Matematica unui venit de 63.000 lire (brut) pe an in NHS

Am obiceiul de-a intreba orice nu inteleg sau nu cunosc. Am avut de clarificat mai multe lucruri legate de numarul de zile de concediu, taxe, salariu lunar, numarul de zile lucrate/luna si altele. Mi-a mers buhul inclusiv la teatre despre faptul ca stiu cat de cat sa explic cum sta treaba cu taxele, pensiile si national insurance aici.
Azi, o colega mi-a aratat veniturile ei pe anul fiscal 2015-2016 si m-a intrebat cate ceva despre niste chestii. Singura chestie e ca asa am aflat cati bani castiga ea intr-un an. Si m-am crucit cand am vazut suma din titlu (plus ceva maruntis).
Trustul ne ofera un raport fiscal detaliat al anilor precedenti de munca la ei, defalcat pe venit de baza, venit overtime, high cost area bonus, taxe platite, national insurance, nhs pension samd. Pe asta mi l-a aratat.
Am mai scris despre salarii de mai multe ori, toata lumea stie salariul de incadrare si cam cati bani castigi, daca stie de cati ani lucrezi in NHS. Daca vrei sa castigi mai mult trebuie sa muncesti overtime.
Colega respectiva nu face agency work, nu lucreaza ture standard in week-end sau noptile si nu lucreaza bank in alta parte decat la noi in spital, in teatre.

63.000 lire (brut) pe an inseamna aproximativ 3650 lire net pe luna (dar thesalarycalculator e cam tampit, nu e in stare sa calculeze si NHS pension doar pe valoarea salariului de baza, deci suma lunara neta poate fi putin mai mica).

Cu 3650 lire pe luna traiesti destul de bine in suburbiile Londrei (atata timp cat nu esti intr-o zona scumpa si daca nu platesti chirie, ci rate la casa). Asta ca singura persoana care castiga bani intr-o familie de 2, maxim 2+1 persoane. Daca exista un al doilea venit in casa, situatia e ceva mai buna.

Aniuei, inainte sa te arati entuziasmat de venituri de genul asta, trebuie sa iei in calcul ceva. Nu orice straluceste se obtine usor.

Free your mind - Imgur.gif

Salariul de baza pentru un band 6 e de 26.302 lire/an. Colega mea are 15 ani in NHS, e band 6 de peste 10 ani, cel mai probabil venitul ei lunar e in ultima categorie din band 6, 35.225 lire/an. La asta adaugam high cost area bonus, care la mine in spital e de 3510 lire/an. Ajungem la un salariu brut anual de 38.735 lire. Diferenta pana la 63.000 lire inseamna ture bank. Ture bank de aprox. 24.250 lire.

Am lucrat destul de des cu ea in week-enduri, in ultimele luni as putea aproxima ca a lucrat minim 8 zile extra/luna (zile de week-end). Spitalul nostru are urmatoarele rate orare pentru ture bank (noi suntem “specialist” la teatre, primim ratele mai mari).

band6-rates

Daca presupunem ca lucreaza doar in week-enduri si lucreaza cam 9,5 ore pe tura (e o medie corecta, destul de des terminam la ora 16:30, dar cateodata terminam si la 19:30), folosim o rata orara medie de 26,85 lire (media dintre rata orara pentru sambata si cea pentru duminica), ne ies 95 ture bank pe an.

95 ture inseamna 8 ture in plus in fiecare luna, luna de luna. Cum teatrele nu au ture extra chiar in fiecare saptamana, asta inseamna ca a lucrat si in timpul saptamanii si, probabil, a lucrat si ture mai scurte cu cazuri de private practice (care sunt platite ceva mai bine, cu aproximativ 29 lire/ora). Adica e posibil sa fi lucrat chiar mai mult de 95 de ture in total (turele din timpul saptamanii sunt platite mai prost)

Noi lucram 17 ture/luna (ture de 10 ore). Daca adaugi inca 8 ture suplimentare, asta inseamna 25 de zile din 30-31 petrecute in spital.

Asta e posibil doar pentru ca NHS-ul e foarte generos cu zilele de concediu, dupa 10 ani de munca in sistem ai dreptul la nu mai putin de 8 saptamani de concediu anual. Adica nu a lucrat chiar in fiecare week-end al anului, dar si-a petrecut o parte insemnata din saptamanile de concediu muncind in spital.

Dar degeaba ai atata concediu daca il petreci muncind.

Si degeaba castigi bani multi daca nu prea ai cand sa ii mai si cheltuiesti.

Iar oboseala si nervii stransi dupa atata munca in spital isi spun cuvantul. Aici nu vorbeste invidia din mine, cu ziua de maine, voi fi strans 24 zile muncite in noiembrie si pe bune de nu abia imi astept concediile (incepand de poimaine, apoi in ianuarie si inca un pic in februarie).

Oricum, se poate castiga mult in NHS, dar si munca e multa si stresul destul de mult.
Sincer, e mult mai usor sa lucrezi doar agency sau doar bank.

Cum a fost cea mai usoara zi a mea in spital

Traim intr-o lume in care nu e interesant decat ori ceva iesit din comun, ori ceva negativ. Nimeni nu vrea sa citeasca despre o zi banala a unui om banal, nu?

Pana acum, am scris de mai multe ori cum au fost niste zile mai dificile ale mele in scurta mea cariera in spital.

M-am hotarat sa descriu si o zi ideala, ceva ce cred ca nu apare de prea multe ori in cariera unui asistent medical. Pentru ca prea mult negativism strica.🙂

Scurta introducere (pentru noii-sositi):
Am terminat scoala in august 2015, am inceput sa muncesc intr-un spital din Londra in ianuarie 2016, intai pe o sectie de boli respiratorii/medicina generala, apoi am inceput sa fac ture suplimentare (bank) si pe la chirurgie generala/ortopedie, apoi am trecut (in iunie) in blocul operator (operating theatres). Cateva luni am mai facut ture suplimentare la chirurgie, din august n-am mai facut asta, m-am concetrat doar pe ture suplimentare la mine, in special la chirurgie ORL sau MaxiloFaciala (si Vasculara, Ginecologie si Neurologie in cateva ocazii).
Majoritatea pacientilor operati electiv la mine in spital vin dimineata intr-o sectie de chirurgie ambulatorie (day surgery unit = DSU), se schimba si asteapta sa fie adusi in sala de operatie. Dupa operatie sunt dusi in sala de recuperare postoperatorie (recovery) daca au avut o operatie sub anestezie generala, apoi sunt dusi inapoi la DSU sau sunt internati in spital (daca au tuburi de dren sau nu sunt suficient de “stabili” pentru a merge acasa imediat sau au nevoie de tratament/monitorizari de specialitate). Sau sunt dusi direct la DSU daca au avut operatii mai mici, sub anestezie locala. La DSU sunt monitorizati un pic, se imbraca, mananca si beau ceva apoi pleaca (daca au aranjat sa fie dusi acasa de cineva).

DSU este, in esenta, o sectie a spitalului, cu manager (asistent medical band 7), band 6 (3) si mai multe band 5, plus HCA (band 2). DSU se deschide la 7 dimineata si se inchide la 20:00. Nu exista sa stea pacientii dupa ora 20:00.
La teatre exista o matroana (band 8a) care este superiorul direct si al managerului DSU si a restului teatrelor, unde fiecare specializare chirurgicala are 1 sau 2 manageri (band 7), multe band 6 si mai putini band 5 (ca mine).

Sambata asta a fost petrecerea unei asistente de la DSU. A fost anuntata din iunie. TOATA echipa de la DSU a zis ca va merge. Nu s-a gasit absolut nimeni dispus sa vina sa faca tura de DSU sambata asta. Aveam 1 lista de dermatologie (15 pacienti) si 2 liste de ORL.

Miercuri matroana si-a anuntat toti band 7-ii ca nu are personal pentru tura de sambata de la DSU si ca vrea sa fie intrebata toata lumea daca e dispusa sa munceasca. Din aproximativ 40 de oameni intrebati direct (sau telefonic) miercuri, doar eu si o italianca ce a inceput in septembrie aici am zis ca “poate” am lucra. Poate s-a transformat in “thank you for saying yes” si “don’t worry, you’ll do fine”.

Vineri am mai discutat cu unii, cu altii, am vorbit si cu colegele de la DSU ca sa aflu cum e tura lor in mod normal, am zis ca nu sunt foarte multumit de situatie, pana la urma s-au hotarat sa ne dea si un band 6 de la recovery (care a mai facut ture la DSU) si 2 HCA (studenti care mai fac bani in plus lucrand ca HCA) care fac ture bank de cateva luni acolo.

Pana la urma, totul a fost mult mai simplu decat ma asteptam. Cei 15 pacienti de dermatologie nu au avut nevoie de evaluarea noastra, veneau, stateau intr-o sala de asteptare cu o secretara, apoi erau anuntati ca pot merge direct la teatre, unde li se facea operatia (sub anestezie locala) si apoi se imbracau si plecau acasa. Iar cele 2 liste de ORL s-au transformat in 5 pacienti (1 lista) + 2 pacienti (restul pacientilor din lista a doua erau copii, mergeau la pediatric Day Surgery Unit, o alta sectie, separata de DSU).

Intr-un final, am fost 3 asistenti medicali + 2 HCA (pentru 7 ore am avut si un al treilea HCA) pentru SAPTE pacienti.

7 pacienti care nici macar n-au stat prea mult la noi. Veneau, ii ajutam sa se schimbe, le faceam evaluarea preoperatorie, ii trimitea la sala de operatie (cand erau chemati), apoi stateau in recovery 30 – 60 minute, apoi ii mai monitorizam noi, apoi pa, acasa.

Atata doar ca
1 pacient a fost externat direct de la recovery,
al doilea pacient a fost transferat de la recovery pe sectia de chirurgie generala la final de program (nici recovery nu sta deschis noaptea, adica nu internam pacientii noaptea acolo, ii transferam pe sectie)
al treilea pacient a terminat operatia la 19:40, deci urma sa fie transferat pe sectie la randul sau (daca o operatie sub anestezie generala se termina dupa ora 18:00, pacientul nu mai este trimis catre DSU, e internat sau externat direct din recovery – daca a avut o operatie mai simpla)
al patrulea pacient a avut un FESS (operatie endoscopica a sinusurilor paranazale), inca mai sangera la ora 18:30, inainte sa ii scoatem tampoanele nazale puse la finalul operatiei. Regulamentul ORL spune ca pacientul trebuie monitorizat minim 2 ore dupa ce ii scoatem tampoanele nazale si ca nu ii scoatem tampoanele daca inca sangereaza puternic. Deci am transferat-o la sectia de chirurgie generala pentru a fi monitorizata peste noapte.
pacientii 5, 6 si 7 au avut recuperari lipsite de incidente, au fost externati cu usurinta.

Eram asa de multi incat ne calcam pe picioare la propriu cand mergeam la cate un pacient. Le faceam obs la 1 ora si ceva, aproape ca la ITU, doar ca sa facem ceva. Ii intrebam cate 2 daca vroiau sa le dam analgezia prescrisa. Pur si simplu nu aveam ce sa facem atatia oameni la atatia pacienti.

Dupa ce am transferat pacientul la sectia de chirurgie generala (am facut ceea ce uram sa mi se faca mie – am transferat un pacient chiar la inceputul handover-ului de la ora 19:30, cand esti cel mai ocupat pe sectie), am pregatit notele pacientilor pentru ziua urmatoare, paturile (troliuri, de fapt) pentru pacientii de duminica, am facut ultimele verificari si am plecat la 20:00.

Din 13 ore am stat pe scaun cam 9-10 ore, daca nu mai mult. Pur si simplu nu era nimic de facut. Mai urmaream in softul de management al teatrelor cum se mai deruleaza listele, verificam e-mailurile, vedeam ce mai are sectia prin magazie (sunt destul de bine dotati – aproape ca fosta mea sectie).

Cele mai “complicate” lucruri pe care a trebuit sa le facem a fost sa schimbam niste date de contact pentru un pacient care a pierdut programarea pentru lista de dermatologie (a venit dupa ce a plecat chirurgul), sa modificam informatiile si toate documentele unui pacient care fusese introdus gresit in softul de management al pacientilor (numele si anul nasterii erau gresit introduse acolo) si sa eliberam niste retete speciale (care trebuiau… copiate si trecute intr-un registru). No stress.

A venit de 2 ori in timpul zilei sa verifice daca avem nevoie de ceva theatre divisional lead (band 8b, care e peste matroana noastra). Stia ca suntem 2 incepatori acolo, a zis sa vada daca ne descurcam. Cand a venit a doua oara si a vazut ca doar schimbasem pozitiile pe scaune, dar toti stateam jos, a intrebat daca trebuie sa se ingrijoreze de escare, daca am stat atat de mult jos.
I-am zis ca ne-am intors unii pe altii la fiecare 2 ore, sa fim siguri ca nu facem escare (asta e un fel de inside joke, oricine a lucrat in NHS intelege la ce ma refer).

Din ce am inteles, pentru o tura de genul celei de sambata, daca era personalul normal al sectiei, ar fi fost 1 band 5 si un HCA, nimic mai mult. Iar HCA ar fi plecat acasa la ora 18:00, lasand band 5 singur pana la 20:00.
Deci a fost un caz ultra-rar ceea ce s-a intamplat.

Toata lumea a povestit ture peste ture care au fost oribile. De la HCA la band 6 care era cu noi, toti am avut tot felul de povestiri de spus.

Cel mai tare e ca toata lumea radea acum, dar atunci cand ni se intampla ce povesteam, nu era deloc amuzant.

Dintre povestirile auzite:

  • la o sectie de geriatrie un pacient a inlocuit intre ele protezele dentare ale pacientilor din toate saloanele intr-o noapte. Dimineata toti aratau foarte bizar cand zambeau, aveau ori dintii prea mari pentru gurile lor, ori prea mici. Cand si-au dat seama ce se intamplase si si-au anuntat pacientii, au inceput sa zboare protezele prin saloane (scuipate).
  • la sectia-sora (a fostei mele sectii) de boli respiratorii, acum cateva ture o agency nurse a plecat acasa la ora 2, a zis ca ea nu mai poate sa munceasca acolo atunci. La 5, una dintre cele 2 asistente ramase a inceput sa zbiere ca nu mai suporta sectia asta, sa injure de toate cele si sa zica “nu mai suport” si a plecat acasa. Apoi n-a mai venit la spital si a sunat ca e bolnava si nu poate veni. A ramasa 1 asistenta medicala pentru 30 pacienti, chiar inainte de administrarea medicamentelor de la ora 18:00. Asistenta ramasa avea… 3 luni in spital (a inceput in august si era si proaspat sosita de pe bancile scolii din… Italia). A sunat la site manager, care a trimis pe cineva de la fosta mea sectie si pe o practice development nurse sa o ajute.
  • la alta sectie de geriatrie aveau 15 pacienti cu dementa internati deja si vroiau sa li se mai trimita altii. Atata doar ca nu mai aveau HCA pe care sa-i angajeze sa supravegheze pacientii astia. Politica spitalului spune ca trebuie sa fie minim un HCA la 4 pacienti cu dementa, ca sa minimizam riscul de accidente sau violenta. Astia aveau 4 HCA pe tura doar pentru asta, de cateva saptamani, nu mai aveau buget pentru asa ceva.
  • Italianca ne povestea cum a avut o tura de noapte in care era doar ea cu o colega si dupa handover un pacient a cazut si avea nevoie de un consult pentru pacient, nu avea numarul doctorului on-call, a sunat la site manager. Aveau 3 pacienti cu dementa intr-un salon. Atunci a mai cazut un pacient (dintre cei 3 cu dementa), un altul a luat-o la fuga prin sectie iar colega ei se lupta sa il tina pe un altul, sa nu sara din pat. A sunat inapoi la site manager si a zis plangand “please come and help me, now, it is hell here”.
  • Eu le-am povestit despre pacientul meu culatest dementa care a venit de la MRU (medical receiving unit) adus de band 7 de acolo si de bed manager. Nu au gasit porter, trebuiau sa elibereze un pat in MRU, bed manager s-a oferit sa ajute cu transferul pacientului la noi pe sectie. Eu le-am vazut ca vin fugind cu el, la mine intr-un salon aveam un pat liber, am zis “la mine veniti, aici”. Mi-au zis din fuga ca pacientul vrea la toaleta si are dementa. Am fugit sa aduc commode, am intrat in salon imediat dupa ce ele au parcat patul. Prea tarziu, cand s-au oprit, pacientul s-a ridicat in fund, si-a bagat tacticos mana in pantaloni la spate si a scos-o plina cu rahat si a inceput sa arunce dupa ele. Apoi s-a sters pe perete. A lasat un semn gen “mana lui Saruman” de pe orcii din Lord of the Rings.
  • Una dintr HCA ne-a povestit ca o pacienta cu dementa a luat-o la fuga pe scarile spitalului, ea era dupa ea, incerca sa o aduca inapoi sau s-o protejeze sa nu cada. Atata doar ca pacienta a reusit s-o pacaleasca si s-o inchida intr-o zona a casei scarii (unde era o usa care nu se deschide decat dinspre exterior spre scari). De unde a scos-o bed managerul, care trecea pe acolo din intamplare si a vazut pacienta hlizindu-se in fata usii.

As putea zice ca ziua asta a fost un fel de razbunare pentru toate turele oribile pe care le-am avut pana acum in spital.
Sau o rasplata.
220 lire (brut) pentru a nu face mai nimic o zi. Cine zicea ca in NHS muncesti pana crapi si nu castigi mai nimic? A, eu.🙂

Am plecat de acolo de parca am fost intr-un episod de sitcom american, nu la munca. Doar un final muzical a mai lipsit.

friday

Viata intr-un spital universitar

Nu imi permit sa presupun ca stiu cum e viata in orice spital universitar din lume. Nu stiu mare lucru despre multe lucruri la mine in spital, d-apoi la nivel de Anglia, UK sau Europa.

Dar am facut ture suplimentare in mai multe sectii ale spitalului meu (mai putine de cand sunt in sala de operatie), la mine in teatre am fost in 15 dintre cele 16 sali de operatii (doar oftalmologie nu am vazut inca). Cand lucrez cu asistente care lucreaza pentru agentii sau au lucrat pentru alte trusturi, incerc sa ii/le trag de limba, pe cat posibil. Multe lucruri par sa fie similare la nivel de NHS. Anumite informatii le-am mai strans si pur si simplu prin documentare pentru interviuri sau pentru a-mi alege un eventual viitor spital.
O sa incerc sa prezint niste lucruri generale observate de mine aici. Avantaje si dezavantaje.

E foarte posibil sa fie observatii gresite sau concluzii gresite, unele lucruri poate nu se aplica in alte spitale sau alte trusturi. So bear with me.🙂

In primul rand, spitalele universitare sunt mari. Nu e o dimensiune standard, exista si spitale cu 4000 si ceva de angajati, exista si mamuti cu aproape 10.000 angajati. Cateodata poate aparea o senzatie de coplesire atunci cand iti dai seama ca esti doar un mic angrenaj intr-o masinarie imensa.
Cu cat e mai mare spitalul, cu atat ai sanse mai mari sa habar-n-ai pe unde e sectia X, daca nu ai avut niciodata treaba acolo. La mine in spital avem si un sistem de informare foarte tampit, la parter mi-a luat destul de mult timp ca sa ma orientez intre CDU, HDU, NITU samd, asta desi imi place sa cred ca am memorie bunicica si ca sunt si destul de descurcaret la orientarea in spatiu.
Numar mare de angajati inseamna si un numar mare de pacienti. Ceea ce poate duce la supraincarcarea cu munca in anumite sectii, in anumite perioade.
Numar mare de angajati poate insemna si numar mare de colegi care pleaca.

Un spital universitar presupune o continua schimbare a colegilor. Medicii rezidenti de aici petrec intre 3 si 12 luni in aceeasi sectie (sau in aceeasi specializare, sau, cand devin registrars – in acelasi spital). Medicina e o meserie cu un numar mare de persoane care renunta pe parcurs (burn-out). Se intampla foarte des sa te obisnuiesti cu un doctor nou si apoi sa plece. Mai rar in alta sectie a aceluiasi spital, mai des in alt spital cu totul. Si mai rar, un registrar devine consultant in acelasi spital unde si-a terminat ultimul an. Dpdv al relatiilor inter-umane, munca intr-un spital universitar te face sa devii mai rece. Pe langa faptul ca pacientii vin si pleaca foarte des, si colegii vin si pleaca des.
Daca ai si “norocul” sa fii intr-o sectie mai dificila, inclusiv colegii-asistenti medicali vin si pleaca des.

Partea oarecum buna a faptului ca se lucreaza in ture si schimbi foarte des colegii este si faptul ca nu trebuie sa lucrezi cu uriciosul X sau enervanta Y zi dupa zi dupa zi. Ok, poate lucrezi 1-2 zile intr-o saptamana, dar nu trebuie s-o faci tot timpul. De cate ori nu mi-am dorit eu la fosturile mele locuri de munca sa nu ii vad mutra lui X in fiecare zi. Dar nu se putea, venea la munca 5 zile din 5. Aceleasi ca mine.🙂

Un spital universitar inseamna si foarte multe posturi disponibile pentru evolutie profesionala in toate directiile posibile. La mine avem asistenti medicali specialisti pentru tot felul de domenii la care nici cu gandul nu gandesti: legal issues, pain management, infection control, non-invasive ventilation, international nurses, professional development of staff (da, e o asistenta medicala🙂 ), continuous education/skills training nurses, nutritionist nurse plus mai logicele tissue viability nurse, diabetes nurse, urology nurse, non-invasive ventilation, oncology community nurse si cate si mai cate. Asta ca sa nu mentionam posturile standard (band 5/6/7 pentru sectii sau teatre).

Intr-un spital universitar vei vedea destul de des o gama variata de patologii. Din cauza problemelor continue de lipsa de paturi, se poate intampla destul de des sa primesti “outliers” – pacienti cu boli care nu au legatura cu specialitatea sectiei tale, dar care sunt internati acolo temporar, pana un pat “specializat” se elibereaza. Ce inseamna asta? Posibilitati foarte variate de a invata multe lucruri, atata timp cat ai energie si vointa. Pe de alta parte, cateodata e destul de obositor cand trebuie sa jonglezi cu tot felul de cerinte si informatii si necesitatea de-a raporta anumite chestii deodata.

alergii

Reversul medaliei este ca toata incarcarea cu munca si problemele de personal (prea putin, prea multi incepatori, prea multi agency, prea mult personal care nu stapaneste prea bine limba tarii) poate duce foarte usor la aparitia unor erori medicale.
Reversul reversului medaliei este ca, atata timp cat nu omori pe cineva, incidentele probabil nu vor avea urmari grave – pentru ca orice incident grav este tratat si aici (uneori) ca o problema a sefului direct si a spitalului in sine, mai rar ca o problema 100% doar a celui care a facut eroarea. Desigur, nu e o regula, totul depinde de oameni si cat de stricti sunt.

Cu cat trustul NHS e mai mare, cu atat e mai probabil ca reglementarile si politicile interne sunt mai stufoase. Eram curios in legatura cu politicile altor trusturi in legatura cu medicamentele controlate, administrarea unor medicamente i.v., cateterizarea pacientilor si responsabilitatile infirmierilor (HCA). E surprinzator cat de variat pot fi interpretate aceleasi activitati in cadrul aceluiasi sistem medical. Intr-un trust poti avea voie sa cateterizezi, in altul iti trebuie anumite cursuri, in altul nu ai voie deloc. Intr-un trust se recomanda administrarea unui antibiotic i.v. bolus, in altul se recomanda folosirea unei pungi de 100 ml, in altul – o punga de 500 ml de ser.

Partea buna este ca lipsa unor reglementari stricte la nivel de tara permite anumitor trusturi o libertate in promovarea si evolutia personalului. Unele trusturi platesc cursuri universitare (unele mai scurte, altele mai lungi) pentru anumite specializari intr-un domeniu (cum ar fi perioperative nursing course, a&e course, critical care course samd). Pastrezi salariul tau de angajat, dar mergi si la facultate pentru a invata lucruri noi, mai avansate.
Niste colege de scoala de-ale mele lucreaza la un trust care le permite evolutia accelerata in band 5. Adica dupa 12 luni de munca in trustul respectiv au primit 2 mariri salariale automate, nu doar 1 (cum are toata lumea). Dar au avut de indeplinit niste criterii si de trecut niste evaluari.

Munca in spitale universitare poate insemna si introducerea accelerata a unor tehnologii si investigatii noi. De la trialuri clinice la echipamente noi si foarte noi, daca esti pasionat de noutati si iti plac schimbarile, asta e un lucru bun. Partea proasta e ca exista rezistenta la nou (mai ales la angajatii mai vechi), ceea ce poate provoca niste neplaceri.

Strict la nivel de Londra, o problema a spitalelor universitare este spatiul locativ. Cand vii aici, cam toate spitalele au niste “accomodations”, mai mari sau mai mici, mai aratoase sau mai jerpelite. Problema este ca au multi potentiali clienti (au foarte multi junior doctors care vin si pleaca) si locurile de cazare ceva mai ok sunt luate rapid. Ceea ce lasa doar posibilitatea cautarii unei chirii la privati, ceea ce in Londra inseamna un car de bani sau impartirea unui apartament/unei case. Nu stiu altii cum sunt, dar perspectiva de flat sharing sau nimic la 30 si ceva de ani e ceva ce m-ar face sa renunt la a lucra pe termen lung intr-un oras sau zona.

Ca ultim lucru de mentionat – munca intr-un spital universitar aglomerat din UK poate oferi o sumedenie de oportunitati de-a face bani in plus. Ture bank se gasesc destul de usor, cateodata, daca arati ca esti “de incredere”, poti primi chiar statutul de “regular bank”, adica un band 7 iti va acorda preferential ture in plus, atata timp cat are nevoie de personal. Bine, asta depinde si de oameni.

Asistent medical in Anglia (11)

Au trecut 10 luni in Anglia. 5 intr-o sectie de boli respiratorii, 5 in sala de operatie.

As putea spune ca parcursul meu in ambele perioade a fost similar. Am inceput foarte entuziast, am evoluat (mai incet sau mai repede), am ajuns la un punct in care sunt destul de sigur pe mine incat sa ma descurc onorabil (dar DEPARTE de excelent) in majoritatea situatiilor normale si am gasit si lucruri care ma nemultumesc.

Similaritatile se termina aici.

Nu regret (aproape*) deloc faptul ca mi-am inceput cariera intr-o sectie mai grea. Acum am tot timpul un termen de comparatie (munca pe sectie vs. munca in sala de operatie). La fel cum nu regret faptul ca am facut scoala in Romania – asta imi ofera un alt termen de comparatie (munca in Ro. vs. munca in alta tara). Nici nu regret (cel putin nu foarte mult) faptul ca am avut o alta cariera inainte de cea de asistent medical – tot in ideea de a avea grad de comparatie.

O parte din concluziile mele despre teatre de acum cateva luni raman in picioare:
viata e mult mai usoara aici decat in sectiile spitalului,
colegii sunt in majoritatea lor oameni mult mai de treaba decat pe sectie (la unii asta vine si de la faptul ca sunt pur si simplu mai putin stresati, nu pentru ca ar fi fost cei de pe sectii “oameni rai”)
iar numarul de lucruri constant frustante sunt destul de mici (daca privesti lucrurile in perspectiva).

La nemultumiri pot acum adauga niste lucruri mai clar conturate:
salariul de baza e sensibil mai mic (din cauza lipsei noptilor/week-endurilor ca ture “standard”), iar diferenta se simte destul de usor in Londra (200-300 lire nu sunt de colo);
per total, stai mai putine ore la munca (pentru ca termini ceva mai devreme de 18:00 in cam 70% din cazuri), dar vii mai multe zile la munca (aproximativ 17 ture de 10 ore = aproximativ 14 ture de 12,5 ore);
ai cateodata un ritm de munca prea alert (ceea ce poate duce la greseli sau stres);
exista si colegi (asistente sau medici) pozitionati in posturi strategice, care te pot stresa inutil, doar pentru ca asa sunt ei;
de multe ori politica trustului (sau a teatrelor) va fi una, dar ceea ce band 7 sau matroana iti spun sa faci va fi altceva, ceea ce duce la confuzii absurde;
faptul ca lucrezi intr-un colectiv atat de mare de asistente si medici (am incercat sa fac un calcul la un moment dat, mi-au iesit pe undeva pe la 100 oameni cu care am de-a face destul de des in orice luna) poate crea foarte usor o supraincarcare mentala – pentru ca tu (cel nou) trebuie sa te adaptezi la fiecare, mai rar se adapteaza ei la tine, si de multe ori dai peste oameni care se supara din orice prostie;
exista o problema de comunicare si de asumarea responsabilitatii pentru orice aici. Daca incerci sa rezolvi lucrurile cat mai direct si mai simplu, unii oameni care se supara din orice se vor simti ofensati;
consecinta directa a lucrului cu o comunitate atat de mare de oameni este faptul ca trebuie sa gasesti o cale sa nu te pui prost cu un grup care are antipatii cu alt grup. Daca te pui prost cu cineva dintr-o “bisericuta” poti avea surpriza sa vezi ca te-ai pus rau cu cineva cu care n-ai lucrat vreodata. Desigur, in esenta asta e viata de adult, dar in majoritatea cazurilor nu trebuie sa faci echilibristica de genul asta cu cateva zeci de oameni zi dupa zi dupa zi.

 

Oricum, trebuie sa recunosc ca multe probleme cu care ma confrunt eu vin numai si numai din cauza faptului ca sunt prea dornic sa invat din toate cat mai repede, sa ajut pe toata lumea si sa ma si inteleg bine cu toata lumea. La care se adauga planurile mele pe termen mediu – care ma forteaza sa fac overtime destul de mult, ceea ce ma face sa ma confrunt cu anumite situatii mult mai devreme decat altii care nu fac niciodata decat strictul necesar (sau mai putin).
Pe scurt, daca as fi multumit cu mediocritatea, as tacea din gura tot timpul si n-as face decat minimul necesar, as fi mult mai linistit (dar as sti si mult mai putine lucruri).
Aici e foarte bine pus la punct un sistem care rasplateste mediocritatea.

3 exemple simple, pentru cine nu intelege ce vreau sa zic:
– dpdv al evolutiei mele profesionale, eu n-ar fi trebuit sa fiu scrub pentru mastoidectomii inca, sau cel putin nu la numarul pe care l-am strans pana acum (sa fie vreo 20). Daca n-as fi insistat sa invat operatiile astea (unele dintre operatiile ceva  mai complicate ale ORL-ului), 100% nu as fi fost in situatia de a face greseala de acum 2 luni.
– tot pe logica asta, daca nu as insista tot timpul sa fiu scrub pentru operatiile complicate si lungi (tiroidectomii, parotidectomii, fess-uri mai complicate, disectii de gat sau, mai nou, osteotomii samd), as sta linistit pe scaunel cu orele si m-as uita in telefon. Si as avea o viata asa de linistita.
– daca nu as face si ture lungi (de 13 ore), nu as vedea deloc chirurgie generala, chirurgie de urgenta sau neurologie. Daca nu as fi facut overtime, nu as fi lucrat deloc cu o parte dintre chirurgii de ORL – pentru ca nu as fi fost trimis in teatrul nostru mare de ORL (pe motiv ca nu am cunostintele practice necesare pentru a ajuta la o lista mai grea acolo). As pleca linistit acasa la 5:30-6 fara ceva, as sti doar cateva operatii usurele din ORL sau MaxFax (adeno-amigdalectomii, septoplastii, excizii de carcinom si extractii dentare) si cam atat.

 

O intrebare pe care am pus-o de mai multe ori altor colegi si colege de pe aici despre anumite operatii mai complicate: cam in cat timp te-ai simtit sigur pe tine sa faci mai multe operatii din repertoriul specializarii tale? Raspunsul universal primit de la cei mai buni (in opinia mea) dintre ei a fost de “about 6 months”. Si cei mai onesti mi-au marturisit ca au mai facut si ei greseli in viata lor.

Deci nimeni nu devine foarte bun peste noapte si se mai intampla sa si gresesti. Totul e sa inveti din greseli si sa perseverezi in dorinta de-a te imbunatati.

 

 

 

In ultimele saptamani, colegele mele de clasa sau de an care au plecat inaintea mea aici au aniversat 1 an. E incredibil ce repede trece timpul. Parca mai ieri saream cu capul inainte in necunoscut.

and it is gone.gif
Aaaand it’s gone.

 

 

  • Problema mea cu lucratul pe sectie este data doar de faptul ca vreau sa lucrez in sala de operatie in Elvetia, cele 5 luni in plus ca experienta pe CV mi-ar fi usurat viata pe termen mediu. Pe de alta parte, daca n-as fi lucrat niciodata intr-o sectie, nu as fi putut zice ca am incercat sa fac si altceva decat scrub nursing.

Cum a fost ziua mea in spital (4)

O zi in care totul s-a terminat pe dos si a fost inutil complicat. Daca era ceva ce putea sa mearga gresit, a mers gresit. Totul a fost total dezorganizat (iar la teatre lucrurile sunt de regula destul de bine organizate). Genul de zi in care ajungi la concluzii bizare.

perpetuum mobile.gif

Tura lunga. 7:30 – 21:00.
Cum am lucrat ieri/alaltieri, mi-am zis “Da-i incolo, oricum nu fac nimic pana la 8”, am ajuns pe la 7:50 in teatru. Nu e chiar corect ce fac, dar nici sa vin la spital si sa stau ca dobitocul 30 minute nu am chef.

Mi-am programat pentru azi la 10 de acum cateva saptamani un curs de “cateterizare urinara”.
Trustul nostru si-a schimbat politica in privinta cateterizarii (in octombrie 2016) si acum zic ca personalul nou in spital ar trebui sa fie evaluat drept “competent” in montarea cateterelor urinare de catre cineva care este in masura sa faca evaluarea.
Pana acum politica era “te auto-evaluezi si introduci cateva sub supravegherea unui coleg senior, apoi esti liber sa montezi cate vrei”. Problema e ca ambele politici sunt similare in cat de vag descriu “personalul in masura sa faca evaluarea”. Iar trustul are o singura urology nurse (la 2 spitale), iar spitalul mai mare (unde lucrez eu) NU are sectie de urologie propriu-zisa (dar are o struto-camila numita “renal ward”, unde vin in general pacienti cu insuficienta renala sau dializa).
Pentru a adauga confuzie la poveste, inainte se recomanda sa se ceara ajutorul echipei de urologie (care, cea din spitalul-sora?) pentru cateterizarea tuturor pacientilor-barbati care sunt suspecti de probleme de prostata. Problema e ca prostata incepe sa se largeasca pe la 40-50 ani la toti barbatii, asta inseamna ca nu cateterizez pe nimeni niciodata? Plus, toti pacientii-barbati cateterizati de mine erau in sepsis (asa sunt eu, norocos). Si batrani. Si se intampla asta noaptea. Ia consult de urologie atunci. Acum nu-ti mai recomanda asta, dar spune ca trebuie sa ceri ajutorul echipei de urologie oricand ai probleme in cateterizarea oricarui pacient (o recomandare la mintea cocosului).

Aaaaniuei. Am fost alocat in teatrul meu de baza (7), ORL. Inainte de curs, trebuia sa fiu scrub pentru o operatie. O amigdalectomie. Au anulat-o (mama pacientei nu se simtea bine). Nu mai puteam fi scrub la nimic altceva, celelalte 2 operatii ale zilei erau de 4 ore si ceva fiecare si nu are sens sa incepi o operatie pe care nu o poti termina.
1 ora si ceva mi-am facut cate ceva treburi. M-a trimis band 7-le sa organizez un pic si o magazie cu echipamente care tine de specialist surgery.

Apoi am avut cursul, care a durat mai mult decat am crezut. Am avut si o pauza de 45 minute, in care am mancat si mi-am rezervat niste overtime in week-end si am aflat ca dupa ce termin cursul, va trebui sa merg in teatrul de chirurgie generala (3).

Mi-am facut si partea de evaluare pe manechin a cateterizarii. Si am aflat ca restul colegilor-barbati erau acolo din acelasi motiv ca mine “sa aiba o acoperire legala”, pentru ca toti cateterizau barbati de multa vreme. Si m-a amuzat faptul ca aproape toate (cu 1 exceptie) colegele femei nu cateterizasera nici o data un barbat, desi erau asistente cu ani buni de vechime.

Asta desi politica trustului nu zice absolut nimic despre females catheterise only females, males catheterise only males.

 

Buun. Apoi ma intorc la teatre.

Teatrul 3. Faceau chirurgie generala. Aveau doar 2 angajati full-time, plus 2 studente plus 1 supernumerary. Ceea ce e impotriva politicii trustului (care zice minim 3 angajati full-time/teatru alocati in orice moment intre 08:00 si 18:00).
Ma ofer sa fiu eu scrub pentru urmatoarea operatie, un VNUS. Am mai facut-o (ca scrub) de mai multe ori la mine in teatru, o stiam.

Pregatesc troliile (seturi si echipamente) asteptam doar chirurgul sa spuna ca poate fi indusa anestezia… cand ne spune ca anuleaza operatia. Pacientul trebuia sa aiba un doppler scan facut in ultimele 2 luni (sau mai nou). Ultimul facut era de acum 3 ani. A fost vazut in clinica, i s-a luat consimtamantul pe o procedura, a fost adus in teatru si erau pe cale sa il anestezieze, dar nimeni nu avea un doppler mai nou al picioarelor lui.

Buuun. I se cere scuze pacientului, e trimis acasa, dar i se face programarea pentru un scan.

Schimbam planul, urmeaza sa fiu scrub pentru o hernie. Am mai vazut doar una pana acum. Ma descurc destul de bine, zic eu.

Dupa ce fac handover, mi se spune ca sunt chemat in teatrul 2 (cel mare de ORL). Urmau sa faca o parotidectomie (programata pentru) 4 ore, era deja ora 4, eu oricum faceam tura lunga, trebuia sa fiu scrub pentru ea.

Mananc ceva, ma duc si vorbesc una alta cu band 7-le meu, ii spun ca am fost scrub pentru general surgery. Si ca imi dau demisia de la specialist surgery, ma duc la general, e mai usor.🙂 Instrumente mai mari, setup mult mai simplu, nu tu miscroscoape, nu tu drill, nu tu monitoare de nervi. A inceput sa rada.

Ajung in teatrul 2, ma spal ca sa fiu scrub, si aici anuleaza operatia. Pacientul era confuz, nu stia unde era, nu stia ce i se intampla. Cum l-au adus in teatru si nu l-au oprit in holding bay sau pe Day Surgery, nu stiu.

Aaaaniuei, nu mai au nevoie de mine in 2. Fac curat un pic aici, apoi ma intorc in 3, unde ramasese acum o singura asistenta full-time. Studentele plecasera. Supernumerary-ul nu stiu unde disparuse. Iar a doua asistenta plecase in pauza. Si pacientul era pe masa (si era anestezie generala, nu o procedura mica sub anestezie locala).

Ajut la operatia asta, se termina lista. Merg “la mine” in teatrul 7 (“casa mea”), ajut si acolo sa termine o operatie.

Anestezistul-indian-care-se-crede-mai-amuzant-decat-e s-a gasit sa faca o gluma pe seama faptului ca am facut training pentru cateterizare.
“Oh, so now you have training to touch other males’ penises. You remember you played with that man’s hoohoo and you made it big, you are an expert at this, now you want to do it some more?”.
“Eh, I just did my job, it’s his problem that he liked it”
“Nooo, it is your problem”
“I’d say it was your problem, you were just standing there, watching while a male was touching another male’s penis. Out of the 3 of us, I was doing my job, the patient was asleep (and liking it), you were actually a voyeur”

A tacut si a inceput sa rada.
Apoi intercomul din teatru a bazait, “could Cristian go to theatre 8, please”. Hop, inca un teatru. Aici se face chirurgie vasculara in general (sau urgente, mai rar).

Faceau tot varice, dar EVLT, de data asta se facea ablatia cu laser plus avulsii. Si abia incepusera. Si era abia 17:30. Si aveau doar 2 oameni full-time ramasi.

Terminam operatia in 2 (eu ca runner, scrub a ramas scrub pana la final). La final m-au pus sa tin piciorul cat faceau curatarea si pansarea tuturor avulsiilor, plus bandajarea. Pfui, cred ca avea 150 kg pacientul (nu exagerez). 10 minute de mers la sala, izometrie.🙂

La final, nu gaseam o fasa. E evident ca nu lasasera o fasa (era si una mare, de 30×30 cm) in interiorul pacientului, dar daca nu gasesti o fasa trebuie sa faci incident report, sa chemi radiologia, apoi sa dai declaratii, sa mergi la masa rotunda, o porcarie. Pentru o fasa lipsa. 15 minute am cautat-o, pana am gasit-o invartita in halatul unui doctor, aruncat in cos.

Apoi am stat un pic la receptie, am rezolvat niste chestii administrative (avem un panou cu personalul din fiecare zi, trebuie updatat la final de zi pentru ziua de maine). Apoi am ajutat niste apartinatori sa isi gaseasca ruda (operata si acum in ITU). Apoi a bazait intercomul ca au nevoie de ajutor in teatrul de urgente (CEPOD).

Si asa am ajuns sa dau o mana de ajutor pentru o apendicectomie pentru aproape 1 ora si in teatrul 5 (CEPOD). 5 teatre intr-o zi, plus un curs enervant.

Am ajuns acasa abia tarandu-ma.

urs alb.gif

Cat de usor e sa uiti…

De unde ai plecat si de problemele (mai mici sau mai mari) cu care te confruntai acolo si sa te apuci sa te plangi de toate prostiile minuscule si neimportante cand ajungi in alta parte.

Cat de usor e sa uiti de zilele cand erai elev/student si cat de greu iti era atunci si cum nimeni nu iti raspundea la intrebari si cum te simteai atat de inutil si lipsit de solutii. Si cat de usor e sa te porti la fel ca cei aflati in pozitia sa te invete sau ajute cu ceva. Ce, doar nu e treaba ta sa ii inveti si pe altii, nu?

Cat de usor e sa devii prea mandru de… nimic. Oricat de sigur pe tine te-ai simti, intotdeauna ti se poate intampla ceva care sa-ti demonstreze ca nu esti mare branza.

Cat de usor e sa uiti ca ai avut o perioada de inceput in orice in viata, cand totul era nou si greu si sa ajungi sa ii judeci pe altii ca si cum s-ar fi nascut stiindu-le pe toate. Pentru ca, nu e asa, si tu te-ai nascut atoatestiutor.

Cat de usor e sa uiti ca esti un strain intr-o tara straina, cineva care nu realizeaza ironia sortii atunci cand e rasist fata de… alti straini.

Cat de usor e sa uiti ca mancai salam cu soia nu demult, dar acum e inacceptabil faptul ai primit rata cu portocale rece.

Cat de usor e sa intri in hora integrarii intr-un grup luand obiceiurile proaste. Adica pana nu de mult se lua un bully de tine, daca apare o noua victima pentru bully, crezi ca daca devii si tu bully (fata de “noua” victima), gata, ai scapat de statutul de victima.

Cat de usor e sa te pierzi in diverse planuri pentru viitor, dar uiti sa ai grija de prezent.

Cat de usor e sa treci de la 2000 lei/luna la 2000 euro/luna (sau lire sau dolari sau altceva) si sa crezi ca automat ai “realizat” ceva.

Cat de usor e sa asculti prin ce trece altcineva si apoi sa tragi concluzii bazate pe experienta ta in situatii similare, uitand de faptul ca nu toata lumea reactioneaza la fel in aceeasi situatie.

Nu in ultimul rand, cat de usor e sa citesti (sau sa afli) despre ce face x sau y si sa zici “vai, ce viata usoara are” sau “vai, ce bine a ajuns” sau alte concluzii abracadabrante. La care multa lume ajunge si din cauza ca noi, ca oameni, nu suntem foarte dispusi sa prezentam si realizarile dar si esecurile noastre.

E usor sa faci toate astea, dar nu e mult mai greu sa NU le faci.

pinguin

De prin spital (1)

Azi am lucrat cu un anesthetist nurse arab si gay. Parfumat din cap pana in picioare. Nu exagerez, cand mobilizam pacientul mi-a venit scrub capul lui in dreptul fetei, duhnea a parfum…
Numele lui? Al-Titty.
You cannot make this shit up.

Am avut o lista de doar 5 operatii, 2 au fost minore (endoscopie nazala sub sedare plus o excizie de cercel din ureche sub anestezie locala).
Celelalte 3 nu ar fi durat atata cu alt chirurg. 2 septoplastii plus o septorinoplastie. Eu am fost scrub la toate 3. In total, aproximativ de 8 ore si jumatate ca scrub (septorinoplastia a durat 4 ore si 40 minute).
Toata lumea stie ca chirurgul asta e mai lent. Unii zic ca e mai minutios. Altii zic ca e neexperimentat (e doar in al 3lea an ca medic specialist). La cate operatii fac astia la un loc in anii de rezidentiat (undeva pe la 2000, dupa ce am facut niste calcule cu un rezident de-aici), e destul de greu sa-l numesti “neexperimentat”. Ideea e ca nu am vazut niciodata o lista de-a lui de operatii sa se termine devreme. Sau macar la timp.
Azi am stat peste program 1 ora (“we were overrunning”). Ora pe care o s-o primesc inapoi (se strang orele suplimentare si la un moment dat o sa am o zi libera).
Dar spre comparatie, sambata am avut o lista cu 7 operatii, dintre care 1 septorinoplastie, 2 septoplastii + diatermie SI alte operatii, am inceput la 9 (nu la 8:30) si tot am terminat la 16:00. Alt chirurg, alt stil de a lucra.
E adevarat, si alti pacienti.

Ei bine, cu toate ca lista era destul de aglomerata, in pauza de pranz ne-am ales si cu un caz de pe lista de CEPOD (de urgente). Un copchil si-a pus in ureche plastilina. Foreign body removal.
Mama, mama cat scandal a facut anestezistul care era alocat teatrului nostru, atunci cand coordonatorul teatrelor a venit la noi si i-a rugat sa faca operatia aici. Ca el nu face operatia aia, ca nu are timp, ca o sa stam peste program din cauza asta, ca nu s-a terminat nici ultima operatie din lista de dimineata (era 13:00 si tocmai eram pe cale sa iesim din teatru).
Pana la urma coordonatorul teatrelor a gasit alt anestezist (cel care e in plus = “on call” in fiecare zi), a mai gasit un scrub (una dintre colegele mele a refuzat si ea sa stea sa faca operatia aia), a gasit un anesthetist nurse (arabul gay a refuzat si el) si am facut si operatia de urgenta. Lista a fost intarziata cu 15 minute mari si alte. In loc sa trimitem dupa pacient cu septorinoplastie la 13:45, am trimis la 14:00, operatia a inceput la 14:15.
Ce a facut anestezistul cu gura mare? Incident Report impotriva coordonatorului teatrelor pentru ca “a trebuit sa stea el peste program din cauza operatiei in plus care a blocat teatrul”. Desi, repet, am stat 15 minute in plus.

Am mai spus-o si aici si pe facebook: la teatre terminam programul inainte de ora oficiala (18:00 sau 17:30) in 80-90% din cazuri. Da, se mai sta si peste program, dar 1. se sta mult mai putin per total si 2. overtime-ul se primeste inapoi intotdeauna, inclusiv la anestezisti si 3. anestezistii pleaca invariabil mai devreme decat asistentele (noi mai facem curat, strangem instrumentele pentru maine etc.).

Plus, nu e ca si cum am folosit teatrul sa dam o petrecere, am facut o operatie necesara pentru binele unui pacient.
Unii oameni pur si simplu cred ca si-au gresit vocatia. E plina lumea de posturi pentru oameni cu gura mare si nemultumiti de nimic. Posturi care (in Anglia, cel putin) ar fi chiar mai bine platite decat cel de medic anestezist.

 

Zilele astea am facut din intamplare cunostinta cu unul dintre cei 3 noi italieni care au venit in spital si au fost repartizati… in fosta mea sectie (la boli respiratorii/medicina interna). Ca sa fie totul si mai amuzant, sta fix in fostul meu apartament. Si se plange de aceleasi probleme ca mine acum jumatate de an. Si spera sa plece cat mai repede de acolo, vroia de fapt sa vina la sectia de chirurgie generala, dar agentia i-a zis ca nu sunt posturi. Am verificat site-ul trustului acum cateva saptamani, sigur era cel putin un post liber la chirurgie generala. Si el a cerut un apartament cu 2 camere (shared) si a primit unul cu 4 camere (shared). Si pe el l-a mintit agentia exact la fel. :))
Nimic nu se schimba, totul se repeta.
Am mai scris pe facebook ca dintre italienii care au inceput in ianuarie-martie, unii au plecat acasa, unii au plecat deja prin alte trusturi. Si cativa s-au reangajat prin spital sau au ramas sa faca doar ture bank. Si 4 au ajuns pe teatre. 1 de cateva saptamani, 1 a inceput azi (si a zis, dupa prima zi, ca aici e perfect fata de sectia veche, aici se pensioneaza) si ceilalti 2 incep in vreo 4 saptamani.
Ma tot intreb cum de e posibil ca nimeni sa nu faca nimic in trustul asta in privinta ratei de fluctuatie a personalului. Daca eu as fi la hr si mi-ar pleca peste 50% dintre oamenii pe care ii angajez in primele 10-12 luni, mi-as pune niste intrebari.🙂
In alta ordine de idei, toata munca mea grea din ultima vreme a reparat cat de cat imaginea mea (sau cel putin a facut aproape uitat incidentul) pe aici. Mi se dau din nou ture bank oricand vreau si incepe lumea sa-mi reofere si in afara specializarilor mele (ORL si MaxFax).
Daca ar sti ei de fapt ce planuri de viitor am eu…

my money.gif