Experiente de la interviuri

Cine imi citeste blogul de ceva timp stie ca n-am mai cautat activ un job (cel putin nu in domeniul meu actual de activitate – publicitate/grafica pe calculator) de cand am inceput scoala. Am fost la 3 seturi de interviuri si un interviu simplu in ultimii 3 ani. Au fost pentru joburi pentru care imi depusesem candidatura inainte de-a incepe scoala (mi s-a raspuns dupa 6 luni – tare, nu?) sau pentru niste joburi pentru care am fost “recomandat” de o cautare pe bestjobs. Intr-un caz am renuntat eu chiar inainte de-a semna (desi as fi castigat mult mai bine ca la actualul loc de munca, dar ar fi fost imposibil sa ajung la scoala/practica), in celelalte 3* nu am ajuns pana la punctul in care sa mi se faca o oferta (deci nu eram ceea ce cautau). Dar am ceva ani de experienta in cautatul unui loc de munca.

De cateva luni, firma la care inca mai lucrez cauta un grafician. Cu anunturi pe site-urile “de specialitate” si pe cele standard de intermediere de joburi.

Cea mai tare experienta in domeniul asta am avut-o acum 8 ani, cand, la fostul meu loc de munca, ajunsesem intr-o pozitie de de Head Graphic Designer, pentru ca plecasera ultimii doi oameni care ocupasera acest post. In 12 luni, firma angajase 6 graficieni. Ah, anii 2006-2007, cand un grafician era la fel de bine platit ca un programator (si cam la fel de cautat ca cei din urma in ziua de azi) si pleca lumea des la “salariu mai bun“. Un tip ne-a vazut anunturile care tot apareau pe portalurile de joburi. Si-a depus candidatura la un anunt al nostru, numai ca sa ne scrie in scrisoarea de intentie ca “Fratilor, tot vad ca puneti anunturi pe aici. Eu, unul, n-as lucra pentru voi, pentru ca pare ca pleaca lumea pe capete de acolo. Sigur e ceva in neregula. Faceti voi ceva gresit sau pur si simplu aveti nevoie de asa multi oameni? Dupa cifra de afaceri si numarul de clienti, nu pare sa fie cazul al doilea“. Isi facuse temele, stransese informatii. Avea si experienta necesara (din cv). L-am chemat la interviu, macar sa vedem cine a avut curajul sa trimita mesajul ala (si sa il angajam daca era salariul pe placul lui). N-a vrut sa vina. 🙂

Detasarea de realitate a multor oameni care vor sa lucreze/lucreaza in domeniul asta in 2015 e de-a dreptul stupefianta.

Avem nenumarati oameni care isi depun candidatura robotic. La zeci, sute de joburi, nu conteaza ca nu indeplinesc nici o conditie din anunt. De astia nu scapi, orice ai face. Singura problema e ca ei “strica jucaria” pentru toata lumea. Una e sa ai cateva sute de cv-uri de privit pentru a alege 4-5 si alta e sa ai cateva zeci. Eu cred ca e mult mai usor pentru un candidat pregatit sa fie ignorat asa, daca se nimereste cv-ul lui sa fie privit dupa inca 100 de cv-uri ale unor oameni care isi trec la experienta relevanta “am facut un site la scoala” si “am tinut pagina de facebook a lu’ vecinu’ de la 3 care are o firma de internet prin cablu“.

Avem apoi oameni care au ceva experienta, dar nu chiar relevanta pentru ce se cere. Noi cautam un grafician cu experienta in print si outdoor, vin unii cu experienta in web-design si social media (astazi, adiministrarea unui cont de facebook pentru un client este considerata de unii “graphic design“, aparent). Ok, nu e mare lucru. Photoshopul e acelasi pentru toata lumea. Daca stii Illustrator stii sau inveti usor si InDesign. Dar in durerea mea, cum sa ceri cu 1-2 ani de experienta banala 4000 – 5000 lei net pe luna? Asta in conditiile in care NU prea se mai ofera salariile astea pe nicaieri pentru un grafician-si-atat (un combo de art director – grafician poate primi asa ceva, dar la firme mari, cu venituri mari, si omul ala de regula chiar e meserias, care iti face oricand 2-3 propuneri pentru orice, cu un brief minim).

Dupa aia avem oamenii care au experienta multa in spate, dar vor prea multi bani pentru realitatea pietei si a firmei unde vin. Am avut un nene care avea 17 ani de experienta in publishing si web-design. Vroia 4700 lei, desi el lucra acum la un trust media care e falimentar de cateva luni bune si se tot zvoneste ca nu isi plateste angajatii. Oricum, nu avea experienta in domeniul cerut, dar hei, daca el avea experienta, vroia bani multi. Ce conteaza ca vine la o firma de apartament care e evident ca nu are 100 de clienti cu bugete grase.

Avem unii cu cerinte salariale fantasmagorice. Un tip cu cateva chestii “publicate pe deviantart”, cu cateva poze prelucrate pentru un afacerist de facebook, care cumpara haine din strainezia si le vindea pe o pagina de facebook… vroia 1500 euro net. Nici un euro mai putin. Avea (hai sa zicem) maxim 2 ani de “experienta” – ca vechime nu se putea numi.

Apoi avem oameni care nu vin la interviuri. Sunt sunati, zic ca vin la ora programata, apoi nu mai auzi nimic de ei si nici macar nu dau un sms sau un telefon de scuze minime. Acuma… eu intotdeauna intarzii. La interviuri ajung la limita, de regula. Deci ii inteleg pe cei care intarzie un minim (5-15 minute) si se scuza cat de cat. Desi unii oameni sunt foarte stricti in privinta asta. Dar nu exista scuze pentru intarzieri de 30 de minute pe care nici nu te obosesti sa le anunti.

Avem si oameni care chiar nu au facut mai nimic pana acum, nu au experienta reala, dar chiar par creativi, si se obosesc sa-si faca un cv si o scrisoare de intentie iesite din comun. Dar se blocheaza la interviu sau pur si simplu nu vrea nimeni sa le dea o sansa. Astia sufera cel mai mult din cauza celor de mai sus si a unei gandiri un pic invechite a multora, care spune ca n-are sens sa cresti pe cineva pe care trebuie sa-l si platesti in perioada in care se acomodeaza. De parca toata lumea s-a nascut direct cu experienta de 1-2 ani sub centura. Ca sa se inteleaga – nu am nici un cuvant de spus in procesul de recrutare de aici.

Avem si reversul medaliei. Am exemplul firmei unde lucreaza o cunoscuta, care a dat fix un anunt cu “cautam grafician”, dar nu a angajat pe nimeni. Au primit o gramada de cv-uri, unii pareau chiar meseriasi din ce am auzit, unii vroiau prea putini bani (in opinia mea). Patronul firmei s-a razgandit, n-a mai angajat pe nimeni, a preferat sa lucreze cateodata cu cate “un baiat” freelancer si cu asta basta. Nu tu e-mailuri, nu tu nimic. Cea mai enervanta respingere – cea in care nu stii de ce ai fost respins.

Sotia mea a fost chemata la un interviu acum cativa ani de cineva care i-a spus la final “eu nu te angajez, puteam sa iti spuna asta de la inceput, dar mi-a vorbit X frumos de tine si vroiam sa te cunosc. Mie imi place sa fac cunostinta cu oameni, de asta te-am chemat, dar chiar nu angajam pe nimeni acum“. Cat de tampit sa fii sa pui pe cineva pe drumuri, sa ii rapesti 30 de minute din viata in care sa se forteze sa para cat mai interesant, deschis, profesionist – si apoi sa-i zici ca tu nu vroiai pe nimeni.

Cel mai neplacut episod pentru mine a fost cand am fost la un interviu la RCS-RDS acum vreo 4 ani si am fost pus sa astept intr-o incapere care comunica direct cu camera unde o contracandidata tocmai era intervievata (cu usa deschisa). Lucrase la o firmulita, facuse cateva website-uri intr-un CMS, terminase facultatea de aproape 2 ani, simtea ca se va incadra in colectivul firmei. Cerea 1200 lei. Ce sa mai zic dupa asta? Ce sens mai avea sa mai zic ceva la interviu daca altii acceptau sa lucreze pe 2 lei aici? Nici nu s-au obosit sa imi dea un e-mail sa ma anunte ca au angajat pe altcineva.

Am fost la mai multe interviuri in care veneau cate 2-3-4 persoane, dar toata discutia se purta cu 1 singur om, un mic sefulet. Sefulet care se inconjura cu HR-isti, oameni de la marketing samd, dar pana la urma doar el/ea lua decizia si trebuia sa port discutia cu el. Stiu ca unii vor sa vada cum iti distribui atentia si cum ii implici pe toti in discutie – dar cand vorbim de un post de grafician care nu interactioneaza aproape niciodata cu clientii fata-in-fata, acest test este de o idiotenie rara. Plus ca… daca ma vad in fata unuia care nu face nimic altceva decat sa stea cu ochii in telefon sau o agenda si nu scrie nimic, apai, sa ma ierti, dar de ce ti-as acorda atentia pe care tu nu mi-o acorzi? Chiar nu aveau ceva mai bun de facut acei oameni decat sa piarda vremea intr-o incapere sterila 30 minute – 1 ora?

Acum 3 ierni am fost la un interviu la Microsoft. Interviul de limba germana l-am dat cu o domnisoara care tot timpul discutiei noastre raspundea la e-mailuri. Ok, era ocupata, poate ea considera ca e multitasking, dar era de o nesimtire aparte faptul ca se concentra pe e-mailurile ei si nu pe discutia noastra. Din punctul meu de vedere, ma desconsidera din start, eram insignifiant in ochii ei – desi tot insista pe prietenia din cadrul colectivului si valoarea pusa pe om si alte prostii din astea de corporatie pe care le cred doar cei de la HR si cei din pozitiile sus-puse.

Alt interviu, alta corporatie: prima parte a fost cu un HR-ist. Dupa ce m-a intrebat ce stiu eu despre corporatia cu pricina, eu i-am povestit istoria ei in Romania si in Europa si cifra de afaceri si pozitionare pe piata (“imi facusem temele”), el se apuca sa imi repovesteasca fix ce i-am spus eu. Doar placa aia o stia. Totul pentru un post de grafician, nu ma angaja nimeni ca marketing manager sau mai stiu eu ce. Mi se pare de bun-simt sa ai o idee despre firma la care mergi, dar detalii administrative sau de structura organizationala ar fi utile de la un pozitie in sus. Nu inteleg obsesia asta perpetuata de americani cu “trebuie sa-i cunosti numele CEO-ului tau” cand lucrezi intr-o corporatie. Nu e ca si cum tu poti sa comunici direct cu el sau te va ajuta vreodata cu ceva aceasta informatie. Scopul tau e sa-ti faci treaba, nu sa iti incarci memoria cu oameni care se invart in cu totul alte straturi ca tine.

Cel mai amuzant interviu pentru un job a fost unul la care am fost chemat spunandu-mi-se “Avem un proiect care imbina grafica cu web-design-ul. Te-ar interesa sa discutam legat de o colaborare?” (inca pastrez e-mailul), fara sa fi trimis cv-ul meu vreodata la acea firma si fara sa mi se arate cv-ul meu (pe care sustineau ca il au “dintr-o baza de date”). M-am dus, am aflat ca, de fapt, proiectul era bazat pe programare si 0 web-design si grafica, dar persoana cu pricina habar-n-avea sa imi explice asta. Dupa 30 de minute pierdute cu ea n-am inteles nimic din ce vroia de la mine. Am avut apoi un mini-interviu cu omul “de la tehnic” care mi-a explicat totul in 5 minute. Cand a auzit cati bani as dori, a bulbucat femeia ochii de parca i-as fi cerut 1000 de euro pe luna pentru 1 ora de munca efectiva (nu, nu i-am cerut 1000 de euro, ci semnificativ mai putin – desi un programator i-ar fi cerut mai mult pentru ce vroiau ei). Evident ca nu s-au obosit sa-mi dea un amarat de e-mail sa-mi spuna “am gasit pe altcineva” si eu n-am intrebat. Era inutil.

Peste 4 luni va trebui sa-mi gasesc un job intr-un nou domeniu. Deja ma apuca durerea de cap cand ma gandesc la proces.

new-job-2

  • Aici am o poveste interesanta. Nu am vrut sa ma duc la firma cu pricina, mai fusesem intr-un proces de recrutare la ei cu 2 ani in urma experientei asteia si am fost tinut la ultimul interviu pentru 1 ora intr-o sala de conferinte, fara sa mi se spuna absolut nimic “cat mai dureaza asteptarea”, “de ce astept” sau sa mi se ofere o minima scuza. Un fost coleg a fost angajat la aceeasi firma (in acelasi proces de recrutare, cand, la final, el a stat cu stoicism pana s-a indurat Marele Sef al firmei sa vina la intalnire si sa-i ofere contractul spre semnare), dupa cativa ani a promovat, m-a chemat EL la interviu. Atata doar ca o alta angajata in departamentul de marketing al firmei si-a chemat la randul ei un fost coleg la interviu. Ramasesem 4 oameni pe lista finala, eu cerusem mai putin decat protejatul ei. N-am mai auzit nimic de la nimeni de la firma cu pricina pentru 1 luna.

Doar dupa ce l-am sunat eu pe cel care ma chemase am aflat ca femeia cu pricina fusese data afara pentru ca se aflase ca lucra in continuare si pentru fostul ei loc de munca (o agentie de publicitate) si ca din pozitia in care era mijlocise oferirea unor mici contracte firmei cu pricina. Drept urmare, pentru postul liber a fost ales cel care a cerut cel mai mic salariu (care avea doar 1 an vechime si cerea cam 60% din cat am cerut eu) – iar fostul meu coleg n-a insistat pentru mine (probabil de frica sa nu fie acuzat si el de favoritism). De atunci vad rosu in fata ochilor cand aud numele firmei sau numele CEO-ului polonez.

Asta pentru cine crede ca doar la stat in Romania se angajeaza pe Pile, Cunostinte si Relatii sau ca spaga inseamna doar “plic bagat in buzunarul unui angajat al Statului“. Si da, realizez ca si eu am ajuns la interviu printr-un fel de cunoștință, dar tot ce a facut fostul coleg a fost sa imi spuna sa imi depun candidatura, nu a influentat cu nimic procesul de recrutare.

Logo-ul antena play e acelasi cu logo-ul RMGC. Coincidenta sau prostie?

Cum sa-ti alegi tu, televiziune romana, fix acelasi logo pentru un serviciu de-al tau (antena play) ca al unei companii care functioneaza in Romania? Mai ales dupa ce se erijau in judecatori, juriu si calau acum cativa ani in scandalul cu logo-ul frunzei pentru “The Carpathian Garden” (sincer, o alta mostra de creativitate tipic romaneasca). “Graficianul” care a venit cu ideea asta ori era tampit, ori lipsit total de idei ori nu era grafician – ci vreun impinge-hartii din Intact, care a vazut ceva stralucitor, si-a zis sa imite ceva si sa fie laudat pentru munca sa “creativa”.

via http://www.casajurnalistului.ro/batalia-pe-brandul-rosia-montana/

3 idei de afaceri in care n-a crezut nimeni

Sunt convins de ani buni de faptul ca grafica (2D) publicitara pe calculator va disparea in cativa ani. Si publicatiile tiparite (reviste, ziare nespecializate, brosuri samd).

Vor exista din ce in ce mai putine locuri de munca in acest domeniu, pe care se vor bate multi angajati actuali + cativa nefericiti care tocmai vor sa-si inceapa drumul profesional. Rezultatul: fara MULT noroc, ma voi trezi la 35-40 de ani cu niste skilluri profesionale inutile si cu perspective negative de-a fi din nou angajat.

Inainte sa ma hotarasc ca vreau sa ajung sa muncesc in Sanatate , am stat si m-am gandit la alte meserii in care m-as putea reprofila mai cu usurinta. Inainte de-a te reprofila, la o anumita varsta, ar trebui sa te gandesti si la a porni o afacere. Poate ai o idee stralucita si de fapt trebuie sa devii antreprenor, nu neaparat sa inveti alta meserie.Image

  1. In 2008, un fost coleg pleca la Amsterdam. Desi avea cam 5 ani vechime ca Art Director pe la cateva agentii de publicitate si la 2 reviste mari din Bucuresti (una parte a Sanoma), nu si-a gasit un job in domeniul asta acolo. Restrictiile pe piata muncii aplicate cetatenilor de mana a 2-a a UE sunt destul de dure. Asta plus faptul ca olandezii sunt destul de nationalisti atunci cand li se permite (dar de asta si-a dat seama prea tarziu) inseamna ca nici pana acum nu si-a indeplinit visul lui olandez. Planul lui era sa mearga acolo, sa stea la un cunoscut (deci chirie f. mica) si sa studieze la SAE Institute. Spera ca dupa cele 4 semestre la aia, cu noua diploma in buzunar (alaturi de licenta + masterul in Teoria Comunicarii din Ro.) sa fie demn de bagat in seama la angajare. Gresit!

Asa am aflat de SAE. Intre timp, si-au deschis un sediu si in Bucuresti. Pe vremea aia nu aveau decat vreo 6 sucursale in toata lumea. Acum au si cate 3 intr-o tara.

In 2008 am venit cu ideea mea la actualii mei patroni. Un Institut de Design care ar putea sa se laude cu angajati de prin agentii mari locale si care ar putea oferi si un parteneriat cu cativa eventuali angajatori – pentru a creste sansele de angajare. Si ei sunt de-acord ca publicitatea si grafica pe calculator mor. Cu toate acestea, din ce in ce mai multi oameni vor sa intre in acest domeniu foarte ‘la moda’. Asa iti poti refolosi oamenii valorosi pe care-i ai, transformandu-i din Creativi, Art Directori, Copywriteri in Profesori in Design si Publicitate. Daca in alte tari se pot castiga bani din asta, de ce nu s-ar putea si la noi? N-au crezut in propunerea mea, eu n-am mai insistat, totul a ramas doar o idee de-a mea.

Acum, la SAE Bucuresti costa un curs de baza pe undeva pe la 450 euro/4-8 saptamani de curs. Mai exista si Link-Academy, care cere intre 1100 si 1400 euro pentru 2 semestre. Plus o gramada de mici intreprinzatori cu scoli ‘de cartier’ care cer intre 500 si 2000 lei pentru un curs de 2-3 luni. Acuma, nu stiu eu cat de mare profit fac aceste “scoli de design”, dar cerere cu siguranta exista si e foarte posibil sa existe suficienti oameni care sa aiba si banii ceruti pentru aceste cursuri.

  1. Dintotdeauna m-a enervat faptul ca n-a existat nici un specialist caruia sa ma adresez in clasa a 11-a, a 12-a, care sa-mi spuna pentru ce meserii as fi potrivit, in functie de competentele mele si de lucrurile care-mi placeau si ma interesau.

M-am gandit la o afacere integrata, in care sa ai:

  • evaluari ale competentelor si aptitudinilor facute de un psiholog (testari de inteligenta si aptitudini exista de zeci de ani)
  • evaluari ale limbilor straine cunoscute (si a capacitatii de a invata altele)

  • testimoniale ale unor diversi profesionisti in licee. Una e sa te gandesti ‘vreau sa fiu doctor’ si alta e sa vorbesti cu un doctor de 30 de ani, care sa-ti spuna tie, un copil cu vise mari de 17-19 ani ce o sa faci de fapt in viata ta profesionala. Una e sa visezi sa devii avocat si alta e sa vorbesti de fapt cu un avocat.

  • colaborari cu diverse facultati de la noi si din strainatate, prin care poti ajuta elevii sa ajunga intr-un mediu unde sa-si intregeasca cunostintele mai bine.

M-am gandit la o combinare ONG + Firma de consultanta privata. Cu ONG-ul aduci un serviciu comunitatii, cu Consultanta obtii venituri.

M-am dus cu ideea asta la cineva din Ministerul Invatamantului. Interes 0. Posibilitati aproape 0 de a intra intr-un liceu fara 1000 de permisiuni si 10 șpăgi – PENTRU FIECARE LICEU IN PARTE. Asta in conditiile in care Statul nu trebuie sa plateasca nimic, doar sa ofere accesul unui ONG la elevi (eventual la sfarsitul orelor de curs).

In Austria, la o vizita facuta in primavara asta in Viena, am descoperit cu mirare ca afacerea cea mai in voga in momentul asta este cea de consiliere profesionala (Bildungsberatung). Reclame la TV, radio, in transportul in comun etc. Firme peste firme care se inghesuie sa te sfatuiasca ce sa faci ca sa ai o karriere.

Citez dintr-un comentariu primit la ideea mea: “nu ies bani din consiliere profesionala, asta nu e afacere“.

  1.  Ultima idee mi-a venit dupa ce am citit un articol in BI in aprilie. Bootcamp pentru pregatirea unui profesionist IT. Ok, n-o sa scoti niciodata un geniu in cateva luni. Dar daca in America se poate, s-ar putea si la noi, nu se lauda romanii ca sunt genii in informatica, nu avem peste 200.000 de angajati in industria IT (foarte bine platiti multi dintre ei)? Cu adaugiri – sa oferi certificari pentru diverse softuri/platforme sau in diverse sub-domenii (BA/BI). Pentru cei care lucreaza deja in domeniu, dar doresc sa evolueze. Colaborari cu diferite firme medii/mari, care cauta in disperare oameni cat de cat pregatiti pentru a-i angaja.

Dupa cateva discutii cu vreo 5 cunoscuti din industria IT, m-am dezumflat de tot. Daca firma ofera cursurile si plateste costurile cu examenele, romanul se școlește. Daca e vorba sa dea el bani… e mai reticent sa invete ceva, orice – mai ales daca nu are de ce.

Ori faci o facultate care e 50% inutila – si esti considerat ‘absolvent pregatit’, ori inveti de capul tau. Nimeni nu vrea sa plateasca pentru a invata, cel putin nu in domeniul asta. Cel putin asta cred fostii mei colegi de liceu, care acum au deja 7-10 ani vechime in industrie. Din cate vad eu, oferte ar fi pe piata (inclusiv Link Academy si SAE ofera asa ceva). Oare cerere chiar nu exista?

Ma rog, un mare post in care n-am zis si n-am demonstrat nimic. Doar am defulat un pic.

Cum te descurci cu respingerile la interviuri?

Zilele astea am primit un e-mail de respingere a candidaturii la un post la Microsoft Romania. Nu era pentru un post pentru care eram ultra-pregatit. Vroiau sa vorbesc germana foarte bine. O vorbesc doar bine-spre-suficient (B2). Cred ca e primul interviu la un job din viata mea de la care am plecat convins ca daca sunt respins stiu DE CE s-a intamplat asta. Nu eram cel mai potrivit candidat pentru postul cu pricina. Nici o problema cu asta. Singura nemultumire a mea a fost cu cat a durat sa primesc e-mailul de respingere: 2 luni! Daca nu trimiteam eu un e-mail in care sa ii intreb “de sanatate”, cu siguranta nu il primeam nici pe ala niciodata.

Teoretic, in HR ar trebui sa fie angajati fosti absolventi de psihologie. Care n-au vrut sa se chinuie (mai multi ani) ca sa devina psihologi, ci au cautat calea usoara de a face niste bani si s-au angajat. Ma rog, cine sunt eu sa ii judec, eu am facut o facultate pt. 4 ani fix degeaba. Problema mea este cu lipsa lor totala de empatie fata de semenul lor, de lipsa de umanitate. Ok, nu sunt potrivit pentru un job. Din n motive, oricare de o valoare sau alta. Dar macar anunta-ma ca nu ai nevoie de mine. Nu fi zgarcit cu un e-mail. Scurt. Dureaza mai putin de 2 minute. Daca pentru un post aplica (sa zicem) 300 de oameni, din care selectezi 10-15 pentru un interviu preliminar, din care raman 2-3, sa scrii un e-mail simplu cu “nu ati fost selectat” dureaza chiar mai putin de 2 minute. BCC catre 8-12 adrese si gata. Dar nu, mai bine ii lasam pe nefericitii aia sa fiarba in suc propriu din cauza nesimtirii noastre de hr-isti. Nimeni nu se gandeste ca nu e vorba de un animal. Pe langa ca exista angoasa procesului de recrutare, dorinta de a evolua in viata care este zdrobita in fasa, toate aceste respingeri se aduna. Citeam undeva ca in SUA procentul celor care au participat la prea multe interviuri fara succes este suficient de mare incat sa creeze o noua categorie statistica, de oameni cu tendinte depresive, suicide si care se considera paria ai societatii, pentru ca nu reusesc sa-si imbunatateasca perspectivele de viitor. Uite asa castiga clienti psihologii pe seama colegilor lor ratati din facultate.

Nici UN SINGUR proces de recrutare la care am participat nu s-a incheiat cu un e-mail sau telefon onest si sincer. “Domnule X-ulescu, ati cerut prea multi bani, nu sunteti pregatit, sunteti prea mandru, sunteti neras, sunteti prea nespalat pe creier” sau mai stiu eu ce. Nimic. Daca (dupa telefoane sau e-mailuri proprii) iti raspund, toarna un mesaj standard copiat dintr-o carte si gata. Cum ar fi asta, primit dupa 1 luna si ceva de la un interviu fata-n-fata + test de aptitudini (pe calculator):

“Vă mulţumim pentru încrederea acordată firmei noastre şi pentru timpul alocat interviului la compania Kaufland. Aptitudinile şi experienţa dumneavoastră sunt valoroase, dar nu corespund cerinţelor postului pentru care aţi candidat. Vă rugăm să nu consideraţi această decizie ca o evaluare a calitătilor şi a calificării dumneavoastră profesionale. Având în vedere faptul că firma noastră se află în expansiune ne rezervam dreptul de a păstra CV-ul dumneavoastră în baza noastră de date.”

Un mesaj FOARTE asemanator cu cel primit de la REWE Austria, care macar nu m-au mai chemat la interviu si nici n-au asteptat sa ii mai intreb eu despre progresul procesului de recrutare:

“Vielen Dank für Ihr Interesse an unserem Unternehmen und dieser Position. Wir möchten Ihnen mitteilen, dass wir aufgrund Zahlreicher Bewerbungen diejenigen Bewerber/innen zu einem Gespräch eingeladen haben, die unserem Jobprofil für die ausgeschriebene Position am nächsten gekommen sind, und die Stelle in der Zwischenzeit besetzen konnten. Wir bitten Sie daher um Ihr Verständnis, dass wir dieses Mal von einem Gespräch abgesehen haben. Sehen Sie in dieser Absage bitte keine negative Beurteilung Ihrer Kenntnisse und Fähigkeiten.”

Asadar, ca sa fii “Human Resources Specialist” in Romania, trebuie sa stii sa traduci un mesaj copiat din vreun corporate-manual din spatiul vorbitor de limba germana. Daca nu esti in stare sa vorbesti germana, macar sa fii in stare sa copiezi/inserezi textul standard (tradus de alt destept inaintea ta) al companiei intr-un e-mail. Meserie importanta asta, de Human resources specialist. Mare stres si mare angajament pentru ‘specialistii’ din domeniu de la noi.

Sper din tot sufletul ca macar 1 data in viata vor trece si ei prin procese asemanatoare, unde vor fi siguri ca sunt ultra-pregatiti pentru postul pentru care aplica, siguri ca au fost convingatori la interviu, siguri ca au cerut un salariu care se ofera pe piata si apoi sa nu mai primeasca NICI O VESTE.

Respingere la angajare

Toata viata mea profesionala am avut probleme cu lipsa totala a motivelor oneste pentru care candidatura mea pentru un anume post a fost respinsa (in cel mai bun caz primeam niste mesaje standard, culese din vreo carte tampita de HR sau traduse din germana mot-a-mot – in functie de firma la care aplicam).

Ieri mi s-a spus cel mai onest si aiurea motiv pentru care nu eram potrivit pentru un job: persoana (un mic sefulet) m-a vazut ce fel de om sunt (intamplator am mers intr-o vacanta de 1 saptamana impreuna) si considera ca nu m-as incadra in echipa lui de detepisti. De ce? Nu din cauza (eventuala a lipsei) cunostintelor tehnice, din cauza unui temperament violent sau mai stiu eu ce alt motiv. Ci pentru ca nu sunt betivan, afemeiat si nu injur. Deci nu m-as incadra in departamentul de grafica al unei agentii de publicitate mari din Bucuresti pe motivul asta.

 

Inca un motiv in plus sa fug din domeniul asta mancand pamantul. Au mai ramas aproximativ 30 de luni.

Evolutia profesionala sau Angajarile la romani (I)

Sau “De ce nu cred ca voi mai evolua mai mult in meseria pe care o fac de mai mult de 8 ani

Pe parcursul vietii ‘profesionale’, omul munceste pentru a fi platit si pentru eventualele beneficii pe care le aduce statutul de angajat (asigurare de sanatate, asigurari sociale in primul rand si apoi toate prostiile materiale pe care unii angajatori le ofera pentru ‘fidelizare’). Cum de la an la an viata e mai scumpa si nevoile adultului cresc pe masura ce creste in varsta, orice angajat normal spera ca ii va creste si salariul pe masura ce acumuleaza mai multe cunostinte, vechime, responsabilitati in meseria lui.

Ca or fi si oameni care se multumesc cu putin toata viata lor si gandesc “e mai bine sa ai un salariu mic decat sa n-ai nimic” nu neg. Dar oamenii aia nu au motiv, in opinia mea, sa se planga daca nu le ajung banii pentru a-si satisface anumite pofte sau nevoi. Te multumesti din start cu putini bani, atunci indura-ti soarta!

Revenind, daca vrei sa-ti creasca salariul, ar cam trebui sa inveti sa faci lucruri noi, sa iti creasca eficienta (viteza) cu care faci lucrurile simple (vechi) si in general sa te implici in munca ta. Sau cel putin asa iti impuie capul toate site-urile de recrutare, cartile, media, anturajul etc. Realitatea e ca, cu exceptia a 2-3 categorii de angajati foarte specializati (programatori, ingineri, consultanti financiari si domenii conexe), poti sa inveti tu toate tampeniile din lumea asta, sa te implici in toate porcariile posibile, sa iti pese de produsul finit al muncii tale de nu mai poti, sa inveti o limba-doua straine in plus, salariul in cel mai bun caz nu-ti scade. Sau daca-ti creste, creste cu cateva procente minuscule anual (daca ai noroc).

Negocierile salariale se fac in ultima vreme numai pe principiul “nu-ti place salariul de aici, pleaca, gasesc altul imediat care va primi MAI PUTIN”. Atunci pui mana si cauti. Site-uri de recrutare, cunoscuti, rude, oriunde poti gasi un job la care sa te pricepi si de unde sa speri ca vei primi mai multi bani pentru ceea ce stii sa faci foarte bine si unde vechimea si experienta ta sa fie respectate.

In domeniul meu, grafica pe calculator, salarii mari se ofera doar persoanelor foarte creative. Nu conteaza ca ei nu prea accepta sa faca si treaba mai exacta pe care grafica pe calculator o cere (pre-press, comunicare cu tipografia, paginare exacta etc.). Sunt pusi sa faca si lucrurile pe care pana acum cativa ani refuzau sa le faca (sau nu se astepta nimeni sa le faca) si li se tranteste eternul “nu-ti convine, pleaca”. Asta ma lasa pe mine, sarmanul grafician cu minte ordonata, rationala si mai putin creativa… pe dinafara.

Singurele firme care mai ofera salarii relativ mari (pentru Romania) in domeniul meu – graficienilor (DTP) sunt ori agentiile mari de publicitate, ori multinationalele. La multinationale exista o sumedenie de destepti prin departamentele de HR care pun niste cerinte tampite (ei cauta un grafician, dar pun filtre de experienta in ‘marketing’ sau ‘IT/Software’. Ca sa nu vorbim ca ei cer niste lucruri total rupte de realitatea din piata: experienta peste 4-6 ani si diploma de studii superioare in domeniu – cand majoritatea absoluta a graficienilor cu experienta din piata nu au studii in domeniu (graficieni, nu creativi/arti). Cat despre agentiile de publicitate mari – acolo nu se intra decat prin cunostinte (sau pile). Pe langa ca nu isi pun niciodata anunturi pe site-urile de joburi, angajarea se face numai si numai prin word-of-mouth. NU stii pe nimeni, nu o sa te angajeze o agentie de publicitate gen Ogilvy.

Cam atat pentru azi, urmeaza sa povestesc si cateva din experientele mele placute la angajari.