Un pic despre emigrare

Am 34 ani.

Am copilarit in saracia lucie din anii ’90. Pe la 10-14 ani mancam foarte des cartofi cu branza si rosii – pentru ca altceva nu prea ne permiteam. Deh, familie de 5 oameni.

Pe la 14 ani a fost o mare realizare pentru mine sa-mi cumpar din banii mei o pereche de adidasi “de marca”, nu chinezarii “din piata”.

Prin liceu faceam orice fel de munca posibila pentru un minor, pentru a castiga un ban in plus, ca sa imi permit sa-mi cumpar un suc sau sa merg cumva la mare vara macar 1 saptamana.

Pana am intrat la facultate, in 2002, orice sondaj de opinie arata ca majoritatea tinerilor romani vor sa emigreze – oriunde. In perioada 2002-2008 a avut loc o schimbare de mentalitate, pentru 6 ani lumea credea ca lucrurile incep sa mearga bine si la noi. Salariile cresteau lunar, au aparut multe meserii noi (moderne), s-au inmultit multinationalele si Bucurestiul s-a modernizat (incet-incet). In acelasi timp, am avut o bula imobiliara care a facut viata in orasele mari foarte scumpa, chiar si cu salariile crescute.

A venit criza, salariile au inceput sa scada, leul a pierdut 25-40% din valoare fata de valutele mari in mai putin de 2 ani, ratele la credite au explodat, bula imobiliara s-a spart (unul dintre putinele lucruri bune).

Atunci a pornit valul 2 de emigrare masiva din Romania. S-a mai potolit abia prin 2013-2014, cand a reinceput.

emigrare.jpg

Eu am emigrat abia in 2016. Nu zic c-am facut bine ce-am facut, nu recomand nimanui sa emigreze sau sa-mi urmeze exemplul. Fiecare trebuie sa-si ia deciziile pe cont propriu.

Am terminat Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu” din Bucuresti. Liceul “de olimpici”. Nu eram la clasa de olimpici (1 din 10) si nu am excelat la nimic in timpul liceului. Dar toata lumea a luat Bac-ul la mine in liceu (din generatia mea) si toata lumea a intrat la facultate.
Din pura consecinta a specializarii liceului, majoritatea colegilor mei au ajuns sa lucreze in IT. Si dintre cei care nu-s in IT, majoritatea o duc destul de bine in viata.
Dintre cei care au plecat, au plecat majoritar pentru bani foarte multi sau pentru posibilitatea de-a face cercetare sau pentru a-si indeplini un vis anume.
Dar nu cred ca am vreun fost coleg/vreo fosta colega care sa nu fi reusit sa ajunga chiar si in tara la un nivel de trai cel putin peste media Romaniei.

Da, daca termini unul dintre liceele mai bune din tara, ai sanse mai mari sa fii oarecum peste medie si sa te descurci ulterior destul de bine in viata.
Cine ar fi crezut? šŸ™‚

Ei bine, cu toate ca nu eram sarac, nu eram deloc multumit de situatia mea financiara dupa 2009, cand salariul meu a inceput sa scada vertiginos. Asa ca in ultimii 6-8 ani am fost martor interesat la multe discutii pe tema emigrarii. Multe cu fosti colegi, multe si cu necunoscuti pe internet, multe si pe blogul sau pagina mea de facebook.
Nu in ultimul rand, ultimii 3 ani i-am petrecut in strainatate.

As putea spune ca am tras niste concluzii informate pe tema emigrarii.

In primul si primul rand, nu exista nimic pe lumea asta care te pregateste pentru emigrare. Poti citi o gramada de informatii inainte, poti sa te documentezi ce ar trebui sa faci pentru a iti face primele zile/saptamani/luni mai usoare, dar asta nu inseamna ca neaparat o sa fie totul perfect. Sunt o gramada de lucruri asupra carora n-ai control sau factori pe care nu-i poti lua in calcul. Si multe depind si de motivatia personala pentru emigrare si de taria de caracter a fiecaruia.

 

Apoi, atunci cand te interesezi despre viata ca emigrant intr-o tara/un oras, ca orice altceva in viata, tind sa fie doar 2 tipuri de naratiuni de la emigranti. Prea pozitiva sau prea negativa.

Pe de-o parte sunt unii care prezinta realitatea prea optimist, fie pentru ca ei au avut niste avantaje la inceput, fie pentru ca pur si simplu le place foarte mult situatia lor din locul ala. Asta e gresit, pentru ca nu exista nimic perfect pe lumea asta, ceea ce unii ar vedea drept ideal, altii nu ar suporta si, desigur, nu toata lumea emigreaza si ajunge sa castige mult mai mult decat clasa de mijloc din locul unde emigreaza.
Pot da multe exemple de emigranti romani in LondraĀ  care lauda totul de-acolo – dar fie o fac din spatele unor venituri mult peste media locala, fie sunt unii care accepta sa stea inghesuiti cu straini in casa, pentru a avea mai multi bani la dispozitie. Desigur, fiecare e liber sa faca ce vrea, dar viata nu e roz pentru toata lumea.

Pe de-alta parte sunt cei care prezinta realitatea prea negativ. Pentru ca ei au avut experiente negative, pentru ca nu sunt multumiti de viata lor, pentru ca locuiesc intr-o zona rau-famata samd
Exista probleme peste tot. Parisul sau Londra sau orice alt oras mare occidental poate parea foarte frumos cand esti doar turist, dar descoperi multe probleme doar atunci cand locuiesti acolo – si vezi ca unde-ti permiti tu sa locuiesti, nu mai e asa frumos.

Ambele tipuri de naratiune sunt viciate de opiniile personale. De asta cred ca e posibil sa fii pre-conditionat sa vezi lucrurile intr-un mod gresit atunci cand ajungi in Strainezia.

Pe scurt, e bine sa se ia orice opinie personala a cuiva despre emigrare cu un gram de sare. šŸ™‚

 

Apoi, o problema des intalnita la romani este cea a banilor. De multe ori toate opiniile legate de emigrare se rezuma la bani. Cati faci, ce iti poti permite sa iti iei, cum poti sa-ti iei masina, telefoane, vacante scumpe si-atat.
Nu totul se rezuma la “cat e salariul”. Daca pleci din tara DOAR pentru a avea un salariu mai mare, de multe ori asta nu va fi suficient pentru a fi multumit cu viata ta de emigrant. Si apoi ajungi sa fii emigrant din ala care spune ca totul e nasol in strainatate.

Sigur, are o importanta sa stii cat vei castiga. Logica mea e simpla: daca pleci intr-o anumita tara vestica si obtii acolo un salariu apropiat ca valoare cu cel mediu pe economie, inseamna ca o vei duce acolo cam la fel ca majoritatea oamenilor din tara respectiva. Atata timp cat ei nu emigreaza in valuri, ca romanii, inseamna ca viata nu e asa grea cu salariul mediu.
Sigur, e putin probabil ca viata sa devina “excelenta” brusc, dar daca pleci din tara crezand ca pui piciorul in Strainezia si imediat o sa devii Abramovici, atunci delirezi.

O alta fateta a aspectului financiar este cea a nemultumirii constante. In toate grupurile de facebook, pe orice forum sau la comentariile la orice articol de stiri unde gasesti oferte de munca in alta tara, o sa vezi nenumarati romani care incep sa zbiere “mama, ce salariu mic, ce saracie, sclavie, nu poti trai cu asta” samd. Sigur, exista si joburi prost-platite, dar, cel putin in domeniul sanitar, nu vei muri niciodata de foame sau nu vei fi “sarac”.
Cate oferte de munca in Anglia am vazut platite cu 17-19 lire/ora, urmate de zeci de mesaje in care romanii ziceau imediat ca e putin, asta e exploatare, saracie, ca nu poti trai cu banii aia samd. La fel si in Elvetia, am vazut oferte de munca pentru asistenti medicali cu salarii normale pentru Elvetia, imediat romanii cu “dar asta e putin, nu poti trai cu asta samd”.

DA, intotdeauna se poate mai bine, se poate obtine mai mult, in anumite conditii, dar daca te plangi tot timpul ca un salariu peste media din tara respectiva este “mic” nu esti tu mare inteligent, esti doar un om ahtiat de bani, deconectat de la realitatea care-l inconjoara SI care a uitat SARACIA reala din care a plecat din tara.

In continuarea temei comentariilor despre aspectul financiar al emigrarii, exista o tendinta raspandita printre romani de a prezenta realitatea financiara drept inacceptabila. Asta costa atata, aia costa atata, cu salariul ala nu poti trai deloc acolo. Ete na!
Depinde de unde pleci, e adevarat. Dar nu emigrezi din Romania pentru ca o duceai bine foarte bine acolo.
Deci daca la finalul lunii sau a anului tragi linia si ai mancat tot timpul ok, ai avut 2 sau mai multe concedii in strainatate SI ai strans si niste bani, eu zic ca o duci bine. La asta se adauga si cheltuielile de baza (utilitati, telefon, transport, ingrijire personala si haine), desigur.

 

 

Vai, cata postarea am scris doar ca sa explic de ce ma enerveaza pe mine intrebarea “cat e salariul?

Si ca, daca te iei dupa ce spune lumea, de cele mai multe ori o sa ramai cu impresii gresite si nu o sa realizezi nimic.

Advertisements

Cum vor creste salariile in NHS incepand cu 2018

Salariile pentru tot personalul non-medical care e platit conform cadrului general Agenda for Change. RCN a anuntat alaltaieri “o victorie” (in opinia lor).

bani

In mare, toata lumea primeste o marire de salariu, de minim 3% in 2018, 1,7% in 2019 si 1,7% in 2020. 6,5% in 3 ani. E mai bine decat nimic.

Cum au echilibrat cei din guvernul britanic situatia, ca sa nu cheltuiasca chiar asa de mult?
Initial au vrut sa fure 1 zi de concediu. Nu au reusit.
Intr-un final, au sa elimine stadiile intermediare in interiorul “benzilor” de salarizare, din 2019 toate benzile avand doar 3 stadii (a, b, c), in loc de 6 pana la 9 stadii intermediare, ca pana acum.

Ce inseamna asta? Toate benzile vor avea doar 1 stadiu (incepator), unul intermediar si unul final. Va dura 2 ani sa treci de la incepator la cel mediu, apoi inca 2 ani ca sa ajungi la urmatorul (si ultimul) punct de salarizare.

Sistemul de promovare e diferit in functie de banda.

Ca band 5 incepator vei promova la punctul intermediar de salarizare dupa 2 ani, apoi dupa inca 2 ani vei ajunge la ultimul punct de salarizare. La care vei fi blocat restul vietii, daca nu vei putea sau nu vei vrea sa promovezi.

Ca band 6 incepator vei promova la punctul intermediar de salarizare dupa 2 ani, apoi dupa inca 3 ani vei ajunge la ultimul punct de salarizare.

Ca band 7 incepator vei promova la punctul intermediar de salarizare dupa 2 ani, apoi la ultimul punct de salarizare dupa 3 ani.

Ca band 8a incepator vei avea acelasi salariu pentru 5 ani, apoi promovezi la singurul punct de salarizare superior.

Vor mai exista si niste plati de sume-fixe (lump sum) pentru cei de la varful fiecarei benzi, pentru echilibrarea veniturilor.

Diferentele sunt detaliate aici.

Ce va insemna asta? Mariri salariale substantiale din 2 in 2 ani (sau 3 pentru band 6/7), nu in fiecare an, ca pana acum. Cel mai bine va fi pentru cei care incep acum, cel mai rau e pentru cei care au ajuns la punctul cel mai de sus al pozitiei lor.

Majoritatea asistentelor medicale din NHS sunt band 5.
Inainte, salariul lor se plafona dupa 8 ani. Acum, se va intampla asta dupa 4 ani. Partea buna e ca vei castiga mai bine, mai rapid, ceea ce va face ca numarul celor care pleaca din NHS dupa doar cativa ani sa fie mai scazut.
Partea proasta e ca cei cu 10 ani vechime sau mai mult… nu vor primi decat aproximativ 3% si-atat. Desigur, tot e mai bine decat nimic, dar vor exista nemultumiti. Pagina de facebook a Royal College of Nursing (cel mai mare sindicat de asistenti medicali din UK) e plina de oameni cu experienta care sunt nemultumiti.

Personal, nu stiu ce sa zic.

Problema in NHS este faptul ca salariul orar e foarte mic, mai ales la inceput. De asta multi merg sa lucreze in azile cand emigreaza, pentru salariile mai mari.
Primii 2 ani vor fi in continuare dificili, salariul orar va fi foarte mic comparat cu cel din azile (23.023 lire/an, 11,2 lire/ora).
Pe de alta parte, dupa doar 4 ani vechime vei ajunge la 29.608 lire/an, adica 15,2 lire/ora. Nu mai e asa rau, nu?

 

Cel mai mult vor profita cei care incep si cei care sunt inca la inceputul carierei, care vor primi mariri salariale ceva mai sensibile ceva mai repede.

Deci daca rezisti 4 ani, ajungi la un salariu comparabil cu cel de pornire intr-un azil. Dar la salariul ala ramai, daca nu esti dispus sa ceri responsabilitati noi si sa progresezi la bandele urmatoare.
E in natura umana sa-ti doresti sa castigi mai mult in fiecare an. Pana acum, sistemul, asa cum era, te pacalea cu o crestere salariala automata anual, pentru cel putin 7 ani ani. Daca promovai, mai aveai 8 ani de cresteri salariale automate.
Acum… majoritatea oamenilor vor fi fericiti dupa 2/4/5 ani, apoi vor deveni nemultumiti.

Asta ca sa nu mentionez toti cei care sunt la varful band 5/6/7, care acum primesc doar o marire salariala mica.

De asemenea, promovarile la nivele salariale intermediare/superioare nu vor mai fi facute automat, din cate inteleg. Pana in 2019 vor introduce un nou mod de promovare salariala, care e posibil sa fie dependent de anumite criterii (nu automat, ca pana acum).

E clar o imbunatire a situatiei, per ansamblu. Dar nu e una care sa multumeasca pe toata lumea.

Oricum, e amuzant sau interesant (sau deranjant, depinde cum privesti lucrurile) cum s-au folosit de un artificiu contabil sa echilibreze costurile in primii ani: vor elimina etapele intermediare, ceea ce va face ca cresterile sa inceapa sa fie simtite dupa 2-3 ani sau mai mult. Va exista un varf al cresterii cheltuielilor salariale intre 2020-2021, dar efectul in primii 2 ani va fi mic.

Cel mai important: sistemul asta de cresteri aparent va fi supus votarii de catre membrii sindicatelor din sanatatea britanica.
Daca e respins la vot de sindicalisti, se revine la negocieri, si guvernul ofera doar cei 1% in plus pe care-i oferea pana acum.
Daca e aprobat (la finalul lui aprilie), atunci va fi implementat retroactiv din vara (iunie, daca am inteles bine), ca sa includa si aprilie-mai.

Obsedati de bani?

Sunt in cateva grupuri maricele pe facebook. Vreo 2 grupuri de asistenti medicali in Anglia, inca unul de asistenti medicali romani (si-atat), unul pentru ODP’s si theatre nurses (care e populat in proportie de 90% de britanici), plus altele.

In grupurile cu asistenti medicali romani nu e saptamana (era ceva mai des mai demult) sa nu apara discutii interminabile despre “cati bani castigi“, “unde se castiga mai multi bani“, sau variatii pe tema “eu castig 30-40-x lire/ora, ce tare sunt eu, ce prosti/fraieri/saraci sunteti voi“.

In grupul cu ODP’s si theatre nurses nu am vazut nici macar 1 singura discutie de genul asta in 12 luni de cand sunt membru. E adevarat, cele cu romani sunt mai mari (10.000+ membri, unul are chiar 30.000+ membri). Celalalt cu englezi are doar 5900 membri.

Nu sunt nici sihastru dar nici avar. Si nici nu sunt ipocrit.

Stiu valoarea si importanta banilor si muncesc foarte mult in special pentru a castiga mai mult.

Dar nu inteleg de unde vine obsesia asta la romani sa strige pe unde se poate cati bani castiga ei, ce bine o duc, ce pot face ei si nu pot face altii in situatii similare.

De nu stiu cate ori am citit raspunsul cinic “vrei bani, nursing home, vrei cariera si/sau meserie, du-te in NHS” la intrebarea unui nou-venit in cautarea unui job in UK “nu stiu ce sa fac ca asistent medical, ce ma sfatuiti?“.

Frate, ce s-a intamplat cu “fa ceea ce crezi tu ca ti-ar placea mai mult“, sau “fa ce te atrage“? Cati dintre aia care fac meseria asta pentru bani sunt multumiti de ceea ce fac? De meseria pe care si-au ales-o?

Bani poti face in multe feluri in viata. La naiba, cu un pic de noroc, poti castiga mult mai bine in uk si decat cel mai bine platit agency nurse ever, facand alte lucruri pentru care nu-ti trebuie minim 3 ani de scoala suplimentari dupa 12 clase absolvite.

Acuma, laudarosi exista de cand lumea. Nu sunt romanii cei mai laudarosi oameni din lume. Dar de unde vine obsesia asta pentru a discuta despre salarii si pentru a se lauda fiecare cu cat castiga in plus?

Cele mai enervante discutii sunt cele in care cate un incepator pune o intrebare timida despre salarii si imediat sare cate unul si altul si ii spun tot felul de tampenii.
Ca se castiga 17-20-25-30-35-xx lire/ora in NHS.
Ca in Nursing Homes oricine castiga usor cate 60-80.000 lire pe an.
Sau ca mori de foame cu salariul din NHS. Asta e preferata mea – salariul de pornire in NHS e doar cu 4000 lire brut mai mic decat media in UK, adica britanicul mediu ar fi la 200 lire net/luna distanta de a muri de foame? Asta venea de la o tanti din Romania care lucreaza aici de 4 ani doar in azile si e acum manager de nursing home. Formator de opinii, deh.

Cei mai tari sunt aia care mai fac cate un bank sau agency din cand in cand in NHS si ei spun ca salariul lor orar e ala normal din NHS (ceea ce e total eronat). Asta in conditiile in care RCN afiseaza anual veniturile pentru toata lumea din NHS.

baaani

Printre chirurgii cu care lucrez am cate unii care sunt hiperactivi.
Au un numar de ore de baza in NHS (o “baza”), au cabinetul lor privat propriu si mai si opereaza in cateva spitale/clinic private din zona.

Un exemplu de chirurg:
1 lista si jumatate de operatii in NHS in fiecare saptamana, 1 “clinica” (o jumatate de zi pentru a vedea 40-50 pacienti) in NHS, 2 liste si jumatate in spitale private si cel putin 1 sau 2 “clinici” (ceva mai scurte de jumatate de zi). 6 zile de munca pe saptamana, 43 saptamani pe an (presupunem 9 saptamani de concediu). Salariul pentru un consultant (full-time) NHS cu o gramada de ani de experienta, cu ceva excellency awards se invarte pe la 100.000 lire/an. Sa zicem ca lucreaza cam 40% dintr-o norma NHS cu ale sale 2 zile. La asta se adauga minim 500 lire/consultatie si minim 750 lire/operatie (minim-minim pentru ceva mic, dar ratele lui sunt mult mai mari pentru operatii mari). Sa zicem 40 consultatii la privat/saptamana, 20 operatii la privat/saptamana. 35.000 lire/saptamana x 43 saptamani = 1 milion jumatate de lire/an. Intr-un an bun, poate castiga 800.000 lire net/an (da, statul ii ia cam 700.000 lire in taxe). Plus maruntisul din NHS.
Aici vorbesc de un chirurg cu grad de profesor in UK, la 55-60 ani, cu 2 supraspecializari si titluri peste titluri. Si lucrez cu inca 2 similari cu el.

In timpul operatiilor sunt multe momente in care se fac activitati repetitive, se mai discuta vrute si nevrute.

Nici macar o singura data nu am auzit o discutie despre cat castiga, ce masini conduc, case, vacante samd.

La fel, printre colegii mei din NHS localnici, discutiile despre bani sunt rezervate in special printre healthcare assistants. In general se plang ca sunt platiti prost. Si se mira atunci cand afla ca un asistent medical band 5 castiga doar cu 100 si ceva de lire in plus/luna (cel putin in primii 4-5 ani).
Dar printre registereds (RN sau ODP), discutiile ajung la bani doar cand isi mai cumpara cate unul o casa. In rest… toata lumea stie cat ia toata lumea, cine e nemultumit face bank/agency, end of story.

Cateva cifre:

1700 asistente medicale (si moase) din Romania lucreaza in NHS

In tot NHS Anglia (deci fara Tara Galilor, Irlanda de Nord si Scotia), in iunie 2017 sunt sub 3700 angajati romani. 674 medici, 1700 asistenti medicali, restul sunt support staff si administrativ. Statistici complete in pdf-ul de la finalul articolului asta.

In tot UK-ul, in iunie 2015 erau inregistrate la NMC 4400 asistente medicale si moase din Romania.
Numere actualizate nu am gasit, dar intr-o comunicare NMC se arata ca aproximativ 1600 romani isi incepeau aplicatia pentru PIN la NMC in fiecare an (pana in octombrie 2016). Si ca din octombrie 2016 si pana septembrie 2017 si-au inceput aplicatia pentru PIN 216 romani.
Sa facem o aproximare bruta si sa zicem ca din iunie 2015 si pana in noiembrie 2017 au mai primit PIN-ul inca 2300 romani (1600 + 500 pentru perioada iun-oct 2015 + 216), desi nu toti cei care incep aplicatia la NMC chiar primesc PIN-ul.

In concluzie, in UK, in momentul de fata avem cam 6700 asistenti medicali (si moase) din Romania cu PIN. 1 din 4 dintre ei lucreaza in NHS Anglia.

Aproximatic 6700 asistente medicale (si moase) din Romania sunt inregistrate la NMC

Ce spun cifrele astea?

Ca multi dintre cei care sunt in grupurile alea nici macar nu au drept de a lucra in UK ca asistent medical (sau poate nici macar nu sunt asistenti medicali).

Si ca aproximativ 3 din 4 asistente medicale din Romania lucreaza in azile sau doar ca agency.

 

La final, stiu ca inclusiv postarea asta intra la categoria “discutie despre bani”. Vine dupa inca o intrebare de tipul “dar tu cat castigi, eu castig x“.

Pe calea aceasta anunt oficial ca nu voi mai raspunde niciodata, nimanui, in nici un fel, la orice intrebare legata de veniturile unui asistent medical.

Google it sau cauta in pagina mea.

Cum e sa iti reduci numarul de ore in NHS

S-a terminat prima luna in care am lucrat 34 ore/saptamana, in loc de numarul standard de ore, adica 37,5.

Calculele mele au fost… mai complicate decat ar parea.

La mine la teatre nu poti face ture de noapte (e o echipa separata, angajata DOAR pentru night shifts), iar in week-end, cand avem doar 3-4 teatre deschise pentru urgente=CEPOD (1 traumatologie, 1 neurologie, 1 chirurgie generala plus, daca e nevoie, unul in plus de ginecologie/orl/maxilo-faciala), nu poti lucra decat ture 8-21.*
Asta inseamna ca salariul meu de baza este luna de luna acelasi. Ceea ce e diferit fata de munca pe sectie, unde in fiecare luna imi crestea salariul cu 150-250 lire net, din cauza ca faceam 4-6 ture noaptea/in week-end.

La teatre la mine, programul normal este majoritar 8-18, cu o pauza de 30 minute neplatita. Asta inseamna ca 37,5 ore/saptamana se traduc prin 3 ture 8-18 si una 8-17:30 saptamanal. Pe parcursul unei luni trebuie sa faci minim 17 ture din astea, plus o a 18-a tura 1 data la fiecare 3 luni. Toate calculele astea duc la fel de fel de certuri anuale, pentru ca angajatii tot timpul raman datori cu un numar de ore, din cauza calculelor facute PE SAPTAMANA (nu PE LUNA). Si e destul de complicat de inteles totul, chiar si de manageri – pentru ca ei se bazeaza pe un soft care face rota, care face calculele pe 6 saptamani in avans

Eniuei.

Logica mea a fost urmatoarea: muncesc prea multe zile in fiecare luna, vreau sa gasesc o cale sa imi scad numarul de ZILE muncite, fara a imi influenta prea mult salariul net. Daca muncesc mai putine zile, asta inseamna ca pot in continuare sa lucrez ture suplimentare, dar voi fi mai putin obosit.

Cum la noi aproape in fiecare zi avem cate o lista de operatii care se termina mai tarziu decat e programat (“overruns“), am gasit intelegere destul de usor pentru ceea ce am propus: in calupuri de 4 saptamani, sa lucrezĀ 3 saptamani cu cate 3 ture 8-19/saptamana (31,5 ore/saptamana, deci datorez 7,5 ore dupa 3 saptamani), plus 1 saptamana cu 4 ture 8-19 (42 ore/saptamana, cand le “platesc” 8 ore datorate). Recalculat la un an, asta inseamna ca trebuie sa lucrez 14 ture/luna.

Zis si facut, dupa o asteptare mai lunga decat s-ar crede.

Intai trebuie sa discuti cu band 7-le tau. Chiar daca el/ea zice ca e de acord, trebuie sa ai si acordul de la matroana. Deci band 7-le meu a discutat cu matroana, care a dorit sa aiba si o discutie cu mine pentru a-i spune de ce vreau o scadere a numarului de ore.

Dupa aceste discutii, mi s-a dat un formular de semnat, in care ceream scaderea numarului de ore si un orizont de timp dupa care va fi reevaluata situatia. Am cerut 8 luni, mi s-au oferit 6 luni. Desi discutiile au fost la finalul lui august, modificarea a fost pusa in practica de la 1 octombrie, pentru ca aveam deja facuta alocarea pana la inceputul lui octombrie. Deci in martie trebuie sa decid daca imi convine aceasta situatie si pot reveni automat la 37,5 ore sau raman la aceeasi situatie.

Trebuie sa mentionez ca mi s-a spus foarte clar ca exista posibilitatea sa nu mi se mai dea inapoi orele pierdute, pentru ca e posibil ca departamentul sa fie “fully-staffed” pana atunci (ceea ce acum nu e).
Am exemplul unei colege care lucreaza doar 20 ore/saptamana la Chirurgie Generala, care de 6 luni tot intreaba daca i se poate creste numarul de ore la 37,5 sau macar 30, dar la ei in departament au tot personalul necesar + 1 persoana in plus, deci e blocata la numarul ei redus de ore. Si ea e incapatanata si nu vrea sa faca orele alea la alt departament (la Special Surgery – unde suntem understaffed), dar asta e alta poveste.

 

Eniuei 2

Pentru a ilustra cat de reala este expresia “planul de-acasa nu se potriveste cu cel din targ“, din august si pana in octombrie situatia s-a schimbat De unde pana in august aveam prea multe ture suplimentare disponibile, la mine la teatre si in clinica privata unde mai lucram, din septembrie totul s-a schimbat brusc in rau.

Spitalul meu incearca sa economiseasca bani de peste tot de unde poate – deci a redus la minim numarul de liste suplimentare (din care castiga bani pe termen mediu – dupa cateva luni, dar pentru care trebuie sa cheltuiasca bani imediat – luna viitoare). Iar spitalul privat unde mai lucrez a avut niste probleme financiare, legate de un scandal in care a fost implicat, terminat cu niste despagubiri mari platite, ceea ce a insemnat ca au avut mult mai putina munca.

Ce a insemnat asta? Fix in luna in care am avut 4 zile libere in plus… am lucrat mai putine ture bank ca inainte. Iar salariul meu de baza, desi imi facusem niste calcule optimiste, in care pierdeam doar 5% din netul lunar, a scazut cam cu 9%.**

mai putini bani

Per ansamblu, sunt un pic dezamagit de ce s-a intamplat, dar la final de luna am fost mult mai odihnit si pot sa zic ca am avut mai mult timp pentru a ma relaxa, reincarca si chiar pentru a invata (pentru ca am inceput facultatea, din nou).

Ce pot sa mai afirm e ca zilele de tip 8-19 sunt mai obositoare decat cele 8-18, ca plecatul acasa mai tarziu decat restul lumii e un pic frustrant si ca in zilele in care lucrez pana la 19 e ceva mai dificil sa mai am timp pentru mine – fata de programul vechi, cand plecatul la 18 (sau mai devreme) imi permitea sa fac mult mai multe lucruri.

 

 
* Sigur, exista posibilitatea de-a face ture “bank”, inclusiv noaptea sau in week-enduri la CEPOD (cand e cineva bolnav si esti intrebat daca poti lucra), majoritar pentru liste suplimentare – programate in zilele de week-end. Dar un lucru este repetat de multa lume cu mai multa experienta: NICIODATA sa nu te bazezi pe turele suplimentare ca venit constant. Nu poti sa stii sigur cat si daca vei lucra in plus, nu iti poate garanta nimeni asta.

**Asadar, dpdv financiar, trebuia sa fiu atent cu cat imi scad numarul de ore. Sigur, daca lucrez mai putine zile, asta inseamna ca pot face mai multe ture bank (la mine in spital sau in alta parte). Dar trebuie sa imi pastrez un venit lunar “garantat”. Buuun.
Taxarea muncii in UK este progresiva, esti taxat mai mult daca lucrezi mai mult.
In practica, daca tu castigi intre 11.500 si 43.000 lire brut/an, platesti acelasi nivel de taxe – 20%, dar daca castigi pana in 11.500 lire/an, nu platesti deloc taxa pe venit.
Situatia e similara pentru National Insurance (nu platesti nimic pana la 8160 lire/an, apoi 12% intre 8.160 si 45.000/an, apoi 2% pe tot ce depaseste 45k).

Ce inseamna asta?
In Romania, daca tu lucrezi un numar de ore pe luna, orice scadere a numarului de ore lucrate se traduce intr-o scadere direct proportionala a salariului. Lucrezi 200 ore si esti platit cu 2000 lei net, daca vrei sa lucrezi cu 10% mai putin, adica 180 ore/luna, vei castiga cu 10% mai putin – adica 1800 lei net.
In UK situatia e mult mai complicata.
Daca ai un singur venit si vrei sa-ti scazi numarul de ore lunare lucrate cu 10%, nu vei castiga cu 10% mai putin decat daca castigi pana la 11.500 lire/an. Pentru orice venit mai mare de-atat diferenta la salariul net va fi ceva mai mica, din cauza felului in careĀ  taxeaza eiĀ  veniturile. Adica vei avea o scadere indirect proportionala.
In realitate, daca tu mai faci si venituri suplimentare lunare, din cauza sistemului mai complicat de taxare, e dificil sa stii exact cu cat iti scade salariul net lunar – pentru simplul motiv ca e influentat de cati bani in plus mai castigi in timpul lunii respective.
Daca tu castigi 1500 lire net lunar din salariul de baza, dar mai castigi suplimentar 500 dintr-un loc si 500 din alt loc, vei observa ca la veniturile suplimentare nu ti se retine corect National Insurance – deci la final de luna se face o retinere MAI MARE pentru National Insurance din salariul tau de baza.

Taxarea veniturilor in Anglia e un proces mai complicat decat pare – atata timp cat vrei sa-ti aproximezi veniturile viitoare cu o eroare mai mica de 100 lire. Partea buna e ca poti sa-ti urmaresti veniturile si sa faci calculele pentru lunile precedente daca iti faci un cont pe HMRC – iar apoi poti suna la ei ca sa ceri o recalculare, daca observi o neconcordanta.

De ce scolile postliceale/profesionale nu sunt solutia perfecta pentru Romania

Excelent articol care ia “starea natiei” pe pressone, despre cum lipsa angajatilor din Romania se simte din ce in ce mai puternic.

Ce vor micii/medii intreprinzatori intervievati? Sa se elimine ajutorul de somaj (drept legal), sa se elimine venitul minim garantat (o suma extrem de mica, vezi mai jos), sa aduca filipinezi/chinezi/pakistanezi (ihi, careĀ o sa stea aici fix pana vor putea fugi in Anglia).

 

In 2016, din Romania au plecat inca 200.000 locuitori.

Asta intr-un an in care economia a crescut din nou cu o viteza mare, salariile au crescut la privat cu aproape 10% fata de 2015Ā si inflatia a fost negativa.

La asta se adauga un spor demografic negativ de 66.000 locuitoriĀ (diferenta morti vs. nou-nascuti vii).
Dupa recensamantul din 2011 se estima o populatie ramasa in tara de aproximativ 20 milioane de locuitori.
In 5-10 ani de acumĀ e plauzibil sa ajungemĀ la 16 milioane de locuitori, tinand cont de faptul ca lumea continua sa plece (184.000 in 2014, 160.000 in 2013) iar sporul natural continua sa fie negativ, in combinatie cu un numar scazut de casatorii.
Dintre cei ramasi, micii (si marii) antreprenori se vor tot plange ca nu vrea nimeni sa munceasca pentru ei.

O idee mult-invartita in presa si in cercul micilor afaceristi este “lipsa scolilor profesionale a dus la pierderea de oameni semi-calificati“. Pentru ca, nu-i asa, sistemul asta cu scoli profesionale functioneaza la germani, austrieci, elvetieni (un articol comparativ intre cele 3 sisteme asemanatoare) – de ce nu functioneaza si la noi?

Treaba asta cu panaceul scolilor profesionale face parte din aceeasi categorie de idei care-par-logice-dar-sunt-eronate cu:
– “venitul minim garantat/somajul incurajeaza nemunca“. Pentru ca, nu-i asa, 600 lei pentru o familie cu 1 copil inseamna un vis frumos? Nu, nu vrea nimeni sa lucreze 10 ore pe zi intr-o fabricuta pentru 1065 lei net (atata e minimul pe economie) plus naveta 2 ore pentru ca salariul e prea mic pentru munca prea grea. Nu pentru ca sunt lenesi. Acelasi “lenes” ar munci de multe oriĀ bine mersi pentru minimul pe economie in Anglia, in conditii chiar mai grele. Pentru ca ramane cu bani mult mai multi la final de luna, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la spital daca-si rupe ceva, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la scoala, pentru ca ii raman si bani pentru concediu (pe care si-l si poate lua), pentru ca… pentru ca…
– “romanii sunt lenesi si nu vor sa munceasca“. Atunci cum naiba in strainatate aproape 4 milioane de romani din toate categoriile sociale… muncesc, pe salarii mici pentru tarile respective, dar o duc mai bine ca-n Romania? E taximetristul roman mai lenes in Bucuresti decat in Londra sau Torino? Nu, dar in orasele alea ii raman bani mult mai multi la final de luna.
– “cresterea salariului minim va falimenta economia“. Salariul minim s-a dublat in ultimii 5 ani, am castigat 500.000 locuri de munca. Mai sa fie.

Care e problema?

sarac
Eu am facut o postliceala de asistenti medicali. Am platit-o integral din banii mei, castigati din jobul dinainte, pe care l-am pastrat part-time pe timpul scolii.

Pe langa faptul ca am platit-o eu integral, atunci cand mergeam la spital eram de multe ori primit cu ostilitate, nu eram indrumat sa fac mai nimic, ba chiar eram certat daca puneam intrebari. Pentru ca, nu-i asa, “asa se invata meserie“.

Daca inainte de-a da la postliceala ma mai gandeam oarecum “poate-poate n-o fi asa de rau sa lucrez si in Romania”, fiecare zi petrecuta la practica la noi in spitale nu a facut decat sa-mi intareasca convingerea ca n-are nici un sens sa muncesc vreo zi aici. Am inceput lucrul in Londra la 4 luni si jumatate dupa ce am absolvit, dar daca fortam un pic nota, puteam incepe chiar la 1-2 luni.

Pentru a-mi pastra cat de cat cunostintele in cap, am incercat sa semnez un contract de voluntariat cu spitalul unde am facut practica in ultimul an, de unde primisem numai laude la final de perioade de practica. Mi s-a sugerat in cuvinte putine ca altii au adus cate ceva pentru asta, atunci cand am pierdut un drum pe acolo la inceputul lui septembrie. Si sa completez un dosar si sa-l las acolo, o sa ma caute ei. Eu vroiam sa lucrez gratuit pentru spitalul ala, aveam asigurare de malpraxis si recomandari de la 3 asistente-sefe si… nu era suficient.

Am terminat scoala cu o medie mare in cei 3 ani, am avut 9,97 la examenul de final… dar n-aveam loc nici macar ca voluntar in marele spital bucurestean. Sigur, mi s-a zis ca exista un examen de post in octombrie, puteam veni atunci, daca luam examenul si totul era ok, poate prin ianuarie as fi putut incepe munca, pentru sub 1500 lei net in mana primele 6 luni… In Anglia meseria de asistent medical e departe de a fi “bine-platita”, dar prost sa fii sa accepti un salariu de peste 6 ori mai mic pentru munca similara, daca emigrarea NU e o problema.

Postliceala unde am terminat eu cursurile nu are probleme prea mari de numar de cursanti. Sigur, se pierdeau cateva zeci de elevi in fiecare an. Dar multumita faptului ca nu repeta nimeni anul, atata timp cat isi platea taxa intreaga… multi terminau cei 3 ani si se trezeau cu hartia care le permite sa lucreze in orice tara europeana. Discutiile din curtea scolii la final de an se invarteau des in jurul “unde pleci, ce trebuie sa faci pentru asta, ce trebuie sa stii etc.”, si nu erau doar 1-2 mai “rasariti” care participau la ele.

In acceptiunea sistemelor de calificare profesionala germanice (adica De/At/Ch), trebuie sa faci 2-3 ani de scoala profesionala pentru a ajunge ajutor patiser, infirmier, sudor, laminor, tamplar etc. Diferenta e ca esti platit pentru fiecare luna din cele 24/36 pe care le petreci invatand. O suma mica in Austria (247-412 euro/luna x 14 luni), ceva mai mare in Germania (950-1150 euro/luna)Ā si oarecum mai mare in Elvetia (800-1200 franci/luna, plus al 13-lea “salariu”, dar acolo costurile vietii sunt f. mari). Apoi primesti un job aproape sigur, job din care nu te imbogatesti, dar iti permiti sa stai cu chirie undeva, sa platesti mancarea si transportul si iti mai si ramane cate ceva.

In Romania, micii intreprinzatori isi doresc sa faca lumea scoli profesionale (timp in care sa te munceasca sub pretextul “invatarii de meserie”), eventual sa si plateasca elevii pentru scoli, apoi, dupa 2 – 3 ani de scoala sa primesti 1065 lei pentru 10 ore de munca in conditii deloc usoare. Si daca nu accepti asa ceva esti categorisit drept “putoare”.

Si singurul argument universal pe care il aduc este “uite cata lume munceste pentru banii astia, daca aia pot, tu, ca tanar,Ā cum nu poti?”. Si cati dintre aia care sunt blocati pe salariul minim pe economie sunt fericiti cu situatia lor? Realist vorbind, cum ar trebui sa poti fi independent financiar cu salariul minim pe economie (actual)?

 

Multi dintre absolventii scolii mele nu muncesc nici acum, la 24 luni de la absolvire. Ii inteleg. De ce ar munci pentru 1100 lei pe luna? Te expui la tot felul de riscuri, meseria nu e usoara si esti platit in bataie de joc. Asta in conditiile in care majoritatea spitalelor unde am facut eu practica erau mult subdimensionate ca numar de personal. Cand isi lua concediu o asistenta, ramaneau celelalte cu peste 15-20 de pacienti destul de des.

Si situatia ar fi similara (pana la un punct) in orice alta meserie care nu necesita neaparat studii universitare. Degeaba trimiti omul sa “se scoleasca” si atat. In cel mai bun caz, ai un om care a invatat cate ceva si va dori sa-si vanda cunostintele mai scump. In cel mai rau caz ai o persoana care va sti un singur lucru:

nu merita sa fac munca asta aici pentru banii aia.

 

Pe scurt, problema incepe si se termina la bani.

Daca salariul minim pe economie s-a dublat in 5 ani – ceea ce s-a tradus printr-o crestere realaĀ a numarului de locuri de munca cu 500.000 DAR lumea tot pleaca cu sutele de mii din tara, e clar ca mai e loc de crestere a salariilor.

Daca antreprenorii se plang ca angajatii (atati cati sunt) sunt prost pregatiti, da, e nevoie de formare profesionala. Dar scolile profesionale in care o persoana presteaza o munca (fie si ca invatacel) trebuie sa adopte modelul germanic pana la capat – trebuie sa-i oferi invatacelului UN VENIT, altfel de ce ar vrea sa faca scoala? Sigur, se vor gasi (din ce in ce mai greu) oameni dispusi sa faca munca (mai prost) pentru bani putini. Pana cand?

Sigur, exista discutia veche de cand lumea: cat de mari pot fi salariile, cand tu trebuie sa vinzi marfa sau serviciulĀ si sa faci si un profit.

Cum face profit o patiserieĀ in Berlin care vinde croissante la 1,5 euro, un pret doar un pic mai mare decat multe patiserii mai simandicoase din Bucuresti, in conditiile in care-si plateste angajatul slab-educat cu cel putin salariul minim pe economie? Cum poate o cafenea din Lisabona sa vanda un cappucino cu 2-3 euro, dar si sa-si plateasca angajatii salariul minim pe economie din Portugalia (care e de 2 ori si ceva mai mare ca-n Romania). Dar un restaurant din Viena cum isi pastreaza angajatii, mai ales cand localnicii sunt super-zgarciti la bacsis? Pana si Grecia lovita de mama crizelor isi plateste angajatii din hoteluri inca MULT mai bine ca Romania.

Matematica unui venit de 63.000 lire (brut) pe an in NHS

Am obiceiul de-a intreba orice nu inteleg sau nu cunosc. Am avut de clarificat mai multe lucruri legate de numarul de zile de concediu, taxe, salariu lunar, numarul de zile lucrate/luna si altele. Mi-a mers buhul inclusiv la teatre despre faptul ca stiu cat de cat sa explic cum sta treaba cu taxele, pensiile si national insurance aici.
Azi, o colega mi-a aratat veniturile ei pe anul fiscal 2015-2016 si m-a intrebat cate ceva despre niste chestii. Singura chestie e ca asa am aflat cati bani castiga ea intr-un an. Si m-am crucit cand am vazut suma din titlu (plus ceva maruntis).
Trustul ne ofera un raport fiscal detaliat al anilor precedenti de munca la ei, defalcat pe venit de baza, venit overtime, high cost area bonus, taxe platite, national insurance, nhs pension samd. Pe asta mi l-a aratat.
Am mai scris despre salarii de mai multe ori, toata lumea stie salariul de incadrare si cam cati bani castigi, daca stie de cati ani lucrezi in NHS. Daca vrei sa castigi mai mult trebuie sa muncesti overtime.
Colega respectiva nu face agency work, nu lucreaza ture standard in week-end sau noptile si nu lucreaza bank in alta parte decat la noi in spital, in teatre.

63.000 lire (brut) pe an inseamna aproximativ 3650 lire net pe luna (dar thesalarycalculator e cam tampit, nu e in stare sa calculeze si NHS pension doar pe valoarea salariului de baza, deci suma lunara neta poate fi putin mai mica).

Cu 3650 lire pe luna traiesti destul de bine in suburbiile Londrei (atata timp cat nu esti intr-o zona scumpa si daca nu platesti chirie, ci rate la casa). Asta ca singura persoana care castiga bani intr-o familie de 2, maxim 2+1 persoane. Daca exista un al doilea venit in casa, situatia e ceva mai buna.

Aniuei, inainte sa te arati entuziasmat de venituri de genul asta, trebuie sa iei in calcul ceva. Nu orice straluceste se obtine usor.

Free your mind - Imgur.gif

Salariul de baza pentru un band 6 e de 26.302 lire/an. Colega mea are 15 ani in NHS, e band 6 de peste 10 ani, cel mai probabil venitul ei lunar e in ultima categorie din band 6, 35.225 lire/an. La asta adaugam high cost area bonus, care la mine in spital e de 3510 lire/an. Ajungem la un salariu brut anual de 38.735 lire. Diferenta pana la 63.000 lire inseamna ture bank. Ture bank de aprox. 24.250 lire.

Am lucrat destul de des cu ea in week-enduri, in ultimele luni as putea aproxima ca a lucrat minim 8 zile extra/luna (zile de week-end). Spitalul nostru are urmatoarele rate orare pentru ture bank (noi suntem “specialist” la teatre, primim ratele mai mari).

band6-rates

Daca presupunem ca lucreaza doar in week-enduri si lucreaza cam 9,5 ore pe tura (e o medie corecta, destul de des terminam la ora 16:30, dar cateodata terminam si la 19:30), folosim o rata orara medie de 26,85 lire (media dintre rata orara pentru sambata si cea pentru duminica), ne ies 95 ture bank pe an.

95 ture inseamna 8 ture in plus in fiecare luna, luna de luna. Cum teatrele nu au ture extra chiar in fiecare saptamana, asta inseamna ca a lucrat si in timpul saptamanii si, probabil, a lucrat si ture mai scurte cu cazuri de private practice (care sunt platite ceva mai bine, cu aproximativ 29 lire/ora). Adica e posibil sa fi lucrat chiar mai mult de 95 de ture in total (turele din timpul saptamanii sunt platite mai prost)

Noi lucram 17 ture/luna (ture de 10 ore). Daca adaugi inca 8 ture suplimentare, asta inseamna 25 de zile din 30-31 petrecute in spital.

Asta e posibil doar pentru ca NHS-ul e foarte generos cu zilele de concediu, dupa 10 ani de munca in sistem ai dreptul la nu mai putin de 8 saptamani de concediu anual. Adica nu a lucrat chiar in fiecare week-end al anului, dar si-a petrecut o parte insemnata din saptamanile de concediu muncind in spital.

Dar degeaba ai atata concediu daca il petreci muncind.

Si degeaba castigi bani multi daca nu prea ai cand sa ii mai si cheltuiesti.

Iar oboseala si nervii stransi dupa atata munca in spital isi spun cuvantul. Aici nu vorbeste invidia din mine, cu ziua de maine, voi fi strans 24 zile muncite in noiembrie si pe bune de nu abia imi astept concediile (incepand de poimaine, apoi in ianuarie si inca un pic in februarie).

Oricum, se poate castiga mult in NHS, dar si munca e multa si stresul destul de mult.
Sincer, e mult mai usor sa lucrezi doar agency sau doar bank.

Spaga si asistentii medicali (primele impresii)

In clasa mea de la Postliceala am colege de toate felurile (si doar 1 coleg) si de toate varstele. Cea mai in varsta (cred) are pe la 45 de ani, cea mai tanara avea 18 ani (intre timp, a facut 19). Din 24 de elevi, cam 7 au peste 30 de ani, 6 (inclusiv eu) au varsta intre 25 si 30 de ani si 11 au varsta intre 19 si 24 de ani. In prima luna de scoala, in primele ore de Psihologie, profesoara a facut niste exercitii care vroiau sa promoveze autocunoasterea, spiritul de echipa si nu in ultimul rand sa te ajute sa iti dai seama in ce meserie “te bagi” (ca Asistent Medical).

Unul dintre ele ele era sa ne puna pe toti in mijlocul clasei si apoi sa ne puna sa ne impartim in 2 grupuri (stanga-dreapta) in functie de ce am face si ce n-am face vreodata. Dupa aceea, alegerea trebuia argumentata (de ce ai ales asta si NU cealalta). Una dintre intrebari a fost “as primi spaga pentru a-mi face meseria”. Surprinzator (pentru mine), am fost singurul care s-a dus in partea stanga, pentru “NU”. Nu ma asteptam ca TOATE sa priveasca primirea mitei drept un act pe care l-ar face fara mustrari. Argumentele mele au fost simple: 0. E ilegal; 1. nu am fost platit niciodata “in plus” de altcineva decat de angajator pentru a-mi face meseria (si muncesc de la 18 ani), deci nu mi se pare normal asa ceva; 2. daca o sa ajung in situatia de-a alege intre a primi spaga si a trai ‘mai bine’ si a nu primi spaga si a trai ‘mai rau’, voi prefera sa nu muncesc ca Asistent Medical Ā si sa-mi gasesc orice alta meserie. Contraargumentele lor au fost (pentru cele care au fost in stare sa articuleze niste motive): salariul e mic, nu poti trai fara banii astia in plus, “tie mi-e usor sa vorbesti asa acum, o sa vezi tu cand va fi sa muncesti in domeniu“, “toata lumea o face“, deci nu e o problema.

Din pacate, argumentele mele, oricat de corect ar suna, sunt lipsite de substanta in viata reala din Romania.

Salariul de incadrare pentru un Asistent Medical proaspat iesit de pe bancile unei Postliceale e cam minimul pe economie. La asta se adauga bonurile de masa (22×9,35 lei = 205 lei). La spitalul militar central, in loc de bonuri de masa se primeste o ‘solda pentru hrana’, de aproximativ 500 lei. Daca a terminat facultatea, un Asistent Medical poate primi un salariu de incadrare de aproximativ 1100 lei. La asta se mai adauga diverse sporuri pentru munca in conditii periculoase (din ce am auzit eu, la Boli infectioase te poti astepta la un spor de aproximativ 50% la salariul de baza). Sporurile astea se acorda doar la anumite sectii si variaza destul de mult. Anumite spitale platesc orele suplimentare. Altele – nu (dar iti ofera posibilitatea sa-ti iei zile libere in cuantumul orelor suplimentare). Unele spitale nu-ti ofera nici asta.

Cum mai faci un ban in plus? Poti sa faci tura unui coleg/unei colege. Exista reguli nescrise care stabilesc valoarea unei ture in plus “intre colegi” pe la 100-200 lei (in functie de spital). Ambele persoane isi asuma niste riscuri (inclusiv legale). In sectiile in care asistentele nu se inteleg foarte bine intre ele, n-am vazut asta. Da, se mai schimba ture intre colegi, dar NU faci tura altcuiva (platit de acel altcineva – deoarece el apare ca ‘titular’ al turei). E logic sa presupun ca un asistent nou nu va avea increderea colegelor prea repede, deci e un venit pe care nu te poti baza.

Asadar, cum ar trebui sa traiesti cu salariul de baza? Pana iti iei gradul trebuie sa muncesti minimum 5 ani (pentru femei: nu se ia in calcul perioada de concediu de maternitate). Oricum, si sporul de grad e mic.

Daca nu iei spaga, in opinia mea, esti practic muritor de foame cu diploma. Muritor de foame care munceste destul de mult pentru salariul asta. Care daca greseste ceva, poate omori un om (sau mai multi). Care se expune anumitor riscuri la care nu se expune un angajat normal din multe alte domenii ale economiei. Daca iei spaga, nu inseamna ca te imbogatesti. In multe cazuri iti ajunge de un corn/zi si cam atat. Vezi relatarea de la comentarii.

Asadar, pot eu sa condamn faptul ca n-am intalnit INCA un asistent (sau asistenta) de la Stat care sa NU primeasca o mica atentie ‘la tratament‘? NU. Pot sa ma mir de faptul ca nu exista asa ceva? Nu stiu. In ultimii 2 ani s-au tot inmultit si mediatizat cazurile de doctori si asistenti medicali prinsi de politie luand spaga. Cand am ajuns prima data la practica, ma asteptam ca tot procesul sa se faca mai pe ascuns. Spaga e omniprezenta in actul medical la noi. La asistente e rar ‘pe ascuns’. Singurele lucruri care variaza sunt sumele date (si primite), actul medical in sine (operatie, ingrijire, inlesnire acces la consultatie, analize, imagistica) si jena sau obraznicia la darea (si primirea) ei.

Personal, cand vad ca se da spaga, mi-e rusine de rusinea (sau lipsa ei a) asistentei si Imageincerc sa intorc capul sau sa imi gasesc ceva de facut atunci cand vad asta. Nu mi-a oferit nimeni (inca) spaga (oricum, n-as primi-o), dar am colege care au primit deja (pentru chestii mici, gen recoltare sange sau injectie subcutanata). La niste discutii avute cu niste colege de anul 2 sau 3 am auzit si de cazuri in care asistentele de prin spitalele unde faceau practica se certau cu elevele, pe motiv ca “primesc spaga care li se cuvine lor”. O asistenta-sefa dintr-o sectie unde am facut practica NE-a facut noua scandal la sfarsitul perioadei de practica, pe motiv ca ea “ne-a invatat atatea lucruri si nu e platita deloc pentru asta“. De ce se certa cu noi pentru asta, nu inteleg.

Etica nu tine de foame, din cate inteleg eu. Si cu siguranta nu e rasplatita cumva.

drepturi de autor foto: shutterstock

Romanii nu stiu sa rasplateasca o persoana corect pentru o munca prestata

Am o matusa pensionata de curand. A crescut mai multi copii la viata ei. Femeie fara facultate, care a absolvit un liceu “economic” prin anii 70. De curand, printr-o cunostinta, a primit o oferta sa fie bona pentru plodul (mai mic de 3 ani) unei femei care are o functie de conducere intr-o banca din top 10 dupa active in Romania. Venitul oferit: 2000 lei/luna. Evident ca “la negru”.

Intamplator, in aceeasi perioada, un cunoscut a aplicat pentru o pozitie de ofiter de credite la banca unde sus-numita muncea. Om care a absolvit Finante-Banci, care a lucrat in Raiffeisen pentru vreo 9 ani, dupa care si-a luat un an sabatic. Cum anul sabatic e bun in special pentru cei care au o suma bunicica pusa deoparte, acum era in cautare de job, pentru ca nu mai avea bani. Salariul oferit: 1200 lei/luna net, cu posibilitatea de a avansa la 1300 lei dupa 6 luni.

Acuma, sunt adevarate urmatoarele lucruri:

ā€¢ 2000 lei nu e o suma mare, daca vrei sa aiba cineva grija de cea mai importanta fiinta din viata ta.

ā€¢ 1200 lei + toate taxele inseamna aproximativ 2000 lei costuri totale pentru angajator.

ā€¢ una e suma pe care o persoana o ofera din buzunarul propriu altcuiva, alta e o suma oferita de o entitate-persoana juridica. E o comparatie un pic fortata.

ā€¢ putem spune ca exista absolventi de facultati economice in exces si ca exista bone ‘cu experienta’ putine. Deci legea cererii si a ofertei se manifesta pe ambele piete ale muncii.

Problema vine de la faptul ca aceeasi persoana este in masura sa evalueze cu cat trebuie platit cineva pentru 2 munci diferite. Si considera ca o persoana cu studii superioare si experienta extinsa intr-un domeniu trebuie sa primeasca 60% din cat ar trebui sa primeasca o persoana fara nici un studiu in “domeniul” in care munceste, pe care n-o recomanda decat o descriere facuta de o terta persoana si atat.

Raman la concluzia ca in tara noastra doar prostii incearca sa invete ceva in sistemul nostru de invatamant.Ā 

Angajarea la romani – salariul (continuare)

Continuare de aici.

In ultimii 4 ani am fost la peste 20 de interviuri. Tot timpul m-am enervat din cauza faptului ca nu exista feedback la sfarsitul “procesului de recrutare”. Ori nu te mai contacteaza nimeni, ori primesti un mesaj tampit, copiat cuvant-cu-cuvant din vreo carte. Cel mai enervant este faptul ca nu stii precis daca cerintele tale salariale au fost prea mari sau pur si simplu nu le-a placut comportamentul tau sau fata ta.

De partea cu salariul poti scapa foarte usor: pune compania in anunt un salariu aproximativ oferit la angajare, deci potentialii angajati stiu din start daca are sens sa isi piarda vremea cu un interviu. In tarile cu apa calda (Anglia, Luxemburg, Austria, Elvetia) pe unde am mai studiat eu piata muncii si am tot rasfoit anunturi de pe portalurile de joburi, in majoritatea cazurilor de pozitii entry/mid-level stii din anunt cat ofera angajatorul. Sau stii cam cat ofera piata pentru o pozitie similara, fara sa te iei dupa informatii care pot fi alterate (portalurile de recrutare ofera niste estimari bazate pe inputul vizitatorilor – deci pot fi gresite sau invechite informatiile).

In ultima vreme s-au mai desteptat si angajatii de la noi, au inceput sa adauge si salariul oferit in anuntul de angajare. Anunturi de genul asta sau asta primesc mult mai putine aplicatii decat unul care adauga doar fraze vagi, gen “salariu motivant“. Pariu ca si ultimii ofera maximum 1500 lei/luna?

Cat despre negocieri salariale la interviu… sunt o bataie de joc. Te intreaba cat vrei tu, noteaza si cam atat. Niciodata nu vor sa-ti spuna cat ofera ei si nu exista nici un fel de negociere.

Mi se pare incredibil cat de mare este foamea din piata. Oameni care (teoretic) lucreaza de mai mult de 3 ani in domeniu se bat pentru un post in care ti se spune din start ca vei lucra 12 ore pe zi, program zi/noapte, pentru 1500 lei/luna la inceput si 2000 mai apoi.

Oare pe cati bani lucreaza oamenii astia de 3 ani de zile? Ultima data cand am avut 350 euro pe luna aveam 21 de ani. N-aveam chirie de platit, intretinerea era mult mai mica si in general costurile vietii erau mai mici acum 8 ani. Cum durerea mea traiesti in 2013 cu banii astia in Bucuresti “pe picioarele tale“?

Oferte ca aia de anul trecut (pe care am respins-o) suna a “poveste de succes” in conditiile astea. Atunci m-am dus la Editura Galenus (adica editura in-house a farmaciei CATENA) si mi-au propus mai putin decat am cerut si in alte conditii: 2800 lei LA GRI (fara carte de munca, fara contract de drepturi de autor, dar platiti pe PFA prin chitanta lunara) – adica fara nici o “plasa de siguranta” daca vor sa ma dea afara pe motiv de ‘scadere de costuri’ sau mai stiu eu ce alt motiv. Ma rog, in conditiile actuale ale pietei, suma nu e deloc mica, dar ma intreb cati oameni se gandesc la ce inseamna sa muncesti fara vreun contract de munca de orice fel. La o mica verificare, experienta mea din primii 2 ani de munca in domeniu nu poate fi probata cu nimic altceva decat cuvantul meu si eventual al fostilor angajatori – daca mai exista si au chef sa se oboseasca sa vorbeasca despre mine.

Bine, eu vorbesc aici de venituri lunare (primite mai mult sau mai putin legal de la un ‘angajator’) de 2800 de lei – in timp ce un asistent medical primeste cam 1200 lei si un doctor rezident tot cam atat (in primii ani). Toate sunt sume mici (in opinia mea), dar salariile din Sanatate sunt niste mizerii, un mod in plus de a scuipa romaneste intre ochi niste oameni care au o gramada de responsabilitati si care invata o gramada (aici ma refer la Medici) pentru a ajunge sa primeasca “salariile” astea.

Interviuri pentru joburi

ImageToata lumea trece prin ele. Ok, nu chiar toata lumea, dar majoritatea celor care sunt ‘angajati’ – da.

Exista tot felul de ‘literatura’ de specialitate, tot felul de experti care iti dau toate sfaturile posibile (ce sa faci, ce sa nu faci, cum sa te imbraci, cand sa ajungi samd). In majoritatea cazurilor, in Romania, tot procesul se reduce la 1) sa nu fii vreun tampit, nespalat, nebun sau mai stiu eu ce si 2) sa ceri cei mai putini bani – dar sa indeplinesti niste conditii de baza (niste vechime, niste cunostinte in domeniu si sa arati ca esti dispus sa muncesti oricand peste program si ca in general nu comentezi, ci ‘executi’ cand ti se cere ceva absurd).

Nu o sa uit niciodata primul meu interviu pentru un job. Aveam 18 ani si ceva, anul 1 la facultate, am auzit de la un coleg de grupa ca Flamingo ar cauta pentru sediul lor din Otopeni un ‘portar’, pentru 6 ore/zi, 5 zile/saptamana. Salariul: minimul pe economie in momentul ala (aprox. 90 de dolari = 2.700.000 lei vechi). Ce mai, o bogatie in momentul ala (2002)Ā pentru un sărăcan ca mine. Zis si facut. Stiam ca nu e cine stie ce job, dar m-am imbracat frumos pentru interviu (pantaloni de stofa, camasa, pulover). Cand ajung, am dat ditamai interviul (1/4 ora cu o tipa de la HR, 1/4 ora cu ‘sefa’ mea directa – PR/HR Managerul Flamingo de la momentul ala si apoi si un test de inteligenta + o serie de intrebari standard “unde te vezi in 5 ani?”). Aproximativ o ora si ceva ca sa-mi dea nemaivazutul post de “HOSTESS”. Incerc eu sa le explic (de, eram destept, stiam engleza) ca Hostess e substantivul feminin pentru Host si ca oricum numele de ‘portar’ era mai cinstit si corect pentru ce vroiau ei sa fac. Nu si nu, asa e in sfanta organigrama a firmei, nu se schimba. Cum a evoluat ‘cariera’ mea la Flamingo n-are sens sa mai povestesc. Suficient sa spun ca plateau inclusiv salariul minim pe economie la gri (2milioane si ceva in mana, restul in plic), ca in general se Ā promova un climat de ura si slugarnicie printre cei 200 si ceva de angajati de acolo si ca regret amarnic ca Dragos Cinca si ai lui n-au dat faliment ca toti marii ‘afaceristi’ romani din IT in 2008-2009, ci au vandut firma unor prostalai din afara in boom, inainte de bust.

Oricum, ideea e ca a fost primul interviu dintre multele la care am fost in care am avut de-a face cu niste oameni ingusti la minte si care aplicau niste proceduri si concepte de prin carti pentru orice situatie.

Chiar ma intreb cum decurge un interviu de angajare intr-un spital din strainatate (ca la noi am cam aflat cum e – o rusine). E destul de greu sa demonstrezi ca esti priceput in ceea ce sustii cu o diploma + vechime ca stii sa faci. Eh, voi afla, la timpul potrivit.

Drepturi pentru poza: deviantart.com

Evolutia profesionala sau Angajarile la romani (I)

Sau “De ce nu cred ca voi mai evolua mai mult in meseria pe care o fac de mai mult de 8 ani

Pe parcursul vietii ‘profesionale’, omul munceste pentru a fi platit si pentru eventualele beneficii pe care le aduce statutul de angajat (asigurare de sanatate, asigurari sociale in primul rand si apoi toate prostiile materiale pe care unii angajatori le ofera pentru ‘fidelizare’). Cum de la an la an viata e mai scumpa si nevoile adultului cresc pe masura ce creste in varsta, orice angajat normal spera ca ii va creste si salariul pe masura ce acumuleaza mai multe cunostinte, vechime, responsabilitati in meseria lui.

Ca or fi si oameni care se multumesc cu putin toata viata lor si gandesc “e mai bine sa ai un salariu mic decat sa n-ai nimic” nu neg. Dar oamenii aia nu au motiv, in opinia mea, sa se planga daca nu le ajung banii pentru a-si satisface anumite pofte sau nevoi. Te multumesti din start cu putini bani, atunci indura-ti soarta!

Revenind, daca vrei sa-ti creasca salariul, ar cam trebui sa inveti sa faci lucruri noi, sa iti creasca eficienta (viteza) cu care faci lucrurile simple (vechi) si in general sa te implici in munca ta. Sau cel putin asa iti impuie capul toate site-urile de recrutare, cartile, media, anturajul etc. Realitatea e ca, cu exceptia a 2-3 categorii de angajati foarte specializati (programatori, ingineri, consultanti financiari si domenii conexe), poti sa inveti tu toate tampeniile din lumea asta, sa te implici in toate porcariile posibile, sa iti pese de produsul finit al muncii tale de nu mai poti, sa inveti o limba-doua straine in plus, salariul in cel mai bun caz nu-ti scade. Sau daca-ti creste, creste cu cateva procente minuscule anual (daca ai noroc).

Negocierile salariale se fac in ultima vreme numai pe principiul “nu-ti place salariul de aici, pleaca, gasesc altul imediat care va primi MAI PUTIN”. Atunci pui mana si cauti. Site-uri de recrutare, cunoscuti, rude, oriunde poti gasi un job la care sa te pricepi si de unde sa speri ca vei primi mai multi bani pentru ceea ce stii sa faci foarte bine si unde vechimea si experienta ta sa fie respectate.

In domeniul meu, grafica pe calculator, salarii mari se ofera doar persoanelor foarte creative. Nu conteaza ca ei nu prea accepta sa faca si treaba mai exacta pe care grafica pe calculator o cere (pre-press, comunicare cu tipografia, paginare exacta etc.). Sunt pusi sa faca si lucrurile pe care pana acum cativa ani refuzau sa le faca (sau nu se astepta nimeni sa le faca) si li se tranteste eternul “nu-ti convine, pleaca”. Asta ma lasa pe mine, sarmanul grafician cu minte ordonata, rationala si mai putin creativa… pe dinafara.

Singurele firme care mai ofera salarii relativ mari (pentru Romania) in domeniul meu – graficienilor (DTP) sunt ori agentiile mari de publicitate, ori multinationalele. La multinationale exista o sumedenie de destepti prin departamentele de HR care pun niste cerinte tampite (ei cauta un grafician, dar pun filtre de experienta in ‘marketing’ sau ‘IT/Software’. Ca sa nu vorbim ca ei cer niste lucruri total rupte de realitatea din piata: experienta peste 4-6 ani si diploma de studii superioare in domeniu – cand majoritatea absoluta a graficienilor cu experienta din piata nu au studii in domeniu (graficieni, nu creativi/arti). Cat despre agentiile de publicitate mari – acolo nu se intra decat prin cunostinte (sau pile). Pe langa ca nu isi pun niciodata anunturi pe site-urile de joburi, angajarea se face numai si numai prin word-of-mouth.Ā NU stii pe nimeni, nu o sa te angajeze o agentie de publicitate gen Ogilvy.

Cam atat pentru azi, urmeaza sa povestesc si cateva din experientele mele placute la angajari.