Cum sa te prefaci ca muncesti in Anglia

Sau cum sa mimezi ca esti un profesionist.

Sau, in traducere de Ferentari (sa ma scuze cititorii mei mai crestini), cum sa fii un bulangiu imputit si sa scapi basma curata tot timpul.

In sala de operatie, echipa de nursing e formata din 3 oameni. Saptamana asta am avut inca 2 cazuri (dintr-o serie lunga) in care persoana a 3-a (diferita, de fiecare data cineva cu experienta mare in sistem) se fofila de la munca fix cand aveam nevoie de ea. Si am ramas eu, cu 6 luni vechime in teatre si 11 luni ca asistent medical sa rezolv niste situatii complicate, care presupuneau o serie de activitati de echipa.

In aceste doar 11 luni de munca in strainezia, am observat surprinzator de multe moduri in care niste colegi si colege (altfel auto-declarati megaprofesionisti (sic!) ) se feresc de la a munci prea mult, ca nu cumva sa isi si merite salariile.

In caz ca nu e clar, nemunca ma enerveaza, mai ales cand ma afecteaza direct. Ca sa ma descarc, le voi scrie aici. Desi e vorba de activitati facute de cateva zeci bune de persoane diferite, le voi atribui pe toate unui personaj generic, megaprofesionistul (fara majuscula). Majoritar sunt lucruri care mi s-au intamplat mie, adica sunt interactiunile mele cu megaprofesionistul.

megaprofesionistul va invata rapid cu cine isi permite sa faca scandal si cu cine nu. Va observa cine e nou sau nu are autoritate sau cine nu e inclinat spre a cere mai serios ajutorul, si va abuza de acest lucru. Daca un fraier munceste vizibil mai mult, inseamna ca e fix asta, un fraier, deci poate fi abuzat oricum. Asta am observat in special la infirmieri (healthcare assistants). Daca fraierul prinde curaj si face plangeri sau cere asta si asta, megaprofesionistul va fi cu gura mare. Daca vede ca nu merge sau se ajunge la superiori, cateodata se calmeaza, cateodata nu.

megaprofesionistul se va arata des fals-interesat de faptul ca fraierul munceste de ii sar capacele. “Y’alright?” va fi pe buzele lui, alaturi de “oh, that’s terrible” sau “bless you”. Dar nu o sa-l auzi “can I help you” sau “do you need a helping hand?”

lazy

megaprofesionistul stie sa se apere cu reguli, regulamente, legi si alte lucruri care au fost introduse ca sa ne protejeze de abuzuri. Dar care invita la abuzuri. megaprofesionistul e de multe ori tampitel, daca ii ceri sa-ti dea rest la 10 lire pentru 2 lucruri care costa 1,55 lire, o sa-ti dea 2 hartii de 5 lire si ceva maruntis in plus. Dar daca ai nevoie de el, va invoca paragraful x din regula y, care zice ca el nu trebuie sa faca asta in momentul ala. Nici ala care a scris regula y nu mai stie paragraful x, dar il stie megaprofesionistul… Exemple:
– la programul 08:00-18:00 ai dreptul la 2 pauze platite de 15 minute si una neplatita de 30 minute. megaprofesionistul stie ca, daca isi ia pauza la 12:00 (“ca sa fie pregatit sa te ajute”, daca e nevoie sa continue lista dupa 12:30, cand ar trebui sa luam pauza de masa toti, si ar trebui sa se termine operatiile de dimineata), ulterior, cand ceilalti 2 fraieri ramasi in sala de operatie vor termina singuri operatia pe la 12:40 (megaprofesionistul nu se oboseste sa revina la timp din pauza), cei 2 fraieri vor merge la randul lor la masa. Adica 30 minute nu se va intampla nimic in sala de operatie. Adica megaprofesionistul se va alege cu o pauza totala de minim 1h si 10 minute. Super, nu?
– La programul 08:00-21:00 ai dreptul la 2 pauze platite de 15 minute si 2 neplatite de 30 minute. megaprofesionistul stie ca e nevoie de el musai intre 17:30 si 19:30, in majoritatea cazurilor atunci se termina listele, inclusiv cele care “overrun”. Ca om care lucreaza pana la 21:00, e obligat sa ofere ajutor oricarui teatru care nu termina munca a 18:00. Pe rand, nu trebuie sa fie in 3 teatre deodata. Dar, invariabil, termina pana la 19:30, apoi poate sa frece menta platit 1 ora, urmat de plecarea acasa nu mai tarziu de 20:40. megaprofesionistul stie toate aceste lucruri, dar va insista sa-si ia pauza a doua de 30 minute fix pe la 17:20. Ca sa se intoarca la 18:00 (evident), sa ajute sa se termine 1 (hai, 2, daca e marinimos sau are timp) operatii in teatrele care n-au terminat la timp, apoi sa frece menta cu succes. Problema e ca in teatrul unde lucreaza megaprofesionistul raman 2 oameni sa termine o operatie, care de multe ori e una mai complicata si mai lunga (de asta nu s-a terminat la timp, evident). megaprofesionistul se alege cu aproape 3 ore de pauza pe ziua lunga de munca, la care adauga minim 2 mersuri “to the loo” de cate 10-15 minute. Munceste de se speteste, sarmanul.
– pe sectii, megaprofesionistul va stii intotdeauna sa isi ia pauza primul. Sau “cand trebuie”. Pe principiul “daca nu mi-o iau repede, fraierul o sa-mi ceara ajutorul cu ceva, daca sunt in pauza il pot flitui”. De nenumarate ori imi cautam colegele sau infirmierii sa ma ajute cu ceva ce nu puteam face singur. Ia-i de unde nu-s. De multe ori mai plecau si cu cheile dupa ei, stateam ca vita si luam medicamente din alta sectie pentru ca megaprofesionistul era in pauza.

megaprofesionistul stie sa-si ascunda egoismul sub masca profesionalismului. Am mai povestit exemplul (deloc singular) al colegei care a fost prima in rezerva unui pacient cu stop cardiac, numai pentru a iesi imediat cum au mai intrat 2 fraieri (colegi) acolo, ca sa se duca in pauza ei de masa. Timp in care eu, un coleg, plus band 6, 2 medici si echipa de Resus am dus pacientul cu puls 0 in ROSC (return of spontaneous circulation).

megaprofesionistul va documenta tot ce face si ce nu face. Nu pe principiul “if you didn’t document it, it didn’t happen“, ci pe cel invers “even if it didn’t happen, if you document it, nobody can easily prove it didn’t happen”. Daca te uiti pe nursing notes ale megaprofesionistului pe la ora 16:00, vei vedea ca pacientii lui deja sunt stabili si cu medicamentele de la ora 18:00 administrate, cu pielea intacta (manca-i-ar mama pe ei, nu conteaza ca sigur au cate o escara) si in stare perfecta de sanatate (cu NEWS 0), zici ca nici nu au nevoie sa mai fie in spital. Apoi face handover “skin intact, no changes”. Si te apuci sa faci primul set de OBS si vezi ca ai 2-3 cu NEWS 7, 1 diabetic cu glicemie 2 (adica aproximativ 50 pentru romani) si ca antibioticele i.v. pe care le-a dat megaprofesionistul erau doar agatate, dar nu curgeau, pentru ca branula era mai veche decat pestele vandut la restaurantul de la parter.

megaprofesionistul va escala toate rahaturile posibile si imposibile. Ca sa fie acoperit. Dar va escala 1 data si apoi nu mai face nimic 4 ore, daca doctorul nu vine, nu ii pasa ca-i crapa pacientul.

megaprofesionistul va delega orice poate. Am mai povestit de nenumarate ori ca in tara asta exista asistente medicale care se pensioneaza si nu au recoltat sange niciodata in viata si nu au pus vreo branula. Si nu au cateterizat vezical vreun barbat, pentru ca “asa zice policy-ul”. Care policy, atunci cand i-l arati (e pe toate calculatoarele), scrie negru pe alb ca oricine e competent poate cateteriza orice pacient, atata timp cat e capabil sa isi dea seama ca trebuie sa ceara ajutor specializat in cazuri speciale (tumori de prostata sau alte nebunii). Sa nu vorbim de ingrijirea pacientilor cu traheostoma, recoltare de sange arterial pentru EAB, ventilatie non-invaziva, transfuzii de sange, montare de tub NG sau multe alte lucruri pe care o asistenta medicala din Romania le face vrand-nevrand. Daca megaprofesionistul poate sa invoce vreo clauza obscura dintr-un policy, o va face. Chestia asta am vazut-o la agency nurses, care de multe ori vin noaptea doar ca sa administreze medicamente, sa faca documentatie aiurea si sa doarma. “I am not trained to do this“. Sa mori tu ca in 30 de ani de nursing nu ai invatat sa bagi un tub de plastic intr-o traheostoma ca sa aspiri niste secretii.

megaprofesionistul va ignora aceleasi legi si regulamente atunci cand vine vorba sa-si faca viata usoara. De ce sa inceapa administrarea medicamentele aproximativ la timp. Ce, medicul a prescris un medicament la niste ore exacte? E un fraier si ala. megaprofesionistul va administra medicamentele de la 8 la 9, de la 13:00 la 11:30 (sau mai devreme) si pe cele de la 18:00 la ora 16:30. Asepsie in prepararea medicamentelor i.v.? Ete na, nu te vede (de cele mai multe ori) nimeni in camera de preparare a medicamentelor. In Romania ma plangeam ca nu am manusi, aici avem manusi sa ne imbracam in ele, dar lumea nu le foloseste. megaprofesionistul face tracheostomy care fara manusi, intoarce pacientii incontinenti fara manusi, nu se spala pe maini (sa nu cumva sa i se usuce pielea) dar apoi da medicamente orale, pe care pune aceleasi maini.

megaprofesionistul va ridica in slavi calitatea educatiei primite de el in scoala lui. Fie ca e cel din tara lui (fie ca e Nigeria, Gana, Romania, Bulgaria, Portugalia, Italia, India sau mai stiu eu de unde), fie ca e chiar cel local. Bai nene, mataluta tocmai mi-ai demonstrat ca nu stii sa faci ceva de baza in meseria ta dupa ani buni sau chiar zeci de ani de munca si indraznesti sa imi zici ca scoala care te-a “produs” e exceptionala? Really?

megaprofesionistul va rupe usa in doua la ora terminarii programului. Daca e vorba de munca pe sectie, va face scandal daca un fraier face handover mai detaliat decat mincinosul “all patients are fine, no problems”. Daca e in sala de operatie, megaprofesionistul va face ca maimuta daca trebuie sa plece (Doamne fereste) la ora 17:50 (cand programul se termina la 18:00).

megaprofesionistul va face minimul necesar pentru functionarea sectiei sau a salii de operatie. Asta inseamna si aprovizionarea cu anumite consumabile. megaprofesionistul va lua cateva chestii generale, dar nu o sa-l vezi facand o aprovizionare profunda, ca sa aiba teatrul de toate. megaprofesionistul va fi acel care, apoi, va face scandal cand merge in alt teatru si vede ca alti megaprofesionisti ca el n-au facut aprovizionarea.

megaprofesionistul va sti sa isi ia laudele atunci cand ceva merge bine si sa paseze responsabilitatea pe altii atunci cand ceva merge prost.

megaprofesionistul va sti sa paseze pe altii nemultumirile sale, atunci cand cineva ii face orice fel de observatie. Exemplu banal: din 16 teatre, doar 3 au conector pentru laser. Anumite operatii de ginecologie, chirurgie generala/vasculara si de orl se fac cu laser. Automat, teatrul 13 e de ginecologie, 1 e de vasculara si 2 e de orl. Astea sunt cele 3 teatre cu conector de laser. Operatia cu laser de orl este una in care avem nevoie de mai multe echipamente voluminoase, printre care si un microscop. Teatrul 1 e cel mai mic dintre cele 3, teatrul 13 e des ocupat de ginecologie. Daca indraznim sa mutam o lista care nu are nevoie de laser din teatrul 2 in alta parte, un chirurg batran face tot timpul scandal, pentru ca el considera ca teatrul 2 e “al lui”. De 2 ori batranul i-a facut scandal unei colege band 6. Nu era vina ei. Dar nici vina noastra ca aveam nevoie de teatrul mai mare. Doar acolo aveam acces la laser si spatiu pentru operatie. De fiecare data megaprofesionista mea colega a venit si ne-a facut noua scandal, pentru ca, nu-i asa, daca cineva urla la tine si esti nevinovat, trebuie sa urli si tu la altii.

megaprofesionistul va sti cum sa faca sa para ca face totul “cu acordul tau”. Cand stie ca urmeaza munca mai multa, va intreba “cand I have my break, I need it now”. Si uite asa ramai sa pregatesti o operatie complicata in 2. Si megaprofesionistul revine fix cand totul e gata si poate sa stea pe scaun 2 ore.

megaprofesionistul stie sa identifice cand e cazul sa faca niste alegeri importante, care ii permit sa frece menta mai mult. Daca exista o operatie cu 3 operatii mici (nr. 1, 2 si 3) si una mare (nr. 4), megaprofesionistul se va oferi sa inceapa lista. Asta inseamna ca el isi ia pauza dupa ce e scrub la prima operatie, apoi tu iti iei dupa ce o faci pe a doua, apoi el o face pe a 3a, apoi ta-dam, cui ii vine randul sa faca operatia de 3 ore dupa 3 operatii de 30-40 minute? Sigur nu megaprofesionistului.

megaprofesionistul se va plange tot timpul ca e ocupat, chiar daca nu face nimic. Vine fraierul si vrea ajutor pentru ca pacientul lui are 150 de kg si a facut pe el si trebuie curatat si nu exista nici un HCA prin sectie? Mars, ma, de-aici, nu vezi ca fac documentatie? Daca fraierul face scandal mai sus, megaprofesionistul se va arata foarte afectat de aceasta indrazneala. Doar era ocupat. Vine tura de seara mai devreme si nu face nimic si un fraier din tura de zi zice ca are nevoie de ajutor pentru ceva? I se zice intr-un corĀ megaprofesionistic sa se duca sa ceara ajutor de la colegii de la tura de zi. Dupa aceea aceiasi megaprofesionisti se vor plange ca aia din tura de zi nu fac nimic toata ziua.

lazy-2

 

Desigur, unii vor citi randurile de mai sus si vor zice “hmmm, nu stiam ca pot sa frec menta atat de barbar pe meleaguri straine si sa am succes, ia sa fac si eu asta si asta si asta“. Cred ca stiti ce va urez. šŸ˜‰

Experiente in Spital (2)

Acum 4 ani, in vara in care am inceput scoala de AMG, am avut 1 luna de tratament ambulatoriu intr-unul din spitalele de recuperare si fizioterapie din Bucuresti pentru tendinita bilaterala. Tin minte cat de bucuroase erau asistentele (si singurul asistent) de faptul ca aveau un pacient tanar – pentru ca majoritatea celor care veneau acolo pentru un “sejur” aveau cam de 2-3-4 ori varsta mea de-atunci.

Abia acum am ajuns sa inteleg oarecum bucuria lor. Trecand peste faptul ca erau cam de-o varsta cu mine, deci era mai usor de gasit un subiect de conversatie ca sa treaca timpul (si procedeele terapeutice), dupa ce ai grija zi dupa zi doar de persoane in varsta, parca exista o oarecare diferenta in felul in care lucrezi atunci cand ai grija de cineva care are o varsta apropiata de a ta. Nu zic am vreo problema cu batranii, daca era asa, nu imi alegeam meseria asta, nici nu e ca si cum imi tratez pacientii diferit (incerc sa fiu la fel cu toata lumea).Ruud_Gullit_1988

Dar, repet, e altceva cand ultimii tai 50-100 de pacienti aveau varstele intre 60 si 90 de ani si dai peste unul in putere si la 25 de ani. Care a facut pneumotorax pentru ca a tras ca idiotul de fiare, dar chiar si-asa, I can relate to that :))

M-a bufnit rasul la reactia lui cand i-am explicat ca trebuie sa aiba grija de banii (si alte lucruri valoroase ale) lui, pentru ca se poate intampla sa dispara si trustul nu-si asigura nici o raspundere daca asta se intampla. Negru, vizitat de his “gang”, cu frizura a la Ruud Gullit in 90, solid, cu ditamai bratele, cand aude ca cineva i-ar lua banii exclama “he will live to regret doing that for the rest of his life“.

Parca ii auzeam pe cocalarii nostri, din salile (de forta, de karate) pe unde mi-am petrecut tineretea.

Alta chestie pe care ma straduiesc din rasputeri sa n-o fac este sa am pacienti preferati. Pentru ca se vede imediat daca te ingrijesti doar de-o persoana si ii aduci aia si ii faci aia si ailalta si stai mai mult timp cu el/ea. Plus ca… data fiind natura sectiei mele, au sanse mari sa moara foarte repede. Si e nasol sa tot moara oamenii de care iti place si de care ai grija cu drag. Dar tot se intampla sa am pacienti pe care sa ii simpatizez mai mult.

Una dintre pacientele mele simpatice era o batranica slabuta (adica numai pielea si osul) extrem de speriata si care tot timpul isi cerea scuze daca imi cerea ceva sau daca nu reuseam eu sa fac ceva – desi era vina MEA. Tot timpul o salutam cand veneam pe sectie, chit ca nu lucram in salonul ei.

Intr-o zi, a fost trimisa la o radiografie cord-pulmon. Cand s-a intors, locul ei in salonul de pacienti cu stare ceva mai grava a fost luat de alta pacienta, ea a fost mutata cu 2 saloane mai la inceput. Nu lucram in salonul ei, dar m-a vazut peste vreo 20 de minute si m-a strigat. Era speriata de moarte si tremura, la doi pasi sa planga. M-am chinuit sa o calmez. Am aflat ca, de fapt, nimeni nu-i zisese de ce e mutata ci doar ca i-au dat locul ei altei paciente. Era trista pentru ca sotul ei o vizitase dimineata si era intr-un salon, daca venea acum se va duce la alta femeie si n-o s-o mai gaseasca. Mi-am cerut eu scuze in locul colegei care n-a avut cand sa-i explice ce se intampla si i-am promis ca ii duc sotul personal la pat cand va veni. Si mi-am tinut promisiunea.

_

E amuzant sa ii vad ca ma simpatizeaza si ei.

Un pacient imi tot oferea orezul lui cu lapte (desi il tot refuzam pe motiv ca n-avem voie sa primim nimic de la pacienti). Intr-o seara muream de foame, nu mai aveam nimic de rontait si nu mai aveam cand sa cobor sa-mi iau ceva de jos, mai aveam 1 ora jumatate pana la handover (deci 2 ore pana plecam spre casa, aproape 3 pana sa si mananc). Mama, mama, ce bine mi-a prins orezul ala cu lapte. To hell with regulations.

Alt pacient ma intreba zilnic ce imi place sa mananc si apoi imi zicea ca poate sa-mi comande asta din meniul zilei (au asa ceva aici, nu au de ales intre branza cu paine si… iaurt cu branza, ca in alte parti) pentru cina, pentru ca el oricum mananca doar ce-i aduce familia. Asta desi am avut grija de el doar 1 zi.

O pacienta (o tanti diabetica durdulie din Bangladesh) ma lauda si ma ridica in slavi de fiecare data cand era familia ei cu ea, vai ce bine aveam grija de ea. Pana si familia ma lauda. Asta in conditiile in care familia era genul care comenta la tot si nu erau niciodata multumiti de nimic (chiar se luasera la cearta cu o sister intr-o alta zi). Tot timpul zicea ca nu vrea asta, nu vrea asta, nu vrea ailalta. Dupa ce ma rugam un pic de ea si o luam cu frumosul, accepta totul.

Am avut o pacienta romanca. Din nationalitatile conlocuitoare. Saraca a facut pneumotorax in sarcina (daca e sa ai ghinion, aparent se poate intampla). Ultimele 4 saptamani de sarcina le-a petrecut intr-o sectie de boli cardiorespiratorii. N-am avut grija de ea decat de vreo 4 ori in luna asta. M-am chinuit sa-i explic ce se intampla, ii traduceam ce-i zicea echipa de doctori. M-a intristat faptul ca era de 30 de zile in spital si habar-n-avea ce avea exact sau de ce i s-a intamplat. E nasol sa fii bolnav intr-o tara straina si sa nu stii limba.

Cu sotul ei n-am vorbit niciodata (venea seara, dupa ce dadeam medicamentele de la 6, deci dupa ce-i faceam Clexane-ul). Bai, de fiecare data cand venea, se chinuia sa imi faca cu mana si sa ma salute.

Nu ma laud, nu sunt eu cine stie ce Asistent Medical, nu am rescris vreo regula a ingrijirii pacientilor. Doar vroiam sa spun ca genul asta de interactiuni te fac sa iti placa meseria ta. In opinia mea.

_

Partea proasta e cand ai un pacient care e simpatic, dar vezi ca i se inrautateste starea. Si faci tot ce poti, anunti doctorii, ii prescriu lucruri, e investigata, dar tot e din ce in ce mai rau.

Tanti aia cu care pana la pranz radeai si faceai glume, care era anxioasa, dar foarte lucida, care se plimba prin salon singura… vezi ca respira foarte repede si e si tahicardica. Si vezi ca nebulizatoarele nu o mai ajuta. Dar speri ca va fi mai bine.

Si pleci. Si apoi afli ca a murit.

Simti ca munca ta e in van.

Azi am aflat ca mi-a murit pacienta descrisa mai sus, dar mi-am adus aminte de cea de-acum 3 saptamani.

Am lucrat 5 zile din 7. In ziua a 5-a eram praf. Luni dimineata, dupa 2 zile de munca obositoare, cascam si mi se inchideau ochii la handover. Primesc un bay impreuna cu o sister (short-staffed), dar “help a sister do a bay” s-a tradus pentru mine din ziua a 2-a de munca prin “ia 5 pacienti si ai grija de ei 99%, vino la mine daca ai o problema grava”.

Dau medicamentele la 2 paciente, ajung la a 3-a, vad ca este inconstienta, fac OBS: low BP, high HR, high RR, low SpO2 (75%!) desi era pe O2 (4l NC).

Stii cum te trezeste un pacient cu EWS 12?

Gandeste-te la cea mai mare cana de cafea pe care ai baut-o vreodata (sau sprint de dimineata, sau 100 de flotari, sau cearta, sau ce or mai folosi oamenii ca sa se trezeasca) si multiplic-o cu cat vrei tu.

Anunta medicii, anunta sisterul, pune NIV, fa scandal ca nu-ti da nimeni codul pentru aparatul de masurat glicemia, masoara glicemia, refa OBS, ajuta la ABG, refa OBS, ai grija si de ceilalti pacienti, refa OBS etc.

La 18:00 a inceput sa vorbeasca, cand am plecat avea EWS 4. Familia era entuziasmata, dupa ce plansesera toata ziua. Score one for the team!

La tura mea urmatoare (peste 3 zile) am aflat ca a murit cu o seara inainte.

Rahat.

_

La un moment dat aveam 3 paciente gravide internate pe sectie. 2 au fost externate rapid (au avut infectii respiratorii). Oricum, cand a fost transferata a 3-a deja se glumea ca trebuie sa transformam sectia in obstetrica/ginecologie.

Unit manager-ul ne-a recomandat sa invatam urgent cum se asista la nasterea unui copil, pentru ca ne cresteau sansele sa sa se intample asa ceva pe sectie.

Am intrebat daca exista cursuri de e-learning pentru asta pe intranet šŸ™‚

(Descrierea cea mai corecta pentru e-learning-ul astora este ca te pregateste extraordinar de bine pentru a trece cursul de e-learning. Si cam atat)

_

Asta a fost in contrast cu death.gifziua in care am fost numiti Trust-Wide “the Ward of DEATH“, pentru ca ne-au murit 4 pacienti in 24 de ore (1 inainte de-a incepe handover-ul, 2 in tura mea, 1 imediat dupa).

_

Am facut prima mea transfuzie. Si pe-a doua. Nimic spectaculos, in Romania poti face asta din anul 1, daca dai peste o sectie cu oameni care au nevoie de ajutor si care prind incredere in tine.

Atata doar ca, aici, in mediul steril de training, era super usor sa scanezi punga, badge-ul, sa printezi eticheta si gata. Cand ai o pacienta de 92 de ani care nu aude si tu trebuie s-o intrebi de minim 5 ori numele pana termini transfuzia si de multe ori daca simte ceva dureri, se duce naibii trainingul.

Ca sa nu vorbim ca iti moare imprimanta (no charge, evident). Sau ca, daca are charge, cateodata nu vrea sa printeze.

Sau ca porcaria de scanner nu iti scaneaza badge-ul sau codul QR de pe wristband-ul pacientei.

Sau ca poti avea norocul ca pacienta sa aiba nevoie sa mearga la toaleta fix in timpul transfuziei si sa iti ofere un cadou de 7 pe Bristol Stool Scale, cu o aroma delicata.

_

Orice zi in spital e o posibilitate de-a vedea si ceva nou si interesant. vp-shunt

Fie ca e ceva despre care doar citisei (cum arata picioarele unui pacient care a fost “recoltat” de vene ca sa i se faca un bypass coronarian de 4 artere), fie ca e ceva ce pare atat de SF incat trebuie sa fie scris gresit – si intrebi, si afli ca nu e gresit (shunt ventriculo-peritoneal facut unui pacient cu hidrocefalie post comotie cerebrala).

Trebuie doar sa iti faci timp sa deschizi ochii si sa pui intrebari.

 

 

 

Cum poate omori o greseala de nume un om in spital

Citez cazul trist pe sarite (pentru curiosi, e din The Independent sau din The Telegraph sau din The Evening Standard) :

O pensionara (85 ani) din Marea Britanie (nascuta in Germania) a murit dupa ce a pierdut prea mult sange pe masa de operatie intr-un spital din nord-vestul Londrei. Era operata pentru (din ce inteleg) o problema la artera aorta (un anevrism aortic abdominal, probabil) si nu a primit transfuziile de sange intentionate pentru ea pentru ca erau destinate unei persoane cu prenumele IrNgard, iar numele ei era, de fapt, IrMgard. Constiinciosi in privinta regulilor dar mai putin in privinta sigurantei pacientului, personalul medical a respins unitatile de sange care au sosit preoperator pentru pacienta “numita gresit” si au “asteptat sa vina sangele”. Pana a sosit sangele tip 0, starea pacientei s-a inrautatit major si a murit.

Cel putin asta e concluzia auditului intern din spitalul respectiv si a biroului Medicului Legist local (concluzii proaspat publicate – pentru ca totul s-a petrecut cu ceva timp in urma).

transfuzie

Pe langa faptul ca evenimentul s-a petrecut pe langa mine si ca incerc sa invat din greselile mele sau ale altora, povestea mi-a sarit in ochi si pentru ca ieri am vazut ce usor se pot intampla tampenii cand birocratia si acoperitul fundului propriu, combinate cu oboseala si supraincarcarea cu munca nu ii fac bine pacientului.

Oricum, tendinta englezilor de-a scrie gresit numele pacientilor in acte este criminala.

 

Si povestea mea din tura de ieri:

Eram short-staffed, ca de obicei. Precum ziceam, in mod normal ar trebui sa avem 2 sisters + 3 asistente pe tura + eu (supernumerary). Plus unit-managerul (in tura de zi, pana la 17:00). Acum aveam 2 sisters + 1 asistenta (care era si agency nurse, adica nu era din spital sau de pe sectie) plus eu si o asistenta-studenta (primul an). La 33 pacienti (vreo 10 in stare medie-spre-grava), cu 3 decese, 1 pacient pe moarte + 3 externari + 3 internari intr-un shift, se strange multa munca.

In trustul meu NHS poti sa dai transfuziile de sange unui pacient doar dupa ce faci un curs in perioada initiala de “inductie” in interiorul trustului, curs obligatoriu, care se repeta la un numar de luni (12 sau 24, nu mai tin minte exact ce am citit eu de capul meu – eu nu l-am facut inca, pentru ca mi-au amanat inductia cu inca 1 saptamana). Dupa ce faci cursul, primesti pe cartela un cod pe care trebuie sa-l notezi folosesti ca sa printezi o eticheta pe un formular care se ataseaza pe unitatea de sange. TOT PROCESUL e detaliat aici (post scris dupa ce am facut cursul). Nu ai cartela – nu poti scrie formularul, nu poti transfuza pacientul. Asta pe langa No wristband, no transfusion (dar verificarea de wristband o faci oricum de la inceputul turei si e o regula de bun-simt).

Oricum, treaba cu codul nu are nici o legatura cu verificarea numelui si datei nasterii pacientului (verbal si pe wristband), verificarea integritatii perfuziei, verificarea functiilor vitale si alte verificari inainte de-a da o perfuzie. E o chestie administrativa.

Sangele a stat in sectie minim 45 de minute de cand a sosit si pana asistenta a gasit timp sa se gandeasca sa-l administreze (e adevarat ca a sosit fix cand dadea medicamentele de seara – ceea ce se intampla la 18:00, si daca nu le faciĀ  cu cap, nu apuci sa le termini pana la 19:30, daca nimeresti peste pacienti cu multe medicamente administrat i.v.). Eu m-as fi ingrijit de sange primul si apoi de restul medicamentelor, dar poate sunt eu tampit. E adevarat, poate fi administrat (daca n-are nimic vizibil si a fost pastrat la temperaturi normale) in pana la 4 ore de la plecarea de la banca de sange – in Romania, cel putin asa zice ghidul de proceduri pentru AMG de la Ministerul Sanatatii.

Dupa aceea am observat cum nici asistenta nici sister-ul nu isi asumau responsabilitatea administrarii unei unitati de sange fara codul antementionat. Sa tii sangele pe hol aiurea pentru ca n-ai un cod pentru un formular e cam stupid – in conditiile in care numele e ok, restul verificarilor sunt ok si ai semnat deja de ceva vreme pentru primirea sangelui.

 

Pana la urma s-a descoperit ca sefa de tura (sister-in-charge) avea codul-minune cu ea, s-a ocupat si de asta. Nici n-a mai apucat sa-si termine toata munca de documentare si verificare a pacientilor pana la sfarsitul turei.

Daca am inteles bine, exista niste conditii de baza pe care trebuie sa le indeplinesti pentru a fi sister-in-charge, printre care s-ar numara traininguri pentru diferite tehnici specifice sectiei, plus canulare si venepunctura, administrare transfuzii si verificare glicemie s.a.. Ca sa se asigure ca exista cineva care “poate sa le faca pe toate”.

Problema e ca nu poti sa le faci pe toate si sa ai grija si de 1 treime din bolnavii din sectie.

E nasol sa fii short-staffed.

Maine ma prezint la munca cu 4 cereri pentru cursuri fara de care nu pot face anumite proceduri (venepunctura, competente in utilizarea unui glucometru, competente in aparatele de respiratie non-invaziva si administrare transfuzii) + o cerere pentru politica trustului in privinta transfuziilor, pe care n-am gasit-o pe net. Cereri pe care le fac pentru ca, se pare, daca nu ceri ceva aici, rar primesti de la sine.

Pentru ca e scĆ¢rbos sa zici “nu am cursul” si sa arunci totul tot timpul pe altul.

Drepturi imagine: SWLpath.nhs.uk

Experiente in spital (1)

Ieri am ratat ceva in mod stupid. Am (puse cap la cap) cam 4 luni de practica (si voluntariat) pe UTIN si cateva la ATI in spate, chit ca eram elev, TREBUIA SA FI RETINUT ASTA!

Am primit un pacient cu AVC ieri. Stabilizat la UTIN, transferat la mine. Puls de 90-100 in ultimele 36 ore (cel putin asta au trecut colegele dinainte in fisa). Cand ii masor eu pulsul (cu pulsoximetrul) imi apare 130-145. Nu se oprea la o valoare de nici un fel. 130-135-145-138-132-133 in 10 secunde. Credeam ca e prost pozitionat pulsoximetrul.
Am schimbat degetele, am sters degetele, am trecut la lobul urechii. 130-145. Pacientul arata ok (pentru un pacient post-AVC), nu era agitat, nu era transpirat, pielea era rozalie. TAS pe la 130 (abia i-o masurasem).

Carotida nu era palpabila (pacient obez), folosesc artera radiala. Masor de 3 ori, niciodata nu imi iese mai mult de 95 (90, 95, 92). Puls oarecum neregulat. Escalez – anunt o sister, imi recomanda sa documentez asta si sa fac EKG pentru a confirma HR.
Fac EKG – aparatul imi arata 130-148, nu vrea sa se opreasca pe o valoare. E adevarat ca am vazut ca pe derivatii nu se vedea unda P, dar n-am zis nimic. Mai precis, am vazut si am trecut mai departe – credeam eronat ca venise cu FiA, pur si simplu nu am avut vreun declic “bai, asta nu e ok!”. Ma chinuiam sa conving masinaria sa printeze, nu vroia in nici un fel, oricum pozitionam hartia (avea un top intreg) – imi tot zicea “OUT OF PAPER”. Deh, asa se intampla cand te arunci cu capul inainte ca muschetarul sa faci EKG fara sa ti se faca un minim instructaj despre aparat.

Dupa aproape 10 minute de chin cu aparatul (pacientul avea niste probleme la picioare, era dat cu un spray emolient, nu stateau electrozii neam, cand stateau electrozii pe picior, se dezlipeau cei de pe piept, apoi o pacienta de langa striga dupa mine), am documentat faptul ca ECG-ul a confirmat pulsul crescut, am anuntat un doctor si am trecut la alt pacient.
Au venit 2 medici de la Neurologie in vreo 15 minute, au verificat EKG-ul si au diagnosticat Fibrilatie Atriala NOUA, au prescris Digoxin, au cerut ecocardiografie si au mormait ca “medicilor de pe sectia mea nu le pasa de pacientul respectiv“. Asta pentru ca EKG-ul de ieri arata fix acelasi lucru: puls >100 bpm, lipsa unda P.

Scaparea din partea mea a venit si din cauza ca dimineata nu i-am administrat eu medicamentele pacientului ala, fiind inca la inceput, ma mai ajuta cineva (sau, mai precis, ajut eu pe altcineva). Daca stiam ca n-are Digoxin (sau betablocante) poate faceam o conexiune.

Din ATI tineam minte ca un pacient cu disocierea pulsului intre ce masoara pulsoximetrul si ce masoara invaziv un cateter (arterial) e un semn nefast pentru pacient. Dar asta vazusem doar la pacienti bradicardici, nu la tahicardici. Si daca avea cateter arterial, nici prin gand nu-mi trecea sa-i mai masor pulsul si manual.

normal-heart-rythm-vs-atrial-fibrillation

Acasa am verificat chestia asta. Intr-adevar, la pacientii cu Fibrilatie Atriala POATE EXISTA DISOCIERE intre pulsul radial si pulsul real al inimii.
Asta se mai intampla si in Tamponada Cardiaca, hipovolemie, alte conditii grave (Fibrilatie ventriculara, stop cardiac) si altele. De tinut minte.

Lectii pentru mine:

ā€¢ cand vezi disocierea pulsului intre ceea ce palpezi si ceea ce masinile iti arata, nu lasa pacientul in plata domnului, insista pe un consult medical.
ā€¢ fii sigur ca iti cunosti pacientul, nu mai presupune ca are ceva ce nu are (inca).
ā€¢ daca vezi pe EKG ceva ce-ti pare ciudat, nu ignora.

2 surse unde se poate verifica treaba cu disocierea pulsului: 1, 2.

Pagina excelenta cu teorie + EKG-uri despre Fibrilatie atriala.

A, da, ca mentiune: Fibrilatia Atriala NOUA e de regula acompaniata de tahicardie, cea mai veche poate fi si bradicardica. Exemplu.

 

 

 

 

Titlu nou, rubrica noua.

Poate o sa recitesc asta si o sa tin minte pe viitor sa nu mai repet greselile din trecut. Poate o sa fie de folos si altcuiva asta.

Drepturi imagine: Afibmatters.org

Jurnal de practica in spital (1)

ā€¢ Penultima perioada de practica, mai ramane 1, la vara, inainte de examen. Ultima mi-am pastrat-o pentru chirurgie, ramanea sa aleg* ce sa fac de data asta. Am ales din nou sa merg la sigur, in sectia unde am mai facut practica. Exista avantaje si dezavantaje clare legate de decizia asta, dar am preferat sa am o oarecareĀ continuitate.

ā€¢ E prima data dupaĀ 1 an cand vin la practica cu colegi de clasa. Exista avantaje si dezavantaje si in cazul asta: e mai putina munca ramasa pentru mine, dar ai un anumit confort psihic atunci cand faci ceva impreuna cu cineva care te vede ca egal, nu ca un inferior (cum ne vadĀ unele asistente medicale sau doctori).

ā€¢ Orice s-ar intelege din ce povestesc eu pe aici, realitatea e ca, de multe ori, ca invatacel asistent-medical nu faci (efectiv) prea multe in practica. Nu generalizez, dar fac o presupunere logica. Pe langa faptul ca teoretic nu avem voie (legal) sa punem mana pe pacient, doar sa observam, ceea ce putem face noi este limitat de ceea ce considera o AM ca suntem in stare sa facemĀ (si de ceea ce ii permite climatul sectia in care lucreaza sa ne lase sa facem). Din start, cunostintele noastre teoretice si practice sunt mult limitate fata de o AM cu vechime. Daca la practica ajungem pe tura unei persoane careia ii place sa faca totul personal, sau nu are incredere in noi sau pur si simplu nu poate delega anumite lucruri – scade brusc numarul de lucruri pe care le poti face cu pacientul. Nu zic ca trebuie sa fie altfel, am obosit plangandu-ma inutil pe tema asta. DoarĀ stau si ma gandesc la toate zilele mele de practica din ultimii ani si ma gandesc ca am facut incredibil de putine lucruri – si ca se vede.Ā PanaĀ si colegeleĀ mele mi-au spus ca se asteptau sa fiu mai agil si mai sigur pe mine dupa atata timp petrecut prin spital.

ā€¢ Nu inteleg ceva in privinta mea. Nu am probleme cu sangele de prin diverse orificii, aspiratul gastric, ranile infectate, puroiul, eruptiile cutanate, materiile fecale, urina, mirosurile de spital, stomele, escarele, amputatiile samd. Dar cand vad niste secretii traheale pe sonda IOT sau pe traheostoma, ma loveste un pic de scarba. E singurul lucru care inca imi mai provoaca o urma de scarba in ziua de azi in spital.Ā Nu e nici cel mai puternic miros si nici cel mai periculos lucru cu care te intalnesti in spital. Dar ma deranjeaza. Bizar.

ā€¢ Mi se pare interesant sa vad introducerea unor noi si noi hartii, limitari si modificari in procesul de ingrijire al pacientului. Din octombrie si pana acum am observat mai multe noutati, introduse incet-incet. Ca elev, imi sunt relativ indiferente, practic orice lucru e mai mult sau mai putin nou pentru mine in spital. Pentru AM, mai ales pentru cele cu vechime, e cu totul alta mancare de peste. Rezistenta la nou este mult mai mare cand ii ceri cuiva care a facut ceva intr-un fel (bun, rau) cu un anumit grad de eficienta sa schimbe si sa faca altfel. Ma intreb sau pot saĀ imi imaginez cum au reactionat oamenii la introducerea purtarii obligatorii a manusilor, a regulilor de asespsie si antisepsie, aĀ calculatoarelor, a injectomatelor samd. Oare cum o sa reactionez la schimbari in viitor, din postura de angajat? Stiu sigur ca nici in jobul meu in publicitate nu mi-au placut multe schimbari si ca le-am acceptat cu greu.

ā€¢ Azi am asistat la mutarea unui pacient cu enterostoma (post-enterectomie) pentru curatarea unei escare sacrale, la cererea unui doctor. Cum s-a nimerit sa fiu eu pe partea cu stoma, am intrebat fix eu de 2 ori daca va tine stoma aia cand se va lasa pe ea greutatea unui pacient de 100 si ceva de kg. Doctorul si 1 rezident mi-au zis ca nu e problema, sa “las asa”. Ce s-a intamplat peste nici 5 minute de la intoarcerea pacientului? Stoma a plesnit, umpland patul, pacientul, electrozii, tubul de dren, cicatricea de pe mijlocul abdomenului SI locul de insertie al unui cateter arterial de materii fecale. Bineinteles ca n-a zis nimeni nimic. Cand un infirmier a smuls fara sa vrea perfuzorul din serul heparinizat conectat la cateterul arterial, umpland pacienta si jumatate din oamenii de langa pat cu ser, n-a zis nimeni nimic. Cand a venit asistenta sefa si a pus mana (fara manusi) pe bandajul murdar ca sa vada cum sta situatia sub el, n-a zis nimeni nimic. Cand eu am gresit si am atins foarte putin cicatricea de sub bandaj (indepartat intre timp) cu un fir de la monitor (pe care m-am gandit eu sa-l indrept, pentru ca bazaia monitorul), greseala corectata dupa mai putin de 10 secunde tot de mine, imediat mi-am primit nu una, ci 2 observatii: nu te mai baga tu sa faci nimic, lasa-le pe asistente sa faca daca nu te pricepi.

ā€¢ Stiu ca nu e corect sa-mi dau eu cu parerea despre viata altor oameni cu care am contact doar o perioada scurta de timp. Dar in astia 2 ani jumatate de practica am vazut de mai multe ori niste cazuri de mancatorie, certuri, tipete, observatii facute in public. Ca unele persoane se poarta urat cu mine sau colegi de-ai mei sau cu pacientii, e inutil sa mai mentionez sau sa mai comentez. Dar mi se pare incredibil cum pot sa se poarte intre ei cateodata colegii de sectie, oameni care lucreaza 12 ore zi de zi unii cu altii, de luni sau ani buni. Si e incredibil cat de urat se rezolva niste situatii problematice de anumiti oameni si cat de plin de tact se rezolva de alti oameni. Nu ca as fi eu usa de biserica si nici n-am fost numai in locuri de munca unde toata lumea se placeaĀ cu toata lumea (desi am lucrat intr-un loc unde angajatiiĀ se cam iubeau intre ei mai mult decat ai fi zisĀ šŸ™‚ ). Dar tot timpul a existat un minim respect si o dorinta de-a rezolva problemele cat de cat in privat, nu cu certuri in vazul lumii si cu jigniri constante. Nu pot sa inteleg cum pot functiona niste locuri unde colegii nu au un minim de respect unii fata de ceilalti. Ca sa nu vorbesc de alt aspect: cand esti platit cu 2 lei si mai ai si o gramada de munca si griji, de undeĀ mai ai timp si energie sa te consumi cu ura fata de un coleg (sau mai multi)?

  • Scoala mea NUĀ ne permite sa ne alegem noi sectiile de practica, dar, cu niste rugaminti si putin bun-simt, se accepta si ceea ce fac eu. Logica mea e simpla: colegele mele (si eu, acum 2Ā ani) pierd in anumite cazuri 1-2-3 zile pana sunt repartizate pe cate o sectie de cineva de la scoala, apoi inca 1 cu un instructaj de protectia muncii, in ultimele zile de practica mai pierd vremea fugind dupa semnaturi prin spitale.Desigur, nu zic ca asa se intampla tot timpul si peste tot, dar asa am pierdut niste zile de practica in anul 1 si la inceputul anului 2, nu vroiam sa mi se intample asta si acum. EuĀ merg la As. Sefa inainte de perioada de practica, o intreb frumos daca ma primeste de luni, luni la prima ora sunt la spital si vin pana in ultima zi, cand las foile de semnat pe biroul dansei si le culeg saptamana urmatoare. 0 zile de practica pierdute.

Anul 1 din perspectiva altui elev de postliceala

Florin a dat peste blogul meu pe la sfarsitul lui 2013 (daca tin eu minte bine).

E doar cu cativaĀ ani mai mic decat mine, a absolvitĀ o facultate si un master si are un job nici prea rau, nici prea bun. Dar vroia altceva.

Cauta niste informatii despreĀ felul in care devii asistent medical. Nu era hotarat ce scoala sa aleaga, vroia sa vada cam cum e viata pentru viitorii asistenti medicali si vroia sa afle ce ar fi trebuit sa invete pentru a se pregati pentru inceputul scolii.

Am comunicat prin e-mail.Ā I-am raspunsĀ la intrebari in masura in care am fost in stare. Vara trecuta a dat admitere la scoala unde sunt si eu elev.

In toamna a inceput anul 1.

L-am rugat sa-mi povesteasca in scris, pe scurt, experienta lui ca viitor asistent medical, intamplator coleg de scoala.

Tot ce pot sa spun e ca sunt invidios pe cat de repede a reusit sa se descurce si sa invete sa faca anumite lucruri in spital, in conditiile in care mie mi-au trebuit aproape 3 semestre (si o perioada de voluntariat peste vara) ca sa ajung la un nivel al cunostintelor practice similar.

Un om care stie ce vrea sa faca, are un plan si nu se lasa descurajat rapid. Felicitarile mele.

Urmeaza un scurt guest post, din care sper sa invete eventuale persoane care se vor afla in situatii similare cu cele prin care am trecut noi pe drumul spre a deveni asistent medical:

1. Scoala a inceput de 2 saptamani, pana in acest moment sunt multumit de capitolul cursuri, in clasa avem un efectiv de 35 de cursanti, dintre care 25 frecventeaza cu regularitate cursurile, profesorii au intrat in paine inca de la inceput, predau la fiecare ora, metodologia de predare este una buna, exemple clare, teste, recapitulari … pana acum e ok.

Inca incerc sa ma adaptez cu ritmul alert pe care il impune munca, scoala, familia, iubita etc. Chiar daca au trecut 2 saptamani tot nu am reusit pe deplin sa ma acomodez, programul e foarte incarcat, sa nu mai punem laĀ indoiala ca e necesar sa gasesti timp pentru studiu intr-un program care incepe la ora 6 dimineata si dureaza pana la ora 21.
Mai in gluma mai in serios mi-am gasit raspuns si la problema asta, simplu: in metrou, in tramvai etc. … bine sunt lucruri cu care te contrunti si tu si pe care le stii deja.
Astept cu nerabdare perioada de practica.

2. Sper sa nu trag concluzii primite, dar ma declar dezamagit de sistemul de predare, nu in totalitate, dar am materii la care profesorii MEREU se grabesc, vin, iti trantesc 10 pagini in 1 h/1,5 hĀ de curs si restulā€¦ studiu individual. Da, sunt de acord ca trebuie sa inveti singur, dar cand vine vorba de “conspect” de 30/40 de pagini de carte de pe o saptamana pe alta, ma dezgusta. Nu pentru faptul ca trebuie sa muncesc singur, ci pentru faptu ca platesc niste bani, bani munciti, pentru niste servicii care nu le primesc in schimb. Asta e frustrant, imi si imaginez in anul 2 sau 3 ca o sa am multe lipsuri din cauzaĀ asta. Sunt (aproape) sigur de asta pentru ca inca de pe acum aud lozinci de gen: “trecem mai departe, ati vorbit despre asta la bazele nursingului” si multe alte exemple.
Si nu in ultimul rand ma nemultumeste faptul ca in mare am terminat aproape un semestru si nu am intrat decatĀ 1 data in sala de demonstratii a scolii. E aberant sa-i spui cuiva ca ai fost de 4 ori in sala de informatica si 1 data in sala de demonstratii. Am ales sa ajung asistent medical, nicidecum in domeniul IT.

3. Iata-ma ajuns si in semestrul al doilea din primul an, iar tu apropiindu-te cu pasi repezi de finalul acestei provocari.

As dori sa abordez discutia din 2 puncte de vedere : scoala (cursuri) / practica.

Practica.
Per total, sunt multumit de ce am facut la practica, dar se putea si mai bine.
Mai exact, am trecut prin 2 stagii de practica, primul la spitalul X ( 3 saptamani ) pe sectia X, unde m-am lovit pentru prima data de ceea ce inseamna profesia de asistent medical.
Pe langa tot ce am invatat si tot ce am vazut, usor, usor mi s-a permis sa:
dizolv zeci de medicamente si sa le administrez pe branula
schimb perfuzii
sa pun branule (noi) de cateva ori
sa scot branule
adimistrez medicamente cale orala
recoltez de cateva ori
sa verific tot stocul de medicamente/toate fisele pacientilor la discretie ( am avut unii colegi care nici macar nu aveau permisiunea sa se atinga de fisele pacientilor )
sa asist la: ekg-uri / paracenteze / ecografii / endoscopii
Aici la spitalul X era un flux continuu, sa nu zic haos, foarte multi pacienti cu diferite afectiuni chiar si HIV stateau in acelasi salon cu ceilati pacienti. Conditiile nu erau tocmai ok. Mi s-a permis sa fac destul de multe lucuri pentru ca asistentele de acolo nu faceau fata, lucru care a fost un plus pentru noi cei veniti in practica.
Am intalnit si asistente mai amabile care cand erau in toane bune aveu chef de tine, in alte zile nici nu te bagau in seama, dar mi-am vazut interesul, cand eram dat afara pe usa intram pe geam. ( primul stagiu de practica )

In al doilea stagiu de practica am fost repartizat la spitalul Y pe sectia de Y.
Aici sistemul era cu totul altfel, totul era mult mai curat, mai organizat si toate erau bine puse la punct.
Si aici am reusit sa castig increderea asistentelor si sa imi vad de treaba mea chiar daca pentru unele asistente am devenit antipatic din prisma faptului ca eram prea curios, altele au apreciat lucrul asta samd.

Dupa prima saptamana de practica am reusit sa le castig increderea asistentelor si pe langa unele lucruri pe care le-am facut in spitalul X, aici am reusit sa:
sa pregatesc instrumentar pt sterilizare
sa schimb pansamente
sa fac injectii subcutan (anticoagulante)
am ajutat acolo unde era nevoie, chiar si la nevoile de baza: hranit pacienti / am facut si toaleta completa a unui pacient ( nu am dat inapoi de la nimic )
masurat glicemie cu glucometru
am asistat la: eco de cord (nu prea am inteles mare lucru), radiografii de toate tipurile – abdominale, toracale etc. Luam pacientul in carucior din pat, asitentele imi puneau foia de observatie in brate si mergeam oriunde pacientul avea programare. La final aducem pacientul in pat. Am avut si pacienti supraponderali cu care m-am cam chinuit singur, pentru ca nu m-a ajutat vreun brancardier.
mi se permitea zilnic sa notez in fisele pacientilor: tensiune, temperatura, scaun. ( devenise treaba mea )
Cam atat din ce imi amintesc ca am facut in plus la spitalul Y fata de X.

Si dupa al doilea stagiu de practica am fost multumit de ce am reusit sa asimilez din ceea cat mi s-a permis, insa aici am intalnit un personal mult mai generos si dispus sa imi raspunda la intrebari.

Aici intervin eu (Cristian): prin spitalul Y bantui eu de ceva vreme si mi s-a parut de departe cel mai ok (luat per ansamblu) ca mediu de invatare. Oamenii cu care m-am intalnit au fost in majoritatea lor dispusi sa ma invete, ajute sa invat si si-au gasit timp sa ii raspunda unui elev de postliceala la intrebari poate enervante, poate stupide. Nu conteaza ca era vorba de sefi de sectie, asistente-sefe, rezidenti, asistente, brancardieri sau infirmiere. Pentru mine, asta a fost spitalul in care am invatat cele mai multe lucruri. Asta desi nu este cel mai modern, cel mai bine dotat sau cel mai nu-stiu-cum din Bucuresti. Nimic nu bate oamenii de calitate. Gata cu interventia mea. šŸ™‚

Scoala
Un subiect delicat , stiu ca iti impartaseam eu acum ceva vreme cu mare entuziasm ca avem o prezenta foarte mare la clasa, profesorii isi faceau treaba cum trebuie si multe altele.
Ce sa zic, au trecut apoximativ 6 luni de cand a inceput scoala si prezenta a scazut drastic, orele sunt din ce in ce mai scurte, iar sistemul de notare lasa de dorit.
Notarea nu reflecta nici pe departe cunostintele elevului, orele se termina MAXIM cu 2 ore inainte de ora normala de terminare, totul se face comasat si pe repede inainte.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie pana in anul 3. Cand am primit canetul de elev si am vazut toate modulele prin care trebuie sa trecem pe parcursul anilor am fost foarte multumit, insa acum realizez ca in ritumul asta o sa stiu foarte putine si ca voi avea unele materii ca: pneumologie, chirurgie toracica, ortopedie etc la care nu cred ca o am mai mult de 20 pagini de cursuri. Poate sunt pesimist dar sper sa nu fie asa.
Daca un profesor nu vine de cel putin 3 zile la scoala din diferite motive, de 2 ori intarzie, in alte zile da teste, materia deja e compromisa. Poate gresesc, ramane de vazut.
Se pare ca studiul individual e baza.

Florin

Parca imi citesc experientele mele, repovestite in alt fel. šŸ™‚

Ii urez mult succes lui Florin si nu pot decat sa regret faptul ca nu am citit o postare de genul asta acum 2 ani si jumatate, credĀ as fi facut anumite lucruri mult mai bine.

Cat de repede se duce cheful de a invata ceva

Nu mi-am facut ascunsa dorinta de-a deveni ori asistent medical de Chirurgie (specializare pe Sala de Operatii), ori de Gastroenterologie (specializare pe Endoscopie) sau de Nefrologie (specializare pe Dializa). Ar mai fi si alte optiuni, dar deja-s prea multe si nu despre asta vreau sa vorbesc.

Pana acum am fost de 2 ori in practica in sectii de Chirurgie, 1 data la Gastroenterologie si 1 data (in strainatate) la Nefrologie-Dializa. In principiu, in afara de niste cunostinte tehnice pe care toti asistentii medicali ar trebui sa le aiba (recoltare mostre biologice, montare de diferite tipuri de sonde, bandajare si ingrijirea unor rani/escare, administrarea medicamentelor, masurarea functiilor vitale, BLS/ALS, manevrarea pacientului), ar trebui sa mai invat sa fac niste lucruri specifice fiecarei sectii in parte (unde as vrea eu sa ajung).

Daca primele lucruri se pot exersa inĀ aproximativ orice sectie (in unele mai mult, in altele mai putin), e evident ca nu pot invata cum se curata un aparat de Endoscopie sau unul de Dializa in alta parte decat in sectiile respective. Sau ca nu pot vedea instrumentarul de chirurgie si invata pasii de urmati in pregatirea si derularea unei operatii decat intr-o sala de operatii.

Eu trebuie sa ma trezesc cu noaptea in cap, sa stau vreo 4 ore la spital si apoi sa ma duc la un loc de munca unde trebuie sa stau alte multe ore. Apoi mai trebuie sa si invat niste lucruri teoretice (pentru ca nu tot ce vad in spital inteleg), sa am si o viata personala cat de cat functionala si sa mai si rezolv diferite alte lucruri care apar in viata mea. Cu toate astea, ma trezesc la 6 zilnic si ajung la spital dispus sa fac orice, atata timp cat consider ca invat.

Dar anumite lucruri sunt incredibil de frustrante:

  • faptul ca nu mi se permite de multe ori nici macar accesul intr-o sala de operatie sau de endoscopie. Iar cerintele mele sunt mici, tot timpul: nu deranjez pe nimeni, stau intr-un colt si doar observ, ajut doar daca mi se cere ajutorul si nu fac vreo prostie (de genul sa ating un instrument steril cu manusi nesterile sau fara manusi). E adevarat, mai pun intrebari, dar daca pun 1 data o intrebare si nu mi se raspunde sau sunt trimis la plimbare, a doua oara nu mai zic nimic. Si n-o fac cand lumea e ocupata.
  • faptul ca nu pot sa exersez anumite lucruri sau nu isi rupe nimeni cateva zeci de secunde sa-mi explice niste lucruri simple, pentru care cer un raspuns in momente moarte (nu, nu ma trezesc ca boul in mijlocul unei endoscopii cu intrebari tampite “auzi, dar de ce are nenea asta un tub in gat”). Ok, mai pun intrebari nu foarte inteligente, recunosc. Dar cine durerea mea s-a nascut invatat si a facut lucrurile perfect din prima?

  • faptul ca de multe ori trebuie sa alerg (la propriu) dupa cate o asistenta sa vad o procedura si ca de multe ori isi exprima nemultumirea pentru ca le insotesc, de parca le fur painea de la gura. Stiu ca unele se mai feresc de la a primi cate un bacșiș de fata cu noi, elevii, dar da-o incolo de treaba, nu stau acolo toata ziua iar pacientii le pot multumi 24 de ore din 24, eu le “incomodez cu prezenta” doar cateva ore/tura.

  • faptul ca, la fel ca in orice domeniu din Romania, exista si oameni tampiti, acri sau pur si simplu rai angajati in spitale. Cand dau peste cate o acritura din asta, imi fura de multe ori orice bucurie de-a invata ceva. Fix in perioada asta de practica am dat peste un cuib de acrituri, orice fac nu le convine. Cand duc cate un pacient la endoscopie si le cer voie sa asist, zici ca le cer sa-mi dea pe loc salariul lor pe 6 luni, asa se uita la mine. Dimineata, cand ajung la ele cu cate o foaie de pacient, zici ca le adug otrava, asa de rapid imi troznesc usa in nas dupa ce le spun de ce am venit si ce le-am adus. Recunosc, am facut si eu greseala sa le pun niste intrebari cand n-aveau chef de nimic (desi nu par sa fie genul de oameni care au chef de ceva vreodata). Am incercat sa ajut cand era evident ca aveau nevoie de o mana in plus de ajutor – m-am trezit cu cate o sagetare “nu te apuca tu sa ajuti, daca nu stii unde ne sunt toate lucrurile pe aici“. Ā Asta desi nu facusem nici o prostie.

  • servilismul fata de cei “mai mari”,Ā combinat cu grosolania fata de cei “mai mici” (in grad, sa zicem). Am observat o procedura foarte tare (pentru mine, poate pentru altii e o banalitate): o montare de gastrostoma speciala (pentru un tratament special, din cate am inteles) facuta de un chirurg, ajutat de un gastroenterolog. Chirurgul taia, gastroenterologul ghida taietura, apoi manevra sonda de administrare a medicamentului. S-a nimerit sa fie facuta procedura fix de 2 doctori conferentiari, sefii clinicilor de Chirurgie, respectiv Gastroenterologie din spital. Fix la procedura asta mai venisera si un anestezist + rezident, inca o doctorita, un rezident al sectiei. Multa lume intr-un spatiu foarte mic. Eu stateam mic, intr-un colt, unde nu era nimeni. Evident, eu m-am trezit cu un “du-te si tu de aici, nu vezi ca stai in drum” din partea unei asistente (desi nu eram in drumul nimanui si nu incepuse nimic). M-am enervat si i-am intrebat direct pe cei 2 zei daca pot asista, undevaĀ in spate, mi s-a permis. Dupa procedura, iar am fost repezit din senin. In timpul procedurii, aceleasi asistente erau numai lapte si miere cu doctorii. Radeau la niste glume DELOCĀ amuzante, le vorbeauĀ aproape cu slugarnicie. Cand un doctor le-a zis sa arunce ceva (un fel de sonda) s-au conformat fara sa intrebe de 2 ori. Apoi acelasi doctor a cerut inapoi sonda. S-au scuzat de parca era vina lor, parca o aruncasera cu de la sine putere. Imediat dupa procedura cu pricina, a sunat o ruda a unui pacient, cerand o informatie simpla despre o programare. A fost repezit la telefon si apoi i s-a inchis telefonul in nas. Da-o incolo de treaba. Inteleg ca trebuie sa respecti un om aflat deasupra ta intr-o ierarhie. Dar cu anumita masura. Si trebuie sa respecti pacientiiĀ (sau rudele lor) la fel de mult. Si n-ar trebui saĀ fii ursuz cu cei de sub tine doar pentru ca poti – mai alesĀ daca persoanele de deasupra ta nu sunt ursuze cu tine. Sau special pentru ca altii sunt ursuzi cu tine si nu-ti convine asta.

 

Pe scurt, unii oameniĀ sunt mult prea stresati de munca de zi cu zi in spital si nu sunt in acriturastare sa vada ca lucrurile nu sunt chiar atat de negre in jurul lor. Accept faptul ca fiecare are probleme si e platit prost si e supraincarcat cu munca. Dar pentru fiecare dintre exemplele de mai sus pot da minim 5 contraexemple de alte asistente medicale (sau doctori) care isi faceau treaba bine, fara sa se consume si FARA sa ii faca si pe cei din jurul lor sa se simta execrabil doar pentru ca au avut ghinionul sa se intalneasca in ziua aia de munca.Tot supraincarcate, tot prost platite, tot cu probleme personale.

 

Din fericire, nu e dracul atat de negru. Am dat peste rezidenti dispusi sa-mi explice lucruri, peste nenumarate asistente care si-au rupt din timpul lor pretios ca sa-mi arate cum se face cate ceva, peste doctori care mi-au tolerat prezenta si intrebarile. Am scris randurile astea si pentru ca am schimbat sectia in acelasi spital si mi se pare incredibil cat de mare diferenta poate sa fie in experienta mea educativa, doar schimband cateva etaje.

Totul ar fi atat de simplu daca n-ar trebui sa ma lupt cu niste oameni doar ca sa vad sau inteleg ceva care, intr-un final, ma va face un asistent medical mai bun. Si e amuzant faptul ca, de cele mai multe ori, fix astia care sunt dificili sunt cei care urla in gura mare ca “nu se mai face scoala, nu invatati nimic la scoala, nu stiti nimic cand veniti la spital“. Ete na.

Dar voiĀ cum ati invatat? V-a cazut din cer știința in cap?