Asa nu!

Va parea ca pic in capcana negativismului, dar nu relatez doar aspecte negative ale sistemului nostru medical cu intentia de a forma o opinie (mai) proasta despre el. Eu sper ca prin mediatizarea cazurilor de genul asta, poate-poate se va schimba ceva in timp.

1. Avem 1 bucata copil de 14 ani, plecat in vacanta la bunici, la tara (undeva in zona Arges). Intr-o zi se urca intr-un copac, se dezechilibreaza, cade. Cade cu capul fix intr-un arac de vie. Nu foarte gros, dar ascutit si lung. Ca prin minune, nu ii trece prin ochi sau creier. Ii intra prin gusa si ii iese pe undeva pe langa un ochi. Ii strapunge fata undeva intre osul zigomatic si maxilla. Reuseste (un mic Rambo) sa-si extraga singur fata din arac (care nu se rupsese) si fuge plangand spre casa bunicilor.

De acolo e dus la un spital judetean. Acolo ii dau antiinflamatoare, si un antibiotic, curata un pic rana si-l trimit cu ambulanta spre Bucuresti, la Urgente. La Floreasca nu vor sa-l interneze, pe motiv ca este vorba de o urgenta ORL – il trimit la ORL Panduri. La ORL Panduri nu mai merge cu ambulanta, ci cu masina familiei. Nici acolo nu este internat, pe motiv ca este copil si ca ar trebui internat la Spitalul de Copii (Grigore Alexandrescu). La Grigore Alexandrescu nu vor sa-l interneze pentru ca nu au chirurg ORL in garda pentru un consult de urgenta, tot la ORL Panduri considera ei ca ar trebui internat si (eventual) operat. Se duc inapoi la ORL Panduri (e deja pe undeva pe la ora 4.00 AM) – unde refuza in continuare sa-l interneze, de data asta invocand lipsa unui consult de specialitate al unui chirurg plastician pediatru. Dupa tipete, certuri si amenintari, familia se duce inapoi la Grigore Alexandrescu, unde reusesc sa gaseasca un chirurg pentru un consult de specialitate. Dar tot nu este internat copilul – sunt trimisi inapoi la ORL Panduri pentru a fi internat. Acolo este internat doar dupa amenintari cu chemarea presei (desi indeplinisera pana la urma cerinta initiala – consultul chirurgical).

Finalitatea povestirii: copilul e intreg, vederea ii e afectata doar partial dar are sanse foarte mari sa nu aiba nici o sechela. Infectie n-a facut. Va ramane o vreme cu o cicatrice urata pe fata, care aparent va fi operata abia cand va fi adult si toate oasele ii vor creste la dimensiunea normala. Plimbarea in sine nu i-a facut nici un rau lui personal. Familia, in schimb, a petrecut cam 14 ore in drumuri intre spitale… N-as vrea sa fi fost in situatia lor.

2. Avem una bucata adult. Din cauza unei accidentari la fotbal, ajunge la SUUB unde i se pune mana in ghips. Medicul de garda care l-a vazut ii spune sa se intoarca peste 2 saptamani pentru a-i fi scos ghipsul. Peste 2 saptamani el se intoarce, asteapta linistit 3 ore pana este vazut de alt doctor. Acesta incepe sa tipe la el ca de ce a venit cu o situatie non-urgenta la camera de urgente si-l trimite la medicul de familie. Refuza sa-i taie ghipsul. Pacientul iese din spital si-si scoate ghipsul singur, cu o foarfeca imprumutata.

Doctorul avea partial dreptate. Nu era o urgenta, putea (si ar fi trebuit sa) fi rezolvata usor de medicul de familie. Doar ca medicul precedent (care a pus ghipsul) i-a recomandat sa se intoarca ‘la consult’ si scoaterea ghipsului peste 2 saptamani. Daca vroia sa fie ultra-corect, putea sa-i faca o observatie pacientului si sa-i scoata totusi ghipsul si sa-i ofere si o scurta consultatie (“esti bine”). Dar nu, mai bine sa urle la el si sa-l dea afara.

3. Si la SUUB si la Spitalul de Urgente “Floreasca” vin foarte des tigani pentru a fi internati pentru diverse urgente (mai mult sau mai putin reale). Conceptia lor este ca sunt cele mai bune spitale, deci acolo trebuie sa-si duca rudele. N-am vazut nici macar o data 10-20 de tigani dati afara pentru ca faceau scandal si mizerie in zona de urgente. N-am vazut o data un tigan dat afara pe motiv ca starea lui medicala nu este o urgenta.

E adevarat, exista multe cazuri de doctori agresati in spitale de tigani. Am vazut reportaje, am si vorbit cu unii care au fost amenintati cu sabia/cutitul.

Ideea este ca unii medici isi permit sa fie nesimtiti cu unii pacienti si sunt numai miere cu alti pacienti, pe motiv de frica. Asta nu e normal. In primul rand n-ar trebui sa existe teama pentru siguranta ta – (si) de asta exista bodiguarzi si politie mai tot timpul in zona spitalelor. Problema e ca asta nu e suficient pentru tara noastra. Dar nici sa fii nesimtit cu cineva doar pentru ca nu ti-e teama de el/ea nu e ok. Problema ar fi ca sunt cam multi doctori/asistenti medicali (inclusiv din generatiile mai tinere) care obisnuiesc sa fie nesimtiti cu pacientii cu care ei CONSIDERA CA POT SA FIE NESIMTITI. Din diverse motive, mai mult sau mai putin intemeiate. Nimeni nu e perfect, nu cred ca se asteapta cineva sa-ti pastrezi calmul in orice situatie. Dar poate ar trebui sa ia exemplu de la multi alti colegi de-ai lor, care isi fac meseria fara sa fie nesimtiti.

Grija fata de pacientii grav-bolnavi

Grija fata de pacientii grav-bolnavi

507690-404-59Grav-bolnavi sau care sunt in faze terminale ale unor boli de lunga sau scurta durata.

M-am uitat pe materiile de anul 2 si 3. Teoretic, atunci ar trebui sa ne ‘invete’ destul de multe despre pacientii aflati in aceste situatii.
Practic, din experienta mea cu un membru de familie aflat in situatia asta, pentru majoritatea asistentilor asta este ceva asa… pur teoretic, pe care parca cineva ti l-a spus la un moment dat, dar cu siguranta nu te-a interesat. Mi se pare incredibil ca la departamente de oncologie asistentele medicale se comporta cu pacientii cam cum s-ar comporta un țăran cu vitele lui. Am auzit tipete, injuraturi, jigniri (asta adaugat aglomeratiei si atmosferei proprii spitalelor din tara noastra). Multi dinte pacientii aia vor muri in curand. Dupa operatii dureroase, dupa niste tratamente cu niste chimicale care le dau peste cap tot organismul, cu efecte secundare deloc placute, cu limitari drastice in a manca niste feluri de mancare banale, toate in numele ‘insanatosirii’ pacientului.

Stau si ma gandesc: daca eu as suferi de cancer intr-o faza avansata, oare mi-as mai dori sa ma mai lupt pentru viata mea atunci cand sansele mele de supravietuire sunt minuscule si toate masurile pe care le iau pentru a lupta cu o boala mai repede ma omoara ele? Ultimele luni din viata mea pe Pamant vreau sa le petrec cu vizite regulate la doctor, cu analize saptamanale, cu tratamente administrate de niste acrituri care n-au nici cea mai mica urma de umanitate ramasa in ele?

Si de partea cealalta a ‘baricadei’. Oare eu, ca asistent medical, mai pot ramane ‘om’ dupa ce vad/tratez zilnic pacienti care urmeaza sa moara aproape sigur in curand? Nu in ultimul rand, din ce am vazut eu, cu cat inaintezi in varsta si suferi de o boala, cu atat e mai probabil sa renunti la politete in situatii banale si la stapanire de sine in situatii relativ conflictuale. Ca nu exista ‘pacient perfect’ e evident. Dar cum ‘inveti’ sa te comporti profesionist si sa-ti pastrezi sanatatea mentala (si chiar umanitatea) intr-un mediu in care zilnic vezi moarte, nervi, ura, tristete si regret?

Cum?

La naiba, sunt abia anul 1, abia am trecut prin 3 spitale (ca asistent) si-mi pun deja probleme din astea.

drepturi imagine: www.buzzle.com

1/6 Semestre gata!

Cam greu sa povestesti despre scoala si viata cand viata-ti ofera o situatie medicala complicata in familie.

Evident ca tot entuziasmul de la inceput s-a stins dupa primele 2 luni si primul contact cu munca in spital. Al doilea stagiu de practica a fost si mai dezamagitor. Al treilea a fost de-a dreptul deprimant. Ma rog, despre sistemul medical de la noi, starea spitalelor, calitatea asistentelor si altele voi mai avea timp sa comentez. Pentru moment am prea putina experienta IN sistem pentru a considera ca pot exprima o opinie pertinenta.

Oricum, ce am facut pana acum la scoala:

– Biochimie: foarte interesanta materia, am reusit sa invat si sa inteleg cele mai multe lucruri.

– Semiologie: multumita programului, am reusit sa ajung prea putin la o materie foarte interesanta si utila. Pacat. Oricum, nu pot sa zic ca mi-a placut foarte mult stilul de predare al profesoarei, dar se putea si mai rau.

– Nursing: o porcarie. Tot ce mi s-a predat a fost o insiruire de teorii goale, lipsite prea mult de o parte practica sau de o corelare cu situatia reala. Profesoara raspundea oricarei intrebari, dar pentru ca a fost materia care a avut cele mai multe ore alocate, aici am fost cel mai dezamagit.

– Informatica: o gluma proasta pentru mine 🙂 Parca totusi niste colege au invatat niste lucruri noi. Poate pentru ele n-a fost inutila.

– Bioanatomia: e incredibil de mult de invatat. Cred ca nici daca aveam 10 ore pe saptamana nu ni se putea preda toata ASA CUM AR TREBUI. Macar am invatat destul de multe lucruri. Mi se pare incredibil cum am trecut prin 4 ani de liceu, in care teoretic am invatat cate ceva (n-am avut niciodata mai putin de 8 la biologie, am verificat) si nu stiam mai nimic! Asta dupa un liceu bun.

– Biofizica: cel mai non-pedagog profesor pe care l-am avut vreodata. Vrea sa ajunga si profesor universitar. Ha! N-a predat absolut nimic. Evaluarea a fost o bataie de joc. Si-l mai am inca un semestru. Super!

– Psihologia: materie interesanta, profesoara care a incercat sa aiba un stil de a preda diferit. Nu stiu cat de multe a reusit. Macar nu pot sa zic ca a fost pierdere de vreme (ca nursingul).

Acum a inceput deja semestrul 2. Sa vedem cum va evolua situatia.

Practica

Ce am “invatat” dupa 2 saptamani de practica?

•  Daca asistenta sefa a unui spital (directorul de ingrijiri, sa-i zicem) spune ca are program pana la 14:00, apăi de la 13:00 sa nu mai indraznesti s-o deranjezi. Nu conteaza ca are un contract semnat cu o scoala, ca scoala ar trebui s-o fi anuntat ca vin cateva zeci de oameni la ora 13:00, nu conteaza ca bobocii care-i vin pe cap au program dupa-amiaza, deci dupa-amiaza ar urma sa vina la spital sau mai stiu eu ce. Daca e sefa, face ce vrea, cand vrea. Pentru ca poate.

• Daca un pacient are o ruda in Minister sau prin spital sau chiar lucreaza in spital, apăi e musai sa-l tratam cu tot respectul posibil. Nu conteaza ca rudele lui au cerinte tampite, nu conteaza ca face tampenii, pe asta il Respectam! Daca in schimb un pacient e toxicoman sau alcoolic, apăi pe astia ii tratam ca pe niste maimute cazute din copac. Jignim, amenintam, suntem brutali cu el, ce conteaza, oricum e-n coma.

• Daca nu esti atent, un pacient care are nevoie de terapie intensiva poate sa te trozneasca rau de tot. Si nu toti toxicomanii sunt firavi sau pirpirii.

• Majoritatea doctorilor tineri (sub 40 de ani) se plimba prin spital ca niste robotei. Dau niste raspunsuri laconice, pun niste intrebari de parca vorbesc cu un perete si in general sunt distanti fata de problemele (de sanatate) ale Pacientului Normal. Daca pacientul e Cineva, atunci se mai schimba atitudinea.

• La UPU (primire urgente) e haos organizat.

• Daca visam eu ca o sa am o meserie in care nu o sa mai stau cu ochii in monitor, visam gresit. + exista multa hartogaraie de completat ca Asistent medical.

• Exista o ierarhie in spital: cel mai jos sunt rudele pacientului (daca nu e Cineva, din nou), pacientul (aici ar fi si bobocii de toate felurile), apoi bodiguarzii, brancardierii si infirmierii (cam egali), asistentele, medicii rezidenti/incepatori, asistentele sefe, medicii specialisti, medicii cu o functie in spital. De jos in sus, toti sunt umili si chiar scarbos de servili cu cei de mai sus de ei, dar sunt extraordinar de duri (pana la nesimtire) cu cei de sub ei. Egalitate? Puah, asta e pentru fraieri.

• Conceptul de urgenta este foarte vag.

• Se fura. Orice. Vezi si asta.