De ce scolile postliceale/profesionale nu sunt solutia perfecta pentru Romania

Excelent articol care ia “starea natiei” pe pressone, despre cum lipsa angajatilor din Romania se simte din ce in ce mai puternic.

Ce vor micii/medii intreprinzatori intervievati? Sa se elimine ajutorul de somaj (drept legal), sa se elimine venitul minim garantat (o suma extrem de mica, vezi mai jos), sa aduca filipinezi/chinezi/pakistanezi (ihi, care o sa stea aici fix pana vor putea fugi in Anglia).

 

In 2016, din Romania au plecat inca 200.000 locuitori.

Asta intr-un an in care economia a crescut din nou cu o viteza mare, salariile au crescut la privat cu aproape 10% fata de 2015 si inflatia a fost negativa.

La asta se adauga un spor demografic negativ de 66.000 locuitori (diferenta morti vs. nou-nascuti vii).
Dupa recensamantul din 2011 se estima o populatie ramasa in tara de aproximativ 20 milioane de locuitori.
In 5-10 ani de acum e plauzibil sa ajungem la 16 milioane de locuitori, tinand cont de faptul ca lumea continua sa plece (184.000 in 2014, 160.000 in 2013) iar sporul natural continua sa fie negativ, in combinatie cu un numar scazut de casatorii.
Dintre cei ramasi, micii (si marii) antreprenori se vor tot plange ca nu vrea nimeni sa munceasca pentru ei.

O idee mult-invartita in presa si in cercul micilor afaceristi este “lipsa scolilor profesionale a dus la pierderea de oameni semi-calificati“. Pentru ca, nu-i asa, sistemul asta cu scoli profesionale functioneaza la germani, austrieci, elvetieni (un articol comparativ intre cele 3 sisteme asemanatoare) – de ce nu functioneaza si la noi?

Treaba asta cu panaceul scolilor profesionale face parte din aceeasi categorie de idei care-par-logice-dar-sunt-eronate cu:
– “venitul minim garantat/somajul incurajeaza nemunca“. Pentru ca, nu-i asa, 600 lei pentru o familie cu 1 copil inseamna un vis frumos? Nu, nu vrea nimeni sa lucreze 10 ore pe zi intr-o fabricuta pentru 1065 lei net (atata e minimul pe economie) plus naveta 2 ore pentru ca salariul e prea mic pentru munca prea grea. Nu pentru ca sunt lenesi. Acelasi “lenes” ar munci de multe ori bine mersi pentru minimul pe economie in Anglia, in conditii chiar mai grele. Pentru ca ramane cu bani mult mai multi la final de luna, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la spital daca-si rupe ceva, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la scoala, pentru ca ii raman si bani pentru concediu (pe care si-l si poate lua), pentru ca… pentru ca…
– “romanii sunt lenesi si nu vor sa munceasca“. Atunci cum naiba in strainatate aproape 4 milioane de romani din toate categoriile sociale… muncesc, pe salarii mici pentru tarile respective, dar o duc mai bine ca-n Romania? E taximetristul roman mai lenes in Bucuresti decat in Londra sau Torino? Nu, dar in orasele alea ii raman bani mult mai multi la final de luna.
– “cresterea salariului minim va falimenta economia“. Salariul minim s-a dublat in ultimii 5 ani, am castigat 500.000 locuri de munca. Mai sa fie.

Care e problema?

sarac
Eu am facut o postliceala de asistenti medicali. Am platit-o integral din banii mei, castigati din jobul dinainte, pe care l-am pastrat part-time pe timpul scolii.

Pe langa faptul ca am platit-o eu integral, atunci cand mergeam la spital eram de multe ori primit cu ostilitate, nu eram indrumat sa fac mai nimic, ba chiar eram certat daca puneam intrebari. Pentru ca, nu-i asa, “asa se invata meserie“.

Daca inainte de-a da la postliceala ma mai gandeam oarecum “poate-poate n-o fi asa de rau sa lucrez si in Romania”, fiecare zi petrecuta la practica la noi in spitale nu a facut decat sa-mi intareasca convingerea ca n-are nici un sens sa muncesc vreo zi aici. Am inceput lucrul in Londra la 4 luni si jumatate dupa ce am absolvit, dar daca fortam un pic nota, puteam incepe chiar la 1-2 luni.

Pentru a-mi pastra cat de cat cunostintele in cap, am incercat sa semnez un contract de voluntariat cu spitalul unde am facut practica in ultimul an, de unde primisem numai laude la final de perioade de practica. Mi s-a sugerat in cuvinte putine ca altii au adus cate ceva pentru asta, atunci cand am pierdut un drum pe acolo la inceputul lui septembrie. Si sa completez un dosar si sa-l las acolo, o sa ma caute ei. Eu vroiam sa lucrez gratuit pentru spitalul ala, aveam asigurare de malpraxis si recomandari de la 3 asistente-sefe si… nu era suficient.

Am terminat scoala cu o medie mare in cei 3 ani, am avut 9,97 la examenul de final… dar n-aveam loc nici macar ca voluntar in marele spital bucurestean. Sigur, mi s-a zis ca exista un examen de post in octombrie, puteam veni atunci, daca luam examenul si totul era ok, poate prin ianuarie as fi putut incepe munca, pentru sub 1500 lei net in mana primele 6 luni… In Anglia meseria de asistent medical e departe de a fi “bine-platita”, dar prost sa fii sa accepti un salariu de peste 6 ori mai mic pentru munca similara, daca emigrarea NU e o problema.

Postliceala unde am terminat eu cursurile nu are probleme prea mari de numar de cursanti. Sigur, se pierdeau cateva zeci de elevi in fiecare an. Dar multumita faptului ca nu repeta nimeni anul, atata timp cat isi platea taxa intreaga… multi terminau cei 3 ani si se trezeau cu hartia care le permite sa lucreze in orice tara europeana. Discutiile din curtea scolii la final de an se invarteau des in jurul “unde pleci, ce trebuie sa faci pentru asta, ce trebuie sa stii etc.”, si nu erau doar 1-2 mai “rasariti” care participau la ele.

In acceptiunea sistemelor de calificare profesionala germanice (adica De/At/Ch), trebuie sa faci 2-3 ani de scoala profesionala pentru a ajunge ajutor patiser, infirmier, sudor, laminor, tamplar etc. Diferenta e ca esti platit pentru fiecare luna din cele 24/36 pe care le petreci invatand. O suma mica in Austria (247-412 euro/luna x 14 luni), ceva mai mare in Germania (950-1150 euro/luna) si oarecum mai mare in Elvetia (800-1200 franci/luna, plus al 13-lea “salariu”, dar acolo costurile vietii sunt f. mari). Apoi primesti un job aproape sigur, job din care nu te imbogatesti, dar iti permiti sa stai cu chirie undeva, sa platesti mancarea si transportul si iti mai si ramane cate ceva.

In Romania, micii intreprinzatori isi doresc sa faca lumea scoli profesionale (timp in care sa te munceasca sub pretextul “invatarii de meserie”), eventual sa si plateasca elevii pentru scoli, apoi, dupa 2 – 3 ani de scoala sa primesti 1065 lei pentru 10 ore de munca in conditii deloc usoare. Si daca nu accepti asa ceva esti categorisit drept “putoare”.

Si singurul argument universal pe care il aduc este “uite cata lume munceste pentru banii astia, daca aia pot, tu, ca tanar, cum nu poti?”. Si cati dintre aia care sunt blocati pe salariul minim pe economie sunt fericiti cu situatia lor? Realist vorbind, cum ar trebui sa poti fi independent financiar cu salariul minim pe economie (actual)?

 

Multi dintre absolventii scolii mele nu muncesc nici acum, la 24 luni de la absolvire. Ii inteleg. De ce ar munci pentru 1100 lei pe luna? Te expui la tot felul de riscuri, meseria nu e usoara si esti platit in bataie de joc. Asta in conditiile in care majoritatea spitalelor unde am facut eu practica erau mult subdimensionate ca numar de personal. Cand isi lua concediu o asistenta, ramaneau celelalte cu peste 15-20 de pacienti destul de des.

Si situatia ar fi similara (pana la un punct) in orice alta meserie care nu necesita neaparat studii universitare. Degeaba trimiti omul sa “se scoleasca” si atat. In cel mai bun caz, ai un om care a invatat cate ceva si va dori sa-si vanda cunostintele mai scump. In cel mai rau caz ai o persoana care va sti un singur lucru:

nu merita sa fac munca asta aici pentru banii aia.

 

Pe scurt, problema incepe si se termina la bani.

Daca salariul minim pe economie s-a dublat in 5 ani – ceea ce s-a tradus printr-o crestere reala a numarului de locuri de munca cu 500.000 DAR lumea tot pleaca cu sutele de mii din tara, e clar ca mai e loc de crestere a salariilor.

Daca antreprenorii se plang ca angajatii (atati cati sunt) sunt prost pregatiti, da, e nevoie de formare profesionala. Dar scolile profesionale in care o persoana presteaza o munca (fie si ca invatacel) trebuie sa adopte modelul germanic pana la capat – trebuie sa-i oferi invatacelului UN VENIT, altfel de ce ar vrea sa faca scoala? Sigur, se vor gasi (din ce in ce mai greu) oameni dispusi sa faca munca (mai prost) pentru bani putini. Pana cand?

Sigur, exista discutia veche de cand lumea: cat de mari pot fi salariile, cand tu trebuie sa vinzi marfa sau serviciul si sa faci si un profit.

Cum face profit o patiserie in Berlin care vinde croissante la 1,5 euro, un pret doar un pic mai mare decat multe patiserii mai simandicoase din Bucuresti, in conditiile in care-si plateste angajatul slab-educat cu cel putin salariul minim pe economie? Cum poate o cafenea din Lisabona sa vanda un cappucino cu 2-3 euro, dar si sa-si plateasca angajatii salariul minim pe economie din Portugalia (care e de 2 ori si ceva mai mare ca-n Romania). Dar un restaurant din Viena cum isi pastreaza angajatii, mai ales cand localnicii sunt super-zgarciti la bacsis? Pana si Grecia lovita de mama crizelor isi plateste angajatii din hoteluri inca MULT mai bine ca Romania.

Matematica unui venit de 63.000 lire (brut) pe an in NHS

Am obiceiul de-a intreba orice nu inteleg sau nu cunosc. Am avut de clarificat mai multe lucruri legate de numarul de zile de concediu, taxe, salariu lunar, numarul de zile lucrate/luna si altele. Mi-a mers buhul inclusiv la teatre despre faptul ca stiu cat de cat sa explic cum sta treaba cu taxele, pensiile si national insurance aici.
Azi, o colega mi-a aratat veniturile ei pe anul fiscal 2015-2016 si m-a intrebat cate ceva despre niste chestii. Singura chestie e ca asa am aflat cati bani castiga ea intr-un an. Si m-am crucit cand am vazut suma din titlu (plus ceva maruntis).
Trustul ne ofera un raport fiscal detaliat al anilor precedenti de munca la ei, defalcat pe venit de baza, venit overtime, high cost area bonus, taxe platite, national insurance, nhs pension samd. Pe asta mi l-a aratat.
Am mai scris despre salarii de mai multe ori, toata lumea stie salariul de incadrare si cam cati bani castigi, daca stie de cati ani lucrezi in NHS. Daca vrei sa castigi mai mult trebuie sa muncesti overtime.
Colega respectiva nu face agency work, nu lucreaza ture standard in week-end sau noptile si nu lucreaza bank in alta parte decat la noi in spital, in teatre.

63.000 lire (brut) pe an inseamna aproximativ 3650 lire net pe luna (dar thesalarycalculator e cam tampit, nu e in stare sa calculeze si NHS pension doar pe valoarea salariului de baza, deci suma lunara neta poate fi putin mai mica).

Cu 3650 lire pe luna traiesti destul de bine in suburbiile Londrei (atata timp cat nu esti intr-o zona scumpa si daca nu platesti chirie, ci rate la casa). Asta ca singura persoana care castiga bani intr-o familie de 2, maxim 2+1 persoane. Daca exista un al doilea venit in casa, situatia e ceva mai buna.

Aniuei, inainte sa te arati entuziasmat de venituri de genul asta, trebuie sa iei in calcul ceva. Nu orice straluceste se obtine usor.

Free your mind - Imgur.gif

Salariul de baza pentru un band 6 e de 26.302 lire/an. Colega mea are 15 ani in NHS, e band 6 de peste 10 ani, cel mai probabil venitul ei lunar e in ultima categorie din band 6, 35.225 lire/an. La asta adaugam high cost area bonus, care la mine in spital e de 3510 lire/an. Ajungem la un salariu brut anual de 38.735 lire. Diferenta pana la 63.000 lire inseamna ture bank. Ture bank de aprox. 24.250 lire.

Am lucrat destul de des cu ea in week-enduri, in ultimele luni as putea aproxima ca a lucrat minim 8 zile extra/luna (zile de week-end). Spitalul nostru are urmatoarele rate orare pentru ture bank (noi suntem “specialist” la teatre, primim ratele mai mari).

band6-rates

Daca presupunem ca lucreaza doar in week-enduri si lucreaza cam 9,5 ore pe tura (e o medie corecta, destul de des terminam la ora 16:30, dar cateodata terminam si la 19:30), folosim o rata orara medie de 26,85 lire (media dintre rata orara pentru sambata si cea pentru duminica), ne ies 95 ture bank pe an.

95 ture inseamna 8 ture in plus in fiecare luna, luna de luna. Cum teatrele nu au ture extra chiar in fiecare saptamana, asta inseamna ca a lucrat si in timpul saptamanii si, probabil, a lucrat si ture mai scurte cu cazuri de private practice (care sunt platite ceva mai bine, cu aproximativ 29 lire/ora). Adica e posibil sa fi lucrat chiar mai mult de 95 de ture in total (turele din timpul saptamanii sunt platite mai prost)

Noi lucram 17 ture/luna (ture de 10 ore). Daca adaugi inca 8 ture suplimentare, asta inseamna 25 de zile din 30-31 petrecute in spital.

Asta e posibil doar pentru ca NHS-ul e foarte generos cu zilele de concediu, dupa 10 ani de munca in sistem ai dreptul la nu mai putin de 8 saptamani de concediu anual. Adica nu a lucrat chiar in fiecare week-end al anului, dar si-a petrecut o parte insemnata din saptamanile de concediu muncind in spital.

Dar degeaba ai atata concediu daca il petreci muncind.

Si degeaba castigi bani multi daca nu prea ai cand sa ii mai si cheltuiesti.

Iar oboseala si nervii stransi dupa atata munca in spital isi spun cuvantul. Aici nu vorbeste invidia din mine, cu ziua de maine, voi fi strans 24 zile muncite in noiembrie si pe bune de nu abia imi astept concediile (incepand de poimaine, apoi in ianuarie si inca un pic in februarie).

Oricum, se poate castiga mult in NHS, dar si munca e multa si stresul destul de mult.
Sincer, e mult mai usor sa lucrezi doar agency sau doar bank.

Spaga si asistentii medicali (primele impresii)

In clasa mea de la Postliceala am colege de toate felurile (si doar 1 coleg) si de toate varstele. Cea mai in varsta (cred) are pe la 45 de ani, cea mai tanara avea 18 ani (intre timp, a facut 19). Din 24 de elevi, cam 7 au peste 30 de ani, 6 (inclusiv eu) au varsta intre 25 si 30 de ani si 11 au varsta intre 19 si 24 de ani. In prima luna de scoala, in primele ore de Psihologie, profesoara a facut niste exercitii care vroiau sa promoveze autocunoasterea, spiritul de echipa si nu in ultimul rand sa te ajute sa iti dai seama in ce meserie “te bagi” (ca Asistent Medical).

Unul dintre ele ele era sa ne puna pe toti in mijlocul clasei si apoi sa ne puna sa ne impartim in 2 grupuri (stanga-dreapta) in functie de ce am face si ce n-am face vreodata. Dupa aceea, alegerea trebuia argumentata (de ce ai ales asta si NU cealalta). Una dintre intrebari a fost “as primi spaga pentru a-mi face meseria”. Surprinzator (pentru mine), am fost singurul care s-a dus in partea stanga, pentru “NU”. Nu ma asteptam ca TOATE sa priveasca primirea mitei drept un act pe care l-ar face fara mustrari. Argumentele mele au fost simple: 0. E ilegal; 1. nu am fost platit niciodata “in plus” de altcineva decat de angajator pentru a-mi face meseria (si muncesc de la 18 ani), deci nu mi se pare normal asa ceva; 2. daca o sa ajung in situatia de-a alege intre a primi spaga si a trai ‘mai bine’ si a nu primi spaga si a trai ‘mai rau’, voi prefera sa nu muncesc ca Asistent Medical  si sa-mi gasesc orice alta meserie. Contraargumentele lor au fost (pentru cele care au fost in stare sa articuleze niste motive): salariul e mic, nu poti trai fara banii astia in plus, “tie mi-e usor sa vorbesti asa acum, o sa vezi tu cand va fi sa muncesti in domeniu“, “toata lumea o face“, deci nu e o problema.

Din pacate, argumentele mele, oricat de corect ar suna, sunt lipsite de substanta in viata reala din Romania.

Salariul de incadrare pentru un Asistent Medical proaspat iesit de pe bancile unei Postliceale e cam minimul pe economie. La asta se adauga bonurile de masa (22×9,35 lei = 205 lei). La spitalul militar central, in loc de bonuri de masa se primeste o ‘solda pentru hrana’, de aproximativ 500 lei. Daca a terminat facultatea, un Asistent Medical poate primi un salariu de incadrare de aproximativ 1100 lei. La asta se mai adauga diverse sporuri pentru munca in conditii periculoase (din ce am auzit eu, la Boli infectioase te poti astepta la un spor de aproximativ 50% la salariul de baza). Sporurile astea se acorda doar la anumite sectii si variaza destul de mult. Anumite spitale platesc orele suplimentare. Altele – nu (dar iti ofera posibilitatea sa-ti iei zile libere in cuantumul orelor suplimentare). Unele spitale nu-ti ofera nici asta.

Cum mai faci un ban in plus? Poti sa faci tura unui coleg/unei colege. Exista reguli nescrise care stabilesc valoarea unei ture in plus “intre colegi” pe la 100-200 lei (in functie de spital). Ambele persoane isi asuma niste riscuri (inclusiv legale). In sectiile in care asistentele nu se inteleg foarte bine intre ele, n-am vazut asta. Da, se mai schimba ture intre colegi, dar NU faci tura altcuiva (platit de acel altcineva – deoarece el apare ca ‘titular’ al turei). E logic sa presupun ca un asistent nou nu va avea increderea colegelor prea repede, deci e un venit pe care nu te poti baza.

Asadar, cum ar trebui sa traiesti cu salariul de baza? Pana iti iei gradul trebuie sa muncesti minimum 5 ani (pentru femei: nu se ia in calcul perioada de concediu de maternitate). Oricum, si sporul de grad e mic.

Daca nu iei spaga, in opinia mea, esti practic muritor de foame cu diploma. Muritor de foame care munceste destul de mult pentru salariul asta. Care daca greseste ceva, poate omori un om (sau mai multi). Care se expune anumitor riscuri la care nu se expune un angajat normal din multe alte domenii ale economiei. Daca iei spaga, nu inseamna ca te imbogatesti. In multe cazuri iti ajunge de un corn/zi si cam atat. Vezi relatarea de la comentarii.

Asadar, pot eu sa condamn faptul ca n-am intalnit INCA un asistent (sau asistenta) de la Stat care sa NU primeasca o mica atentie ‘la tratament‘? NU. Pot sa ma mir de faptul ca nu exista asa ceva? Nu stiu. In ultimii 2 ani s-au tot inmultit si mediatizat cazurile de doctori si asistenti medicali prinsi de politie luand spaga. Cand am ajuns prima data la practica, ma asteptam ca tot procesul sa se faca mai pe ascuns. Spaga e omniprezenta in actul medical la noi. La asistente e rar ‘pe ascuns’. Singurele lucruri care variaza sunt sumele date (si primite), actul medical in sine (operatie, ingrijire, inlesnire acces la consultatie, analize, imagistica) si jena sau obraznicia la darea (si primirea) ei.

Personal, cand vad ca se da spaga, mi-e rusine de rusinea (sau lipsa ei a) asistentei si Imageincerc sa intorc capul sau sa imi gasesc ceva de facut atunci cand vad asta. Nu mi-a oferit nimeni (inca) spaga (oricum, n-as primi-o), dar am colege care au primit deja (pentru chestii mici, gen recoltare sange sau injectie subcutanata). La niste discutii avute cu niste colege de anul 2 sau 3 am auzit si de cazuri in care asistentele de prin spitalele unde faceau practica se certau cu elevele, pe motiv ca “primesc spaga care li se cuvine lor”. O asistenta-sefa dintr-o sectie unde am facut practica NE-a facut noua scandal la sfarsitul perioadei de practica, pe motiv ca ea “ne-a invatat atatea lucruri si nu e platita deloc pentru asta“. De ce se certa cu noi pentru asta, nu inteleg.

Etica nu tine de foame, din cate inteleg eu. Si cu siguranta nu e rasplatita cumva.

drepturi de autor foto: shutterstock

Romanii nu stiu sa rasplateasca o persoana corect pentru o munca prestata

Am o matusa pensionata de curand. A crescut mai multi copii la viata ei. Femeie fara facultate, care a absolvit un liceu “economic” prin anii 70. De curand, printr-o cunostinta, a primit o oferta sa fie bona pentru plodul (mai mic de 3 ani) unei femei care are o functie de conducere intr-o banca din top 10 dupa active in Romania. Venitul oferit: 2000 lei/luna. Evident ca “la negru”.

Intamplator, in aceeasi perioada, un cunoscut a aplicat pentru o pozitie de ofiter de credite la banca unde sus-numita muncea. Om care a absolvit Finante-Banci, care a lucrat in Raiffeisen pentru vreo 9 ani, dupa care si-a luat un an sabatic. Cum anul sabatic e bun in special pentru cei care au o suma bunicica pusa deoparte, acum era in cautare de job, pentru ca nu mai avea bani. Salariul oferit: 1200 lei/luna net, cu posibilitatea de a avansa la 1300 lei dupa 6 luni.

Acuma, sunt adevarate urmatoarele lucruri:

• 2000 lei nu e o suma mare, daca vrei sa aiba cineva grija de cea mai importanta fiinta din viata ta.

• 1200 lei + toate taxele inseamna aproximativ 2000 lei costuri totale pentru angajator.

• una e suma pe care o persoana o ofera din buzunarul propriu altcuiva, alta e o suma oferita de o entitate-persoana juridica. E o comparatie un pic fortata.

• putem spune ca exista absolventi de facultati economice in exces si ca exista bone ‘cu experienta’ putine. Deci legea cererii si a ofertei se manifesta pe ambele piete ale muncii.

Problema vine de la faptul ca aceeasi persoana este in masura sa evalueze cu cat trebuie platit cineva pentru 2 munci diferite. Si considera ca o persoana cu studii superioare si experienta extinsa intr-un domeniu trebuie sa primeasca 60% din cat ar trebui sa primeasca o persoana fara nici un studiu in “domeniul” in care munceste, pe care n-o recomanda decat o descriere facuta de o terta persoana si atat.

Raman la concluzia ca in tara noastra doar prostii incearca sa invete ceva in sistemul nostru de invatamant. 

Angajarea la romani – salariul (continuare)

Continuare de aici.

In ultimii 4 ani am fost la peste 20 de interviuri. Tot timpul m-am enervat din cauza faptului ca nu exista feedback la sfarsitul “procesului de recrutare”. Ori nu te mai contacteaza nimeni, ori primesti un mesaj tampit, copiat cuvant-cu-cuvant din vreo carte. Cel mai enervant este faptul ca nu stii precis daca cerintele tale salariale au fost prea mari sau pur si simplu nu le-a placut comportamentul tau sau fata ta.

De partea cu salariul poti scapa foarte usor: pune compania in anunt un salariu aproximativ oferit la angajare, deci potentialii angajati stiu din start daca are sens sa isi piarda vremea cu un interviu. In tarile cu apa calda (Anglia, Luxemburg, Austria, Elvetia) pe unde am mai studiat eu piata muncii si am tot rasfoit anunturi de pe portalurile de joburi, in majoritatea cazurilor de pozitii entry/mid-level stii din anunt cat ofera angajatorul. Sau stii cam cat ofera piata pentru o pozitie similara, fara sa te iei dupa informatii care pot fi alterate (portalurile de recrutare ofera niste estimari bazate pe inputul vizitatorilor – deci pot fi gresite sau invechite informatiile).

In ultima vreme s-au mai desteptat si angajatii de la noi, au inceput sa adauge si salariul oferit in anuntul de angajare. Anunturi de genul asta sau asta primesc mult mai putine aplicatii decat unul care adauga doar fraze vagi, gen “salariu motivant“. Pariu ca si ultimii ofera maximum 1500 lei/luna?

Cat despre negocieri salariale la interviu… sunt o bataie de joc. Te intreaba cat vrei tu, noteaza si cam atat. Niciodata nu vor sa-ti spuna cat ofera ei si nu exista nici un fel de negociere.

Mi se pare incredibil cat de mare este foamea din piata. Oameni care (teoretic) lucreaza de mai mult de 3 ani in domeniu se bat pentru un post in care ti se spune din start ca vei lucra 12 ore pe zi, program zi/noapte, pentru 1500 lei/luna la inceput si 2000 mai apoi.

Oare pe cati bani lucreaza oamenii astia de 3 ani de zile? Ultima data cand am avut 350 euro pe luna aveam 21 de ani. N-aveam chirie de platit, intretinerea era mult mai mica si in general costurile vietii erau mai mici acum 8 ani. Cum durerea mea traiesti in 2013 cu banii astia in Bucuresti “pe picioarele tale“?

Oferte ca aia de anul trecut (pe care am respins-o) suna a “poveste de succes” in conditiile astea. Atunci m-am dus la Editura Galenus (adica editura in-house a farmaciei CATENA) si mi-au propus mai putin decat am cerut si in alte conditii: 2800 lei LA GRI (fara carte de munca, fara contract de drepturi de autor, dar platiti pe PFA prin chitanta lunara) – adica fara nici o “plasa de siguranta” daca vor sa ma dea afara pe motiv de ‘scadere de costuri’ sau mai stiu eu ce alt motiv. Ma rog, in conditiile actuale ale pietei, suma nu e deloc mica, dar ma intreb cati oameni se gandesc la ce inseamna sa muncesti fara vreun contract de munca de orice fel. La o mica verificare, experienta mea din primii 2 ani de munca in domeniu nu poate fi probata cu nimic altceva decat cuvantul meu si eventual al fostilor angajatori – daca mai exista si au chef sa se oboseasca sa vorbeasca despre mine.

Bine, eu vorbesc aici de venituri lunare (primite mai mult sau mai putin legal de la un ‘angajator’) de 2800 de lei – in timp ce un asistent medical primeste cam 1200 lei si un doctor rezident tot cam atat (in primii ani). Toate sunt sume mici (in opinia mea), dar salariile din Sanatate sunt niste mizerii, un mod in plus de a scuipa romaneste intre ochi niste oameni care au o gramada de responsabilitati si care invata o gramada (aici ma refer la Medici) pentru a ajunge sa primeasca “salariile” astea.

Interviuri pentru joburi

ImageToata lumea trece prin ele. Ok, nu chiar toata lumea, dar majoritatea celor care sunt ‘angajati’ – da.

Exista tot felul de ‘literatura’ de specialitate, tot felul de experti care iti dau toate sfaturile posibile (ce sa faci, ce sa nu faci, cum sa te imbraci, cand sa ajungi samd). In majoritatea cazurilor, in Romania, tot procesul se reduce la 1) sa nu fii vreun tampit, nespalat, nebun sau mai stiu eu ce si 2) sa ceri cei mai putini bani – dar sa indeplinesti niste conditii de baza (niste vechime, niste cunostinte in domeniu si sa arati ca esti dispus sa muncesti oricand peste program si ca in general nu comentezi, ci ‘executi’ cand ti se cere ceva absurd).

Nu o sa uit niciodata primul meu interviu pentru un job. Aveam 18 ani si ceva, anul 1 la facultate, am auzit de la un coleg de grupa ca Flamingo ar cauta pentru sediul lor din Otopeni un ‘portar’, pentru 6 ore/zi, 5 zile/saptamana. Salariul: minimul pe economie in momentul ala (aprox. 90 de dolari = 2.700.000 lei vechi). Ce mai, o bogatie in momentul ala (2002) pentru un sărăcan ca mine. Zis si facut. Stiam ca nu e cine stie ce job, dar m-am imbracat frumos pentru interviu (pantaloni de stofa, camasa, pulover). Cand ajung, am dat ditamai interviul (1/4 ora cu o tipa de la HR, 1/4 ora cu ‘sefa’ mea directa – PR/HR Managerul Flamingo de la momentul ala si apoi si un test de inteligenta + o serie de intrebari standard “unde te vezi in 5 ani?”). Aproximativ o ora si ceva ca sa-mi dea nemaivazutul post de “HOSTESS”. Incerc eu sa le explic (de, eram destept, stiam engleza) ca Hostess e substantivul feminin pentru Host si ca oricum numele de ‘portar’ era mai cinstit si corect pentru ce vroiau ei sa fac. Nu si nu, asa e in sfanta organigrama a firmei, nu se schimba. Cum a evoluat ‘cariera’ mea la Flamingo n-are sens sa mai povestesc. Suficient sa spun ca plateau inclusiv salariul minim pe economie la gri (2milioane si ceva in mana, restul in plic), ca in general se  promova un climat de ura si slugarnicie printre cei 200 si ceva de angajati de acolo si ca regret amarnic ca Dragos Cinca si ai lui n-au dat faliment ca toti marii ‘afaceristi’ romani din IT in 2008-2009, ci au vandut firma unor prostalai din afara in boom, inainte de bust.

Oricum, ideea e ca a fost primul interviu dintre multele la care am fost in care am avut de-a face cu niste oameni ingusti la minte si care aplicau niste proceduri si concepte de prin carti pentru orice situatie.

Chiar ma intreb cum decurge un interviu de angajare intr-un spital din strainatate (ca la noi am cam aflat cum e – o rusine). E destul de greu sa demonstrezi ca esti priceput in ceea ce sustii cu o diploma + vechime ca stii sa faci. Eh, voi afla, la timpul potrivit.

Drepturi pentru poza: deviantart.com

Evolutia profesionala sau Angajarile la romani (I)

Sau “De ce nu cred ca voi mai evolua mai mult in meseria pe care o fac de mai mult de 8 ani

Pe parcursul vietii ‘profesionale’, omul munceste pentru a fi platit si pentru eventualele beneficii pe care le aduce statutul de angajat (asigurare de sanatate, asigurari sociale in primul rand si apoi toate prostiile materiale pe care unii angajatori le ofera pentru ‘fidelizare’). Cum de la an la an viata e mai scumpa si nevoile adultului cresc pe masura ce creste in varsta, orice angajat normal spera ca ii va creste si salariul pe masura ce acumuleaza mai multe cunostinte, vechime, responsabilitati in meseria lui.

Ca or fi si oameni care se multumesc cu putin toata viata lor si gandesc “e mai bine sa ai un salariu mic decat sa n-ai nimic” nu neg. Dar oamenii aia nu au motiv, in opinia mea, sa se planga daca nu le ajung banii pentru a-si satisface anumite pofte sau nevoi. Te multumesti din start cu putini bani, atunci indura-ti soarta!

Revenind, daca vrei sa-ti creasca salariul, ar cam trebui sa inveti sa faci lucruri noi, sa iti creasca eficienta (viteza) cu care faci lucrurile simple (vechi) si in general sa te implici in munca ta. Sau cel putin asa iti impuie capul toate site-urile de recrutare, cartile, media, anturajul etc. Realitatea e ca, cu exceptia a 2-3 categorii de angajati foarte specializati (programatori, ingineri, consultanti financiari si domenii conexe), poti sa inveti tu toate tampeniile din lumea asta, sa te implici in toate porcariile posibile, sa iti pese de produsul finit al muncii tale de nu mai poti, sa inveti o limba-doua straine in plus, salariul in cel mai bun caz nu-ti scade. Sau daca-ti creste, creste cu cateva procente minuscule anual (daca ai noroc).

Negocierile salariale se fac in ultima vreme numai pe principiul “nu-ti place salariul de aici, pleaca, gasesc altul imediat care va primi MAI PUTIN”. Atunci pui mana si cauti. Site-uri de recrutare, cunoscuti, rude, oriunde poti gasi un job la care sa te pricepi si de unde sa speri ca vei primi mai multi bani pentru ceea ce stii sa faci foarte bine si unde vechimea si experienta ta sa fie respectate.

In domeniul meu, grafica pe calculator, salarii mari se ofera doar persoanelor foarte creative. Nu conteaza ca ei nu prea accepta sa faca si treaba mai exacta pe care grafica pe calculator o cere (pre-press, comunicare cu tipografia, paginare exacta etc.). Sunt pusi sa faca si lucrurile pe care pana acum cativa ani refuzau sa le faca (sau nu se astepta nimeni sa le faca) si li se tranteste eternul “nu-ti convine, pleaca”. Asta ma lasa pe mine, sarmanul grafician cu minte ordonata, rationala si mai putin creativa… pe dinafara.

Singurele firme care mai ofera salarii relativ mari (pentru Romania) in domeniul meu – graficienilor (DTP) sunt ori agentiile mari de publicitate, ori multinationalele. La multinationale exista o sumedenie de destepti prin departamentele de HR care pun niste cerinte tampite (ei cauta un grafician, dar pun filtre de experienta in ‘marketing’ sau ‘IT/Software’. Ca sa nu vorbim ca ei cer niste lucruri total rupte de realitatea din piata: experienta peste 4-6 ani si diploma de studii superioare in domeniu – cand majoritatea absoluta a graficienilor cu experienta din piata nu au studii in domeniu (graficieni, nu creativi/arti). Cat despre agentiile de publicitate mari – acolo nu se intra decat prin cunostinte (sau pile). Pe langa ca nu isi pun niciodata anunturi pe site-urile de joburi, angajarea se face numai si numai prin word-of-mouth. NU stii pe nimeni, nu o sa te angajeze o agentie de publicitate gen Ogilvy.

Cam atat pentru azi, urmeaza sa povestesc si cateva din experientele mele placute la angajari.