De ce simt nevoia romanii sa dea spaga pentru orice?

Citeam ieri stirea despre cele 3 eleve de anul 3 de la o postliceala sanitara din Bacau care au fost arestate pentru trafic de influenta. Am auzit stirea si la radio, dimineata, la masa. Sunt acuzate pentru ca au vrut sa mituiasca “mascat” profesorii. N-am chef sa le acuz de una sau de alta, e doar o stire, relatata foarte pe scurt, nu cunosc toate datele problemei.

NU vreau sa fac pe sfantul, dar stransul de bani ‘de protocol’ mi s-a parut dintotdeauna o forma de mituire mascata. Iar sume de ordinul celei din articol sunt clar spaga. Daca ti-e mila de sarmana comisie formata din oameni prost platiti sau hraniti, atunci eventual strangi bani pentru cate un suc si ceva produse de patiserie. Sau vii cu ele de acasa. Dar 4000 lei inseamna clar spaga, nu ‘bani de protocol’.

In timpul facultatii n-am dat niciodata spaga pentru nimic. Am avut restante, dar le-am luat pe bune, am terminat facultatea cu o medie slabuta (aproape 8 – in special anii 3-4 au scazut-o, cand munceam si nu mai aveam timp sa mai invat), dar toate examenele le-am luat pe ce am stiut eu. La Postliceala, as putea spune ca problema cea mai mare e ca nivelul procesului educational e prea scazut. As vrea sa se ia mai greu note mari. Mi s-ar fi parut normal ca multi dintre actualii mei colegi sa nu treaca anul. Nu poti termina 1 an de postliceala sanitara si 12 ani de scoala normala si sa nu stii care sunt grupele de sange ale omului. Ei, cu toate ca nivelul de evaluare e atat de scazut, majoritatea colegelor mele se gandesc destul de des sa stranga niste bani pentru (unii) profesori, inainte de cate o lucrare mai “grea”. Asta in conditiile in care nu li se cere decat sa aiba un minim de cunostinte din materia predata. Femei de 30-40 de ani, fete de 18-19 ani, nu conteaza, majoritatea se gandesc ca e NECESAR sa dea 10 lei pentru cate un profesor. Am refuzat de fiecare data sa dau vreun ban. M-am bucurat de faptul ca n-am fost chiar singurul din clasa.

In constiinta colectiva a romanilor s-a blocat ideea ca “daca nu dai o atentie cuiva, nu va fi bine”. Am vazut asta pe pacienti care dau 5-10 lei pentru ca asa cred ca vor fi tratati mai bine. Adevarul e ca sunt tratati fix la fel, in majoritatea cazurilor. O repet: cazuri de asistente medicale/doctori care chiar nu trateaza pe cineva fara spaga sunt relativ putine. Da, exista diferente in comportamentul fata de un pacient ‘cotizant’ versus unul ‘necotizant’, dar nu sunt evidente. Dar am vazut si absurditati. Pacienti care dau spaga aproape la fel de mare pentru un IRM cu substanta de contrast “la stat” ca una facuta in conditii civilizate si cu plata fiscalizata “la privat”. Spaga data la stat pentru niste operatii facute “la stat” in conditii ceva mai proaste decat la privat, spaga egala sau mai mare decat costul operatiei la privat. Am discutat cu colege de-ale mele care sunt 100% convinse ca nu se vor putea angaja decat daca vor da spaga – desi sunt printre cele care au invatat mai multe si se descurca in spital mai bine decat altele. E o atitudine generalizata de capitulare in fata spagii. TREBUIE s-o dai, deci o dai, doar asa se poate. Parca nu e chiar o atitudine corecta de adult*, capabil sa gandeasca pentru el si care lupta pentru ceva cu forte proprii.

Abia astept anul 3. Sa vad ca mi se cere vreun ban pentru protocol, eu o sa fiu cel care face plangerea la politie (din situatia de la Bacau)!

 

* Cand am dat BAC-ul n-am dat bani pentru “protocol”. Am refuzat. Singurul examen la care chiar s-au strans bani si am dat si eu (si singura data in viata mea cand am dat ‘spaga’ la scoala) a fost la sport. 50.000 lei. Echivalentul unei alocatii pentru copii, in momentul ala. Acolo a fost vorba de peer-pressure. Ma bucur ca nu mai sunt susceptibil la asta si acum, ca adult. Toti elevii din grupa mea de examinare de atunci au dat bani. Daca la 2 probe n-aveam cum sa fiu depunctat (alergam si 1000 m sprint si 50 m viteza sub barem), la proba sportiva puteam pierde puncte foarte usor pentru o abatere de pasi, judecata subiectiv. Deci m-am compromis, am dat si eu banii. Conform cu codul meu moral, asta ar insemna ca n-as mai avea voie sa-mi dau cu parerea pe aceasta tema. Ok, poate sunt un pic ipocrit in abordare, dar prefer sa cred ca ceea ce am facut la 18 ani poate fi iertat dupa 11 ani, mai ales ca a fost singura data cand am facut asta.

Nu BAC-ul e problema cea mai mare in sistemul nostru de invatamant

Buna analiza lui Lucian Davidescu, mi-a placut.

Nu procentul prea mic sau prea mare de promovati la un examen ‘al maturitatii’ ar trebui sa fie motivul de indignare, ci incapacitatea scolii de-a produce dupa 12 ani niste adulti care sa nu fie analfabeti.Image

Judecand la rece, dupa 12 ani de zile nu numai ca ar trebui sa fii in stare sa citesti un text cu usurinta, dar ar trebui sa te poti exprima cursiv, in scris si vorbit, pe orice tema data. Asta e o minima cerinta dupa atatia ani de ‘scoala’. Cum sa “pici” un examen cu intrebari retorice? De ce ai fost lasat sa ajungi in clasa a 12-a, daca tu nu esti in stare sa citesti un text si sa extragi 2 notiuni evidente din el? Prin primele 8 clase toti elevii sunt trecuti pe ‘repede-inainte’. Daca pana aici te-ai strecurat cu succes fara sa stii nimic, sa-mi fie cu iertare, dar cineva ar trebui sa te lase corijent sau repetent macar de-acum incolo. N-ar trebui sa ajungi la sfarsitul clasei a 12-a din mila. Toti profesorii care se plang de faptul ca sunt prost platiti (pe buna dreptate) ar trebui in primul rand sa isi gaseasca curajul sa-si recunoasca partea lor de vina. Trecand peste aspectul financiar si peste cel al prostiei elevului, daca vezi ca elevul tau e tâmpit si nici nu stii sau nu poti sa-l faci mai destept, atunci foloseste-te de singura arma pe care o ai la indemana: lasa-l corijent si repetent. Si atunci poti sa te alegi cu acelasi lucru: un analfabet care renunta la scoala. Dar macar te-ai straduit sa-l inveti ceva si i-ai aratat ca nu ‘merge si-asa’.

Lipsa de relevanta a Bacalaureatului in sine pe piata muncii e o alta problema mare. Singurul lucru pentru care te pregateste bacalaureatul este ‘datul examenelor’. Pe vremea cand majoritatea facultatilor aveau examen de admitere, materia era concentrata pe capitole/ani – foarte rar pe toata materia din toti anii. Pentru ASE invatai doar economie si matematica. Pentru Politehnica invatai matematica si fizica/economie (in functie de facultate). Pentru Medicina invatai (si inca inveti) Anatomia umana (clasa a XI-a), Chimia Organica (clasele a X-a si a XI-a) si/sau Fizica. Samd. Vrei sa dai la facultate/postliceala, ok, dai si Bacalaureat. Nu vrei vreodata sa dai la facultate sau la o postliceala, atunci la ce-ti va folosi o diploma de Bacalaureat? O evaluare mai corecta in anii de liceu + o adeverinta ca ai terminat 12 ani de scoala ar fi mult mai eficiente.

Din pacate, conceptul asta de ‘trecem pe toata lumea si se cerne totul la final cu un examen‘ l-am vazut si la ASE si acum la postliceala pe care o fac. Mi se pare de-a dreptul criminal ca niste elevi care nu stiu sa numeasca grupele de sange (in macar unul dintre sistemele antigenice sanguine) sa treaca in anul 2 in scoala noastra (care se tot mandreste ca e cea mai cea).

Nu in ultimul rand, invatamantul romanesc preuniversitar e prea axat pe a oferi doar un bagaj minim de cunostinte generale si cunostinte relativ aprofundate in domeniile profilului urmat si atat. Caz concret: eu am terminat unul din primele 5 licee din Bucuresti,  daca evaluam dupa numarul de olimpici internationali, media la admitere, procentul de elevi care au promovat BAC-ul (100% sau 99%), procentul de elevi care au intrat la facultate dupa samd. Profil de Informatica. Nu, n-am fost un elev bun. Cel mult mediocru. Am avut o medie generala pe toti anii de un pic sub 8. In clasa a 12-a am invatat doar la ce ma interesa – adica materiile pentru bac si pentru admiterea la facultate. Matematica, Economie + Engleza, Romana si Informatica. Chiar am invatat. Am luat 9,44 la Bac. Am dat admitere si am intat la 3 facultati, la fara taxa, la 1 dintre ele chiar cu bursa (2 din ASE si una de la Politehnica). Ma rog, am facut alegerea cea mai proasta dintre cele 3, dar asta e alta discutie.
Mai multe probleme:

1. Am copiat la informatica (singura materie la care s-a facut asta). Nu stiam deloc un subiect de 0,5p. Daca nu copiam acel subiect, luam 9. In afara de faptul ca s-a putut copia, subiectele au fost concepute prea stupid. Cel mai bun elev din clasa la informatica, un baiat care la atestatul de informatica din a 12-a a prezentat un joc RPG (cu grafica, poveste si toate cele) facut de el, care acum e prin America, Software Engineer la o mare companie de Software, a luat tot 9,5. Intr-un examen facut corect pentru informatica de liceu, eu ar fi trebuit sa iau in jur de 7 sau mai putin si baiatul ala ar fi trebuit sa ia 10.

2. La 29 de ani am inceput sa invat din nou, intr-un nou domeniu (Sanatate). Studiind anul trecut si anul asta Biologie, Genetica, Fizica si Chimie (in mare parte cam aceeasi materii din clasele a 10-a, a 11-a, a 12-a), am descoperit cu stupoare ca nu stiam mai nimic. Genetica, desi este incredibil de misto si de usoara (in opinia mea de-acum) era 100% ceva nou pentru mine. Anatomia omului o mai stiam mai mult din cauza ca de la 20 de ani incoace am tot citit cat mai multe despre diverse boli si cum functioneaza diversele organe ale corpului. Oricum, stiam foarte putin si credeam o gramada de tampenii. La Chimie, desi materia din clasele 9-11 chiar mi-a placut foarte mult in liceu (sau cel putin cu aceasta impresie am ramas eu), eram 0. La Fizica n-am scuze. Nu mi-a placut, n-am invatat-o niciodata cu placere.

Ok, sa presupunem ca am reusit sa tocesc suficient, in mici izbucniri, cat sa iau note de trecere. Dar daca n-am retinut nimic sau aproape nimic peste ani, la ce mi-au folosit acesti ani de liceu dpdv al cunostintelor? Ok, problemele incep cu elevul care nu sta cu gandul la alchene, tesuturi si grupe de sange in timpul liceului. Dar poate ca si profesorii ar trebui sa fie in stare sa-i insufle dorinta de-a sti cat mai multe – mai ales cand nu e vorba de un liceu unde profesorii erau amenintati sau agresati. Ideea e ca sistemul asta in care inveti din toate cate ceva si nu retii mai nimic e stricat.

Imaginea e cu copyright JWT Cohn, cred – luata de pe gandul.info (panoul de pe Arthur Verona).

Medicina si cancerul

Primul studiu care a dovedit fara tagada legatura directa dintre fumat si cancer a fost facut pe doctori – in Anglia. La sfarsitul anilor ’40, nationalizarea Sanatatii a dus la crearea unui Registru al Medicilor din Anglia. Primeai licenta de doctor, trebuia sa te inscrii in Registru. Cand murea un doctor, intotdeauna era anuntat Registrul – cu cauza mortii inclusa. 2 doctori, Doll si Hill au trimis scrisori catre toti membrii Registrului Medicilor Englezi in 1951, in care-i rugau sa completeze un chestionar in care erau intrebati daca fumau sau nu si cat de multe tigari fumau. De fiecare data cand murea un doctor care a raspuns la chestionar, cei 2 se interesau de cauza mortii acestuia. Prima concluzie: in 29 de luni de la completarea chestionarelor, din cei 789 de medici morti, 36 au murit de cancer la plamani. Toti 36 erau fumatori. Studiul a continuat pana in 2001, concluziile lui fiind evidente:

– fumatul scade durata medie de viata cu pana la 10 ani

– mai mult de 50% dintre fumatori mor de o boala cauzata direct sau indirect de fumat.

[…]as cigarette consumption escalated into a national addiction, it became harder and harder to discern an association with cancer.[…] when a risk factor for a disease becomes so highly prevalent in a population, it paradoxically begins to disappear into the white noise of the background. […] If nearly all men smoked, and only some of them developed cancer, then how might one tease apart the statistical link between one and the other?
[…] In the 1920s, when Evarts Graham, the renowned surgeon in St. Louis who had pioneered the pneumonectomy (the resection of the lung to remove tumors), was asked whether tobacco smoking had caused the increased incidence oflung cancer, he countered dismissively, ”So has the use of nylon stockings.”

The Emperor of all Maladies – A biography of cancer, de Siddhartha Mukherjee

Citesc de cateva saptamani o carte excelenta. Daca as avea mai mult timp liber, as fi terminat-o de mult. Un indian cu licenta in Biologie (Stanford University), Doctorat in Imunologie la Oxford si apoi cu titlul Doctor in Medicina obtinut la Harvard Medical School s-a hotarat sa scrie o biografie a cancerului. O istorie a cancerului, de la cele mai vechi cazuri despre care s-au pastrat documente sau relatari scrise pana in ziua de azi.
Este o istorie in care citesti despre supozitii, superstitii, prostie, ingeniozitate, cruzime si mult noroc in diagnosticarea si tratamentul cancerului.

E incredibil cat de putine se stiau despre cancer acum nu mai mult de 30 de ani. Daca stau sa ma gandesc la faptul ca multi dintre profesorii care predau Medicina la facultati si-au format bazele cunostintelor medicale acum 30-40 de ani, e foarte posibil ca multor tineri studenti la Medicina sa li se predea de multe ori niste absurditati, de mult infirmate. Bine, e o supozitie argumentativa de-a mea, sper sa ma insel.
Oricum ar fi, mi se pare incredibil ca in randul tinerilor studenti/rezidenti/viitori doctori avem un procent important de fumatori inraiti.
Nu inteleg cum poti sa studiezi Medicina in secolul 21 si sa fii in continuare fumator de 1 pachet/zi.

Daca trecem peste faptul ca pana in anii ’80-90 multa lume din Romania nu stia sau nu credea ca e posibil sa existe vreo legatura intre fumat si diverse tipuri de cancer, in zilele noastre suntem bombardati zilnic cu mesaje de avertizare in privinta efectelor negative ale fumatului iar imagini care incearca sa genereze frica de efectele nocive ale fumatului sunt vizibile peste tot. Cu toate acestea, avem o gramada de fumatori in Romania. 45% dintre orasenii romani cu varsta peste 18 ani fumeaza minim 5 tigari pe zi. Daca tigarile ar fi mai ieftine, ar fuma mai mult.
”Romanii care se gandesc sa renunte la fumat, considera drept principal motiv costul tigarilor, in procent de 32% si secundar, in proportie de 31% motivele de sanatate.”

Ok, multi romani nu-si pretuiesc prea mult sanatatea. Dar si cei care ii vor trata sunt la fel? Cum poti sa vezi live cum arata un plaman de fumator si sa fumezi in continuare?

Dintre colegele mele de grupa, cam 50% sunt fumatoare. Dintre cele sub 30 de ani, procentul e aproape de 80%. In scoala, procentul e asemanator. Prin spitalele in care am facut practica, procentul de fumatori intre asistente mi s-a parut mai mic (pe undeva pe la 30%). Oricum e foarte mare, mai ales ca procentul asta era la fel si la cei de la chirurgie. Printre medicii specialisti/primari, parca procentul e ceva mai scazut. Dar printre rezidenti si studenti e jale.

This slideshow requires JavaScript.

Puseu de corectitudine

Textul asta l-am scris la nervi, acum 3 zile. Nu pot sa zic ca judec situatia altfel “la rece”, acum.

PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée.

Am un fost coleg de liceu. Baiat foarte destept. Fiu al unui doctor casatorit cu o asistenta. Din clasa a 9-a a stiut ca vrea sa se faca doctor. A intrat la UMF, a terminat-o. Acum e la sfarsitul rezidentiatului. Va fi oncolog.

Primii ani de rezidentiat si contactul zilnic cu MOARTEA l-au transformat intr-o epava. A ajuns sa fumeze foarte mult. Aproape 1 pachet de tigari pe zi. Era un om intr-o forma fizica de invidiat in cursul facultatii. La 27 de ani avea o (nu mare, e adevarat) burta vizibila si a inceput sa cheleasca (nu mult, dar vizibil). Intre timp s-a mai calmat. Si-a regasit echilibrul intern. Sau s-a fortat sa si-l gaseasca. E din nou intr-o forma fizica destul de buna. De tigari nu s-a lasat, dar le-a mai redus numarul.

A facut 1 semestru din rezidentiatul lui (mai precis vreo 6 luni) intr-o tara cu apa calda (unde se vorbeste limba lui Molière), la un spital de oncologie. A vazut cum e sistemul in afara. Dar s-a intors.

La o discutie mai cinstita cu el acum cateva luni, imi spunea ca n-are de gand sa plece din tara. Cand isi va lua primariatul, daca va gasi un post de medic primar la noi, va fi cel mai Imageprobabil aranjat pe viata (gasirea unui post presupune o alta șpagă foarte mare data unde trebuie). Nici el nici profesorul lui NU conditioneaza ingrijirea medicala de primirea unei sume de bani. Dar primesc bani (profesorul mai mult si mai des, el… mai rar si mai putin). Adica ȘPAGĂ.

Un bolnav diagnosticat cu ‘tumoră la organul X‘ este extrem de darnic fata de doctori si asistente. Asta am vazut chiar eu in practica – inclusiv in ultimele zile -, am vazut si in cazul din familia mea. Asta imi spune si amicul asta. Majoritar este vorba de persoane de 60-70-80 de ani. Nu stiu prea multe lucruri – dar cam toti se tem de moarte. Toti spera ca un doctor ii poate salva. Multi ‘ung’ doctorul, poate-poate asa vor primi ingrijire mai buna si se vor insanatosi. Si mai departe – pe asistentele care le administreaza citostaticele. Ma rog, aici e o discutie lunga, o pastrez pentru mai incolo, dupa inca 1-2 ani de viata in spitale.

Ideea e ca acest coleg de-al meu n-are absolut nici o problema cu a lua ȘPAGĂ. Considera ca nu ii face nici un deserviciu spitalului unde lucreaza. Considera ca nu e o problema atat de mare de etica. E platit cu bani putini, deci trebuie sa-si rotunjeasca cumva veniturile. Discutabila logica, dar o accept. N-am inima sa condamn pe cineva care invata 11 ani pentru a fi platit ca medic primar cu aproximativ 1800 lei + bonuri de masa. N-am facut-o niciodata, n-o s-o fac vreodata. Repet, e vorba de primirea unei șpăgi ca MULȚUMIRE, nu o plata ceruta pentru oferirea un serviciu medical (inca o data platit, practic, prin asigurarile de sanatate colectate toata viata ta).

La o discutie despre principii, in schimb, mi se pare ca omul asta nu poate emite vreo opinie. Iei șpagă, etica ta scârțaie. Nu exista discutie.

Se aduce in fata acestui medic un caz. Un pacient (al unui alt medic primar oncolog) are un marker tumoral care a crescut dupa 6 luni de tratament. Primul medic a recomandat un consult chirurgical/o operatie, desi pacientul a trecut prin aceeasi operatie majora inainte de a incepe tratamentul cu citostatice – la finalul careia Medicul primar chirurg (mare profesor, sef de comitete și comiții) a declarat tumora inoperabila. Pacientul s-a panicat. Stie ca tipul de cancer de care sufera e considerat netratabil. Stie ca o variatie mare in plus a unui marker tumoral nu poate insemna ceva bun. Stie ca tumora i-a fost declarata inoperabila. Daca medicul oncolog ii sugereaza sa se opereze din nou, isi da seama ca situatia e proasta.

Aici intervine rolul amicului meu. I se propune sa il consulte (el sau profesorul lui) pe pacientul cu pricina. Cum cazul e evident terminal – si chiar el a recunoscut ca cel mai probabil pacientul va muri in curand – i se cere sa spuna o minciuna alba. “Domnule, nu trebuie sa va ingrijorati din cauza acestui marker tumoral, e normal sa creasca, urmati-va tratamentul si starea dumneavoastra poate se va imbunatati”. In principiu, sa-i redea increderea pacientului si sa-i ofere de 2 lei speranta. Spunand si o minciuna intre timp.

“Ma, nu pot face asta, nu e etic si nu e deontologic“.

Sa-i dai o mica speranta unui pacient spunand o minciuna nu e etic, dar sa primesti ȘPAGĂ este?

Privind din exterior, mi se pare un mare ipocrit. Daca as fi in situatia lui, nu stiu ce as face.

Romanul e oripilat de “lipsa de civilizatie” a altui roman, dar nu de propria-i nesimtire

Daca exista cineva care crede ca un studiu din 2011 facut de un socio-psiholog (Dorin Bodea) e aiuristic, sufera de ochelari-de-cal-ită cronica. Studiul arata o desprindere totala de realitate a autoevaluarii romanului. Credem MAJORITAR ca noi ne comportam civilizat, dar cei din jurul nostru sunt TOTI niste maimute needucate. Un studiu ceva mai nou al aceluiasi socio-psiholog arata existenta aceluias derapaj intre perceptia despre sine si perceptia despre aproapele sau INCLUSIV la romanii urbani, cu un job stabil, pentru care teoretic trebuie sa ai studii superioare absolvite. Cerem de la altii sa fie bine-crescuti, dar noi scuipam pe jos, tipam si nu ne spalam pe maini cand iesim de la toaleta. Super popor!

ImageImi tot aduc aminte de articolul asta si de studiile pomenite atunci cand ma lovesc de situatii de zi cu zi:

• o asistenta medicala mi-a facut observatie (relativ intemeiat) pentru ca discutam cu colegele mele PE TEME MEDICALE (metabolism, absorbtia nutrientilor, insulina, pancreas, stomac, motilitate gastrica) de fata cu un pacient care tocmai facuse o colecistectomie. Pacient cu care intrasem in vorba mai devreme si pe care l-am descusut pe toate partile despre operatie si ingrijirea pre- si postoperatorie pe care a primit-o in spitalul unde facem practica. Avea dreptate – nu e politicos sa vorbesti despre nimic de fata cu un pacient. Dar tot ea mai devreme a ignorat total faptul ca o ruda i-a cerut EXTREM DE RESPECTUOS sa scoata 2 perfuzoare din 2 paciente dintr-o rezerva. Doamna asistenta i-a raspuns afectata ca “ajung si la dumneavoastra” si n-a ajuns la ele nici dupa 30 de minute de trecut prin toate celelalte rezerve. Cine n-a avut niciodata o perfuzie intravenoasa nu stie faptul ca dupa absorbtia a 1 punga de 250 ml de perfuzie ai o nevoie relativ puternica de a urina. Lichidele ajung mult mai repede la rinichi, sunt ultrafiltrate – se formeaza urina repede. Daca n-ai cateter urinar si punga de colectare, poti ajunge sa urinezi pe tine sau sa o iei la plimbare prin spital spre toaleta, cu perfuzia dupa tine (motiv de urlete pentru orice asistenta civilizata). Desigur, ignorarea pacientilor e semn de politete, invatata dupa zeci de ani de spital.

• sediul firmei unde lucrez e intr-o cladire interbelica. E mai ieftin si e “la moda” sa spui ca “o cladire veche stimuleaza impulsurile creative mai mult decat o cladire de birouri moderna”. Ma rog, eu zic ca e un romanism sadea, un mod de-a-ti scadea costurile, sacrificand confortul. Problema e ca avem vecini batrani. Fosti protejati ai sistemului de trista amintire, care simt ca nu mai sunt bagati in seama de nimeni. O asemenea tanti are si un plod “sarac” de aprox. 25 ani, care n-a muncit niciodata in viata lui si probabil ca nu va trebui sa munceasca niciodata – multumita protectiei mamei lui (sau matusa, sau iubita sau ce-or fi ei, nu i-am intrebat niciodata). Impreuna cresc 4 (patru) potai de 15 cm inaltime si 50 cm lungime, care latra tot timpul cand ies din hruba in care locuiesc. Cam de 3 ori in cele 8 ore petrecute la serviciu de mine. Cine a auzit vreodata un caine mic latrand stie ca e un fel de sunet nearticulat, ascutit si pe care-l auzi de la 50 m distanta. N-am nimic cu cainii in general, nici cu cainii astia personal. Doar ca tanti si domnisorul nu strang niciodata rahatul dupa ei – si pentru niste piticanii, cateii astia scot mult rahat din ei, asternut frumos pe trotuarele din jurul cladirii. Desigur, semne de civilizatie.

Problema lor cu noi vine de la faptul ca vizitatorii firmei noastre (si cateodata si unii angajati) nu inchid poarta de acces in curtea cladirii. Ceea ce inseamna ca pot iesi cateii bine-crescuti ai lor in strada nesupravegheati. Presupun ca asta e motivul lor de suparare, oricare altul e absurd. Ideea e ca ei URLA intotdeauna cand prind ori vreun angajat ori vreun vizitator: “necivilizatule, nesimtitule, de ce nu inchizi poarta, de ce nu inchid toti nenorocitii care vin la voi poarta, sunteti cei mai necivilizati oameni bla-bla” (citat cuvant-cu-cuvant). Cererea lor e relativ indreptatita, dar sa ii reprosezi altuia lipsa de civilizatie in timp ce tu zbieri din toti rarunchii precum cea mai needucata mahalagioaica e absurd. E romanesc. Si nu in ultimul rand e… necivilizat!

• alt exemplu care-mi tot vine-n cap s-a petrecut intr-un telescaun din statiunea bulgareasca de ski Bansko. Vorbeam cu o prietena de avansul major pe care-l au bulgarii in organizarea statiunilor de ski/mare fata de Romania si observam faptul ca la ei banii si managementul au venit partial de la germani si partial de la mafia locala. Un romanas, vecin de telescaun, s-a bagat in seama si a ridicat drept argument faptul ca bulgarii sunt “mai civilizati ca romanii“. La o observatie simpla a comportamentului turistului mediu roman sau bulgar (la mare sau la munte) poti ajunge la o concluzie (poate gresita) ca nu sunt cu mult diferiti (in bine sau rau). Diferenta majora vine de la organizare (mult mai multi oameni care-si fac treaba cum trebuie, de la angajati de restaurante la oameni care fac curat dupa “civilizati”). Eu i-am atras atentia ca in Romania lipsesc utilitatile de baza pe o partie sau la mare. De exemplu, toalete nu prea sunt pe partiile noastre. Avem putine partii, dar si cele nou-aparute sunt gandite aiuristic. Cum sa faci un telescaun pe varful muntelui si sa nu te gandesti ca turistii (si operatorii lui) au nevoie macar 1 data pe zi sa se duca la toaleta? Raspunsul “civilizatului” vecin de scaun: “nu e problema asta cu toaletele, te duci in padure sa urinezi, altele sunt problemele“. Pentru ca, nu e asa, urinatul in padure e semn de civilizatie.

banca e un “magazin de bani” sau e o entitate din alte lumi?

De ce bancile sunt in acelasi timp promotorii conceptului de tranzactii ‘fara cash’ si de Imagecrestere a numarului de tranzactii cu carduri, dar in acelasi timp refuza sa accepte sa faca niste tranzactii banale cu cardul? Ok, comisioane pierdute, dar repet: de ce unui client i se pare ca merita sa piarda o suma de bani pentru cifra de afaceri crescuta, dar unei banci i se pare ca nu merita?

Explicatia primita de la cativa angajati de banci pana acum: “domnule, banca nu e magazin, daca vreti sa faceti o plata, o faceti cu cash”.

Si eu care credeam ca bancile sunt (la un nivel simplificat) un magazin care ‘cumpara’ bani ieftin si ii ‘revinde’ apoi scump.

A bank is a financial institution and a financial intermediary that accepts deposits and channels those deposits into lending activities, either directly by loaning or indirectly through capital markets. A bank is the connection between customers that have capital deficits and customers with capital surpluses.

 

Daca ai un card (de debit/credit) poti face plati cu el (aproape) oriunde in lumea asta  – unde exista un POS, indiferent care iti este banca emitatoare a cardului si care e banca detinatoare a POS-ului. Pentru un comision – platit de comerciant. Cu toate acestea, nu poti face o plata curenta la o casierie (fie clasica, fie de tip multimat) a unei banci cu cardul de la o alta banca. Poti plati cu un card emis de banca la care vrei sa faci tranzactia – dar nu toate bancile accepta asta.

De ce un comerciant accepta sa piarda o parte din banii pe care-i primeste (2-3% sau mai mult) pentru a vinde un bun sau un serviciu, dar o banca nu? Ok, la operatiuni de tip intermediere catre o alta banca (plata unei facturi, de exemplu), mai inteleg – banca nu poate folosi banii aia. Dar daca cel catre care se face plata are contul la banca unde se face plata, atunci banca are de castigat. Intra bani rapid in conturile ei, pe care ii poate folosi pentru operatiunile curente. Cu toate astea, nu accepta asemenea tranzactii.

Daca vrei sa faci o plata cu cardul pentru a cumpara valuta cash, majoritatea absoluta a bancilor nu vor accepta ca instrument de plata cardul. E absurd. Anumite case de schimb accepta carduri. Anumite multimate permit schimbul valutar in cont (cu accesul la cont facut prin card + pin). Dar n-am vazut inca o casierie care sa permita schimbul valutar cu plata cu cardul.