Lipsa de respect

Am mai scris pe tema asta (sau aici) atunci cand eram doar un amarat de elev de postliceala in practica/voluntariat prin spitale.

Mi se pare foarte trist ca de obiceiurile astea nu ne debarasam si ca 5 ani nu au schimbat nimic.

M-am intors in tara pentru 11 zile.
Intoarcerea in tara e intotdeauna o experienta in sine. Pe langa faptul ca treci de la o organizare a lucrurilor (in general) la o stare de dezorganizare aranjata, te intalnesti tot timpul cu lucruri pe care le regreti si cu lucruri pe care sperai sa nu le mai vezi vreodata.

Faci cum faci si ajungi de multe ori sa fii contra-timp, ai prea multe locuri unde trebuie sa mergi, lucruri de rezolvat, oameni de vazut.

Eniuei, unul dintre lucrurile pe care vroiam sa le fac a fost sa imi iau niste sange pentru niste analize. Imi trebuie pentru a lucra ca agency nurse aici si pe bune de vad vreun motiv sa platesc 140 lire pe 2 analize in UK, analize care ma costa 60 lei in Romania (chiar 55 cu card de fidelitate šŸ™‚ ).
Ma rog, analizele din Romania nu prea sunt recunoscute in Anglia, dar am un plan. Trecem peste.

Am ales o clinica privata mai mare, care ofera rezultatele si on-line si care era si oarecum aproape de casa. Unde imi faceam eu analizele inainte de-a emigra.
Am aflat ca s-au schimbat lucrurile, nu se mai recolta sange la clinica cea mai apropiata, dar puteam sa merg la un alt laborator al lor, situat intr-un spital care nici el nu era foarte departe de mine.

Pentru ca asa e sistemul in Romania, e un laborator privat care functioneaza intr-un spital de stat. Din ce am inteles, majoritatea clientilor laboratorului vin tot din spital, de la etajele superioare – pentru ca aici se fac majoritatea analizelor spitalului. Iar pentru cele care nu sunt decontate “de casa” trebuie sa plateasca pacientii.

Evident ca nu era nici o placuta care sa te ghideze catre laborator, a trebuit sa intreb un vanzator de la unul din chioscurile din spital. Cu tot sfatul lui, am ajuns intr-o casa a scarii prost luminata, cu niste echipamente medicale dezafectate zacand pe acolo. Noroc cu o asistenta care cobora cu niste analize, pe care am intrebat-o daca sunt unde trebuie si care m-a ghidat s-o iau la dreapta, pe alt coridor prost luminat.

Cam pe aici deja eram deranjat de alegerea mea, de ce naiba nu am mers eu la Synevo sau la alta clinica privata care era mai departe de mine? Comoditatea asta…

Pana la urma a trebuit sa stau la coada dupa 2 asistente din spital, care venisera sa lase niste sange/urina la analize.

Am avut o senzatie ciudata, asta e ceea ce faceam eu in timpul scolii (si uram fiecare secunda din drumurile astea la laborator).

La laboratorul spitalului meu ajung doar daca nu am chef sa astept dupa un porter: am vreun frozen section de dus la histopatologie de urgenta sau am sange de ridicat pentru vreun pacient (tot de urgenta).
Aici ar fi trebuit sa fac asta zilnic. Ha!

M-am amuzat in sinea mea de faptul ca ambele asistente aveau ceas, bratari, inele si lantisoare si duceau mostrele in cosuletele alea de plastic omniprezente in Romania. Doua chestii care nu prea-s permise in tara mea adoptiva.

Altceva, de data asta chiar deranjant, a fost faptul ca asistentele trebuiau sa vina cu plata pentru fiecare analiza in parte. Nu stiu altii ce cred, dar intr-un sistem medical cu atatea probleme ca cel de la noi, mi se pare extrem de deranjant sa pui o asistenta medicala sa se ocupe de plata unor analize.
Inteleg ca simbioza asta public-privat e inevitabila (oare?), dar trebuie sa existe alta solutie pentru a face ca banii aia sa nu trebuiasca sa treaca pe la asistentele medicale ci sa mearga direct de la pacient la laborator.
Eu unul, cand m-am facut asistent, am facut-o ca sa am grija de pacienti, nu sa ii pun sa-mi dea bani mie ca sa platesc eu niste analize. De plati ar trebui sa se ocupe o casierie, nu angajatii unei sectii medicale.

Oricum, ce mi s-a parut chiar enervant (de aici si titlul postarii) a fost felul in care doamnele de la laborator au vorbit cu cele 2 asistente.

nesimtita

La una au tipat pentru ca a lasat niste mostre, a plecat, apoi s-a intors peste 5 minute (pe ceas) cu altele.
“Nu se face asa ceva, e inacceptabil, nu ti le primesc, cum adica sa imi aduci astea in 2 transe?”
Fraticule, zici ca i-a aruncat cu sange infectat in ochi, nu ca i-a adus niste mostre pentru catalogare inainte de prelucrare…

La ailalta s-a rastit tanti de la casa/calculator/registratura (le facea pe toate la singurul calculator care functiona) pentru ca i-a adus asa multe. Apoi i-a vorbit urat cand i s-a spus ca “mai am cateva sa va aduc”.

Doua asistente medicale care doar au adus niste mostre la laborator – iar pentru asta au avut parte de tipete si cuvinte urate si nervi. Sigur, o sa para o prostie pentru multi asta, dar chiar m-am dezobisnuit cu asa ceva.
In cazurile in care nu mi-a convenit cum mi-a vorbit cineva in spitalul meu (si am facut plangere), de fiecare data am folosit o fraza “if I wanted people to yell at me in a hospital, I would have stayed in Romania“. Nu stiu de ce, dar speram ca nu mai e chiar asa…

Dupa ce am stat la coada asta pentru vreo 10-15 minute, mi-a venit si mie randul.

Mama, zici ca era alta persoana tanti de la calculator (o femeie la 50-55 ani). Mi-a zambit mieros, mi-a vorbit cu “dumneavoastra” (nu cu “ce vrei” si “ce vii cu astea aici” cum a vorbit cu colegele mele de meserie). I-am zis ce teste vreau si i-am dat o scuza partial adevarata, pentru ca n-aveam chef sa-i explic unde lucrez si pentru ce-mi trebuie. “Imi trebuie pentru ca am avut o intepatura cu un instrument medical dintr-un pacient si vreau sa fiu linistit”.
Am avut intr-adevar needlestick injuries in UK, dar m-au testat si testat si pacientii (deci era partial adevarat) – mie imi trebuie analizele pentru ca am nevoie de o varianta a lor din ultimele 3 luni pentru agency nursing, dar explica-i asta lui tanti “ce vrei“.

Vai, dar cand i-am spus de ce imi trebuie analizele, tanti a tras concluzia c-as fi doctor. “Vai, dar se poate, domnu’ doctor, cum s-a intamplat? Asteptati doar o secunda si va tiparesc asta si platim si gata, va rezolva coleguta mea acolo”. Dupa ce am platit analizele s-a si ridicat de pe scaun sa-mi arate unde sa merg sa mi se recolteze sangele.

Acolo era cealalalta colega a ei, care se rastise la prima asistenta medicala. Mie mi-a vorbit doar cu dumneavoastra, s-a aratat si empatica pentru mine cand a vazut ce analize-mi fac. Ma auzise mai devreme cand spuneam de ce-mi trebuie analizele, si ea m-a luat cu “vai, dom’ doctor, dar sa fiti atent pe viitor“.
N-a folosit manusi si nu s-a spalat pe maini, dar deja vroiam prea multe, nu?

De ce naiba mi-au vorbit mie asa mieros si cu asistentele asa urat? In conditiile in care ambele asistente au fost cat se poate de calme, nu au vorbit urat si nu au facut decat sa aduca niste sange/urina pentru teste…

De ce nu poti fi calm si politicos cu toata lumea (in masura in care o poti face cel putin pentru o persoana)?

Advertisements

Cum sa te prefaci ca muncesti in Anglia

Sau cum sa mimezi ca esti un profesionist.

Sau, in traducere de Ferentari (sa ma scuze cititorii mei mai crestini), cum sa fii un bulangiu imputit si sa scapi basma curata tot timpul.

In sala de operatie, echipa de nursing e formata din 3 oameni. Saptamana asta am avut inca 2 cazuri (dintr-o serie lunga) in care persoana a 3-a (diferita, de fiecare data cineva cu experienta mare in sistem) se fofila de la munca fix cand aveam nevoie de ea. Si am ramas eu, cu 6 luni vechime in teatre si 11 luni ca asistent medical sa rezolv niste situatii complicate, care presupuneau o serie de activitati de echipa.

In aceste doar 11 luni de munca in strainezia, am observat surprinzator de multe moduri in care niste colegi si colege (altfel auto-declarati megaprofesionisti (sic!) ) se feresc de la a munci prea mult, ca nu cumva sa isi si merite salariile.

In caz ca nu e clar, nemunca ma enerveaza, mai ales cand ma afecteaza direct. Ca sa ma descarc, le voi scrie aici. Desi e vorba de activitati facute de cateva zeci bune de persoane diferite, le voi atribui pe toate unui personaj generic, megaprofesionistul (fara majuscula). Majoritar sunt lucruri care mi s-au intamplat mie, adica sunt interactiunile mele cu megaprofesionistul.

megaprofesionistul va invata rapid cu cine isi permite sa faca scandal si cu cine nu. Va observa cine e nou sau nu are autoritate sau cine nu e inclinat spre a cere mai serios ajutorul, si va abuza de acest lucru. Daca un fraier munceste vizibil mai mult, inseamna ca e fix asta, un fraier, deci poate fi abuzat oricum. Asta am observat in special la infirmieri (healthcare assistants). Daca fraierul prinde curaj si face plangeri sau cere asta si asta, megaprofesionistul va fi cu gura mare. Daca vede ca nu merge sau se ajunge la superiori, cateodata se calmeaza, cateodata nu.

megaprofesionistul se va arata des fals-interesat de faptul ca fraierul munceste de ii sar capacele. “Y’alright?” va fi pe buzele lui, alaturi de “oh, that’s terrible” sau “bless you”. Dar nu o sa-l auzi “can I help you” sau “do you need a helping hand?”

lazy

megaprofesionistul stie sa se apere cu reguli, regulamente, legi si alte lucruri care au fost introduse ca sa ne protejeze de abuzuri. Dar care invita la abuzuri. megaprofesionistul e de multe ori tampitel, daca ii ceri sa-ti dea rest la 10 lire pentru 2 lucruri care costa 1,55 lire, o sa-ti dea 2 hartii de 5 lire si ceva maruntis in plus. Dar daca ai nevoie de el, va invoca paragraful x din regula y, care zice ca el nu trebuie sa faca asta in momentul ala. Nici ala care a scris regula y nu mai stie paragraful x, dar il stie megaprofesionistul… Exemple:
– la programul 08:00-18:00 ai dreptul la 2 pauze platite de 15 minute si una neplatita de 30 minute. megaprofesionistul stie ca, daca isi ia pauza la 12:00 (“ca sa fie pregatit sa te ajute”, daca e nevoie sa continue lista dupa 12:30, cand ar trebui sa luam pauza de masa toti, si ar trebui sa se termine operatiile de dimineata), ulterior, cand ceilalti 2 fraieri ramasi in sala de operatie vor termina singuri operatia pe la 12:40 (megaprofesionistul nu se oboseste sa revina la timp din pauza), cei 2 fraieri vor merge la randul lor la masa. Adica 30 minute nu se va intampla nimic in sala de operatie. Adica megaprofesionistul se va alege cu o pauza totala de minim 1h si 10 minute. Super, nu?
– La programul 08:00-21:00 ai dreptul la 2 pauze platite de 15 minute si 2 neplatite de 30 minute. megaprofesionistul stie ca e nevoie de el musai intre 17:30 si 19:30, in majoritatea cazurilor atunci se termina listele, inclusiv cele care “overrun”. Ca om care lucreaza pana la 21:00, e obligat sa ofere ajutor oricarui teatru care nu termina munca a 18:00. Pe rand, nu trebuie sa fie in 3 teatre deodata. Dar, invariabil, termina pana la 19:30, apoi poate sa frece menta platit 1 ora, urmat de plecarea acasa nu mai tarziu de 20:40. megaprofesionistul stie toate aceste lucruri, dar va insista sa-si ia pauza a doua de 30 minute fix pe la 17:20. Ca sa se intoarca la 18:00 (evident), sa ajute sa se termine 1 (hai, 2, daca e marinimos sau are timp) operatii in teatrele care n-au terminat la timp, apoi sa frece menta cu succes. Problema e ca in teatrul unde lucreaza megaprofesionistul raman 2 oameni sa termine o operatie, care de multe ori e una mai complicata si mai lunga (de asta nu s-a terminat la timp, evident). megaprofesionistul se alege cu aproape 3 ore de pauza pe ziua lunga de munca, la care adauga minim 2 mersuri “to the loo” de cate 10-15 minute. Munceste de se speteste, sarmanul.
– pe sectii, megaprofesionistul va stii intotdeauna sa isi ia pauza primul. Sau “cand trebuie”. Pe principiul “daca nu mi-o iau repede, fraierul o sa-mi ceara ajutorul cu ceva, daca sunt in pauza il pot flitui”. De nenumarate ori imi cautam colegele sau infirmierii sa ma ajute cu ceva ce nu puteam face singur. Ia-i de unde nu-s. De multe ori mai plecau si cu cheile dupa ei, stateam ca vita si luam medicamente din alta sectie pentru ca megaprofesionistul era in pauza.

megaprofesionistul stie sa-si ascunda egoismul sub masca profesionalismului. Am mai povestit exemplul (deloc singular) al colegei care a fost prima in rezerva unui pacient cu stop cardiac, numai pentru a iesi imediat cum au mai intrat 2 fraieri (colegi) acolo, ca sa se duca in pauza ei de masa. Timp in care eu, un coleg, plus band 6, 2 medici si echipa de Resus am dus pacientul cu puls 0 in ROSC (return of spontaneous circulation).

megaprofesionistul va documenta tot ce face si ce nu face. Nu pe principiul “if you didn’t document it, it didn’t happen“, ci pe cel invers “even if it didn’t happen, if you document it, nobody can easily prove it didn’t happen”. Daca te uiti pe nursing notes ale megaprofesionistului pe la ora 16:00, vei vedea ca pacientii lui deja sunt stabili si cu medicamentele de la ora 18:00 administrate, cu pielea intacta (manca-i-ar mama pe ei, nu conteaza ca sigur au cate o escara) si in stare perfecta de sanatate (cu NEWS 0), zici ca nici nu au nevoie sa mai fie in spital. Apoi face handover “skin intact, no changes”. Si te apuci sa faci primul set de OBS si vezi ca ai 2-3 cu NEWS 7, 1 diabetic cu glicemie 2 (adica aproximativ 50 pentru romani) si ca antibioticele i.v. pe care le-a dat megaprofesionistul erau doar agatate, dar nu curgeau, pentru ca branula era mai veche decat pestele vandut la restaurantul de la parter.

megaprofesionistul va escala toate rahaturile posibile si imposibile. Ca sa fie acoperit. Dar va escala 1 data si apoi nu mai face nimic 4 ore, daca doctorul nu vine, nu ii pasa ca-i crapa pacientul.

megaprofesionistul va delega orice poate. Am mai povestit de nenumarate ori ca in tara asta exista asistente medicale care se pensioneaza si nu au recoltat sange niciodata in viata si nu au pus vreo branula. Si nu au cateterizat vezical vreun barbat, pentru ca “asa zice policy-ul”. Care policy, atunci cand i-l arati (e pe toate calculatoarele), scrie negru pe alb ca oricine e competent poate cateteriza orice pacient, atata timp cat e capabil sa isi dea seama ca trebuie sa ceara ajutor specializat in cazuri speciale (tumori de prostata sau alte nebunii). Sa nu vorbim de ingrijirea pacientilor cu traheostoma, recoltare de sange arterial pentru EAB, ventilatie non-invaziva, transfuzii de sange, montare de tub NG sau multe alte lucruri pe care o asistenta medicala din Romania le face vrand-nevrand. Daca megaprofesionistul poate sa invoce vreo clauza obscura dintr-un policy, o va face. Chestia asta am vazut-o la agency nurses, care de multe ori vin noaptea doar ca sa administreze medicamente, sa faca documentatie aiurea si sa doarma. “I am not trained to do this“. Sa mori tu ca in 30 de ani de nursing nu ai invatat sa bagi un tub de plastic intr-o traheostoma ca sa aspiri niste secretii.

megaprofesionistul va ignora aceleasi legi si regulamente atunci cand vine vorba sa-si faca viata usoara. De ce sa inceapa administrarea medicamentele aproximativ la timp. Ce, medicul a prescris un medicament la niste ore exacte? E un fraier si ala. megaprofesionistul va administra medicamentele de la 8 la 9, de la 13:00 la 11:30 (sau mai devreme) si pe cele de la 18:00 la ora 16:30. Asepsie in prepararea medicamentelor i.v.? Ete na, nu te vede (de cele mai multe ori) nimeni in camera de preparare a medicamentelor. In Romania ma plangeam ca nu am manusi, aici avem manusi sa ne imbracam in ele, dar lumea nu le foloseste. megaprofesionistul face tracheostomy care fara manusi, intoarce pacientii incontinenti fara manusi, nu se spala pe maini (sa nu cumva sa i se usuce pielea) dar apoi da medicamente orale, pe care pune aceleasi maini.

megaprofesionistul va ridica in slavi calitatea educatiei primite de el in scoala lui. Fie ca e cel din tara lui (fie ca e Nigeria, Gana, Romania, Bulgaria, Portugalia, Italia, India sau mai stiu eu de unde), fie ca e chiar cel local. Bai nene, mataluta tocmai mi-ai demonstrat ca nu stii sa faci ceva de baza in meseria ta dupa ani buni sau chiar zeci de ani de munca si indraznesti sa imi zici ca scoala care te-a “produs” e exceptionala? Really?

megaprofesionistul va rupe usa in doua la ora terminarii programului. Daca e vorba de munca pe sectie, va face scandal daca un fraier face handover mai detaliat decat mincinosul “all patients are fine, no problems”. Daca e in sala de operatie, megaprofesionistul va face ca maimuta daca trebuie sa plece (Doamne fereste) la ora 17:50 (cand programul se termina la 18:00).

megaprofesionistul va face minimul necesar pentru functionarea sectiei sau a salii de operatie. Asta inseamna si aprovizionarea cu anumite consumabile. megaprofesionistul va lua cateva chestii generale, dar nu o sa-l vezi facand o aprovizionare profunda, ca sa aiba teatrul de toate. megaprofesionistul va fi acel care, apoi, va face scandal cand merge in alt teatru si vede ca alti megaprofesionisti ca el n-au facut aprovizionarea.

megaprofesionistul va sti sa isi ia laudele atunci cand ceva merge bine si sa paseze responsabilitatea pe altii atunci cand ceva merge prost.

megaprofesionistul va sti sa paseze pe altii nemultumirile sale, atunci cand cineva ii face orice fel de observatie. Exemplu banal: din 16 teatre, doar 3 au conector pentru laser. Anumite operatii de ginecologie, chirurgie generala/vasculara si de orl se fac cu laser. Automat, teatrul 13 e de ginecologie, 1 e de vasculara si 2 e de orl. Astea sunt cele 3 teatre cu conector de laser. Operatia cu laser de orl este una in care avem nevoie de mai multe echipamente voluminoase, printre care si un microscop. Teatrul 1 e cel mai mic dintre cele 3, teatrul 13 e des ocupat de ginecologie. Daca indraznim sa mutam o lista care nu are nevoie de laser din teatrul 2 in alta parte, un chirurg batran face tot timpul scandal, pentru ca el considera ca teatrul 2 e “al lui”. De 2 ori batranul i-a facut scandal unei colege band 6. Nu era vina ei. Dar nici vina noastra ca aveam nevoie de teatrul mai mare. Doar acolo aveam acces la laser si spatiu pentru operatie. De fiecare data megaprofesionista mea colega a venit si ne-a facut noua scandal, pentru ca, nu-i asa, daca cineva urla la tine si esti nevinovat, trebuie sa urli si tu la altii.

megaprofesionistul va sti cum sa faca sa para ca face totul “cu acordul tau”. Cand stie ca urmeaza munca mai multa, va intreba “cand I have my break, I need it now”. Si uite asa ramai sa pregatesti o operatie complicata in 2. Si megaprofesionistul revine fix cand totul e gata si poate sa stea pe scaun 2 ore.

megaprofesionistul stie sa identifice cand e cazul sa faca niste alegeri importante, care ii permit sa frece menta mai mult. Daca exista o operatie cu 3 operatii mici (nr. 1, 2 si 3) si una mare (nr. 4), megaprofesionistul se va oferi sa inceapa lista. Asta inseamna ca el isi ia pauza dupa ce e scrub la prima operatie, apoi tu iti iei dupa ce o faci pe a doua, apoi el o face pe a 3a, apoi ta-dam, cui ii vine randul sa faca operatia de 3 ore dupa 3 operatii de 30-40 minute? Sigur nu megaprofesionistului.

megaprofesionistul se va plange tot timpul ca e ocupat, chiar daca nu face nimic. Vine fraierul si vrea ajutor pentru ca pacientul lui are 150 de kg si a facut pe el si trebuie curatat si nu exista nici un HCA prin sectie? Mars, ma, de-aici, nu vezi ca fac documentatie? Daca fraierul face scandal mai sus, megaprofesionistul se va arata foarte afectat de aceasta indrazneala. Doar era ocupat. Vine tura de seara mai devreme si nu face nimic si un fraier din tura de zi zice ca are nevoie de ajutor pentru ceva? I se zice intr-un corĀ megaprofesionistic sa se duca sa ceara ajutor de la colegii de la tura de zi. Dupa aceea aceiasi megaprofesionisti se vor plange ca aia din tura de zi nu fac nimic toata ziua.

lazy-2

 

Desigur, unii vor citi randurile de mai sus si vor zice “hmmm, nu stiam ca pot sa frec menta atat de barbar pe meleaguri straine si sa am succes, ia sa fac si eu asta si asta si asta“. Cred ca stiti ce va urez. šŸ˜‰

Experiente in Spital (2)

Acum 4 ani, in vara in care am inceput scoala de AMG, am avut 1 luna de tratament ambulatoriu intr-unul din spitalele de recuperare si fizioterapie din Bucuresti pentru tendinita bilaterala. Tin minte cat de bucuroase erau asistentele (si singurul asistent) de faptul ca aveau un pacient tanar – pentru ca majoritatea celor care veneau acolo pentru un “sejur” aveau cam de 2-3-4 ori varsta mea de-atunci.

Abia acum am ajuns sa inteleg oarecum bucuria lor. Trecand peste faptul ca erau cam de-o varsta cu mine, deci era mai usor de gasit un subiect de conversatie ca sa treaca timpul (si procedeele terapeutice), dupa ce ai grija zi dupa zi doar de persoane in varsta, parca exista o oarecare diferenta in felul in care lucrezi atunci cand ai grija de cineva care are o varsta apropiata de a ta. Nu zic am vreo problema cu batranii, daca era asa, nu imi alegeam meseria asta, nici nu e ca si cum imi tratez pacientii diferit (incerc sa fiu la fel cu toata lumea).Ruud_Gullit_1988

Dar, repet, e altceva cand ultimii tai 50-100 de pacienti aveau varstele intre 60 si 90 de ani si dai peste unul in putere si la 25 de ani. Care a facut pneumotorax pentru ca a tras ca idiotul de fiare, dar chiar si-asa, I can relate to that :))

M-a bufnit rasul la reactia lui cand i-am explicat ca trebuie sa aiba grija de banii (si alte lucruri valoroase ale) lui, pentru ca se poate intampla sa dispara si trustul nu-si asigura nici o raspundere daca asta se intampla. Negru, vizitat de his “gang”, cu frizura a la Ruud Gullit in 90, solid, cu ditamai bratele, cand aude ca cineva i-ar lua banii exclama “he will live to regret doing that for the rest of his life“.

Parca ii auzeam pe cocalarii nostri, din salile (de forta, de karate) pe unde mi-am petrecut tineretea.

Alta chestie pe care ma straduiesc din rasputeri sa n-o fac este sa am pacienti preferati. Pentru ca se vede imediat daca te ingrijesti doar de-o persoana si ii aduci aia si ii faci aia si ailalta si stai mai mult timp cu el/ea. Plus ca… data fiind natura sectiei mele, au sanse mari sa moara foarte repede. Si e nasol sa tot moara oamenii de care iti place si de care ai grija cu drag. Dar tot se intampla sa am pacienti pe care sa ii simpatizez mai mult.

Una dintre pacientele mele simpatice era o batranica slabuta (adica numai pielea si osul) extrem de speriata si care tot timpul isi cerea scuze daca imi cerea ceva sau daca nu reuseam eu sa fac ceva – desi era vina MEA. Tot timpul o salutam cand veneam pe sectie, chit ca nu lucram in salonul ei.

Intr-o zi, a fost trimisa la o radiografie cord-pulmon. Cand s-a intors, locul ei in salonul de pacienti cu stare ceva mai grava a fost luat de alta pacienta, ea a fost mutata cu 2 saloane mai la inceput. Nu lucram in salonul ei, dar m-a vazut peste vreo 20 de minute si m-a strigat. Era speriata de moarte si tremura, la doi pasi sa planga. M-am chinuit sa o calmez. Am aflat ca, de fapt, nimeni nu-i zisese de ce e mutata ci doar ca i-au dat locul ei altei paciente. Era trista pentru ca sotul ei o vizitase dimineata si era intr-un salon, daca venea acum se va duce la alta femeie si n-o s-o mai gaseasca. Mi-am cerut eu scuze in locul colegei care n-a avut cand sa-i explice ce se intampla si i-am promis ca ii duc sotul personal la pat cand va veni. Si mi-am tinut promisiunea.

_

E amuzant sa ii vad ca ma simpatizeaza si ei.

Un pacient imi tot oferea orezul lui cu lapte (desi il tot refuzam pe motiv ca n-avem voie sa primim nimic de la pacienti). Intr-o seara muream de foame, nu mai aveam nimic de rontait si nu mai aveam cand sa cobor sa-mi iau ceva de jos, mai aveam 1 ora jumatate pana la handover (deci 2 ore pana plecam spre casa, aproape 3 pana sa si mananc). Mama, mama, ce bine mi-a prins orezul ala cu lapte. To hell with regulations.

Alt pacient ma intreba zilnic ce imi place sa mananc si apoi imi zicea ca poate sa-mi comande asta din meniul zilei (au asa ceva aici, nu au de ales intre branza cu paine si… iaurt cu branza, ca in alte parti) pentru cina, pentru ca el oricum mananca doar ce-i aduce familia. Asta desi am avut grija de el doar 1 zi.

O pacienta (o tanti diabetica durdulie din Bangladesh) ma lauda si ma ridica in slavi de fiecare data cand era familia ei cu ea, vai ce bine aveam grija de ea. Pana si familia ma lauda. Asta in conditiile in care familia era genul care comenta la tot si nu erau niciodata multumiti de nimic (chiar se luasera la cearta cu o sister intr-o alta zi). Tot timpul zicea ca nu vrea asta, nu vrea asta, nu vrea ailalta. Dupa ce ma rugam un pic de ea si o luam cu frumosul, accepta totul.

Am avut o pacienta romanca. Din nationalitatile conlocuitoare. Saraca a facut pneumotorax in sarcina (daca e sa ai ghinion, aparent se poate intampla). Ultimele 4 saptamani de sarcina le-a petrecut intr-o sectie de boli cardiorespiratorii. N-am avut grija de ea decat de vreo 4 ori in luna asta. M-am chinuit sa-i explic ce se intampla, ii traduceam ce-i zicea echipa de doctori. M-a intristat faptul ca era de 30 de zile in spital si habar-n-avea ce avea exact sau de ce i s-a intamplat. E nasol sa fii bolnav intr-o tara straina si sa nu stii limba.

Cu sotul ei n-am vorbit niciodata (venea seara, dupa ce dadeam medicamentele de la 6, deci dupa ce-i faceam Clexane-ul). Bai, de fiecare data cand venea, se chinuia sa imi faca cu mana si sa ma salute.

Nu ma laud, nu sunt eu cine stie ce Asistent Medical, nu am rescris vreo regula a ingrijirii pacientilor. Doar vroiam sa spun ca genul asta de interactiuni te fac sa iti placa meseria ta. In opinia mea.

_

Partea proasta e cand ai un pacient care e simpatic, dar vezi ca i se inrautateste starea. Si faci tot ce poti, anunti doctorii, ii prescriu lucruri, e investigata, dar tot e din ce in ce mai rau.

Tanti aia cu care pana la pranz radeai si faceai glume, care era anxioasa, dar foarte lucida, care se plimba prin salon singura… vezi ca respira foarte repede si e si tahicardica. Si vezi ca nebulizatoarele nu o mai ajuta. Dar speri ca va fi mai bine.

Si pleci. Si apoi afli ca a murit.

Simti ca munca ta e in van.

Azi am aflat ca mi-a murit pacienta descrisa mai sus, dar mi-am adus aminte de cea de-acum 3 saptamani.

Am lucrat 5 zile din 7. In ziua a 5-a eram praf. Luni dimineata, dupa 2 zile de munca obositoare, cascam si mi se inchideau ochii la handover. Primesc un bay impreuna cu o sister (short-staffed), dar “help a sister do a bay” s-a tradus pentru mine din ziua a 2-a de munca prin “ia 5 pacienti si ai grija de ei 99%, vino la mine daca ai o problema grava”.

Dau medicamentele la 2 paciente, ajung la a 3-a, vad ca este inconstienta, fac OBS: low BP, high HR, high RR, low SpO2 (75%!) desi era pe O2 (4l NC).

Stii cum te trezeste un pacient cu EWS 12?

Gandeste-te la cea mai mare cana de cafea pe care ai baut-o vreodata (sau sprint de dimineata, sau 100 de flotari, sau cearta, sau ce or mai folosi oamenii ca sa se trezeasca) si multiplic-o cu cat vrei tu.

Anunta medicii, anunta sisterul, pune NIV, fa scandal ca nu-ti da nimeni codul pentru aparatul de masurat glicemia, masoara glicemia, refa OBS, ajuta la ABG, refa OBS, ai grija si de ceilalti pacienti, refa OBS etc.

La 18:00 a inceput sa vorbeasca, cand am plecat avea EWS 4. Familia era entuziasmata, dupa ce plansesera toata ziua. Score one for the team!

La tura mea urmatoare (peste 3 zile) am aflat ca a murit cu o seara inainte.

Rahat.

_

La un moment dat aveam 3 paciente gravide internate pe sectie. 2 au fost externate rapid (au avut infectii respiratorii). Oricum, cand a fost transferata a 3-a deja se glumea ca trebuie sa transformam sectia in obstetrica/ginecologie.

Unit manager-ul ne-a recomandat sa invatam urgent cum se asista la nasterea unui copil, pentru ca ne cresteau sansele sa sa se intample asa ceva pe sectie.

Am intrebat daca exista cursuri de e-learning pentru asta pe intranet šŸ™‚

(Descrierea cea mai corecta pentru e-learning-ul astora este ca te pregateste extraordinar de bine pentru a trece cursul de e-learning. Si cam atat)

_

Asta a fost in contrast cu death.gifziua in care am fost numiti Trust-Wide “the Ward of DEATH“, pentru ca ne-au murit 4 pacienti in 24 de ore (1 inainte de-a incepe handover-ul, 2 in tura mea, 1 imediat dupa).

_

Am facut prima mea transfuzie. Si pe-a doua. Nimic spectaculos, in Romania poti face asta din anul 1, daca dai peste o sectie cu oameni care au nevoie de ajutor si care prind incredere in tine.

Atata doar ca, aici, in mediul steril de training, era super usor sa scanezi punga, badge-ul, sa printezi eticheta si gata. Cand ai o pacienta de 92 de ani care nu aude si tu trebuie s-o intrebi de minim 5 ori numele pana termini transfuzia si de multe ori daca simte ceva dureri, se duce naibii trainingul.

Ca sa nu vorbim ca iti moare imprimanta (no charge, evident). Sau ca, daca are charge, cateodata nu vrea sa printeze.

Sau ca porcaria de scanner nu iti scaneaza badge-ul sau codul QR de pe wristband-ul pacientei.

Sau ca poti avea norocul ca pacienta sa aiba nevoie sa mearga la toaleta fix in timpul transfuziei si sa iti ofere un cadou de 7 pe Bristol Stool Scale, cu o aroma delicata.

_

Orice zi in spital e o posibilitate de-a vedea si ceva nou si interesant. vp-shunt

Fie ca e ceva despre care doar citisei (cum arata picioarele unui pacient care a fost “recoltat” de vene ca sa i se faca un bypass coronarian de 4 artere), fie ca e ceva ce pare atat de SF incat trebuie sa fie scris gresit – si intrebi, si afli ca nu e gresit (shunt ventriculo-peritoneal facut unui pacient cu hidrocefalie post comotie cerebrala).

Trebuie doar sa iti faci timp sa deschizi ochii si sa pui intrebari.

 

 

 

Cum poate omori o greseala de nume un om in spital

Citez cazul trist pe sarite (pentru curiosi, e din The Independent sau din The Telegraph sau din The Evening Standard) :

O pensionara (85 ani) din Marea Britanie (nascuta in Germania) a murit dupa ce a pierdut prea mult sange pe masa de operatie intr-un spital din nord-vestul Londrei. Era operata pentru (din ce inteleg) o problema la artera aorta (un anevrism aortic abdominal, probabil) si nu a primit transfuziile de sange intentionate pentru ea pentru ca erau destinate unei persoane cu prenumele IrNgard, iar numele ei era, de fapt, IrMgard. Constiinciosi in privinta regulilor dar mai putin in privinta sigurantei pacientului, personalul medical a respins unitatile de sange care au sosit preoperator pentru pacienta “numita gresit” si au “asteptat sa vina sangele”. Pana a sosit sangele tip 0, starea pacientei s-a inrautatit major si a murit.

Cel putin asta e concluzia auditului intern din spitalul respectiv si a biroului Medicului Legist local (concluzii proaspat publicate – pentru ca totul s-a petrecut cu ceva timp in urma).

transfuzie

Pe langa faptul ca evenimentul s-a petrecut pe langa mine si ca incerc sa invat din greselile mele sau ale altora, povestea mi-a sarit in ochi si pentru ca ieri am vazut ce usor se pot intampla tampenii cand birocratia si acoperitul fundului propriu, combinate cu oboseala si supraincarcarea cu munca nu ii fac bine pacientului.

Oricum, tendinta englezilor de-a scrie gresit numele pacientilor in acte este criminala.

 

Si povestea mea din tura de ieri:

Eram short-staffed, ca de obicei. Precum ziceam, in mod normal ar trebui sa avem 2 sisters + 3 asistente pe tura + eu (supernumerary). Plus unit-managerul (in tura de zi, pana la 17:00). Acum aveam 2 sisters + 1 asistenta (care era si agency nurse, adica nu era din spital sau de pe sectie) plus eu si o asistenta-studenta (primul an). La 33 pacienti (vreo 10 in stare medie-spre-grava), cu 3 decese, 1 pacient pe moarte + 3 externari + 3 internari intr-un shift, se strange multa munca.

In trustul meu NHS poti sa dai transfuziile de sange unui pacient doar dupa ce faci un curs in perioada initiala de “inductie” in interiorul trustului, curs obligatoriu, care se repeta la un numar de luni (12 sau 24, nu mai tin minte exact ce am citit eu de capul meu – eu nu l-am facut inca, pentru ca mi-au amanat inductia cu inca 1 saptamana). Dupa ce faci cursul, primesti pe cartela un cod pe care trebuie sa-l notezi folosesti ca sa printezi o eticheta pe un formular care se ataseaza pe unitatea de sange. TOT PROCESUL e detaliat aici (post scris dupa ce am facut cursul). Nu ai cartela – nu poti scrie formularul, nu poti transfuza pacientul. Asta pe langa No wristband, no transfusion (dar verificarea de wristband o faci oricum de la inceputul turei si e o regula de bun-simt).

Oricum, treaba cu codul nu are nici o legatura cu verificarea numelui si datei nasterii pacientului (verbal si pe wristband), verificarea integritatii perfuziei, verificarea functiilor vitale si alte verificari inainte de-a da o perfuzie. E o chestie administrativa.

Sangele a stat in sectie minim 45 de minute de cand a sosit si pana asistenta a gasit timp sa se gandeasca sa-l administreze (e adevarat ca a sosit fix cand dadea medicamentele de seara – ceea ce se intampla la 18:00, si daca nu le faciĀ  cu cap, nu apuci sa le termini pana la 19:30, daca nimeresti peste pacienti cu multe medicamente administrat i.v.). Eu m-as fi ingrijit de sange primul si apoi de restul medicamentelor, dar poate sunt eu tampit. E adevarat, poate fi administrat (daca n-are nimic vizibil si a fost pastrat la temperaturi normale) in pana la 4 ore de la plecarea de la banca de sange – in Romania, cel putin asa zice ghidul de proceduri pentru AMG de la Ministerul Sanatatii.

Dupa aceea am observat cum nici asistenta nici sister-ul nu isi asumau responsabilitatea administrarii unei unitati de sange fara codul antementionat. Sa tii sangele pe hol aiurea pentru ca n-ai un cod pentru un formular e cam stupid – in conditiile in care numele e ok, restul verificarilor sunt ok si ai semnat deja de ceva vreme pentru primirea sangelui.

 

Pana la urma s-a descoperit ca sefa de tura (sister-in-charge) avea codul-minune cu ea, s-a ocupat si de asta. Nici n-a mai apucat sa-si termine toata munca de documentare si verificare a pacientilor pana la sfarsitul turei.

Daca am inteles bine, exista niste conditii de baza pe care trebuie sa le indeplinesti pentru a fi sister-in-charge, printre care s-ar numara traininguri pentru diferite tehnici specifice sectiei, plus canulare si venepunctura, administrare transfuzii si verificare glicemie s.a.. Ca sa se asigure ca exista cineva care “poate sa le faca pe toate”.

Problema e ca nu poti sa le faci pe toate si sa ai grija si de 1 treime din bolnavii din sectie.

E nasol sa fii short-staffed.

Maine ma prezint la munca cu 4 cereri pentru cursuri fara de care nu pot face anumite proceduri (venepunctura, competente in utilizarea unui glucometru, competente in aparatele de respiratie non-invaziva si administrare transfuzii) + o cerere pentru politica trustului in privinta transfuziilor, pe care n-am gasit-o pe net. Cereri pe care le fac pentru ca, se pare, daca nu ceri ceva aici, rar primesti de la sine.

Pentru ca e scĆ¢rbos sa zici “nu am cursul” si sa arunci totul tot timpul pe altul.

Drepturi imagine: SWLpath.nhs.uk

Experiente in spital (1)

Ieri am ratat ceva in mod stupid. Am (puse cap la cap) cam 4 luni de practica (si voluntariat) pe UTIN si cateva la ATI in spate, chit ca eram elev, TREBUIA SA FI RETINUT ASTA!

Am primit un pacient cu AVC ieri. Stabilizat la UTIN, transferat la mine. Puls de 90-100 in ultimele 36 ore (cel putin asta au trecut colegele dinainte in fisa). Cand ii masor eu pulsul (cu pulsoximetrul) imi apare 130-145. Nu se oprea la o valoare de nici un fel. 130-135-145-138-132-133 in 10 secunde. Credeam ca e prost pozitionat pulsoximetrul.
Am schimbat degetele, am sters degetele, am trecut la lobul urechii. 130-145. Pacientul arata ok (pentru un pacient post-AVC), nu era agitat, nu era transpirat, pielea era rozalie. TAS pe la 130 (abia i-o masurasem).

Carotida nu era palpabila (pacient obez), folosesc artera radiala. Masor de 3 ori, niciodata nu imi iese mai mult de 95 (90, 95, 92). Puls oarecum neregulat. Escalez – anunt o sister, imi recomanda sa documentez asta si sa fac EKG pentru a confirma HR.
Fac EKG – aparatul imi arata 130-148, nu vrea sa se opreasca pe o valoare. E adevarat ca am vazut ca pe derivatii nu se vedea unda P, dar n-am zis nimic. Mai precis, am vazut si am trecut mai departe – credeam eronat ca venise cu FiA, pur si simplu nu am avut vreun declic “bai, asta nu e ok!”. Ma chinuiam sa conving masinaria sa printeze, nu vroia in nici un fel, oricum pozitionam hartia (avea un top intreg) – imi tot zicea “OUT OF PAPER”. Deh, asa se intampla cand te arunci cu capul inainte ca muschetarul sa faci EKG fara sa ti se faca un minim instructaj despre aparat.

Dupa aproape 10 minute de chin cu aparatul (pacientul avea niste probleme la picioare, era dat cu un spray emolient, nu stateau electrozii neam, cand stateau electrozii pe picior, se dezlipeau cei de pe piept, apoi o pacienta de langa striga dupa mine), am documentat faptul ca ECG-ul a confirmat pulsul crescut, am anuntat un doctor si am trecut la alt pacient.
Au venit 2 medici de la Neurologie in vreo 15 minute, au verificat EKG-ul si au diagnosticat Fibrilatie Atriala NOUA, au prescris Digoxin, au cerut ecocardiografie si au mormait ca “medicilor de pe sectia mea nu le pasa de pacientul respectiv“. Asta pentru ca EKG-ul de ieri arata fix acelasi lucru: puls >100 bpm, lipsa unda P.

Scaparea din partea mea a venit si din cauza ca dimineata nu i-am administrat eu medicamentele pacientului ala, fiind inca la inceput, ma mai ajuta cineva (sau, mai precis, ajut eu pe altcineva). Daca stiam ca n-are Digoxin (sau betablocante) poate faceam o conexiune.

Din ATI tineam minte ca un pacient cu disocierea pulsului intre ce masoara pulsoximetrul si ce masoara invaziv un cateter (arterial) e un semn nefast pentru pacient. Dar asta vazusem doar la pacienti bradicardici, nu la tahicardici. Si daca avea cateter arterial, nici prin gand nu-mi trecea sa-i mai masor pulsul si manual.

normal-heart-rythm-vs-atrial-fibrillation

Acasa am verificat chestia asta. Intr-adevar, la pacientii cu Fibrilatie Atriala POATE EXISTA DISOCIERE intre pulsul radial si pulsul real al inimii.
Asta se mai intampla si in Tamponada Cardiaca, hipovolemie, alte conditii grave (Fibrilatie ventriculara, stop cardiac) si altele. De tinut minte.

Lectii pentru mine:

ā€¢ cand vezi disocierea pulsului intre ceea ce palpezi si ceea ce masinile iti arata, nu lasa pacientul in plata domnului, insista pe un consult medical.
ā€¢ fii sigur ca iti cunosti pacientul, nu mai presupune ca are ceva ce nu are (inca).
ā€¢ daca vezi pe EKG ceva ce-ti pare ciudat, nu ignora.

2 surse unde se poate verifica treaba cu disocierea pulsului: 1, 2.

Pagina excelenta cu teorie + EKG-uri despre Fibrilatie atriala.

A, da, ca mentiune: Fibrilatia Atriala NOUA e de regula acompaniata de tahicardie, cea mai veche poate fi si bradicardica. Exemplu.

 

 

 

 

Titlu nou, rubrica noua.

Poate o sa recitesc asta si o sa tin minte pe viitor sa nu mai repet greselile din trecut. Poate o sa fie de folos si altcuiva asta.

Drepturi imagine: Afibmatters.org

Jurnal de practica in spital (1)

ā€¢ Penultima perioada de practica, mai ramane 1, la vara, inainte de examen. Ultima mi-am pastrat-o pentru chirurgie, ramanea sa aleg* ce sa fac de data asta. Am ales din nou sa merg la sigur, in sectia unde am mai facut practica. Exista avantaje si dezavantaje clare legate de decizia asta, dar am preferat sa am o oarecareĀ continuitate.

ā€¢ E prima data dupaĀ 1 an cand vin la practica cu colegi de clasa. Exista avantaje si dezavantaje si in cazul asta: e mai putina munca ramasa pentru mine, dar ai un anumit confort psihic atunci cand faci ceva impreuna cu cineva care te vede ca egal, nu ca un inferior (cum ne vadĀ unele asistente medicale sau doctori).

ā€¢ Orice s-ar intelege din ce povestesc eu pe aici, realitatea e ca, de multe ori, ca invatacel asistent-medical nu faci (efectiv) prea multe in practica. Nu generalizez, dar fac o presupunere logica. Pe langa faptul ca teoretic nu avem voie (legal) sa punem mana pe pacient, doar sa observam, ceea ce putem face noi este limitat de ceea ce considera o AM ca suntem in stare sa facemĀ (si de ceea ce ii permite climatul sectia in care lucreaza sa ne lase sa facem). Din start, cunostintele noastre teoretice si practice sunt mult limitate fata de o AM cu vechime. Daca la practica ajungem pe tura unei persoane careia ii place sa faca totul personal, sau nu are incredere in noi sau pur si simplu nu poate delega anumite lucruri – scade brusc numarul de lucruri pe care le poti face cu pacientul. Nu zic ca trebuie sa fie altfel, am obosit plangandu-ma inutil pe tema asta. DoarĀ stau si ma gandesc la toate zilele mele de practica din ultimii ani si ma gandesc ca am facut incredibil de putine lucruri – si ca se vede.Ā PanaĀ si colegeleĀ mele mi-au spus ca se asteptau sa fiu mai agil si mai sigur pe mine dupa atata timp petrecut prin spital.

ā€¢ Nu inteleg ceva in privinta mea. Nu am probleme cu sangele de prin diverse orificii, aspiratul gastric, ranile infectate, puroiul, eruptiile cutanate, materiile fecale, urina, mirosurile de spital, stomele, escarele, amputatiile samd. Dar cand vad niste secretii traheale pe sonda IOT sau pe traheostoma, ma loveste un pic de scarba. E singurul lucru care inca imi mai provoaca o urma de scarba in ziua de azi in spital.Ā Nu e nici cel mai puternic miros si nici cel mai periculos lucru cu care te intalnesti in spital. Dar ma deranjeaza. Bizar.

ā€¢ Mi se pare interesant sa vad introducerea unor noi si noi hartii, limitari si modificari in procesul de ingrijire al pacientului. Din octombrie si pana acum am observat mai multe noutati, introduse incet-incet. Ca elev, imi sunt relativ indiferente, practic orice lucru e mai mult sau mai putin nou pentru mine in spital. Pentru AM, mai ales pentru cele cu vechime, e cu totul alta mancare de peste. Rezistenta la nou este mult mai mare cand ii ceri cuiva care a facut ceva intr-un fel (bun, rau) cu un anumit grad de eficienta sa schimbe si sa faca altfel. Ma intreb sau pot saĀ imi imaginez cum au reactionat oamenii la introducerea purtarii obligatorii a manusilor, a regulilor de asespsie si antisepsie, aĀ calculatoarelor, a injectomatelor samd. Oare cum o sa reactionez la schimbari in viitor, din postura de angajat? Stiu sigur ca nici in jobul meu in publicitate nu mi-au placut multe schimbari si ca le-am acceptat cu greu.

ā€¢ Azi am asistat la mutarea unui pacient cu enterostoma (post-enterectomie) pentru curatarea unei escare sacrale, la cererea unui doctor. Cum s-a nimerit sa fiu eu pe partea cu stoma, am intrebat fix eu de 2 ori daca va tine stoma aia cand se va lasa pe ea greutatea unui pacient de 100 si ceva de kg. Doctorul si 1 rezident mi-au zis ca nu e problema, sa “las asa”. Ce s-a intamplat peste nici 5 minute de la intoarcerea pacientului? Stoma a plesnit, umpland patul, pacientul, electrozii, tubul de dren, cicatricea de pe mijlocul abdomenului SI locul de insertie al unui cateter arterial de materii fecale. Bineinteles ca n-a zis nimeni nimic. Cand un infirmier a smuls fara sa vrea perfuzorul din serul heparinizat conectat la cateterul arterial, umpland pacienta si jumatate din oamenii de langa pat cu ser, n-a zis nimeni nimic. Cand a venit asistenta sefa si a pus mana (fara manusi) pe bandajul murdar ca sa vada cum sta situatia sub el, n-a zis nimeni nimic. Cand eu am gresit si am atins foarte putin cicatricea de sub bandaj (indepartat intre timp) cu un fir de la monitor (pe care m-am gandit eu sa-l indrept, pentru ca bazaia monitorul), greseala corectata dupa mai putin de 10 secunde tot de mine, imediat mi-am primit nu una, ci 2 observatii: nu te mai baga tu sa faci nimic, lasa-le pe asistente sa faca daca nu te pricepi.

ā€¢ Stiu ca nu e corect sa-mi dau eu cu parerea despre viata altor oameni cu care am contact doar o perioada scurta de timp. Dar in astia 2 ani jumatate de practica am vazut de mai multe ori niste cazuri de mancatorie, certuri, tipete, observatii facute in public. Ca unele persoane se poarta urat cu mine sau colegi de-ai mei sau cu pacientii, e inutil sa mai mentionez sau sa mai comentez. Dar mi se pare incredibil cum pot sa se poarte intre ei cateodata colegii de sectie, oameni care lucreaza 12 ore zi de zi unii cu altii, de luni sau ani buni. Si e incredibil cat de urat se rezolva niste situatii problematice de anumiti oameni si cat de plin de tact se rezolva de alti oameni. Nu ca as fi eu usa de biserica si nici n-am fost numai in locuri de munca unde toata lumea se placeaĀ cu toata lumea (desi am lucrat intr-un loc unde angajatiiĀ se cam iubeau intre ei mai mult decat ai fi zisĀ šŸ™‚ ). Dar tot timpul a existat un minim respect si o dorinta de-a rezolva problemele cat de cat in privat, nu cu certuri in vazul lumii si cu jigniri constante. Nu pot sa inteleg cum pot functiona niste locuri unde colegii nu au un minim de respect unii fata de ceilalti. Ca sa nu vorbesc de alt aspect: cand esti platit cu 2 lei si mai ai si o gramada de munca si griji, de undeĀ mai ai timp si energie sa te consumi cu ura fata de un coleg (sau mai multi)?

  • Scoala mea NUĀ ne permite sa ne alegem noi sectiile de practica, dar, cu niste rugaminti si putin bun-simt, se accepta si ceea ce fac eu. Logica mea e simpla: colegele mele (si eu, acum 2Ā ani) pierd in anumite cazuri 1-2-3 zile pana sunt repartizate pe cate o sectie de cineva de la scoala, apoi inca 1 cu un instructaj de protectia muncii, in ultimele zile de practica mai pierd vremea fugind dupa semnaturi prin spitale.Desigur, nu zic ca asa se intampla tot timpul si peste tot, dar asa am pierdut niste zile de practica in anul 1 si la inceputul anului 2, nu vroiam sa mi se intample asta si acum. EuĀ merg la As. Sefa inainte de perioada de practica, o intreb frumos daca ma primeste de luni, luni la prima ora sunt la spital si vin pana in ultima zi, cand las foile de semnat pe biroul dansei si le culeg saptamana urmatoare. 0 zile de practica pierdute.

Anul 1 din perspectiva altui elev de postliceala

Florin a dat peste blogul meu pe la sfarsitul lui 2013 (daca tin eu minte bine).

E doar cu cativaĀ ani mai mic decat mine, a absolvitĀ o facultate si un master si are un job nici prea rau, nici prea bun. Dar vroia altceva.

Cauta niste informatii despreĀ felul in care devii asistent medical. Nu era hotarat ce scoala sa aleaga, vroia sa vada cam cum e viata pentru viitorii asistenti medicali si vroia sa afle ce ar fi trebuit sa invete pentru a se pregati pentru inceputul scolii.

Am comunicat prin e-mail.Ā I-am raspunsĀ la intrebari in masura in care am fost in stare. Vara trecuta a dat admitere la scoala unde sunt si eu elev.

In toamna a inceput anul 1.

L-am rugat sa-mi povesteasca in scris, pe scurt, experienta lui ca viitor asistent medical, intamplator coleg de scoala.

Tot ce pot sa spun e ca sunt invidios pe cat de repede a reusit sa se descurce si sa invete sa faca anumite lucruri in spital, in conditiile in care mie mi-au trebuit aproape 3 semestre (si o perioada de voluntariat peste vara) ca sa ajung la un nivel al cunostintelor practice similar.

Un om care stie ce vrea sa faca, are un plan si nu se lasa descurajat rapid. Felicitarile mele.

Urmeaza un scurt guest post, din care sper sa invete eventuale persoane care se vor afla in situatii similare cu cele prin care am trecut noi pe drumul spre a deveni asistent medical:

1. Scoala a inceput de 2 saptamani, pana in acest moment sunt multumit de capitolul cursuri, in clasa avem un efectiv de 35 de cursanti, dintre care 25 frecventeaza cu regularitate cursurile, profesorii au intrat in paine inca de la inceput, predau la fiecare ora, metodologia de predare este una buna, exemple clare, teste, recapitulari … pana acum e ok.

Inca incerc sa ma adaptez cu ritmul alert pe care il impune munca, scoala, familia, iubita etc. Chiar daca au trecut 2 saptamani tot nu am reusit pe deplin sa ma acomodez, programul e foarte incarcat, sa nu mai punem laĀ indoiala ca e necesar sa gasesti timp pentru studiu intr-un program care incepe la ora 6 dimineata si dureaza pana la ora 21.
Mai in gluma mai in serios mi-am gasit raspuns si la problema asta, simplu: in metrou, in tramvai etc. … bine sunt lucruri cu care te contrunti si tu si pe care le stii deja.
Astept cu nerabdare perioada de practica.

2. Sper sa nu trag concluzii primite, dar ma declar dezamagit de sistemul de predare, nu in totalitate, dar am materii la care profesorii MEREU se grabesc, vin, iti trantesc 10 pagini in 1 h/1,5 hĀ de curs si restulā€¦ studiu individual. Da, sunt de acord ca trebuie sa inveti singur, dar cand vine vorba de “conspect” de 30/40 de pagini de carte de pe o saptamana pe alta, ma dezgusta. Nu pentru faptul ca trebuie sa muncesc singur, ci pentru faptu ca platesc niste bani, bani munciti, pentru niste servicii care nu le primesc in schimb. Asta e frustrant, imi si imaginez in anul 2 sau 3 ca o sa am multe lipsuri din cauzaĀ asta. Sunt (aproape) sigur de asta pentru ca inca de pe acum aud lozinci de gen: “trecem mai departe, ati vorbit despre asta la bazele nursingului” si multe alte exemple.
Si nu in ultimul rand ma nemultumeste faptul ca in mare am terminat aproape un semestru si nu am intrat decatĀ 1 data in sala de demonstratii a scolii. E aberant sa-i spui cuiva ca ai fost de 4 ori in sala de informatica si 1 data in sala de demonstratii. Am ales sa ajung asistent medical, nicidecum in domeniul IT.

3. Iata-ma ajuns si in semestrul al doilea din primul an, iar tu apropiindu-te cu pasi repezi de finalul acestei provocari.

As dori sa abordez discutia din 2 puncte de vedere : scoala (cursuri) / practica.

Practica.
Per total, sunt multumit de ce am facut la practica, dar se putea si mai bine.
Mai exact, am trecut prin 2 stagii de practica, primul la spitalul X ( 3 saptamani ) pe sectia X, unde m-am lovit pentru prima data de ceea ce inseamna profesia de asistent medical.
Pe langa tot ce am invatat si tot ce am vazut, usor, usor mi s-a permis sa:
dizolv zeci de medicamente si sa le administrez pe branula
schimb perfuzii
sa pun branule (noi) de cateva ori
sa scot branule
adimistrez medicamente cale orala
recoltez de cateva ori
sa verific tot stocul de medicamente/toate fisele pacientilor la discretie ( am avut unii colegi care nici macar nu aveau permisiunea sa se atinga de fisele pacientilor )
sa asist la: ekg-uri / paracenteze / ecografii / endoscopii
Aici la spitalul X era un flux continuu, sa nu zic haos, foarte multi pacienti cu diferite afectiuni chiar si HIV stateau in acelasi salon cu ceilati pacienti. Conditiile nu erau tocmai ok. Mi s-a permis sa fac destul de multe lucuri pentru ca asistentele de acolo nu faceau fata, lucru care a fost un plus pentru noi cei veniti in practica.
Am intalnit si asistente mai amabile care cand erau in toane bune aveu chef de tine, in alte zile nici nu te bagau in seama, dar mi-am vazut interesul, cand eram dat afara pe usa intram pe geam. ( primul stagiu de practica )

In al doilea stagiu de practica am fost repartizat la spitalul Y pe sectia de Y.
Aici sistemul era cu totul altfel, totul era mult mai curat, mai organizat si toate erau bine puse la punct.
Si aici am reusit sa castig increderea asistentelor si sa imi vad de treaba mea chiar daca pentru unele asistente am devenit antipatic din prisma faptului ca eram prea curios, altele au apreciat lucrul asta samd.

Dupa prima saptamana de practica am reusit sa le castig increderea asistentelor si pe langa unele lucruri pe care le-am facut in spitalul X, aici am reusit sa:
sa pregatesc instrumentar pt sterilizare
sa schimb pansamente
sa fac injectii subcutan (anticoagulante)
am ajutat acolo unde era nevoie, chiar si la nevoile de baza: hranit pacienti / am facut si toaleta completa a unui pacient ( nu am dat inapoi de la nimic )
masurat glicemie cu glucometru
am asistat la: eco de cord (nu prea am inteles mare lucru), radiografii de toate tipurile – abdominale, toracale etc. Luam pacientul in carucior din pat, asitentele imi puneau foia de observatie in brate si mergeam oriunde pacientul avea programare. La final aducem pacientul in pat. Am avut si pacienti supraponderali cu care m-am cam chinuit singur, pentru ca nu m-a ajutat vreun brancardier.
mi se permitea zilnic sa notez in fisele pacientilor: tensiune, temperatura, scaun. ( devenise treaba mea )
Cam atat din ce imi amintesc ca am facut in plus la spitalul Y fata de X.

Si dupa al doilea stagiu de practica am fost multumit de ce am reusit sa asimilez din ceea cat mi s-a permis, insa aici am intalnit un personal mult mai generos si dispus sa imi raspunda la intrebari.

Aici intervin eu (Cristian): prin spitalul Y bantui eu de ceva vreme si mi s-a parut de departe cel mai ok (luat per ansamblu) ca mediu de invatare. Oamenii cu care m-am intalnit au fost in majoritatea lor dispusi sa ma invete, ajute sa invat si si-au gasit timp sa ii raspunda unui elev de postliceala la intrebari poate enervante, poate stupide. Nu conteaza ca era vorba de sefi de sectie, asistente-sefe, rezidenti, asistente, brancardieri sau infirmiere. Pentru mine, asta a fost spitalul in care am invatat cele mai multe lucruri. Asta desi nu este cel mai modern, cel mai bine dotat sau cel mai nu-stiu-cum din Bucuresti. Nimic nu bate oamenii de calitate. Gata cu interventia mea. šŸ™‚

Scoala
Un subiect delicat , stiu ca iti impartaseam eu acum ceva vreme cu mare entuziasm ca avem o prezenta foarte mare la clasa, profesorii isi faceau treaba cum trebuie si multe altele.
Ce sa zic, au trecut apoximativ 6 luni de cand a inceput scoala si prezenta a scazut drastic, orele sunt din ce in ce mai scurte, iar sistemul de notare lasa de dorit.
Notarea nu reflecta nici pe departe cunostintele elevului, orele se termina MAXIM cu 2 ore inainte de ora normala de terminare, totul se face comasat si pe repede inainte.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie pana in anul 3. Cand am primit canetul de elev si am vazut toate modulele prin care trebuie sa trecem pe parcursul anilor am fost foarte multumit, insa acum realizez ca in ritumul asta o sa stiu foarte putine si ca voi avea unele materii ca: pneumologie, chirurgie toracica, ortopedie etc la care nu cred ca o am mai mult de 20 pagini de cursuri. Poate sunt pesimist dar sper sa nu fie asa.
Daca un profesor nu vine de cel putin 3 zile la scoala din diferite motive, de 2 ori intarzie, in alte zile da teste, materia deja e compromisa. Poate gresesc, ramane de vazut.
Se pare ca studiul individual e baza.

Florin

Parca imi citesc experientele mele, repovestite in alt fel. šŸ™‚

Ii urez mult succes lui Florin si nu pot decat sa regret faptul ca nu am citit o postare de genul asta acum 2 ani si jumatate, credĀ as fi facut anumite lucruri mult mai bine.

Cat de repede se duce cheful de a invata ceva

Nu mi-am facut ascunsa dorinta de-a deveni ori asistent medical de Chirurgie (specializare pe Sala de Operatii), ori de Gastroenterologie (specializare pe Endoscopie) sau de Nefrologie (specializare pe Dializa). Ar mai fi si alte optiuni, dar deja-s prea multe si nu despre asta vreau sa vorbesc.

Pana acum am fost de 2 ori in practica in sectii de Chirurgie, 1 data la Gastroenterologie si 1 data (in strainatate) la Nefrologie-Dializa. In principiu, in afara de niste cunostinte tehnice pe care toti asistentii medicali ar trebui sa le aiba (recoltare mostre biologice, montare de diferite tipuri de sonde, bandajare si ingrijirea unor rani/escare, administrarea medicamentelor, masurarea functiilor vitale, BLS/ALS, manevrarea pacientului), ar trebui sa mai invat sa fac niste lucruri specifice fiecarei sectii in parte (unde as vrea eu sa ajung).

Daca primele lucruri se pot exersa inĀ aproximativ orice sectie (in unele mai mult, in altele mai putin), e evident ca nu pot invata cum se curata un aparat de Endoscopie sau unul de Dializa in alta parte decat in sectiile respective. Sau ca nu pot vedea instrumentarul de chirurgie si invata pasii de urmati in pregatirea si derularea unei operatii decat intr-o sala de operatii.

Eu trebuie sa ma trezesc cu noaptea in cap, sa stau vreo 4 ore la spital si apoi sa ma duc la un loc de munca unde trebuie sa stau alte multe ore. Apoi mai trebuie sa si invat niste lucruri teoretice (pentru ca nu tot ce vad in spital inteleg), sa am si o viata personala cat de cat functionala si sa mai si rezolv diferite alte lucruri care apar in viata mea. Cu toate astea, ma trezesc la 6 zilnic si ajung la spital dispus sa fac orice, atata timp cat consider ca invat.

Dar anumite lucruri sunt incredibil de frustrante:

  • faptul ca nu mi se permite de multe ori nici macar accesul intr-o sala de operatie sau de endoscopie. Iar cerintele mele sunt mici, tot timpul: nu deranjez pe nimeni, stau intr-un colt si doar observ, ajut doar daca mi se cere ajutorul si nu fac vreo prostie (de genul sa ating un instrument steril cu manusi nesterile sau fara manusi). E adevarat, mai pun intrebari, dar daca pun 1 data o intrebare si nu mi se raspunde sau sunt trimis la plimbare, a doua oara nu mai zic nimic. Si n-o fac cand lumea e ocupata.
  • faptul ca nu pot sa exersez anumite lucruri sau nu isi rupe nimeni cateva zeci de secunde sa-mi explice niste lucruri simple, pentru care cer un raspuns in momente moarte (nu, nu ma trezesc ca boul in mijlocul unei endoscopii cu intrebari tampite “auzi, dar de ce are nenea asta un tub in gat”). Ok, mai pun intrebari nu foarte inteligente, recunosc. Dar cine durerea mea s-a nascut invatat si a facut lucrurile perfect din prima?

  • faptul ca de multe ori trebuie sa alerg (la propriu) dupa cate o asistenta sa vad o procedura si ca de multe ori isi exprima nemultumirea pentru ca le insotesc, de parca le fur painea de la gura. Stiu ca unele se mai feresc de la a primi cate un bacșiș de fata cu noi, elevii, dar da-o incolo de treaba, nu stau acolo toata ziua iar pacientii le pot multumi 24 de ore din 24, eu le “incomodez cu prezenta” doar cateva ore/tura.

  • faptul ca, la fel ca in orice domeniu din Romania, exista si oameni tampiti, acri sau pur si simplu rai angajati in spitale. Cand dau peste cate o acritura din asta, imi fura de multe ori orice bucurie de-a invata ceva. Fix in perioada asta de practica am dat peste un cuib de acrituri, orice fac nu le convine. Cand duc cate un pacient la endoscopie si le cer voie sa asist, zici ca le cer sa-mi dea pe loc salariul lor pe 6 luni, asa se uita la mine. Dimineata, cand ajung la ele cu cate o foaie de pacient, zici ca le adug otrava, asa de rapid imi troznesc usa in nas dupa ce le spun de ce am venit si ce le-am adus. Recunosc, am facut si eu greseala sa le pun niste intrebari cand n-aveau chef de nimic (desi nu par sa fie genul de oameni care au chef de ceva vreodata). Am incercat sa ajut cand era evident ca aveau nevoie de o mana in plus de ajutor – m-am trezit cu cate o sagetare “nu te apuca tu sa ajuti, daca nu stii unde ne sunt toate lucrurile pe aici“. Ā Asta desi nu facusem nici o prostie.

  • servilismul fata de cei “mai mari”,Ā combinat cu grosolania fata de cei “mai mici” (in grad, sa zicem). Am observat o procedura foarte tare (pentru mine, poate pentru altii e o banalitate): o montare de gastrostoma speciala (pentru un tratament special, din cate am inteles) facuta de un chirurg, ajutat de un gastroenterolog. Chirurgul taia, gastroenterologul ghida taietura, apoi manevra sonda de administrare a medicamentului. S-a nimerit sa fie facuta procedura fix de 2 doctori conferentiari, sefii clinicilor de Chirurgie, respectiv Gastroenterologie din spital. Fix la procedura asta mai venisera si un anestezist + rezident, inca o doctorita, un rezident al sectiei. Multa lume intr-un spatiu foarte mic. Eu stateam mic, intr-un colt, unde nu era nimeni. Evident, eu m-am trezit cu un “du-te si tu de aici, nu vezi ca stai in drum” din partea unei asistente (desi nu eram in drumul nimanui si nu incepuse nimic). M-am enervat si i-am intrebat direct pe cei 2 zei daca pot asista, undevaĀ in spate, mi s-a permis. Dupa procedura, iar am fost repezit din senin. In timpul procedurii, aceleasi asistente erau numai lapte si miere cu doctorii. Radeau la niste glume DELOCĀ amuzante, le vorbeauĀ aproape cu slugarnicie. Cand un doctor le-a zis sa arunce ceva (un fel de sonda) s-au conformat fara sa intrebe de 2 ori. Apoi acelasi doctor a cerut inapoi sonda. S-au scuzat de parca era vina lor, parca o aruncasera cu de la sine putere. Imediat dupa procedura cu pricina, a sunat o ruda a unui pacient, cerand o informatie simpla despre o programare. A fost repezit la telefon si apoi i s-a inchis telefonul in nas. Da-o incolo de treaba. Inteleg ca trebuie sa respecti un om aflat deasupra ta intr-o ierarhie. Dar cu anumita masura. Si trebuie sa respecti pacientiiĀ (sau rudele lor) la fel de mult. Si n-ar trebui saĀ fii ursuz cu cei de sub tine doar pentru ca poti – mai alesĀ daca persoanele de deasupra ta nu sunt ursuze cu tine. Sau special pentru ca altii sunt ursuzi cu tine si nu-ti convine asta.

 

Pe scurt, unii oameniĀ sunt mult prea stresati de munca de zi cu zi in spital si nu sunt in acriturastare sa vada ca lucrurile nu sunt chiar atat de negre in jurul lor. Accept faptul ca fiecare are probleme si e platit prost si e supraincarcat cu munca. Dar pentru fiecare dintre exemplele de mai sus pot da minim 5 contraexemple de alte asistente medicale (sau doctori) care isi faceau treaba bine, fara sa se consume si FARA sa ii faca si pe cei din jurul lor sa se simta execrabil doar pentru ca au avut ghinionul sa se intalneasca in ziua aia de munca.Tot supraincarcate, tot prost platite, tot cu probleme personale.

 

Din fericire, nu e dracul atat de negru. Am dat peste rezidenti dispusi sa-mi explice lucruri, peste nenumarate asistente care si-au rupt din timpul lor pretios ca sa-mi arate cum se face cate ceva, peste doctori care mi-au tolerat prezenta si intrebarile. Am scris randurile astea si pentru ca am schimbat sectia in acelasi spital si mi se pare incredibil cat de mare diferenta poate sa fie in experienta mea educativa, doar schimband cateva etaje.

Totul ar fi atat de simplu daca n-ar trebui sa ma lupt cu niste oameni doar ca sa vad sau inteleg ceva care, intr-un final, ma va face un asistent medical mai bun. Si e amuzant faptul ca, de cele mai multe ori, fix astia care sunt dificili sunt cei care urla in gura mare ca “nu se mai face scoala, nu invatati nimic la scoala, nu stiti nimic cand veniti la spital“. Ete na.

Dar voiĀ cum ati invatat? V-a cazut din cer știința in cap?

Cum mai “enervez” eu asistentele pe sectia unde fac practica

Urasc sa schimb sectiile. Exista o perioada de minim 1 saptamana in care ceea ce fac determina felul in care se vor comporta cu mine si ce ma vor lasa sa fac in urmatoarele saptamani. Era asa de biiine si comod la ultima sectie.

Nu conteaza, daca nu te obisnuiesti sa iesi din zona ta de confort, nu inveti niciodata nimic nou si nici nu evoluezi.

Ei, pe sectia asta se recolteaza zilnic (intre 7 si 11) probe de sange de la cateva zeci pana laĀ 100 de pacienti in sistem ambulator. Si nu, nu e sectie de Hematologie. Acolo am vazutĀ si mai si.

Sectia are un fel de sala de asteptare, dar e la fix cateva zeci de metri de cabinetul asistentelor (unde se si fac recoltarile, pentru ca nu exista cabinet de recoltari). Cum romanul e obisnuit sa stea la coada ca sa intre in fata, toti pacientii se inghesuie amarati pe hol. Si stau si stau si asteapta. Pana vine doctorul sa le dea biletul de recoltare, pana sunt bagate in seama de o asistenta din oficiul asistentelor, pana vine asistenta alocata doctorului respectiv pentru ziua aceea si apoi pana li se recolteaza sangele. Dupa aia, trebuie sa astepte pana sunt dusi la o endoscopie sau pana revine doctorul ca sa le spuna mai-stiu-eu-ce.

Per total, este o experienta extrem de frustranta pentru orice pacient – ceva cu care pot empatiza, pentru ca m-am gasit in aceeasi situatie de mai multe ori.

Ei, ce fac eu ca sa shimb asta? De recoltat nu sunt lasat sa le recoltez eu direct (desi zic ca as fi in stare sa fac asta la minim 70% dintre pacienti care vin in ambulatoriuĀ fara probleme). Dar ii bag in seama cum ii vad ca baga capul pe usa si, umili, intreaba de ceva. Daca pe pacienti ii ușuiesc usor asistentele (nu e doctorul aici, nu e asistenta aici, asteptati acolo pentru ca…), odata ce se trezesc cu o foaie in mana mea, bagata in fata lor si cu o intrebare “ce sa ii facem acum pacientului?”, parca situatia se rezolva o Č›Ć¢ră mai repede. Desigur, nu e mare chestie ce fac eu, nu schimb mare lucru in bine. Nu exagerez – nu fac asta cand chiar au ceva de facut. Dar daca le vad ca stau de vorba sau completeaza niste fise de pacienti externati (o chestie pe care o pot face oricand in restul zilei – sau ma pot pune pe mine s-o fac), hop si stresul.

Nu prea imi fac prieteni cu treaba asta, dar pe bune de nu ma simt prost stand in oficiul ala, in timp ce pacientii stau in picioare zeci de minute ca sa li se ia un pic de sange (deci nemancati multi dintre ei) – iar 4 din 6 asistente stau de vorba despre Avon, plozi, scoala copiilor sau cine ce a mai facut nu-stiu-pe-unde si ignora pacientul pentru ca “nu e treaba mea“.

 

Aceleasi asistente se aratau entuziasmate cand auzeau ca la privat asistentele sunt “numai un zambet” si ca totul e curat si “merge mai bine”.

OK, dar cat din treaba asta are legatura cu salariul, mediul de munca si mai stiu eu ce o fi teoretic mai bine la privat si CAT ARE LEGATURA CU CALITATEA OMULUI in sine?

Jurnal de voluntariat in spital (6)

ā€¢ Ce-mi mai trece mie prin cap prin spital: De nenumarate ori mi s-a intamplat sa ajung intr-un spital, fie ca pacient, ruda sau elev si sa nu imi raspunda nimeni “cum ajung la sectia X”. Ori sa mi se mormaie ceva, ori sa fiu trimis la cucurigu, ori sa fiu ignorat, chiar daca am intrebat astaĀ chiar de doua ori. Si eu sunt in generalĀ politicos, cel putin pana ajung sa imi formez o opinie, de multe ori inclusiv cu nesimtitii care nu merita. Mi-am jurat sa nu fiu niciodata asa. Cand ma invart dintr-o parte in alta a spitalului, de nenumarate ori am fost intrebat cum se ajunge undeva, intotdeauna am incercat sa dau raspunsul corect, ba chiar ghidez persoana, daca ma gandesc ca nu e sigur ca o sa se descurce sau daca nu sunt sigur ca s-a inteles ce am zis. Ma amuza atunci cand sunt salutat cu “domnule doctor, unde este…”. De fiecare data raspund, razand, cu “nu sunt doctor, dar puteti ajunge la…”.Ā Tin minte ca tata imi tot povestea cum il flata el pe cate un mic gradat,Ā cand era in armata, cu “to’arșu’ major” – daca vorbea cu un capitan, sau cu “to’arșu capitan” daca vorbea cu un sergent. Tot el imi zicea ca treaba asta mergea doar la aia pe care ii stia mai idioti, restul se enervau daca nu recunosteai gradații corect.

ā€¢ In completare la ce e mai sus: E trist ca dupa vreo 3 luni (puse cap la cap) in acelasi spital inca nu stiu chiar toate sectiile pe unde sunt. Dar le invat eu. E mai trist sa vezi oameni care lucreaza de ani de zile in spital si nu s-au obosit sa invete unde e una, unde e alta. Sau ca nu vor sa ajute un om care nu se plimba prin spital de tampit, ci pentru ca are o problema, de un fel sau altul.

ā€¢Ā Sa vezi niste lucratori pe ambulanta cum poștesc cateva tigari in spatele ambulantelor, intre apeluri, este foarte trist. E ciudat sa stai sa te gandesti la faptul ca oamenii care te salveaza (pe cat posibil) cand ai un infarct (sa zicem) se indreapta si ei vertiginos catre unul.

ā€¢ Pentru un om care a muncit la birou o gramada de timp si si-a luat, pe cat posibil, pranzul (sau masa, in general) intotdeauna intr-o incapere speciala pentru asa ceva, felul in care mananca lumea in anumite spitale a fost un soc pentru mine. Daca nu exista sala de mese sau oficiu dietetic cu o masa mai mare, se foloseste “ce exista”. In camarute micute, inghesuiti, pe ziare (cateodata), fara tacamuri, cu tacamuriĀ si farfurii puse claie peste gramada intr-o chiuveta unde se spala si pe maini, beau apa de la chiuveta (care de multe ori e rosiatica, nici macar galbuie) samd. Stiu, stiu, sunt eu cu nasul pe sus sau prea sensibil. Nu ii judec deloc, departe de asta, doar caĀ e ceva greu de intelesĀ daca esti obisnuit altfel.

ā€¢ M-am saturat sa tot stau dupa Asistente la ATI cate 10 minute sa-mi prelucreze o amarata de proba de sange pentru un EAB. Asta in conditiile in care nu, nu sunt toate ocupate. De acum incolo o sa mi-o prelucrez singur – am vazut cum functioneaza aparatul de multe ori si e simplu. Am primit si un acord de principiu de la o asistenta pentru asta, o sa mai anunt pe viitor si ma duc sa mi-o fac singur. E aiurea sa stau degeabahĀ pana se gaseste cineva sa faca o treaba pe care stiu s-o fac si eu. Plus ca mi se pare absurd faptul ca am vazut cel putin 2 asistente angajate acolo care habar-n-au sa apese 3 butoane si sa bage o seringa intr-un tubulețĀ (cam ce presupune, simplificat, prelucrarea unui EAB). De ce zic ca nu stiu? Una a recunoscut “sunt noua aici, nu stiu”, pe alta a luat-o asistenta-sefa sa-i arate “- Ai mai vazut asa ceva?” (“ăăăă, nu”), a 3-a nu stia ca dupa ce introduce parametrii (si nu stia ca trebuie sa ma intrebe de oxigenarea pacientului sau de temperatura) trebuie sa apese pe “ok” ca sa si prelucreze aparatul proba… Acum nu zic ca sunt eu expertul lui pește. Dar e o procedura destulĀ de simpla. O faci 1 data sub observatie, te documentezi ce valori iti trebuie pentruĀ FiO2, care e treaba cu temperatura si gata. Oricum, ma amuza cand cate un rezident se simte ofensat daca il rog pe el politicos sa imi prelucreze sangele “cred ca ai gresit persoana, trebuie sa vorbesti cu o asistenta, nu cu mine, da?“.

ā€¢ Oare o fi normal sa fii rezident pe o sectie si sa nu stii nimic despre evolutia unui pacient (internat in sectia ta) de ieri pana azi si sa te aperi (pe la ora 10) cu “nu stiu nimic, eu am primit fisa in brate si am fost trimis cu pacienta aici”? Nu judec, doar ma intreb. Asistentele am vazut ca intotdeauna isi “descarca tura” – oferindu-i informatii schimbului despre evolutia pacientilor internati/externati/decedati/ramasi. Doctorii nu fac la fel?E adevarat, sectia e mare si rezidentii vad ca fac o rotatie cam bizara, a carei logica inca n-am prins-o exact. Cred ca cei de an mic se invart pe toata sectia, cei de an mare raman doar intr-o anumita parte?

ā€¢ Cand am avut probleme cu tatal meu, ma deranjaĀ faptul ca eram bagat in seama abia dupa ce ziceam “sunt trimis de d-nul doctor X, as dori sa discutam ceva despre pacientul Y”. Si ca oricum, si atunci dura foarte mult sa obtii orice informatie. Aici am vazut mai des fraza de introducere “sunt medicul W, ruda pacientului Z”. Din ce am vazut eu (cel putin in sectia asta), discutia se poarta la fel la nivelul doctor-ruda. Informatiile poate sunt un pic mai tehnice, dar relationarea e aceeasi. De ce e nevoie de acest mod de-a se introduce? Am fost surprins sa vad ca treaba asta o practica si doctorii tineri. Oare ei isi fac treaba diferit, in functie de starea sociala aĀ pacientului? Oare e vorba doar de faptul ca se asteapta (ca mine) sa nu fie bagati in seama decat daca se folosesc de vreo autoritate efemera?

ā€¢ Ultima “intrare in jurnal” am scris-o intr-o zi in care nimic nu mi-a iesit la spital. Toata ziua am fost bosumflat. A doua zi si recoltarile mi-au iesit bine, am montat si branula aceluiasi pacient unde nu am reusit cu o zi inainte si overall am avut o dimineataĀ eficienta la spital. Toata ziua am fost fericit. E incredibil cat de mult ma influenteaza un esec versus o reusita din doar cateva ore dintr-o zi – pe tot parcursul zilei. Credeam ca sunt imun la asa ceva la varsta mea si dupa atatia ani de reusite si esecuri…

ā€¢ Spre deosebire de punctul de mai sus, faptul ca la serviciu am probleme din ce in ce mai mari si deja stau cu amenintarea reala a concedierii deasupra capului… ma mai influenteaza mult mai putin. Adica am devenit un din ăla. Un angajat nemultumit. Imi fac treaba, stau peste program daca e nevoie, nu refuz nimic din ce mi se cere sa fac, dar nu imi mai pasa de jobul asta. Nu imi mai pasa de clienti, de cerintele lor tampite, de firma la care lucrez. Imi mai pasa de principiile mele: fa-ti treaba bine si nu-ti bate joc de ceea ce faci. Atata doar ca se vede ca nu-mi mai pasa. IarĀ notiuneaĀ mea de “treaba bine-facuta” nu mai corespunde cu asteptarile angajatorilor mei. Si ca micile porcarii din viata de zi cu zi intr-o agentie de publicitate ma enerveaza mai tare decat pana acum si nu ma mai obosesc sa nu comentez pe tema lor. Deci am devenit “ăla cu probleme de comportament” pentru ca-mi exprim cam des nemultumirile acumulate in 8 ani de munca in acelasi loc. Desigur, cei 8 ani nu mai au brusc nici o valoare in ochii patronilor. Daca nu as fi avut si greselile stupide din ultimele luni, mai era cum mai era, dar s-au adaugat si alea “la catastif”. Sincer, ii cam inteleg. Nici mie nu imi plac ăia care se plang, in loc sa plece in alta parte.

Pisica de la morga

Pentru ca nu existi in on-line in ziua de azi daca nu pui poze cu pisici… va ofer pisica pe care n-am vazut-o decat in geamurile morgii spitalului.

pisica de la morga

Nu stiu daca in dreapta ei e ce-a mai ramas din micul-dejun. šŸ™‚

Jurnal de voluntariat in spital (5)

  • Imi vine greu sa cred ca aproape au trecut 5 saptamani de cand vin aici.
  • In anumite zile, mi se pare ca am progresat un picĀ – cand recoltez de la cativa pacienti si nu sparg nici o vena, fac EKG-urile rapid si mai si recunosc si inteleg niste lucruri de pe ele, mai montez o sonda urinara si merge ok, mai o sonda nazogastrica si intra din prima – totul merge bine.
  • In alte zile, nimic nu merge bine – ajung pe tura asistentului care recolteaza la 7:30, deci nu ma asteapta sa vin eu sa recoltez; incerc sa pun o branula si nu prind o vena (desi e vizibila), iar pacientul devine agitat, deci trebuie sa vina asistentul sa salveze situatia; recoltez si nu nimeresc vena, desi pare foarte mare si vizibila; nu sunt EKG-uri de facut; nu se intampla nimic pana cand e sa plec eu si fix atunci e transferata o pacienta noua sau exista vreo urgenta iar eu nu mai pot sta samd.
  • M-am tot plans (inclusiv pe blog) ca “domne’, cateodata nu e nimic de facut pe o sectie, deci stai degeaba”. Asa o fi. Doar ca, realitatea e ca poti schimba sectia relativ usor – daca gasesti un pic de intelegere. Si oricat de putina activitate o fi pe o anumita sectie intr-un anumit spital, intotdeauna va exista o sectie cu multa munca (si, posibil, primitoare de oaspeti). Acum cateva zile, fara sa incerc si fara sa fac nimic special, m-am trezit cu o invitatie sa vin la voluntariat/practica pe sectia de ATI a spitalului unde lucrez fac voluntariat. Pur si simplu eram acolo cu o seringa pentru EAB (echilibru acido-bazic) si nu se misca nimeni sa mi-o prelucreze. Asta desi eram langa aparatul pentru EABĀ si in fata mea erau nu mai putin de 7 infirmiere si asistente de pe sectie, care stateau langa un pacient care parea ca urma sa fie externat (judecand dupa ce ii ziceau si dupa faptul ca era imbracat). S-a nimerit sa fie Asistenta sefa pe acolo, m-a vazut, a luat ea seringa cu sange si a prelucrat-o. Am pus 2 intrebari stupide (pentru ca trebuia sa fi stiut deja raspunsul, mi-am dat seama ca mai citisem pe undeva, candva, despre asta): 1. pacientul era oxigenat prin narine, dar barbotorul era gol de ceva vreme cand i s-a luat mostra – influenta asta cu ceva valorile din EAB? (evident ca nu, apa distilata din barbotor e acolo pentru a proteja mucoasa respiratorie, nu influenteaza direct valorile oxigenarii pacientului*) si 2. stiam ca se introducea valoarea FiO2 in aparatul ala, si ca ea depinde de tipul de oxigenare a pacientului. Intrebarea era: daca avea masca era vreo diferenta fata de narine? (aici m-am simtit prost dupa, stiam ca citisem pe undeva asta, dar pur si simplu uitasem). Dupa ce mi-a raspuns la intrebarile mele, mi-a zis “cine esti, ce faci aici?”. I-am explicat ce fac in spital si ca-s anul 2 spre 3 si mi-a zis “da, pai sa vii si pe la noi, poate o sa-ti placa, te asteptam”. As fi total idiot sa zic caĀ nici pe ATI n-as avea ce sa vad/invat/fac. Acuma… de unde scot timp sa ajung si acolo, pentru ca, pentru moment, mai am destule de invatat unde sunt deja? šŸ™‚
  • Cand am inceput scoala, speram din tot sufletul ca o sa pot s-o fac mergand la practica doar dupa-amiaza si ca voi invata suficiente lucruri si-asa. Realitatea e ca eram un tampit. N-ai cum sa inveti meseria asta deca mergi la spital doar dupa-amiaza si mi-e clar asta de ceva vreme. Nu ai cum s-o inveti s-o faciĀ bine, ca sa fiu precis. Din pacate, mi-am dat seama prea tarziu si asa am ajuns acum sa nu fiu inca in stare sa montez o branula oricui, oricand, oriunde.
  • Cum da un pic frigul, cum apar mari lupte intre angajati sau intre angajati si pacienti pentru a tine sau nu geamurile deschise. Cum zilele astea a fost si vantos, a aparut sindromul usilor trantite – la fiecare 15 minute mai auzi o usa zdranganind pe undeva prin spital. La laborator am vazut o solutie ingenioasa pentru a trata afectiunea: au montat un burete, infasurat intr-un prosop, in jurul clantei.
  • Cum iti dai seama ca s-au obisnuit si doctorii cu tine pe sectie (asta daca erau ursuzi de la inceput): au inceput sa-ti raspunda la salut, dimineata.
  • M-am cam saturat sa raspund argumentat la intrebarea “de ce nu ai dat tu la Medicina?”. Ma gandesc sa raspund mai simplu (si posibil, mai aproape de realitate): “pentru ca sunt prea prost”.Ā Acuma, serios vorbind, abia sunt in stare sa recoltez sange si montez o branula in 25 de minute (cand reusesc), dar euĀ pun intrebari despre echilibru acido-bazic si fibrilatie atriala sau “ce se intampla cu sangele din inima veche de la o operatie de transplant de inima”.
  • Oricum, a mai aparut o intrebare care-mi place mult “ce te vezi facand peste cativa ani?”. Stiu, sunt un ursuz care are alergie la intrebari. Poate ar trebuiĀ sa-mi fac o alergograma pentru a fi sigur. šŸ™‚ Sau antibiograma, daca m-as lua dupa o profesoara de-a mea. šŸ™‚
  • Am o lista de lucruri care mi-ar trebui (de acasa) ca sa-mi fac treaba mai linistit intr-un spital. Pe langa manusi si pix(!), am ajuns la concluzia ca imi mai trebuie: garou, servetele, eventual un sapun lichid mic, poate si o masca. Oare am uitat ceva? Sunt deschis la sugestii. šŸ™‚
  • Ce imi plac mie oamenii care se comporta diferit in aceeasi situatie fata de doua persoane “de rang diferit”: de nenumarate ori am vazut cum o persoana era amabila (pana la servila) in fata unui om situat un pic mai sus pe scara ierarhica, dar se purtaĀ (mult) mai urat cu cineva pe care-l considera cel mult egal sau “inferior“. Scurt exemplu: saptamana asta un asistent (mai mic decat mine cu cativa ani, apropo) a ajutat o rezidenta sa recolteze sange arterial pentru un EAB. Doctoritei nu i-a iesit, oricat s-a chinuit, el a asteptat calm, pana la urma l-a rugat sa recolteze el, a facut-o si gata. A durat totul cam 10 minute. Cand eu a trebuit sa montez o branula si nu mi-a iesit din prima si nici din a doua, m-a repezit cu “nu se face treaba asaĀ …Ā nu o sa inveti niciodataĀ …Ā da-te la o parte ca pierdem vremea“. Asta desi nu era nici o urgenta montarea branulei, nu era un pacient necooperant si nici nu sparsesem vena sau alte prostii, doar m-am hotarat greu pe vena pe care sa o aleg si m-am mocăit mult cu manusile, leucoplastul, vata, manusile din nou samd… Nota pentru sine: daca o sa ajung vreodata suficient de bun incat sa invat pe cineva cum sa recolteze, sa imi pastrez intotdeauna calmul si rabdarea, asa cum fac toate celelalte asistente de pe sectia asta cu moșcăitul de mine.
  • Un spital mare are incredibil de multi angajati rataciti prin diferite cotloane care fac tot felul de joburi fara de care spitalul n-ar putea functiona (curatatori, croitorese, instalatori, electricieni, mecanici, magazioneri samd). Cand mergi cu cate un pacient la un CT sau IRM sau mai stiu eu ce alta investigatie prin alte colturi ale spitalului, hop mai apare cate un personaj mai… diferit, care munceste toata ziua departe de soare. Tot la plimbarile astea vezi si saracia violentaĀ din spitalele de stat din Romania. Daca la parter si mai sus spitalul arata cat de cat ok pentru Romania (imbatranit, dar ok), la subsol vezi igrasia, tevile cu materii fecale pe cale sa plezneasca, zidurile nevaruite de decenii, paturi ruginite, aparate inutilizabile samd.
  • Nu ma schimb in vestiarul elevilor de postliceala, pentru ca 1. a disparut cheia dupa o renovare si 2. oricum era imputit si murdar. Ma schimb in camaruta unor asemenea angajati, fix cand iau ei micul-dejun. Cine crede ca poti trai acceptabil intr-un oras mareĀ muncind pentruĀ salariul minim pe economie cred ca e tampit. Ar trebui sa vina sa munceasca o zi pe aici si dupa aia sa mai comenteze. Saracia e… palpabila.
  • Dupa toate astea, ies din spital. Ma uit la BMW-urile noi (de minim 45.000 euro, zice Autovit) ale unor sefi de sectie, parcate in fata, cumparate din salariul de la Stat, desigur. Ma gandesc la suma pe care am auzit-o vehiculata pentru o procedura medicala importantaĀ aici si ma rog sa nu ajung vreodata bolnav de ceva grav.

*Fiindca ma enerveaza sa ma aflu de 2 ori in situatia de a nu sti ceva ce ar trebui sa stiu, m-am documentat (1 si 2): FiO2 (fraction of inspiredĀ oxygen) este cantitatea de oxigen din aerul inspirat (simplist vorbind). PaO2 ar fi presiunea arteriala a oxigenului si creste proportional cu FiO2 (o formula simpla de aproximare: PaO2 = 5 x FiO2).

Pentru aerul din camera de spital (la nivelul marii), cu 20,9% O2, astaĀ echivaleaza cu aprox. 21% FiO2. Pentru narine se adauga aproximativ 4% la FiO2 pentru fiecare litru de O2 administrat (24%, 28%, 32%, 36% pentru 1-4 L de O2). La un debit mai mic de 4 L de O2 nu e neaparat nevoie de umidificarea oxigenului inspirat (riscul de uscare si afectare a mucoasei respiratorii este scazut). De la un debit de 5-6 L in sus se recomanda utilizarea mastii de oxigen simple (care nu e bine sa functioneze la un debit mai mic de 5Ā L, din cauza ca la debit scazut nu se elimina dioxidul de carbon exhalat din masca).

In afara de masca si narine (care au performanta variabila) exista si masti cu performanta fixa: masca (fara reinhalare) cu rezervor cu 2 valve: FiO2 intre 70 si 100%, debitĀ intre 6 si 10 L/minut (sau mai mare), m. (cu balon din plastic) cu reinhalare partiala: FiO2 intre 50 si 70% (sau mai mult), debit intre 6 si 10 L/minut (sau mai mare) si masca Venturi: cu debit variabil (dar fix, in functie de “capacul” folosit) si FiO2 corespunzator dependent direct de debitĀ (20+4xdebit)%.

Jurnal de voluntariat in spital (3)

Am mai scris de mai multe ori despre omniprezenta mortii in anumite sectii ale spitalelor. Pana la voluntariatul asta, morti-morti cred ca vazusem un pic sub 20 de oameni. In 3 saptamani pe sectia asta (deci sub 15 zile de munca efectiva), cred ca am vazut peste 20 de cadavre. Sincer, o zi in care ajung la spital si nu vad vreun cadavru bagat inĀ punga e o zi mai fericita. Asistentele de pe sectia asta au vazut atatea morti incat deja par imune la acest eveniment. O moarte si atat, mai e atata munca de facut, atatia pacienti de ingrijit, atatea hartii de completat si dus de colo-colo samd.

Mai in gluma, mai in serios, am observat ca exista o ora nefasta, candva intre 6:30 si 7:30, cand pacientii par predispusi sa moara. Nu numai pe sectia asta – si in alte parti am intalnit aceeasi coincidenta: chiar cand ajung eu la spital, decedatul este acoperit cu cearceaful sau bagat in sacul pentru morti.

Saptamana asta le tot intrebam eu pe asistente care e procedura in situatii din astea. Ce faci cand i se opreste inima pacientului, cand il declara doctorul mort, ce faci daca esti singur pe sectie, ce faci daca se intampla mai multe stopuri concomitent, ce faci dupa ce moare pacientul. Noi n-am facut inca medicina de urgenta, teoretic n-ar trebui sa stiu prea multe despre ce se face in cazul unui stop cardio-respirator. Am citit pana acum in avans, de capul meu, am facut si cursul de prim-ajutor de la Crucea Rosie de anul trecut, am mai prins cate cevaĀ prin sectiile pe unde am facut practica, cred ca stiu in mare ce trebuie sa se faca. Dar nu strica sa mai intreb, sa mai aflu niste lucruri sau sa verific daca ce stiam e bine. Ei, fix cand era un moment mai liber si intrebam asta, dupa recoltari si alte proceduri care se fac la prima ora, suna o alarma de monitor.

Ma duc eu primul, vine si o asistenta. Eu n-am vazut decat un pacient in bradicardie (in cazul asta, avea sub 40 de batai pe minut) si cu apnee (nu mai respira deloc). O intreb pe asistenta: “chem doctorul?“. Ea imi raspunde: “du-te si aprinde o lumanare“. Eu: “pai nu chem doctorul intai? Resuscitare, masaj cardiac?“. Ea: “Nu, n-are sens, aprinde o lumanare“. Intre timp intervine si-a doua asistenta “Hai ca l-ai incurcat. Du-te si cheama doctorul, aprind eu o lumanare“. Eu eram confuz. Vine doctorul, asistentele pleaca la alti pacienti. Fix atunci pacientul intra in asistola. A fost o senzatie bizara sa vad cum se opreste inima. Doctorul izbucneste (un pic teatral): “Hai, fetele, unde sunteti, aduceti adrenalina, hai, hai!“. Este cel care ma ignora total, cred ca si unui gandac i-ar acorda mai multa atentie. Apar amandoua asistentele din nou, i se face o injectie IV cu adrenalina, inima incepe sa bata din nou, dar incet, fara ca plamanii sa-si reia miscarea. Doctorul declara pacientul mort dupa cateva minute (nu tu masaj cardiac, nu tu balon ambu, nu tu intubare), pune stampila, semneaza, se duce in treburile lui. Asistenta pleaca la alt pacient. Raman eu, cu un monitor cu o alarma care continua in gol, cu o inima care mai batea un pic, fortata de adrenalina. Am deconectat monitorul, scos narinele, deconectat perfuziile si manseta de tensiune. M-am uitat un pic la istoricul pacientei (AVC, FIA, DZ 2, venise cu glicemia 600). 89 de ani. Fara rude. Mi-am gasit altceva de facut in alt salon. Prima oara cand am vazut o moarte in cadru spitalicesc.

In alta ordine de idei, n-am mai spart nici o vena in ultimele zile. Avansez incetĀ pe drumul meu spre titlul de recoltator de sange profesionist. šŸ™‚

Am mai avut ocazia de-a monta o sonda urinara. De data asta am vazut bine meatul urinar. Am primit un sfat simpluĀ 

sonda Foleydespre cum poti pastra sonda sterila – daca nu ai manusi sterile (in mod normal, sondele urinare se monteaza cu manusi sterile, neatinse de nimeni, care vin in niste pachetele speciale, manusi de care n-am vazut decat la UPU sau in ATI). Sonda Foley e pusa intr-un ambalaj dublu. Primul e cel extern, al doilea are niste margini care se pot rupe fara sa atingi sonda, la ambele capete. Dupa ce conectezi capatul extern la punga urinara, ar trebui sa dai capatul celalalt (care intra in pacient) cu un unguent lubrifiant. Aici se folosea ulei de parafina. In principiu, daca atingi sonda cu manusi care nu sunt 100% sterile, exista sansa de-a-i provoca o infectie urinara joasa sau superioara pacientului. Risc pe care nu are sens sa ti-l asumi. Daca pastrezi ambalajul al doilea pe sonda si o dai cu ulei de parafina (sau alt lubrifiant) fara sa o atingi, teoretic o pastrezi sterila. Simplu, dar relativ eficient.

Alta mica informatie pe care am aflat-o a fost faptul ca aparatul de EKG pus pe etalonarea de tip “auto” poate sari de la 10 mm/mV (standard) la 5 mm/mV (sau altele, probabil) in anumite situatii. Asta inseamna o evaluare un pic viciata pentru doctori. A fost prima data cand mi s-a refuzat un EKG la Cardiologie si a trebuit sa-l refac. Acum stiu sa-l trec tot timpul pe 10 mm/mV. Sau sa ma uit cu atentie la toate derivatiile inainte sa deconectez electrozii de pe pacient – eu m-am uitat doar la primele 3 si ultimele 3, am zis ca celelalte sunt sigur bune. Gresit. Cand m-am intors la asistente, m-am trezit cu “aaa, pai da, sare, nu stiai?”.

Nu credeam c-o sa zic asta, dar zilele astea ma gandeam ca, atunci cand o sa se termine perioada asta de voluntariat, o sa-mi fie dor de spitalul asta. Cu schimbarea intr-o camaruta imputita si jegoasa, cu coridoarele fara lumini, cu aparatura aflata in diverse stari de degradare (sau peticire, depinde cum privesti lucrurile), cu aspectul general gri si apasator, cu mirosurile de la toate colturile, chiar am invatat o gramada de lucruri aici. Si vin cu placere dimineata aici. Cand ma tot intreaba nenea-cel-bizar-de-la-subsol in fiecare dimineata (cand ma schimb) “gata, te grabesti la munca?”, ii tot raspund “pai da, daca e munca de facut“. Sau “ca intotdeauna“. Ciudate senzatii trezeste un spital in mine.

Rezidentii de pe sectia asta au cele mai tampite bancuri. Le spun si rad doar ei. Nici macar nu rad unii la bancurile celorlalti, asa de fade sunt. Dar ei rad de parca au zis cel mai amuzant banc ever.

Oricat de multe lucruri ar trebui facute in ingrijirea unui pacient, nu cred ca e unul mai dificil dpdv fizic decat schimbatul (de haine). Oricat de usor ar parea un pacient batran si emaciat… e greu sa-l ridici, sa-l tii si sa-l si schimbi singur. Si cu ajutor nu e deloc usor. Tot respectul din lume pentru infirmierele care isi fac treaba. Acum… nu stiu cum sa le marturisesc eu noilor mei colegi faptul ca am discurile vertebrale lombare la fel de uzate ca ale unui batran si ca n-ar prea trebui sa imping, trag si ridic greutati de cateva zeci bune de kilograme. Imi dau seama de situatie: daca se uita cineva la mine, ar zice ca sunt un tanar normal, sanatos-tun, relativ ok facut. Greu de crezut, dar in spital lumea te crede mai rar atunci cand le zici ca suferi de X sau de Y si esti foarte rapid catalogat drept lenes care nu vrea sa puna osulĀ la treaba. “Ce, daca eu pot, tu de ce sa nu poti?“.

Cred ca cel mai tampit lucru pe care-l poti face ca politician roman e sa iti trantesti o ruda intr-un spital de Stat si apoi sa-ti lasi (important) cartea de vizita la internare. De parca ar trebui sa iti fie tratata ruda altfel decat restul pacientilor. De parca cu implicatiile pe care le are postul (pe care-l ocupi) de pe o carte de vizita arati ca-ti pasa.Ā Asta desi nu calci pe la spital niciodata, doar suni ca sa inspectezi starea pacientului. O tampenie. Din fericire, personalul medical nu se poarta mai rau in vreun fel cu pacientul, dar nici ca am vazut vreo diferenta in bine in felul in care e tratat pacientul important. Ceea ce e bine, in opinia mea. Toti trebuie sa fie tratati la fel intr-un spital. Bine, sincer, “mai bine” e un concept dificil de masurat intr-un spital de stat de la noi. “Mai rau” e foarte usor de vazut, in schimb.

Jurnal de voluntariat in spital (2)

Cand eram mic, eram mare fan Dexter’s Laboratory. Cand se trezea Dexter dimineata, zicea cateodata “ah, what a fine day for science“. Ei dexter's fine day for sciencebine, zilele astea parca n-au fost chiar unele bune pentru medicină, sau asistență medicală, sau educație, sau ce se presupune ca fac eu in spital…

  1. De mai multe ori am fost coplesit de o senzatie de inutilitate, de munca in van. ExistaĀ pacienti care sunt tratati si para-tratati, stau in spital cu zilele, cu saptamanile, dar in loc sa se simta mai bine, starea lor se inrautateste treptat. Si toata lumea stie ca n-au ce sa le mai faca. Le apar escare dupa cateva ore de stat pe o parte, fac febra si nu mai scapa de ea, raman intr-o stare continua de coma, nu mai comunica, nu mai fac nimic. Personalul medical ii ingrijeste, le administreazaĀ medicamentele, le evalueaza starea de sanatate, li se fac tot felul de investigatii. Dar tot mor. Acuma… inteleg ca exista si minuni. Dar lipsa totala deĀ imbunatatire a starii de sanatate este dificil de acceptatĀ pentru mine.
  2. Am ajuns sa consider o zi buna orice zi in care nu sparg o vena de pacient. Ma stapanesc mai bine la recoltari, dar tot nu iese totul bine tot timpul si ma enerveaza.
  3. Mama ei de anatomie. Oricat de sigur as fi eu ca stiu unde e un meat urinarĀ (atentie, imagine necenzurata)Ā la o femeie, cand am avutĀ 5 femei (plus pacienta) in jurul meu in timp ce incercam sa introduc un cateter urinar intr-o pacienta… am uitatĀ tot. Toate comentau “uite, acolo“, “mai jos“, “mai sus“, “desfa labiile mai mult” (asta puteam sa pariez ca n-o sa aud vreodata in spital), “hai, cu curaj“. Pe mine ma treceauĀ toate transpiratiile, m-am facut rosu ca racul si apoi n-am reusit sa introduc tubul unde trebuie. Toata lumea a fost ok cu mine si nu mi-au reprosat nimic, dar, din nou, ma frustreaza lipsa de siguranta in manevre. Spre deosebire, data trecuta cand am facut asta, singur cu o pacienta si cu o asistenta, totul a mers perfect.
  4. Ciclul vietii intr-un spital romanesc: unii invata meserie, altii abia asteapta sa plece prin tari straine. Zilele astea am auzit fara sa vreau (ce sa-i fac, daca a insistat sa raspunda la telefon cu mine in salon) cum o asistenta isi punea la cale niste interviuri cu o agentie de recrutare, pentru a pleca la munca in Europa de Vest. M-a surprins faptul ca era vorbitoare de franceza, germana si olandeza (la nivel B2, A1, A2, in spusele dansei). Asta dupa ce le-am mai auzit pe alte asistente prin alte sectii/spitale vorbind despre cunostintele lor de limba franceza sau engleza. Sa mai aud comentarii tampite de genul “toateĀ asistenteleĀ nu stiuĀ nimic“. Sincer, mai prost se prezinta colegele mele (de-o varsta cu sau ceva mai mici decat mine) la limbi straine si cunostinte de medicina decat multe asistente intalnite prin spitale. E adevarat, cele pe care am apucat sa le observ mai mult sunt cele care sunt si dispuse sa impartaseasca mai multe cunostinte cu altii, iar mie imi par sa fie toba de cunostinte si sa aiba si un gram de empatie fata de pacienti. Adica un esantion relativ limitat din populatia totala de asistente medicale. Cu cat e o asistenta mai uricioasa si mai putin dispusa sa-mi raspunda la vreo intrebare, cu atat o ignor si ocolesc mai mult.
  5. E o senzatie foarte bizara sa ingrijesc un pacient azi si maine sa nu-l mai vad (pentru ca a murit). Ieri i-am recoltat sange, i-am facut un EKG, i-am pus o sonda, azi nu mai e printre noi. Cu cat ma gandesc mai mult la asta, cu atat ma cuprind ganduri negre.Ā Inca n-am vazut o moarte live (am tot ajuns la cateva minute dupa decesuri) si sunt destul de fericit pentru asta.
  6. Tu sa ma ierti ca sunt asa aspra cu tine, dar pe mine nu m-a invatat nimeni asta la scoala, sprijineam peretii, de asta vreau sa te invat, pentru ca vad ca vrei“. Asta venind de la o asistenta care pare acreala intruchipata la prima vedere (superficiala), dar care, de fapt, e si super ok cu pacientii si restul lumiiĀ siĀ isi face si treaba bine. Si care numai aspra nu e (am vazut si asistente aspre, le-am si indurat “urgia“, ea e departe de asa ceva). Si care m-a suportat cu stoicism in toate zilele astea (ma misc mult mai incet decat ea in tot ce fac). Ce vroiam sa subliniez e caĀ nici acum ceva ani buni nu pare sa fi fost situatia mai buna pe la postliceale.
  7. Au inceput sa imi invete numele asistentele de pe sectie. Chiar si cele de pe alte sectii (unde ajung cu diverse lucruri, zilnic). Eu tin minte fix 3 nume (unul fiind al asistentei-sefe, pe care trebuia sa-l stiu ca sa ajung pe sectie). Sunt cam patetic cu incapacitatea mea de-a retine numele. Partea proasta e ca acum, dat fiind faptul ca “ma stiu”, se asteapta toata lumea sa ma descurc in orice situatie. Si nu sunt inca suficient de sigur pe mine. La naibaĀ – era mai bine sa fiu un necunoscut, dar in acelasi timp e rau (cine invata ceva pe un necunoscut?). šŸ™‚ Bine, mai simplu ar fi sa imbratisez increderea lor si sa ma fac demn de ea… dar asta e mai greu pentru un cusurgiu. šŸ™‚
  8. Pana sa ajung peĀ sectia asta, m-amĀ inteles relativ ok si cu asistentele si cu infirmierele/brancardierii dar si cu rezidentii de prin toate spitalele pe unde m-a purtat practica. Rezidentii erau cei mai prietenosi, o data ce ajungeau la concluzia ca par destept si ca merita sa-mi raspunda la cateva intrebari. Asistentele se mai suparau cand le puneam prea multe intrebari despre chestii pe care poate nu le stiau. Pe medicii “ăi mari” nu prea ii vedeam, cu ei n-aveam de-a face. Ei bine, de cand vin aici, ma mira faptul ca medicii specialisti ma ignora cu desavarsire (nici macar nu ma pun sa fac ceva), rezidentii ma ignora la randul lor – dar oricum par in lumea lor, vorbesc, rad, traiesc doar intre eiĀ – iar restul personalului e prietenos sau comunicativ. Ok, nu sunt eu cel mai prietenos om din lume, dar ma mira faptul ca o parte dintre angajati s-au obisnuit cu mine, iar ceilalti se poarta de parca nici n-as fi pe acolo (fara sa le dau vreun motiv pentru asta). Bine, intr-un final, intr-o luna dispar din viata lor, so who cares?
  9. Ma amuza sa observ din exterior niste mici conflicte intre diferitele categorii de lucratori. Teoretic, toti lucreaza eficient impreuna. Practic, fiecare are grupuletul sau si fiecare grupulet are vreo antipatie sau vreo nemultumire cu privire la cineva. Ba cate o asistenta este nemultumita ca infirmierele n-o ajuta, ba infirmierele sunt nemultumite ca alta asistenta le-a repezit cand au facut vreo greseala, ba cate o rezidenta e mai acra si nimeni n-o sufera, ba cate un brancardier e suparat pe toata lumea pentru ca are el o zi mai proasta. Daca as lucra aici, cred ca atitudinea mea s-ar schimba, poate as fi fortat sa iau partea vreunei tabere. Cred ca atunci ar aparea niste probleme stupide. Din fericire, pana acum ma pot detasa total de lumea asta. Dupa doar cateva ore, ies la soare, unde incerc si reusesc (sper) sa uit de tot.

De tot, mai putin de frustrarile in privinta cunostintelor mele practice, care ma motiveaza sa vin si maine, ca sa le imbunatatesc. šŸ™‚

Jurnal de voluntariat in spital (1)

Scoala se termina la inceputul lui august si reincepe pe 15 septembrie. Asta imi ofera cam 6 saptamani in care pot merge intr-un spital ca sa castig experienta. Anul trecut am fost intr-o sectie de Oncologie. Anul asta am ales alta sectie, unde am facut practica si in timpul scolii. N-o s-o numesc, din motive simple: din cate stiu eu*, dpdv legal, in Romania, daca nu esti asistent medical (cu diploma de finalizare a studiilor) si nu ai asigurare de malpraxis, nu ai voie sa atingi pacientul. Teoretic, nici in timpul scolii nu ai voie sa atingi pacientul in nici un fel. Ceea ce ar produceĀ numai asistenti medicali total lipsiti de experienta practica – o situatie absurda, care se ocoleste romaneste. Deci ce o sa povestesc eu aici ar putea face rau unor oameni care m-au primit si m-au invatat lucruri. Asa ca mai bine nu spun unde am facut practica.

Revenind. Nu incerc sa scriu o poveste, doar imi notez lucruri din zilele astea. E util pentru mine,Ā la un moment dat in viitor, voi vedea cat si cum am evoluat (sper).

  1. Am ales spitalul asta pentru ca e aproape de casa. Sectia pentru ca am mai facut practica aici, cunosteam si ma cunosteau asistentele si pentru ca asistenta-sefa m-a primit fara comentarii. Si pentru ca au tot timpul pacienti (din pacate pentru pacienti).Ā Desi toate motivele astea sunt simpliste, trebuie sa recunosc ca am facut o alegere foarte buna. Toate asistentele se poarta foarte ok cu mine, s-au obisnuit cu mine, au incredere in mine sa le ajut la recoltari si la alte proceduri si restul lumii din spital (doctori, brancardieri, infirmieri, alte asistente de pe la alte sectii, pacienti si apartinatori) creeaza o atmosfera propice invatarii. In 2 ani am facut practica in 7Ā spitale din Bucuresti. Plus, am ajuns un pic si intr-unul privat si intr-unul din strainatate. Deci am multi termeni de comparatie.Ā De multe ori am avut impresia ca anumiti angajati ma vad si se poarta cu mine cam cum ai trata un intrus enervantĀ sau un obstacol. Nu sunt eu fire sensibila, incerc sa invat ceva din orice experienta. DarĀ in anumite spitale parca e mult prea dificil sa inveti ceva (mai ales ca se lauda cu statutul lor de spitale universitare).
  2. Nu-mi placeĀ recoltarea de sange. Na, am zis-o. Pe langa faptul ca totul se petrece in niste pozitii bizare si dureroase pentru spatele meu, trebuie sa faci totul repede, dar si corect si precis. Si oricand ti se poate intampla o porcarie care sa-ti strice recoltarea. Misca mana pacientul, misti foarte putin perceptibil acul (oricat de bine crezi ca il tii fixat), intri intr-o vena sensibila (desi pare taman-buna), dai peste un pacient unde mergi pe bajbaite, nu pe vazute, intepi corect vena dar tot se sparge samd. Oricat de mult ma straduiesc, daca pacientul nu are vene bune sau foarte bune, fac cate o prostie. Hop, trebuie sa intervina asistenta. Bine, porcarii grave n-am facut (respect regulile de asepsie, n-am intepat o artera, n-am intepat pe nimeni altcineva cu acul). Dar ma enerveaza lipsa de progres pe care o vad in indemanarea mea. Halal asistent medical mai sunt si eu, nu sunt in stare sa recoltez sange decat unor pacienti ideali (care sunt sub 5% din pacientii din spitale).
  3. Sonde nazo-gastrice am mai pus. Aici tot am cui sa pun. Dar ma enerveaza ca, desi pasii sunt atat de simpli, cand aud cuvintele “hai sa pui o sonda” ma precipit. Uit sa masor distanta pana la stomac inainte sa-i bag tubul in nas, uit sa tin capul pacientului cum trebuie. Imi fac note mentale sa nu mai uit, dar tot nu fac totul cum trebuie. Plus, simtitul sondei in stomac cred ca e o abilitate care-mi lipseste. Stiu ca nu e bine sa-i introduc pacientului aer prea mult, deci nu fac decat 1-2 teste inainte sa chem asistenta sa simta si ea (adica n-am multe incercari la dispozitie). Dar pe bune de imi dau seama daca e in stomac cate o sonda. Cred ca oĀ sa-mi cumpar un stetoscop special pentru asta. Oricum, parca teoria zice ca verificarea se face cu stetoscopul, nu cu mana, cum se face prin spitalele noastre (de verificat). Singura parte buna, macar mi-a crescut major procentajul de sonde introduse direct in stomac versus cele care au ajunsĀ in gura. N-am mai bagat una in gura din mai. šŸ™‚
  4. Imi place sa fac EKG-uri. Mama lor de EKG-uri, anul trecut habar-n-aveam sa fac unul. Dupa doar cateva zile in care am fost lasat sa fac cate vroiam eu de exercitiu cand am fost la practica in strainatate, plus mai multe sesiuni de documentare pe cateva site-uri pe net, acum pot sa le fac bine. Exista un test in spitalul asta – daca te duci cu EKG-ul la interpretare, nu iti este primit la Cardiologie daca nu e facut bine. Deci te intorci si-l refaci. Pana acum nu m-amĀ intors cu nici unul. Dar e posibil sa fie doar incurajarea asistentelor, pentru ca m-au vazut ca sunt nemultumit cand nu fac ceva foarte bine. šŸ™‚ Oricum ar fi, de bine, de rau, invat lucruri noi, iar serile citesc (de ceva timp) si niste lucruri despre interpretarea lor. O sa am si un articol despre asta in curand – poate o mai fi cineva interesat. Dat fiind faptul ca mi se pare ca evoluez in cunostinte, asta e un motiv de bucurie pentru mine. Pentru ceva ce nu s-a obosit nici un profesorĀ vreodata sa-mi explice si mi-a fost explicat de o asistenta doar 1 singura data, credĀ ca ma descurc onorabil.
  5. In anul 1, la Psihologie, am facut o diagrama de auto-analiza cu avantaje, probleme, surse de dificultate samd pe care le vad eu la mine, referitor la meseria asta. Unul dintre dezavantajele mele majore este ca am intrat in scoala asta ca ipohondru. Din fericire, cu exceptia momentului trist de acum ceva timp, cand m-am blocat pe o sectie de boli infectioase unde erau internatiĀ pacienti cu boli aerogene contagioase, incet-incet imi trece. Nu am o problema (cel putin nu mare) cu a lucra cu bolnavi de HIV, hepatite virale si alte bucurii. Intelegerea mecanismelor de raspandire si contagiune ajuta mult la asta. Tot am oarecari retineri cand trebuie sa iau sange de la o persoana de genul asta, dar imi trec. Porti manusiĀ siĀ iti iei masuri de precautie, mai multe nu prea poti face.
  6. Faptul ca nu m-am obisnuit cu a vedea pacienti morti in jurul meu o fi bine sau o fi rau? Nu ma sperii de ei, nu am o problema cu prezenta unui cadavru pe langa mine. Dar un deces esteĀ un eveniment care ma da un pic peste cap. Nu a devenit ceva “banal” – cum vad anumite asistente totul, probabil pentru a se proteja de efectele psihice negative care cred ca pot aparea dupa ce vezi morti de prea multe ori la locul tau de munca.

*Ā Din Legea 46/2003, privind Drepturile Pacientului:

Art. 5
(1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identitatii si statutului profesional al furnizorilor de servicii de sanatate.

Art. 30
(1) Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai daca exista conditiile de dotare necesare si personal acreditat.

Pentru a fi cat de cat corect, eu intotdeauna anunt pacientul cine sunt, ca sunt elev si il intreb daca ma lasa sa fac ce urmeaza sa fac (cu asistenta pe langa mine).

O dimineata la spital

O noua sectie, un nou spital.

Ajungem (dupa ceva cautari si intrebari) la asistenta-sefa de pe sectia unde ni s-a spus ca am fost repartizati:

  • “Cine sunteti si pe cine cautati”
  • “Suntem elevi la… avem la dumneavoastra un stagiu de practica”
  • “Cine va e diriginte? Cu mine n-a vorbit”
  • “Diriginte ne este …, dar ni s-a spus ca a vorbit cu dumneavoastra doamna X”

  • “Cu mine n-a vorbit nimeni. Mergeti sa va schimbati, vedeti ca e pe undeva pe jos un vestiar”

  • “Unde, mai precis?”

  • “Nu stiu, intrebati pe jos“.

Vestiarul l-am gasit dupa ce un bodyguardĀ ne-a trimis la niste sali de curs, niste rezidenteĀ ne-au trimis la bodyguard, nisteĀ studenti ne-au trimis “pe undeva pe jos” si dupa ce am dat peste niste colege. Lor asistenta-sefa de pe sectia lor le-a zis unde e vestiarul si cheia.

Vestiarul arata cam ca un veceu public dintr-un sat uitat de lume. Nu stiu ce era in cada aia si ce au facut alti elevi/eleve in ea, dar schimbatul aici a fost o experienta in sine.Image

Ā 

Pe sectie: “Du-te la laborator cu recoltarile astea, stii unde e?“. “Nu, dar ma descurc”. “Hai ca vin eu cu tine, am asta de dus oricum“.

Asistenta a venit cu mine pentru ca trebuia sa duca o vacueta pentru o analiza pentru care nu exista aparat decat in 2 sectii din spital (niciuna dintre ele Laboratorul, evident).

Cine sunteti si pe cine cautati?

“Suntem de la sectia X, a vorbit domnul doctor Z cu dvs. pentru aceasta analiza”

Da, doar ca tot spitalul vine sa si le faca la noi. Aveam 300 de kituri saptamana trecuta si acum mai avem mai putin de 100

“Inteleg, doar ca a vorbit domnul doctor Z…”

Da, mergeti…

La aparat:

Cine sunteti si pe cine cautati?” (Eu deja incepeam sa fierb, era a 10a oara cand auzeam fraza azi).

“Sunt de la sectia X, a vorbit dom’ doctor Z pentru…”

Aha. Asteptati

Cat am asteptat, am vazut una bucata fibrilatie atriala/ventriculara (nu mi-am dat seama exact, monitorul era departe de mine si fugeau pe acolo vreo 10 asistente + rezidenti + studenti) cu defibrilare, incheiata cu succes.

Din pacate, a trebuit sa plec, pentru ca asistenta care era cu mine plecase si se indrepta spre mine o asistenta cu intrebarea “cine esti si pe cine cauti” pe buze.

Prind asistenta din urma si o intreb

“De ce s-au purtatĀ asa toate asistentele de la sectia aceea? Pana acum, in diverse spitale, am vazut ca e rezervat acest gen de comportament pentru noi, elevii de la postliceale, sau pentru apartinatori.”

Eh, asa sunt ele. Te obisnuiesti, dupa o vreme“.

Pana la sfarsitul zilei am montat 2 sonde nazo-gastrice (1 a intrat din prima in stomac, cealalta s-a imbarligat in gura), am aspirat putin si am mai ajutat pe colo si pe dincolo. Printre altele, m-am holbat la un doctor de ATI cum a venit cu trusa si cu rezidentul dupa el doar ca sa ii scoata un pic unui pacient oĀ sonda endotraheala bagata prea adanc.

La sfarsit, asistenta-sefa catre noi: “Gata cu stagiul practic?

Ce am retinut din perioada asta de practica in spital

Agitati-va voi, invatati, că oricum nu exista posturi libere!“.

Devii obraznic

Nu te obisnuiesti niciodata cu pacientii bolnavi de cancer. Unele asistente vechi ajung sa-si doreasca doar sa nu ii vada murind pe tura lor.

Daca pui aceeasi intrebare la 10 asistente medicale (colege de sectie) despre o tehnica pe care ar trebui s-o faca o asistenta, e foarte probabil sa primesti minim 5 raspunsuri diferite.

Si acum peste 15 ani la practica in spitale elevii de postliceale erau (cateodata) invartiti prin tot spitalul cu analize sau cu cate un instrument. Si atunci, ca si acum, asta se numea “practica“.

Unele profesoareĀ cu obiceiuri proaste nu s-au schimbat deloc in bine in peste 15 ani.

Nu exista padure fara uscaturi: or fi ei (ele?) studenti la medicina, dar (cel putin unul dintre ei/ele) nu au nici o remuscare in a-si insusi (luat, inchis, scos SIM-urile, totul in 5 minute) un telefon (relativ ieftin) uitat in zona unde se schimba lumea inainte de a intra in spital. Nu, nu era cineva de la noi din scoala pentru simplul motiv ca fetele nu se schimbau in locul unde si-a uitat colegul telefonul, iar alti baieti nu erau in zona.

Fiolele de dexametazona sunt greu de spart si pentru o asistenta cu multi ani vechime. Doar ca lor nu li se sparg in maini (ca mie).

E foarte greu sa iei tensiunea precis pacientilor bolnavi de cancer in faza terminala. Stiu, pare stupid sa imi dau seama de asta dupa atata vreme. Una e s-o iei in conditii relaxate si alta e s-o iei Ā unui om care e pielea si osul (la propriu) careia nu-i gasesti pulsul, inconjurat de apartinatori, cu alti pacienti holbandu-se, cu asistenta stand in spatele tau SI cu o porcarie de manșetăĀ care e ferfeniță de la atata utilizare.

Valoarea educativa a plimbatului prin spital

In fiecare noua sectie in care intru (pentru practica) e aceeasi poveste.

Totul incepe cu cate o discutie cu cate un “director de ingrijiri” al unui spital, un om plictisit de viata si acru: “trebuie sa fiti atenti la ce faceti, pentru ca reprezentati spitalul si scoala. Trebuie sa fiti atenti la ce faceti, pentru ca se pot intampla accidente foarte usor. Trebuie sa observati tehnicile altor asistente, dar sa incercati sa fiti si de ajutor. Trebuie sa invatati!“. Bai, sa mori tu! Si eu care credeam ca vin la spital cu noaptea in cap ca sa ma uit la igrasie si la oameni bolnavi, nu ca sa invat ceva. Toti repeta aceleasi fraze.

Urmeaza apoi cate o asistenta-sefa. Fraza pe care am intalnit-o in prima discutie, invariabil, la TOATE asistentele-sefe cu care am interactionat: “nu vreau sa sprijiniti peretii“. Nu inteleg cum e posibil ca peste 10 persoane din spitale diferite, din medii sociale diferite sa foloseasca fix aceeasi fraza-cliseu. Exista nenumarate expresii cu care poti sa-i ceri cuiva sa fie util si sa ajute. Nu si nu.Ā “Nu vreau sa sprijiniti peretii“. Daca mai aud o data fraza asta, o sa ma iau la cearta cu persoana cu pricina, oricine ar fi. Oricum ar fi, este o platitudine jignitoare si absurda. Pot eu sa vreau sa ajut cat 1000 de oameni la un loc, daca angajatele ei sunt plictisite, nu au pacienti, nu au chef sa educe pe nimeni, au problemele lor, nu au timp sau pur si simplu nu au ce sa-ti dea sa faci – ghici ce o sa ajung sa fac? “O sa sprijin peretii”! Si mai tare mi s-a parut atunci cand am vorbit anul trecut cu o prietena de-a sotiei mele, asistenta cu 10 ani vechime. Se plangea ca toti elevii care-i vin pe sectie nu fac nimic si… “sprijina peretii“. De unde a inceput aceasta fraza, vreau sa aflu!

Apoi trebuie sa castig(am) increderea unui grup mare de asistente. O sectie medie Ā (25-30 paturi) are cam 6-8 asistente. Una mai mare are si peste 10 asistente. Care vin in ture. Daca tu vii doar la o ora fixa (sa zicem dupa-amiaza la 17:00 sau dimineata la 8:00) si mai pierzi cate o zi, exista posibilitatea sa nu te intalnesti cu anumite asistente deloc pentru 1-2 saptamani. Anul trecut, la voluntariat, dupa 1 luna de cand veneam acolo, cand am ajuns si am intrat sa salut asistentele care erau pe tura, o tanti pe care am salutat-o s-a uitat foarte mirata la mine “dar tu cine esti si ce cauti aici?”. Daca nu sunt superincarcate cu pacienti (cum e la oncologie), majoritatea te vor ignora complet in primele zile. Trebuie sa le urmaresti tu ca un hartuitor si sa le ajuti aproape fortat (riscand sa le stai in drum sau sa inceapa vreuna mai intepata sa tipe la tine). Si sa faci orice ca sa inveti. Mai citesti o fisa a unui pacient, mai pui o intrebare unui doctor sau unei asistente, mai observi ce se mai intampla in jurul tau. Dar tot nu prea FACI ceva.

Dupa cateva zile, se obisnuiesc cu prezenta ta si iti mai dau cate ceva de facut. Cazul fericit. Problema e ca, in mintea lor, daca iti dau niste fiole de analize pe care trebuie sa le duci tocmai in coltul celalalt al spitalului, la 40 grade (vara) sau -10 grade (iarna), “te invata ceva“. Ce ma invata? Sa ma plimb? Nu stiam ca trebuie sa ajung la 30 de ani ca sa ma invete cineva cum sa-mi folosesc picioarele. Nu zic ca nu e util sa aflu unde e laboratorul si ca (teoretic), daca duc eu analizele alea de colo-colo, le eliberez pe ele sa faca lucruri mai importante. Dar nu de asta am inceput scoala asta. Vreau sa invat tehnici de nursing, vreau sa vorbesc cu pacienti, vreau sa vad fise de pacienti si sa vad cum au ajuns la spital si ce li se face aici, nu sa ma plimb ca un dobitoc de colo-colo. Desigur, exista posibilitatea sa refuz sa fac asta – dar asta inseamna ca nu ma mai lasa sa fac nimic care e relativ util pentru pregatirea mea.

In principiu, la o perioada medie de practica intr-un spital de 1 luna, pana ajungi sa le castigi increderea asistentelor, ai toate sansele sa ti se termine practica.

Daca mai adaugi la asta si ghinionul – daca nimeresti intr-o perioada nepotrivita intr-o sectie nepotrivita, e foarte posibil sa nu vezi decat cativa pacienti amarati intr-o saptamana. Cate poti sa inveti din asta? Da, realizez ca eu ma plang de lipsa oamenilor bolnavi (o absurditate) – dar fara bolnavi eu NU INVAT NIMIC. Timpul trece repede si foarte usor poti sa termini o scoala de Asistent Medical si sa nu stii sa pui o perfuzie, sa recoltezi sange sau sa pui o branula (cum era cazul unei absolvente de la Scoala Fundeni pe care am intalnit-o la practica).

Haha, băiatu’ ăsta vrea manuși

Azi-dimineata o asistenta (foarte ok, ca persoana si profesional, altfel) s-a oferit sa ma lase sa recoltez sange de la un pacient. Cand m-a auzit ca vreau manusi, a izbucnit in ras si nu s-a oprit din ras pana n-a ajuns la colegele ei si le-a zis, in timp ce isi lua tavita cu fiole si ace pentru recoltat “Haha, auziți, fetelor, băiatu’ ăsta vrea mănuși!“. Apoi mi-a spus ca ele recolteaza sange fara manusi dintotdeauna, pentru ca oricum primesc 15 manusi/sectie PE ZI, si o parte din ele le folosesc pe post de garou, la recoltari. Pentru emfaza, a tinut sa mentioneze ca “asa recoltam noi, asta e situatia, asa o sa recoltezi si tu, uite, eu am si ceva taieturi la mana si nu-mi pasa“. Alta asistenta a intervenit “asa am invatat si noi la scoala, folosesti manusi la fiecare pacient si le arunci dupa un pacient si iei altele. O sa vezi ca nu e asa situatia-n spitale!“.

La nici o ora dupa asta, aceeasi asistenta s-a intepat cu un ac care tocmai iesise dintr-o pacienta.Ā Ma simt un pic vinovat, a trebuit sa fie atenta la mine, pentru ca m-am nimerit eu s-o ajut intr-o procedura in care era nevoie de rapiditate, iar eu sunt mai lent (sa fii prea atent, dar si prea lent – nu e deloc bine, ca asistent medical). S-a enervat asistenta, a incercat sa afle cat mai mult despre pacienta (din fericire/noroc, nu se stie sa fi avut nici o boala infectioasa pacienta), a injurat un pic, apoi s-a calmat cu o tigara.

La nici 30 de minute dupa asta, m-am taiat intr-o fiola. Eram curat pe maini, fiola era teoretic curata, sansele de infectie sunt minuscule. Dar tot m-am enervat. Bine, cred ca si daca aveam 2 manusi pe maini, tot ma taiam. Halal atentie din partea mea, oricum. Da-i cu sapun si apa, da-i cu dezinfectant, pune un bandaj.

Dupa 20 de minute, s-a taiat si-o colega de-a mea, tot intr-o fiola. Nervi, da-i cu sapun si apa, da-i cu dezinfectant, pune un bandaj. Deja radeau de noiĀ asistentele.

Drept urmare, la iesirea din spital, pe drumul spre serviciu, am investit 30 de lei intr-o cutie de manusi. Macar n-o sa mai am grija asta pe viitor!

Image

L.E. A doua zi s-a mai taiat o colega intr-o fiola, s-a mai intepat o asistenta. Aparent asta se intampla mai des decat credeam. Asta e unul dintre aspectele extrem de enervante ale meseriei asteia: riscul constant de infectie.

Probleme intalnite de mine la practica in spitale

Acum fix 1 an incepeam prima perioada de practica intr-un spital din Bucuresti. Asta scriam la sfarsitul acelei perioade. Intre timp am mai facut practica sau voluntariat in inca alte 3 spitale. De saptamana trecuta am inceput practica intr-un al 5-lea spital.

Un fapt surprinzator: cel mai mult am invatat in perioada de voluntariat din “vacanta” de vara. Asta vine si de la faptul ca am facut voluntariatul intr-o sectie de Oncologie – care intotdeauna sunt subdimensionate dpdv al personalului si supraincarcate dpdv al pacientilor. Deci intotdeauna ai ceva de facut sau de invatat acolo. Dar vine si de la faptul ca in majoritatea spitalelor eu nu pot ajunge decat in turele de dupa-amiaza, cand sunt mai putine lucruri de facut si, pe cale de consecinta, de invatat.

Scoala de Asistent Medical Generalist ar trebui sa te pregateasca pentru majoritatea situatiilor pe care le poti intalni intr-un spital, in cam orice sectie, ca sa poti profesa fara probleme in momentul in care o termini si-ti iei diploma de AMG. Pe hartie, reuseste asta destul de bine. Scoala ale carei cursuri le urmez eu acum are contract cu destul de multe spitale din Bucuresti. Cu un pic de time-management, se reuseste sa nu se trimita prea multi elevi in acelasi timp in acelasi spital, permitand o rotatie a elevului prin cat mai multe Sectii si evitandu-se situatiile neplacute in care 10-20 de elevi (din ani diferiti) sunt in acelasi timp in aceeasi sectie din acelasi spital.

Problemele apar la trecerea ‘de pe hartie’ in realitate.Ā 

Viata “pe sectie” intr-un spital de stat presupune (in functie de sectie) 2 sau 3 perioade (momente) de “tratament” si o sumedenie de alte activitati “intre tratamente”.

Intre tratamente” se interneaza pacientii noi, se externeaza pacientii vechi, se completeaza diferite fise, se verifica starea (semnele vitale ale) pacientilor internati, se refac diferite stocuri de medicamente etc.

La “tratament” se administreaza medicatia sau se fac anumite proceduri pacientilor, la anumite ore fixe. De regula exista un “tratament” dimineata (la 7:00 – 8:00) si inca unul dupa-amiaza sau seara (18:00 – 22:00). In functie de sectie, “tratamentele” pot fi si 3. Ei bine, fix in aceste momente poti invata cat mai multe lucruri pe care le vei face apoi ca Asistent Medical. Daca nu poti ajunge dimineata la spital timp de 3 ani de zile, atunci e foarte probabil sa ai ceva lacune in educatia ta de Asistent Medical. Adica poti prinde “tratamentele” de seara – unde poti invata destul de multe lucruri, dar niciodata n-o sa treci prin toate situatiile cu care se intalneste un Asistent Medical daca nu ajungi si in timpul turelor de dimineata.

Scolile care au ore de dupa-amiaza reusesc sa atraga “elevi” trecuti de varsta la care nu ai job fix cu promisiunea “poti sa inveti o noua meserie bine-mersi si sa-ti pastrezi jobul, atata timp cat poti ajunge la scoala pe la 15:30 – 16:30 zilnic”. Problema e ca, din cei 3 ani de scoala de Asistent Medical, doar aprox. 60% din cele 42 saptamani x 3 sunt petrecute in sali de cursuri, invatand teorie. In restul timpului, la practica, trebuie sa faci pe dracu’-n patru ca sa ajungi cumva si dimineata. Nu ajungi? Ghinion. “Dar stiti, eu am venit la scoala asta fix pentru ca vroiam sa imi pastrez si locul de munca, pentru a castiga suficienti bani incat sa traiesc si sa si platesc taxa de scolarizare” – raspunsul (daca se oboseste cineva sa ti-l dea): “trebuia sa te gandesti la asta inainte sa incepi scoala“.

Ce e de facut? Inghiti in sec si faci cumva sa ajungi la spitale si dimineata… Oricum, majoritatea oamenilor care vor sa devina Asistenti Medicali invata dimineata sau n-au probleme cu a merge dimineata la spital, deci asta e o problema valabila pentru putini oameni.

Problema ar fi ca nici nu prea exista o solutie. Oricat ma gandesc, nu vad cum s-ar putea schimba situatia fara sa se schimbe cu totul sistemul de invatamant. Un sistem ca in Germania, unde multe spitale (private sau nu) au cate o mica scoala atasata, unde elevii invata si partea teoretica si partea practica in incinta spitalului, pare ceva mai eficient. Practica se face in timpul week-endului sau in ture prestabilite. Chiar si acolo, scoala nu prea iti ofera timp si de un job – poate si de asta primesti o suma de bani LUNAR ca plata pe perioada scolarizarii. Ā Dar am divagat…

Alte probleme: e posibil sa nimeresti intr-o Sectie a unui spital care NU PREA ARE PACIENTI. Suna bizar, nu? Spital fara pacienti, in Bucuresti? Ei bine, da, e posibil asa ceva. Anul trecut, in plin viscol, mergeam la Spitalul Colentina la o Sectie de Medicina Interna. Erau internati in medie cam 10 pacienti, in vreo 6 saloane. Eram repartizati 12 elevi pe acea Sectie. Noroc ca nu veneam toti odata, pentru ca am fi fost mai multi elevi decat pacienti, in anumite zile. Ce faci? Din nou, inghiti in sec si macar te bucuri ca pacientii nu sunt suficienti de stresati incat sa se enerveze de atatea fețe noi in jurul lor.

De asemenea, se mai poate intampla sa dai peste vreo Sectie in care exista doar cate 1 asistenta pe tura (mai ales dupa-amiaza). Asta inseamna ca din start e ceva mai stresata si ocupata, deci timp sa-ti raspunda tie la intrebari sau sa-ti arate cum face asta sau aia are si mai putin.

La polul opus al ultimei situatii ar fi cazul in care o Sectie prea mica are prea multe Asistente pe o tura. Asta inseamna automat ca trebuie sa te orientezi foarte repede: la ce asistenta te duci, care se duce la ce pacient, caruia i se face ce exact si la care poti ajuta cum…

Oricum ar fi, o ultima piedica este cea legala. Din punctul de vedere al Legii din Romania, elevii/studentii care studiaza ca sa devina Asistent Medical n-au voie sa atinga un pacient. Adica au voie doar sa observe si sa puna intrebari si sa experimenteze pe materialul didactic (manechine). Daca Legea asta ar fi respectata 100%, atunci am avea numai Asistenti Medicali Generalisti debutanti care habar-n-au mai nimic. Daca nu pui mana pe un pacient, nu stii cum sa-i faci o injectie intramusculara, nu stii sa-i pui o branula, nu stii sa faci o clisma (mda, trebuie sa stii si asta šŸ™‚ ) si multe altele.

Poti tu sa stii toata teoria din lume, daca n-ai mai facut asta pana atunci, te blochezi cand ai un batranel tremurand in fata, care mai are 50 de grame de carne pe fund si tu trebuie sa-i faci o injectie IM si apoi sa-i pui o branula intr-o vena pe care n-o vezi si n-o simti oricat ai palpa-o. Desigur, toata lumea invata din greseli, doar ca scoala moderna ar trebui sa te pregateasca suficient de bine incat sa nu faci prea multe greseli – iar atunci cand “lucrezi” pe un pacient viu, nu iti permiti sa gresesti.