Asta am invatat eu la scoala

E iulie. In 2012 pe vremea asta dadeam un examen de admitere de o banalitate atroce si peste 2 luni incepeam 3 ani de școală à la România.

Ce a insemnat scoala pentru mine? Multe ore de dictare, discutie rara despre ceea ce ni se preda, ore de practica in care trebuia sa insist pana la a fi enervant ca sa fiu invatat ceva, interactiune cu multi oameni care nu erau potriviti pentru a preda nimic, mult dezinteres (din partea scolii, profesorilor, elevilor, oamenilor din spitale) si multa, multa nesimtire (din partea scolii, profesorilor, elevilor, oamenilor din spitale).

Din fericire, am avut si exceptii de la regula. Si profesori care veneau la ore si incercau sa te faca sa inveti ceva, si asistente medicale (si doctori) care incercau sa te invete ceva – sa pleci de acolo cu ceva in cap, am avut si posibilitatea sa vad cum se lucreaza in afara (Cipru si Elvetia) si am avut si multe colege care au terminat scoala bine-pregatite (multumita tenacitatii si muncii lor, nu pentru ca a facut scoala ceva special).

scoala de asistenti medicali.jpg

Dupa aia am inceput sa lucrez in Anglia. Am descoperit un sistem care te ia de la 0, iti restrange posibilitatile la inceput de cariera si te forteaza sa faci tot felul de cursuri pentru a fi certificat ca esti apt sa faci independent anumite lucruri pe care le faceam de capul meu ca elev in Romania.
Multe cursuri erau mai degraba gandite ca un exercitiu de complianta cu niste reguli generale. De exemplu, trebuie sa dovedesti ca ai fost educat la un nivel de baza in domeniul ingrijirii persoanelor cu dizabilitati sau cu probleme cognitive.
Altele erau gandite ca reverificari anuale ale unor aspecte primare in ingrijirea pacientului. Trebuie sa ai cunostinte de baza de mobilizare a pacientilor si de prim-ajutor.
Apoi aveai cursuri pentru recoltare de sange, transfuzii, administrare de medicamente, montare de branula si altele. La prima vedere, pare o prostie sa reeduci un asistent medical in asa ceva, atunci cand probabil ca a invatat la scoala despre asta. In realitate, asa se asigura spitalul/trustul ca toata lumea are un nivel minim de educatie intr-un domeniu si ca stie regulile si politicile spitalului in domeniul respectiv – pe principiul “daca nu ai fost certificat, nu stii, deci NU AI VOIE SA FACI”.

Desigur, educatia depinde de profesor – si nici acolo nu era toata lumea un Pestalozzi reincarnat. Si cursurile respective aveau un oarecare grad de inutilitate, deoarece era practic imposibil sa nu le “treci”, chit ca erai la fel de incapabil la finalul lor ca inainte de a le face. Macar aveai o baza minima, uniforma.

In plus, la fiecare pas aveai postere si manuale si software care erau gandite pentru a fi de ajutor in situatii neprevazute. Nu stiai ce sa faci cand suspectai un pacient de sepsis? Aveai un poster care poate iti amintea. Nu stiai cum sa administrezi un medicament? Aveai si un soft pe calculator si manuale disponibile (in anumite sectii) pentru a te ghida. Sau puteai contacta farmacia, sau echipa de Critical Care, sau site managerul, sau asistenta medicala specializata (diabet, durere, neurologie, ingrijirea pielii).

Am vazut si ce insemna scoala pentru studentii englezi. La scoala invatau mai mult independent (li se dadea de citit ceva, apoi trebuiau sa faca prospecte sau sa completeze raspunsurile dintr-un fel de caiete cu intrebari sau aveau esee de facut, plus, in functie de universitate – OSCE).
Important era faptul ca, la spital, in plasamentele de practica, erau fortati sa munceasca alaturi de restul lumii. Trebuiau sa faca igiena pacientului, sa faca documentatie, sa ia functiile vitale, sa administreze medicamentatie supervizati. Si veneau la spital 37,5 ore, program standard de lucru. Tot timpul lucrau cu un asistent medical, deci erau supervizati. Si erau incurajati sa puna intrebari intotdeauna, mai ales daca aveau ceva indoieli intr-o privinta. La teatre, dupa ce vedeau cateva operatii, li se oferea posibilitatea sa se spele si imbrace steril cu un scrub nurse pentru operatii mai mici.

Ulterior, am trecut la teatre. Acolo, ideea de baza la invatare era sa stai o vreme ca personal suplimentar, sa te obisnuiesti cu mediul inconjurator, sa vezi operatiile, sa inveti instrumentarul si etapele de baza ale operatiei si abia apoi sa incepi sa fii si tu scrub nurse. Intai cu o colega langa tine (imbracata cu halat/manusi), apoi independent, intotdeauna in sala cu o persoana experimentata (band 6).

Si aici existau cursuri suplimentare, unele gandite pentru munca in teatre, altele cu diversi reprezentanti de la firme – care te invatau sa folosesti echipamente scumpe, specializate pentru varii operatii. In plus, exista posibilitatea sa faci un curs de facultate de nivel 7 (sau 6  – daca nu aveai diploma de licenta), care avea cateva module pe an, cu o parte teoretica (pentru care obtineai credite – ce puteau fi adunate fie pentru a finaliza studiile cu un BSc sau un MSc – in functie de ce alte module suplimentare de facultate mai puteai face) si una practica – in care erai rotat prin toate specialitatile chirurgicale.

Cum aproape toata lumea isi doreste sa fie independent, perioada de invatare de la inceput era de multe ori insuficienta pentru a te pregati pentru orice situatie intalnita. Si educatia se facea pe principiul “eu te invat sa faci lucrurile asa, tu le vei adapta la tine si vei face lucrurile altfel – atata timp cat e safe for the patient, e ok”.

 

Ulterior, am inceput sa fac si cursuri la universitate (on-line) pentru a obtine BSc. Acolo educatia se face impartita pe module saptamanale. Totul se reduce la “studentul citeste cateva zeci de pagini in saptamana asta, apoi isi exprima opinia pe tema respectiva in anumite conversatii cu teme data – in comunicare cu alti studenti, plus se redacteaza cate un eseu sau mini-eseu, pe niste teme bazate pe ceea ce s-a citit/invatat”. Evaluarea se face in functie de: coerenta ideilor, atingerea punctelor cerute, gramatica/sintaxa, gandire critica (de tipul “studiile arata ca, dar dovezile sunt de calitate scazuta, deci e posibil sa fie alternative…“).
E un exercitiu in gandire critica si in invatarea de medicina bazata pe dovezi, in ideea de a evolua constant in domeniul in care lucrezi, pentru a putea cere schimbari, in functie de ceea ce inveti.
Ca schimbarile se intampla greu si ca teoria se aplica greu in multe situatii e alta poveste. Ca evaluarea bazata pe eseu si-atat e oarecum limitata in eficienta e din nou alta poveste.

 

Si am ajuns in Elvetia. Aici au avut o abordare structurata a introducerii mele in sistemul lor de-a lucra. Dat fiind faptul ca am experienta precedenta, mi-au alocat doar cate 1 saptamana de a fi “suplimentar” – adica sa lucrez cu o persoana cu experienta, dar sa fiu in plus fata de numarul normal de persoane intr-o sala de operatie. Avem 2 specialitati chirurgicale, deci am 1 saptamana de a fi “suplimentar” + 4 intr-o specialitate, apoi 1 saptamana de a fi “suplimentar” + 6 in cealalata specialitate.
Abordare structurata inseamna si ca o iei treptat. Intai inveti stilul de lucru, apoi operatiile si consumabilele pentru ele, apoi esti alergator (cel care ajuta personalul imbracat steril din sala), abia apoi esti instrumentist (imbracat steril) – la inceput cu cineva cu experienta (care este/a fost si educator in domeniul asta), apoi independent.

Spre deosebire de Anglia, aici se pune accent pe “faci intotdeauna lucrurile de baza exact la fel, fara variatie”. Independenta exista, dar tot timpul ti se spune ca trebuie sa te incadrezi intr-un sistem de-a face lucrurile.

Si totul incepe cu “La scoala de instrumentisti, eu am fost invatat ca…“. Asta inseamna “instrumentele se pun asa, ca zona sterila se termina aici, ca acoperirea pacientului se face in etapele astea, ca se pregateste totul la inceput, ca asta se face in sala de pregatire/anestezie, asta se face aici” samd. Si se vede rigiditatea asta: TOATA lumea aranjeaza instrumentarul la fel, totul se face in aceleasi etape tot timpul, nu exista variatii decat in cazuri extreme.
Argumentul are valoare atunci cand: 1. toata lumea face acelasi lucru dupa ce termina scoala si 2. educatia de la scoala a fost uniforma si bazata pe niste standarde ridicate.

Argumentele supreme in Anglia erau “this is safer for the patient” si “studies with high-quality evidence show that, so…“.

Aici avem “das muss Steril sein” (asta trebuie sa fie steril) si “in der Instrumentierendeschule habe ich gelernt, dass…” (la scoala de instrumentisti m-au invatat).

In Romania m-am lovit extrem de des de “eu stiu ca asa e mai bine”.

Toata postarea a inceput deoarece am vazut des pe grupul de asistenti medicali din Romania postari in care colege cautau recomandari despre cum sa administreze anumite medicamente sau cum sa faca anumite lucruri. Si pe langa comentariile inevitabile romanesti “da’ pe tine ce te-au invatat aia la scoala?“, am vazut foarte des oameni care aveau opinii contrare, dar foloseau argumentul “pe mine la scoala m-au invatat ca”.
Cam ca domnul Goe, pentru ca multi ofereau raspunsuri care contraziceau posologia din prospectul medicamentului – desigur urmate de “asa am invatat eu“.

In scoala pe care am terminat-o eu, cea mai mare din Romania, cu parteneriate internationale, nu am fost lasat nici macar 1 data sa intru in sala de proceduri in 3 ani, am avut oameni care in spitale m-au invatat acelasi lucru in moduri diferite (uneori gresite), contradictorii, am avut prea multi oameni care ma apostrofau pentru ca puneam intrebari si am avut zeci de zile cand am mers la scoala sau la spital fara sa invat sau sa fac mai nimic util.

Si ce sa vezi, e aceeasi scoala pe care au facut-o multi altii care se bat in piept cu ce au invatat ei “la scoala“.

A, da, ca sa nu existe unii care zic ca o loaza isi da cu parerea: am terminat scoala in primii 30 (din aprox. 400) la media generala pe ani si cu 9,97 la examenele finale.

Advertisements

Cum a fost admiterea la Scoala Postliceala “Fundeni” la buget in 2015

In continuarea postului din 2014, care se adauga la subiectele de admitere la UMF “Carol Davila” din 2014 si UMF “Iuliu Hatieganu” din 2015, postez subiectele la admiterea la postliceala de stat din Bucuresti din 2015.

Multumesc mult Ioanei si Andreei pentru subiecte (si/sau rezolvari). Le felicit pentru ca au intrat si le urez mult succes mai departe.

Au fost 302 candidati pe 140 de locuri, la AMG prima nota a fost 9,6 iar ultima 5,9. La radiologie ultima nota a fost 3,5. Au fost 100 de intrebari cu 3 variante din care 1 singura corecta, 0 puncte din oficiu.

Am rezolvat si eu subiectele de curiozitate, cu ce mai stiu acum. Am facut 81/100. Slabut. Oricum, subiectele nu sunt deloc grele, daca eu, cu Anatomia din anul 1 am nimerit 81 de raspunsuri.

A, da, 3 lucruri de tinut minte:

Sistemul Nervos PARASimpatetic  se ocupa cu Odihna si Digestia, cel Simpatetic cu raspunsul de tip lupta-sau-fugi (fight-or-flight).

SI lordoza si cifoza SUNT curburi in planul sagital ale coloanei vertebrale (nu doar lordoza, ca in rezolvare)! Sursa. Asta observase si Ioana care mi-a dat subiectele.

Gustul nu e simtit doar pe o anumita parte a limbii, e o teorie de mult discreditata stiintific! Citez (dintr-un articol foarte misto despre biochimia gustului):

In humans, there are ∼5,000 taste buds in the oral cavity, situated on the superior surface of the tongue, on the palate, and on the epiglottis (Miller, 1995). Taste buds across the oral cavity serve similar functions. Although there are subtle regional differences in sensitivity to different compounds over the lingual surface, the oft-quoted concept of a “tongue map” defining distinct zones for sweet, bitter, salty, and sour has largely been discredited (Lindemann, 1999).

Deci nu invatati niciodata orbeste ce scrie in carte, mai completati-va cunostintele. 🙂

2015 1-17 2015 18-42

2015 43-72 2015 73-100

Rezolvare:

1B
2B
3C
4B
5A
6C
7B
8A
9B
10A
11C
12A
13B
14C
15C
16B
17A
18B
19A
20C
21A
22C
23B
24C
25C
26A
27C
28A
29B
30C
31B
32B
33A
34C
35A
36A
37C
38B
39A
40A
41B
42B
43C
44C
45C
46C
47A
48C
49A
50B
51B
52A
53B
54B
55A
56B
57B
58B
59C
60C
61C
62A
63B
64B
65A
66C
67A
68C
69A
70A
71A
72B
73A
74B
75B
76B
77A
78C
79C
80A
81A
82B
83B
84A
85B
86B
87A
88A
89B
90B
91B
92B
93B
94A
95C
96B
97A
98B
99B
100A

Incet, incet, lucrurile se mai schimba si in bine

Cine imi citeste blogul de multa vreme stie ca nu prea laud scoala postliceala de asistenti medicali ale carei cursuri le frecventez.

Principala mea problema este cu diferenta intre slogane si realitate.

Educatia se axeaza prea des pe “eu imi predau materia si atat” (vezi ce am avut de zis despre asta acum cateva luni) si prea putin pe intrebarea “oare elevii mei au ramas cu ceva dupa orele mele?”.

Se marșează pe ideea de parteneriat elevi-scoala pentru a produce niste profesionisti in domeniul medical. Realitatea e ca, de multe ori, suntem priviti si tratati (vezi cazul asta) ca niste inferiori, niste oameni care trebuie DOAR sa accepte ceea ce se decide pentru ei.

Oricare ar fi nemultumirile mele legate de scoala, trebuie sa recunosc ca anumite lucruri se schimba in bine. Sau se imbunatatesc. Sau ca se vrea, pe undeva, o schimbare in bine.

Ca sa fiu corect, e normal sa recunosti atunci cand se fac si lucruri bune. Daca nu vezi think, do, be positiveniciodata decat lucruri negative, te incarci negativ inutil. Pentru meseria noastra viitoare, cred ca e foarte important sa poti sa vezi si partea pozitiva a oricarei situatii, altfel ajungi sa ai probleme foarte rapid.

Pentru ce pot eu sa-mi laud scoala:

  • pentru ca anumiti angajati ai scolii (cu acordul sau la sfatul? conducerii) se straduiesc sa ajute elevii si proaspetii absolventi sa-si gaseasca un loc de munca. Ofera anumite informatii pe care cineva care n-a mai lucrat niciodata in viata sa le-ar putea gasi utile. Desigur, e o cale de strabatut intre a fi ajutat sa-ti gasesti un loc de munca si a fi angajat, dar e ceva de laudat.
  • pentru ca au incheiat niste parteneriate cu anumite entitati private de recrutare, in ideea de a oferi anumite avantaje celor care vor sa-si gaseasca un loc de munca.

  • pentru ca au incheiat niste parteneriate cu anumite lanturi private de sanatate, prin care se doreste inlesnirea gasirii unui job in cadrul unitatilor lor sanitare.

  • pentru ca, daca stii unde sa cauti, vei gasi cateva oferte de munca (la stat sau la privat) publicate pe canalele de comunicare ale scolii

  • pentru ca (se pare ca) exista un parteneriat cu o firma de recrutare/plasare pe piata muncii din Germania, care se arata interesata de gasirea unor angajati dispusi sa lucreze in camine de batrani din tara lui Goethe.

  • pentru ca (si asta e cel mai important pentru mine), daca iti dai un minim de interes si esti dispus sa muncesti un pic in plus, poti participa la niste schimburi de experienta peste hotare. Chit ca nu ai de gand sau nu o sa lucrezi vreodata in afara, e o ocazie excelenta pentru a-ti largi orizonturile si pentru a te gandi cu adevarat la ce inseamna ingrijirea bolnavilor.

  • pentru ca poti gasi oricand cativa profesori dispusi sa te ajute cu un sfat sau un raspuns la o intrebare – atata timp cat poti sa-i identifici si nu le ceri ceva imposibil. 🙂

Acuma… de ar reusi cumva mai multi profesori sa se schimbe si sa se ingrijoreze mai mult de ceea ce elevii lor retin si mai putin de concepte abstracte ca “programa” si “necesarul de note”. 🙂

Anul 1 din perspectiva altui elev de postliceala

Florin a dat peste blogul meu pe la sfarsitul lui 2013 (daca tin eu minte bine).

E doar cu cativa ani mai mic decat mine, a absolvit o facultate si un master si are un job nici prea rau, nici prea bun. Dar vroia altceva.

Cauta niste informatii despre felul in care devii asistent medical. Nu era hotarat ce scoala sa aleaga, vroia sa vada cam cum e viata pentru viitorii asistenti medicali si vroia sa afle ce ar fi trebuit sa invete pentru a se pregati pentru inceputul scolii.

Am comunicat prin e-mail. I-am raspuns la intrebari in masura in care am fost in stare. Vara trecuta a dat admitere la scoala unde sunt si eu elev.

In toamna a inceput anul 1.

L-am rugat sa-mi povesteasca in scris, pe scurt, experienta lui ca viitor asistent medical, intamplator coleg de scoala.

Tot ce pot sa spun e ca sunt invidios pe cat de repede a reusit sa se descurce si sa invete sa faca anumite lucruri in spital, in conditiile in care mie mi-au trebuit aproape 3 semestre (si o perioada de voluntariat peste vara) ca sa ajung la un nivel al cunostintelor practice similar.

Un om care stie ce vrea sa faca, are un plan si nu se lasa descurajat rapid. Felicitarile mele.

Urmeaza un scurt guest post, din care sper sa invete eventuale persoane care se vor afla in situatii similare cu cele prin care am trecut noi pe drumul spre a deveni asistent medical:

1. Scoala a inceput de 2 saptamani, pana in acest moment sunt multumit de capitolul cursuri, in clasa avem un efectiv de 35 de cursanti, dintre care 25 frecventeaza cu regularitate cursurile, profesorii au intrat in paine inca de la inceput, predau la fiecare ora, metodologia de predare este una buna, exemple clare, teste, recapitulari … pana acum e ok.

Inca incerc sa ma adaptez cu ritmul alert pe care il impune munca, scoala, familia, iubita etc. Chiar daca au trecut 2 saptamani tot nu am reusit pe deplin sa ma acomodez, programul e foarte incarcat, sa nu mai punem la indoiala ca e necesar sa gasesti timp pentru studiu intr-un program care incepe la ora 6 dimineata si dureaza pana la ora 21.
Mai in gluma mai in serios mi-am gasit raspuns si la problema asta, simplu: in metrou, in tramvai etc. … bine sunt lucruri cu care te contrunti si tu si pe care le stii deja.
Astept cu nerabdare perioada de practica.

2. Sper sa nu trag concluzii primite, dar ma declar dezamagit de sistemul de predare, nu in totalitate, dar am materii la care profesorii MEREU se grabesc, vin, iti trantesc 10 pagini in 1 h/1,5 h de curs si restul… studiu individual. Da, sunt de acord ca trebuie sa inveti singur, dar cand vine vorba de “conspect” de 30/40 de pagini de carte de pe o saptamana pe alta, ma dezgusta. Nu pentru faptul ca trebuie sa muncesc singur, ci pentru faptu ca platesc niste bani, bani munciti, pentru niste servicii care nu le primesc in schimb. Asta e frustrant, imi si imaginez in anul 2 sau 3 ca o sa am multe lipsuri din cauza asta. Sunt (aproape) sigur de asta pentru ca inca de pe acum aud lozinci de gen: “trecem mai departe, ati vorbit despre asta la bazele nursingului” si multe alte exemple.
Si nu in ultimul rand ma nemultumeste faptul ca in mare am terminat aproape un semestru si nu am intrat decat 1 data in sala de demonstratii a scolii. E aberant sa-i spui cuiva ca ai fost de 4 ori in sala de informatica si 1 data in sala de demonstratii. Am ales sa ajung asistent medical, nicidecum in domeniul IT.

3. Iata-ma ajuns si in semestrul al doilea din primul an, iar tu apropiindu-te cu pasi repezi de finalul acestei provocari.

As dori sa abordez discutia din 2 puncte de vedere : scoala (cursuri) / practica.

Practica.
Per total, sunt multumit de ce am facut la practica, dar se putea si mai bine.
Mai exact, am trecut prin 2 stagii de practica, primul la spitalul X ( 3 saptamani ) pe sectia X, unde m-am lovit pentru prima data de ceea ce inseamna profesia de asistent medical.
Pe langa tot ce am invatat si tot ce am vazut, usor, usor mi s-a permis sa:
dizolv zeci de medicamente si sa le administrez pe branula
schimb perfuzii
sa pun branule (noi) de cateva ori
sa scot branule
adimistrez medicamente cale orala
recoltez de cateva ori
sa verific tot stocul de medicamente/toate fisele pacientilor la discretie ( am avut unii colegi care nici macar nu aveau permisiunea sa se atinga de fisele pacientilor )
sa asist la: ekg-uri / paracenteze / ecografii / endoscopii
Aici la spitalul X era un flux continuu, sa nu zic haos, foarte multi pacienti cu diferite afectiuni chiar si HIV stateau in acelasi salon cu ceilati pacienti. Conditiile nu erau tocmai ok. Mi s-a permis sa fac destul de multe lucuri pentru ca asistentele de acolo nu faceau fata, lucru care a fost un plus pentru noi cei veniti in practica.
Am intalnit si asistente mai amabile care cand erau in toane bune aveu chef de tine, in alte zile nici nu te bagau in seama, dar mi-am vazut interesul, cand eram dat afara pe usa intram pe geam. ( primul stagiu de practica )

In al doilea stagiu de practica am fost repartizat la spitalul Y pe sectia de Y.
Aici sistemul era cu totul altfel, totul era mult mai curat, mai organizat si toate erau bine puse la punct.
Si aici am reusit sa castig increderea asistentelor si sa imi vad de treaba mea chiar daca pentru unele asistente am devenit antipatic din prisma faptului ca eram prea curios, altele au apreciat lucrul asta samd.

Dupa prima saptamana de practica am reusit sa le castig increderea asistentelor si pe langa unele lucruri pe care le-am facut in spitalul X, aici am reusit sa:
sa pregatesc instrumentar pt sterilizare
sa schimb pansamente
sa fac injectii subcutan (anticoagulante)
am ajutat acolo unde era nevoie, chiar si la nevoile de baza: hranit pacienti / am facut si toaleta completa a unui pacient ( nu am dat inapoi de la nimic )
masurat glicemie cu glucometru
am asistat la: eco de cord (nu prea am inteles mare lucru), radiografii de toate tipurile – abdominale, toracale etc. Luam pacientul in carucior din pat, asitentele imi puneau foia de observatie in brate si mergeam oriunde pacientul avea programare. La final aducem pacientul in pat. Am avut si pacienti supraponderali cu care m-am cam chinuit singur, pentru ca nu m-a ajutat vreun brancardier.
mi se permitea zilnic sa notez in fisele pacientilor: tensiune, temperatura, scaun. ( devenise treaba mea )
Cam atat din ce imi amintesc ca am facut in plus la spitalul Y fata de X.

Si dupa al doilea stagiu de practica am fost multumit de ce am reusit sa asimilez din ceea cat mi s-a permis, insa aici am intalnit un personal mult mai generos si dispus sa imi raspunda la intrebari.

Aici intervin eu (Cristian): prin spitalul Y bantui eu de ceva vreme si mi s-a parut de departe cel mai ok (luat per ansamblu) ca mediu de invatare. Oamenii cu care m-am intalnit au fost in majoritatea lor dispusi sa ma invete, ajute sa invat si si-au gasit timp sa ii raspunda unui elev de postliceala la intrebari poate enervante, poate stupide. Nu conteaza ca era vorba de sefi de sectie, asistente-sefe, rezidenti, asistente, brancardieri sau infirmiere. Pentru mine, asta a fost spitalul in care am invatat cele mai multe lucruri. Asta desi nu este cel mai modern, cel mai bine dotat sau cel mai nu-stiu-cum din Bucuresti. Nimic nu bate oamenii de calitate. Gata cu interventia mea. 🙂

Scoala
Un subiect delicat , stiu ca iti impartaseam eu acum ceva vreme cu mare entuziasm ca avem o prezenta foarte mare la clasa, profesorii isi faceau treaba cum trebuie si multe altele.
Ce sa zic, au trecut apoximativ 6 luni de cand a inceput scoala si prezenta a scazut drastic, orele sunt din ce in ce mai scurte, iar sistemul de notare lasa de dorit.
Notarea nu reflecta nici pe departe cunostintele elevului, orele se termina MAXIM cu 2 ore inainte de ora normala de terminare, totul se face comasat si pe repede inainte.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie pana in anul 3. Cand am primit canetul de elev si am vazut toate modulele prin care trebuie sa trecem pe parcursul anilor am fost foarte multumit, insa acum realizez ca in ritumul asta o sa stiu foarte putine si ca voi avea unele materii ca: pneumologie, chirurgie toracica, ortopedie etc la care nu cred ca o am mai mult de 20 pagini de cursuri. Poate sunt pesimist dar sper sa nu fie asa.
Daca un profesor nu vine de cel putin 3 zile la scoala din diferite motive, de 2 ori intarzie, in alte zile da teste, materia deja e compromisa. Poate gresesc, ramane de vazut.
Se pare ca studiul individual e baza.

Florin

Parca imi citesc experientele mele, repovestite in alt fel. 🙂

Ii urez mult succes lui Florin si nu pot decat sa regret faptul ca nu am citit o postare de genul asta acum 2 ani si jumatate, cred as fi facut anumite lucruri mult mai bine.

De ce ma frustreaza scoala mea pentru Asistenti Medicali pe mine

… si am ajuns sa nu-mi mai pese de ce cred profesorii ca as stifrustrated-by-phone.

Anul trecut am avut media 9,93. In anul 1 am avut un pic sub 9,70 (multumita unei medii de 8 la… Sociologie si uneia de 9 la Fizica si a faptului ca media materiilor nu se calculeaza rotunjind mediile in sus/jos). Ma rog, nu am spus asta ca sa ma laud, chiar sunt convins ca notele sunt inutile. Conteaza ce retii din ceea ce ti s-a predat. Si am spus-o dupa fiecare semestru, nu consider ca am ramas cu suficiente cunostinte din ceea ce mi s-a predat. Notele sunt mai degraba opinia profesorilor despre tine (in cazul scolii mele, cel putin).

Acum cateva luni imi raspundea la cateva intrebari o absolventa a unei scoli postliceale de AMG din Bucuresti.

Printre intrebari era si “Daca ar fi trebuit sa platesti scoala, ti-ar fi parut rau pentru banii platiti dupa 3 ani de zile – raportandu-te la educatia pe care ai primit-o? Intreb asta tocmai pentru ca ai vazut cum e si sa faci o facultate, un master, cred ca stii ce inseamna sa citesti/inveti/retii la cateva materii intr-un semestru cateva sute de pagini/materie.” Raspunsul a fost “Educatia pe care am primit-o isi merita timpul pierdut prin autobuze, bani nu merita” urmat de (esti stresat) “sa vii la scoala, de la servici nu poti sa lipsesti prea mult…rezultatul e un mare stress

A mai spus ea mai multe lucruri pe acolo, sunt opiniile ei, nu i le impartasesc (desi pe unele le accept), dar cele doua afirmatii de mai sus imi tot vin in cap. Poate semestrul asta (al 5-lea din 6 totale) mai mult decat pana acum.

Precum am mai tot afirmat pe aici, stiu ca e alegerea mea sa imi pastrez un loc de munca (part-time) pe parcursul celor 3 ani de scoala si accept ca nu am dreptul sa ma plang de situatia asta – in conditiile in care sunt un adult si stiam in ce ma voi baga pentru aceasta perioada.

Dar lunile astea din anul 3 m-au facut sa imi pun de nenumarate ori intrebarea “de ce naiba fac eu asta?”.

Saptamanile cu practica au fost chiar interesante-spre-foarte-tari (daca mi se permite exprimarea asta) in ciuda nemultumirilor personale, cauzate majoritar de asteptarile mele prea mari. Ok, sunt obositoare si tot timpul am senzatia ca invat prea putine lucruri si ca am prea putin timp sa imi aprofundez cunostintele practice, dar macar am constant senzatia ca invat ceva. Sau ca evoluez in cunostinte (de bine, de rau).

Bai, dar in saptamanile de teorie am de prea multe ori senzatia ca plec la scoala pentru a ajunge la scoala si a scrie niste randuri in caiete, nu pentru a invata ceva.

Fug dupa autobuze sau tramvaie, stau zeci de minute in trafic, apoi ajung la scoala ca sa ce? Sa scriu robotic cateva pagini intr-un caiet si apoi sa plec inapoi spre casa?

De prea multe ori profesorii au doar grija ca trebuie sa isi “predea materia” si nu ii intereseaza CU CE RAMANEM NOI dupa cursurile lor. Vin la scoala (cei care vin) si ne predau in fuga 4-5-6-7 pagini A3, eventual ne dau si cate 1-2 cursuri de cate 20 de pagini “de tras la xerox” si apoi se cheama ca ei si-au facut treaba.

Apoi urmeaza lucrari. Fac mare tam-tam ca ei “nu accepta sa se copieze”, dar cand sta jumatate din clasa cu cursurile pe sub foi sau prin banci, inchid ochii.

Doamne-fereste sa ne asculte pe toti oral, atunci ori ar trebui sa dea prea multe note sub 5 (nu ar da bine nici pentru scoala, nici pentru ei, nu?), ori ar trebui sa isi piarda timpul sa evalueze elevii pe ceea ce sunt in stare sa argumenteze. Prea complicat. Hop, 1 lucrare, corectata in maxim 30 secunde si gata 1 (sau 2, in anumite cazuri) note.

Cei mai placuti sunt profesorii care tin cate un discurs despre venitul la scoala in fiecare ora si “importanta venitului la scoala”, precedat de vorbarie goala, urmat de vorbarie goala, plus 10-20 de minute de predat si cursuri xeroxate. Apoi evaluare din aceasta “materie predata”. Si nu, nu sunt profesori de nursing.

Apoi avem profesorii care nu prea vin la ora, dar ne distribuie cursurile in format electronic. Partea buna e ca ai ce citi. Partea proasta e ca nu vin la ora ca sa-ti raspunda la intrebari din ele. Cui ii mai pasa ca nu intelegi ceva dintr-un curs de neurologie?

Apoi avem profesorii de nursing, care ar trebui sa ne predea (conform programei) cateva sute de pagini de cursuri in aproximativ 10 intalniri pe semestru. Restul intalnirilor se pierd (incepe scoala, se termina scoala, avem lucrari, mai au ceva de rezolvat ei). Evident ca (daca chiar vor sa ne predea toata materia) pur si simplu nu e timp sa predea totul. Daca vrei si explicatii sau completari la ce predau ei sau faci observatii cu “ce ai vazut tu in practica versus ce ne predau ei”… se duce ora si nu ti se mai preda prea mult. Si uite asa te trezesti cu zeci de pagini de caiet scrise, dar cu putine explicatii suplimentare. Ma rog, macar ti se preda ceva, tot e bine. Problema e ca toata lumea are carente pe la materiile din primii ani. Fie de anatomie si fiziologie, fie la tehnici de nursing, fie la integrarea materiilor de anul asta cu cele de anul trecut (Cardiologia, Chirurgia, Pneumologia si Nefrologia imi vin in cap). Daca vrei sa primesti o explicatie la un proces care ti s-a predat incomplet anii trecuti… pur si simplu nu mai ai cand s-o mai ceri si pe aia.

NU in ultimul rand avem profesorii care au cate o materie de care nu le pasa nici lor, dar care pozeaza in foarte patrunsi de importanta orei. Aici incadrez Deontologia, Psihologia si Calitatea Serviciilor de Nursing. Intr-o lume ideala, in care oamenii astia ar veni la ore si ar incerca sa vorbeasca despre probleme reale, despre lipsa eticii din sistemul nostru sanitar, despre spaga, despre durere, despre cum lucruri simple pot imbunatati o activitate atat de mult orientata-catre-oameni, da, materiile lor ar fi importante. Dar cand vin la scoala, stau 20-30 de minute, citesc niste randuri din niste manuale ofilite sau ne dau niste cursuri mucegaite de timp si ne zic “cititi de acolo”… sa ma scuze, dar mie mi se pare ca isi desconsidera din start materia. De ce ar trebui sa-mi pese mie de materia lor, in conditiile in care nici ei nu se obosesc sa le pese de ce predau? Ha, ne dau cursurile. In conditiile in care APROAPE TOTI profesorii ne dau doar cursurile de citit acasa, cand naiba ar trebui sa si invatam ceva? La scoala ce facem? Venim ca sa semnam foile de prezenta, asta facem. Cat despre evaluare, e o bataie de joc. Cea mai mica nota e 5. Daca stii ceva si chiar te chinui sa-ti argumentezi afirmatiile in scris, dar ai absente, o sa iei maxim 9 in lucrari. Daca copiezi, ai sanse mari sa iei nota maxima fara sa stii nimic. Hmm, ceva nu se leaga.

De asta am inceput sa-mi bag picioarele. De ce sa ma obosesc sa ajung la scoala la fiecare ora ( un lucru pe care oricum nu-l pot face decat cu foarte mari certuri la munca), cand rezultatul e acelasi? De ce sa ajung la orele unor oameni care nu se obosesc decat sa ne dea niste cursuri ca sa le xeroxam?

Asta mai ales cand avem atat de multe gauri in cunostintele teoretice si practice pe care ar trebui sa ne bazam in viata noastra profesionala, gauri de care se pare ca nu le pasa prea mult profesorilor, ei vor doar sa-si predea materia.

Am ajuns cam ca la facultate – imi iau cursurile de la materiile care sunt importante (cele medicale si de nursing) si le citesc, pe restul le citesc inainte de lucrari, cat sa nu iau 5 si cam atat… O situatie pe care o uram in facultate, si in care speram din tot sufletul sa nu mai ajung.

Da, recunosc, vina pentru gaurile in cunostinte nu este a profesorilor – o vina mare are si elevul in sine. Probabil cea mai mare. Dar cel mai enervant e ca alti colegi reusesc sa invete o gramada de lucruri la orele lor si, din discutiile nostre, nu imi pare ca ar tine neaparat de ei. Adica e frustrant sa iti dai seama ca altii pot invata mai multe doar pentru ca au avut noroc la niste profesori mai buni. Sau cu mai mult timp. Sau cu mai mult chef de a preda.

Eh, de maine ma intorc in spital. Macar de acolo ma intorc cu intrebari reale, din viata reala, pentru care pot cauta raspunsuri complete si (sper) corecte.

“Asta nu e treaba mea”

Acum cateva luni am fost pus sa fac un EKG unei paciente speriate (post-AVC). Oricat de mult ii vorbeam frumos si o rugam sa se calmeze un pic, ca dureaza putin, ca nu e o procedura invaziva, ca nu simte nimic samd, nu se putea opri din tremurat si smiorcait. Dupa 5 minute de chinuit cu ea, m-am dus sa cer ajutor de la asistente sau de la infirmiere (1 statea pe balcon, altele erau prin saloane, 1 nu era de gasit samd). Mi-au zis ca sunt ocupate, sa ma descurc. A venit o ruda fix atunci (nu stiu cine a lasat-o sa intre, in mod normal nu avea ce sa caute acolo la ora aia). Cum nu aveam cum sa apas pe butonul de record, sa calmez pacientul, sa tin si electrozii precordiali (care tot cadeau), m-am gandit eu sa o rog pe ruda sa ma ajute. O doctorita rezident a observat asta, a rugat-o pe ruda frumos sa plece si mi-a zis ca nu au ce cauta rudele pe acolo cand facem proceduri si sa ii cer ajutorul oricui altcuiva de acolo cand fac asta (cand eu i-am zis ca nu am cum sa fac EKG-ul singur pacientei care tremura din toate balamalele). Cand a inteles ca nu e altcineva care sa ma ajute, m-a ajutat ea, fara sa aiba vreo problema, fara sa se planga ca nu e “treaba ei”, fara sa se simta lezata ca face asa ceva (era rezident in ultimul an, nu mai era chiar .

Saptamanile trecute mi s-a zis de mai multe ori in timp ce curatam patul si echipamentele dupa ce un pacient era externat sau dupa ce ajutam la mutatul cate unui pacient sau imbracatul lui sau pregatirea unui cadavru pentru a fi dus la morga “de ce faci asta, asta nu e treaba noatra?” (a asistentilor medicali, n.a.).

Zilele astea ni s-au predat mai multe chestiuni teoretice de nursing. Printre ele, si nu e treaba meacate ceva despre toaleta pacientului aflat in coma/in stare de inconstienta.

Desi profesoara de nursing e mai infipta si nu prea tolereaza comentariile, s-au auzit cateva de “asta oricum nu trebuie sa facem noi” la niste explicatii ale ei.

Atitudinea asta nu o inteleg.

In primul rand, de multe ori au prins fraza asta din spitale, de la alte asistente, fara sa se oboseasca vreodata sa verifice ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. Deci fac o afirmatie fara sa stie de fapt care e REGULA. Am facut si eu greseala asta odata, mi s-a atras atentia ca ar exista un document oficial emis de Ministerul Sanatatii care arata ce proceduri ar trebui sa stie sa faca Asistentii Medicali Generalisti si CUM ar trebui sa se faca. La asta se adauga diferite regulamente interne ale fiecarui spital + eventuale regulamente ale fiecarei sectii.

Acum, daca mai afirm vreodata “asta ar trebui sa se faca asa“, intotdeauna ma verific cu documentul cu pricina, nu cu ce a zis asistenta X. De exemplu, cand aud o asistenta ca imi zice “nu mai curata cu spirt degetul unui pacient inainte sa il intepi pentru o glicemie“, intai incerc sa ma dau necunoscator “dar nu e risc de infectie daca intep un pacient cu un ac fara sa ii dezinfectez tegumentul?” apoi ori ma eschivez din a face procedura gresit, ori astept sa plece si o fac corect, ori, in caz ca nu vreau sa mai ajung vreodata acolo pe tura ei, o confrunt cu pdf-ul de pe telefon. Pana acum n-a fost nevoie sa folosesc pdf-ul. Dar am divagat.

In al doilea rand, regulamentele sunt relativ neclare cateodata, mai ales la manipularea pacientului (toaleta, mutare, schimbarea hainelor, schimbarea asternutului etc.). Dar cu o atitudine de genul “eu nu fac asta pentru ca nu e treaba mea” nu faci decat sa amani degeaba un lucru care oricum trebuie facut. Ca elev, n-am nici o problema sa fac orice lucru e necesar printr-o sectie, atata timp cat stiu ca asta ajuta/elibereaza pe cineva si mai apoi mi se permite sa ajut si in proceduri mai complicate. Desigur, nu sunt fericit daca fac numai asa ceva in practica, dar asta nu inseamna ca refuz sa fac toaleta pacientului, sa imbrac pacientul sau sa golesc plostile sau sa aduc si duc rățoiul pentru a se urina in el samd.

Daca stiu sa fac treaba cu pricina, am timp s-o fac si pot s-o fac… de ce sa nu o fac? Cui ii pasa ca (POATE) ar fi treaba altcuiva? De ce sa las pacientul care tocmai a urinat sau defecat in scutec asa pentru ca “e treaba altcuiva”. Mai ales daca am timp s-o fac? Si uite asa pleaca generatii intregi de proaspeti asistenti medicali cu un bagaj gresit de reguli nescrise la drum si apoi le propaga prin sectiile pe unde ajung.

Oricum, atitudinea asta e larg raspandita in societatea romaneasca. De cate ori ati auzit scuza “de ce sa intervin eu daca se intampla ceva, nu e treaba mea“? De cate ori ati avut de-a face cu un birocrat pe la o primarie, administratie financiara sau orice organ al Statului si v-ati lovit de “nu e treaba mea, mergeti la biroul X“? Asta chit ca persoana cu pricina, ulterior, va va semna sau vedea porcaria de hartie cu care ati venit la serviciul respectiv. De cate ori ati fost la o secretara de unitate de invatamant si v-a trimis la plimbare pe la altii prin cladire, ca sa ajungeti intr-un final tot la ea, cu fraza initiala “asta nu fac eu, du-te la X”? In meseria mea de acum m-am lovit de nenumarate ori ba de graficieni, ba de creativi, ba de oameni de la client service care ma trimiteau cu nesimtire de la unul la altul, pentru ca in final tot la primul om sa ajung – treaba nu se rezolva decat dupa 10 e-mailuri inutile.

Intoarcerea acasa e intotdeauna dificila

… dar parca niciodata n-a fost asa de grea. Dintotdeauna mi-am zis ca imi trebuie minim 1 zi de acomodare cu viata de Bucuresti cand vin din strainatate. Niciodata n-am avut parte de asa ceva 🙂

Am mai vizitat ceva orase din Europa (nu atat de multe pe cat as vrea, dar nu sunt chiar “neplimbat prin lume”) si de fiecare data a fost un pic dificil cand m-am intors in frumoasa noastra capitala europeana, dar intoarcerea asta parca mi-a cazut greu.

A inceput in avion (si aeroport la ei), unde am nimerit pe langa o mama si fiul sau, adolescent prepuber (amandoi romani). Mama care il conditiona subtil pe acesta pentru o viata de excese si rebeliune: “de ce nu ma asculti, da-ti jos castile cand vorbesc cu tine, da-mi telefonul sa vad ce faceai, du-te la toaleta acum, nu manca mancarea lor, lasa ca iti dau eu mancare cand ajungem, de ce dormi, nu vezi ca aterizam, trezeste-te”.

Pe Otopeni, la ridicarea bagajelor, 3 curve romance se laudau cu castigul din ultimele luni de “munca”, intr-o discutie presarata cu invective purtata in gura mare langa banda de returnare a bagajelor. Prostitutia* e legala in Elvetia, pentru cine nu stia. Personal, cred ca e o masura necesara si normala intr-o tara care se crede civilizata. Dar dupa 2 saptamani aseptice, in care singurele “injuraturi” au fost vreo 2 schaisse si un bullshit scapate de niste doctori nemti mai tineri (vecini de cămin), discutia cu pricina mi-a adus aminte ca m-am intors in tara.

La statia de autobuz am vazut ca au adaugat un automat cu care poti sa-ti incarci cardul activ (cash si card) si ca nu prea mai existau combinatori taximetristi. Pasi inainte. Bine, apoi am vazut ca nu am nici un afisaj care sa-mi spuna cand vine urmatorul bus si/sau cand va pleca. Din nou, m-am obisnuit prost la ei, unde fiecare tren/bus/tramvai venea cu precizie de maxim 1 minut si totul era mentionat pe afisaje electronice care chiar functionau (nu ca alea de la tramvaiul 41, care nu mai merg de cativa ani buni).

In oras, dupa-amiaza am facut greseala sa merg in parc. Vai de capul meu cat de aglomerat era Herastraul. Nu imi plac mie in mod special multimile, dar nu am o problema cu ele. Atata doar ca imi doream un pic de liniste si aer curat (dupa 2 saptamani de asa ceva… vrei mai mult) si am gasit fix opusul. Prostia mea. 🙂

La intoarcere, in autobuz, fix in capatul opus celui in care ma urcasem eu, 2 tigani i-au furat banii din buzunar unei doamne care se intorcea si ea acasa, cu fetita mica si sotul. Cand i-a confruntat pe cei 2 tigani, tiganii au facut scandal (evident) si au coborat imediat. Dupa aia, tot autobuzul s-a umplut brusc de viteji. “De ce va tineti, doamna, banii in buzunar?”. “De ce nu ati zis ceva, doamna, ca ii bateam imediat”. “Mergeti la politie, doamna, o sa ii identifice imediat”. “Bai, ce rau imi pare ca nu eram langa, ii bateam pe aia rau” (asta venea de la un grup de adolescenti care reveneau de la forbal si care nu au schitat NICI un gest cand au auzit tipetele doamnei la adresa tiganului care-o fura).

A doua zi, am facut cu transportul in comun 2/3 din drumul spre locul meu de munca in nu mai putin de 45 de minute. 4,5 km (pe harta). Ceva ce reusesc sa evit, de regula, daca plec la alte ore spre munca. Practic, la un ritm de vreo 5,3 km/h (normal pentru un adult tanar), as fi ajuns aproape la fel de repede pe jos. Da, stiu, nu s-a inventat ieri ambuteiajul, iar in Elvetia chiar exista discutii intense pe tema “ambuteillages“. Nu stiu cum se face, dar eu n-am vazut Stau in Berna (pe Autobahn am vazut ceva aglomeratie la orele de varf, dar nu chiar Stau). Spre comparatie, de unde stateam pana la spital faceam pe ceas 25 de minute + maxim 7 minute (intervalul intre tramvaie, daca nu invatam exact ora plecarii lor, care era respectata la secunda). Distanta? 4,8 km (dintre care vreo 500 m pe jos). Uite asa pierzi lunar 22 x 40 min = aprox. 15 ore. 1 zi din viata ta activa, pierduta in trafic. In aproximativ 30 de ani de viata de munca, asta ar insemna cam 360 zile (daca nu luam in considerare cam 9 ore de somn). 1 an!

La munca, ieri am stat 8 ore (un nou record personal) ca sa prelucrez o porcarie de imagine, pe care pot sa fac pariu ca al nostru client o va inlocui peste cateva zile cu altceva. Cooperativa Munca in zadar SRL. Iar la sfarsit, cand eram imbracat sa plec la scoala, m-am trezit ca mi se cere sa fac ceva in plus, care ar fi durat 2 ore. Cu chiu, cu vai, am reusit sa negociez un termen limita pentru azi-dimineata.

La scoala – aceeasi istorie: note vom primi pe prezenta si referate, trebuie sa dam lucrari ca sa avem note, desi ni s-au predat doar 1 – 2 (rar) cursuri introductive, trebuie sa semnam hartii peste hartii, sa facem copii xerox dupa niste “suporturi de curs” pe care nu se uita jumatate din clasa deloc (in loc sa ni se predea efectiv cursurile cu pricina) si asa mai departe.

Well, nu pot sa inchid decat cu o poza cu un dublu-curcubeu, un fenomen vizual foarte rar intalnit (sau fotografiat), via sciencenews.org. Pentru ca viata merge inainte. 🙂

curcubeu dublu

*Pentru cine e interesat de o poveste despre birocratia in Elvetia si prostitutie, recomand articolul asta. Un proprietar de bordel a fost acuzat de politia locala de faptul ca folosea lucratoare profesioniste in domeniul asta – fara ca ele sa fi avut permis de munca pentru asa ceva (ele se declarau selbstständig – un fel de liber-profesionist, si foloseau infrastructura clubului pentru munca prestata, un lucru nepermis).

De la niste romani din Berna am auzit ca ar fi fost un mic scandal in presa locala (nu am gasit link) de curand pentru ca niste romance ar fi fost angajate direct de un proprietar de bordel – ceea ce contravenea cu legile locale, care spun ca localnicii si ceilalti membri EU au prioritate la angajare in Elvetia, in orice job (in fata romanilor/bulgarilor). Deci proprietarul a fost acuzat ca NU a demonstrat in prealabil faptul ca nu existau prostituate locale sau din UE care sa doreasca sa munceasca la el. Un fel de “they took’r jobs” (vechi fan South Park, deh).

Gandurile unui (fost) profesor de Postliceala (guest post)

Fostul meu profesor, ale carui ganduri le-am mai postat aici, s-a intors cu un mic eseu in care incearca sa explice de ce a renuntat sa profeseze.

Este o lectura scurta, dar care te pune pe ganduri. Sper sa gaseasca cititori deschisi la minte.

 

 

Școala. Oare de cate ori rostim acest cuvant in fiecare zi? La fel si (prost-inteleasa) cultură.

Ma inspaimanta situatia in care ma aflu! Daca pana acum ceva timp vroiam schimbare (a gandirii, a oamenilor, a sistemului, a mea) in acest moment sunt blocat. E trist ca nu avem modele. Sau sunt prea discrete! Orice lucru bun e putin si scump la vedere. 

Sunt in troleibuz. Urc impreuna cu doi tineri de la statia S. Ei stau jos. Pe scaune e multa agitatie. Discuta ca baietii. Se lauda de fete si de scoala. In zilele noastre scoala a devenit lauda. Cu atat lauda e mai mare cu cat scoala e mai proasta. Ceea ce nu inteleg: e invers proportionala competenta cu lauda? Vorbesc in gura mare despre materii. Implicit profesori. “Daca inveti carte dai la postliceala!” Buzele unuia dintre ei arunca afirmatia. Tonul: ironic. Cu profesorii o fi la fel? Adica, daca un profesor e “prost” ajunge sa ne invete copiii?

Am afirmat, si-mi mentin opinia, ca sunt incompetent si inadaptat sistemului. Recunosc faptul ca nu am disponibilitatea de a darui tot. Probabil si feed-back-ul e de vina dar si conditiile in care imi desfasor activitatea. Probabil si dezinteresul elevului contemporan si cu siguranta si statutul de parinte care voieste ca “puiul de bufnita sa fie cel mai frumos”. Inca nu am inteles de ce un parinte doreste ca al sau copil sa exceleze in tot. Probabil mediul periferic (filosofic vorbind) are o actiune pregnanta asupra orgoliului parintesc.

Cu siguranta (opinie total subiectiva) ma straduiesc sa fiu cat mai logic si coerent in exprimare. Cu multi nu reusesc. Asemenea semenilor, am preferinte. De multe ori ii dezavantajez pe ceilalti uitand teoria inteligentelor multiple a lui Gradner (a se vedea power point Scoala Aninalelor). Structura materiei nu permite sa daruiesti timp elevului. Mi-as dori ca la inceput de an sa fac ora doar cu cate un elev, sa observ punctele slabe si sa le nuantez pe cele tari. 

Urmeaza elevul. De ce un elev modern este dezinteresat de scoala romaneasca contemporana? I se ofera prea multe? Cere el prea mult? Pentru a ma elucida imi vine in ajutor un elev de clasa a X-a. Liceul: mediocru (probabil modest si normal) din Bucuresti. Vorbim deschis si nu ma domneste. Raspuns: “ma duc la scoala pentru ca stau degeaba!” Exista nenumarate comentarii pe aceasta afirmatie si persoane mult specializate in analiza pot interpreta.

Dupa aceasta discutie cataloghez profesorii in 3 grupe: compententi, incompetenti si prosti. Se pare ca cei prosti se adapteaza si șunteaza regulile sistemului. Incerc sa descopar si alte raspunsuri: elevul modern are nevoie de intelegere. Perfect de acord ca persoanele varstnice din sistem au multa informatie la baza, dar sunt scolite in perioada pre-democratica. E absurd sa impiedici un elev sa vina la scoala (simplul fapt de a veni e suficient) pentru ca prefera sa poarte un tricou negru (ma refer la elevii care nu si-au conturat apartenenta la vreun stil si sunt in perioada “emo” ori au parul lung –baietii-) in timpul orelor de curs. Unde-i refresh-ul gandirii? Barierele (una dintre ele profesor-elev), vrand ne-vrand, au fost coborate. Ramane ca profesorul sa se adapteze la elev. 

Ajung la subiectul: asistent medical. Proaspat intrata la postliceala (anul I, semestrul I) si facand practica in spital (a doua zi de practica) o mama isi lauda fiica: “Ana a mea azi a facut 30 de lei spaga. Toata lumea: si colegii ei si asistentele si doctorii o admira ca e descurcareata si desteapta”. In plin public un parinte isi denigreaza copilul. O mama de joasa speta si proasta calitate care a reusit (total neparadoxal) sa-si transmita genele? Afara a inceput sa ploua. Pana si natura vrea sa ne spele rusinea.

Multi care sunt sau vor sa fie la o scoala postliceala gandesc astfel: “chiar daca salariul e mic pot sa mai scot din spaga”. Nu e vina lor. Probabil nici a sistemului. Avem o cicatrice pe care incercam sa o acoperim: comunismul. Cand nu aveai ce sa mananci in acea perioada trebuia sa te descurci. Furtul (din/de la sistemul comunist) era singura optiune viabila. Din pacate s-a impregnat atat de mult in sange incat perioada de tranzitie inca dureaza.

Totul porneste din frageda pruncie, cand parintele ii zice coplilului ca nu e bine ca floarea desenata de acesta sa fie portocalie cu picatele verzi, ea TREBUIE sa fie rosie (a se vedea power point Floarea Rosie). Mai este si afirmatia: “… pentru ca asa zic eu, sunt adult”. Apoi scoala primara: ”trebuie sa inveti mai mult ca sa-l intreci pe X”. O competitie stupida interpersonala in locul uneia intrapersonale. Apoi scoala gimnaziala cu imbecilitatea (cuvant voit spus) de romana si matematica. Se invata gramatica si matematica cu galeata. Cu totii trebuie sa fim filosofi (dar fara muza) si matematicieni (fara gandire). Urmeaza perioada rebelitatii (cuvant voit distorsionat): liceul. Din ceea ce trebuia sa fie cea mai frumoasa perioada a unui om se transforma intr-o fuga: de parinti (sa nu fie prins cu tigara), de profesori (vesnicul si zbuciumatul chiul) si de ei insisi (descoperirea eului). Si astfel ajung la facultate (din pacate – in cazul unora) trecand printr-un bacalaureat perfid si flambant (la prestigioasa scoala de asistenti medicali, acum, nu mai trebuie nici BAC-ul).

Numai gandul ca in sistemul de invatamant si de sanatate ajung sa existe persoane slab sau deloc pregatite ma tulbura. Cei doi factori (profesorul “prost” si elevul dezinteresat – la randul sau si el tinzand sa devina “prost”) colaboreaza pentru catastrofa. Dar daca elevul (atat de liceu cat si de facultate/postliceala) care doreste sa-si contureze statutul (competent/incompetent/prost) intalneste profesori apti atunci profesorul deveveni dascal. Si problema se schimba. Dascalul elibereaza elevul de jugul prostiei, fie deschizandu-i noi drumuri catre acumularea de principii, fie eliminandu-l din sistem. 

Apoi scoala se termina. Oare CÂȚI dintre cei care au terminat o postliceala/facultate ar trebui sa emita pretentii de angajare (un loc de munca)? Ma intorc spre trecut si ma vad proaspat absolvent de facultate: dupa o luna sunt angajat. Revin spre prezent si mi-e teama de transarea (scuza-mi cuvantul) atat de nontransparenta si injositoare din Romania. Un “sistem de pile” guverneaza nu numai autonomia statala ci si elanul si placerea unui om de a munci (indiferent de ce munca presteaza).

Imi crapa obrazul de rusine cand vad persoane prost pregatite care ocupa functii importante si care se cred atat de fixe in ceea ce fac (mai bine zis nu fac). Orgoliul revine: Respect pentru maturatorul de pe strada (caci stie sa plece capul si sa te lase sa treci pe trotuar calcandu-i munca) si rusine (cuvant mic) pentru demnitarii corupti (de la cel mai neinsemnat – politistul comunal-  pana la cel mai impunator politician)!

Inchei facand apel nu numai la umanitate dar si la A NU MAI ACCEPTA injosirea, atat in fata profesorului (daca esti din prestigioasa scoala stii despre ce vorbesc) dar si fata de conditia existentiala

Nu fi indiferent coruptiei din sistemul din care faci parte! Fiecare dintre noi alege calea pe care sa mearga!

De la “control”

“Marti sa veniti toti la scoala, o sa avem control de la Agentie!”… “Sa nu intarziati si sa fiti toti, la 11:00 vin.”

Marti la 11:35:

“Buna ziua! Noi nu am venit aici ca sa va controlam. Da, lucram la Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si da, avem grija ca acest proiect sa se deruleze fara probleme, dar azi am venit doar ca sa aflam ce parere aveti despre acest proiect la care participati”.

“Stiti ce planta exceptionala pentru sanatate aveti in curtea scolii?”… “Ăăăă, rostopască?”… “Da, rostopasca, este extraordinară!” Vai de capul meu.

“Pe noi ne intereseaza sa ne spuneti ce credeti dumneavoastra despre acest proiect, de asta va rugam sa completati chestionarele… Cand veti ajunge la partea pe care ar trebui s-o completati DUPA ce va intoarceti de acolo, nu scrieti nimic“. PESTE JUMATATE din chestionar era formata din intrebari care aveau sens doar dupa ce ne vom intoarce. Util.

“Aveti acolo o casuta pe care trebuie s-o completati daca cumva n-ati stat toata perioada prevazuta acolo. Daca a trebuit sa va intoarceti devreme acasa, daca v-ati casatorit acolo, nu stiu, trebuie sa scrieti acolo”. 

“In raportul pe care-l veti completa la sfarsit se va raporta ce ati facut in aceasta perioada in strainatate”.

“Daca se intampla sa nu efectuati tot stagiul de pregatire acolo, din orice motiv, noi trebuie sa cerem banii inapoi. Daca va casatoriti si ramaneti acolo, noi luam banii inapoi.”

“Pentru fiecare elev s-au alocat sumele urmatoare: x pentru cazare, y pentru mancare, z pentru transport. Precum vedeti, mancarea este scumpa – sper ca sunt 3 mese pe zi”… “Hăhă, și noi sperăm”.

“O sa va ramana suma fenomenala de 32 de euro ca bani de buzunar – sper ca vi s-a spus asta. Deci, imi pare rau sa v-o spun, trebuie sa veniti cu niste bani de-acasa”. Ce surpriza!

“Am avut copii din Hunedoara, obisnuiti sa manance slănina si țuică la micul-dejun, carora prin Spania li s-au dat cornuri si fructe de mare si peste. Ei vroiau porc, palincă si le-au dat fructe de mare! Au ajuns in spital, va dati seama ca au murit de foame copii aia. Sa nu aveti si voi cerinte din astea, da?”. Ce copii beau țuică și palincă la micul-dejun?

“Am avut destul de multe cazuri de romani care s-au dus in strainatate si s-au casatorit acolo si nu s-au mai intors. Trebuie sa intelegeti ca asta nu e un caz de forta majora, UE nu il recunoaste drept forta majora, deci daca va casatoriti, trebuie sa imputam scolii sumele cheltuite pe dumneavoastra.” Bai, serios acum, cati români s-or fi casatorit in schimburi de experienta, de simt nevoia sa ne mentioneze asta de atatea ori?

“- Intrebari?”… “- O sa mai putem aplica pentru fonduri europene in cariera noastra, ulterior terminarii scolii, daca luam parte la acest proiect acum?”… “- Da. Oricum, sa stiti ca studiile efectuate in afara tarii va pot ajuta foarte mult, puteti primi un numar de credite la o facultate din strainatate, credite pe care le folositi in tara”. Toate bune si frumoase, doar ca noi nu suntem la facultate! Creditele ECTS ne-ar fi inutile – dupa ce termini postliceala nu poti face master sau mai stiu eu ce.

Impresii dupa al 3-lea semestru de scoala

Eu nu vad scoala asta in felul standard (anul 1, anul 2, anul 3) ci in semestre (1, 2… 6). Pentru ca in fiecare semestru ar trebui sa Imageinveti ceva nou aprofundand cunostintele acumulate in semestrele precedente.

Ieri am dat ultimele lucrari la ultimele materii. Desi mai avem 1 saptamana de “scoala” – cand vom recupera pentru perioada in care a fost inchisa scoala din cauza zapezii, toti profesorii doar vor inchide mediile, nu vor mai preda nimic. Deci pot spune ca am terminat inca un semestru.

Ca pana acum, voi trage cateva concluzii in legatura cu fiecare materie in parte:

Cardiologie si nursing in cardiologie – Cea mai tare specialitate din medicina. Profesoara avea cunostinte excelente, isi tinea cursul foarte bine, doar ca avea si un mod foarte neplacut de a relationa cu elevii. Pe scurt, ne considera pe ABSOLUT toti niste prosti care fac scoala asta degeaba si pe care ea isi iroseste nepretuitul timp. Irelevant, atata timp cat isi tine cursurile ok. Doar ca ea statea la ore maxim 1 ora si 30 de minute, in medie cam 1 ora (teoretic ar fi trebuit sa stea 2 ore) si oricum n-a venit la vreo 3 cursuri. A avut un mod foarte special de evaluare – 2 intrebari, daca stiai bine la ambele, luai 10, daca nu stiai nimic, luai 2, daca raspundeai perfect la 1 – luai 5. Ma rog, notele sunt irelevante. Per ansamblu am invatat destul de multe lucruri, daca am fi ajuns si eu si ea la absolut toate orele, as fi invatat mai multe. Partea de nursing in cardiologie a fost un pic enervanta – deoarece o parte din materia predata de profesoara de nursing se contrazicea cu ceea ce ne preda profesoara de cardiologie.

Ortopedie si nursing in ortopedie – Profesoara si-a adaptat cursul pentru un nivel mai scazut de cunostinte, am invatat cam putine lucruri. Partea de nursing a fost relativ ok, a mai completat din informatiile teoretice.

Pneumologie si nursing in pneumologie – Materie multa, relativ dificil de retinut cand mai incerci sa inveti si la chirurgie si la cardiologie. Per ansamblu, am invatat cel mai mult la pneumologie in prima luna de scoala, cel mai mult la chirurgie in luna a doua si cel mai mult la cardiologie in ultimele 2 luni de scoala. Pot sa zic ca am ramas cu ceva cunostinte dupa cursul asta, multumita si profesoarei care s-a straduit sa ne predea informatiile logic, schematizat.

Chirurgie generala si nursing in chirurgie – O mare-mare dezamagire. Am avut o profesoara toba de carte, care e rezident chirurg in ultimii ani. Desi e foarte haotica in modul in care isi preda materia, intelegi si retii ce-ti vorbeste ea acolo. Problema este ca degeaba ai un chirurg priceput ca profesor de chirurgie – daca nu ajunge la ore pentru ca e in sala de operatie. Iar in doua dintre datile (putine) cand a ajuns, a ajuns foarte devreme, si-a tinut ora de la 3:30 la 4:30 si a plecat – ceea ce inseamna ca eu n-am mai prins nimic daca am intarziat… In 2 ore ne-a dat teste, alte 2 nu s-au tinut, pentru ca au fost in prima saptamana de scoala/saptamana cu zapada. Macar ne-a dat un suport de curs destul de bun, profesoara de nursing ne-a predat destul de ok partea de nursing, am facut si un stagiu de practica pe chirurgie, am mai invatat ceva. Per ansamblu, e una dintre cele mai interesante materii – aici sigur o sa mai recitesc cursurile.

ORL si nursing in ORL – Ha. Intr-un semestru intreg, profesoara de ORL n-a facut decat 1 ora, si aia cu 2 clase intr-una. Deci baze teoretice 0. La unele ore n-a putut ea sa vina, la altele ajungea doar la ora cand aveam programat sa inceapa cursul (19:00) si nu mai erau dispusi sa astepte decat 1-2 elevi. Deci nu si-a tinut orele. Profesoara de nursing s-a straduit sa ne predea partea ei, de “nursing in ORL” – macar acolo am mai retinut ceva. Am facut rost de suportul de curs de la alt profesor – de la alta clasa. Trebuie sa-l citesc saptamana viitoare, cand nu mai am alte griji pe cap, ca sa stiu ca raman cu ceva dupa un semestru de ORL.

Nutritie si dietetica – Hmm. Trebuie sa recunosc ca anumite informatii primite au fost relativ utile. Dar au fost foarte putine. Curs subtirel – predat doar de profesoara de nursing. Daca chiar vrei sa inveti ceva, mai bine gasesti un manual pe tema asta si-l citesti din scoarta-n-scoarta. Pana si-n manualul de Medicina Interna exista o sectiune utila despre Nutritie + Boli metabolice.

Limba engleza – “Toti romanii stiu engleza si toti tinerii stiu engleza foarte bine“. Doua truisme cat se poate de false, pe care le auzi oricand se trezeste cineva sa denigreze bravul si mandrul popor roman. De fapt avem incredibil de multi tineri romani care habar-n-au sa vorbeasca sau sa scrie in limba romana. Si multi s-au nimerit fix in scoala asta. Cum ar putea astia sa vorbeasca engleza macar acceptabil? Profesoara s-a straduit sa ii mai invete cate ceva, i-a luat cu inceputul (have/be). Prea multe nu s-au lipit de ei. In esenta, daca stii engleza bine dar n-ai vocabular medical si VREI SA INVETI CEVA, trebuie sa discuti cu profesoara la inceputul semestrului sa vezi daca te poate ajuta cu vreun manual, ceva – pentru ca cu asa colegi n-ai ce sa inveti (datorita faptul ca trebuie sa li se predea ceva pe intelesul lor).

Management – profesoara a venit la toate orele, s-a straduit sa-si predea TOATA materia asa cum este ea in programa si chiar s-a chinuit sa ne faca sa ramanem cu ceva la terminarea semestrului. Pacat ca nu gandesc la fel si restul profesorilor din scoala. Tot respectul pentru ea. Pacat ca am invatat abia la sfarsit si (foarte) putin despre legislatia in domeniul medical in Romania – niste notiuni care se cer la orice examen de post in orice spital de stat.

Per ansamblu, multumita programului meu la munca + felul in care ne-a fost facut orarul + faptul ca nici un profesor nu pleaca la ora prevazuta in orar, am ajuns sa pierd cam multe ore utile (de luni-miercuri), dar sa ajung la majoritatea orelor de… management. Foarte neplacut.

O alta nemultumire a mea a fost faptul ca nu a existat paralelism intre ceea ce ni se preda la materia principala si partea de nursing in materia respectiva. Adica ti se preda despre ingrijirea unui pacient cu colostoma in cu totul alta saptamana fata de momentul in care invatai despre colostomie.

In carnetul de note scrie ca ar fi trebuit sa facem si Oftalmologie, Reumatologie, Boli metabolice SI Chirurgie cardiovasculara in acest semestru. Nu am facut asa ceva, habar-n-am cand si daca o sa le facem vreodata.

drepturi imagine: http://www.bubblenews.com

Ce faci cand ai profesori tampiti?

Enumeram acum cateva luni cateva dintre lucrurile cu care nu credeam ca ma voi mai intalni pe parcursul vietii mele, odata ce am devenit “adult”.

De ceva vreme ma confrunt cu inca un lucru pe care speram ca l-am lasat de mult in urma, odata ce am parasit (prima data) “bancile scolii”: profesorii prosti.

Nu scriu acest post incercand sa generalizez. Generalizarile sunt oricum gresite. Nu, nu toti profesorii sunt idioti, ba din contra, pana acum am avut de-a face majoritar doar cu oameni ok si bine-pregatiti.

Personal, am un mare respect pentru persoanele care fac in continuare aceasta meserie, cu toate ca este una de care nimanui nu-i mai (prea) pasa in Romania. Ca adult care in aproximativ 18 luni va avea o diploma cu care se va putea angaja la un loc de munca (spital) unde va fi platit cu un salariu un pic mai mare decat minimul pe economie (aproximativ 1000 lei) si unde toata lumea se va plange de munca pe care o va face – pot sa-mi imaginez ce-i trece prin cap unui profesor. Ca elev la o Scoala Postliceala Sanitara unde minim 50% dintre elevii de anul 2 (NU exagerez), adulti de 20-25 ani, care au terminat cel putin 12 clase, habar-n-au elemente de baza de anatomie, inteleg frustrarile unui profesor.

Mi-am respectat majoritatea profesorilor din scoala, liceu si facultate*, atata timp cat nu erau niste idioti, badarani sau pur-si-simplu nepregatiti**.

Ei bine, de cand am reinceput scoala, acum 1 an si ceva, m-am intalnit din nou cu profesori prosti. In anul 1, fix profesoara de Nursing a fost cea mai slaba profesoara din tot anul***. In anul 2 avem 2 profesoare de Nursing. Tot Asistente-Sefe, tot cu vechime in a preda la Scoli Postliceale de AM.

Una din ele mai e cum mai e, dar a doua e incredibil de enervanta. Dupa ce ca face o gramada de greseli gramaticale, ne dicteaza (pentru ca mai greu poate fi numit “predare” ce face ea) informatii gresite sau de-a dreptul periculoase. Examenul de finalizare a Scolii presupune (printre altele) intocmirea unui Plan de Ingrijiri a unui pacient suferind de o anume boala. Pana acum ne-a dat cel putin 3 feluri diferite de-al intocmi, desi in manual nu apare decat 1 singur mod recomandat. Cum poate sa sustina ca te pregateste pentru examen o persoana care te invata sa faci in mai multe feluri o schema de ingrijiri care ar trebui sa fie STANDARD? Colac peste pupaza, dupa ce ca e cum e, daca ii pui intrebari pentru a obtine CLARIFICARI in legatura cu materia pe care o preda sau informatiile pe care le ofera, te acuza ca ii deranjezi ora.

Sa vedem ce ne-a debitat/scris la tabla in doar 3 ore de predare (de la 4 la 7). O sa incerc sa nu scriu si toate dezacordurile gramaticale pe care le-a facut, nu am timp suficient pentru asta:

“in cardiopatie ischemica, inima isi schimba pozitia in corp si se asaza orizontal” (absurd), “ti-ai facut antibiograma pentru a detecta o alergie” (in loc de alergograma), pacientii cu soc anafilactic prezinta edem QUIKE (in loc de Quincke); “socul determina constrictia arterelor periferice splina, ficat, rinichi” (presupunem noi ca aici a uitat sa adauge o virgula, sa faca acordul si sa adauge “si cele spre”), “perioada in care debutul cardiac e refacut partial” (aici cred ca vroia sa se refere la debitul cardiac), “pacientului in soc anafilactic i se administreaza HEMISUSCINAT” (in loc de hidrocortizon hemisuCCinat – in primul rand a gresit numele, in al doilea rand n-a mentionat si tipul de hemisuccinat folosit, e ca si cum ai spune “acid” in loc de “acid acetil salicilic”); mecanismul de producere al socului anafilactic nu l-a explicat in nici un fel (n-a mentionat deloc mastocitele si rolul lor in inflamatie); “in socul septic, toxinele cumulate se elimina printr-un metabolism toxic” (ha? probabil vroia sa se refere la metabolizarea substantelor toxice). Cel mai tare lucru pe care l-a zis a fost faptul ca oxigenoterapia se face “cu oxigen umidificat cu 1/3 cu alcool“. Adica, in opinia dansei, barbotoarele se umplu cu alcool, apoi se introduce tubul cu oxigen in ele, apoi asistenta purcede la a “trata” pacientul cu un amestec care iese de acolo, de 1/3 alcool aerosolizat si 2/3 oxigen. Vreau sa stiu cam in cat timp presupune doamna profesoara de Nursing, cu o experienta de 20 de ani (lucru pe care-l repeta de 10 ori pe ora), ca pacientul cu probleme (care sufera de LIPSA DE OXIGEN) va sucomba ca urmare a accesului direct al alcoolului nemetabolizat in circulatia sistemica. Oricum, in barbotor e apa sterila, nu alcool! Citez din manualul de Nursing (asta ca sa nu citez dintr-un studiu care arata ca nu e imperioasa folosirea apei sterile si ca apa simpla poate fi suficienta):

Echipament necesar administrarii oxigenului
-sursa de oxigen
-umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului continand apa sterila)
-sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in functie de metoda aleasa
-material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei
Colac peste pupaza, dupa ce ca e praf, atunci cand am intrebat-o care e diferenta intre tahipnee si polipnee (am aflat ulterior de pe google – la polipnee respiratiile sunt scurte, superficiale), nu numai ca n-a stiut sa-mi raspunda, dar m-a acuzat ca i-am deranjat ora si ca eu oricum comentez prea mult la ora ei (singurele comentarii sunt numai intrebari despre ce preda ea).
La asta se adauga un incident mai vechi. A vrut sa rada de mine, afirmand ca am fost schimbat “pe buna dreptate” din postul de sef al clasei, i-am raspuns, mai in gluma, mai in serios (e adevarat, in timp ce ma intorceam de la catedra la banca mea): “probabil ca din cauza de incompetenta“. Cum prostul nu e prost destul pana nu e si… paranoic, ea a inteles ca am facut-o pe ea incompetenta (nu ca n-ar fi, dar nu i-am spus-o niciodata) si de atunci “m-a luat la ochi”. Pentru ea, am devenit “nesimtitul si obraznicul ala“. La practica in spital, in prima zi, cand n-am ajuns pentru ca trebuia sa merg la serviciu, primul lucru pe care l-a intrebat “obraznicul ala n-a venit, nu?“. La diriginta mea s-a dus si i s-a plans ca “nesimtitul nu prea vine la scoala si oricum comenteaza prea mult la ora mea” (nu prea inteleg cum as putea sa le fac pe ambele). Si asa mai departe.
Ei bine… ce sa fac eu acum? M-am dus la ea si am incercat sa discut politicos cu ea, sa ii explic ca nu am jignit-o in nici un fel si ca a inteles gresit ceva, mi-a raspuns ca “imi place sa vorbesc mult si degeaba“. Mi-am cerut scuze (desi n-am facut nimic gresit), mi-a zis ca “sa nu-mi mai cer scuze, ca oricum stie ea cum mi le cer“(?!)
Ieri ne-a luat deoparte (pe mine si colega de banca, cei 2 cu notele cele mai bune din clasa – si printre cei mai buni din scoala) si ne-a acuzat ca am facut “scandal la ora ei“, ca “la mine se astepta de la asa ceva, dar nu intelege cum de mi-a urmat exemplul” colega mea, ca “ne va duce in consiliul profesoral pentru asta” si ne-a anuntat ca ea nu mai vrea sa vina la ora noastra. I-am reexplicat situatia reala, i-am mentionat ca e vorba de o scoala unde platesc o taxa pentru a invata ceva, ca eu chiar imi doresc sa invat aceasta meserie si la sfarsit i-am zis ca daca incepe cu amenintari, astept sa mearga pana la capat cu ele, pentru a-mi prezenta si varianta mea in fata unor adulti cu discernamant. Nu in ultimul rand, i-am mentionat ca problemele dansei cu mine au pornit de la o neintelegere, si ca de atunci s-a referit la mine (in discutiile cu altii, nu mi-o zice in fata) doar ca “nesimtitul/obraznicul ala“. Intr-un final, mi-a raspuns ca “imi place sa vorbesc mult, degeaba“.
Bai, macar de faceam ceva pentru asta, atunci stiam de ce ma cearta, acceptam asta. Dar n-am facut nimic la ora ei in afara de-a-i pune niste intrebari despre materia pe care o preda.
Ca sa-mi citez o alta colega “astea-s copilarii”. Dar de ce trebuie eu sa ma confrunt cu tampenii din astea, in loc sa fiu lasat sa invat linistit? Pentru ca exista si profesori tampiti, care n-au ce cauta in orice forma de invatamant!
Cel mai rau lucru e ca de ea depind jumatate din mediile mele pe anul 2 – profesorii de Nursing incheie mediile, desi cei de specializari medicale dau jumatate din note (materiile se numesc “Pneumonie si nursing specific”, “Chirurgie si nursing specific”, “Cardiologie si nursing specific” etc.). Chiar am invatat mai mult si aveam sanse la bursa anul asta. Pana acum nu mi-a stricat nici o medie, dar sa vedem ce va face mai departe.
Ce sa fac, ce sa fac?

*In facultate am avut 5  examene de restante. 3 au fost la aceeasi materie, la acelasi profesor (Contabilitate aprofundata, cu Prof. univ. dr. Mihai RISTEA). Pur si simplu nu invatam suficient pentru a trece la materia lui, deci nu ma trecea. Cand am luat restanta (in anul 4), am luat 8, 100% meritat. Nu l-am injurat niciodata atunci, desi avea un stil arhaic de-a preda. Orice faceai, daca mergeai la toate cursurile lui si la toate seminariile si erai un pic atent, luai examenul din prima. Eu ma angajasem full-time, orele lui erau dimineata, am cam chiulit. N-am meritat sa trec. Asta a fost. L-am reintalnit vara trecuta, l-am salutat cu placere, n-am nici un resentiment fata de el.

**Am avut si profesori prosti. Am avut in liceu un profesor de economie care n-a venit decat la 4 ore intr-un semestru. Era lider de sindicat, bagat si printr-un partid. N-am invatat absolut nimic la el. Daca nu faceam meditatii in clasa a 12-a si nu invatam de capul meu, nu intram la facultate.

Am avut o profesoara de filosofie care venea la ora si pur si simplu citea lectia din manual 40 de minute. Apoi asculta 10 minute, apoi pleca. Mai era si antipatica, daca aveai o absenta la ea (in clasa a 12-a, in semestrul doi), te ameninta cu corijenta.

Am avut un profesor de sport care era pe jumatate alcoolic, pe jumatate obsedat sexual. Din fericire, nu isi permitea sa le faca nimic elevelor, dar daca il prindeai vreodata singur si baut, te cruceai ce putea sa-i treaca prin minte unui om care avea grija de niste copii si copile.

Am avut o profesoara de istorie care era pe jumatate nebuna, vorbea singura la ora (nu, nu in legatura cu materia). Mai era si paranoica, i-a intrat in cap ca eu sunt capul rautatii in clasa si ca ii manevrez pe toti colegii mei ca sa ii faca scandal la ora. Am ajuns in fata directoarelor liceului, impreuna cu dirigintele, mi-am expus punctul de vedere si nu mi s-a intamplat nimic – aparent, stiau ce-i poate pielea.

Am avut 4 profesoare de franceza in clasa a 9-a. Doar 1 era competenta, dar a plecat repede. Din a 10-a pana intr-a 12-a am avut o profesoara care se pensionase de cativa ani buni, nu mai auzea bine si nu preda niciodata nimic, dar din lipsa de cadre suplinitoare, ramasese sa predea. La orele ei trebuia sa ii raspunzi cu “oui, oui, madame” si luai cel putin 5. Daca nu invatam franceza in scoala generala, acum nu stiam nici o boaba.

***Asta in conditiile in care ne preda materia de baza pentru niste viitori asistenti medicali. Desi era Asistenta-Sefa de ceva ani intr-un spital maricel, desi parea ca din punct de vedere tehnic sa fie destul de bine pregatita, desi preda si la Fundeni, ca profesoara era 0. Venea la ore si dicta din caietul ei cu materie (care era un fel de rezumat al celor doua manuale de baza de Nursing pentru anul 1). Apoi mai discuta un pic apoi fuga acasa. Desi trebuia sa facem aproximativ 5 + 3 ore de Nursing saptamanal, in general facea cam 2 ore intr-una din zile si 1 ora si ceva in cealalta si gata. Preda materia robotic, nu s-a straduit sa explice mai nimic. Daca puneai cate o intrebare, bine, daca nu… nu-i pasa.

De ce nu m-am revoltat? Personal, nu-mi permiteam sa comentez, marti nu puteam ajunge decat pe la 5 la scoala iar vinerea pe la 4:30 (orele incepeau la 3:30). Daca faceam scandal ca de ce sta asa putin timp la scoala, mi-ar fi umplut catalogul de absente (meritate). Plus ca ma gandeam ca daca va fi inlocuita, e foarte posibil sa scapam de Dracu’ si sa dam de Mă-sa (ceea ce s-a si intamplat). Intr-un final am scapat de ea la sfarsitul anului, iar bazele nursingului le-am invatat pe cont propriu si prin practica din spitale. Din pacate, asta inseamna ca nu am 100% o baza “din manual” pe care sa o tin minte in majoritatea situatiilor intalnite in spital – multe lucruri le-am invatat din mers, ceea ce inseamna ca e posibil sa fi invatat si lucruri gresite! Adica multe lucruri pur si simplu nu mi-au fost predate de nimeni. Cand le inveti de capul tau, poti foarte usor retine o informatie gresita, din pacate. Pe mine ma lasa in pace, i-am demonstrat ca vreau sa invat si chiar mai invatam lucruri de capul meu. Dat fiind faptul ca nu-mi facea scandal pentru absente si pentru ca puteam invata materia mai mult pe cont propriu, nu m-am certat niciodata cu ea.

Valoarea educativa a unui “2”

Saptamana trecuta a fost prima data* in viata mea cand am chiulit de la scoala pentru a evita primirea unui 2. Am aflat de la niste colege ca asta se intampla la alte clase cu cei care nu-si prezentau referatul.

Notele nu ar trebui sa fie un scop al invatarii de orice fel (in opinia mea). Castigarea de cunostinte si capacitatea de-a le aplica in lumea reala (sau de-a le explica altcuiva) ar trebui sa fie scopul oricarei activitati educative. Asta nu inseamna ca ma lasa rece daca mi se da o nota mica. Daca o merit – o merit. Daca n-o merit, atunci ma deranjeaza. Faptul ca am avut 10 la Bacteriologie, Virusologie si Parazitologie anul trecut fara sa raman cu multe cunostinte dupa 1 semestru intreg chiar ma deranjeaza. Pe de alta parte, nu-mi convine faptul ca nu iau fix eu bursa pentru ca la Semiologie am avut 8 meritat si nu 10 furat. Oricum, un dram de rusine am in mine – stiu ca notele mele sunt relativ umflate, adica ar fi trebuit sa invat mult mai mult pentru a merita o medie peste 9,70. De asta nici nu am facut vreodata scandal atunci cand am primit o nota mai mica. Chit ca s-a ajuns la situatia nu chiar corecta in care o colega care habar-n-are sa citeasca la 20 de ani a avut 10 la aceeasi Semiologie pentru ca a ales sa copieze la cele 3 lucrari. Adica daca eu ar fi trebuit sa am o medie generala reala cam de 9, cam jumatate din scoala ar fi trebuit sa pice anul si din restul sa fie foarte putini cu medii reale de (maxim) 9. Iar aici nu vorbim despre o scoala care te pregateste sa devii împinge-hârtii. Daca esti suficient de prost si n-ai retinut niste informatii de baza, poti foarte usor sa omori un pacient (sau mai multi).

Revenind: In acest mediu in care notele nu au prea mare legatura cu cat de mult a invatat sau stie elevul de Postliceala, sa iau un 2 pentru tema neprezentata mi se pare de-a dreptul absurd. Prima mea nota din Postliceala a fost un 2 pentru un referat neprezentat la timp. 🙂

1. Referatul este (in general) o scuza ieftina pentru un profesor de-a nu-si preda lectia,  de-a-l pune pe elev sa conspecteze totul acasa. Nu zic ca nu e util acest mod de predare, dar poate duce la lipsa unor bucati mari din materie din mintea unui elev care nu e ascultat ora de ora sau care pur si simplu nu-i in stare sa inteleaga tot. Oricat de mult citesti tu acasa, n-o sa intelegi 100% niste informatii despre o stare patologica sau un procesc biofizic/biochimic. Cineva tot trebuie sa te lamureasca in destule privinte, pentru ca nu e o lectie pe care o inveti pe de rost ci e un proces elaborat, cu cauze complexe si evolutii diferite.

2. Ce m-ai invatat cu acest 2? Sunt de acord sa ma asculti dintr-o lectie pe care ai predat-o, daca nu stiu, merit 2 cu prisosinta. Nota 2 ar trebui rezervata pentru lipsa totala a cunostintelor, nu pentru lipsa unei teme. Imi mai dai o sansa sa-ti prezint tema, n-o prezint nici a doua oara, ma asculti din tema cu pricina, n-o stiu, merit 2. Altfel, daca imi dai 2 din prima… n-ai castigat nimic. Eu n-o sa invat mai mult ca sa compensez 2-ul initial, tu nu m-ai invatat nimic. Repet, sunt cu totul pentru “picarea” elevilor care habar-n-au nimic, mai ales la o scoala care te pregateste pentru meseria asta. Si vreau o evaluare corecta. Dar corecta inseamna si o notare pe ce stii (sau nu) DIN CE TI S-A PREDAT, nu pe lipsa unui referat.

Pe scurt, scoala ar trebui sa fie mai mult despre a invata ceva de la altcineva si mai putin despre cat de capabil esti sa copiezi niste informatii de pe internet.

 

*In liceu nu ma temeam niciodata de o zi in care era posibil sa fiu ascultat. Ma bazam prea mult pe faptul ca intelegeam lectia in clasa. De asta am ajuns sa termin liceul cu rezultate anuale care denota mediocritatea (media generala pe 4 ani a fost 8 si-un pic) si sa am mari lacune in cunostintele de baza la fizica/biologie/chimie – fix materiile care acum mi-ar fi fost de mare ajutor sa le stiu foarte bine. Daca nu invatam serios (Matematica, Economie si Lb. Romana) in clasa a 12-a, probabil ca as fi avut probleme la BAC. Am ingrasat porcul cu succes (am intrat aprox. al 200-lea din 225 in liceu, am luat cam a 40-a medie la BAC – asta intr-un liceu considerat a fi in primele 3 din Bucuresti) indeajuns incat sa si intru cu bursa la facultate. Dupa aia au urmat 4 ani de dezamagiri. Dar nici atunci nu m-am temut vreodata de vreo lucrare/examen. La seminarii ma descurcam bine spre foarte bine (mai putin la Contabilitate). Din anul 3 (m-am angajat in anul 2) oricum nu mai invatam decat suficient cat sa nu pic examenele.

Povestiri din scoala

La Postliceala am cateva colege cu copii. Unele au copii mai mici, altele au copii relativ mari (10-14 ani). Din cand in cand se apuca sa vorbeasca despre ei si ce au mai facut in ultima vreme. Cand aud ce se mai intampla in ziua de azi intr-o scoala generala, ma simt batran din alta lume.

Una dintre ele are o fata (de 13 ani) care era supraponderala. Colegii ei au facut-o in toate felurile si din “grasa” n-o scoteau. Drept urmare, fata a devenit anorexica. Nu mai mananca mai nimic de cateva luni bune si a slabit 13 kilograme. Cel mai probabil, fata va avea sechele pe viata din cauza abuzurilor colegilor. Asta ca sa nu mentionam problemele serioase de sanatate la care se expune fata pe termen lung din cauza anorexiei. Parintii colegilor nu fac nimic in legatura cu comportamentul odraslelor. Dirigintele se declara depasit de situatie si in incapacitate de-a face ceva. Scoala are un psiholog care ii poate oferi (teoretic) consiliere copilului. Sper din tot sufletul s-o ajute. Ideea este ca genul asta de abuz mi se pare mai puternic in ziua de azi decat acum 10-15 ani. Judecand anecdotic (deci poate ma insel) dupa ce am mai vazut in jurul meu (imi place sa ma uit la ce fac oamenii din jurul meu in mijloacele de transport in comun, pe strada, in parc etc.), copiii au devenit mult mai rai in ziua de azi – urmand exemplul parintilor lor.

Povestea asta are o rezonanta mai puternica pentru mine, pentru ca sunt fost copil grăsun. N-am avut niciodata chiar problemele fetei, dar cu siguranta (pana pe la 15-16 ani) am fost departe de un indice al masei corporale “normal”. La 14 ani aveam 1,62 m si 75 de kg. In liceu (in clasele a 9-a si-a 10-a), desi abuzul colegilor n-a fost intens, am indurat multe mistouri. Asta pana cand m-am hotarat sa fac cat mai mult sport. Sala + baschet + alergat + karate + crescut in inaltime (cam 20 de centimetri) + atentie la ce si cum mancam mi-au rezolvat toate problemele fizice. La BAC am alergat 1000m in 3m10s fara sa ma stresez deloc. La 19 ani aveam 1,86 cm si 79 kg. Acum nu mai am chiar BMI-ul de atunci, dar cu siguranta sunt departe de obezitate. Privind in urma, un pic de consiliere pe teme de alimentatie + o discutie cu un psiholog cred ca m-ar fi ajutat sa imi rezolv problemele mai din timp. Cu siguranta ca abuzul colegilor n-a ajutat la nimic. Ok, am divagat, sa revin.

Alte povestiri din scoala generala din 2013: un numar insemnat de copii au telefoane mobile de ultima generatie. Parintii din ziua de azi vor ca progeniturile lor sa nu duca lipsa de nimic. Deci le ofera niste telefoane de 1500-3000 lei de parca ar fi o jucarie. Ceea ce duce la un fel de “concurs” din care nu castiga nimeni nimic. Copiii insista pe langa parintii lor sa le cumpere un telefon cat mai scump “pentru ca si Gigel are” si nu accepta in nici un fel faptul ca nu-si permit toti oamenii telefoane de 3000 de lei, cand salariul mediu in Bucuresti este de 2100 lei. Situatia e atat de absurda incat plozii acum stramba din nas daca li se iau niste telefoane percepute drept ieftine. “Nu vreau Samsung, eu vreau iPhone” e o fraza pe care au relatat-o mai multe colege, referindu-se la preferintele copiilor lor in materie de telefoane. Aceeasi situatie au relatat-o si cand vorbeau despre ce cadouri isi doresc copiii lor pentru ziua de nastere/Craciun/Pasti: tablete, dar musai unele de 2500 lei, nu “porcarii din alea ieftine de 800 lei de la E-Boda”. Sa ne intelegem, aici vorbim de copii care habar-n-au ce inseamna sa castigi 100 lei, d-apoi 1000 lei, dar ei vor o tableta scumpa “pentru ca are si ala, si ala, si ala”. Tablete pe care apoi se joaca Puzzle Bubble sau mai stiu eu ce tampenie de joc e la moda – adica o activitate pentru care le-ar fi suficienta si o tableta de 400 lei. Ma rog, aici mai putem avea si o discutie despre cum si daca isi permit atatia parinti sa le achizitioneze electronice scumpe copiilor lor, dar e prea mult deja.

Alte intamplari dintr-o scoala generala din anul 2013: copiii de 12-13 ani isi descopera sexualitatea precoce. O colega de clasa a uneia dintre fetele colegelor mele cica si-ar fi mazgalit mare pe ghiozdan “50 de lei scurtul, 100 lungul“. Parintii acestei fete sunt foarte mandri de comportamentul ei si considera ca “e o tara libera, fata noastra are voie sa zica si sa scrie ce vrea ea“. Corect – dar ce te faci cand “libertatea” fetei tale creeaza un exemplu usor de urmat, care se poate termina cu BTS sau cu sarcina la adolescenta. La nivelul anului 2010, Romania era pe primul loc la nivel european la procentul de sarcini la adolescente.

Iar ultima poveste pe ziua de azi e despre vulgaritatea la copii. Adolescenti nu-i pot numi la 12 ani. e langa faptul ca habar-n-au sa scrie sau sa vorbeasca corect, dar la fiecare fraza folosesc 3 injuraturi, vulgaritatea copiilor este de-a dreptul violenta. Ce le aud urechile parintilor (cand isi asteapta copii) ii face sa tremure. Intr-o seara, un grup de fetite de 11-12 ani trecea pe langa ei. Una se opreste brusc si-i trage o palma alteia, urmata de: “făăă, esti proasta? Cum sa nu stii s-o sugi?”. 

Teribilism? Simpla prostie? Habar-n-am. Exista multe voci care spun ca in ziua de azi ai acces la toata informatia pe care o vrei foarte usor. Asta te ajuta sa inveti, sa te informezi si sa iei decizii mult mai bune, mult mai usor. Deci, prin cale de consecinta, generatiile urmatoare vor fi din ce in ce mai bine pregatite.

Daca judeci dupa rezultatele nationale ale elevilor (Evaluare, BAC, admitere la facultate – pe unde mai e cazul), as spune ca situatia e cu totul altfel. Micile astea “genii” bine-informate vor ajunge sa ingroase randul somerilor sau sa devina cretini cu diploma. Sau, si mai rau, se vor reproduce si vor aduce si mai multi tampiti pe lume.

Cum au altii energie, bani, timp si vointa pentru a merge la facultate la 30+ ani?

Tot n-am terminat The Emperor of all Maladies – A biography of cancer*, de Siddhartha Mukherjee. Am mai mentionat-o intr-un post de saptamana trecuta.

Intrebarea mea retorica de azi porneste de la faptul ca am tot citit in cartea asta despre diferiti cercetatori (din SUA) in domeniul cancerului/medici/geneticieni/biologi etc. care au facut o prima facultate, si-au dat licenta, eventual si un master si apoi au facut si o scoala de Medicina + rezidentiat samd. Si care chiar au facut descoperiri importante in domeniul medicinei. Ok, nu erau romani, dar chiar si-asa… Cum si-au gasit oamenii astia resursele pentru atatea studii? Trecand peste aspectul financiar primar (costul facultatii), care in SUA e mai important ca la noi (una e sa te coste 6 ani de Medicina 6 x 4,5 salarii medii pe economie si alta e sa te coste 60-100.000 dolari sau mai mult, imprumutati sau nu), cum iti incepi o familie? Cand ai timp liber, pe care sa-l petreci cu acea familie ipotetica? Cum treci peste faptul ca ti-ai irosit 4-6 ani din viata (cu prima facultate)? Cum si cand castigi bani in timpul unei facultati ‘grele’? Cand ai 8 ore de petrecut la facultate + ceva timp petrecut invatand/repetand tot ce ti s-a predat, cum gasesti timp si pentru munca?

Toti oamenii aia sa fi provenit din familii cu venituri maricele? Toti sa fi fost genii, care au trecut prin scoala ‘fluierand’? Nu-mi explic.

Personal, nu stiu decat 3 persoane care au terminat o facultate la peste 30 de ani. O matusa, care a terminat o facultate particulara de Drept, care a fost tot timpul sprijinita de sotul ei destul de bogat. Aici avem circumstante speciale (facultate mai usoara si sustinere financiara puternica). Si 2 amice, care au terminat Psihologia, si-au terminat si Stagiile de formare personala in specializarea profesionala post-licenta si au devenit Psihologi cu drept de libera practica. Una dintre ele a fost la randul ei sustinuta financiar de un prieten, dar a si muncit pana la finalizarea Formarii profesionale… Cealalta n-are grija locuintei, a muncit pe timpul facultatii, apoi a continuat sa mai faca mici joburi (freelance) si a inceput sa castige si din psihoterapie ‘la negru’ – adica a facut psihoterapie fara sa aiba dreptul de libera practica, inainte sa-si termine Stagiul de formare profesionala. E usor sa ma uit la cazurile lor si sa zic ca lor le-a fost mai usor decat mi-ar fi mie. Dar in realitate nu le-a fost deloc usor (nici macar matusii mele).

Asta nu schimba dificultatea demersului meu (in opinia mea):

Din martie imi tot fac calcule. 6 ani de Medicina m-ar costa 6×9000 lei. Apoi urmeaza rezidentiantul, minim 5 ani. Presupunand prin absurd ca m-as putea descurca cu salariul de rezident (o perspectiva fantasmagorica la nivelul actual al salariilor), ar trebui sa gasesc resurse financiare sa traiesc 6 ani. Primii 3 ani de facultate sunt foarte grei – toata lumea zice asta (am vorbit cu ceva absolventi de UMF). Deci un job e exclus. “Poate din anul 4 sa-ti gasesti un job” a aparut des in discutie – desi nici unul dintre cei cu care am vorbit (si care sunt acum doctori sau rezidenti in ultimii ani) nu a avut vreun job in facultate (de ce oare?). Daca la 18 ani mi-ar fi fost usor sa accept sa traiesc cu parintii inca 6 ani, cu doar niste bani de buzunar primiti lunar (echivalentul a 100 lei de azi), astazi perspectiva asta mi se pare deprimanta si inacceptabila (nu in ultimul rand – imposibila, deoarece ai mei sunt saraci si bolnavi). Nici atunci nu mi s-a parut acceptabil, mi-am gasit primul job in anul 1, cand n-aveam inca 19 ani, desi primeam si bursa de la facultate.

Am tot calculat – cati bani mi-ar trebui lunar ca sa traiesc cat de cat ok. Bani pe care eventual sa-i imprumut. Cati ani mi-ar trebui mai apoi ca sa-i returnez. Oricum calculez si oricum incerc sa intorc situatia pe toate fetele, in cazul meu mi se pare un vis absurd. Asa cum mi s-a parut si anul trecut, in primavara, cand am facut aceleasi calcule pentru cateva luni. Ce s-a schimbat de atunci si pana acum? M-am convins ca-mi place medicina, asa dificila si lipsita de multe recompense cum e ea in Romania. Dar convingerea asta nu tine de foame.

Tot nu inteleg cum reusesc altii. Eu nu cred ca as putea.

Image

NU, nu citesc 1 carte pe an. Doar ca merg la serviciu de dimineata pana dupa-amiaza, apoi mananc de seara, apoi merg la practica in spital si ajung acasa pe la 21 si ceva – 22 zilnic. In timpul ramas liber mai citesc cate ceva pentru admitere (vreau sa dau la o a doua facultate), mai citesc cate ceva despre medicina, mai pierd si vremea citind stiri sau mai stiu eu ce. Cartea o citesc cand vreau sa ma relaxez.

Lectiile unor asistente cu vechime pentru un invatacel

1. In primul rand, nu corecta pe nimeni. Asculta, intreaba, invata, dar nu corecta pe nimeni. (Adica atunci cand imi spune o asistenta ca “rectul e puternic Enervat si vascularizat”, sa tac si sa nu comentez)

2. Fa ce-ti spun eu ca e bine, nu neaparat cum ma vezi pe mine ca lucrez. Eu imi permit dupa 10-15-20 de ani de vechime sa fac lucrurile cum m-am obisnuit, tu trebuie sa le faci ca la carte. (Daca eu sunt prea obosita sau enervata pentru a-ti spune ca ce fac eu e teoretic incorect, asta e, o sa inveti sa faci o tehnica gresit. Problema ta.)

3. Nu mentiona niciodata cuvintele șpagă sau mită intr-un context negativ. Mai bine nu le mentiona deloc. (N-o sa te mai invete nimeni, nimic, deoarece toata lumea o primeste).

4. Nu conteaza ce ai citit tu in cartile alea care sunt si bibliografia pentru examenul de final de scoala, daca eu stiu mai bine, eu stiu mai bine. (Vezi punctul 1).

5. Cand noi “predam tura”, daca avem chef de vorba (nu, nu vorbim intotdeauna despre fiecare pacient si lista de operatii samd), nu ne intrerupe cu probleme (e adevarat, banale) ale vreunui pacient de pe coridor. Discutiile noastre despre plozii de-acasa si ce tampenii au facut sunt mai importante.

6. Desi fiecare asistenta tine seringile in toate felurile posibile cand extrage continutul unei fiole, recipient, sticluta etc., daca tu o tii in aceeasi situatie intr-un mod care tie ti se pare mai eficient, asteapta-te la o admonestare. La intrebarea ‘cum e corect’ n-o sa primesti 1 raspuns de 2 ori de la 10 asistente diferite. Dar cum faci tu e sigur gresit. (Imita, dar niciodata nu improviza).

7. Prea multe intrebari strica. Nu conteaza ca tu vrei sa inveti lucruri si n-ai cum sa le inveti decat intreband. Desi tot timpul iti spunem ca vrem sa-ti raspundem la intrebari, mai bine nu intrebi nimic. Dupa aia, evident ca vei auzi: “Am niste elevi care vor sa devina asistenti medicali. Nu fac nimic, tot timpul. Doar sprijina peretii pe aici“.

8. Noi nu ingrijim un pacient intotdeauna pentru ca vrem sa se insanatoseasca sau ne pasa de el. (E adevarat, multi chiar n-au sanse prea mari sa iasa vii dintr-un spital, mai ales de la Chirurgie. De asemenea, daca-ti pasa prea mult, in scurt timp o sa ai o criza de nervi) Nu, o facem pentru ca nu vrem sa ne moara vreun pacient pe tura noastra! Hartogaraia de completat si investigatiile interne sunt mai de temut decat faptul ca un om… moare.

9. Ti-am zis sa nu mai pui atatea intrebari. Vezi 7. Nu stiu ce inseamna chiar toate prostiile alea de pe fisele de operatie. Ce e scorul de risc ASA? Nu stiu, intreaba un anestezist.

10. Daca eu iti zic ca algifenul nu are algocalmin in el, crede-ma pe mine, nu ce scrie pe prospect. Evident, NU MA CORECTA! Vezi 1.

Nu BAC-ul e problema cea mai mare in sistemul nostru de invatamant

Buna analiza lui Lucian Davidescu, mi-a placut.

Nu procentul prea mic sau prea mare de promovati la un examen ‘al maturitatii’ ar trebui sa fie motivul de indignare, ci incapacitatea scolii de-a produce dupa 12 ani niste adulti care sa nu fie analfabeti.Image

Judecand la rece, dupa 12 ani de zile nu numai ca ar trebui sa fii in stare sa citesti un text cu usurinta, dar ar trebui sa te poti exprima cursiv, in scris si vorbit, pe orice tema data. Asta e o minima cerinta dupa atatia ani de ‘scoala’. Cum sa “pici” un examen cu intrebari retorice? De ce ai fost lasat sa ajungi in clasa a 12-a, daca tu nu esti in stare sa citesti un text si sa extragi 2 notiuni evidente din el? Prin primele 8 clase toti elevii sunt trecuti pe ‘repede-inainte’. Daca pana aici te-ai strecurat cu succes fara sa stii nimic, sa-mi fie cu iertare, dar cineva ar trebui sa te lase corijent sau repetent macar de-acum incolo. N-ar trebui sa ajungi la sfarsitul clasei a 12-a din mila. Toti profesorii care se plang de faptul ca sunt prost platiti (pe buna dreptate) ar trebui in primul rand sa isi gaseasca curajul sa-si recunoasca partea lor de vina. Trecand peste aspectul financiar si peste cel al prostiei elevului, daca vezi ca elevul tau e tâmpit si nici nu stii sau nu poti sa-l faci mai destept, atunci foloseste-te de singura arma pe care o ai la indemana: lasa-l corijent si repetent. Si atunci poti sa te alegi cu acelasi lucru: un analfabet care renunta la scoala. Dar macar te-ai straduit sa-l inveti ceva si i-ai aratat ca nu ‘merge si-asa’.

Lipsa de relevanta a Bacalaureatului in sine pe piata muncii e o alta problema mare. Singurul lucru pentru care te pregateste bacalaureatul este ‘datul examenelor’. Pe vremea cand majoritatea facultatilor aveau examen de admitere, materia era concentrata pe capitole/ani – foarte rar pe toata materia din toti anii. Pentru ASE invatai doar economie si matematica. Pentru Politehnica invatai matematica si fizica/economie (in functie de facultate). Pentru Medicina invatai (si inca inveti) Anatomia umana (clasa a XI-a), Chimia Organica (clasele a X-a si a XI-a) si/sau Fizica. Samd. Vrei sa dai la facultate/postliceala, ok, dai si Bacalaureat. Nu vrei vreodata sa dai la facultate sau la o postliceala, atunci la ce-ti va folosi o diploma de Bacalaureat? O evaluare mai corecta in anii de liceu + o adeverinta ca ai terminat 12 ani de scoala ar fi mult mai eficiente.

Din pacate, conceptul asta de ‘trecem pe toata lumea si se cerne totul la final cu un examen‘ l-am vazut si la ASE si acum la postliceala pe care o fac. Mi se pare de-a dreptul criminal ca niste elevi care nu stiu sa numeasca grupele de sange (in macar unul dintre sistemele antigenice sanguine) sa treaca in anul 2 in scoala noastra (care se tot mandreste ca e cea mai cea).

Nu in ultimul rand, invatamantul romanesc preuniversitar e prea axat pe a oferi doar un bagaj minim de cunostinte generale si cunostinte relativ aprofundate in domeniile profilului urmat si atat. Caz concret: eu am terminat unul din primele 5 licee din Bucuresti,  daca evaluam dupa numarul de olimpici internationali, media la admitere, procentul de elevi care au promovat BAC-ul (100% sau 99%), procentul de elevi care au intrat la facultate dupa samd. Profil de Informatica. Nu, n-am fost un elev bun. Cel mult mediocru. Am avut o medie generala pe toti anii de un pic sub 8. In clasa a 12-a am invatat doar la ce ma interesa – adica materiile pentru bac si pentru admiterea la facultate. Matematica, Economie + Engleza, Romana si Informatica. Chiar am invatat. Am luat 9,44 la Bac. Am dat admitere si am intat la 3 facultati, la fara taxa, la 1 dintre ele chiar cu bursa (2 din ASE si una de la Politehnica). Ma rog, am facut alegerea cea mai proasta dintre cele 3, dar asta e alta discutie.
Mai multe probleme:

1. Am copiat la informatica (singura materie la care s-a facut asta). Nu stiam deloc un subiect de 0,5p. Daca nu copiam acel subiect, luam 9. In afara de faptul ca s-a putut copia, subiectele au fost concepute prea stupid. Cel mai bun elev din clasa la informatica, un baiat care la atestatul de informatica din a 12-a a prezentat un joc RPG (cu grafica, poveste si toate cele) facut de el, care acum e prin America, Software Engineer la o mare companie de Software, a luat tot 9,5. Intr-un examen facut corect pentru informatica de liceu, eu ar fi trebuit sa iau in jur de 7 sau mai putin si baiatul ala ar fi trebuit sa ia 10.

2. La 29 de ani am inceput sa invat din nou, intr-un nou domeniu (Sanatate). Studiind anul trecut si anul asta Biologie, Genetica, Fizica si Chimie (in mare parte cam aceeasi materii din clasele a 10-a, a 11-a, a 12-a), am descoperit cu stupoare ca nu stiam mai nimic. Genetica, desi este incredibil de misto si de usoara (in opinia mea de-acum) era 100% ceva nou pentru mine. Anatomia omului o mai stiam mai mult din cauza ca de la 20 de ani incoace am tot citit cat mai multe despre diverse boli si cum functioneaza diversele organe ale corpului. Oricum, stiam foarte putin si credeam o gramada de tampenii. La Chimie, desi materia din clasele 9-11 chiar mi-a placut foarte mult in liceu (sau cel putin cu aceasta impresie am ramas eu), eram 0. La Fizica n-am scuze. Nu mi-a placut, n-am invatat-o niciodata cu placere.

Ok, sa presupunem ca am reusit sa tocesc suficient, in mici izbucniri, cat sa iau note de trecere. Dar daca n-am retinut nimic sau aproape nimic peste ani, la ce mi-au folosit acesti ani de liceu dpdv al cunostintelor? Ok, problemele incep cu elevul care nu sta cu gandul la alchene, tesuturi si grupe de sange in timpul liceului. Dar poate ca si profesorii ar trebui sa fie in stare sa-i insufle dorinta de-a sti cat mai multe – mai ales cand nu e vorba de un liceu unde profesorii erau amenintati sau agresati. Ideea e ca sistemul asta in care inveti din toate cate ceva si nu retii mai nimic e stricat.

Imaginea e cu copyright JWT Cohn, cred – luata de pe gandul.info (panoul de pe Arthur Verona).

Cateva concluzii dupa 1 an de invatat pentru a deveni asistent medical

Aseara am dat ultima lucrare. Cu exceptia materiilor de nursing, unde mediile se vor Imageincheia dupa perioada de practica (inca 1 luna si jumatate), astazi voi avea ‘situatia incheiata‘ la toate celelalte materii.

• In functie de interesul profesorilor – dar si de cat de interesanta mi s-a parut materia, am avut materii la care n-am invatat mai nimic si am avut materii la care am invatat foarte mult.

La Sociologie – nu stiu nimic dupa 4 luni. Mare surpriza, mare pierdere. La Farmacologie – stiu mult prea putine fata de cat as fi vrut sa invat. La Biofizica – 1 semestru pierdut, in care profesorul nu ne-a invatat chiar NIMIC (explicarea utilizarii unui soft free ca DiCom Works nu e “predarea unor notiuni de Biofizica si Asistenta medicala in Radiologie“). La BVP – am pierdut cam multe ore, o materie stufoasa dar greu de predat. Aici imi promit sa mai aprofundez eu niste notiuni predate. La Embriologie/Genetica am invatat cele mai multe lucruri. Pacat ca unele nu-mi vor fi prea utile ca asistent medical generalist. Nursing – foarte putine lucruri invatate pentru materia de baza a meseriei asteia. Asta poate si din cauza ca predarea se face ‘din manual’, fara manechin/practica. Si din cauza ca am pierdut multe ore (de, orele incepeau inainte de-a putea eu pleca de la serviciu). Din fericire, o parte din cunostinte le pot dobandi in practica. Din nefericire, asa pot foarte usor sa invat niste proceduri gresite de la niste oameni care le fac gresit dintotdeauna. Informatica – ha, ha: Powerpoint si Access? Poate le-o fi fost utila aceasta materie catorva colege care n-au deschis softurile astea in viata lor. POATE!

• La orice scoala, oricat de relaxata ar fi si oricat de mici cerinte ar avea de la elevii sai, poti invata multe lucruri, trebuie doar sa ai un pic de dorinta de-a invata. Daca vrei un mediu mai competitiv, e posibil sa te simti frustrat dupa o vreme cand vezi ca poti sa nu inveti mai nimic si sa iei note relativ mari.

• Banul e rege la privat. Oricat de mult ar sustine directorii ca vor sa pregateasca profesionisti intr-o anume meserie, totul se reduce la profitabilitatea scolii. Atunci cand iti trebuie cateva sute de elevi in fiecare an de scoala ca sa nu incepi sa pierzi bani, promovezi toate loazele, fara prea mare bataie de cap. Nu vor promova examenul final de a deveni Asistent Medical? Asta e, macar tu “i-ai dus pana in anul 3”. Slava Domnului ca examenul final, desi e relativ simplu, e suficient de stufos incat sa poata fi picat.

1 an de scoala trece incredibil de repede. Parca mai ieri incepeam scoala si ma dadeam cu capul de pereti “cum o sa rezist 3 ani?”.

• Cand am dat admiterea (vorba vine, a fost un examen banal) mi-am jurat ca nu voi mai munci decat pana-n septembrie. Dupa ce am inceput scoala, mi-am jurat ca o sa mai muncesc pana-n decembrie. In vacanta de iarna mi-am jurat ca mai muncesc pana-n vara. Acum chiar nu stiu ce sa fac. Pe de-o parte, sunt obosit. Nu mai rezist multa vreme la programul plecat dimineata – muncit pana la 16-17 – fuga spre scoala – intors noaptea la 21:00 – 21:30 zi de zi. Am renuntat la sala, la orice sport facut in timpul saptamanii. Am cu 5 kg mai putin decat in vara trecuta (si NU sunt 5 kg de slanina pierdute).

Desigur, asta e si din cauza ca mi-am batut capul cu scoala. Daca alegeam sa chiulesc pe rupte, sa nu invat nimic si sa vin doar la cateva ore de practica si pe la ultimele ore din semestre (ca unele colege), as fi terminat anul 1 fara nici o problema – si fara griji suplimentare. Dar nu pentru asa ceva am inceput o scoala noua la 28 de ani!

Problema de genetica de clasa a 12-a

Avem 2 parinti cu grupa de sange B. Copilul lor are grupa de sange 0. Tatal are vreun motiv sa creada ca nevasta l-a inselat?

R: Nu, sau cel putin nu neaparat din cauza grupei de sange a copilului. Este posibil (dar cu o probabilitate mai mica = 25%) sa ai un copil cu grupa 0 din 2 parinti cu grupa B (fenotip), atata timp cat amandoi au genotipul B0. Daca tatal are genotipul BB, atunci ar trebui sa aiba o discutie cu sotia 🙂

Tabel simplu explicativ:

Image

Mama lui de liceu. Daca eram doar un pic mai studios la biologie si chimie, poate nu mi se mai parea la 18 ani drept tampita ideea de a merge pentru 6 ani la Medicina. Mare prost am fost.

 

Copyright poza: deepakindra.blogspot.com

Scoala, scoala si iar scoala

Din diverse nelinisti personale, am cautat si eu informatii despre cursurile pe care le face un student la Medicina, in Bucuresti, in primii ani. Am gasit un blog al unor studenti, care din pacate n-a mai fost updatat de 2 ani. 

E incredibil cata materie se inghesuie in mintile unor tineri adulti de 18-20 de ani. Practic, in primii 2 ani inveti materie cat n-ai invatat in 12 ani de scoala preuniversitara la un loc. Cei care scapa cu viata mai au “doar” 4 ani de invatat, dupa care se pot numi licentiati. Urmeaza minim 3 ani de rezidentiat (pentru medicina generala) sau mai multi (pana la 7 ani pentru chirurgie) pana pot fi numiti medici specialisti. Dupa inca niste ani, pot sa-si dea examenul pentru a deveni medici primari.

Toate astea pentru a putea primi un salariu de mizerie. Pentru ca mai apoi toti neghiobii sa-i injure pentru ca ‘iau spaga’. Ma intreb cine injura un frizer pentru ca ia spaga. Sau o cosmeticiana. Ma intreb daca cei care dau bacsis dupa un tuns dar fac scandal daca aud ca un doctor a primit spaga fac vreo diferenta intre cele doua servicii. Intre pregatirea necesara pentru a deveni frizer si cea necesara pentru a deveni doctor. Ma rog, stiu ca e o comparatie fortata intre cele 2 situatii, dar ideea nu e gresita.

Nu arunc cu pietre in nici o meserie. Romanii nu par capabili sa discearna intre pregatire generala pentru o meserie si pregatirea specializata pentru medicina. Oare asta vine de la faptul ca in majoritatea facultatilor (de stat sau nu) nu inveti mare lucru, sau nu inveti prea multe lucruri care sa aiba legatura cu meseria reala de la finalul facultatii? Din generalizare in generalizare ajungem sa nu mai fim in stare sa judecam corect nimic.

“Ce, domne’, oricine poate sa-mi prescrie un medicament”. “Să mori tu?”

Respectul fata de un profesor

Image

La o ora de Farmacologie, profesoara ne-a citit (asa stie ea sa predea) ca citostaticele se administreaza parenteral NUMAI INTRAARTERIAL. La intrebarea mea (de, am o ruda directa cu cancer) “doamna, sigur se administreaza DOAR asa? Eu stiam ca se administreaza si intravenos” ea a balmajit ceva si a concluzionat “eu va zic cum se face in general“. La orice cautare (nu foarte complicata) pe internet poti afla ca citostaticele se administreaza si parenteral (intravenos, intraarterial, intramuscular etc.) dar si oral (in functie de tipul citostaticului si de organul/organele tintite). La alta ora se lauda ca ea “stie tot ce ne preda, doar preda de 24 de ani” si “ar fi bine s-o respectam pentru ce ne preda ea“.

Cand toate cursurile ei sunt doar niste dictari monotone de informatii incomplete din caietele ei vechi de 20 de ani si de prin MemoMed (macar asta e din 2012) – cu ce ma ajuta cursul ei? Mai precis, de ce sa o respect, daca tot ce face ea este sa citeasca dintr-un suport de curs. Pot citi si eu materia, fara ajutorul ei. Explicatiile suplimentare ori nu exista, ori nu se refera la grupele de medicamente ci la ‘ce a facut ea candva, cand era in spitalul obscur X din urbea Y, ca s-o laude directorul spitalului’, sau ‘cum vin drogatii sa ceara droguri in farmacie’. Util?

Teoretic, noi vom fi  Asistenti Medicali Generalisti si ea ne povesteste ce facea ea ca Farmacist – MARE DIFERENTA!

La fel pot vorbi si despre profesoara de nursing, care ne citeste din niste manuale insipide scrise de niste somitati (multumesc, Florin Chiru), nu explica mai nimic practic si apoi se asteapta sa stim ceva din toata varza asta si sa fie si respectata.

Alt profesor ne spunea cum si-a facut niste analize de sange si o asistenta (intamplator – fosta absolventa a scolii noastre) i-a spart vena si i-a produs un hematom. La intrebarile lui ‘cat se mai umfla asa ca un balon cu sange aici, ce trebuie sa fac, cat timp trebuie sa aplic presiune, cand si de ce se va opri sangerarea si apoi cat timp si de ce voi avea o vanataie mare in jurul venei sparte?‘ – desteapta a raspuns mormaind cate ceva, folosind un termen care se vroia ‘medical’ si apoi recunoscand in sfarsit ca nu stie. Asistenta promovata la gramada de niste profesori care au fost prea apatici ca sa-si predea materia cum trebuie, care a terminat 3 ani de postliceala si nu stie nimic despre cascada coagularii sangelui (informatie pe care o inveti, partial, din clasa a 11-a, oricum).

Problemele din sistemul de invatamant vin in principal de la subfinantarea sa. Atata timp cat cei mai buni studenti nu sunt deloc incurajati sa intre intr-un sistem unde vor castiga extrem de putin, se creeaza un lant fara sfarsit al mediocritatii. Oameni slab pregatiti vor pregati altii si mai slab pregatiti si asa mai departe. Din toti profesorii sub 35 de ani pe care i-am avut de-a lungul a 12 ani de scoala + 4 de facultate + aproape 1 de postliceala, pot spune ca sub 10 mi-au castigat respectul. Ce mare importanta are respectul asta, oare? Are, pentru ca un profesor lipsit de respectul elevilor lui nu va reusi sa-i invete nimic.

In primele clase (cel putin pe vremea mea), cel care te educa avea respectul elevului din cateva motive:

  • varsta + educatia de acasa (cand esti mic, de regula ti se spunea sa-i respecti pe cei mai batrani)
  • frica (la inceputul anilor ’90 inca mai vedeai batai la palma cu o rigla sau băț pentru diverse prostii facute de elev pe teritoriul scolii) – fie de bataie fie de o nota mica

  • presiunea colectivului (ceilalti il cam excludeau pe cel care iesea evident din normele de respect fata de unicul adult prezent in sala de clasa)

Pe masura ce cresteam in varsta, profesorii isi castigau respectul mai mult cu stilul de a preda si cu cantitatea de cunostinte pe care aratau ca o aveau si pe care puteau s-o predea intr-un mod inteligent. Frica disparea. Notele mici nu mai aveau aceeasi valoare iar bataia era exclusa. Materia putea fi enervanta sau plicticoasa, dar un profesor putea sa-si impuna respectul si sa si predea in asa fel incat sa inteleaga si ultimul prostălău ceva.

La facultate respectul si frica s-au separat de tot. Existau profesorii care te picau cum stiau ei mai bine (99% din cazuri – pentru ca NU invatasei suficient): de astia nu ti-era necesar “frica”, dar ti-era frica de restanta repetata (si scumpa). Ma rog, frica e un cuvant mare. Sa zicem ca nu comentai la cursurile lui stiind ca e posibil sa trebuiasca sa-l mai vezi de 2-3-4 ori de-a lungul anilor de studiu. Respectul adevarat il rezervam pentru profesorii care aratau ca au cunostinte extinse in domeniul lor si erau si in stare sa le impartaseasca (predea) studentilor. La ei nu era zgomot la ore si pentru ca incurajau discutiile cu studentii si pentru ca in general vroiai sa inveti ceea ce-ti predau.

Dar atunci cand cel din fata ta nu e in stare sa te invete nimic, n-are nici un dram de spirit pedagogic in el, tot ce poate face e ori sa predea papagaliceste o lectie anosta asa cum a mai facut-o el de 100 de ori pana acum ori citeste ceva dintr-un caiet sau carte SI ATAT, cum sa se astepte sa inveti ceva la cursul/ora lui sau sa te faca sa fii interesat de materia cu pricina?

Lipsa de respect fata de cel din fata ta, coroborata sau nu cu lipsa de interes pentru o anumita materie duce la absenteism, fosneala sau zgomot continuu, raspunsul cu indolenta la telefon in timpul orei (practic in fata profesorului) si la deranjarea si putinilor rataciti care chiar spera sa invete ceva in timpul orei de curs. Aici avem ca factor si nesimtirea inerenta a romanului tanar, care se manifesta din ce in ce mai puternic pe masura ce inainteaza in varsta. Am colege care vin la scoala pentru prezenta si ‘socializare’, dar se asteapta sa promoveze si fac scandal daca sunt date afara. Habar-n-au sa spuna ce e  un glomerul sau care e diferenta intre vene si artere. Dupa 12 ani de scoala si 7 luni de postliceala nu stiu, dar sunt foarte vocale in a-si apara nesimtirea. Trist.

Daca adaugam si o rata aproape maxima de promovabilitate a tuturor, fara sa conteze ca la sfarsitul semestrului prostanul (sau proasta) habar-n-are 1 idee din cele vehiculate pe parcursul a 12-16 saptamani de cursuri si avem un tablou perfect al idiotului cu diploma, educat de alti idioti cu diploma.