Cum arata o “scrisoare externa” pentru Posta Romana

Dimineata intr-un oficiu postal dintr-un cartier bucurestean.

5 ghiseuri, 3 deschise, cate 6-7 oameni la cozi, plus altii pe la mese, care scriau de zor.

Aici intru eu in scena, mandru posesor al unei hartiute pe care scria ca mi-a sosit o “Scr. ext.”.

Om trecut prin multe, nu degeaba am 31 de ani, m-am asezat la ultima coada, unde scria mare “colete interne si externe, primire si predare”. Chit ca era cea mai lunga si in fata mea erau numai oameni cu ditamai pachetele.

Stiam ca trebuie sa-mi soseasca un pachet din Anglia, imi cumparasem niste adidasi negri ca taciunele, pentru ca, aparent, in spitalele de stat din UK nu ai voie sa porti decat incaltari negre. Nimic de alta culoare. Daca sunt si impermeabile, ar fi ideal.

N-am gasit ceva pe placul meu la noi, am apelat la inventia ghiavolului secolului XXI, internetul, si am profitat si de inventia capitalista numita “Black Friday” si am comandat niste adidasi cu reducere de pe asos.com. Transport gratuit – daca nu ma deranja sa imi soseasca in 12 zile. Nu ma grabeam, deci am acceptat “oferta”.

Revenim. In toata viata mea cred ca am primit mai putin de 10 scrisori sau pachete la posta, incluzand si o vedere pe care mama mi-a trimis-o dintr-o delegatie, cand aveam vreo 5 ani. Cine sa-mi trimita scrisori in ziua de azi? Eram sigur ca e vorba de pachetul de la asos, chit ca pe trimiterea de la posta scria “Scr. Ext.”.

Dupa doar 30 de minute de stat la coada, timp in care am admirat rabdarea altei lucratoare la posta, care tot purta o discutie tipata cu o mamaie de 90 de ani care venise sa-si ia pensia, ajung in fata ghiseului. Sunt gratulat cu un “nu la mine, la ghiseul 1, la colega”. Nu a contat ca i-am zis ca sunt sigur ca e colet, ea stia una si buna “la ghiseul 1, la colega”.

Hop, o noua coada. Aici a durat mai putin, pentru ca doamna se misca f. repede, in ciuda faptului ca au venit nu mai putin de 5 pensionari sa intrebe daca “a sosit pensia”. Dupa doar 15 minute, ajung la ghiseu.

Scormoneste un pic pe sub mese, se intoarce cu scrisoarea:

scrisoare asos

Poza e cam proasta, dar garantez ca e un colet. Un fel de punga in care era cutia mea cu adidasi si un formular pentru returnare.

Iau “scrisoarea” si ii spun doameni: “va rog frumos sa-i aratati si colegei dvs. de la colete pachetul meu si sa-i spuneti ca nu e scrisoare”. Doamna raspunde țâfnoasă: “Asta e o scrisoare”. Eu, nimic: “Doamna, e colet, uitati-va la el”. “Nu, e scrisoare, la mine toate sunt scrisori”.

Ma intorc la vecinii de coada, care radeau deja: “Dumneavoastra vi se pare ca asta e o scrisoare, poate sunt eu tampit si nu mai stiu cum arata una?”. Nimeni n-a zis nimic.

Concluzia logica: sunt tâmpit.

Cand am iesit, dupa doar 45 de minute din oficiul postal, nu m-am mai stapanit:

Advertisements

La ce se mai face publicitate in ziua de azi

Ma plimbam eu pe strada, vad pe undeva cu coada ochiului “ziua bacteriei“. Ha?

20150903_124502

Imi si imaginez clientul (producator de suplimente – probiotice, daca nu e clar din acest panou explicit) spunand agentiei “dar mai adaugati niste litere”, “dar mai adaugati ceva care sa faca totul mai prietenos”, “dar adaugati si o planta”.

Bucurestiul e interesant…

… daca ridici capul din smartphone sau din pamant.

20150502_150409

20150531_192409
Aparent, e faimos artistul. fb

20150531_185531

Ce se intampla aici? Copacul din spate ii pune coarne copacului din fata sau e un iepure deghizat?
Ce se intampla aici? Copacul din spate ii pune coarne copacului din fata sau e un iepure deghizat?

 

Cate rate numaram in aceasta armada care a plecat la cucerirea Gradinii Botanice?
Cate rate numaram in aceasta armada care a plecat la cucerirea Gradinii Botanice?

Anunturi matrimoniale de Bucuresti (la 4 ani distanta)

Pe undeva pe langa locul meu de munca, acum aproximativ 4 ani (am verificat data jpg-ului) faceam poza urmatoare. Era un anunt pus pe un geam de statie de autobuz. Atunci ma miram ca a disparut “anuntul” dupa numai 1-2 saptamani de cautat iubire.

2011
2011

Ei bine, ce am observat eu in aproximativ acelasi loc, la 4 ani distanta?

20150504_100911
2015

Telefonul s-a schimbat. Scrisul e acelasi. Preferintele s-au adaptat putintrecerii timpului. Deh, a imbatranit si Don Juan. Dar dorinta tot a ramas.

Oare l-ar ajuta un mic ghid “Tinder for dummies“?

The mother of all spoilers (Game of Thrones edition)

Vazut pe un zid de pe Bd. Dacia, langa intersectia cu Calea Victoriei (daca te uiti la serial si nu ai citit cartile, ar fi bine sa nu te uiti mai jos, ca sa nu-ti strici sfarsitul sezonului):

 
 
 
 

 

game of thrones spoiler

Oricum, la cum adapteaza cartile producatorii serialului, e posibil sa nu se intample asta. Si, ca sa fim precisi, nici in carte nu e aratat mort (ar fi si greu, fiind ultimul capitol).

Bucurestiul arata intotdeauna mai bine cand e liber

Lipsit de traficul infernal din zilele saptamanii, fara puhoaiele de oameni care se duc dintr-o parte intr-alta a orasului, cu oameni mai putin stresati pe strazi, parcuri, muzee… arata cu totul altfel. Daca iti faci timp sa descoperi orasul, intotdeauna vei gasi si ceva frumos.

E clar, trebuie sa ma mut intr-un oras mai mic.

Si sa am mai multe zile libere, cumva. :))

Intotdeauna gasesti un colt linistit in Muzeul Satului.
Intotdeauna gasesti un colt linistit in Muzeul Satului.
Putina lume-n Herastrau.
Putina lume-n Herastrau.
Sunt mai putine lalele-n Gradina Botanica fata de gradinile din oras, dar macar cele de aici sunt mai speciale. :)
Sunt mai putine lalele-n Gradina Botanica fata de gradinile din oras, dar macar cele de aici sunt mai speciale. 🙂
Gradina Botanica nu a inflorit inca. Surprinzator.
Gradina Botanica nu a inflorit inca. Surprinzator.
Pe mutunache asta l-am gasit pe acest gard, l-am lasat tot acolo.
Pe mutunache asta l-am gasit pe acest gard, l-am lasat tot acolo.
Cea mai frumoasa magnolie din Bucuresti, in opinia mea.
Cea mai frumoasa magnolie din Bucuresti, in opinia mea.

20150412_133820

Nu stiu a cui era masina asta, dar m-a facut sa rad un pic.
Nu stiu a cui era masina asta, dar m-a facut sa rad cand am vazut-o.

Intoarcerea acasa e intotdeauna dificila

… dar parca niciodata n-a fost asa de grea. Dintotdeauna mi-am zis ca imi trebuie minim 1 zi de acomodare cu viata de Bucuresti cand vin din strainatate. Niciodata n-am avut parte de asa ceva 🙂

Am mai vizitat ceva orase din Europa (nu atat de multe pe cat as vrea, dar nu sunt chiar “neplimbat prin lume”) si de fiecare data a fost un pic dificil cand m-am intors in frumoasa noastra capitala europeana, dar intoarcerea asta parca mi-a cazut greu.

A inceput in avion (si aeroport la ei), unde am nimerit pe langa o mama si fiul sau, adolescent prepuber (amandoi romani). Mama care il conditiona subtil pe acesta pentru o viata de excese si rebeliune: “de ce nu ma asculti, da-ti jos castile cand vorbesc cu tine, da-mi telefonul sa vad ce faceai, du-te la toaleta acum, nu manca mancarea lor, lasa ca iti dau eu mancare cand ajungem, de ce dormi, nu vezi ca aterizam, trezeste-te”.

Pe Otopeni, la ridicarea bagajelor, 3 curve romance se laudau cu castigul din ultimele luni de “munca”, intr-o discutie presarata cu invective purtata in gura mare langa banda de returnare a bagajelor. Prostitutia* e legala in Elvetia, pentru cine nu stia. Personal, cred ca e o masura necesara si normala intr-o tara care se crede civilizata. Dar dupa 2 saptamani aseptice, in care singurele “injuraturi” au fost vreo 2 schaisse si un bullshit scapate de niste doctori nemti mai tineri (vecini de cămin), discutia cu pricina mi-a adus aminte ca m-am intors in tara.

La statia de autobuz am vazut ca au adaugat un automat cu care poti sa-ti incarci cardul activ (cash si card) si ca nu prea mai existau combinatori taximetristi. Pasi inainte. Bine, apoi am vazut ca nu am nici un afisaj care sa-mi spuna cand vine urmatorul bus si/sau cand va pleca. Din nou, m-am obisnuit prost la ei, unde fiecare tren/bus/tramvai venea cu precizie de maxim 1 minut si totul era mentionat pe afisaje electronice care chiar functionau (nu ca alea de la tramvaiul 41, care nu mai merg de cativa ani buni).

In oras, dupa-amiaza am facut greseala sa merg in parc. Vai de capul meu cat de aglomerat era Herastraul. Nu imi plac mie in mod special multimile, dar nu am o problema cu ele. Atata doar ca imi doream un pic de liniste si aer curat (dupa 2 saptamani de asa ceva… vrei mai mult) si am gasit fix opusul. Prostia mea. 🙂

La intoarcere, in autobuz, fix in capatul opus celui in care ma urcasem eu, 2 tigani i-au furat banii din buzunar unei doamne care se intorcea si ea acasa, cu fetita mica si sotul. Cand i-a confruntat pe cei 2 tigani, tiganii au facut scandal (evident) si au coborat imediat. Dupa aia, tot autobuzul s-a umplut brusc de viteji. “De ce va tineti, doamna, banii in buzunar?”. “De ce nu ati zis ceva, doamna, ca ii bateam imediat”. “Mergeti la politie, doamna, o sa ii identifice imediat”. “Bai, ce rau imi pare ca nu eram langa, ii bateam pe aia rau” (asta venea de la un grup de adolescenti care reveneau de la forbal si care nu au schitat NICI un gest cand au auzit tipetele doamnei la adresa tiganului care-o fura).

A doua zi, am facut cu transportul in comun 2/3 din drumul spre locul meu de munca in nu mai putin de 45 de minute. 4,5 km (pe harta). Ceva ce reusesc sa evit, de regula, daca plec la alte ore spre munca. Practic, la un ritm de vreo 5,3 km/h (normal pentru un adult tanar), as fi ajuns aproape la fel de repede pe jos. Da, stiu, nu s-a inventat ieri ambuteiajul, iar in Elvetia chiar exista discutii intense pe tema “ambuteillages“. Nu stiu cum se face, dar eu n-am vazut Stau in Berna (pe Autobahn am vazut ceva aglomeratie la orele de varf, dar nu chiar Stau). Spre comparatie, de unde stateam pana la spital faceam pe ceas 25 de minute + maxim 7 minute (intervalul intre tramvaie, daca nu invatam exact ora plecarii lor, care era respectata la secunda). Distanta? 4,8 km (dintre care vreo 500 m pe jos). Uite asa pierzi lunar 22 x 40 min = aprox. 15 ore. 1 zi din viata ta activa, pierduta in trafic. In aproximativ 30 de ani de viata de munca, asta ar insemna cam 360 zile (daca nu luam in considerare cam 9 ore de somn). 1 an!

La munca, ieri am stat 8 ore (un nou record personal) ca sa prelucrez o porcarie de imagine, pe care pot sa fac pariu ca al nostru client o va inlocui peste cateva zile cu altceva. Cooperativa Munca in zadar SRL. Iar la sfarsit, cand eram imbracat sa plec la scoala, m-am trezit ca mi se cere sa fac ceva in plus, care ar fi durat 2 ore. Cu chiu, cu vai, am reusit sa negociez un termen limita pentru azi-dimineata.

La scoala – aceeasi istorie: note vom primi pe prezenta si referate, trebuie sa dam lucrari ca sa avem note, desi ni s-au predat doar 1 – 2 (rar) cursuri introductive, trebuie sa semnam hartii peste hartii, sa facem copii xerox dupa niste “suporturi de curs” pe care nu se uita jumatate din clasa deloc (in loc sa ni se predea efectiv cursurile cu pricina) si asa mai departe.

Well, nu pot sa inchid decat cu o poza cu un dublu-curcubeu, un fenomen vizual foarte rar intalnit (sau fotografiat), via sciencenews.org. Pentru ca viata merge inainte. 🙂

curcubeu dublu

*Pentru cine e interesat de o poveste despre birocratia in Elvetia si prostitutie, recomand articolul asta. Un proprietar de bordel a fost acuzat de politia locala de faptul ca folosea lucratoare profesioniste in domeniul asta – fara ca ele sa fi avut permis de munca pentru asa ceva (ele se declarau selbstständig – un fel de liber-profesionist, si foloseau infrastructura clubului pentru munca prestata, un lucru nepermis).

De la niste romani din Berna am auzit ca ar fi fost un mic scandal in presa locala (nu am gasit link) de curand pentru ca niste romance ar fi fost angajate direct de un proprietar de bordel – ceea ce contravenea cu legile locale, care spun ca localnicii si ceilalti membri EU au prioritate la angajare in Elvetia, in orice job (in fata romanilor/bulgarilor). Deci proprietarul a fost acuzat ca NU a demonstrat in prealabil faptul ca nu existau prostituate locale sau din UE care sa doreasca sa munceasca la el. Un fel de “they took’r jobs” (vechi fan South Park, deh).

Unii romani nu vor depasi niciodata stadiul de maimuta tampita

In zona unde lucrez (relativ centrala) se renoveaza o cladire de aproape o luna.

Muncitorii au tot timpul 1 diriginte de santier care-i supravegheaza. Ca e soare, ca e vant, ca e racoare, ca sunt nori, muncitorii lucreaza numai supravegheati de dirigintele de santier. Cum dispare si el un pic, cum iau pauza muncitorii. Deci prezenta lui e imperioasa pentru bunul mers al lucrarilor.

Dat fiind faptul ca muncesc aproape de noi, trec pe langa ei zilnic si o data i-a oprit pe muncitori ca sa pot trece eu fara sa ma murdaresc, il mai salut din cand in cand dirigintele de santier. Om de o varsta cu mine, politicos, se imbraca “de strada”, curat, spalat (e greu sa stai asa intr-un santier, vara, fie si doar ca supraveghetor). Avem un angajat in firma care e sofer – el chiar a devenit destul de “amic” cu dirigintele de santier: l-a mai adus in sediu, i-a dat apa, l-a lasat sa mearga la toaleta daca avea nevoie, l-a ajutat cu alte treburi. A mai intrat in vorba cu ceilalti colegi si colege.

Azi, cand plecam undeva odata cu unul dintre managerii firmei, acesta i-a facut observatie dirigintelui de santier “Domnule, azi unul dintre muncitorii dumneavoastra s-a luat de o colega de-a noastra, nu e in regula.“. “Aoleu, de cine si ce i-a zis?”. “De X si i-a zis ce faci papusa, de ce nu zici nimic, ce frumoasa esti si alte porcarii din astea“. “Papusa? Pai asta e compliment“. “Nu e asa, si nu e ok ce s-a intamplat“. “Eh, nu era mare lucru, dar sa fiti linistiti ca nu se va mai intampla”.

Abuzul verbal a devenit “compliment” pana si pentru niste romani mai spalati… Ma urangutanmiram eu acum 1 an de ce nimeni n-a facut nimic atunci cand o jurnalista a fost tarata printr-o zona populata (Floreasca) de un nenorocit pentru a fi violata intr-un parc. Pentru ca nimanui nu-i pasa. Pentru multi probabil ca era cel mult o “discutie aprinsa intr-un cuplu” ce-i facea violatorul femeii.

N-aveam chef de cearta la pranz, mergeam la o inmormantare, dar cand il vad prima data, o sa-l intreb pe meserie cum s-ar simti el daca nenumarati mârlani i-ar complimenta prietena sau sotia asa, eventual zilnic, eventual de mai multe ori pe zi.

L.E. A doua zi, cand chiar l-am intrebat ce ar face daca s-ar lua un Dorel de sotia sau prietena lui, omul s-a batut cu pumnul in piept ca “s-ar duce si ar face si ar drege“. Cand i-am zis ca nu e ok sa sustina ca ce i-au zis aia colegei noastre era un “compliment” el se scuza cu “nuu, asa i-am zis eu, sa o ia ca un compliment” si apoi cu “ce vrei, de fapt, sa fac? Sa ma iau la bataie cu muncitorii pentru asta?“. Eu i-am raspuns simplu “inteleg ca nu poti sa le faci prea multe, dar poti incepe prin a nu ti se parea banal abuzul verbal al femeilor pe strada“. A tacut.

P. S. De Doreii care fac asta zilnic chiar n-am ce sa mai zic. Sunt niste animale si nu vor evolua niciodata mai departe de balacitul in cocina. Aia n-au cum sa te mai dezamageasca. Pacat ca nu functioneaza selectia naturala prea bine in cazul lor.

Cum isi motiveaza Billa casierele

Incerc intotdeauna sa nu cumpar prostiile care sunt “la oferta” la casele de marcat, oriunde as merge.

Fac asta din principiu. E un intreg mecanism psihologic prin care esti convins foarte rapid sa-ti iei ceva de care cel mai probabil n-ai nevoie si la care nu te gandisei inainte de-a calca in magazin. Ma enerveaza sa fiu manipulat. Daca orice altceva esueaza, ma gandesc serios “aveai nevoie de asa ceva inainte sa intri in magazin?”.

Chiar si-asa, cateodata ma trezesc cumparand prostii. Ieri eram intr-un supermarket Billa si chiar vroiam sa-mi iau ceva dulce. N-am gasit ce vroiam, am mers la casa. Acolo aveau niste biscuiti Belvita cu fructe. Nu sunt chiar biscuitii mei preferati Belvita (imi plac cei simpli, fara nimic), dar am zis “hai sa-i iau, merg bine cu iaurtul asta”.

Cand m-a auzit casiera ca-i raspund cu “da, o sa cumpar” la “va recomand si niste biscuiti Belvita la oferta“, m-a surprins cu un “multumesc” care parea sincer.

Am intrebat-o direct “daca vindeti mai multe produse din acestea la oferta, aveti vreo sansa sa fiti recompensata in vreun fel?”. Mi-a raspuns ca da, primii 30 casieri Billa pe tara (dupa vanzarile de produse “la oferta” lunare) primesc un mic bonus la sfarsitul lunii. I-am multumit, urat succes si am plecat.

 

Cat de mare e bonusul, daca e in bani sau bonuri de masa sau altceva – nu stiu.

Dar stiu ca acea casiera e una dintre cele mai putin “plictisite de viata” casiere de supermarket vazute de mine in Romania (desi cu siguranta e platita prost si deja e la o varsta la care nu prea mai are cum sa se reprofileze) – si am vazut ceva casiere/vanzatoare de mici magazine la viata mea. Si ca parea sa se simta motivata sa-si faca treaba mai bine (in masura in care se poate face asa ceva la o casa de marcat).

O simpla idee de recompensare a unui salariat prost-platit poate avea efecte pozitive. Cateodata, little actually goes a long way.

Cati angajatori gandesc asa?

Saracie mare

Am vazut prima data anunturile astea acum 12 zile. Azi am ajuns din nou in zona.

Sincer, ma asteptam sa fie rupte toate biletelele alea in timpul asta. Mi-a placut intrebarea adaugata cu pixul intre timp. 🙂

cobai pentru cosmetice

De ce am votat

Pentru ca nu poti sa nu ai nici o opinie in politica, oricat de mult i-ai uri pe politicieni. Pentru ca poti sa-i injuri pe toti (o merita), dar daca o faci fara sa fi votat, esti doar unul cu gura mare, dar care nu face nimic, niciodata. Pentru ca boicotul alegerilor nu functioneaza, atata timp cat ei voteaza! Pentru ca daca un politician se duce la Bruxelles si castiga 1,07 mln de euro/mandat de 5 ani, ar fi bine macar sa il votezi pe unul care te reprezinta cat de cat pe tine. Restul e poveste

 

Si cateva observatii de la vot:Image

  • la sectia mea erau mai multi oameni veniti la vot decat la prezidentiale (asta la pranz)
  • pe tata l-au scos de pe listele de votare. Asta spre deosebire de data trecuta, cand pe un vecin care murise cu vreo 4 luni in urma nu-l scosesera inca. Se mai schimba lucrurile si in bine, oare?

  • la pranz veneau la vot destul de multi tineri (20-40 de ani). Nu e rau. Pacat ca prezenta la vot a fost totusi foarte mica. Oare aia au votat cu psd-ul?

  • au angajat mai multi oameni/sectie de votare. De ce oare?

  • peste 40% scor la europarlamentare pentru un partid care nu a facut absolut nimic bun intr-un an si ceva de putere absoluta este un scor inspaimantator.

 

La final, nu uitati: fiecare europarlamentar roman castiga intr-un an de zile de mandat cat 48,4 romani. Si “munceste” foarte putin pentru asta. Vezi si articolul asta:

Se ia un român de rând, pe care îl numim clasic, Ion. Acest Ion câştigă în jur de 4.300 de euro pe an ca să plătească un senator cu 9.000 de euro pe an. Şi când senatorul îşi ia patru săptămâni de vacanţă doar ca să-şi ajute nişte colegi să ajungă în Parlamentul European, unde câştigă 200.000 de euro an, cetăţeanul Ion ce ar trebui să facă?

Ciudat

O lesbiana tanara* care asculta foarte tare in autobuz Eminem din ala vechi (adica de prin 2000).

E ca si cum ai vedea un negru participand la un mars al Ku Klux Klanului.

 

  • desigur, poate m-am inselat in privinta orientarii ei sexuale. Dar freza de barbat + haine de barbat special alese ca sa denote masculinitate (de parca hainele fac asta) + accesorii deloc feminine + sani inseamna de cele mai multe ori… lesbiana.

Ce bizar – citesc un manual in metrou/autobuz

De cateva saptamani am pus mana pe un manual de Semiologie mai vechi. Vechi da’ bun!

Il citesc dimineata/seara si cateodata si la drumurile dintre scoala si munca sau spital si munca. Trece drumul mai repede si chiar reusesc sa retin cate ceva. Sunt un ciudat din ala care se poate concentra mai bine (nu intotdeauna) daca e un zgomot de fond in jurul meu (genul de zgomot de fond din mijloacele de transport in comun). Daca l-as citi in pat, as adormi imediat. In autobuz nu are acelasi efect soporific 🙂

Bine, daca apare unul/una care vorbeste la telefon in gura mare, se duce pe apa sambetei toata concentratia mea. Exista cercetari stiintifice care demonstreaza ca e mult mai greu sa te concentrezi atunci cand auzi pe cineva care poarta o conversatie telefonica – deoarece creierul tau incearca constant sa reconstruiasca partea din conversatie care apartine interlocutorului invizibil.

Image

Cand mai ridic capul din carte, probabil ca arat ca puiul ala mic de gaina din Foghorn Leghorn. 🙂

Revenind. Pe zi ce trece imi creste un sentiment de mirare. Daca ma uit un pic in jurul meu, vad niste priviri curioase sau miloase, pe care nu le vad aruncate spre vreunu’ care sta cocosat cu smartphone-ul in mana si se joaca ceva de genul Candy Crush. Nici cineva care (din fericire) citeste o carte nu e privit asa.

Dar eu probabil ca arat foarte anormal cu un manual in mana.

Azi-dimineata s-a asezat o tanti langa mine in metrou. S-a holbat la ce citeam (semiologia aparatului urinar), apoi s-a uitat foarte mirata la mine (i-am vazut reflectia in geamul din fata mea), apoi s-a apucat sa “citeasca” Libertatea pe care o rasfoia vecina din dreapta ei.

 

Am ajuns sa fiu privit cu mila de un cititor “pe furate” de Libertatea!?

 

 

 

copyright imagine: gregtoon07.deviantart.com

De ce n-am avut (eu si inca vreo 80 de familii) apa rece pentru 2 zile

Pentru ca niste tigani au vrut sa fure intr-o dimineata un robinet imens (metalic) – preferabil cu tot cu vana pe care era montat.

Nu au reusit sa-l miste, dar au reusit sa-l distruga, impreuna cu vana care controla debitul de apa rece in bloc. Au fost vazuti de un vecin matinal, au fugit.

2 zile a durat pana a putut fi inlocuita piesa.

O bucurie sa convietuiesti cu astia.

Paznicii “cu simțul răspunderii”

Primul meu job “oficial” a fost de paznic la Flamingo Otopeni. Ei numeau postul “întâmpinător oaspeți“, dar eram de fapt paznic pe timpul zilei (noaptea si in week-end-uri aveau o firma de paza care trimitea agenți). Aveam 18 ani, eram in anul I la Facultate, salariul minim pe economie era de 2.900.000 de lei si ei ma plateau cu 2.700.000 lei pentru 6 ore/zi (dintre care 400.000 lei “la negru” – in plic). Am rezistat fix 4 luni. Fiecare tâmpit cu un pic de autoritate din firma credea ca putea sa-mi dea ordine. Mare lucru nu era de facut, nu ma deranja sa ajut pe ici, pe colo. Dar cand au venit zapezile si “șeful femeilor de serviciu” m-a pus sa dau zapada cu lopata prin curte (desi nu era treaba mea, ci a lui, si scria clar in contractul meu de munca, la “îndatoriri”, ca nu trebuie sa raspund decat in fata sefei mele directe si a celor 3 manageri/patroni) iar mai apoi administratorul firmei mi-a oprit drept represalii curentul (si implicit caldura) in ghereta mea, cand afara erau -10 grade, mi-am zis ca munca multa e saracia omului si am plecat de la maretul loc de munca.

De ce introducerea asta lunga? Ca sa arat ca stiu cum e sa faci aceasta meserie pe un salariu de mizerie si sa te priveasca de sus toti idiotii. Si din cauza asta (si pentru ca sunt politicos de felul meu IRL) salut intotdeauna paznicii atunci cand ajung la un spital in practica si trec pe langa ei. Am tot respectul pentru oamenii care muncesc si chiar ma enerveaza cei care se uita de sus la alt om, doar pentru ca e ospatar, brancardier, paznic, gunoier sau mai stiu eu ce.

Cu toate astea, ma enerveaza extrem de mult o parte din oamenii care fac meseria asta. Atata timp cat nu trebuie sa ii intrebi ceva si mai pari si angajat al spitalului, te ignora, sau raspund in scarba. Daca esti unul dintre “sefii” din spital – imediat devin mierosi si slugarnici. Daca vad vreun vizitator care coboara dintr-o masina mai scumpa (care de regula parcheaza fix aiurea) – imediat pregatesc frazele standard cu care scot cei “5 lei pentru parcare” – desi nu au de multe ori nici un drept legal sa colecteze vreun leu.

Daca vad pe cineva ca face o poza (cu mobilul sau un aparat foto) isi ies din minti. “Nu e voie – nu e voie”. Am auzit tipete adresate unui grup de vizitatori din alta tara care se pozau in curtea unui spital (stiu, e stupid, dar tot nu e motiv de zbierat la niste straini).

Daca vine o sleahta de tigani, care interneaza o ruda mai importanta in tribul lor, n-o sa vezi niciodata un paznic (sau grup de paznici) facand pe viteazul cu ei. N-I-C-I-O-D-A-T-A n-am vazut vreun tigan dat afara de pe sectie pentru ca s-a terminat programul de vizite, e prea zgomotos sau de pe holuri pentru ca arunca ziare, ambalaje de mancare si pet-uri pe jos. In schimb am vazut vizitatori normali dati afara cu injuraturi si tipete, doar pentru ca mai erau pe sectie la momentul cand se termina programul de vizite (nu ca ar trebui sa stai toata ziua, dar nici sa fii luat la injuraturi nu-i normal).

Dar atunci cand te duci la ei incercand sa afli ceva (pe unde poti intra ca elev in practica, unde e o anumita sectie, care e programul de vizite – daca esti vizitator, unde poti parca pentru a nu fi vreo problema sau orice alta posibila doleanta) parcă sunt niste hiene, simt imediat slăbiciunea si imediat isi schimba comportamentul. Replici date in sictir sau pur-si-simplu nesimtite, glume de prost gust si minciuni apar imediat in “arsenalul” lor.

Cei mai nesimtiti sunt, intr-un clasament personal, paznicii de la Spitalul de Urgenta “Floreasca”. Pe langa luna de practica pe care am facut-o acolo, am ajuns si ca pacient 1 data acolo si de 2 ori ca “vizitator”. Mai mari șpăgari si nesimtiti ca aia n-am vazut. Acolo e si cea mai mare afluenta de tigani, pentru ca exista perceptia printre ei ca e cel mai bun spital si ca doar acolo trebuie sa-si trateze bulibasa ranit in aripa. Tigani care fac o mizerie si-un zgomot pe culoarele spitalului care contrasteaza enorm cu conceptul de ingrijire in spital si insanatosire in conditii de asepsie. N-o sa vezi vreodata vreun paznic facand ceva in legatura cu asta (desi sunt foarte multi – cam cei mai multi din toate spitalele pe unde am calcat eu). In schimb, paznicii din fata spitalului castiga din spaga zilnica cu “parcarea” mai mult decat un rezident intr-o saptamana (din salariu).

Pe locul 2 vin paznicii de la SUUB (Universitar “Central”). Spitalul ala e foarte inalt, de-asta cam trebuie sa folosesti lifturile. Aripile si sectiile sunt destul de prost semnalate, de-asta cam trebuie sa intrebi pe cineva pentru directii. Paznicii impreuna cu liftierele de la SUUB traiesc intr-o armonie perfecta, 2 rase de nesimtiti care se inteleg perfect unii cu altii dar se unesc in nesimtire impotriva oricarui ignorant ce indrazneste sa le adreseze vreo intrebare. Prima data cand am ajuns in spital in practica si am intrebat un paznic (politicos) cum se ajunge la o anumita sectie, mi-a raspuns ca el e de la “curatenie” iar o liftiera m-a trimis (la pertu) sa urc pe scari peste 10 etaje (nu ca ma deranjeaza efortul fizic, dar nu asta era raspunsul pe care-l cautam). Sunt destul de pasnic, dar cand i-am raspuns liftierei ca i-am vorbit politicos si cu “dumneavoastra” si paznicul m-a luat cu “de ce te enervezi si unde vrei sa mergi” am fost foarte aproape sa-l pocnesc pe sărăntoc! Sa nu mai zic de ce mi-au auzit urechile ca “raspunsuri” date altor vizitatori, in diverse situatii.

La Colentina am fost trimis de 2 paznici (la -10 grade, eu fiind in halat) in cu totul alt colt al spitalului cand am intrebat de-o sectie, noroc ca exista panouri mari prin curtea aia care te ghideaza mult mai bine decat orice nesimtit.

La Matei Bals, cand mi-am internat tatal acolo, paznicul refuza sa iasa din ghereta lui ca sa deschida bariera (desi fix pentru asta era pus acolo – pentru ca acolo se cere taxa de parcare de catre spital). Cand a catadicsit sa iasa, l-a abordat pe fratele meu cu un “Ă?”, pe post de “bună ziua, ce doriți?”. Dupa aia incepuse sa tipe ca mergem in directia gresita pentru a parca (desi habar-n-aveai de unde sa stii ca mergi in directia gresita daca el nu-ti spunea asta, ceea ce a “uitat” sa zica).

La “Coltea” imi raspundeau paznicii la “buna ziua” cu acelasi “ă” de mai sus, sau cu un “noroc“, de parca ne-am tras de sireturi in copilarie. Cand aparea un doctor (chiar si unul cam de-o varsta cu mine), brusc deveneau servili “bună ziua, bună ziua“.

La “Elias” un paznic incepuse sa faca pe desteptul atunci cand l-am intrebat de biroul “Sefei de ingrijiri” a spitalului – a zis ca nu exista asa ceva in spitalul asta, sa plecam acasa. La sfarsitul zilei, cand plecam, ne lua peste picior “ati gasit pana la urma pe cine cautati, hăhăhă?”.

Evident, tot ce am relatat eu mai sus ca se intampla prin spitale, se intampla si pe la alte institutii publice, unde multi oameni cred ca sunt pusi acolo doar pentru a da raspunsuri in doi peri oricui nu pare sa aiba vreo autoritate, de orice fel (bani, pozitie sociala sau politica, putere). Bineinteles ca exista si oameni normali care sunt paznici, dar parca sunt extrem de putini, intr-o mare de nesmitire.

Smecher, caut fraier

Smecher, caut fraier

Greu de crezut ca se gasesc oameni suficient de creduli incat sa colaboreze cu un necunoscut care le promite bogatii nemasurate, dar pare genul de inselaciune standard (careia romanii ii cad victime): la inceput nu trebuie sa investesti nici un ban, nu trebuie sa faci nimic greu, solutia este declarata usor de atins, “nu veti regreta” etc.