor cand se intorcea de la baie. Cand firma organiza un gratar + bere + ping-pong, Cornel statea si facea glume de pe margine la adresa alora care se ocupau de gratar sau de cei care carau bautura/mancarea in curte. Dupa ce munca era gata, era primul langa masa cu mancare/bere, si nu mai pleca de acolo.

Cornel era misogin (evident). Cand a venit cu un alt coleg spre munca, a fost oprit de o cunostinta feminina a lui, au vorbit un pic, s-au salutat. “Cine era aia, Cornele?”. “O proastă. E bună, da’ e proastă + injuratura“.

Cornel nu stia sa piarda. La nimic. Pierdea la ping-pong “bai, ce bine joci tu, ai avut noroc, hăhă”. Te batea la ping-pong “hai ca te mai invat”. Cand a plecat de la un fost loc de munca, un coleg (care l-a recomandat la noi – nenorocitul) ne-a povestit c-a facut asta: s-a dus in camera patronilor, le-a baut alcoolul fin, le-a facut cat mai multa mizerie pe acolo si le-a deschis niste cutii cu delicatese, ca sa se strice “să le zici că io am făcut asta + injuratura”!

Cornel era invidios. N-a putut sa sufere faptul ca eu am fost promovat si nu el – atunci cand un alt coleg a plecat -. Din “ce faci șefu’, intră șefu’ și șefu’, pot sa imi iau o pauză de…” nu m-a scos. Desi nu exista vreo formalitate cu ceilalti graficieni seniori (care plecasera), desi i-am zis de mai multe ori sa inceteze cu apelativul asta si sa ma lase-n pace. Desi n-am facut niciodata nimic sa-mi impun fortat ‘senioritatea’ in fata lui, Cornel simtea ca ma poate sâcâi asa. Inainte sa plece colegul nostru, el i-a luat pe el, pe tipa de la client service si pe celalalt grafician senior deoparte si a zis “deci eu + injuratura nu mai muncesc niciodata ceva in plus, nu mai ajut pe nimeni + injuratura”. Cand a plecat un coleg pentru 6 luni la alta firma si s-a intors, din varii motive, Cornel l-a intampinat cu “hăhă, ai luat țeapă, hăhă”. Acelasi lucru l-a zis cand a auzit de un coleg care a plecat in Anglia si o ducea greu acolo.

Cornel era din Ploiesti. Nu suporta sa mearga cu trenul zilnic (unde oricum mergea cu nașu’). A incercat de cateva ori sa faca autostopul spre Bucuresti. Nu i-a placut. Si-a pus Cornel instalatie de gaz pe un VW vechi si venea “ca un domn, ca sa nu se inghesuie cu toti nespalatii in tren”. Se plangea zilnic ca n-are bani de gaz (asta se intampla in 2006, cand avea un salariu de aproximativ 1500 lei), dar venea zilnic cu harbul lui in Bucuresti.

Cornel avea oroare de “glumițele de autobază”. V-am spus ca era baiat fin + injuratura, nu? El facea NUMAI glume de prost gust, dar nu suporta  “glumițele de autobază, deci mă ințelegi”? Cornel jignea pe oricine din firma, daca i se permitea. Pana la un punct. A venit un coleg nou, cam din aceeasi ‘bucată’ ca si Cornel. S-au jignit de cateva ori, pana la urma cel nou nu l-a mai scos din “Costel – gay”. Cornel era si homofob. Costel-gay in sus, Costel-gay in jos in toata firma. E incredibil cat de repede un grup de oameni imbratiseaza o porecla jignitoare si o foloseste la adresa cuiva. Lui Cornel i s-au mai facut diverse “glumițe de autobază”. Un alt coleg i-a facut screen and desktop sharing si a inceput sa-i scrie lucruri pe ecran, cand Cornel muncea. A scris un e-mail plin de injuraturi la adresa unui client, care ar fi venit de la adresa lui Cornel. Cornel il injura pe clientul ala zilnic, dar niciodata in fata. Innebunise Cornel cand a vazut ca ar primi clientul un e-mail cu injuraturi (si-a scos cablul de curent din calculator). Dupa mai multe saptamani de genul asta, Cornel a “scăpat”. L-a angajat cineva de la o revista de masini. Dupa 1 an si ceva a venit criza. Cornel ajunsese taximetrist prin Ploiesti.

Asta a fost primul si singurul caz din viata mea de adult in care am vazut mobbing la locul de munca. Am luat parte indirecta la acest mobbing (am fost printre cei care stau deoparte si nu fac nimic sa opreasca povestea). Dupa atata vreme, inca ma simt un pic vinovat pentru perioada aia.

Oare Cornel a meritat tot ce i s-a intamplat?

Advertisements

Un sfat bun, dat la momentul potrivit

Pe la sfarsitul lui 2007 castigam foarte bine. In doar 3 ani mi se triplase salariul lunar. Comparat cu primul meu salariu, pe care l-am primit in anul 1 de facultate, muncind ca portar la Flamingo Otopeni, mi se inmultise de cam 13 ori (in lei). Preturile pentru un apartament cu 2 camere crescusera in perioada 2003 – 2007 tot cam de 13 ori.

Fratele meu intentiona sa-si vanda apartamentul micut din Titan cu aproximativ 80k euro si sa-si cumpere un apartament mai mare intr-un proiect rezidential numit pompos. Era un pret ‘mic’, daca te refereai strict la valorile cu care se tranzactionau apartamente de 2 camere in perioada aia. Ma gadeam sa ma inteleg cumva cu el sa facem o ‘afacere’. Eu iau un credit, el ia banii, isi ia casa, eu cumpar casa lui, toata lumea e fericita, nu?

Toata lumea din jurul meu mentiona intr-un fel sau altul imobiliarele. “Ai vazut cu cat au mai crescut preturile?” era pe buzele tuturor. Economia duduia, Tariceanu spunea ca o sa ajungem a 7-a economie din UE in cativa ani, euro era la un nivel minim samd. Totul “țipa” a absurd. Ok, castigai 500-700-1000 euro. Dar ti se cerea sa iti faci un credit pentru o suma imensa. Nu cred ca multa lume se gandea atunci ce inseamna 60.000 – 80.000 euro. Ce inseamna aceeasi suma platita in vreo 30 de ani (pe undeva peste 200.000 euro).

Stateam eu (drept) si ma gandeam (stramb):

• suma e foarte mare, asa e

• dar salariul mi-a crescut foarte mult in ultima vreme

• daca salariul va tot creste, in 10-20 de ani o rata de 600 euro nu va mai insemna mare lucru.

• daca preturile vor continua sa creasca? Acum nu-mi permit sa cumpar un apartament, d-apoi in 10 ani de cresteri ca astea de acum

Image

• chiriile sunt mari, nu chiar cat o rata, dar daca platesti ratele la timp… te poti considera un fel de proprietar (ok, banca detine apartamentul, dar parca e altceva, nu?).

Multa prostie se invartea in capul meu.

Daca nu citeam o fraza extrem de simpla si corecta, in momentul asta as fi avut de platit o rata egala cu 90% din salariul meu lunar actual si perspective negative pe termen mediu (pierderea locului de munca, imposibilitatea de-a gasi un job platit macar cu cat castig aici samd).

Îi sfătuiesc pe toţi cei care nu au de pe acum un salariu de 3000 de euro / lună să nici nu acţioneze ca şi cum ar urma să aibă.

La cate porcarii am pe cap acum, sa stiu ca ar trebui sa traiesc cu 10% din banii pe care-i castig intr-o luna cred ca m-ar fi facut praf.

copyright imagine: www.abe.org.uk

Romanii nu stiu sa rasplateasca o persoana corect pentru o munca prestata

Am o matusa pensionata de curand. A crescut mai multi copii la viata ei. Femeie fara facultate, care a absolvit un liceu “economic” prin anii 70. De curand, printr-o cunostinta, a primit o oferta sa fie bona pentru plodul (mai mic de 3 ani) unei femei care are o functie de conducere intr-o banca din top 10 dupa active in Romania. Venitul oferit: 2000 lei/luna. Evident ca “la negru”.

Intamplator, in aceeasi perioada, un cunoscut a aplicat pentru o pozitie de ofiter de credite la banca unde sus-numita muncea. Om care a absolvit Finante-Banci, care a lucrat in Raiffeisen pentru vreo 9 ani, dupa care si-a luat un an sabatic. Cum anul sabatic e bun in special pentru cei care au o suma bunicica pusa deoparte, acum era in cautare de job, pentru ca nu mai avea bani. Salariul oferit: 1200 lei/luna net, cu posibilitatea de a avansa la 1300 lei dupa 6 luni.

Acuma, sunt adevarate urmatoarele lucruri:

• 2000 lei nu e o suma mare, daca vrei sa aiba cineva grija de cea mai importanta fiinta din viata ta.

• 1200 lei + toate taxele inseamna aproximativ 2000 lei costuri totale pentru angajator.

• una e suma pe care o persoana o ofera din buzunarul propriu altcuiva, alta e o suma oferita de o entitate-persoana juridica. E o comparatie un pic fortata.

• putem spune ca exista absolventi de facultati economice in exces si ca exista bone ‘cu experienta’ putine. Deci legea cererii si a ofertei se manifesta pe ambele piete ale muncii.

Problema vine de la faptul ca aceeasi persoana este in masura sa evalueze cu cat trebuie platit cineva pentru 2 munci diferite. Si considera ca o persoana cu studii superioare si experienta extinsa intr-un domeniu trebuie sa primeasca 60% din cat ar trebui sa primeasca o persoana fara nici un studiu in “domeniul” in care munceste, pe care n-o recomanda decat o descriere facuta de o terta persoana si atat.

Raman la concluzia ca in tara noastra doar prostii incearca sa invete ceva in sistemul nostru de invatamant. 

Lucruri pe care le urasc la meseria de grafician (1)

Viitoarea mea FOSTA meserie.

Dupa o dimineata intreaga in care am refacut munca de mantuiala a unor prostalai simteam ca am nevoia sa-mi astern in scris nemultumirea. Am citit undeva ca o nemultumire neexprimata intotdeauna duce la acumularea de sentimente negative, care vor exploda la un moment dat. Dar exprimarea lor (in scris sau vorbit) intotdeauna ajuta. Un fel de “serenity now, insanity later” din Seinfeld combinat cu pseudo-psihologie. E plin internetul de articole de genul asta 🙂

E incredibil cat de tampiti pot fi niste oameni care vor sa vanda ceva si care cateodata chiar au succes in vanzari. Stiu ei (cumva – le-a spus cineva, au citit pe undeva candva) ca pentru a vinde MAI MULT trebuie sa aiba si un mesaj de marketing ‘tradus’ intr-o forma vizuala de un fel sau altul. Cu aceasta informatie importanta vin la diverse persoane/agentii de publicitate si cer cate-n luna si-n stele. Doar ca, in opinia lor, munca asta poate fi facuta de absolut oricine si merita sa fie remunerata cu aproape nimic sau sa fie facuta pro bono, pe cat posibil.

• Pe de-o parte avem clienti-scârțari de Romania. Daca ei vand un produs ieftin, cu o marja relativ mica de profit, orice furnizor al lor trebuie sa accepte sa munceasca pentru venituri mici. Intai cer oferte de pret de la nspe agentii, vad ca ce vor ei e cam scump, pana la urma se hotarasc sa faca treaba in-house, cu un băiat “care le are cu grafica pă care îl știu io”. Iese o varza infecta cu care apoi vand fix nimic si se mira de ce n-au succes, doar au aplicat ei ce au citit ca ‘se face’ pentru vanzari mai multe.

• Pe de alta parte avem clienti care se cred mai destepti decat sunt. “Vreau ca aceasta pagina sa-mi transmita WOW!”, “vreau sa-mi curga apa-n gura cand ma uit la aceasta pagina”, “vreau sa arate ca o revista glossy”. Asta pentru niste carnati sinistri, cu carne de sobolan si praf in ei. Sau pentru o revista infecta, tiparita pe hartie de 50 g/mp (aproape hârtie igienica). Sau pentru a promova un cascaval de 15 lei/kg, facut din grasimi vegetale si alte porcarii. Adica au o mare deconectare a cerintelor fata de ce vand in realitate. Nu pluseaza pe ce ii diferentiaza de competitie, ei doar cer ceva ce au vazut ca merge in alte situatii.

• Cei mai tari sunt aia care nu stiu ce vor, carora nu le place nimic din ce faci, nu-ti ofera decat clisee atunci cand le ceri detalii si care nu sunt niciodata multumiti. De regula mai sunt si rau-platnici. “Ce, ai muncit? Aia e munca? Mie nu mi-a placut, nu-ti dau nici un ban.”

 

• E adevarat, avem pe de-alta parte niste graficieni/agentii de publicitate care prind un prostalau si-l pun sa plateasca o suma cat mai mare. Putini se gandesc la ‘repeat business’ si la venituri constante. Mulgem vaca pe cat posibil acum, pentru ca mai incolo poate fuge la alt mulgator. Cand pleaca la ‘pasuni’ mai ieftine, clientul de regula pleaca cu coada-ntre picioare. Am vazut cazuri in care se refuza sa i se ofere proprietatea lui, pentru care a platit (fisierele-sursa) pentru site-uri, cataloage, pliante samd. Pe principiul “da-ma in judecata”. Afaceristi de Romania.

 

Tin minte cum mi-am pierdut o jumatate de duminica incercand sa le explic unor baieti de bani gata cat i-ar costa proiectul lor. Pe scurt, vroiau sa-si faca o revista glossy, cu continut, cu interviuri luate unor VIP-uri din Bucuresti, in care sa-si SI promoveze agentia lor de turism de 2 lei. Tipar glossy, distributie, redactare, tehnoradactare, totul pentru maximum 1200 euro. Baieti care n-au vrut sa mearga in alta parte decat la cafeneaua de la Radisson SAS pentru ca in alte parti era “prea ieftin”. Baieti care aveau 2 telefoane de cate 700 euro fiecare. Dar care considerau ca toata munca asta trebuie sa coste maxim 1200 euro. Habar-n-aveau ca numai hartia (netaiata, nelipita) i-ar costa 100 euro. Ce, continutul se plateste? Scriau ei. VIP-urile cer bani? Ete na, atunci isi puneau prietenii sa raspunda la 3 intrebari si gata articolul. Ce, articolul trebuie scris de un redactor? Rahat, asta nu puteam face eu? Layoutul revistei facut de la 0 se plateste? Nu pot copia ceva?

Intr-un final si-au facut niste fluturasi la 300 lei si un site de 2 bani. Nu cu mine, evident.

Alt caz din ultimul an a fost cand m-am chinuit sa conving o țoapă, fiica de interlopi care vroia sa-si faca o afacere, ca pentru eticheta de produse + sigla si tot ce mai era nevoie TREBUIA SA PLATEASCA. Era o necunoscuta pentru mine, dar se astepta sa-i lucrez pe gratis astea. Conducea un Porsche Cayenne, dar i se parea scump sa plateasca 200 euro pentru o munca de creatie de cateva zile.

Marcile proprii din comertul romanesc

1. Principalul client al agentiei unde lucrez este unul dintre cei mai mari retaileri din piata.

2. La o cautare simpla intr-un motor de cautare poti gasi o gramada de stiri despre produsele ‘marca proprie’ vandute in supermarketuri / hypermarketuri / cash’n’carry-uri.

Vanzarile produselor de tipul asta au crescut incredibil de mult in ultimii 5 ani. In promotiile clientului nostru, produsele marca proprie au devenit majoritare. In curand nu vor mai promova decat marci proprii si cateva produse ‘ancora’. Si asta la un retailer care NU e hard-discounter si care se mandrea pana nu demult cu varietatea de produse disponibile in galantarele sale.

N-o sa ma apuc sa discut despre calitatea fiecarui produs in parte. 

Doar cateva observatii de-ale mele: produsele de tip ‘iaurt/lapte batut/sana/cascaval/branza’ au in majoritatea lor FOARTE MULTE ingrediente suplimentare (in afara de lapte si culturi de bacterii ‘bune’). Multe nici nu mai au suficient lapte in compozitie ca sa poata folosi denumirea corecta. Ca o mica paranteza, nu se intreaba nimeni de ce nu mai scrie pe multe dintre produsele Danone ‘iaurt cu…’? Va spun eu: pentru ca daca nu mai E DELOC iaurt ce vand ei acolo, de asta nici macar in Romania (tara tuturor posibilitatilor) n-au voie sa-l vanda drept ‘iaurt’.

Am vazut oferite spre vanzare ‘produs cu gust de unt’ si ‘bautura cu gust de lapte’. Pentru 1-2 lei diferenta la pretul total al produsului, romanul cumpara niste surogate absurde, care n-au nici o legatura organica cu originalul.

La preparatele din carne (semipreparate, afumate etc.) nu inteleg cum poate lumea sa cumpere produse care au in compozitie ceva de genul “60% carne” si in rest amidon, caragenan, nitriti etc. N-o sa ma apuc sa arunc aici studii care arata ca nitritii sunt cancerigeni, ca mucoasa intestinelor e atacata de caragenan samd. Cum poti sa cumperi o “pastrama de pui” in care puiul e doar 60% din ingrediente.

Apa marca proprie e de regula apa din retea – purificata. De ce ai da banii pe apa de la retea? Cumpara-ti un purificator cu osmoza inversa si ai rezolvat problema. Bauturile racoritoare imbuteliate sunt facute apa din retea + zahar + coloranti + CO2. Ciuciu ‘suc de fructe’. Ok, astea nu ma intereseaza, oricum nu cumpar, dar cand mai vad cate o cutie cu ‘suc natural’ marca proprie ma apuca scarba. Nici macar poza de pe eticheta nu e naturala.  Alta regula simpla aplicata si la noi: daca produsul denumit ‘suc de fructe’ nu are un procent minim de suc din fructul din denumire in compozitie, producatorul nu poate pune o poza cu fructul in cauza pe eticheta. Exemplu banal: Fanta “de portocale” nu mai are de mai multi ani portocale ‘reale’ ci doar niste desene pe etichete. Asta e motivul.

 

Cand in 10-20-30 de ani generatiile actuale de cumparatori ‘economi’ vor ajunge prin spitale, oare cine ii va trata si cum?

Angajarea la romani – salariul (continuare)

Continuare de aici.

In ultimii 4 ani am fost la peste 20 de interviuri. Tot timpul m-am enervat din cauza faptului ca nu exista feedback la sfarsitul “procesului de recrutare”. Ori nu te mai contacteaza nimeni, ori primesti un mesaj tampit, copiat cuvant-cu-cuvant din vreo carte. Cel mai enervant este faptul ca nu stii precis daca cerintele tale salariale au fost prea mari sau pur si simplu nu le-a placut comportamentul tau sau fata ta.

De partea cu salariul poti scapa foarte usor: pune compania in anunt un salariu aproximativ oferit la angajare, deci potentialii angajati stiu din start daca are sens sa isi piarda vremea cu un interviu. In tarile cu apa calda (Anglia, Luxemburg, Austria, Elvetia) pe unde am mai studiat eu piata muncii si am tot rasfoit anunturi de pe portalurile de joburi, in majoritatea cazurilor de pozitii entry/mid-level stii din anunt cat ofera angajatorul. Sau stii cam cat ofera piata pentru o pozitie similara, fara sa te iei dupa informatii care pot fi alterate (portalurile de recrutare ofera niste estimari bazate pe inputul vizitatorilor – deci pot fi gresite sau invechite informatiile).

In ultima vreme s-au mai desteptat si angajatii de la noi, au inceput sa adauge si salariul oferit in anuntul de angajare. Anunturi de genul asta sau asta primesc mult mai putine aplicatii decat unul care adauga doar fraze vagi, gen “salariu motivant“. Pariu ca si ultimii ofera maximum 1500 lei/luna?

Cat despre negocieri salariale la interviu… sunt o bataie de joc. Te intreaba cat vrei tu, noteaza si cam atat. Niciodata nu vor sa-ti spuna cat ofera ei si nu exista nici un fel de negociere.

Mi se pare incredibil cat de mare este foamea din piata. Oameni care (teoretic) lucreaza de mai mult de 3 ani in domeniu se bat pentru un post in care ti se spune din start ca vei lucra 12 ore pe zi, program zi/noapte, pentru 1500 lei/luna la inceput si 2000 mai apoi.

Oare pe cati bani lucreaza oamenii astia de 3 ani de zile? Ultima data cand am avut 350 euro pe luna aveam 21 de ani. N-aveam chirie de platit, intretinerea era mult mai mica si in general costurile vietii erau mai mici acum 8 ani. Cum durerea mea traiesti in 2013 cu banii astia in Bucuresti “pe picioarele tale“?

Oferte ca aia de anul trecut (pe care am respins-o) suna a “poveste de succes” in conditiile astea. Atunci m-am dus la Editura Galenus (adica editura in-house a farmaciei CATENA) si mi-au propus mai putin decat am cerut si in alte conditii: 2800 lei LA GRI (fara carte de munca, fara contract de drepturi de autor, dar platiti pe PFA prin chitanta lunara) – adica fara nici o “plasa de siguranta” daca vor sa ma dea afara pe motiv de ‘scadere de costuri’ sau mai stiu eu ce alt motiv. Ma rog, in conditiile actuale ale pietei, suma nu e deloc mica, dar ma intreb cati oameni se gandesc la ce inseamna sa muncesti fara vreun contract de munca de orice fel. La o mica verificare, experienta mea din primii 2 ani de munca in domeniu nu poate fi probata cu nimic altceva decat cuvantul meu si eventual al fostilor angajatori – daca mai exista si au chef sa se oboseasca sa vorbeasca despre mine.

Bine, eu vorbesc aici de venituri lunare (primite mai mult sau mai putin legal de la un ‘angajator’) de 2800 de lei – in timp ce un asistent medical primeste cam 1200 lei si un doctor rezident tot cam atat (in primii ani). Toate sunt sume mici (in opinia mea), dar salariile din Sanatate sunt niste mizerii, un mod in plus de a scuipa romaneste intre ochi niste oameni care au o gramada de responsabilitati si care invata o gramada (aici ma refer la Medici) pentru a ajunge sa primeasca “salariile” astea.

3 prostii cat mine de mari pe care le credeam acum 9 luni

La prima lucrare data in primul semestru la Bioanatomie am luat un 6 ‘cu indulgenta’. Asta dupa ce toata vara am citit de vreo 3 ori cartea de Biologie de a 11-a. Combinat cu faptul ca mie chiar mi-a placut dintotdeauna sa aflu cum functioneaza corpul uman – si chiar am citit pe cat posibil multe lucruri despre orice subiect care ma interesa (boli/probleme ale rinichilor, ochilor, stomacului, inimii, oaselor etc.). La ce bazaconii am bifat drept corecte, 6 ala a fost o nota prea mare.

  1. Diabetul este o boala a (sau cauzata de o disfunctie a) ficatului. – toata viata am vazut filme cu alcoolici care aveau SI probleme cu ficatul SI diabet. Deci am facut o conexiune directa intre cele doua. Gresit!
  2. Insulina este secretata de ficat. – stiam ca diabetul e in general o problema legata de insulina, dar nu stiam exact ce face insulina asta si cine o secreta. Daca diabetul e o boala a ficatului, atunci insulina e secretata de ficat, nu? Trist.

  3. Bila este secretata de vezica biliara. – acuma… de ce as fi crezut ca ar fi secretata de altceva, nu? Nici macar nu m-am gandit ce inseamna cuvantul vezica. Idiot.

Concluziile mele:

  • degeaba citesti ceva daca nu esti atent la legaturile dintre produsul organului x si actiunea lui asupra tesuturilor/organelor y/z
  • o persoana care e in stare sa-ti explice pe intelesul tau anumite lucruri merita! Poti fi autodidact, si poti realiza conexiuni, dar daca nu esti atent, inveti prostii si ramai cu ele drept stiinta (de fapt pseudostiinta).

  • Ia sa vedem daca am inteles si retinut bine:

    1. Diabetul este o boala metabolica in care o persoana are o glicemie ridicata (nivel ridicat al glucozei in sange) – ori din cauza unei deficiente de insulina, ori din cauza lipsei raspunsului celulelor corpului la insulina (combinata cateodata cu o scadere a productiei de insulina). Adica diabet de tip 1 si 2. Primul apare in special la copii, al doilea in general la adulti. Prevalenta este de 10% vs. 90%.

    Mai avem si diabet gestational si alte tipuri de diabet (prediabet, diabet latent autoimun la adulti). Mai exista si diabetul insipid, care prezinta efecte asemanatoare cu diabetul clasic (poliurie, polidipsie si polifagie), doar ca avem alte procese cauzatoare (asta e cauzat de probleme cu productia de hormon antidiuretic – vasopresina – sau cu raspunsul rinichilor la vasopresina) si alte efecte (nu avem crestere a glicemiei).

    1. Insulina este un hormon hipoglicemiant, secretat de pancreas (celulele beta din insulele lui Langerhans). Inhiba procesele metabolice care cresc glicemia in sange si intretine procesele metabolice care o scad. Procesul asta de inhibare/intretinere are efecte majore la nivelul organismului.
  • Bila este secretata de celulele hepatice (deci de ficat). Este doar stocata (intr-o forma intermediara) in vezica biliara, de unde este eliberata in canalul comun biliar, care se varsa in duoden dupa ce se intalneste cu canalul pancreatic (Wirsung).

  • Asta m-a facut sa-mi aduc aminte de o prostie pe care am auzit-o in liceu si pe care nu m-am gandit vreodata s-o verific, diseminand-o ca un bou:

    • taurina din Red Bull vine din sperma de tauri (de aici si numele) – de aia e Red Bull asa bun! Gresit! Desi a fost sintetizata prima data din bila de taur (de aici numele), n-are nici o legatura cu sperma – si nici nu este sintetizata din asta pentru a produce milioane si milioane de galoane de Red Bull anual.

    Gropile sapate de Dorel au devenit secret comercial

    Din ianuarie (da, de cand ningea) in cartierul unde locuiesc niste echipe de muncitori sapa gropi. Nu par sa aiba vreo logica anume. Gropi in gradini. Gropi in asfalt. Gropi in alei. Gropi in zone virane. Gropi langa calea ferata.

    Dupa ce sapa ditamai groapa (cam la 10 mp suprafata si de minim 3-4m adancime) apar cateodata (NU totdeauna) niste tevi lungi de PVC, cam la 40 cm diametru, care par acoperite cu un izolant (ceva in genul foliilor bituminoase cu care se reconditioneaza acoperisurile blocurilor). Pe care tevi le baga in pamant, sau nu (cateodata le muta de colo-colo de la o groapa la alta).

    Pe majoritatea gropilor le-au acoperit (in special alea care nu erau in asfalt). Pe cele pe care le-au facut in carosabil, le-au acoperit partial cu nisip sau le-au lasat doar imprejmuite de niste stalpi + plase. Adica poate cadea vreun sofer mai chior foarte usor in ele (1 e in curba).

    Cuprins de curiozitate, azi m-am dus la o echipa de Dorei. 1 dadea cu tarnacopul, 1 il consilia, 2 se uitau. Cand i-am intrebat ‘buna ziua, ma scuzati, de ce sapati toate gropile astea in cartier?’, aia 2 care nu faceau nimic au disparut brusc, sapatorul a continuat sa sape iar ‘consilierul’ mi-a raspuns:

    – “Cu respect, am semnat un contract de confidentialitate la firma in legatura cu asta”

    – “Adica nu-mi puteti spune nimic-nimic?”

    – “Pai daca e contract de confidentialitate semnat, asta inseamna ca nu va pot spune nimic, nu?”

    Mare secret! Mai investighez, zilele urmatoare ii intreb pe altii mai putin ‘consilieri’ si mai mult ‘muncitori’.

    Cum se propaga o greseala

    Image
    faci pliul, introduci acul la 45 de grade, injectezi

    Teoretic, in Romania, asistentele au voie legal sa faca 4 tipuri de injectii: IV (intravenoase), IM (intramusculare) si SC(subcutanate). +ID (intradermic). Ma rog, li se permite sa faca si alte tipuri de injectii, iar regulile nescrise din spitale spun ca un medic care are incredere 100% intr-o asistenta o poate pune pe aceasta sa faca sau sa ajute activ si in multe alte proceduri care presupun introducerea unui ac in pacient. Pe unde am facut pana acum practica am pus cat mai multe intrebari posibile in privinta tehnicilor de a face o injectie. Asta se intampla si din cauza ca procedurile nu le inveti (partea practica) decat pe la mijlocul semestrului 2 din anul 1 – si vroiam sa stiu cat mai multe, cat mai repede. Oricum, legal, n-ai voie sa injectezi pe altcineva fara diploma de Asistent Medical Generalist.

    Problema e ca, desi majoritatea asistentelor cu care am vorbit (si 2 asistenti) si-au insusit destul de bine tehnicile standard, ei le-au ‘adaptat’ de-a lungul anilor. Teoria mea este ca o parte dintre ele habar-n-au avut vreodata care este procedura ‘ca la carte’ – adica n-au invatat niciodata ceva teoretic -, doar au ‘furat’ tehnica de la altii, ceea ce poate duce la propagarea unor tampenii.

    De exemplu: unele asistente imi recomandau sa fac toate injectiile lent (ceea ce e corect – substantele injectate rapid pot duce la durere, ameteala si multe alte complicatii, unele chiar fatale, in anumite cazuri). Dar dupa aia le vedeam pe ele injectand unui pacient o seringa medie (peste 10 ml) in 2 secunde, ignorand aproape total gemetele lui/ei de durere.

    Unele imi recomandau sa tamponez cu dezinfectant si apoi sa masez zona unde s-a facut injectia – dupa injectie – desi la unele medicamente e imperativ sa nu se faca asta (de ex: la insulina). Altele sustineau ca nu tamponezi cu dezinfectant/masezi NICIODATA o zona unde s-a facut o injectie (indifierent de tipul ei: IV/IM/SC).

    La perfuzie, majoritatea spuneau sa fii foarte atent la absenta totala a bulelor de aer pe tubul dintre perfuzor si branula. Altele spuneau ca o bula de aer n-a omorat pe nimeni – din experienta lor. Doar pentru ca nu le-a murit nimeni de embolism, asta nu inseamna ca e total imposibil. L.E.: Dupa ce am mai citit un pic despre asta si am mai discutat cu asistente/1 medic, aparent ar trebui sa introduci o cantitate destul de mare de aer intr-o vena ca sa omori un om. Valorile minime vehiculate variaza intre 20 si 30 cm3 de aer… Totusi, atunci cand ti se spune ca ‘nu e mare problema’, poti ignora acest detaliu si poti provoca probleme mai tarziu. Multa lume nu se gandeste la cat de usor se propaga o tampenie usoara si poate ajunge chiar regula (periculoasa).

    Multi bolnavi de diabet insulinodependenti isi auto-administreaza insulina. Ma intreb aia cat de mult respecta indicatiile teoretice in administrare – in functie de cine i-a invatat si cum.

    O parte atat de mare din medicina romaneasca sa face ‘dupa ureche’ incat ma mir ca nu exista probleme si mai mari in domeniul asta!

    Cerința tâmpită de la client de azi

    “Am dori ca fundal pentru acesti mici si pentru acest sac de usturoi niste poze care sa emotioneze clientul”.

    La asemenea cerinte ma gandesc sa pun 2 poze cu niste caini vagabonzi emoționați si sa termin odata petru totdeauna cu meseria asta ‘creativă’.

    Respectul fata de un profesor

    Image

    La o ora de Farmacologie, profesoara ne-a citit (asa stie ea sa predea) ca citostaticele se administreaza parenteral NUMAI INTRAARTERIAL. La intrebarea mea (de, am o ruda directa cu cancer) “doamna, sigur se administreaza DOAR asa? Eu stiam ca se administreaza si intravenos” ea a balmajit ceva si a concluzionat “eu va zic cum se face in general“. La orice cautare (nu foarte complicata) pe internet poti afla ca citostaticele se administreaza si parenteral (intravenos, intraarterial, intramuscular etc.) dar si oral (in functie de tipul citostaticului si de organul/organele tintite). La alta ora se lauda ca ea “stie tot ce ne preda, doar preda de 24 de ani” si “ar fi bine s-o respectam pentru ce ne preda ea“.

    Cand toate cursurile ei sunt doar niste dictari monotone de informatii incomplete din caietele ei vechi de 20 de ani si de prin MemoMed (macar asta e din 2012) – cu ce ma ajuta cursul ei? Mai precis, de ce sa o respect, daca tot ce face ea este sa citeasca dintr-un suport de curs. Pot citi si eu materia, fara ajutorul ei. Explicatiile suplimentare ori nu exista, ori nu se refera la grupele de medicamente ci la ‘ce a facut ea candva, cand era in spitalul obscur X din urbea Y, ca s-o laude directorul spitalului’, sau ‘cum vin drogatii sa ceara droguri in farmacie’. Util?

    Teoretic, noi vom fi  Asistenti Medicali Generalisti si ea ne povesteste ce facea ea ca Farmacist – MARE DIFERENTA!

    La fel pot vorbi si despre profesoara de nursing, care ne citeste din niste manuale insipide scrise de niste somitati (multumesc, Florin Chiru), nu explica mai nimic practic si apoi se asteapta sa stim ceva din toata varza asta si sa fie si respectata.

    Alt profesor ne spunea cum si-a facut niste analize de sange si o asistenta (intamplator – fosta absolventa a scolii noastre) i-a spart vena si i-a produs un hematom. La intrebarile lui ‘cat se mai umfla asa ca un balon cu sange aici, ce trebuie sa fac, cat timp trebuie sa aplic presiune, cand si de ce se va opri sangerarea si apoi cat timp si de ce voi avea o vanataie mare in jurul venei sparte?‘ – desteapta a raspuns mormaind cate ceva, folosind un termen care se vroia ‘medical’ si apoi recunoscand in sfarsit ca nu stie. Asistenta promovata la gramada de niste profesori care au fost prea apatici ca sa-si predea materia cum trebuie, care a terminat 3 ani de postliceala si nu stie nimic despre cascada coagularii sangelui (informatie pe care o inveti, partial, din clasa a 11-a, oricum).

    Problemele din sistemul de invatamant vin in principal de la subfinantarea sa. Atata timp cat cei mai buni studenti nu sunt deloc incurajati sa intre intr-un sistem unde vor castiga extrem de putin, se creeaza un lant fara sfarsit al mediocritatii. Oameni slab pregatiti vor pregati altii si mai slab pregatiti si asa mai departe. Din toti profesorii sub 35 de ani pe care i-am avut de-a lungul a 12 ani de scoala + 4 de facultate + aproape 1 de postliceala, pot spune ca sub 10 mi-au castigat respectul. Ce mare importanta are respectul asta, oare? Are, pentru ca un profesor lipsit de respectul elevilor lui nu va reusi sa-i invete nimic.

    In primele clase (cel putin pe vremea mea), cel care te educa avea respectul elevului din cateva motive:

    • varsta + educatia de acasa (cand esti mic, de regula ti se spunea sa-i respecti pe cei mai batrani)
    • frica (la inceputul anilor ’90 inca mai vedeai batai la palma cu o rigla sau băț pentru diverse prostii facute de elev pe teritoriul scolii) – fie de bataie fie de o nota mica

    • presiunea colectivului (ceilalti il cam excludeau pe cel care iesea evident din normele de respect fata de unicul adult prezent in sala de clasa)

    Pe masura ce cresteam in varsta, profesorii isi castigau respectul mai mult cu stilul de a preda si cu cantitatea de cunostinte pe care aratau ca o aveau si pe care puteau s-o predea intr-un mod inteligent. Frica disparea. Notele mici nu mai aveau aceeasi valoare iar bataia era exclusa. Materia putea fi enervanta sau plicticoasa, dar un profesor putea sa-si impuna respectul si sa si predea in asa fel incat sa inteleaga si ultimul prostălău ceva.

    La facultate respectul si frica s-au separat de tot. Existau profesorii care te picau cum stiau ei mai bine (99% din cazuri – pentru ca NU invatasei suficient): de astia nu ti-era necesar “frica”, dar ti-era frica de restanta repetata (si scumpa). Ma rog, frica e un cuvant mare. Sa zicem ca nu comentai la cursurile lui stiind ca e posibil sa trebuiasca sa-l mai vezi de 2-3-4 ori de-a lungul anilor de studiu. Respectul adevarat il rezervam pentru profesorii care aratau ca au cunostinte extinse in domeniul lor si erau si in stare sa le impartaseasca (predea) studentilor. La ei nu era zgomot la ore si pentru ca incurajau discutiile cu studentii si pentru ca in general vroiai sa inveti ceea ce-ti predau.

    Dar atunci cand cel din fata ta nu e in stare sa te invete nimic, n-are nici un dram de spirit pedagogic in el, tot ce poate face e ori sa predea papagaliceste o lectie anosta asa cum a mai facut-o el de 100 de ori pana acum ori citeste ceva dintr-un caiet sau carte SI ATAT, cum sa se astepte sa inveti ceva la cursul/ora lui sau sa te faca sa fii interesat de materia cu pricina?

    Lipsa de respect fata de cel din fata ta, coroborata sau nu cu lipsa de interes pentru o anumita materie duce la absenteism, fosneala sau zgomot continuu, raspunsul cu indolenta la telefon in timpul orei (practic in fata profesorului) si la deranjarea si putinilor rataciti care chiar spera sa invete ceva in timpul orei de curs. Aici avem ca factor si nesimtirea inerenta a romanului tanar, care se manifesta din ce in ce mai puternic pe masura ce inainteaza in varsta. Am colege care vin la scoala pentru prezenta si ‘socializare’, dar se asteapta sa promoveze si fac scandal daca sunt date afara. Habar-n-au sa spuna ce e  un glomerul sau care e diferenta intre vene si artere. Dupa 12 ani de scoala si 7 luni de postliceala nu stiu, dar sunt foarte vocale in a-si apara nesimtirea. Trist.

    Daca adaugam si o rata aproape maxima de promovabilitate a tuturor, fara sa conteze ca la sfarsitul semestrului prostanul (sau proasta) habar-n-are 1 idee din cele vehiculate pe parcursul a 12-16 saptamani de cursuri si avem un tablou perfect al idiotului cu diploma, educat de alti idioti cu diploma.

    Viata de chirias – cautarea unei locuinte

    Image
    Mobila ‘clasica’ – varianta toamna ’50

    Caut de vreo 3 saptamani un apartament ‘dragut’ in care sa ma mut cu chirie. Procesul asta extrem de enervant.

    Romanii chiar nu stiu valoarea banilor pe care-i castiga. Atunci cand salariul mediu in Bucuresti e pe la 2000 lei, sa platesti chiria medie de 250 euro pentru 1 garsoniera si 300 euro pentru 2 camere mi se pare absurd. Cu cati bani mai poti TRAI daca mai mult de 50% din salariul tau pentru care muncesti 1 luna il cheltuiesti din prima zi a lunii, inainte sa incepi sa-ti platesti intretinere, abonamente si mancare? Bla-bla, atata este nivelul pietei, ‘decat sa-l inchiriez pe mai putin, mai bine-l tin gol’, bla-bla. Nivelul pietei e dat de prostia chiriasilor si de foamea agentilor imobiliari si nu in ultimul rand de nesimtirea proprietarilor.

    Cateva aspecte care ma scot din sarite pe mine:

    toti proprietarii lucreaza numai cu agentii. Unii au ajuns atat de comozi incat lasa absolut totul la alegerea agentului. Daca Gigel-Agentel nu are chef, nu vezi casa. O vezi cand vrea el, nu cand poti tu (de parca el te plateste pe tine). Daca incerci sa schimbi orele de vizionare (cine durerea mea poate pleca la 15:00 de la munca oricand?) incepe cu ‘nu sunteti o persoana serioasa, deci nu am de gand sa mai fac vreo vizionare’. Daca esti onest si ii spui ca vrei sa vezi apartamentul, se supara, de parca in fiecare zi te muti si e normal sa te hotarasti din prima vizionare a primei locatii. 50% dintre agentii imobiliari contactati au o singura fraza “mai am x vizionari azi, daca veniti cu banii, il puteti inchiria, daca nu, nu”. Statistic vorbind, e imposibil ca fix in acelasi moment in care eu imi caut un apartament sa isi caute atat de multi oameni chirie incat toate ofertele posibile din 4 cartiere diferite sa fie ‘fully booked’. Pentru niste oameni care presteaza o meserie de intermediar care poate fi ‘sarit’ usor,  majoritatea au un comportament execrabil cu cei care le platesc un comision mare. In opinia mea 125-150 euro inseamna foarte multi bani (judecand dupa salariile romanesti).

    romanii isi supraapreciaza produsul pe care-l vand. Toate vagaunele care n-au mai vazut lumina soarelui de acum 60 de ani sunt ‘mobilate clasic’. Daca proprietarul s-a simtit inventiv si a cumparat 1 canapea si 2 dulapuri de la Ikea sunt ‘mobilate ultramodern’. Daca au 10 tigani (2 perechi vazute la vizionare) pe scara si intrarea se face prin ghena sunt ‘pozitionate intr-o zona linistita’. Faptul ca aceste vagauni au fost populate cu romani care si-au cheltuit banii munciti din greu pentru a sta in niste conditii neplacute spune multe despre valoarea pe care o dam banilor si caminului propriu

    toti tampitii si-au spart zidurile de prin case si au facut bucatarii open-space. Dupa ce au vazut filmele americane de la inceputul anilor 90, au ajuns la concluzia ca o sufragerie mare, in care se mananca si exista si o bucatarie e tot ce si-ar putea dori analfabetul care abia are bani de-o ceapa. Asa ca avem majoritar apartamente de 2 camere cu bucatarii open-space. Ca de, nimeni nu mai gateste in ziua de azi. Cand or ajunge toti mancatorii de fast-food la 40 de ani sa aiba probleme cardiace, ulcer si tot felul de boli pe care parintii lor le aveau la 60 de ani – sa se gandeasca cu bucurie la viata ‘ca in filme’ din tineretea lor ‘zbuciumata’ cand si-au cheltuit banii cu cap si n-au mancat ceva (teoretic) mai sanatos.

     

    Daca pana nu de mult ma miram cum e posibil ca o generatie intreaga de romani sa-si ipotecheze viitorul achizitionand niste apartamente minuscule pentru o gramada de bani pe care nu-i au si pe care nu i-ar strange niciodata in viata lor – dupa cautarile astea pentru un apartament m-am lamurit: nu mai vor sa stea in casa nasoala a altora si sa plateasca pentru asta, vor doar sa stea in casa lor nasoala si sa plateasca bancii pentru asta (avand falsa idee ca sunt acum ‘proprietari’).

    Super tara, super locuitori.

    Cum te descurci cu respingerile la interviuri?

    Zilele astea am primit un e-mail de respingere a candidaturii la un post la Microsoft Romania. Nu era pentru un post pentru care eram ultra-pregatit. Vroiau sa vorbesc germana foarte bine. O vorbesc doar bine-spre-suficient (B2). Cred ca e primul interviu la un job din viata mea de la care am plecat convins ca daca sunt respins stiu DE CE s-a intamplat asta. Nu eram cel mai potrivit candidat pentru postul cu pricina. Nici o problema cu asta. Singura nemultumire a mea a fost cu cat a durat sa primesc e-mailul de respingere: 2 luni! Daca nu trimiteam eu un e-mail in care sa ii intreb “de sanatate”, cu siguranta nu il primeam nici pe ala niciodata.

    Teoretic, in HR ar trebui sa fie angajati fosti absolventi de psihologie. Care n-au vrut sa se chinuie (mai multi ani) ca sa devina psihologi, ci au cautat calea usoara de a face niste bani si s-au angajat. Ma rog, cine sunt eu sa ii judec, eu am facut o facultate pt. 4 ani fix degeaba. Problema mea este cu lipsa lor totala de empatie fata de semenul lor, de lipsa de umanitate. Ok, nu sunt potrivit pentru un job. Din n motive, oricare de o valoare sau alta. Dar macar anunta-ma ca nu ai nevoie de mine. Nu fi zgarcit cu un e-mail. Scurt. Dureaza mai putin de 2 minute. Daca pentru un post aplica (sa zicem) 300 de oameni, din care selectezi 10-15 pentru un interviu preliminar, din care raman 2-3, sa scrii un e-mail simplu cu “nu ati fost selectat” dureaza chiar mai putin de 2 minute. BCC catre 8-12 adrese si gata. Dar nu, mai bine ii lasam pe nefericitii aia sa fiarba in suc propriu din cauza nesimtirii noastre de hr-isti. Nimeni nu se gandeste ca nu e vorba de un animal. Pe langa ca exista angoasa procesului de recrutare, dorinta de a evolua in viata care este zdrobita in fasa, toate aceste respingeri se aduna. Citeam undeva ca in SUA procentul celor care au participat la prea multe interviuri fara succes este suficient de mare incat sa creeze o noua categorie statistica, de oameni cu tendinte depresive, suicide si care se considera paria ai societatii, pentru ca nu reusesc sa-si imbunatateasca perspectivele de viitor. Uite asa castiga clienti psihologii pe seama colegilor lor ratati din facultate.

    Nici UN SINGUR proces de recrutare la care am participat nu s-a incheiat cu un e-mail sau telefon onest si sincer. “Domnule X-ulescu, ati cerut prea multi bani, nu sunteti pregatit, sunteti prea mandru, sunteti neras, sunteti prea nespalat pe creier” sau mai stiu eu ce. Nimic. Daca (dupa telefoane sau e-mailuri proprii) iti raspund, toarna un mesaj standard copiat dintr-o carte si gata. Cum ar fi asta, primit dupa 1 luna si ceva de la un interviu fata-n-fata + test de aptitudini (pe calculator):

    “Vă mulţumim pentru încrederea acordată firmei noastre şi pentru timpul alocat interviului la compania Kaufland. Aptitudinile şi experienţa dumneavoastră sunt valoroase, dar nu corespund cerinţelor postului pentru care aţi candidat. Vă rugăm să nu consideraţi această decizie ca o evaluare a calitătilor şi a calificării dumneavoastră profesionale. Având în vedere faptul că firma noastră se află în expansiune ne rezervam dreptul de a păstra CV-ul dumneavoastră în baza noastră de date.”

    Un mesaj FOARTE asemanator cu cel primit de la REWE Austria, care macar nu m-au mai chemat la interviu si nici n-au asteptat sa ii mai intreb eu despre progresul procesului de recrutare:

    “Vielen Dank für Ihr Interesse an unserem Unternehmen und dieser Position. Wir möchten Ihnen mitteilen, dass wir aufgrund Zahlreicher Bewerbungen diejenigen Bewerber/innen zu einem Gespräch eingeladen haben, die unserem Jobprofil für die ausgeschriebene Position am nächsten gekommen sind, und die Stelle in der Zwischenzeit besetzen konnten. Wir bitten Sie daher um Ihr Verständnis, dass wir dieses Mal von einem Gespräch abgesehen haben. Sehen Sie in dieser Absage bitte keine negative Beurteilung Ihrer Kenntnisse und Fähigkeiten.”

    Asadar, ca sa fii “Human Resources Specialist” in Romania, trebuie sa stii sa traduci un mesaj copiat din vreun corporate-manual din spatiul vorbitor de limba germana. Daca nu esti in stare sa vorbesti germana, macar sa fii in stare sa copiezi/inserezi textul standard (tradus de alt destept inaintea ta) al companiei intr-un e-mail. Meserie importanta asta, de Human resources specialist. Mare stres si mare angajament pentru ‘specialistii’ din domeniu de la noi.

    Sper din tot sufletul ca macar 1 data in viata vor trece si ei prin procese asemanatoare, unde vor fi siguri ca sunt ultra-pregatiti pentru postul pentru care aplica, siguri ca au fost convingatori la interviu, siguri ca au cerut un salariu care se ofera pe piata si apoi sa nu mai primeasca NICI O VESTE.

    Romanii nu au simt civic

    Daca filmuletul asta in care arata ca nici un bucurestean nu e cat de cat interesat sa opreasca un posibil furt de bicicleta CARE SE INTAMPLA LANGA EL nu arata cat  egoisti si buni la dat din gura si atat – aseara am avut inca o dovada a impasibilitatii romanilor la furturi. Image

    Cum ma duceam eu grabit la onomastica cuiva, ma urc in 135, ca sa ajung mai repede la metrou. Inauntru – duhoare. Un nene cu aspect de muncitor dormea pe un scaun chiar langa usa din mijloc. Langa el nu statea nimeni, dar in zona de mijloc-spate a autobuzului era relativ plin. Niste tanti se lamentau ca ‘deschideti geamul, doamna, ca murim de la putoarea astuia’. Dar ramaneau in spatele lui, cum sa renunte la locul caldut de langa scaunul aromatului. Judec eu repede ca e mai putina lume in fata si ca oricum mirosul se duce in spate daca masina circula, ma pozitionez langa locul supradimensionat din fata, cu fata spre sensul de mers. Langa mine, un grasunel transpirat la vreo 40 de ani se holba in jurul lui cam ciudat. Mergem aproape 2 statii, pana il vad ca incepe sa se uite mai cu atentie in spatele masinii si apoi coboara val-vartej cand opreste autobuzul. Dupa aia se intoarce racnind si blocheaza usa autobuzului care era pe cale sa plece din statie “vi s-a furat un mobil, ca l-am prins pe un hot care a furat un mobil acum?”. Coboara un batranel (55-60 de ani) mirat, ma uit cu atentie si vad ca alti doi “tineri” il tineau pe unul de vreo 50 de ani care radea ca prostul. Grasunelul racneste din nou “Suntem politia, am nevoie de un martor – ati stat chiar langa el, n-ati vazut unul cand a furat?” intre timp, cei doi tineri il scotocesc pe hot si scot un mobil care aparent era al batranelului. Un mobil amarat, nu smartphone sau ceva mai scump. Desi mai urla de cateva ori ca are nevoie neaparata de un martor care sa fi vazut scena, nimeni nu se ofera, desi zona aia a autobuzului era plina-ochi. “O sa va fure si pe dumneavoastra si o sa veniti sa raportati la noi si o sa ne acuzati ca nu facem nimic, dar nici dumneavoastra nu faceti nimic in momentul asta”. O tipa la vreo 30 si ceva de ani, care vorbea incontinuu la telefon ii zice “da, aveti perfecta dreptate, dar poate am si eu probleme acum, nu pot veni”. Alte murmure prin autobuz aprobatoare, dar nimeni, nici macar 1 persoana n-a coborat. Eu as fi coborat atunci, chit ca intarziam, dar am stat tot timpul cu fata spre directia de mers, nici macar nu il vazusem la fata pe sofer. Ma gandeam ca n-am ce marturie sa ofer, n-am vazut nimic din actiunea in sine. Acuma regret, poate ca le era suficient un martor care doar sa spuna ca a vazut cum politistii sub acoperire l-au prins pe ala si au gasit asupra lui un telefon furat. Poate era suficient. Deci si eu sunt la fel de vinovat ca toti nesimtitii care au stat concentrati pe viata lor si au ignorat un hot care opera nestingherit printre ei.

    Cel mai tare a fost nenea-cel-imputit, care a dormit in continuare, cu toate racnetele din jurul lui. Bine, asta daca nu era mana-n-mana cu hotul, el crea diversiunea olfactiva in timp ce hotul opera?

    Statisticile arata urmatoarele lucruri:

    Numarul furturilor din buzunare si genti a crescut cu 16% in 2012, potrivit unui bilant publicat recent de Politia Capitalei. Statistica mai indica si o crestere cu 34 de procente a furturilor din locuinte, o mare parte a autorilor fiind persoane care pretind ca sunt reprezentanti ai Primariei sau ca sunt angajati Enel sau Distrigaz.

    Inca o data: suntem un neam de hoti, egoisti si nesimtiti. Desi ne vedem civilizati, onesti si corecti – si pe cei din jurul nostru drept niste necivilizati mincinosi.

    dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/romanul-altfel-decit-toti-ceilalti-romani

    sursa foto: realitatea.net

    Strangatorii

    Acum 7 ani lucram la o agentie de publicitate mica-spre-medie. Din aia cu niste sefi care au trudit ani buni prin alte agentii “mari” la inceputul dezvoltarii acestui domeniu in Romania in anii ’90. Sefi care oricum au deschis agentia cu banii unui partener strain. Si au facut rost de cel mai mare client dand spaga unui cunoscut ajuns marketing manager la un mare retailer roman. Dar divaghez.

    Patronii, ca sa arate ce ‘de gasca’ sunt, insistau sa mearga cu angajatii zilnic la masa. Ideea era ca la sfarsit, cand se platea nota ‘la comun’, intotdeauna ieseau bani mai putini decat trebuia – desi fiecare angajat se jura ca a platit cat a mancat + bacsis. Nu credeam pana nu mi s-a intamplat si cand am mers si eu o data. Nu conta ca nu toti angajatii aia isi permiteau sa cheltuiasca 30-40 de lei (noi) zilnic la restaurant – ai mancat, platesti. I-am luat la rand pe ceilalti 4 si i-am facut cu ou si cu otet ca sunt nesimtiti si nu-si platesc consumatia. Toti au insistat ca au platit tot + bacsis. Atunci s-a adeverit: patronii nu prea plateau cat mancau. Explicatia unui coleg: “lasa-i, domne, tu cum crezi ca si-au facut banii? Sunt STRÂNGĂTORI cu fiecare leu”.

    Mi-am adus aminte de asta azi-dimineata, cand urmaream din autobuz o scena bizara: un amarat (cu fata de provincial – si NU tigan) incerca sa vanda niste b24fun-uri la un stop. S-a dus el la un nene cu Audi A4, a crezut ca va avea succes. Ala i-a luat revista, a inceput s-o rasfoiasca si i-a inchis geamul. I-a gesticulat baiatul sa-i deschida geamul, ala a deschis, i-a zis ceva, apoi a inchis din nou geamul. Nu i-a dat nimic, dar a pastrat revista. A ramas ‘vanzatorul’ perplex.

    Ok, nu era revista baiatului, dar nici sa i-o iei si sa nu-i dai nimic. Macar i-o dai inapoi, daca nu-ti trebuie. Daca-ti trebuie, macar ii dai 1 leu, ca doar nu cerseste, ofera un (fel de) serviciu…

    Dar de… strangatorii (si) asa-si fac banii.

    Interviuri pentru joburi

    ImageToata lumea trece prin ele. Ok, nu chiar toata lumea, dar majoritatea celor care sunt ‘angajati’ – da.

    Exista tot felul de ‘literatura’ de specialitate, tot felul de experti care iti dau toate sfaturile posibile (ce sa faci, ce sa nu faci, cum sa te imbraci, cand sa ajungi samd). In majoritatea cazurilor, in Romania, tot procesul se reduce la 1) sa nu fii vreun tampit, nespalat, nebun sau mai stiu eu ce si 2) sa ceri cei mai putini bani – dar sa indeplinesti niste conditii de baza (niste vechime, niste cunostinte in domeniu si sa arati ca esti dispus sa muncesti oricand peste program si ca in general nu comentezi, ci ‘executi’ cand ti se cere ceva absurd).

    Nu o sa uit niciodata primul meu interviu pentru un job. Aveam 18 ani si ceva, anul 1 la facultate, am auzit de la un coleg de grupa ca Flamingo ar cauta pentru sediul lor din Otopeni un ‘portar’, pentru 6 ore/zi, 5 zile/saptamana. Salariul: minimul pe economie in momentul ala (aprox. 90 de dolari = 2.700.000 lei vechi). Ce mai, o bogatie in momentul ala (2002) pentru un sărăcan ca mine. Zis si facut. Stiam ca nu e cine stie ce job, dar m-am imbracat frumos pentru interviu (pantaloni de stofa, camasa, pulover). Cand ajung, am dat ditamai interviul (1/4 ora cu o tipa de la HR, 1/4 ora cu ‘sefa’ mea directa – PR/HR Managerul Flamingo de la momentul ala si apoi si un test de inteligenta + o serie de intrebari standard “unde te vezi in 5 ani?”). Aproximativ o ora si ceva ca sa-mi dea nemaivazutul post de “HOSTESS”. Incerc eu sa le explic (de, eram destept, stiam engleza) ca Hostess e substantivul feminin pentru Host si ca oricum numele de ‘portar’ era mai cinstit si corect pentru ce vroiau ei sa fac. Nu si nu, asa e in sfanta organigrama a firmei, nu se schimba. Cum a evoluat ‘cariera’ mea la Flamingo n-are sens sa mai povestesc. Suficient sa spun ca plateau inclusiv salariul minim pe economie la gri (2milioane si ceva in mana, restul in plic), ca in general se  promova un climat de ura si slugarnicie printre cei 200 si ceva de angajati de acolo si ca regret amarnic ca Dragos Cinca si ai lui n-au dat faliment ca toti marii ‘afaceristi’ romani din IT in 2008-2009, ci au vandut firma unor prostalai din afara in boom, inainte de bust.

    Oricum, ideea e ca a fost primul interviu dintre multele la care am fost in care am avut de-a face cu niste oameni ingusti la minte si care aplicau niste proceduri si concepte de prin carti pentru orice situatie.

    Chiar ma intreb cum decurge un interviu de angajare intr-un spital din strainatate (ca la noi am cam aflat cum e – o rusine). E destul de greu sa demonstrezi ca esti priceput in ceea ce sustii cu o diploma + vechime ca stii sa faci. Eh, voi afla, la timpul potrivit.

    Drepturi pentru poza: deviantart.com