6 luni ca Asistent Medical in Anglia

Pe 14 ianuarie aterziam pe Heathrow pentru prima data in viata. Pe 15 ianuarie paseam prima data in actualul meu spital, primeam uniforma, semnam contractul si imi cunosteam sefa (si faceam un mic tur al sectiei si spitalului). Pe 18 ianuarie incepeam munca (vorba vine, prima zi a fost “corporate induction”, abia pe 19 am lucrat prima zi).
Tot ce stiam despre viitorul meu era ca spitalul e aproape nou, ca CQC-ul nu ii priveste foarte bine si ca urmeaza sa lucrez pe o sectie de boli cardiorespiratorii.

Ce imi propuneam inainte sa vin aici?

  • sa acumulez cat mai multa experienta, cat mai repede. In esenta, sa ajung sa fiu sigur cat mai sigur pe mine si pe ceea ce stiu si pot sa fac.
  • sa ajung sa lucrez fie la TI-Cardiologie (Coronary Care Unit), fie in sala de operatii/chirurgie cat mai repede
  • sa strang niste bani
  • sa raman sanatos (fizic si mental)
  • sa imi pastrez intacta relatia cu sotia mea

Ce am reusit in lunile astea?

In primul rand, am obosit cat pentru 2 ani de munca.

obosit.gif

Am avut nenumarate momente in care habar-n-aveam ce sa fac mai departe. Am avut zile proaste, am avut zile (si nopti) foarte proaste.

Mi-a murit prima persoana de care am avut grija (oarecum) profesional mai multa vreme. Am avut momente in care nu stiam de ce naiba fac meseria asta.

Am avut momente in care am fost foarte mandru de munca mea si de meseria mea. Am primit primele multumiri pentru felul in care imi fac munca.fam of rats.gif

Am avut de-a face si cu primele nemultumiri din partea unor pacienti sau rude ale unor pacienti de care am avut grija. Si am descoperit ca e al naibii de greu de calmat un grup de persoane nemultumite, mai ales daca sunt puse pe harta.

Am avut nenumarate momente in care mi-am dat seama ca am facut lucrurile incorect sau incomplet – pentru ca nu stiam ce trebuie sa fac sau pentru ca nu am avut cand sa le fac pe toate si/sau am uitat ce sa fac.

Deci nemultumirile altora erau total indreptatite uneori.

Am reusit sa invat o gramada de lucruri pe care nu le stiam – sau mi-am solidificat anumite cunostinte. Atata timp cat accepti faptul ca nu stii cine stie ce si ca ai de invatat din orice, spitalul e un mediu excelent pentru a acumula informatii.

Am avut momente in care m-am simtit magulit cand mi s-a oferit un post dupa doar 1-2 ture bank in alta sectie decat a mea.

Am avut momente in care am vrut sa-mi bag picioarele in spital si in meserie si in tot, cand nimic nu mergea cum trebuie si mai venea cate ceva in plus ca sa ma frustreze si mai tare. Abia ajungeam la munca si tot ce vroiam era deja sa plec naibii acasa.

ruuun.gif

Am descoperit ca nu pot face toate lucrurile singur (desi inca incerc asta ori de cate ori am ocazia) si ca ai nevoie foarte mare de niste colegi in care sa ai incredere. Din cauza asta, desi sunt genul de om care incearca sa uite repede relele, am dezvoltat foarte repede aversiune fata de unii colegi lenesi, incapabili si/sau nesimtiti. La ce-mi foloseste asta? Stiu pe cine sa nu ma bazez cand am nevoie de ajutor si la cine sa fiu atent in caz ca-mi cere ajutorul.

Am intalnit o gramada de oameni care pun pasiune in ceea ce fac, am intalnit si oameni pe care pasiunea i-a parasit si am intalnit si oameni extrem de eficienti in ceea ce fac, desi nu sunt deloc usor de placut. Inca o dovada ca nu trebuie sa judeci oamenii dupa aparente.

Am descoperit ca nu e deloc usor sa faci saltul de la student care depinde de o asistenta la asistent medical de care depinde un student. Desi sistemul de aici e mai permisiv si mai eficient in practica, e dificil sa evaluezi corect pe cineva daca lucrezi doar 1-2 zile impreuna cu el/ea.

Am reusit sa-mi gasesc o gramada de mici bucurii: cand am pus cate o branula unui pacient unde altii au esuat, cand am pus cate o branula unui pacient fara vene la finalul unei ture dificile (cu toata oboseala mea), cand am tinut in viata un pacient care se ducea in fata ochilor mei, cand la final de tura mai dificila cate un rezident imi spunea “it was nice working with you tonight”, cand la final de tura in care m-am invartit ca un titirez prin sectie, 1-2 pacienti ma intrebau cum ma simt eu sau imi spuneau ca apreciaza munca mea, mai nou cand un chirurg mai dificil m-a laudat la finalul unei zile in care am fost scrub nurse la 3 operatii de-ale lui la rand.

Am avut primul interviu picat din cariera mea de asistent medical. Am luat un interviu si am primit o oferta de munca de la cel mai mare spital de cardiologie din Europa (cand l-or termina). Am ajuns sa lucrez in sala de operatii.

Am reusit sa o iau de la 0 de 2 ori (in sectia mea veche si apoi in sala de operatii). Am reusit sa muncesc (bank) si la chirurgie si am facut-o destul de bine.

Am reusit sa-mi pastrez convingerea ca imi place meseria pe care am ales-o acum 4 ani, cu bune si cu rele.

A inceput sa se stranga o oarecare frustrare de la nevoia constanta de-a le demonstra altora ca sunt bun la ceva “pentru a le castiga increderea“. Parca n-am terminat niciodata scoala de asistent medical, e o lupta continua pentru respect.

Am reusit sa pun deoparte o suma mica de bani – oricum mult mai mare decat as fi reusit in aceeasi perioada in Romania chiar si in vechea mea slujba, care nu era platita chiar prost (pentru Romania).

Nu in ultimul rand, mi-am pastrat viu si cu sanse mari de aplicare “planul meu măreț” (mai multe despre asta in curand).

abdo.gif

Nu am avut probleme cu coloana sau cu migrene (problemele mele de sanatate mai vechi), dar am facut o infectie respiratorie mai nasoala (ceva ce n-am mai facut de minim 10 ani) si ma supara fasceita plantara la unul dintre picioare (o problema care foarte rar a fost suparatoare in tara). Altfel, mi-am pastrat o greutate normala, mananc cat de cat sanatos si reusesc sa merg la sala regulat.

Mi-am luat toate zilele de concediu la care am dreptul si le-am petrecut pe toate impreuna cu sotia mea.

 

Cu toate acestea, este oribil sa faci toate lucrurile de mai sus singur printre straini. Iar atunci cand meseria ta presupune sa ai grija de alti oameni, dar distanta geografica te impiedica sa ai grija de persoana iubita, parca totul pare in van.

Asistent Medical in Anglia (10)

A trecut o luna de cand am plecat de la sectia unde am inceput munca in Anglia (boli respiratorii/medicina generala) si am inceput munca in sala de operatii.

Precum ziceam in postul meu in care imi descriam o zi in sala de operatii, m-am mutat intr-o sala de operatii de specialist medicine. Majoritatea operatiilor sunt de chirurgie Maxilo-faciala si ORL, dar avem si zile in care se fac operatii de Chirurgie vasculara si in altele Ginecologie.

Interesant e ca unele dintre procedurile de Maxilo-faciala sunt mai degraba de Dermatologie (excizii de carcinom de celule bazale/scuamoase = BCC sau SCC), iar altele sunt mai degraba de Ortodontie (extractii dentare mai complicate, majoritar la copii sau adolescenti, care se fac sub anestezie generala).

In mod normal sunt alocat doar unui teatru, dar in realitate pot fi trimis in alte teatre – daca e nevoie de mine acolo. Pentru moment doar in cele de ORL sau MaxFax.

In fiecare zi, in fiecare sala de operatie trebuie sa fie alocati minim 2 asistenti medicali (fie RN – band 5/6/7, fie Operating Department Practitioner – care e un fel de asistent medical care a facut facultatea pentru a deveni doar scrub/anesthetist practitioner) plus un al 3-lea, care poate fi ori alt RN/ODP, fie un HCA.

Ideea e ca trebuie sa ai tot timpul pe cineva ca “runner” cu persoana care e scrubbed in. Cum se presupune ca facem scrub in pe rand, daca sunt 3 persoane alocate pe teatru, asa poate toata lumea sa-si ia pauza pe rand, fara a perturba bunul mers al operatiilor.

Aici programul este majoritar de la ora 8 la ora 18:00. Cum contractul standard are 37,5 ore, iar din 10 ore se presupune ca avem 30 minute de pauza neplatita si 2 x 15 minute de pauza platita, asta inseamna ca lucrez 3 zile de la 8:00 la 18:00 si 1 zi de la 8:00 la 17:30. In general luni-miercuri plus fie joi, fie vineri, dar se pot face si combinatii mai “exotice”, in functie de necesarul de personal intr-o zi.

Dupa o perioada pot face si zile mai lungi (08:00-20:00). Cei care fac zile lungi (de regula sunt 3/zi) sunt responsabili pentru a face operatiile care dureaza peste program. Adica daca in teatrul 4 au pe lista o procedura de 45 de minute si e ora 17:50, daca doctorul nu o anuleaza (pentru ca nu poate/nu vrea), personalul care face ture lungi e responsabil sa mearga acolo si sa faca acele proceduri – chit ca ei au fost restul zile in teatrul 1, 3 si 9 (sau ceva de genul).

Nu exista ture de noapte sau ture de week-end “standard”. Turele de noapte sunt rezervate doar pentru personalul din salile de Traumatologie, iar cele de week-end se fac de regula doar ca bank (extra).

In bank shifts pe sala de operatie sunt platit ca “specialist” nurse (schimbare de grad pentru care a trebuit sa completez un formular, sa-l duc la semnat la un band 7 si apoi sa-l depun la In-House Bank = IHB), adica cu 30% in plus fata de rata normala orara pentru IHB.
Turele de week-end bank nu au ore standard. Adica incepi uneori la 7:30, alteori la 8:00, dar termini cand se termina ultima operatie a zilei. La 15:00, la 19:00. Cat muncesti, atat esti platit (de regula cu o rotunjire a orelor in plus, cam cu 30 minute). Poate si de asta ai o plata un pic mai buna – pentru ca muncesti mai putine ore, deci primesti mai putini bani pentru o tura bank.

In esenta, ca sa faci ture lungi trebuie sa fii bine-pregatit, pentru ca poti fi chemat sa faci operatii oriunde (Ortopedie, Vasculara, Trauma, Neurologie etc.). Si seturile de instrumente pentru Trauma sunt total diferite fata de cele pentru ORL. Iar operatiile sunt evident total diferite.

6 saptamani sunt “supernumerary”, adica nu ar trebui sa fiu luat in considerare cand se fac listele cu personal pentru salile de operatie. La fel, teoretic n-ar trebui sa scrub in pentru o vreme.

La fel de teoretic, primele luni nu ar trebui sa primesc bank shifts, pentru ca nu sunt inca “pregatit”.

Realitatea e ca am avut 2 zile in care am fost doar eu, un band 5 si un band 7 (no HCA, deci am fost ca un full-time scrub nurse) si ca am primit primul bank shift din saptamana a doua, in saptamana a 3-a am avut o duminica intreaga in care am fost scrubbed in pentru 5 din 8 operatii iar saptamana asta am primit 2 ture bank.

Duminica trecuta am trecut pe la sectia mea veche sa-mi caut payslip-ul (s-a pierdut). Am dat peste una dintre band 6-urile vechi. I-am descris un pic viata la theatres. Cand i-am zis ca teoretic n-am voie sa fac bank shifts si night shifts, dar deja fac bank shifts si ca sa-mi dea cateva luni ca o sa fac si nights, a inceput sa rada: “They don’t know Christian, eh?”

Realist vorbind, nu tine doar de faptul ca invat repede CE se poate invata repede, ci si de faptul ca au probleme de personal, ca tot NHS-ul.

Spre deosebire de restul spitalului, aici au inteles faptul ca e mult mai eficient si dpdv economic si dpdv al rezultatului final sa iti folosesti personalul propriu cand e nevoie si abia dupa aia sa apelezi la externi (fie din IHB, fie agency nurses – care sunt de multe ori interesati doar sa castige bani multi, dar isi fac meseria in bataie de joc).

NHS-ul ofera posibilitatea sa faci cursuri de scrub practitioner si de anesthetist practitioner. Ca angajat (RN, ca mine) al unor sali de operatie, poti completa un dosar si cere sa ti se aprobe fonduri pentru a obtine si certificare de anesthetist nurse sau de scrub practitioner. Poti lucra bine-mersi doar scrub nurse toata viata fara cursuri, dar e util sa-ti faci cursurile respective – dupa aia te poti angaja in orice spital din lumea asta, iar evolutia spre band 6 sau 7 e mult mai usoara. Sau poti face tranzitia doar spre anesthetist practitioner, care are viata mult, mult mai usoara decat scrub nurse-ul.

Un modul (cel putin la facultatea cu care are contract spitalul meu) dureaza 9 luni. Daca faci unul (sa zicem cel de scrub practitioner) si vrei sa-l faci si pe al doilea (cel de anesthetist practitioner), al doilea dureaza doar 6 luni.

In esenta, vei fi trimis la facultate pentru cateva module, combinate cu practica in mai multe teatre, pentru a invata instrumentarul si operatiile si de la Ortopedie si de la Neurologie si de la Trauma samd. In timpul asta iti primesti salariul normal de la spital, dar esti “detasat” prin toate celelalte teatre. Redevii supernumerary, pe scurt.

 

Per ansamblu, dupa o luna aici am niste concluzii:

  • nu e deloc usor nici aici. Comparabil cu sectiile de medicina, aici nu ai stresul familiilor, lipsei de ajutor, lipsei de anumite consumabile, lipsei de timp, hartogaraia inutil de multa samd. Dar vei avea zile in care vei avea operatie dupa operatie dupa operatie. Trebuie sa inveti repede nu numai proceduri si instrumente si ce vor chirurgii, dar si care anestezist e mai rapid, cand va trebui sa te pregatesti pentru urmatoarea operatie inainte sa plece pacientul, cu ce colegi sa nu te astepti la prea mult ajutor, cine e mai lent, cine e mai dificil, cum lucreaza mai multe teatre diferite, sa pregatesti echipamente diferite in valoare de pana la cateva zeci de mii de lire fiecare (endoscoape, microscoape, suporti pentru maini, spate, burta, diatermie, burghie medicale samd), sa tot tii pregatita sala cu cateva sute de consumabile, multe dintre ele cu nume de care n-ai auzit in viata ta si asa mai departe. DAAAAAAR daca iti place, chiar e ok. Pentru mine, plecat de la stresul dinainte si ajuns si unde mi-am dorit initial… e usor si placut. Dar inteleg de ce ar fi greu sau urat pentru unii.
  • diferenta de bani la salariu din cauza lipsei de nopti/week-enduri se simte. Stiu, pentru cei care lucreaza in NH si sunt platiti cu 16 lire/ora, 200 lire in plus sau in minus nu-s mare lucru. Pentru mine diferenta conteaza. Daca nu as fi facut bank shifts, as fi regretat un pic schimbarea asta, mai ales la ce costuri am eu in Londra. Pe de alta parte, trebuie sa recunosc ca lipsa de stres valoreaza mai mult decat cateva sute de lire.:)
  • care ar fi fost probabilitatea sa nimeresc pe o sectie de chirurgie ORL – dupa ce in postliceala singura profesoara care NU a dat NICIODATA la cursuri sa fie fix cea din anul 2, de la ORL? Oi invata eu repede lucruri, dar acum regret amarnic faptul ca nu am avut nici macar un suport de curs serios pentru ORL. Am fost un elev bunicel in postliceala, m-am chinuit sa imi citesc cursurile cand era timp, mergeam la cursurile care nu erau tinute in bataie de joc (gen “profesoara” de nursing de pediatrie din anul 3, care isi petrecea 40 minute din 50 ca sa ne povesteasca frustrarile ei la adresa doctorilor din sectia unde lucra ea). Dar e important sa inveti teorie atunci cand e momentul sa inveti teorie, ca sa-ti formezi o baza.
  • unele seturi de instrumente (cele “minor”, de cate 19-25 de instrumente) sunt usor de invatat. Primul set il stiam deja dupa 2-3 zile. Si unele major sunt oarecum usor de invatat. Problema e ca avem si unele micro, mai avem extras, avem tot felul de bandaje si creme si lipici si capse samd. Si cand le inveti pe toate… tot nu stii toate operatiile. Si avem un numar impresionant de operatii. O lista incompleta primita de la ei cuprinde “doar” 49 de operatii…
  • munca de la 8 la 18:00 e ca una de birou. Cum termini la timp sau mai devreme in general, ai timp si energie sa mergi la sala, la cumparaturi, sa-ti faci cina linistit samd. Niste bucurii pe care nu prea le ai cand muncesti de la 7:30 la 20:00.😀
  • omul sfinteste locul. Cand ai un band 7 caruia ii pasa de subordonati si de “sectia” (teatrul) lui, se vede imediat. Teatrul e mai organizat, angajatii sunt mai multumiti, ai mai putine probleme. Si atunci cand lucrezi in plus, iti ofera timp liber in plus, se chinuie sa-ti dea turele si concediul in asa fel incat sa fii fericit.

    Pentru cine nu e fan pe facebook, iata cum arata vestiarul barbatilor la mine la final de vineri:
    20160624_174956

Cum arata o zi de lucru in sala de operatie (Operating Theatre)

Am schimbat sectia in spital.

Fix cand eram si eu mandru de faptul ca ma descurcam onorabil la mine in sectie si in alte parti (cand fac bank shifts), acum am schimbat totul. Sigur, cateva lucruri sunt asemanatoare si anumite lucruri le-am inteles sau invatat in sectia de medicina generala dinainte. Dar stilul de lucru, echipamentele, provocarile si problemele din sala de operatie sunt in proportie de 90% diferite fata de ce intalnesti intr-o sectie normala.

Dupa 8 zile in noua mea sectie, pot face o mica descriere a unei zile standard in sala de operatie.

Tin sa mentionez ca spitalul meu are 16 sali de operatie, impartite in Trauma, Neurology,  General Surgery, Orthopaedics, Ophtalmology si Specialist Surgery. Plus Radiotherapy (care au 2 sali). Eu sunt angajat in Specialist Surgery, ceea ce inseamna ca voi fi scrub nurse pentru ORL, Maxilo-Faciala, Dermatologie, Stomatologie/Ortodontie (ei ii zic Dentistry), Ginecologie (doar in cazuri de urgenta) si Chirurgie Vasculara.
Sunt alocat majoritar unei sali de operatie (pe care o voi numi teatru de acum incolo, pentru comoditate, scuze pentru calchiere) care face cate ceva din toate. Majoritatea salilor fac in 90% din timp doar operatii dintr-o oarecare specializare (Neuro, ENT, Gynae, Ophtalmo, Orthopaedics etc.). Eu am nimerit intr-una in care se fac din toate.:)

Majoritatea salilor de operatie au 1 sala de anestezie (unde se induce anestezia si unde sunt tinute medicamentele controlate si alte medicamente i.v.), cu aparat de anestezie propriu.
Sala de operatie are masa de operatie (modulara, poti s-o schimbi din masa pentru Gynae intr-una pentru Vascular in mai putin de 1 minut), majoritatea au si aparat de anestezie propriu (al doilea), 2 lumini/lampi mobile, cel putin 1 calculator si cel putin un carut pe care sta registrul cu operatii (un catastif foarte gros). Plus masina de aspiratie si Geratherm warming blanket sau Bair Hugger. Mai exista si un Flowtron.  Toate teatrele unde se fac operatii sub anestezie generala au cele 3 componente dinainte.
Se adauga scaune, caruturi pentru diferite consumabile necesare specialitatii salii de operatie, aparat pentru cauterizare (diatermie) si multe alte echipamente care sunt folosite de mai multe sali cu schimbul (sau nu), cum ar fi microscoape, endoscoape, ecografe si cate si mai cate.
Pe peretele fiecarei sali de operatie trebuie sa existe o tabla pe care sa se se poata scrie numele operatiei, numele personalului din sala din ziua respectiva + numaratoarea consumabilelor care e musai sa nu ramana in pacient: gauze, needles, swabs, fine ends, cotton balls etc.
In afara de sala de operatie si de camera de anestezie, avem un Prep Room – unde avem anumite consumabile (fase, ata chirurgicala, dezinfectante, sonda Yankauer, catetere etc.), un heater pentru incalzirea serului, dezinfectantilor sau a altor lucruri care nu trebuie sa fie reci, niste dulapuri, posibil un calculator, plus caruturi cu seturile de instrumente pentru ziua in curs. In unele Prep Rooms poate exista si o masuta + 2 scaune unde chirurgul poate vorbi un pic cu pacientul inainte de procedura (daca e pacient care vine pe picioarele proprii, nu pe pat).
Ultima incapere este cea in care se face spalarea pe maini (Scrub Room), unde avem

me
Asta sunt eu “scrubbed in”. M-am bronzat cam mult de cand sunt in Anglia, am fata cam neagra.

perii/bureti de unica folosinta, minim 2 (pana la 4) tipuri de sapunuri lichide, manusile si halatele sterile, plus masti de unica folosinta si manusi nesterile plus servetele de hartie.

O sala de operatie trebuie sa aiba minim 1 scrub nurse + 1 runner (fie HCA, fie alt scrub nurse – care poate fi band 5, 6 sau 7). Scrub nurse se schimba intre ei, adica eu ma “scrub in” (ma spal, apoi pun masca + halat + manusi sterile) pentru o operatie, celalalt scrub nurse va face asta la operatia urmatoare. Sau eu iau 1-2-3 operatii mai usoare, dar band 6 sau 7 vor lua operatiile majore.
Scrub nurse pot fi si eu (care am doar studii de RN), poate fi un ODP care are diploma de theatre practitioner sau poate fi un RN care a lucrat mai multa vreme intr-un teatru si apoi a facut cursul de ODP (4-6 module la facultate, platite de trust, de regula).
Daca se fac operatii sub anestezie generala (sau epidurala, sau bloc sau orice alt tip de anestezie care NU e doar locala), e nevoie de un anestezist (asistent medical sau scrub nurse cu curs de anesthetist sau ODP = Operating Department Practitioner cu diploma de anestezist) + un medic anestezist.

Fiecare sala are un numar de chirurgi (“consultants” = medici specialisti) alocati, care fac operatiile fie singuri, fie cu un registrar sau SHO – sau isi supervizeaza registrarul facand operatiile.
Fiecare consultant are un KARDEX propriu, practic o lista cu majoritatea operatiilor pe

20160608_082319
KARDEX pentru prima mea operatie

care le face el, lista care are trusa de instrumente folosita, tipul de cearceafuri chirurgicale (drapes) folosite, consumabile (gen fase, ace, cauciucuri pentru manerele lampilor, catetere, seringi etc.) si alte lucruri (anestezie locala, lame de bisturiu etc.).

Cand ajungi la spital, zona cu sali de operatie e separata de restul cladirii. Te duci intr-un vestiar unde te schimbi de hainele de strada in scrubs (sunt spalate zilnic de spital) si iti pui incaltarile de sala. Spitalul iti ofera gratuit o pereche de incaltari cand incepi lucrul in theatres. Esti obligat sa ai si boneta in cap (exista si variante extralargi, pentru colegele mele cu coafura tip “rasta”).

Fiecare zi incepe la ora 08:00, cand ar trebui sa printezi dintr-un soft lista cu operatii ale zilei. Lista e simpla, imparte de regula operatiile in AM si PM, adica inainte de 13:30 si dupa 14:00 (unii doctori o fac mai clara, cu ore fixe), mentioneaza daca e vorba de anestezie locala sau generala si eventuale observatii speciale.

Pana la 09:00 trebuie sa faci Operating Theatre check, care verifica functionarea luminii, lampilor, temperatura si umiditatea, functionarea masei de operatii si a butonului de alarma (cel folosit in caz de stop cardiac pe masa de operatie). Orice problema trebuie raportata rapid, ca sa poata fi remediata pana la 09:00.

Daca urmeaza sa ai anestezist, e posibil sa fii chemat/rugat sa faci CD check impreuna cu el la inceput de tura.

Daca stii ca urmeaza niste proceduri anume, pentru care vor avea nevoie de un microscop, endoscop, pompa, sonda etc., te asiguri ca sunt ori langa teatru, ori in teatru (daca stii ca urmeaza doar operatii care necesita microscop, il iei si-l bagi in teatru acum, daca nu sunt doar din astea, il tii aproape).

In mod normal (daca nu dai peste vreun chirurg mai ciufut), pe la 8 si ceva vine si chirurgul si se face o mini-sedinta cu tot personalul (HCA, RN, ODP, anestezist, chirurg, rezident) in care se descriu cazurile zilei si orice probleme ar putea aparea – sau se mentioneaza orice cerinte speciale.

Pana la 09:00 se cheama primul pacient. Fie din sectie la noi, fie din sectia de chirurgie de zi (Day Surgery Unit) – unde se sta maxim 24 ore -, fie este anuntat din sala de asteptare ca trebuie sa se schimbe pentru procedura. Depinde mult de tipul de operatie si de ce fel de pacient este (independent sau nu).

Prima operatie ar trebui sa inceapa la 09:00.

Se ridica pacientul din sala de asteptare/Holding Bay (unde e trimis de pe sectie) sau din DSU, se face un mic checklist (identitate, alergii, se intreaba pacientul daca stie ce procedura i se face, se verifica formularul de consimtamant, se intreaba pacientul daca a mancat/baut ceva in ultimele ore – daca e vorba de anestezie generala), se vine cu el in teatru.

who checklist
WHO Surgery Checklist pentru GA. Pentru LA e un pic diferit formularul.

Daca e operatie sub anestezie generala (GA), se duce de regula in sala de anestezie, unde se face sign in check din WHO Surgery Checklist. Acum se scrie in registrul cel mare al operatiilor numele pacientului (plus Hospital number) ora la care a venit pacientul. Se noteaza si pe calculator in softul nostru ora cand pacientul a fost chemat, ridicat, cand a intrat in sala de anestezie (si cand incepe operatia si cand se termina, ulterior).

In sala de anstezie se face inductia anesteziei si intubarea, de catre anestezist + medic anestezist.

Intre timp, scrub nurse trebuie sa fie scrubbed in si cu setul chirurgical deja pe carut si, pe cat posibil, cu numaratoarea instrumentarului (si a consumabilelor) facuta. Pentru asta ai nevoie de ajutorul colegilor. De asta trebuie sa fie tot timpul minim 1 scrub nurse + 1 HCA sau alt scrub nurse (sau student). Evident, toate echipamentele suplimentare trebuie sa fie bagate in sala, bagate in priza si pornite.

Daca inductia anesteziei a fost ok, se aduce pacientul in camera. Daca era vorba de anestezie locala, se aducea pacientul direct in sala de operatie.

Se muta pacientul pe masa de operatie, se face partea de Time out din WHO. Se pun cearceafurile chirurgicale pe pacient, “manusa” de cauciuc pe lampa/lampi.

In functie de procedura si chirurg, va trebui sa faci si sterilizare locala (cu unisept/tisept sau betadina).

Daca totul e in regula, se face prima incizie (sau se administreaza anestezie locala).

Tot ce tine de functii vitale e monitorizat si inregistrat de anestezist.

Restul depinde de chirurg.

Daca e vorba de orice biopsie, se eticheteaza mostra, se pune formaldehida peste ea (dintr-o incapere speciala din exterior) si se asteapta completarea formularului de comanda a investigatiei de catre doctor. Mostra se duce dupa operatie (cu formular, in punga) la receptie, de unde sunt ridicate periodic de brancardieri si duse la laborator (sau la cei care le iau si le duc la laboratoarele altor spitale mai mari). Exista si tub cu vid pentru analize de sange de urgenta, dar este foarte rar folosit.

Cand se incepe ultima inchidere a unei incizii, iti faci ultimele numaratori ale consumabilelor (gauzes, needles, blades). In functie de procedura si chirurg, va trebui sa faci si curatarea finala a ranii si/sau bandajare. Sau se administreaza picaturi, unguente, creme (si multa parafina pe buze, pentru ca multi pacienti au stat cu gura deschisa din cauza procedurii/tubului endotraheal).

Apoi se dau la o parte toate cearceafurile chirurgicale, se renumara seturile de instrumente si consumabilele, se baga seturile in cutii/pungi, se strang sacii cu gunoi, se inchid cu un tag din plastic, se duc in sala de gunoi (ori e una pentru mai multe sali de operatie, ori e una dedicata doar salii respective).

Se introduc in soft ultimele detalii despre operatie, se semneaza si completeaza in registru numarul de consumabile folosite (gauzes, needles, blades).

Se asteapta ca pacientul sa fie gata de a fi scos din sala. De multe ori dureaza destul de mult asta, o data am vazut si un pacient (copil) care a inceput sa se desatureze pe motiv de obstructie cu secretii – am dat si alarma, au venit 3 anestezisti in sala in 1-2 minute, dar pana la urma l-a stabilizat anestezistul nostru, fara ajutor.

Se pleaca cu pacientul catre recovery (daca a fost sub GA) sau catre DSU (daca a fost sub LA). Intotdeauna pleaca asistentul care a fost scrubbed in – si preda dosarul pacientului plus orice informatii necesare catre asistentii medicali care il primesc. Daca a fost GA, de regula pleaca si anestezistul cu tine, si de multe ori face el handover.

In sala de operatii se sterge cu o solutie cu hipoclorit masa, caruturile si orice echipament care a intrat in contact cu pacientul. Si pe jos, cu un mop cu o solutie de hipoclorit mai concentrata

Si asa se tot repeta totul pe parcursul zilei.

In momentele mai libere, se merge dupa seturile chirurgicale pentru ziua urmatoare. Se verifica lista de proceduri, se verifica cu Kardex, unde ai scris tot ce e necesar pentru ele, te duci si le iei din sala cu echipamente, faci seturi de consumabile si le pui pe caruturi.

Orice consumabile se iau dintr-o incapere mare, unde exista niste dulapuri inchise electronic. Fiecare consumabil e pe un sertar dotat cu un butonel. Cand iei 20 de seringi, trebuie sa apesi pe buton de 20 de ori (sau sa scrii manual “20” intr-un terminal unde te si loghezi), ca sa stie cei care fac aprovizionarea ca s-au consumat seringi si ca sa aduca altele noi. Anumite lucruri sunt in afara acestui sistem (tuburile de oxigen, fluidele i.v., medicamentele i.v.). De regula faci cam 1 tura de aprovizionare pe zi.

Eu lucrez 08:00-18:00, exista si ture lungi (pana la 21:00) si unele mai scurte. Eu am 30 minute pauza neplatita + 2 x 15 minute de pauze platite. Pana acum nu a fost zi sa nu mi le iau. Si cam toti asistentii am vazut ca si le iau. Deci nu e ca la fosta mea sectie.😀

Cand lista de operatii pentru ziua respectiva s-a terminat, se scot din sala orice echipamente mai mari, caruturi cu consumabile speciale si orice altceva nu e necesar pentru a doua zi, se curata echipamentele si eventualele urme de sange sau secretii, se aranjeaza totul cat mai frumos si se lasa pentru o echipa de curatenie, care vine la 18:30, de regula, si curata “profesionist” pe jos, masa si caruturile.

Daca termini lista mai devreme, nu te pune nimeni sa stai pana la 18:00. Daca termini prea devreme (gen 16:00), trebuie sa mergi sa vorbesti cu un band 7 si sa afli daca e ceva de facut in alta parte. Daca nu e nimic, poti pleca acasa. Dar e rar sa se termine o lista cu 2 ore inainte de 18:00.

Cam asta am observat eu in 8 zile aici. O sa mai modific acest post in viitor, daca vad ca lucrurile sunt un pic diferite.

Exercitiu de critica de ramas-bun

In clasa a 11-a, profesoara noastra de limba romana a facut un mic experiment cu noi. Ne-a rugat pe toti sa scriem pe o foaie ce credem despre fiecare coleg de clasa SI despre ea. La final puteam sa ne descriem si pe noi.

Cu plusuri si minusuri, cateva propozitii despre fiecare.

Ne-a indemnat sa ne semnam, dar daca vroiam s-o lasam anonima, ramanea asa.

Ne-a intrebat daca suntem in stare sa acceptam opiniile celorlalti despre noi, oricat de negative ar fi, pentru ca asta ne va ajuta sa ne cunoastem defectele si sa crestem ca oameni.

Am terminat ultima tura intr-o sectie de spital. Primul meu loc de munca in domeniul Sanatatii. Primul meu job in alta tara decat Romania. Prima data in viata cand a trebuit sa lucrez cu oameni de toate natiile. O sa imi descriu fiecare coleg de sectie, pentru mine, in primul rand. Peste ani de zile poate voi ramane doar cu aceasta amintire.

Here goes:

Caron – unit managerul care s-a pensionat in aprilie. Nu mi-a facut nici o observatie pe un ton ridicat, nu a facut scandal in public nici unui coleg pentru vreo tampenie, orice greseala sau problema a rezolvat-o cat mai discret si cat mai corect. Avea prostul obicei de-a lungi cu 15 minute handoverul dimineata cu lucruri care poate nu trebuiau comunicate zilnic si nu neaparat intregului colectiv, desi stia ca asta ne rapea din timpul pretios. A incercat tot timpul sa ofere concediile fiecaruia cum vroia, dar ne-a dat tuturor oarecum fortat (si fara sa ne anunte) incepatorilor 4 zile de concediu in aprilie/mai, ca sa fie sigura ca nu se vor strange MULTE zile de concediu mai incolo. Ceva cu care n-am fost de acord, dar ale mele au picat in mai, deci nu mai conta oricum.

Anette – unit managerul interimar, care a trebuit sa aiba grija de sectia noastra si de sectia-sora (al carei unit manager inca este). A reusit s-o faca bine in opinia mea, dar stilul ei mai direct de comunicare a creat ceva nemultumiri la mai multe colege. Mie mi se parea ok, atata timp cat observatiile ei erau corecte (de tipul “de ce nu ai dat medicamentul asta inca?”). De 1-2 ori a facut si niste observatii un pic aiurea, unor colege care au avut o tura de noapte chiar grea (“de ce nu are pacientul ala repose boots” – cand pacientul abia a fost tinut in viata in restul noptii). Pe de alta parte, daca stai sa analizezi cui si de ce ii facea observatii, de fapt iti dai seama ca a fost mai dura exact cu oamenii care aveau tendinta sa isi faca munca mai in bataie de joc. Adica era dura, dar corecta, in opinia mea.

Theresa – noul unit manager. M-a impresionat faptul ca a incercat sa ma pastreze in sectie, desi nu stia nimic despre mine decat ce i s-a zis. Alte asistente care au plecat au plecat cu urari de “drum bun, cale batuta”, eu macar am primit 15 minute in care a incercat sa-mi explice ca se vor schimba lucrurile si ca viata va fi mai buna in viitor. Nu stiu daca e mai buna, dar stiu ca a inceput sa faca schimbari care imi par de bun-simt. Nu mai exista ture de noapte in care o asistenta cu 10 ani vechime va lua 5 pacienti usori si un incepator va primi 10, acum avem 15 pacienti la 2 asistente (deci 7 sau 8/asistenta). Nu mai exista ture de zi in care nu iti iei pauza obligatorie (si neplatita), toata lumea stie cand are pauza alocata de la inceputul turei. Nu mai exista asistenti cu experienta care sa refuze sa te ajute – daca ii spui asta ei, le va cere celor care fac asta sa inceteze si sa faca “teamwork”. Bine, asta creeaza deja animozitati, dar, ca s-o citez, incearca sa aibe o sectie “in care toata lumea se ajuta, iar daca unora nu le place asta, sa plece”. Nu stiu unde va gasi suficienti asistenti pentru a acoperi toate posturile lasate libere de nemultumiti (deja sunt 6 posturi libere acum), dar ii urez succes.

Karen – band 6 cu care mi-a placut sa lucrez cel mai mult. Foarte competenta dpdv al nursingului, ca band6 nu e extraordinara, deoarece vrea sa faca totul ea insasi, nu stie sa se faca respectata sau ascultata, nu reuseste sa organizeze prea multe lucruri. Faptul ca, atunci cand se mai intampla sa fie pe tura simultan cu alt band6, prefera sa faca munca de band5 (nurse) spune ceva despre ceea ce vrea cu adevarat sa faca (si stie cel mai bine).

Fatmata – band6, dar era cea care organiza totul in sectie (chit ca aveam si band7). A plecat in alta sectie. Pana sa isi dea demisia, isi facea treaba foarte bine si tot timpul isi facea timp sa te ajute, sa-ti explice, sa te protejeze (pe cat posibil). Dpdv profesional, era “toba de meserie”. Apoi, in perioada de notice si-a luat o gramada de ture de noapte bank (deci venea mai obosita la munca), a lasat-o mai moale cu agitatia pentru munca si a devenit mai distanta si un pic mai dura cu colegii.

Jackie – intruchiparea imaginii de englez prefacut, lenes si egoist, care se ascunde in spatele colegilor sau regulilor pentru a masca incompetenta. Si-a dat demisia, dar in cele 8 saptamani de notice a tot sunat ca este bolnava (desi nu e). Si-a bagat picioarele, pe scurt. Surprinzator de competenta atunci cand isi dadea silinta (cand avea pacientii ei, de exemplu), dar tot timpul isi facea munca plangandu-se de cat de greu ii e (chiar si atunci cand avea o tura usoara).

Hanifa – perceptor-ul meu. Nu vrea sa faca nimic, delega totul altora. Atunci cand chiar trebuie sa munceasca, treaba si-o face bine sau foarte bine. Adica stie meserie, dar prefera sa n-o faca si sa ii puna pe altii s-o faca. Prefera sa stea toata ziua de vorba decat sa faca ward management. Dar e cel mai priceput om la a dezamorsa o situatie neplacuta sau a rezolva o plangere. Extraordinara la asta. Surprinzator, trebuie sa repet.:)

Sue – Pfui. Intruchiparea a doua a englezului lenes, prefacut si egoist, care mai e si foarte putin competent, dar se poarta de parca le stie pe toate. Ahtiata dupa bani, a plecat injurand sectia, spitalul, sefii, peste 2 saptamani s-a intors ca bank nurse.

Alex – asistent foarte bun, om bun, dar s-a obisnuit sa fie mai egoist, ca sa se asigure ca isi termina munca la timp. Nu i se pare normal sa am eu 10 pacienti mai dificili si el 5, dar ii va lua pe cei 5, daca poate, de ce sa munceasca el mai mult cand altul o poate face. Nu refuza niciodata sa te ajute, dar o va face in asa fel incat sa piarda cat mai putin timp – adica te va amana pe cat posibil. Prefer 4 de Alex fata de 1 urmator coleg.

Raul – extraordinar de eficient, isi face meseria aproape robotic, tot timpul termina totul bine si la timp. DAR nu respecta asepsia si antisepsia. E alergic la manusile noastre standard (face o reactie nasoala cand si le pune, am vazut-o), deci nu le foloseste, si din alea speciale nu tine decat 1 pereche cu el in caz de urgenta. In rest, face totul fara sa se spele pe maini (eu foarte rar l-am vazut s-o faca). Si e extraordinar de uricios cand ii ceri ajutorul. O sa te ajute 1 data, a doua oara iti face observatie “why don’t you already know how to do this?”, sau refuza pe motiv ca e “busy”, chit ca e vizibil liber (sta de vorba cu alti colegi cu zecile de minute…).

Adeezee – Incearca sa te puna sa ii faci treaba, mascheaza in spatele unui spirit jovial o indiferenta mare fata de colegi sau pacienti. Minte des ca face anumite lucruri, desi nu le face (adica documenteaza ca ar fi facut chiar si ce n-a facut).

Joke – Asistent ok, capabila sa faca orice si sa te si ajute (daca are timp si chef). Un pic egoista, dar in asta te transforma sectia mea dupa ceva timp.

Irene – Cam ca Joke dpdv profesional, doar ca e mult mai putin atenta la munca ei, de multe ori lasa lucrurile praf la final de tura si pleca, nu pe motiv ca nu a avut timp ci pentru ca putea. Altfel coleg oarecum ok (cand esti cu ea pe tura, nu cand trebuie sa ii faci munca neterminata din tura ei).:)

Stella – femeie in toata firea care sufera de ADHD. Practic, un fel de veverita hiperactiva. Ok dpdv al nursingului si a grijei fata de pacient. Un pic dezorganizata. Au facut-o band6. Cred ca o sa fie ok.

Georgina – asistent medical bun, grijulie cu pacientii, intotdeauna isi face treaba pana la final, nu o lasa nefacuta pentru altii daca poate. Incearca sa-si faca timp sa te si ajute daca poate.

Grace – Din cauza ei (si a lui Ade) am o impresie foarte proasta despre copiii de emigranti, nascuti si scoliti in UK. Lenesa, fara dorinta de-a-si face treaba bine ci doar repede, cu gura mare, nu recunoaste cand greseste, face greseli des, nu respecta regulile de igiena mai deloc, nu isi verifica pacientii, le vorbeste cu ingamfare pacientilor (si, mai nou, si colegilor si doctorilor – de cand si-a dat demisia). Vai de capul pacientilor din ITU (unde pleaca) care vor intra in mainile ei nespalate. Despre ea ziceam ca am vazut-o intrand prima la un cardiac arrest, dar plecand dupa 1 minut, fara sa faca absolut nimic pacientului, pentru a se duce in pauza (pe motiv ca venise restul echipei).

Ade – La fel de lenesa ca Grace. Desi e la fel de tanara si de noua in spital (a inceput anul trecut, dupa ce a terminat facultatea, la fel ca Grace), a uitat cum a fost sa fie incepatoare si se purta chiar naspa cu noi, incepatorii. Intr-o seara i-am cerut ajutorul pentru ca era 23:00 si abia incepeam sa dau medicamente pacientilor mei (10), pentru ca am primit 2 transferuri la ora 22:00. Mi-a zis ca e ocupata (desi avea 5 pacienti). S-a dus sa faca e-learning pe calculator si atat.

Marta – A inceput in aceeasi zi cu mine. Nu stiu daca e pur si simplu nesimtita sau nu ii place munca aici sau viata in Uk, dar isi face treaba prost, in mod repetat i s-au facut observatii, in mod repetat face greseli si tot continua sa lucreze prost. Nu am incredere in ea deloc. Chit ca vorbeste engleza bine, eu cred ca pur si simplu e o asistenta proasta, care nu cred c-a invatat cine stie ce vreodata.

Alina – romanca, a inceput in aceeasi zi cu mine si Marta. Sectia asta e prea nasoala pentru ea, pur si simplu incarcatura nervoasa e prea mare pentru cineva atat de tanar – am vazut-o plangand de minim 5 ori in lunile astea. Daca va mai sta in sectia asta o sa clacheze nervos, cred. Dpdv al interactiunii cu pacientul si a documentatiei, sta probabil ceva mai bine ca mine. Dar are cunostinte mai putine de teorie, proceduri, terminologie (dar invata).

Lorenzo – Aproape cel mai priceput dintre italieni, daca s-ar forta sa invete engleza mai bine si daca ar vorbi-o mai corect, ar fi mai usor inteles si ar avea mai putine probleme. A deprins prostul obicei de-a pune din burta RR si temperatura la obs. L-am prins de 2 ori facand asta cand l-am rugat sa-mi ia obs unor pacienti de-ai mei pe care ii stiam cu temperatura scazuta si cu RR crescut… Nu respecta regula care spune ca nu faci injectii sc fara sa tragi perdeaua. Pleaca inapoi in Italia, si-a gasit un job acolo.

Luca – Cel mai capabil dintre toti italienii de pana acum, desi era super speriat cand a inceput, s-a adaptat cel mai bine la munca aici si este foarte, foarte tare in ceea ce face. Isi face treaba corect si fara bataie de joc. O singura data l-am vazut sa faca ceva gresit (administrarea de medicamente si feed pe NGT), dar altfel am numai cuvinte de lauda pentru el. Daca si-ar imbunatati un pic engleza si ar renunta la nesiguranta are toate sansele sa ajunga band 6 repede. Asta daca incidentul de saptamana trecuta nu-l va costa PIN-ul (a dat Oramorph i.v. – pentru ca a folosit seringa gresita pentru a trage un medicament oral, acum e investigat iar tot trustul a primit un e-mail in care ni se cere sa fim siguri ca nu repetam greseala lui).

Nicola – E ok ca asistent, dar se multumeste cu putin si vrea sa-si faca treaba doar la limita lui corect/suficient. Nu stiu daca a deprins obiceiul asta aici sau asa a venit, dar nu-i pasa. Se plangea tot timpul ca lumea nu se spala suficient pe maini aici, dar nici el n-o face mai des ca altii (sau cat de des ar trebui).

Irene – E inimoasa, dar engleza ei e proasta si nu intelege multe lucruri pe care pacientii sau colegii i le spun. Daca va schimba sectia o sa se descurce ok, zic eu.

Cristian – Sau “skinny Cristian”, cum ii ziceau unele colege ca sa-l deosebeasca de mine. Baiat foarte inimos, asistent ok, daca n-ar avea o engleza oribila, s-ar descurca mult mai bine. Cred ca o sa se descurce bine in sistemul britanic de sanatate.

Fabrizio – Nu am lucrat niciodata cu el. Nu mi-am format o idee pertinenta despre el

Leslina – Are cunostinte lipsa de anatomie/patologie. Dar are cunostinte bune de nursing. Ce scoala de nursing fac ei in Germania… nu stiu. A deprins obiceiuri proaste aici (e neatenta in prepararea medicamentelor, documentatia o face pe repede inainte si in bataie de joc, nu respecta anumite reguli de baza). Pe de alta parte, e destul de ok in grija de pacient.

Plus mai multi HCA decat as putea mentiona: Flora, Kristine, Charlotte, Adde, Mary, Ahmed, Cosmos, Nuggeeta, Cherwen, Arty, Sue, Susan, Daisy, Stephen. Unii sunt foarte ok (filipinezii), isi vor face treaba bine sau foarte bine, altii vor incerca sa te faca sa le faci si munca lor, altii pur si simplu nu vor face mai nimic, se vor plange daca le ceri sa faca ceva si vor incerca sa stea tot timpul in pauza.

La astia se adauga farmacisti, doctori, rezidenti, plus vreo 8 asistente care au plecat in aceste 5 luni si am lucrat prea putin cu ele ca sa-mi formez o opinie.

Cat despre mine:

Cristian: prea neincrezator in altii, incerc de prea multe ori sa fac totul singur, fac urat atunci cand nu imi iau pauzele deloc si sunt supraincarcat cu munca toata ziua, cand cate o problema de sistem de lucru apare, de multe ori ma enervez si devin agresiv in ton daca sunt acuzat de ceva in mod eronat sau mi se propune ceva absurd, ceea ce iese in evidenta atunci cand toata lumea tace si inghite aici. Intrerup interlocutorii des (pentru ca trebuie sa spun si eu ceva). Uneori nu ascult ceea ce interlocutorul spune, sau ignor evident (desi dau din cap a “da”). Pun prea multe intrebari, verific si reverific orice, ceea ce duce la pierdere de timp. (Si) Din cauza asta nu reusesc sa termin runda de medicamente de dimineata la timp, tot timpul sunt in urma. Inca nu stiu tot ce e de stiut si se vede in scapari mai mici sau mai mari (in documentatie, proceduri, utilizarea diverselor echipamente). Foarte des nu gasesc timp sa ma uit pe planul pentru pacient (cel scris de doctori). La plusuri as pune rezistenta la stres, usurinta in adaptare la situatii noi, grija pentru pacienti si sete de a invata lucruri noi tot timpul.

 

Bye-bye Respiratory Ward.

Oricate plusuri ai avut si oricat de multe lucruri am invatat aici, n-as mai veni inapoi nici macar pentru o tura de duminica (adica o gramada de bani):)

bye

24 de ore “dificile”

Tura a 4-a de noapte la rand. Alegerea mea, e tura bank. Alegerea mea, prostia mea.:)

Am inceput cu un handover foarte aiurea. Detalii putine, asistenta care pleca era cu gandul la copilul mic care era cu ea (nu stiu cine i l-a adus, pentru ca de plecat, a plecat singura cu copilul). Unui pacient trebuiau sa-i fie administrate fluide i.v. de cateva ore, mi-a pasat mie responsabilitatea.

Dupa aceea a urmat o tura cu o gramada de tratamente i.v. (deh, sectie de chirurgie), mai multe branule montate, o gramada de urinale date pacientilor si golite apoi, tracheostomy care 1 data/ora, o discutie draguta cu un lituanian tanar care se plictisea in spital postop (si de asta imi place sa fac ture aici, am mult mai des pacienti tineri), pauza scurtata mult pentru ca alta asistenta nu si-a luat pauza si am tot stat dupa ea degeaba, drumuri prin spital ca sa iau cate un medicament care lipsea samd.

La final de tura a trebuit sa merg si pe la HR ca sa semnez actul aditional la contractul de munca, act care oficializeaza trecerea mea la Salile de Operatii.

Apoi a trebuit sa fug pana acasa printr-o ploaie destul de deasa. Cand am iesit din spital, o alta asistenta tocmai intra cu o umbrela in mana si imi zice empatic “you’re gonna need an umbrella!”. No shit, Sherlock. Am ajuns fleasca la apartament.

Dus, mancare, schimbat, apoi merg cu Simone (un italian) sa semnam noile contracte de chirie, ne mutam intr-un apartament mai mare. Scapam de pakistanez, care, oricat de baiat de treaba ar fi, este extraordinar de incapabil sa pastreze un minim de curatenie sau macar sa nu faca mizerie ca un porc. Oricate discutii am avut cu el, nu are nici o problema sa faca si sa stea in mizerie.

Semnam, luam cheile, vizitam apartamentul un pic, apoi eu merg sa ma culc cateva ore.

In noul apartament am retea. In sfarsit nu o sa mai trebuiasca sa scot capul pe geam ca sa pot vorbi la telefon. Minune.:)

Dar mai intai facem 2 plangeri la accomodation office, pentru ca in noile noastre camere nu avem caldura in bai. Welcome to England.:)

La 14:30 ma trezesc, mananc ceva, apoi incep sa strang tot calabalacul meu.

In ianuarie veneam aici cu 1 troller mare si 1 troller mic. Acum am plecat cu aceleasi 2 trolere, 2 ghiozdane si 3 carucioare de supermarket (din alea mari). Noroc ca nu schimb orasul, altfel ar fi trebuit sa arunc multe porcarii.:)

Am mutat tot calabalacul, apoi am inceput sa fac curat in noul apartament.

Nu era murdar, dar curatenia era (la fel ca multe alte lucruri facute de britanici) de fatada. Dupa inca 2 ore si un drum pana la Lidl ca sa-mi cumpar dezinfectante si manusi si carpe si altele, termin.

La final am avut un moment oarecum straniu, cand prin gradina din spatele blocului a trecut o vulpe mica, ce s-a oprit sa se holbeze la mine (stau la parter) cam 1 minut. Probabil era vreo vrajitoare, pentru ca ce-a urmat a fost ca urmarea unui blestem.:)

Se intoarce si Simone si vine cu ideea geniala sa gatim cina amandoi, ca sa inauguram noul apartament si pentru ca amandoi eram obositi si urmeaza sa muncim maine.

Zis si facut. Pornesc cuptorul, il las sa se incalzeasca si ma duc sa aduc niste lucruri din camera. Pica lumina in camera. Ma duc la panoul principal, era doar o siguranta cazuta, dar nu cea de la lumina. Simone imi zice ca miroase ceva ciudat, mergem in bucatarie, cuptorul electric (gol) luase foc si scotea o gramada de fum negru. Toate prizele si toate echipamentele din bucatarie erau moarte. Inclusiv Boilerul. The horror.

Fac sesizare telefonica la cei care se ocupa, imi promit ca va veni cineva “in the next 24 hours”. Atata se poate “de urgenta”.

Ma apuc sa gatesc niste pui la tigaie (aragazul merge). Cum aveam lumina cam chioara, am reusit sa ard ceapa (dar puiul a iesit chiar gustos).

Atunci a pornit alarma de incendiu. I-i-i-i-i-i-i-i-i-i-i.

Sesizare la cei care se ocupa din nou, imi proit ca va veni altcineva “in the next 40 minutes”. Peste 10 minute ma suna enjenerul care se ocupa de asta, promite ca ajunge “in about 30 minutes”.

Intre timp, Simone isi pune niste dopuri in urechi (aparent are asa ceva pentru ca are prieteni care sforaie), eu castile si dau drumul muzicii.

Nu stiu daca a mai mancat si altcineva o cina in sunet de alarma de incendiu si muzica-n urechi, la o lumina chioara, dar eu, unul, n-am mai facut-o pana azi si nu-mi doresc s-o mai fac.

Simone vine cu ideea sa cumparam gheata de la Lidl si sa o bagam in frigider ca sa nu pierdem toata mancarea perisabila. Zis si facut.

Pana la urma vine enjenerul si reseteaza alarma.

Si ne spune ca asta se intampla des in cladirea asta, pentru ca senzorii de alarma sunt pozitionati foarte aiurea (chiar langa aragaz). Cum hota nu functiona pe motiv de electrice distruse, e evident ca senzorul s-a speriat de ceapa mea organica prajita prea mult:)

Si ne da codul de resetare pe care putea sa ni-l dea si la telefon. Pentru viitor.

Rabbit-jumping-breaks-rules

Ce ma amuza sa vad cum nu respecta multi britanici regulile, dar pozeaza in mari “bine educati” si care respecta cu strictete legile.

Oricum, mancarea a fost buna. Macar atat.

Am facut dus in fosta mea camera pana la urma, aici nu avem lumina, boiler sau aragaz

Si inca mai astept dupa alt enjener-electrician care sa ne redea miracolul apei calde si pe cel al frigiderului.:)

Si maine dimineata am prima mea tura in Sala de Operatie. Si enjenerul nu vine si mie mi se inchid ochii…

 

L.E. E ora 3 si am curent, caldura, frigider, lumina. Cuptorul e mort, ala va trebui inlocuit. Bleah.

Explicatia 1 pentru “enjener”:

Tata a fost inginer proiectant de masini si utilaje grele. Dupa ce a terminat facultatea, cand era inca burlac locuind singur prin centru, in Bucurestiul anilor ’70, o tiganca il tot batea la cap intr-o zi “hai sa iti ghiceasca baba”. “Hai frumosule, chiparosule” etc. Cand a vazut tiganca lipsa succesului, s-a apucat sa-i zica “hai, nu fi zgarcit, scartare, zgarciobule.”. La final, ultima ocara aruncata a fost “enjenerule“. (cu accent pe primul e).

Explicatia 2: aici toti instalatorii si electricienii se numesc “engineers” – chit ca nu au facut facultate de 5 ani sau ceva de genul. E un pic gresita nomenclatura, sa zicem asa.

De ce nu-mi plac mie agentiile de plasament de forta de munca

In primul rand, accept ca sunt un “rau necesar”. Si stiu ca nu te forteaza absolut nimeni si nimic sa apelezi la ei. Si da, ofera avantajul interviurilor purtate prin skype sau chiar fata in fata in Romania, fara sa fii nevoit sa te duci in tara unde vrei sa lucrezi pentru asta. De asemenea, iti ofera si consultanta (daca ai nevoie) pentru completarea actelor. In anumite cazuri pot negocia in numele tau cu angajatorul ca sa obtina conditii mai bune in contract.

Pe de alta parte, ofera si o gramada de motive de nemultumire. Poate pentru unii nu conteaza asta, poate multi vor zice “a fost alegerea ta, ai primit o oferta de munca, acum te plangi aiurea”. Corect. Exista o relatie contractuala intre agentie si client si, ca in orice relatie, exista motive de nemultumire. Care sunt ale mele:

  • Agentiile iti asculta/citesc dorintele tale (de tipul “vreau sa ajung intr-un spital, intr-o sectie de…, vreau si cazare undeva pe langa spital pentru putin timp”) si apoi iti ofera de multe ori altceva. De mai multe ori a trebuit sa spun ca nu, nu vreau sa merg sa lucrez in azil, ca nu, nu vreau sa lucrez in sectia nu-stiu-care, ca nu, nu vreau sa stau intr-un hostel cateva saptamani. In aprilie imi cautam un nou loc de munca, am vazut un ad pe facebook, o agentie britanica se lauda cu “looking for scrub nurses in London“. Imi jurasem ca nu mai apelez la vreo agentie vreodata. Am zis sa incerc, cat de rau poate fi. Completez un formular, uploadez cv-ul updatat. Ma suna un Gigel in cateva minute (wow), se apuca sa ma intrebe daca am PIN si daca am mai lucrat in UK. Asta desi spusesem si in formular si in CV unde lucrez ca Asistent Medical (deci clar “cu PIN”). Apoi se apuca sa-mi laude o oferta a unui spital din Basildon. Care e la fel de aproape de Londra cum e Ploiestiul de Bucuresti. Nu ca am ceva cu Ploiestiul, dar daca eu zic ca vreau sa lucrez in Bucuresti, e evident ca nu vreau s-o fac la 60 km distanta de orasul respectiv, nu? Cand ii spun ca am zis clar ca vreau Londra, imi lauda alt spital (din centrul Londrei acum), unde imi spune ca as putea lucra intr-o sectie de… Respiratorii. L-am intrebat daca a citit ce am scris eu in formular sau daca are probleme in a intelege ce ii zic eu: “I want a job as a scrub nurse“. I-am zis sa ma mai contacteze doar daca are asa ceva. Si asta e doar un exemplu recent. Acelasi tip de raspunsuri le primeam si anul trecut, cu adaugarea ca mi se spunea verde-n-fata “cum iti permiti sa-ti doresti ceva anume, esti la inceput de cariera, accepta ce iti oferim noi”. Auzi, ma, dar poate eu nu vreau sa apelez la serviciile tale, atunci.
  • Agentiile nu iti vor spune aproape niciodata informatii relevante despre spitalul sau sectia unde urmeaza sa lucrezi. Poti (si ar fi chiar bine) sa intrebi tu la interviu lucruri de genul “cati pacienti are fiecare asistenta in medie, aveti probleme de personal in sectie, cate externari/internari aveti intr-o zi” – lucruri care iti spun cat de grea poate fi sectia respectiva (daca e de medicina generala). Altfel nu o sa auzi decat fraze goale de genul “mentorship programme, excellent career opportunities, great for learning” si alte prostii. Cand vii aici si vezi ca trebuie sa te lupti ca sa primesti cursuri de canulatie sau pentru utilizarea unui glucometru si multe alte lucruri care sunt esentiale in munca ta de zi cu zi (si pe care le aveai din start in tara ta), frazele lor goale sunt doar un motiv de frustrare in plus.
  • Nu vei afla cum arata locul unde urmeaza sa locuiesti decat foarte greu – sau deloc. Aparent, acest detaliu nu este important pentru cineva care se asteapta sa iti schimbi orasul si tara ca sa vii sa lucrezi in alta parte.
  • Iti incetinesc de multe ori inutil procesul de angajare. Fiecare spital are un set de acte pe care le cer, plus un set de hartii pe care le vor completate. E evident ca daca totul trece printr-un intermediar, viteza de prelucrare scade. Unei colege de clasa, cei de la o agentie mult-laudata i-au pierdut hartiile de 2 ori, asta desi ea avea deja biletul de avion luat si trebuia sa plece. Eu am trimis dovezi de vaccinare si radiografie noua cord-pulmon + interpretare la agentia mea, cand am ajuns aici, cei de la Occupational health nu primisera nici o hartie. Hartia de la NMC cu PIN-ul le-am trimis-o de 3 ori doar celor de la agentie. Si tot mi-au mai cerut-o o data cei de la spital, cand am ajuns. Am mai mentionat prima mea oferta de angajare aici, pe care am primit-o in august, pe 19. Abia in septembrie am primit primul e-mail de la agentia respectiva ca sa imi dea o lista cu hartiile pe care le vor ei. Si au revenit cu un e-mail (nu cu telefon) abia dupa 3 saptamani. Si oricum ei se “laudau” cu o perioada de evaluare a dosarului de aproximativ 3 luni. Stiu ca unii vor sa aiba timp sa se pregateasca samd. Dar mie nu-mi convine aceasta incetinire inutila. Nu ca ar dura mult mai putin procesul daca o faci de capul tau, dar 4 saptamani de aici (fara preaviz) sunt altceva decat 12-14.
  • Uneori iti vor zice ceva sau vor promite ceva, dar vor face altceva, sau vor spune ca nu au zis acest lucru. Am din nou exemplul din august. Desi au niste angajati ok (buna, Gabriela), unii de acolo chiar sustineau sus si tare ca ei nu au zis ca pot sa dau un al doilea interviu la alt spital – dupa ce l-am dat pe primul. Am avut prevederea sa-mi pastrez e-mailurile, in care, credincios felului meu de-a fi, am intrebat si in scris daca nu e nici o problema daca dau 2 interviuri la 2 spitale diferite – si mi s-a raspuns ca nu, nu e nici o problema. Si asta nu e singurul exemplu, la a doua oferta primita, cei de la agentie promiteau ca vor reveni cu detalii a doua zi dupa interviu. Au revenit cu detalii dupa 10 zile. Apoi dupa inca 2 saptamani. Apoi 2 luni nu au mai zis nimic – adica nu au raspuns la telefon sau la e-mailuri. Dar cand mi-au rescris si le-am zis ca nu ma mai intereseaza oferta lor, s-au aratat asa de ofensati ca ii refuz.
  • Cateodata poti fi pur si simplu mintit. La spitalul meu am dat interviu pentru o sectie. Inainte de interviu de la agentie mi s-a zis ca va fi pentru Chirurgie. De fapt a fost Gastroenterologie, am aflat asta DUPA interviu. Apoi mi s-a spus ca nu au posturi libere pentru Chirurgie si ca ar trebui sa astept pentru asta. Apoi in ianuarie, la 7 zile inainte de plecare, mi-au dat un e-mail (nici macar telefon) sa-mi spuna ca, de fapt, ei vor sa incep pe Neurologie, pentru ca postul pe Gastro nu mai e disponibil si ei “abia au aflat”. Am trecut peste ei, am sunat direct la HR la spital, am aflat ca agentia stia deja de 1 luna de asta si ca imi pot oferi un post pe Respiratorii pentru moment, atata e disponibil in spital acum. Asa am inceput unde am inceput. Lunile astea am facut bank shifts pe la Chirurgie generala si la Ortopedie. Am vorbit cu unit managerii de aici. Aveau posturi libere si aici in decembrie SI in ianuarie, HR-ul stia, dar nu vroiau sa se agite sa schimbe cateva date in contractul meu sau sa negocieze cu agentia pe tema schimbarii diviziei (chirurgia are divizie proprie – cu sectii proprii, cu matroana proprie, medicina generala e alta divizie – alte sectii, alta matroana). In esenta, everybody lies.
  • Niciodata, sau aproape niciodata, nu se va ma interesa despre soarta ta cineva de la agentia care a incasat 1000-2000 lire sau mai mult pe spinarea ta. Nu, nu vreau sa ma tina cineva de mana si sa-mi spuna ca totul va fi bine si ca lumea e plina de floricele si norisori pufosi. Dar in durerea mea, tot trimiti oameni intr-un spital care poate e de tot rahatul (ca doar de aia au nevoie de atatia noi angajati, atat de des), poate te-ar interesa sa auzi cum e viata mea acolo, ori sa ma ajuti sa scap de acolo (si sa castigi noi bani pe urma mea) ori sa le prezinti situatia reala urmatorilor catindati la onoarea de-a lucra in spitalul respectiv.

De ce toata postarea asta?

Azi-dimineata am primit un e-mail de la angajata agentiei prin care am inceput lucrul in spitalul meu, in extraordinara mea sectie. Cea care m-a mintit despre una si despre alta.

Ce ma intreaba la 5 luni dupa ce stie ca am inceput sa lucrez in spital ca Registered Nurse (cu PIN si toate zorzoanele)?

Screen Shot 2016-05-19 at 09.07.47