Cum obtii dreptul de practica in Elvetia ca Asistent Medical

Procesul de recunoastere a studiilor de Asistent Medical din Romania este destul de bine pus la punct de elvetieni.

Atata doar ca este destul de costisitor pentru un roman, dureaza destul de mult (asta CHIAR DACA ai toate actele in regula, altfel totul e si mai lung) si, cel mai important, NU ITI GARANTEAZA OBTINEREA UNUI JOB IN ELVETIA*.

Exista foarte putine informatii clare despre acest subiect, exista putine agentii de plasare a fortelor de munca ce ofera ajutor cu asta si daca intrebi pe cel mai mare forum al romanilor din Elvetia, vei primi niste raspunsuri in bataie de joc sau dezamagitoare.

Eu am reusit sa primesc recunoasterea studiilor dupa aproximativ 10 luni de la momentul in care am primit diploma de la scoala.

Nu am apelat la serviciile vreunei agentii. Singura din Romania pe care am gasit-o, una din Craiova care se lauda cu “multi romani trimisi la munca in Elvetia“, cu povesti si filmulete pe facebook, cerea 1000 euro pentru acte plus inca 1000 euro “daune daca refuzai sa pleci unde te trimiteau ei. La asta se adaugau si costurile cu taxele cerute de SRK pentru prelucrarea dosarului (minim 680 franci) si costurile cu un interviu si o proba de lucru. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa semnez un contract care-mi zice ca trebuie sa plec sa lucrez undeva intr-o tara straina, sa semnez un ulterior contract de munca cu conditii necunoscute si sa mi se spuna ca daca as refuza asta, ar trebui sa platesc 1000 euro daune. Si nu erau amenintari goale, pe site-ul Judecatoriei Craiova sunt destule cazuri in care firma respectiva a dat in judecata niste asistente medicale. Asta ca sa nu mai mentionez faptul ca partea de acte (fara taxele SRK) nu m-a costat cu totul nici macar 200 euro, in nici un caz 1.000.

Totul incepe cu obtinerea diplomei.
Am vizitat site-ul Crucii Rosii Elvetiene (SRK de acum inainte in postare) prin octombrie 2015, le-am trimis un mesaj folosind formularul de contact. Mi-au raspuns in 2 zile, mi-au atasat formularul pentru verificarea preliminara obligatorie a documentelor (DE_EU_nSdt_2015).

Screen Shot 2016-08-07 at 12.58.52
Documentele necesare pentru verificarea preliminara

Vor: Diploma de asistent medical, Certificatul de conformitate, Adeverinte de vechime, pasaport/carte de identitate. Copii xerox simple + traduceri simple in germana. Plus un CV in germana/franceza/italiana.
Mi-au explicat in e-mail foarte clar ca recunoasterea se poate face doar dupa ce ai diploma de la scoala, nu se poate face nimic cu Adeverinta de promovare a examenului de certificare a competentelor profesionale (pe care o primesti la 1 saptamana dupa promovarea examenului final).
E oarecum clar, deoarece SRK cere pentru examinarea obligatorie preliminara a actelor Certificatul de Conformitate cu Directiva EU 2005/36/CE; Anexa 5.2.2 si/sau 5.5.2.
Acest Certificat de Conformitate se elibereaza de catre OAMMR din 2016, se elibera de M. Sanatatii prin DSP-uri in 2015. Lista actelor pentru emiterea Certificatului de conformitate este destul de clara:

–          cerere  in  care  se  vor  preciza  si  datele  de  contact;
–          copia  actului  de  identitate;
–          copia  legalizata  dupa  diploma  de  bacalaureat ;
–          copie  legalizata  dupa  diploma de asistent medical generalist;
–          copie  legalizata  dupa  foaia matricola;
–          adeverinta  eliberata de unitatea de invatamant  absolvita in care se precizeaza  perioada  in care au fost efectuate studiile universitare;
–          copie  legalizata  dupa  documentele  de  schimbare  a numelui. (n.a. certificat de casatorie, daca e cazul).

Informatii suplimentare si cerere tip se gasesc pe site-urile filialelor OAMMR. Exemplu OAMMR Bucuresti. Spre deosebire de anii trecuti, cand Ministerul elibera certificatele in 2-6 luni, OAMMR se angajeaza s-o faca in 30 zile. Nu stiu daca o si face.

Scoala mea mi-a eliberat diploma la finalul lui Octombrie 2015, nu inainte de-a ma mai usura de INCA aproximativ 150 lei pentru eliberarea diplomei (ceva ilegal, diploma e a MEA, nu a scolii, ca sa-mi ceara bani pentru ea) si pentru adeverinta mentionata mai sus.
Inca un motiv pentru care nu o sa-mi recomand scoala niciodata, nimanui (pe langa faptul ca sunt hrapareti, angajeaza si profesori care nu dau pe la scoala cu lunile, nu exmatriculeaza elevii care nici ei nu dau pe la scoala cu lunile, ofera suport minim pentru invatarea tehnicilor de nursing si cate si mai cate). Am mers cu ea la legalizat in aceeasi zi, restul actelor le pregatisem, am depus dosarul la DSP Bucuresti intr-o zi ploioasa de octombrie.

Eu am primit Certificatul de conformitate la mijlocul lui Decembrie, dupa ce m-am dus in audienta la Minister si le-am zis ca imi trebuie inainte de-a pleca din tara in ianuarie (si le-am aratat biletul de avion si contractul de munca). Dupa politete excesiva cu niste oameni care nu stiau sa raspunda decat in scarba sau direct cu nesimtire PLUS 4 ore de asteptat, am primit o hartie A4 total normala.

Am mers cu certificatul de conformitate si cu diploma la un traducator autorizat (acelasi birou pe care l-am folosit si pentru NMC, oameni foarte de treaba). Am luat traducerile, am facut copii xerox dupa originale (si traduceri), am facut o copie xerox si dupa pasaportul meu si am printat si completat formularul primit din octombrie. Mi-am facut si printat un Lebenslauf (CV) in germana din care sa reiasa ca nu am nevoie de hartii de vechime, pentru ca nu lucrasem inca (nu ca asistent medical). Am trimis plicul inainte de 20 decembrie intr-o scrisoare recomandata pe adresa SRK din e-mail ( Schweizerisches Rotes Kreuz, Abteilung Bildung . Anerkennung ausländischer Ausbildungsabschlüsse, Werkstrasse 18 . CH-3084 Wabern, der Schweiz).

Mentiune despre Cum poti urmari plicul tau: cand trimiti plicul din Romania (pe mine m-a costat 25,2 lei, Posta Romana), primesti o factura. Pe factura vei avea un cod (Nr. Prezentare) de 13 cifre. Codul ala il poti folosi pentru a urmari daca a plecat si daca a ajuns plicul. Pentru Romania ai Track&Trace de la Posta Romana si pentru CH ai Swiss Post Track&Trace. Introduci codul si iti afiseaza datele.

Raspunsul l-am primit in ultima saptamana a lui ianuarie. Ma felicitau pentru trecerea verificarii preliminare, imi atasau un nou formular cu actele pe care le vroiau si felul in care le vroiau traduse si legalizate. Si un formular de plata pentru taxele pe care SRK le cere (600 franci).

Screen Shot 2016-08-07 at 13.13.59
Lista a doua de acte

Diploma de absolvire a scolii, Certificatul de membru OAMMR, Planul de invatamant (copie legalizata cu legalizarea tradusa in ger/fr/ita/en + traducere in ger/fr/ita/en), copie simpla dupa pasaport, dupa certificatul de limba germana/franceza/italiana nivel B2 (detalii aici) si dupa o dovada/adeverinta ce atesta experienta mele ca asistent medical (pentru asta vroiau si traducere simpla). Plus o copie dupa dovada platii celor 600 franci.

Doua probleme s-au ivit: cum sa fac traducerea+legalizarea actelor ca sa indeplineasca conditiile lor si cum sa fac plata ca sa fiu sigur ca ajung la ei 600 franci, NU mai putin (mentioneaza clar pe factura ca vor sa ajunga minim 600 franci – adica nu vor sa plateasca ei vreo taxa “shared”).

Cu banii am rezolvat dupa ce m-am certat un pic cu 3 banci romanesti, nici una nu stia sa-mi spuna cat de mari vor fi taxele daca trimit bani din Romania in Elvetia. Nu stiau cati bani sa trimit ca sa-mi garanteze ca vor ajunge la elvetieni fix 600 franci. Pentru ca sunt implicate alte 2 sau 3 banci intermediare, pentru ca sunt in CEE, nu in UE, pentru ca, pentru ca.
Pana la urma am apelat la un roman, amic de familie din Elvetia, care a facut plata pentru mine dupa ce i-am transmis lui banii intr-un cont al lui romanesc.
Acum, dupa ce am facut si plata a doua (finala), cred ca puteam sa le trimit banii linistit din Romania daca pur si simplu adaugam cam 30 franci in plus pentru orice eventuale comisioane bancare. 630 in loc de 600 – si ajungeau sigur la SRK minim 600 franci. Plata a doua am facut-o din UK, am setat sa trimit 90 franci (ca sa includ si orice comision bancar) – au ajuns la destinatie 87 franci (plata a doua e de 80 franci).

Cu actele… a fost mai dificil. Din explicatiile din formular, se intelege ca SRK vrea o legalizare cu traducere A LEGALIZARII in germana/franceza/italiana sau engleza PE ACELASI DOCUMENT.  Plus o traducere suplimentara a documentului (punctul 15).
10 notari si traducatori diferiti din Bucuresti am intrebat (prin sotia mea sau direct prin e-mail, pentru ca eu eram in UK deja). Fiecare mi-a zis altceva. Majoritatea au recomandat o Apostila. Am rezolvat din nou cu traducatorii folositi pentru actele pentru NMC, care au fost de-acord sa imi faca o “traducere a legalizarii”. Adica notarul a facut legalizarea actelor si acolo unde scrie “Incheiere legalizare copie nr.” scrie si “/Beglaubigungsvermerk Kopie Nr.” si asa mai departe (toata legalizarea e scrisa in romana si germana).
Am scanat diploma legalizata si tradusa asa, am atasat-o intr-un e-mail si am trimis-o la SRK. Impreuna cu asta, i-am intrebat:
– daca vor apostila
– daca trebuie sa trimit si Certificatul de conformitate (nu era in lista)
– daca trebuie sa trimit si adeverinta de la OAMMR care atesta ca nu am lucrat in tara si nu am avut probleme in exercitarea meseriei (cea pe care NMC-ul o cere). Cum atunci cand am inceput procesul de obtinere a recunoasterii eu nu lucrasem inca si era prea mare bataie de cap sa le trimit noi acte din UK, a ramas asa.
– daca pot sa le trimit o copie xerox simpla a certificatului meu (Zertifikat Deutsch) B2 de la Goethe Institut.
Raspunsul:

Die Beglaubigung, die auf Ihrem beigelegten Dokument steht, ist korrekt.
Apostillen werden nicht akzeptiert.
Das Zertifikat des Goethe-Instituts ist in Ordnung.
Sie müssen alle Dokumente senden, wie Sie auf dem Formular angekreuzt und beschrieben sind.
Von der Bescheinigung betreffend der EU-Richtlinie benötigen wir auch eine amtlich beglaubigte Kopie.
Bitte legen Sie ein kurzes Begleitschreiben bei, dass Sie nach Ihrer Ausbildung noch nie gearbeitet haben.
Eine Kopie des Orden der Krankenpfleger können Sie auch beilegen.

Am pus toate actele intr-un plic la finalul lui februarie (cand m-am intors in Romania prima data).
Am adaugat o declaratie semnata, in germana, ca X, rezident in Elvetia, cu adresa la… a platit pentru mine taxa respectiva, cu dovada de plata atasata.
Am adaugat si o declaratie semnata, in germana, care spunea ca dupa terminarea scolii nu am lucrat in Romania ca asistent medical.

Instiintarea ca au primit actele am primit-o prin e-mail dupa cateva zile (plicul a ajuns la ei in 4 zile lucratoare, raspunsul electronic la mine dupa inca 2), iar unul scris, in plic, a venit abia in penultima saptamana a lui martie. In scrisoare se angajau sa imi evalueze dosarul in maxim 3 luni.

Martie-aprilie, aprilie-mai, mai-iunie. Nici un raspuns. La inceputul lui iulie le-am scris un e-mail “was ist los mit meinem Gesuch“, mi-au raspuns sec ca imi trimit scrisoarea a doua atunci. Am primit scrisoarea in 2 zile lucratoare. Ma felicitau pentru ca actele au fost in regula, cereau doar sa fac plata taxei finale, de inscriere in NAREG (Registrul National elvetian al Meseriilor de sanatate).

Am facut plata, le-am trimis pdf-ul cu dovada platii, i-am intrebat daca e suficient. Au zis sec ca da. 10 zile n-am primit nici o scrisoare de la ei, pe NAREG nu apaream. Le-am scris din nou, mi-au raspuns iarasi sec ca imi trimit scrisoarea atunci.

La finalul lui iulie am aparut in NAREG. Saptamana trecuta a ajuns si scrisoarea in Romania (chit ca a fost recomandata, a ajuns de la ei dupa 10 zile – data postei). Bine ca nu s-a pierdut, astia cer 160 franci pentru eliberarea unei copii a hartiei aleia.

Cat a costat totul?

680 franci plus niste bani in plus costul transferurilor bancare (aproximativ 700 franci). Actele au fost aproximativ 600-700 lei (traducerea e cam 25 lei/pagina, pret care creste daca pagina are foarte multe caractere; legalizarea “tradusa” a mai costat cateva zeci de lei/document). Plus vreo 70 lei posta.

Din statisticile SRK, 334 romani au primit recunoasterea studiilor in Ch in ultimii 4 ani (96 doar in 2015). Deci nu e nimic imposibil sau iesit din comun. Mentionez ca, la fel ca in restul Europei, asistentii medicali romani care au terminat scoala/facultatea inainte de 2010 cred ca vor avea un proces ceva mai complicat de recunoastere a diplomelor. Dar atata timp cat primesc Certificatul de conformitate (adica au lucrat minim 5 ani din ultimii 7) din Romania, totul e simplificat.

 

  • Daca in Anglia (cel putin pana la momentul in care vor parasi sau nu UE) sau Germania poti aplica la orice job, lua un interviu si apoi incepi munca, atata timp cat esti inregistrat la NMC (am descris procesul aici), respectiv ai Anerkennung-ul de la Regierung-ul landului unde vrei sa profesezi (exemplu de informatii si adrese de contact pentru Bavaria), in Elvetia situatia e un pic mai complicata.
    Daca vrei sa incepi sa lucrezi ca Asistent Medical in Elvetia, trebuie sa ai intai recunoasterea studiilor facuta de Crucea Rosie Elvetiana (Schweizeriches Rotes Kreuz), apoi sa gasesti un job, sa iei interviul si apoi angajatorul sa se ocupe sa-ti obtina un permis de munca de la autoritatea cantonala elvetiana. Care autoritate nu e obligata de nimeni si nimic sa-ti ofere permisul de munca. Permis care e oricum valabil pe o perioada limitata (la inceput). Din fericire, din mai 2016 romanii au aceleasi drepturi la angajare in Elvetia ca alti cetateni comunitari, deci procesul e un pic mai simplu ca pana nu demult (cand eram “cetateni” de mana a 3-a la angajare, elvetienii si apoi ceilalti europeni avand prioritate in ocuparea unui loc de munca).

De ce nu-mi plac mie agentiile de plasament de forta de munca

In primul rand, accept ca sunt un “rau necesar”. Si stiu ca nu te forteaza absolut nimeni si nimic sa apelezi la ei. Si da, ofera avantajul interviurilor purtate prin skype sau chiar fata in fata in Romania, fara sa fii nevoit sa te duci in tara unde vrei sa lucrezi pentru asta. De asemenea, iti ofera si consultanta (daca ai nevoie) pentru completarea actelor. In anumite cazuri pot negocia in numele tau cu angajatorul ca sa obtina conditii mai bune in contract.

Pe de alta parte, ofera si o gramada de motive de nemultumire. Poate pentru unii nu conteaza asta, poate multi vor zice “a fost alegerea ta, ai primit o oferta de munca, acum te plangi aiurea”. Corect. Exista o relatie contractuala intre agentie si client si, ca in orice relatie, exista motive de nemultumire. Care sunt ale mele:

  • Agentiile iti asculta/citesc dorintele tale (de tipul “vreau sa ajung intr-un spital, intr-o sectie de…, vreau si cazare undeva pe langa spital pentru putin timp”) si apoi iti ofera de multe ori altceva. De mai multe ori a trebuit sa spun ca nu, nu vreau sa merg sa lucrez in azil, ca nu, nu vreau sa lucrez in sectia nu-stiu-care, ca nu, nu vreau sa stau intr-un hostel cateva saptamani. In aprilie imi cautam un nou loc de munca, am vazut un ad pe facebook, o agentie britanica se lauda cu “looking for scrub nurses in London“. Imi jurasem ca nu mai apelez la vreo agentie vreodata. Am zis sa incerc, cat de rau poate fi. Completez un formular, uploadez cv-ul updatat. Ma suna un Gigel in cateva minute (wow), se apuca sa ma intrebe daca am PIN si daca am mai lucrat in UK. Asta desi spusesem si in formular si in CV unde lucrez ca Asistent Medical (deci clar “cu PIN”). Apoi se apuca sa-mi laude o oferta a unui spital din Basildon. Care e la fel de aproape de Londra cum e Ploiestiul de Bucuresti. Nu ca am ceva cu Ploiestiul, dar daca eu zic ca vreau sa lucrez in Bucuresti, e evident ca nu vreau s-o fac la 60 km distanta de orasul respectiv, nu? Cand ii spun ca am zis clar ca vreau Londra, imi lauda alt spital (din centrul Londrei acum), unde imi spune ca as putea lucra intr-o sectie de… Respiratorii. L-am intrebat daca a citit ce am scris eu in formular sau daca are probleme in a intelege ce ii zic eu: “I want a job as a scrub nurse“. I-am zis sa ma mai contacteze doar daca are asa ceva. Si asta e doar un exemplu recent. Acelasi tip de raspunsuri le primeam si anul trecut, cu adaugarea ca mi se spunea verde-n-fata “cum iti permiti sa-ti doresti ceva anume, esti la inceput de cariera, accepta ce iti oferim noi”. Auzi, ma, dar poate eu nu vreau sa apelez la serviciile tale, atunci.
  • Agentiile nu iti vor spune aproape niciodata informatii relevante despre spitalul sau sectia unde urmeaza sa lucrezi. Poti (si ar fi chiar bine) sa intrebi tu la interviu lucruri de genul “cati pacienti are fiecare asistenta in medie, aveti probleme de personal in sectie, cate externari/internari aveti intr-o zi” – lucruri care iti spun cat de grea poate fi sectia respectiva (daca e de medicina generala). Altfel nu o sa auzi decat fraze goale de genul “mentorship programme, excellent career opportunities, great for learning” si alte prostii. Cand vii aici si vezi ca trebuie sa te lupti ca sa primesti cursuri de canulatie sau pentru utilizarea unui glucometru si multe alte lucruri care sunt esentiale in munca ta de zi cu zi (si pe care le aveai din start in tara ta), frazele lor goale sunt doar un motiv de frustrare in plus.
  • Nu vei afla cum arata locul unde urmeaza sa locuiesti decat foarte greu – sau deloc. Aparent, acest detaliu nu este important pentru cineva care se asteapta sa iti schimbi orasul si tara ca sa vii sa lucrezi in alta parte.
  • Iti incetinesc de multe ori inutil procesul de angajare. Fiecare spital are un set de acte pe care le cer, plus un set de hartii pe care le vor completate. E evident ca daca totul trece printr-un intermediar, viteza de prelucrare scade. Unei colege de clasa, cei de la o agentie mult-laudata i-au pierdut hartiile de 2 ori, asta desi ea avea deja biletul de avion luat si trebuia sa plece. Eu am trimis dovezi de vaccinare si radiografie noua cord-pulmon + interpretare la agentia mea, cand am ajuns aici, cei de la Occupational health nu primisera nici o hartie. Hartia de la NMC cu PIN-ul le-am trimis-o de 3 ori doar celor de la agentie. Si tot mi-au mai cerut-o o data cei de la spital, cand am ajuns. Am mai mentionat prima mea oferta de angajare aici, pe care am primit-o in august, pe 19. Abia in septembrie am primit primul e-mail de la agentia respectiva ca sa imi dea o lista cu hartiile pe care le vor ei. Si au revenit cu un e-mail (nu cu telefon) abia dupa 3 saptamani. Si oricum ei se “laudau” cu o perioada de evaluare a dosarului de aproximativ 3 luni. Stiu ca unii vor sa aiba timp sa se pregateasca samd. Dar mie nu-mi convine aceasta incetinire inutila. Nu ca ar dura mult mai putin procesul daca o faci de capul tau, dar 4 saptamani de aici (fara preaviz) sunt altceva decat 12-14.
  • Uneori iti vor zice ceva sau vor promite ceva, dar vor face altceva, sau vor spune ca nu au zis acest lucru. Am din nou exemplul din august. Desi au niste angajati ok (buna, Gabriela), unii de acolo chiar sustineau sus si tare ca ei nu au zis ca pot sa dau un al doilea interviu la alt spital – dupa ce l-am dat pe primul. Am avut prevederea sa-mi pastrez e-mailurile, in care, credincios felului meu de-a fi, am intrebat si in scris daca nu e nici o problema daca dau 2 interviuri la 2 spitale diferite – si mi s-a raspuns ca nu, nu e nici o problema. Si asta nu e singurul exemplu, la a doua oferta primita, cei de la agentie promiteau ca vor reveni cu detalii a doua zi dupa interviu. Au revenit cu detalii dupa 10 zile. Apoi dupa inca 2 saptamani. Apoi 2 luni nu au mai zis nimic – adica nu au raspuns la telefon sau la e-mailuri. Dar cand mi-au rescris si le-am zis ca nu ma mai intereseaza oferta lor, s-au aratat asa de ofensati ca ii refuz.
  • Cateodata poti fi pur si simplu mintit. La spitalul meu am dat interviu pentru o sectie. Inainte de interviu de la agentie mi s-a zis ca va fi pentru Chirurgie. De fapt a fost Gastroenterologie, am aflat asta DUPA interviu. Apoi mi s-a spus ca nu au posturi libere pentru Chirurgie si ca ar trebui sa astept pentru asta. Apoi in ianuarie, la 7 zile inainte de plecare, mi-au dat un e-mail (nici macar telefon) sa-mi spuna ca, de fapt, ei vor sa incep pe Neurologie, pentru ca postul pe Gastro nu mai e disponibil si ei “abia au aflat”. Am trecut peste ei, am sunat direct la HR la spital, am aflat ca agentia stia deja de 1 luna de asta si ca imi pot oferi un post pe Respiratorii pentru moment, atata e disponibil in spital acum. Asa am inceput unde am inceput. Lunile astea am facut bank shifts pe la Chirurgie generala si la Ortopedie. Am vorbit cu unit managerii de aici. Aveau posturi libere si aici in decembrie SI in ianuarie, HR-ul stia, dar nu vroiau sa se agite sa schimbe cateva date in contractul meu sau sa negocieze cu agentia pe tema schimbarii diviziei (chirurgia are divizie proprie – cu sectii proprii, cu matroana proprie, medicina generala e alta divizie – alte sectii, alta matroana). In esenta, everybody lies.
  • Niciodata, sau aproape niciodata, nu se va ma interesa despre soarta ta cineva de la agentia care a incasat 1000-2000 lire sau mai mult pe spinarea ta. Nu, nu vreau sa ma tina cineva de mana si sa-mi spuna ca totul va fi bine si ca lumea e plina de floricele si norisori pufosi. Dar in durerea mea, tot trimiti oameni intr-un spital care poate e de tot rahatul (ca doar de aia au nevoie de atatia noi angajati, atat de des), poate te-ar interesa sa auzi cum e viata mea acolo, ori sa ma ajuti sa scap de acolo (si sa castigi noi bani pe urma mea) ori sa le prezinti situatia reala urmatorilor catindati la onoarea de-a lucra in spitalul respectiv.

De ce toata postarea asta?

Azi-dimineata am primit un e-mail de la angajata agentiei prin care am inceput lucrul in spitalul meu, in extraordinara mea sectie. Cea care m-a mintit despre una si despre alta.

Ce ma intreaba la 5 luni dupa ce stie ca am inceput sa lucrez in spital ca Registered Nurse (cu PIN si toate zorzoanele)?

Screen Shot 2016-05-19 at 09.07.47

Povestiri despre procesul de recrutare ca asistent medical in Anglia (3)

Ultima postare pe tema asta, cred ca am discutat despre tot ce era de discutat in partile 1 si 2 si in celelalte postari mai vechi.

Se vrea o mica recapitulare cu avantaje si dezavantaje ale locurilor (camine, spitale de stat, spitale private, agentii de nursing) unde poti pleca, cateva din experientele colegelor care au ajuns acolo si o estimare a duratei procesului (de la primul e-mail sau telefon pana la prima zi de munca). Bonus: ierarhia intr-un spital NHS (asistente medicale/doctori).

Cat dureaza pana incepi sa muncesti?

In primul rand, pe 17 septembrie am trimis plicul catre NMC, pe 22 era la ei (zice Royal Mail), de pe 1 decembrie sunt Registered Nurse (am drept de practica in UK ca asistent medical), pe 3 decembrie mi-a ajuns si plicul acasa. Am avut noroc. Am detaliat tot procesul in alt post.

Am mai spus pana acum ca am avut mai multe interviuri, pentru mai multe spitale (si 2 preinterviuri pentru Nursing Homes), pentru ca vroiam sa am de unde alege – si, sincer, nu eram multumit de prima oferta, dar vroiam sa am macar o optiune de siguranta. Ultimul interviu l-am dat pe 30 octombrie, pe 3 noiembrie aveam oferta de munca pentru spitalul unde eu voi incepe munca in ianuarie. Pe 14 decembrie ar fi fost prima zi de munca pe care ar fi agreat-o spitalul, dar, dupa cateva zile de nehotarare, m-am decis ca e mai sanatos sa petrec sarbatorile cu sotia, in Romania, nu singur printre straini. Au fost cei mai rapizi, as fi putut incepe munca in  6 saptamani de la interviu. Asa vor fi 10, dar din alegerea mea.

Consecvent principiului de-a avea o oferta de back-up, nu am dat nici un e-mail pentru a refuza o a doua oferta, pentru care am dat interviu la mijlocul lui septembrie. La interviu ei mi-au zis clar ca sa nu ma astept sa incep mai devreme de “sometime in January“. Ei bine, zilele acestea am fost anuntat (dupa aproape 1 luna si ceva de tacere totala din partea agentiei intermediare) ca, daca le mai trimit 1 act si inca ceva, as putea incepe tot “candva dupa 12 ianuarie”.  As fi putut incepe munca in 4 luni de la interviu (4 luni fara cateva zile).

O alta colega care a luat un interviu cu agentia de mai sus a plecat in UK la fix 1 luna dupa interviu. A fost singura aleasa dintr-un grup de 20 si ceva de asistente medicale venite la interviu.

O alta colega, care initial (la acelasi interviu de mai sus) a fost anuntata ca e in lista de asteptare, a fost chemata la cam 1 luna dupa interviu, a inceput lucrul de la 1 decembrie. 2 luni si 2 saptamani dupa interviu.

O a treia colega, care a picat interviul de mai sus (toata lumea era interesata de spitalul respectiv pentru ca ofera posibilitatea evolutiei accelerate in band5 = 2 stadii intr-un an, versus 1 cat ar fi in mod normal, daca indeplinesti niste conditii) a plecat la munca la aproximativ 3 saptamani dupa un alt interviu, dat la inceputul lui octombrie.

Cele 3 colege lucreaza in spitale din Londra, care au un High-Cost Area bonus (15-20% din salariul de baza). Au inceput munca pe pozitii de Healthcare Assistant (un fel de infirmiere), dar multumita bonusului au primit (cele 2 care lucreaza deja de 1 luna si ceva) tot aproximativ 1400 si ceva de lire net. Din punctul asta de vedere, spitalele au fost 100% corecte, cat au promis, atata au oferit.

Am mai avut 2 interviuri cu oferte de angajare pe care le-am refuzat pana la urma. Acolo se angajau sa imi proceseze dosarul in aproximativ 3 luni, 3 luni si jumatate. In opinia mea, asta era o problema interna a agentiei, dupa primul interviu m-au contactat abia dupa 1 luna sa imi ceara setul de acte suplimentare cerute de spital.

Buuun. Asta a fost in spitale NHS. Pentru nursing homes, la ambele preinterviuri date de mine mi s-a promis ca pot pleca in maximum 2-3 saptamani de la interviu, atata timp cat sunt multumiti de mine. O promisiune telefonica pre-interviu nu are cine stie ce valoare, doar ca ma gandesc ca i-o fi cuiva de folos.

Ca mentiune, in NH as fi inceput ca Healthcare Assistant, cu salariu mult mai mic, de data asta (7-9 lire/ora), aproximativ 1200 lire net.

Pot spune ca, in cazul ideal, daca iei un interviu candva prin august si nimeresti peste o agentie cu angajati care nu-s indolenti, poti incepe munca cel mai devreme pe la sfarsitul lui septembrie, inceputul lui octombrie. Dar trebuie sa ai ceva noroc. Am discutat cu un coleg, absolvent al unei postliceale din alt oras, care a luat interviul prin august (inainte de examene) si a inceput munca dupa mijlocul lui octombrie. Deci se poate.

Ca mica mentiune suplimentara, in perioada asta de asteptari m-am gandit sa vad (din curiozitate) ce se intampla daca imi depun candidatura la posturi ale unor spitale direct pe site-urile lor. Raspunsul este ca te cheama la interviu – deci nu trebuie neaparat sa pleci prin agentie in UK.

Am cautat 2 spitale din centrul Londrei, aveau oferte cu Newly-Registered Nurses, mi-am facut cont pe NHS Jobs, am completat o gramada de informatii, am introdus si un fel de scrisoare de intentie “why do you want to work for us” si am asteptat. La 1 spital e adevarat ca am completat tot formularul on-line duminica si ei primeau applications doar pana vineri. Ei nu mi-au raspuns. Al doilea spital mi-a raspuns prompt, pe 26 noiembrie as fi putut merge la interviu.

Singura problema e ca majoritatea agentiilor de recrutare ofera un pachet de relocare pentru spitale, care include 1-2 luni de cazare, biletul de avion dus si, cateodata, chiar si un mic bonus de cateva sute de lire on arrival. Cele 2 spitale nu ofereau asta in anunturile lor de pe site-urile proprii.

Asa ajung si la recapitularea locurilor unde poti lucra, cu pro si contra

Nursing Homes

Pro: pare ca poti incepe mai repede (mai putine verificari de hartii); dupa ce primesti PIN-ul ai salariul mai mare decat in majoritatea spitalelor (daca ai vechime in Romania, unele spitale te incadreaza in Band5 dar mai sus, la 12 lire, 12 lire si ceva pe ora): 12-14 lire pentru inceput si poti creste la mai mult dupa 6-12 luni; la 40 ore pe saptamana, 52 saptamani, 14 lire/ora, asta inseamna 29.120 lire brut/an (1907 net/luna), daca ai rezistenta pentru 48 ore pe saptamana, la 14 lire pe ora poti castiga 35.000 lire/an (2240 lire net/luna); pachet de relocare FOARTE GENEROS in anumite situatii: pana la 1000-2000-chiar 2500 lire platibili in transe, la 6-12-24 luni, plus cazare gratuita 1-2 luni, plus bilete de avion (unul la dus, inca un set dus-intors, pentru intoarcerea in tara la 12 luni)

Contra: ai intotdeauna multi pacienti (am citit de 15-30/asistenta si pana la 40, chiar 50 in ture de noapte), raspunderea e foarte mare, timpul e intotdeauna putin; nu toate nursing homes platesc orele suplimentare la o rata mult mai buna; personalul pare sa fie folosit la maximum, ai timp mai putin sa fii invatat – pentru un incepator poate fi coplesitor totul; multi se plang ca scrii mult prea multe hartii pentru orice face (sau i se face) pacientul(ui).

Spitale NHS

Pro: la inceput ai pacienti PUTINI (recomandarile actuale sunt de maximum 8 pacienti pe RGN, ca incepator e probabil sa ai mai putini), perioada de inductie si de cursuri de la inceput e mai serioasa ca la NH, ca newly-pinned ai o perioada (pana la 6 luni) in care esti SHADOW – adica NU ai pacienti proprii ci urmaresti o asistenta-mentor majoritatea timpului, ai mici reduceri la mai multe servicii (sunt mai multe site-uri care ofera NHS staff discounts, google it), cazarea oferita de spital e de regula chiar langa spital, unele centre mari universitare au si beneficii interne (cresa, gradinita, sala de forta, biblioteca etc.), spitalul te plateste in timpul orelor de cursuri (si plateste si cursurile); orele suplimentare sunt platite f. bine (2 x normal hourly rate); orele “unsocial” (noaptea, in week-end si de sarbatori legale) sunt platite bine (1,5 x normal hourly rate); 27 zile de concediu anual de la inceput; NHS Pension (aparent, e bine s-o ai); 1-2 luni de cazare gratuita + bilet de avion platit (daca primesti oferta prin agentii)

Contra: TOATA lumea iti stie salariul, salariul creste doar in anumite conditii, doar 1 data pe an (cu cateva sute de lire brut/an); birocratia e destul de mare; daca vrei sa te muti de pe o sectie pe alta trebuie sa astepti destul de mult, ca incepator nu (prea) ai voie sa faci ore suplimentare pana nu treci de perioada de preceptorship; nu ai voie sa faci multe lucruri daca nu esti acreditat: nu ai voie sa pui branule, sa recoltezi, sa scoti branule, sa administrezi medicamente i.v FARA CURSURI. Se poate ajunge la situatia tampita in care un pacient sa aiba nevoie de tratament i.v. si sa trebuiasca sa astepti singura asistenta de pe tura cu curs de canulare sau un doctor (si poate dura). Ignori regula – pierzi PIN-ul si esti pasibil de inchisoare!

Spitale private

Pro: Salariul de pornire e mai mare decat in NHS (spre 24-25.000 lire/an); diferite bonusuri si discounturi daca spitalul detine anumite servicii conexe (sala, magazine, restaurant); numarul total de pacienti este mult mai mic – dar si cerintele pot fi mai mari (pentru ca totul este scump pentru pacient). Primesc si incepatori (dar depinde de la caz la caz). Bonusul de relocare este mai generos (de regula) decat la spitalele de stat.

Contra: Mai putine zile de concediu pe an (am vazut oferte cu “doar” 24 zile/an); nici unul dintre avantajele NHS

Agentii de Nursing (care plaseaza RGN doar temporar, in spitale/NH, la nevoie)

Pro: Plata orara foarte mare (brut: 20-25 lire sau mai mult pe ora), o oarecare libertate in a refuza sa lucrezi in anumite zile

Contra: Nu stii prea des cate ture vei avea intr-o luna, intotdeauna esti un fel de intrus intr-un loc strain; Trebuie sa ai vechime (experienta in UK) inainte de-a te gandi la asa ceva – ceea ce nu e chiar un minus.

 

 

Ca ultima chestie pe care am retinut-o: exista cel putin 2 sindicate care se angajeaza sa te ajute cu sfaturi legale daca ai vreo problema ca RGN. Cotizatiile lunare nu sunt mari (10 lire, aproximativ), eu zic ca merita. UNISON si Royal College of Nursing.

 

La final, din experientele colegelor mele din spital (la gramada, mi-e cam greu sa le organizez pe spitale):

  • induction-ul e platit; cursurile sunt platite de spital, tu esti platit cu rata orara normala ca sa te duci la ele; exista si cursuri on-line, accesibile ba in intranetul spitalului, ba de acasa. Se dau examene la final, daca nu le iei, le dai din nou.
  • precum ziceam mai sus, daca nu faci curs de recoltari, NU ai voie sa recoltezi. Nu faci curs de canulare, NU ai voie sa montezi/scoti branula. Unii exagereaza cu asta – nu esti obligat sa faci cursurile astea imediat, deci poti sa refuzi mai mult timp sa faci asta “nu am voie, nu am cursul facut”.
  • Recoltarile sunt facute de serviciul spitalului specializat doar in asta. Daca se fac pe sectie, se mai intampla sa mergi tu cu analizele la laborator. Aoleu, speram c-am scapat de asta dupa 3 ani de “du si tu analizele astea la laborator”. :))
  • Spitalul are niste reguli, dar sunt respectate mai strict sau nu in functie de strictetea asistentilor-sefi. Exemplu: una dintre colege are in grija pacienti cu AVC. NU ai voie sa le masori functiile vitale fara sa ii intrebi daca sunt de-acord cu asta, chit ca SUNT IN COMA. Astepti minim 10 minute si te intorci dupa, intrebi din nou, abia apoi poti sa-i iei tensiunea. Daca il cureti, intotdeauna trebuie sa fii atent sa acoperi cu ceva zona inghinala, sanii etc. chit ca perdelele pentru privacy sunt deja trase in jurul patului. Alta colega nu are aceste restrictii.
  • Daca pacientul refuza sa isi ia tratamentul, trebuie sa il convingi sa-l ia. Daca tot refuza, intotdeauna trebuie sa-ti chemi un coleg, apoi superiorul. Strength in numbers.
  • Daca un pacient sufera de dementa si familia nu vrea sa-l externeze, nu poate fi externat – aparent nu exista o solutie intermediara pentru orice caz (camin?). Asa ca te poti trezi cu un pacient necooperant care sta in spital cu saptamanile, desi i-a fost vindecata problema medicala initiala.
  • Pacientii cu dementa care pot deveni violenti sau un pericol pentru ei sau altii trebuiesc supravegheati 100% din timp. Asta inseamna 1 angajat (HCA sau chiar RGN) care sta cu pacientul 24/24.
  • Problema cea mai mare este… sa inveti hartogaraia. Si medicamentele. Si accentul englezilor. Dar hartogaraia e foarte multa.
  • Majoritatea oamenilor te vor ajuta, te vor intreba cum te descurci etc. Trebuie doar sa nu fii cu nasul pe sus. Exista si oameni naspa, dar nu exista padure fara uscaturi.
  • Asistentele venite in tura ca suplinitori (Bank nurse) au tot timpul multe de verificat si reverificat, deoarece foarte rar vin pe aceeasi sectie de 2 ori intr-o saptamana. Practic, fiecare zi trebuie sa o iei de la zero intr-o sectie noua. Bani multi, responsabilitati multe.
  • Ca incepator, poti intra ca Bank nurse intern (sa faci ore suplimentare pe sectia ta) doar dupa mai multe evaluari interne.
  • Daca nimeresti sa fii Shadow unui Nurse cu care nu te intelegi… e cam nasol, greu scapi de el/ea.
  • Ajuti des la schimbatul si spalatul (peste tot al) pacientilor. Cine crede ca merge in Anglia si “nu spala pacienti la cur” (o expresie care ma scoate din sarite) se inseala amarnic.
  • La inceput, nu se supara nimeni daca nu stii ce medicament e X sau ce face. Dar dupa o vreme se vor astepta sa stii. Colegii vor fi ok cu asta (cel putin in fata ta), dar un supervizor NU.
  • Daca ai ghinion, te poti trezi in primele zile de munca ca vomita exploziv pe tine un pacient. De bun-venit in spital. Deh, probleme la SNC. Si toti stim ca voma in jet este cauzata de… 🙂
  • Dupa ce ai NINo (1-2 saptamani), DBS (tot cam 2 saptamani) si cont in banca (1 zi) se cheama ca esti englez. 🙂
  • In o luna si ceva, colegele mele nu au vazut inca tensiometre manuale. 🙂
  • Este evident, dar trebuie sa tii minte ca in UK vei da peste o multitudine de colegi, de diferite natii, in special: nigerieni, pakistanezi, portughezi, spanioli. Daca esti rasist sau xenofob, mai bine stai acasa.

Si BONUS:

Ierarhia intr-un ward:

HCA (infirmiere)

Staff Nurse – astia suntem noi, RGN (registered nurse)

Senior Staff Nurse – echivalentul (oarecum) ar sefului de tura de pe o sectie din Romania; Se intersecteaza cu pozitiile de Junior Sister sau Junior Charge Nurse. Au mai multa experienta decat Staff nurse.

Deputy Sister sau Charge Nurse – cea care are rol de Ward Manager cand aceasta e ocupata.

Sister = Ward manager. Are si controlul bugetului sectiei.
Pot exista si Senior Sisters (sau Senior Ward managers), in caz ca e o sectie foarte mare.

Peste ele ar fi Clinical Nurse Manager si apoi Matron (sau Director of Nursing) – echivalentul Directorului de ingrijiri.

Sursa.

Cat despre doctori, dupa ce termina facultatea si isi incep rezidentiatul intr-un spital, devin medical staff.

Medicul Proaspat-absolvent este House Officer (termen vechi) sau Pre-registration huse officer (PRHO), in primul an post absolvire.

Dupa 1 an devin Registered Medical Practitioner si intra in Foundation Programme, in care sunt Foundation Year 1 doctor (FY1), apoi Senior House Officer sau Foundation Year 2 doctor (FY2).

Dupa ce termina 2 ani de FP, aleg o specializare si devin Specialist Registrar (SpR) sau nu isi aleg una inca si raman non-training Registrar.

Dupa ce termina rezidentiatul, devin Consultant (Medic Specialist) sau Associate Specialist. Peste ei avem Medical (sau Clinical) Director.

Un medic care lucreaza in prevenirea si triarea pacientilor inainte de-a ajunge la spital, intr-un cabinet medical independent e General Practitioner (cam ca medicii de familie romani).

Un doctor care lucreaza cu pacientii este un Clinician (versus un Research Doctor, care se ocupa doar cu cercetarea).

Povestiri despre procesul de recrutare ca Asistent Medical in Anglia (3)

Matematica unei alegeri.

Asa cum am mai spus, am pornit cu niste idei de baza: vreau sa merg sa lucrez in spital, preferabil intr-o sectie de chirurgie, prefer sa fie in sud (desi stiu ca viata e mai scumpa in sud) si prefer sa fie un spital maricel (automat, intr-un oras cu minim 100.000 locuitori).

In momentul de fata am 3 oferte de angajare de la 3 spitale diferite. Toate 3 indeplinesc TOATE conditiile de mai sus, cu mentiunea ca unul dintre ele imi ofera un salariu de baza un pic mai mare decat minimul actual de band 5. Explicatie pentru band-urile de salarizare in NHS aici.

Acum trebuie sa aleg. Mi-am elaborat niste criterii de departajare:

• Costul estimat al chiriei

Toate cele 3 spitale imi ofera cazare subventionata in primele luni (cu variatii in suma pe care mi-o cer sau nu). Dar nu vreau sa stau in conditii de camin mai mult decat e necesar si nici n-am de gand sa plec in Anglia ca sa fac flat-share. Nu mai am 20 de ani, vreau sa ma intorc in apartamentul meu, nu in camin.

E relativ dificil sa iti dai seama cat vei plati, mai ales daca nu ai mai trait in Anglia. Dar pot aproxima anumite lucruri. Am folosit pentru toate cele 3 orase zoopla, rightmove si primelocation, am selectat 1 bedroom appartment, am inceput de la lowest price, am exclus “room to rent” (deci flat-share) si m-am uitat la preturile primelor 50-100 de proprietati.

D4NT09 Council Tax bill 2013/2014 for property dwelling band F with 25% discount for sole adult resident

La asta adaugi council tax rate. Majoritatea consiliilor locale isi pun informatiile despre council tax pe bands (A-H, low to high) pe internet. Gasesti “your local council’s website” prin site-ul acesta. Council tax-ul are o valoare anuala, te poti astepta s-o platesti in 10 sau 12 rate lunare (daca inteleg eu bine). Unele primarii ofera discount pentru plata intreaga. Daca stai singur, poti cere un “single adult discount” de 25% din valoare. Valoarea band-urilor e setata in functie de valoarea spatiului locativ. Daca stai intr-o casa mai scumpa, vei plati taxe mai mari. Deci daca inchiriezi un apartament stralucitor si nou, e posibil sa platesti taxa band D, E (sau mai mult, daca stai intr-un oras scump). Valoarea medie pentru UK pentru band C sau D (deci pentru spatii locative care sunt evaluate pana in 88.000 lire) ar fi 1127 – 1270 lire pe an. Daca vrei sa verifici direct valoarea council tax-ului pentru o adresa specifica (sau cod postal) poti folosi site-ul asta

Stiu ca nu e obligatoriu sa gasesc chirie neaparat intr-o cladire de band D, dar m-am gandit s-o iau pe asta ca referinta plauzibila.

Ce am gasit?

Orasul 1 (cel mai scump, cu spitalul cel mai faimos):  1566 lire band D council Tax; chirie medie pentru un apartament cu 1 camera/studio: incepe de la 700 lire/luna, apartamentele acceptabile apar pe la 800 lire/luna. Deh, oras cu universitate faimoasa, plin de “room to let” la 450-500 lire/luna. Daca nu vreau sa imi cheltuiesc tot salariul pe chirie, taxe, utilitati si mancare, ar trebui sa stau la 20 mile sau mai mult de oras (pentru a scadea chiria spre 500-600 lire). Asta inseamna ca ar trebui sa accept ca inainte de o tura de 12,5 ore sa mai pierd inca 1 ora pe drumuri (si inca una la intoarcere).

Orasul 2: 1544 band D council Tax; chirie medie pentru un apartament cu 1 camera/studio: in jur de 600-650 lire/luna

Orasul 3: 1475 lire band D council Tax; chirie medie pentru un apartament cu 1 camera/studio: in jur de 500 – 550 lire/luna

La asta se adauga (in functie de contractul de chirie) costuri cu curentul electric, gazele si apa (unii proprietari includ apa, altii apa si curentul – cu o recalculare la final de an).

Plus internet (care e al naibii de scump si mai prost ca-n Romania). Alte elemente de cost al vietii sunt comparabile (abonamentul lunar pe mijloacele de transport in comun e comparabil). Numbeo zice ca in orasul 1 mancarea (“in oras“) ar fi mai scumpa. La fel si alte lucruri (cum ar fi abonamentul la sala, de ex.).

Oricum, ideea e ca, daca adaugi si mancarea si transportul, 2 treimi din salariul tau se duc foarte repede. Mai repede (si mai mult de 2/3) in orasul 1. 🙂

• Cat de repede pot incepe munca (daca nu am probleme cu PIN-ul).

Spital 1: sfarsitul lui ianuarie

Spital 2: decembrie (probabil)

Spital 3: mijlocul lui ianuarie

• Accesul la aeroporturi internationale sau la transport catre Europa

Daca tot o sa am 27 de zile de concediu pe an (+ aproximativ 8 zile de sarbatori publice), macar sa stiu ca nu trebuie sa stau doar in Anglia cea ploioasa.

Orasele 1 si 2 au aeroporturi internationale, cel din orasul 2 are un numar respectabil de zboruri catre Europa (nu si Romania), cel din orasul 1 e mic (majoritar chartere zboara de aici). Orasul 3 nu are aeroport, impreuna cu orasul 1 e aproape de London Stansted (si la aproximativ 1 ora jumatate de Heathrow). Orasul 2 are 2 alte aeroporturi internationale la sub 2 ore distanta (nici unul nu zboara direct catre Bucuresti).

Din orasele 1 si 3 pot ajunge in Paris sau Bruxelles in aproximativ 3 ore (+ asteptare) cu 2 trenuri.

• Perioada de proba

Ok, nu e chiar proba. Fiecare spital are politica sa pentru proaspetii angajati (fie din UK, fie din afara tarii). Un exemplu usor de urmarit am gasit aici.

Cand ajungi ai 1-2 saptamani (platite) de “induction” Corporate/Nursing and Midwifery/Local. In care (in mod normal) trebuie sa intelegi cum functioneaza spitalul, ierarhiile, primesti (acces la) anumite ghiduri si ti se spune ce poti sa faci pentru a-ti usura viata in primele luni in UK.

Apoi urmeaza o perioada de perceptorship, in care esti supernumerary. Adica ai o persoana care este responsabila pentru activitatile tale o perioada de timp si o urmaresti (shadow) in timpul turelor sale. Deschizi ochii mari si vezi ce e de facut si cum se face totul (charting, interactiune cu pacientii, reguli interne nescrise). Dupa o perioada minima de genul asta, poti fi incadrat direct in cadrul unei sectii – in rotatia de ture.

E evident ca aceste perioade sunt facute pentru a te proteja pe tine si pentru a-i feri de pacienti de cine stie ce poama. Dar oricat de utile sunt, nu-ti doresti sa lucrezi PREA multa vreme asa. Asta era una dintre intrebarile mele de la interviu: “cat dureaza perioada de perceptorship si cand pot primi si ture suplimentare”. Turele suplimentare sunt platite sensibil mai bine in NHS, in situatia in care baza e de 37,5 ore pe saptamana (in 3 zile x 12,5 ore), nu vad de ce nu mi-as dori ture suplimentare.

Ei bine, spitalul 1 mi-a zis clar ca minim 3 luni nu o sa fiu eligibil pentru ore suplimentare, spitalele 2 si 3 au zis ca depinde de cat de bine ma voi descurca si cum ma voi adapta (dar ca ar fi posibil si mai devreme). Mai bine decat nimic.

• Spitalul sa fie considerat “mai bun”.

Anumite spitale au anumite avantaje. Centre universitare, centre regionale de A&E, centre de transplant, cel mai bun spital de cardiologie din UK samd.

NHS-ul incearca sa faca un fel de ratings, in care ia in considerare mai multe date statistice. Printre ele si review-ul facut de Care Quality Commission (e mai bine ca spitalul respectiv sa NU fi fost inspectat, sincer).

In principiu, nu prea vrei sa lucrezi la un spital considerat “inadequate”. Nu?

Ca incepator, nu stiu cat de multa relevanta are in ce spital incepi. In general, atata timp cat nu deprinzi obiceiuri proaste, cred nu conteaza foarte mult ca incepi la Johns Hopkins sau la Spitalul X din nu-stiu-care tara. Desigur, arata mai bine pe CV pentru viitor, dar nu e foarte relevant.

Ei bine, dupa ce am scris toata porcaria asta, stiu ca pana saptamana viitoare ar cam trebui sa iau o decizie.

Si nu e deloc usor.

Din 2016 se schimba cerintele de limba engleza pentru a lucra ca Asistent medical in Anglia

Later Later Edit: De la 26 iunie au schimbat un pic schimbarea, acum poti da 2 teste IELTS (la maxim 6 luni distanta) si poti strange 4 de “7” din ambele examene, atata timp cat nu iei sub 6,5 la nici unul dintre ele.

A Level 7 in all areas will still be required, but this can now be achieved over two sittings of the tests. Both tests must be within six months of each other and no single score must be below 6.5 in any of the areas across both tests.


Later Edit
: De la 1 decembrie 2015 au aparut si regulile oficiale pe site-ul NMC pentru “cerintele de cunostinte de limba engleza“: IELTS (academic) luat cu minim 7.0 la toate cele 4 sectiuni SAU studii de nursing facute in limba engleza SAU munca de asistent medical pentru minim 2 ani intr-o tara in care engleza e limba materna.

 

A recent overall score of 7.0 in the academic version of the IELTS test, with a score of at least 7.0 in each of the modules of reading, writing, listening and speaking; or

 

A pre-registration nursing or midwifery qualification which was taught and examined in English; or

 

Registration and practice of at least two years in a country where English is the first and native language, and where a successful pass in an English language test was required for registration.

We may consider other evidence on a case-by-case basis but this evidence would have to meet all of our requirements.

Ceva relativ normal, in conditiile in care alte tari (in special cele vorbitoare de limba germana) au cerinte asemanatoare de ceva timp pentru a putea profesa ca asistent medical.

Restul articolului (scris in octombrie 2015):

Acum cateva zile a avut loc o intalnire a comitetului director al Nursing and Midwifery Council (organizatia care ofera recunoasterea studiilor in domeniul asistentei medicale si reglementeaza posibilitatea de-a lucra ca asistent medical in Regatul Unit al Marii Britanii).

Printre alte lucruri, s-a hotarat introducerea unor cerinte de limba engleza pentru cei care vor sa lucreze ca Asistenti Medicali in Marea Britanie si vin din interiorul Uniunii Europene/Spatiului Economic European – care pana acum NU aveau limitari de felul acesta.

Pentru moment, singura informatie oficiala de pe siteul NMC este neclara:

From 18 January 2016 for the first time European trained nurses and midwives wanting to join the register will need to prove that they have the necessary knowledge of English to practise safely and effectively in the UK. We are not imposing a blanket language test on European trained applicants, but if they are unable to provide sufficient evidence of language skills – such as having trained or worked in an English-speaking country, they will be directed to undertake an English language assessment.

Ce inseamna asta? Daca pana acum, ca roman, puteai sa primesti PIN-ul de la NMC fara sa demonstrezi vreo competenta de limba engleza, iar angajatorii erau liberi sa te angajeze cu cata engleza considerau ei ca ar fi suficienta, de la 18 ianuarie 2016, aceasta situatie se va schimba.

Daca nu ai lucrat sau nu ai studiat intr-o tara vorbitoare de limba engleza, va trebui sa dai si sa treci un test de evaluare a cunostintelor de limba engleza.

Spre comparatie, toate asistentele medicale pregatite in afara Uniunii Europene/EEA (care vroiau sa lucreze in UK) sunt nevoite sa demonstreze ca au luat IELTS-ul cu minim 7,0 la toate partile testului:

All applicants must also meet our English language requirements, with an International English Language Test (IELTS) score of 7.0.

Pentru curiosi, testul IELTS are 4 parti (Listening, Reading, Writing, Speaking). Exista mai multe site-uri care il explica in toate felurile. Poti incepe de pe site-ul lor oficial. Sau poti incerca niste cursuri gratuite pregatitoare (dar care ofera mai mult informatii reciclate de pe pagina de youtube a IELTS sau British Council).

IELTS pe Youtube si British Council IELTS pe youtube, Road to IELTS (cu 3 variante: gratuit/last-minute si full), Futurelearn. Observatie: Futurelearn e util (si gratuit), dar nu te ajuta cu nimic daca ii platesti ca sa primesti “diploma ca ai terminat cursul” lor pregatitor. Mai bine platesti direct la British Council.

Un rezultat de 7,0 este echivalent cu un nivel C1, conform Common European Framework. Nu zic ca este greu de obtinut acest rezultat, zic ca nu este deloc usor si nu comentez mai mult.

Costul examenului: in 2015 costa la BC din Bucuresti 760 lei, in 2016 va costa 780 lei.
Alta observatie: pentru moment, nu se stie ce se va cere exact.

Presupun ca din ianuarie 2016 se vor oferi detalii mai multe. Partea cu IELTS-ul de mai sus e doar o presupunere de-a mea (later edit: dovedita corecta, vezi inceputul articolului), alimentata si de articolul de mai jos de pe nursingtimes.net:

From January 2016, the NMC will require applicants from countries in the European Economic Area – which includes the European Union and Scandinavia – to produce evidence showing their English language competency.

This evidence will include either having passed the IELTS within the past two years, having trained on a pre-registration course that included at least 75% clinical interaction in English, or having practised for two years in a native English country that required language assessment for registration.

If they cannot demonstrate competence, the applicant will have to pass the IELTS test, with a minimum of 7.0 in each of the four areas of reading, writing, listening and speaking.

The council also agreed that any allegation against a nurse or midwife already on the register that raises concerns about their knowledge of English should in the future be considered grounds for fitness to practise procedures.

NMC … council member Stephen Thornton noted:

“It is fundamental that you should be able to communicate and it’s about public protection and that’s our job”

NMC chief executive and registrar Jackie Smith:

“We are not apologetic about his – it is fundamental that you should be able to communicate and it’s about public protection and that’s our job,” she added.

Povestiri despre procesul de recrutare ca Asistent Medical in Anglia (2)

Cuvant inainteprima parte mi-a fost descrisa drept “frustrarile unuia care vrea prea multe“. Descrierea e (poate) corecta. Daca te deranjeaza sa citesti asa ceva, exista un buton magic in browserul tau, cu un x (pe fundal rosu). Apasa-l cu incredere!

Sa revin. Acest post se va axa mai mult pe interviul final si pe actele pe care ti le cere spitalul inainte de-a te angaja.

Am mai mentionat faptul ca din anul 1 si pana acum, dintre toti colegii pe care i-am avut in cele 3 clase (in fiecare an clasa in care am fost a fost comasata cu alte clase, deci am avut colegi noi), m-am inteles mai bine cu 2 fete. Am facut si practica impreuna (mai putin in anul 3, cand am facut mai mult singur), am fost si prin proiectele suplimentare ale scolii (schimburile de experienta in alte tari), mai discutam ocazional despre cum ar fi sa lucrezi in afara. A fost logic sa ne depunem impreuna candidatura la mai multe oferte de munca in Anglia. Am pornit la drum cu 2 idei de baza: toti 3 vroiam sa lucram in spital cat mai repede – dar acceptam sa muncim fie intr-un Nursing Home temporar (daca nu gaseam altceva), fie ca infirmieri (Healthcare Asistant sau Carer pe scurt) – si toti vroiam sa lucram in Sud (pe cat posibil, aproape de Londra) – din motive diferite.

Surprinzator, dar nu e mai complicat sa fii invitat la interviuri ca grup de 3 (fata de 1 singur). Ba chiar la oferte pentru Nursing Homes erau mult mai bucurosi de “more applicants”. La primul interviu fata in fata am fost toti 3, am primit toti 3 oferta de angajare. Atata doar ca toti 3 de fapt am venit la primul interviu ca sa avem un back-up, aveam deja promise alte interviuri in spitaluri mai bune. Dupa… am vazut ca, de fapt, exista si dezavantaje in a merge cate 3 la interviuri prin agentii. De unde toti 3 am intrebat si ni s-a spus (chiar si in scris) ca nu e nici o problema daca venim la primul interviu si apoi la un al doilea, la un spital mai bun (mai mare, mai bine pozitionat si in orice top al spitalelor din Anglia situat in pozitii fruntase) – dupa interviu brusc ne-au zis altceva. Ca suntem 3, ca nu putem sa facem asta, ca ii facem pe ei sa pice prost in fata angajatorului. Cand i-am intrebat de ce nu ne-au spus asta de la inceput, atunci mergeam la un singur interviu (cel ulterior) si gata… n-au mai zis nimic.

Oricum, pentru a finaliza procesul de recrutare, dupa ce primesti oferta de angajare, agentia trebuie sa te contacteze sa-ti mai ceara niste acte. Pentru spitale, asta inseamna (in general) 2 dovezi ale identitatii (carte de identitate + pasaport/carnet/certificat de nastere), 2 dovezi de domiciliu = ale faptului ca locuiesti unde zici ca locuiesti (o factura de utilitati care NU e de telefon, o chitanta de intretinere, un extras de cont bancar, o dovada de atestarea domiciliului de la evidenta populatiei – info si costuri aici, in Bucuresti se ia de la DEPAB -), certificatul de casatorie (DOAR DACA persoana si-a schimbat numele la casatorie, la mine nu a fost nevoie), dovezi ale vaccinarilor facute pana acum (eu am primit un formular in engleza de completat de medicul de familie + mi s-a cerut si fisa de vaccinari in romana atasata acestei foi), cel putin 2 recomandari de la profesori/supraveghetori din spital (prima agentie ne-a cerut PATRU recomandari: 1 “academica” de la 1 profesor, 2 “clinice” de la asistente-sefe/doctori din spitalele unde am facut practica + 1 de la 1 doctor/profesor care sa ateste “caracterul“).

Pot exista si alte hartii sau formulare de completat (declaratii pe propria raspundere, cereri pentru uniforme etc.). La asta se adauga o copie xerox (+ o traducere in engleza) dupa diploma de absolvire, cazierul judiciar si adeverinta de “clinic sanatos” de la medicul de familie. Asa cum ziceam in ghidul meu pentru obtinerea PIN-ului, e important sa iti scanezi si pastrezi TOATE actele traduse inainte de-a le trimite (sau macar sa ceri o copie atunci cand sunt eliberate de traducator). Aceasta lista de acte e variabila. Unii angajatori vor mai putine hartii, altii vor mai multe.

Recomandarile astea pot fi problematice. Mie mi-au dat niste formulare pe care trebuie sa le duc la persoanele respective, sa fie semnate si stampilate, sa adauge niste adrese de e-mail/numere de contact si apoi sa le trimit eu scanate catre agentie. Colegele mele au primit un formular de completat cu adresele de e-mail, numele si numar de telefon al persoanelor, urmand sa fie contactate de agentie, care le trimitea formularele persoanelor direct, care trebuiau sa le printeze, completeze, semneze si apoi scaneze si retrimita. O chestie un pic dificila, daca stai sa te gandesti ca e foarte greu sa obtii o recomandare semnata si stampilata de la oricine dintr-un spital in limba romana, d-apoi sa aiba e-mail, sa vorbeasca engleza, sa printeze, completeze si scaneze si trimita inapoi. Dupa parlamentari cu agentia, colegele au rezolvat ducandu-se personal la persoana din spital si luand semnatura si stampila pe formulare. Din fericire, avem si o profesoara dispusa sa ne ajute, care a facut si singura treaba asta. Unele formulare mentioneaza ca e ok “fara stampila” daca vine recomandarea de pe adresa oficiala a persoanei (adica adresa oficiala de la scoala/spital). Oricum, e inutil sa mai mentionez ca e destul important sa-ti pastrezi o relatie ok cu niste persoane din timpul scolii/practicii in spitale, nu?

Bun, revin. Cum au reactionat colegele mele la faptul ca prima agentie ne-a promis ceva si ne-a oferit altceva? Dupa multe parlamentari, agentia le-a programat pe ele 2 la un alt interviu, cu un spital de pe langa Londra (interviu pe care l-au luat) si pe mine la spitalul dorit de la inceput (interviu pentru care ar trebui sa mai astept). Dar nu ne-au mai trimis (asa cum promisesera) un draft de contract pentru primul spital. Drept urmare, ele s-au apucat sa isi depuna candidatura la orice oferta era de prin zona Londrei. Iar eu? Eu am luat legatura cu alta agentie pentru o oferta care parea interesanta, am fost la interviu, l-am luat si astept.

Asa au ajuns ele sa mai mearga SI la un interviu pentru un spital din Londra, pe care l-a luat doar una dintre ele (singura dintr-un grup de 17 invitati la interviu). A doua a mai avut si 2 interviuri pe skype, care au fost mai simple decat cele fata in fata – in urma carora a primit si ea o oferta de la un spital din Londra. Eu raman cu oferta primita de la al doilea spital, astept interviul pentru spitalul care ma interesa de la inceput si vad ce se mai intampla. Si asa am plecat 3 la razboi si ne-am risipit care-ncotro.

O fi bine, o fi rau? Nu stiu. Stiu ca, in caz ca totul decurge ok mai departe, macar vom avea ceva cu care sa comparam relativ corect – si o (posibila) alternativa de angajare, daca unul dintre noi nu va fi multumit de ce gaseste unde ajunge.

Strangand toate informatiile de pana acum, pot descrie din mai multe experiente cam in ce consta un interviu pentru un post in Anglia:

  • se va incepe cu un test de conversie, rata de administrare si administrare (g-mg-mcg, L-ml, mg/ml, ml/h), test care POATE fi grila (sau combinatie grila/raspuns simplu) si POATE avea si intrebari de genul “ai un pacient cu bradicardie, trebuie sa-i administrezi digoxin, CE VERIFICI?” sau “ai de administrat 5 mg de medicament, medicamentul vine in fiole de 5 ml, de 3 mg/5 ml, cat medicament tragi in seringa si ce faci cu fiolele ulterior” (ambele sunt intrebari din testul meu, aveam calculator + erau tip grila). Testul asta e eliminator, adica, de gresesti (la primul interviu nu aveam voie nici o greseala, la al doilea max 2, la testul colegelor max 1) esti invitat afara. La interviul mentionat mai sus (doar una dintre colegele mele l-a luat din 17 candidati), cam 10 au picat testul asta, doar restul au trecut la interviul fata-n-fata. Cum au picat un test atat de simplu… nu stiu. Cum nimeni nu se uita in meniul site-ului meu (desi am pus acolo linkurile), ofer 2 linkuri foarte utile pentru intrebari de dozaj, transformare, administrare: testandcalc si dosagehelp. Si nu uita daca ti se cere DROP RATE: Clear: 20 drops/ml Blood: 15 drops/ml Paediatric: 60 drops/ml
  • vor exista niste intrebari simple, ca sa vada cata engleza stii – de genul “ce ai facut in practica, unde ai facut practica, ce iti place la meseria asta, spune-mi ceva de care esti mandru ca ai facut in acesti ani, cum ai reactionat intr-o situatie stresanta”
  • apoi vei avea intrebari generale, ca sa-si faca o idee despre cum ai reactiona in anumite situatii: “un coleg nu se poarta ok cu un pacient sau un apartinator, ce faci? un pacient sau un apartinator se plang de un coleg sau de tine, ce faci? un doctor/superior iti cere sa faci ceva ce n-ai mai facut sau nu stii sa faci, ce faci? un coleg e obosit si singur pe tura, tu iti predai tura, ce faci? un coleg isi face constant munca incomplet, iti lasa tura fara sa-si completeze hartiile, fara sa schimbe/arunce perfuzii etc. ce faci?”
  • in functie de cat de mult vor sa respecte niste principii la angajare, apoi pot urma (sau nu) niste variante: la primul interviu ni s-a dat o foaie standard de predare de tura, cu starea unei paciente. Ce ii faci? La al doilea am primit un caz clinic (pacient cu COPD, internat, SpO2 atat, puls atat, BP atat, BM atat, temperatura atat, RR atat) – ce ii faci? Colegele mele au avut o cerinta sa faca un Care Plan pentru un pacient (boala la alegere) de la internare, pentru 1-2 zile. Cam astea sunt intrebarile standard. A, da, tineti minte ca englezii folosesc BM (Blood glucose Measurement), nu BG pentru glicemie si mmol/L pentru a o exprima, nu mg/dL. Pentru a schimba mental valoarea – inmultesti valoarea “englezeasca” cu 18! Hipoglicemie – de la 3,9 mmol/L (70 mg/dL) in jos, de la 2,8 mmol/L (50 mg/dL) e f. grav.
  • in cazul celui mai dificil interviu de pana acum, au mai existat niste adaugiri: ti se da o foaie a pacientului, esti pus sa o completezi cu datele pe care ti le spune un intervievator; a existat o simulare a unui caz clinic, in care un intervievator e pacientul (cu un istoric si simptomatologie) – cum il calmezi, cum il ajuti, ce ii faci. E de mentionat ca una din colegele mele a picat aici, pe motiv de “manifested lack of empathy, did not touch the patient to confort him“.
  • apoi exista si o portiune de “ask us anything” – in care eu pun o intrebare standard “cum va fi o zi de munca la voi”, una in care le spun ceva despre spital “how did you manage to achieve so low a number of nosocomial infections” (sau ce informatii gasesti despre ei) sau, daca nu, ceva care sa arate ca sunt curios “aveti vreo procedura standard in spital pentru a evita pressure ulcers?”. Apoi poti intreba despre cum e perioada de induction la ei in spital, contract, training si, eventual, daca orele suplimentare sunt platite in plus si cu cat (asa poti afla niste informatii suplimentare despre salariu fata de cele generice, din anuntul de angajare).

In afara de interviul final, intotdeauna vor exista interviuri pregatitoare cu un recrutor de la agentie. Daca au angajati romani, vor fi in romana si engleza, daca nu, vor fi 100% in engleza. Daca sunt agentii mai mari, iti vor oferi diverse documente cu informatii pregatitoare (despre spital, proceduri si anumite chestii despre ingrijirea pacientilor – informatii pe care daca le stii nu ar trebui sa ai vreo problema la interviu). Oricum, interesul agentiilor e sa iei interviul, deci mai toti te vor pregati intr-un fel sau altul.

Ulterior, asteptarea te omoara. Unii iti dau feedback imediat “very well, we look forward to seeing you work with us“, altii te tin cateva ore pana sa-ti raspunda. Depinde. Apoi astepti sa te contacteze agentia, sa-ti ceara actele. Apoi astepti sa primesti ori un draft de contract, ori contractul, ca sa-l studiezi inainte de-a semna. Si-n tot acest timp mai astepti si PIN-ul (depinde de ce ai facut sau n-ai facut pana acum) de la NMC.

Eu am primit pana acum ca termen “realist” ianuarie 2016 pentru prima zi de munca. Colegele mele au primit “sfarsitul lui octombrie” la ambele oferte. Cum sunt doar estimari, nu comentez nimic pana la urmatorul post pe tema asta, care sper ca va avea cateva informatii despre prima saptamana a lor de munca 🙂

Toata viata mea am avut de luptat la interviuri cu multi contracandidati pentru 1 post. Trebuie sa recunosc ca imi place mica razbunare pe care o obtin in situatia actuala, cand angajatorii se lupta oarecum pentru angajati.

Povestiri despre procesul de recrutare ca asistent medical in Europa

Asa cum povesteam imediat dupa examen (adica cu o luna in urma), am avut primul interviu la doar 2 zile dupa ultimul examen si am primit o oferta de angajare de atunci.

nursing job

Atata doar ca, fiind un roman care nu prea stie sa se multumeasca cu putin (chit ca acel putin ar trebui sa-i fie suficient), am continuat sa caut oferte intre timp.
Oricum trebuie sa mai astept minim 30 de zile de azi (cand imi pleaca plicul) pana voi primi dreptul de munca in Anglia. Asta pentru ca abia saptamana trecuta ne-a eliberat scoala ultimele acte, fara de care nu puteam trimite dosarul la Nursing and Midwifery Council din UK (un fel de OAMR britanic). Acte pentru care ne-a taxat la sange, ca sa tinem minte ca am fost si vom ramane niste fraieri de muls pentru ei, in nici un caz “parteneri pentru sanatate“.

Edit: Varianta pe scurt:

  • oriunde pleci, iti trebuie recunoasterea studiilor si obtinerea unui certificat echivalent cu cel de la OAMR-ul nostru. Pentru Anglia am descris procesul aici.
  • poti pleca de capul tau sau prin agentie. Din experienta proprie, prin agentie esti mai usor bagat in seama de spitale. Dar orice e posibil. Mi-am asumat plecarea prin agentie, asta nu inseamna ca imi si place de nu mai pot.
  • In UK in general pleci in spitalele de stat (care apartin de cate un trust NHS – sistemul public de sanatate), ori in azile de batrani (Nursing Home). Dar exista nuante (spitale mari, clinici, munca prin subcontractare). “NHS vs. NH” e o comparatie incorecta oricum. Pentru ca in Romania nu lucrezi “in azil sau in Sistemul Public de Sanatate”.
  • Din experientele colegelor mele din generatiile precedente sau ale altor asistente medicale (prietene de familie), eu consider ca in spital va fi mult mai bine pentru mine. Motivele mele PROPRII sunt: mai putini pacienti (de la maxim 40/tura in azil la maxim 15 in spital), supervizare mai stricta (ceea ce la inceput e binevenita), probleme mai mici cu numarul de colegi, orarul teoretic mai relaxat (37,5 h/sapt vs. 38-40-42 in azil – asta depinde de contractul primit), oportunitati mai multe pentru a invata lucruri suplimentare, cazuistica mai bogata, mult mai putini oameni suferinzi de dementa, orele suplimentare platite (in functie de contract, totusi) la un rate de regula mai bun decat orice salariu orar din azile. Desigur, unii vor gasi avantaje si in ofertele pentru azile (salariul orar de baza mai mare, + numarul de ore mai mare = bani mai multi, bonusul de relocare care poate ajunge la 3000 lire – mie mi s-au oferit 1000 la 1 NH si 2000 la 3 alte NH, relativa siguranta pe care o poti castiga lucrand mai independent). In rest, alte avantaje si dezavantaje tin strict de contractul semnat si de oferta angajatorului si sunt foarte variate.
  • Am pretentii prea mari? Vreau ce e mai bine pentru mine, in conditiile oferite de piata! Pana la momentul acestui edit am 2 oferte clare de angajare in spital (spitale universitare in orase maricele din S) si am refuzat alte 4 in NH. Macar stiu ce vreau si nu vreau imposibilul.

Buuun. Sa revenim. Eu incepusem sa trimit e-mailuri la (peste 10) agentii de recrutare de prin mai. De raspuns mi-au raspuns vreo 5 atunci, doar 4 mi-au promis ceva. De concretizat intr-un interviu nu s-a concretizat decat 1 promisiune. O a doua oricum nu ma interesa (era intr-un Nursing Home din Irlanda de Nord), alta mi-a promis marea cu sarea ca sa ma anunte inainte de ziua interviului ca “posturile s-au ocupat si nu va mai exista interviul la Bucuresti”. Altii mi-au trimis 4 e-mailuri, erau interesati, mi-au promis ca urmeaza un interviu pe skype, apoi au tacut brusc. Noi sa fim sanatosi.

Fiecare isi lauda clientul (spitalul sau Nursing Home-ul) de parca ar fi unica si cea mai buna optiune a ta de a munci in Anglia. Ma intreb cati cred in balivernele lor.

Prima persoana cu care am vorbit (altfel foarte de treaba) se lauda ca face intermediere de peste 15 ani, ca a fost asistenta medicala inainte sa inceapa intermedierea si sustinea sus si tare ca “niciodata nu a auzit de asistenti medicali fara experienta care sa fie angajati in spital in Anglia”. NEVER! Ca trebuie sa astept, sa strang experienta minim 6 sau 12 luni intr-un Nursing Home si abia apoi, daca e multumita de ce aude, imi poate promite ca ma va recomanda spitalelor cu care ea lucreaza. Nu zic nu, toti romanii pe care i-am auzit vorbind despre intermedierea organizata de ea erau super multumiti. Atata doar ca ce zicea ea era BS. Pentru ca nu e foarte greu sa gasesti oferte chiar ca incepator intr-un spital.

In esenta, daca nu ar fi fost atat de multe oferte, as fi fost multumit cu prima mea oferta de munca (care, repet, e intr-un spital universitar mare, in toate topurile spitalelor britanice considerat in primele 50 si care e intr-un orasel universitar mediu).

Revenim. In acelasi timp cu mine isi cauta un job in Anglia si 2 colege cu care m-am inteles eu mai bine in acesti 3 ani. In principiu, pe unde isi depune candidatura unul dintre noi, ii anunta si pe ceilalti si o fac si ei. Asa au primit si ele aceeasi oferta ca mine imediat dupa examen (la acelasi interviu). Intre timp, am mai tot trimis cv-ul in diferite parti (inclusiv direct la spitale).

De unde foarte putini ne raspundeau inainte de examen, acum, cand le spunem ca am strans actele si suntem pe cale sa le trimitem, toata lumea se inghesuie sa ne raspunda la e-mailuri. Ceea ce rezulta intr-o oarecare suprasaturare cu oferte. A trebuit sa discut cu colegele mele si sa le spun sa nu ma mai includa si pe mine la toate ofertele, din simplul motiv ca nu are sens sa merg la 10 interviuri la Nursing Homes sau la spitale de aiurea. Asa am ramas cu 3 interviuri programate si atat (ele mai au inca vreo 4 in plus).

IN tot timpul asta am obosit de cate ori a trebuit sa repet: in vorbit ceea ce scriam in e-mail: cati ani am, cand am terminat scoala, faptul ca am inceput inregistrarea la NMC, faptul ca stiu engleza foarte bine – testat printr-un interviu in care trebuia sa povestesc ce am facut eu in astia 3 ani in spitale samd. Am obosit sa vorbesc in engleza cu domnisoare care lucreaza in Anglia sau alte tari vorbitoare de limba engleza… si vorbesc engleza mai prost decat mine. La inceput ma amuza, dar acum ma enerveaza cand gasesc cate una care insista sa vorbeasca (stricat) in engleza, desi e romana si i-am vorbit deja foarte clar in marvelous british English 10 minute (adica avea suficient timp sa-si dea seama ce si cat stiu).

Am dat peste o tanti care ma intreaba (desi scrisesem si in e-mail si in CV-ul meu, redactat in engleza) “cat de bine vorbiti limba engleza”. Nu, nu i-am raspuns ca Adrian Despot, dar am zis sa-i demonstrez si ii vorbesc simplu si clar: “I have absolutely no problem expressing myself in English and I am confident I can pass any type of oral or written exam to prove to you my proficiency“. La asta imi raspunde “mda, eu cred ca sunteti cam de nivel B1“. Pfuai, sa explodez si nu alta. “No, I think I’m at least B2 or better, because I can express myself fluently in English and I can easily understand and use complex terms – including from Medicine or other Sciences” (ceea ce, de fapt, corespunde cu C1 sau C2, conform European language Self Assesment Grid). Imi raspunde foarte intepata ca “nu e nevoie sa vorbesc in engleza cu ea, ma vor testa colegele ei oricum“.

In saptamanile acestea am ajuns sa primesc (tot multumita colegelor) si e-mailuri sau telefoane cu oferte pe care a trebuit sa le refuz. Dar daca un e-mail de respingere e simplu sa dai, la telefon nu e la fel de usor.

Am dat peste un indian britanic care vorbea atat de repede incat nici nu reuseam sa ii spun ca de fapt nu imi place oferta lui. Orice ii ziceam eu, el gasea un raspuns ca sa-si laude Nursing Home-ul. Cand eu ii ziceam ca nu imi doresc sa am grija singur pe tura de 40 de pacienti, el insista ca “that’s not gonna happen from the beginning”. Cand ii spuneam ca oferta de cazare nu e foarte buna (cazare in camin, cu pacientii), el insista ca “you’re at the beginning of your career, you cannot pass this opportunity”. Cand ii explicam ca nu imi convine sa semnez oricum un contract pe 12 luni care sa imi ceara sa returnez anumite sume, el raspundea “why, are you afraid of commitment to work someplace?”. Cand ii ziceam ca nu ma intereseaza sa merg in oraselul mic unde era localizat Nursing Home-ul imi raspundea ca “it is a wonderful, quiant city, where you can relax, and the next big city is only 1 hour away”. Apoi mi-era greu sa-i spun ca 42 de ore/saptamana minim in contract nu e la fel de bine ca 37,5 (ca in NHS). Cand el imi spunea ca voi primi “excelenta” suma de 12,5 lire pe ora dupa 6 luni si dupa 1 an ma pot gandi la “extraordinara” suma de 13 lire pe ora, era destul de greu sa ma arat entuziasmat (chit ca salariu mai mare decat in spital, sunt mai multe ore/saptamana si orele suplimentare NU sunt platite cu un rate mai bun).

Si tot asa incerca el sa isi vanda o oferta care pe mine chiar nu ma atragea deloc (si care oricum era mai proasta decat ce primisem de la spital). Singura solutie gasita ca sa-l opresc a fost sa-i cer numele nursing home-ului si adresa prin e-mail, urmate de o respingere politicoasa a ofertei in scris. Si ca sa nu fiu nesimtit, i-am oferit cateva nume de grupuri cu asistente medicale din Romania, sa-si expuna oferta sa acolo, probabil va gasi usor interesati.

Prima oferta de job am primit-o rapid, atata doar ca era la un alt spital decat cel pentru care imi depusesem candidatura initial (unul si mai mare, in top 10 centre de RnD medical din Anglia, intr-un oras mai frumos si mai aproape de Londra). Daca inainte de interviu cei de la agentie mi-au spus in mod repetat (la intrebarile mele clare) ca “nu va fi nici o problema sa merg la primul interviu, ca sa castig ceva incredere in mine la interviuri si sa am o oferta de back-up, ulterior fiind chemat si la al doilea spital”, intre timp si-au schimbat discursul. Desi am intrebat si verbal si in scris (si am si raspunsul in scris in care ziceau ca nu e nici o problema), cand ii intrebam de al doilea interviu au inceput sa-mi zica “you must have misuderstood us, that is not possible, you can only go to 1 interview”. Daca stiam, nu ma duceam la primul, oricat de ok a fost si asteptam oferta in spitalul mai bun. Oricum nu am ce sa fac fara dreptul de munca. Ma rog, dupa multe discutii, m-au lasat in sfarsit sa merg si la al doilea interviu, programat luna viitoare. Cam tarziu, dar asta e.

Alta situatie a fost cu una dintre companiile mari de recrutare, prin care am un interviu stabilit. Ideea e ca eu am aplicat la un spital, colegele mele la altul (din Londra, care ofera si salarii ceva mai mari, pentru a compensa pentru costurile mult mai mari). Auzind de Londra, am zis sa aplic si eu si acolo. Atata doar ca, cu cat e compania de recrutare mai mare, cu atat au mai multi clienti si nu vorbesc intre ei angajatii lor. Asa m-am trezit eu ca aplic la o oferta dintr-un spital din Londra si sunt sunat de cineva de la agentia cu pricina ca sa ma pregateasca pentru o oferta la un… Nursing Home din Londra. 10 minute mi-a luat sa-i explic duduitei ca a gresit interlocutorul.

Trecut prin experienta precedenta, am zis sa le spun ca “stiti, vreau sa merg la 2 interviuri, e o problema?”. Angajatii agentiei nu stiu unii de clientii celorlalti (desi stau toti in aceeasi incapere), deci daca nu le ziceam eu asta, nu ar fi stiut nimeni. Vai, ce furtuna am generat. Dupa ceva discutii, agentia mi-a dat de inteles ca nu pot sa imi depun candidatura pentru 2 spitale si trebuie sa aleg. Si uite asa nu mai merg eu la interviu pentru un spital din buricul Londrei (dar colegele mele merg). Poate o sa regret aceasta alegere, dar dupa multa chibzuinta, am ajuns la concluzia ca in Londra nu e neaparat mai bine daca trebuie sa cheltuiesc mult mai mult pe chirie si transport. Si daca e vorba de orasel apropiat, e ok – am aeroporturile si The Channel Tunnel la indemana pentru vacante in Europa non-ploiasa.

Ce am mai facut. Am luat legatura si cu 3 agentii pentru un loc de munca in Germania – atata doar ca acolo pare sa se miste totul muuult mai incet. Unii nu au mai zis nimic brusc, altii au zis ca ei ma trimit doar in Pflegeheim (Nursing Home), ultimii se misca cu viteza melcului turbat. Urmatorul raspuns il am promis “zilele acestea”.

Am vorbit si cu o agentie care se lauda (si e laudata si pe facebook de cativa romani care zic ca au plecat cu ei) cu intermedierea primirii dreptului de munca si gasirea unui job in Elvetia. Ei bine, acolo a fost prima data cand am dat peste unii care par tepari. Cereau 1000 euro avans “pentru traducerea si trimiterea tuturor actelor, urmarirea procesului de echivalare si cursuri de limba germana” (desi am Zertifikat Deutsch B2 de la Goethe Institut de 3 ani) si aveau o clauza in contract prin care imi cereau sa le platesc “daune” de 1000 euro daca refuz 3 oferte de munca ale lor “in strainatate” (Nu “in Elvetia”) sau renunt la intermedierea lor. Asta desi am discutat cu ei DOAR pentru obtinerea dreptului de munca (de restul putand sa ma descurc foarte simplu si eu). Fara sa ofere vreo informatie despre potentialii angajatori, contractul eventual de munca cu elvetienii, orasul unde se va lucra, detalii daca va fi camin sau spital etc. Nici macar o lista de acte necesare nu au vrut sa-mi ofere. Poate sa ii laude si Papa, eu nu semnez contractul ala nici sa ma tai.

Si da, stiu ca legalizarea si traducerea tuturor actelor pentru Elvetia costa cateva sute bune de euro. Si ca urmarirea procesului ar mai dura si ar costa ceva. Sa zicem ca nu ma deranja sa mai fac niste cursuri de germana (obwohl ich kann mich mehr als befriediegend auf Deutsch äußern). Deci ok, acceptam sa le platesc suma asta mare. Dar “daune” pentru nimic sigur? Ca sa nu vorbim ca am vazut ca au pe rol procese in care chiar au dat in judecata alte asistente medicale pentru a cere aceste daune (si Judecatoria le-a dat dreptate). ȚEAPĂ!

Asta sa imi fie invatatura de minte, mai bine fac eu treburile singur.

P.S. Poate unii se vor intreba “nu ar fi mai bine sa-ti vezi tu de prima oferta de job si sa strangi experienta linistit?”.

R: Atata timp cat stiu si vad ca se poate mai bine si ORICUM am de asteptat inca intre 30 si 60 de zile, DE CE sa nu fac tot posibilul sa obtin cea mai buna oferta pentru mine, viitorul meu profesional si viitorul familiei mele (pentru ca oriunde as pleca, ar trebui sa fie un loc unde ar putea si sotia mea sa-si gaseasca relativ repede un loc de munca cat de cat ok)? A, e un pic incorect pentru unii angajati de la agentiile de recrutare si de la spitale. Da, recunosc. Dar nu e ca si cum o sa ma duc la 100 de interviuri.

Drepturi imagine nursingtogether.com