1 an ca Asistent Medical in Anglia

Pe 14 ianuarie 2016 aterizam pentru prima data in viata in tara lui Shakespeare.
Pe 15 ianuarie mergeam la spital, primeam uniforma si cardul-ecuson de acces, pe 18 ianuarie aveam “corporate induction day“.
Pe 19 ianuarie terminam prima mea zi de lucru ca asistent medical.

Tot atunci am scris si primul meu post din seria despre viata de asistent medical in Anglia. Cu exceptia unor variatii date de share-urirea postarilor mele pe facebook de catre necunoscuti, blogul meu s-a stabilizat la cam 1000 de vizualizari pe zi (476.000 in total in 2016).

Ce pot spune dupa primul an in Anglia, combinat cu primul meu an din noua mea cariera de asistent medical?

In primul si primul rand – atata timp cat vii cu niste țeluri clare, deloc exagerate, perseverezi si nu te lasi doborat de dificultati, poti sa reusesti destul de multe lucruri aici. Desigur, cu anumite limitari.

Ce mi-am propus eu inainte sa plec din tara pentru primul an?

Sa strang cat mai multa experienta in cat mai putin timp, sa ma asigur ca-mi place meseria pe care mi-am ales-o, sa descopar in ce specialitate as vrea sa lucrez mai departe (la alegere din terapie intensiva, cardiologie si sala de operatie/chirurgie), preferabil sa ajung sa lucrez in sala de operatie, sa strang o suma de bani – facand overtime pe unde se poate, sa obtin un job in Elvetia.
La asta ma tot refeream eu cand ma refeream in 2016 la “planul meu pe termen lung”…

Am reusit in mare ce mi-am propus, mai putin punctul cel mai important (ultimul). Cel mai frustrant esec al meu din anul asta – in special pentru ca NU am primit un raspuns la intrebarea “de ce am mai fost chemat la interviu daca oricum nu aveam diploma necesara?“.

Poate unii se intreaba cum stiu ca imi place meseria mea? Cand m-am intors la munca dupa concedii nu am facut-o niciodata cu scarba, teama sau nervi.
Sau cu frustrari din alea ascunse “înapoi la scârbici”, “back to hell”, “I hate coming back to this place” samd.
Da, am si am avut motivele mele de nemultumire cu privire la multe lucruri in anul asta, dar rezolvarea a fost si ramane simpla: schimbarea sectiei de spital si/sau schimbarea spitalului. Nu m-am gandit niciodata ca as regreta decizia luata acum 5 ani “vreau sa devin asistent medical“.

Nici macar decizia de-a veni in Anglia nu o regret. Unica problema a fost si ramane faptul ca sotia mea nu a fost cu mine decat cateva luni – dar asta se va schimba in bine in curand, deci, precum zice poetul in Aferim!, “toate trece (sic!), chiar si ploaia cea mai rece“.

Ce pot sa zic e ca meseria asta te supraincarca cu mici intamplari de care iti aduci aminte mai tarziu, lucruri care te marcheaza sau te emotioneaza, dar de care inveti sa te descarci cat mai repede, altfel te scurtcircuitezi. Am si amintiri placute si neplacute, am avut si zile grele sau mai putin grele, am avut si zile usoare, mi-a murit primul pacient din cariera, apoi si al doilea. Nu pot sa uit greseala mare pe care am facut-o in timpul unei operatii – din cauza mea un om a avut nevoie sa fie operat din nou.

Nu stiu cate lucruri o sa mai retin peste 5 sau 10 sau 20 de ani, dar macar sunt scrise aici (sau pe facebook). 🙂

Ce as mai putea spune dupa un an in Anglia?
E mare nevoie de asistenti medicali, daca ai un pic de incredere in tine si competentele tale, sunt o gramada de moduri de-a munci pentru a castiga mai multi bani. De la banala munca in “in house bank” in spitale NHS (sau private), la agency work – fie in spitale NHS, fie la privati, fie in care homes, e cate ceva pentru fiecare.

La asta se adauga posibilitatea urmarii unor cursuri suplimentare la facultate, pe care unii angajatori se ofera sa le plateasca, in anumite conditii. Cursuri unde inveti multe, dar te si ajuta sa castigi mai mult – dandu-ti acces la posturi ceva mai bine-platite.

Este Anglia tara ideala unde sa emigrezi? Habar-n-am. Atata timp cat ai un job, e o tara destul de ok. Oamenii sunt fals-politicosi si fals-zambitori, dar sunt si destul de sociabili. Ierarhiile nu sunt la fel de apasatoare ca in Romania – o sa vezi mai rar persoane care au o oarecare autoritate ca abuzeaza de ea. Unele lucruri sunt un pic mai ieftine sau cam la acelasi cost ca in Romania (mancarea la supermarket, majoritatea serviciilor bancare, mersul la sala), altele sunt mai scumpe (transportul, telefonia, distractia), altele sunt foarte pana la incredibil de scumpe (chiriile / achizitia unui apartament). Multe servicii sunt de calitate indoielnica aici, birocratie exista si poate fi deranjanta si cate si mai cate. Au facut si o mare tampenie cu votul pentru Brexit – deci sunt multi tampiti si la ei. Vremea nu e ca in Romania, dar nu e mult mai rea. Avem mai multe zile innorate aici si verile sunt destul de capricioase, dar macar iernile sunt destul de blande fata de Romania.

 

Daca e ceva ce n-am zis pana acum despre emigrarea in Anglia, ar fi ca e o tara unde trebuie neaparat sa te adaptezi la cum fac ei lucrurile. E adevarat, “zi ca ei si fa ca tine” din Romania merge si-aici, dar cel mai bine merg lucrurile cand pur si simplu te obisnuiesti sa gandesti sau sa actionezi ca ei atunci cand trebuie.
Desigur, asta e un truism, se aplica in orice tara ai emigra. Ce vreau sa zic e ca ai parte de mult mai putine frustrari daca inveti sa faci lucrurile their way.

Nu in ultimul rand, dupa un an pot spune ca imi e si mai usor sa fiu chemat la interviuri – si agentiile de recrutare ma considera mai usor de plasat (si de spamat cu oferte pe e-mail). Timpul trece repede, acum pot usor trece la un spital privat in sala de operatie, ceea ce la mine in zona se traduce cu o marire de salariu de 5000 lire brut pe an (sau aproape 5 lire in plus pe ora). Trebuie doar sa ma conving ca fac miscarea potrivita.

Si ultimul lucru: mi-am stabilit deja noi obiective pentru anul asta si mi-am pastrat planul pe termen lung. Sa vedem ce voi reusi.

dropdamic.gif

Drama inutila

Calmul nu e intotdeauna punctul forte al unor chirurgi. Desi e o meserie in care calmul se invata (vrei, nu vrei), nu stiu cum se face ca mai dau din cand in cand si peste agitati.

Astazi am avut un incident in sala de operatie. Incident care, privit in retrospectiva, era total evitabil, dar care a fost exagerat inutil de un chirurg nemultumit (pe buna dreptate nemultumit, dar chiar si-asa). Incident inutil dramatizat, intr-un final.

1 ora am stat ca tampitul scrubbed langa pacientul anesteziat, fara chirurg in sala de operatie, si tot timpul ma gandeam ca totul e pur si simplu dramatizat pana la caricatura, ca intr-o comedie americana.
Asteptam sa apara un personaj exagerat care sa zbiere dramaaaaaa, apoi totul sa se rezolve.

 

Ma rog, totul chiar s-a rezolvat, am terminat toate operatiile din lista zilei, ba chiar la timp (am plecat de la spital la 17:50), dar totul ar fi putut fi mult, mult mai simplu.

Ce s-a intamplat?

 

In ORL (si nu numai) avem anumite operatii care necesita laser (sau se pot face mult mai eficient cu laser). La noi in spital la ORL avem 2 tipuri de laser, unul cu CO2 (folosit in special pentru microlaringoscopii), altul cu potasiu-titanil-fosfat (KTP, folosit pentru operatii in otologie).
Desi am cerut training de mai multe ori de la band 7-le meu si am atras atentia asupra faptului ca nu avem asistente medicale suficiente care sunt laser-trained, de cand am inceput eu aici si pana acum am avut de mai multe ori problema “who can we get to operate the laser, who is laser-trained?“.

Acuma, totul suna foarte Star Wars, dar totul este destul de lipsit de complicatii. Setarile laserului sunt cerute si verificate de chirurg, tot ce trebuie sa faca asistenta “laser-trained” este sa conecteze aparatul la priza speciala, sa ii dea drumul cu o cheie speciala, sa se asigure ca tot teatrul are ochelari de protectie si ca nu poate intra nimeni direct in incapere fara a fi avertizat in prealabil de faptul ca laserul functioneaza si apoi sa porneasca si opreasca un intrerupator care permite folosirea laserului in burst-uri. Trainingul dureaza 20-30 minute, cel mai important e sa ai certificatul de “laser-trained“, atat.

In momentul asta mai avem doar 3 asistente care sunt “laser-trained“. Pana acum 1 luna erau 4, dar 1 s-a pensionat. Problema e ca doar aia care s-a pensionat (fosta band 7 de la ORL) si inca una fac des operatii cu laser, restul fac cam 1 la cateva luni. La ORL avem cam 1 operatie cu laser la fiecare 2 saptamani (cateodata ceva mai des).

Long story short, astazi ni s-a spus de la team briefing-ul de dimineata ca vom avea nevoie de laser pentru operatia a doua a zilei. Drept urmare, colega mea de azi (cea mai experimentata dintre cele laser-trained) a fost scrub pentru prima operatie, urmand ca eu sa fiu pentru a doua, iar ea sa actioneze laserul. La 11 vine un band 7 si ii zice colegei mele ca trebuie sa mearga la o porcarie de intalnire pe la 12, intalnire care va dura 1 ora, maxim. I-am atras atentia ca ne trebuie cineva laser trained pentru operatia a doua, a zis ca va rezolva.

A rezolvat pe naiba.

La 12 m-am trezit ca suna sa ne zica sa plece colega mea mai repede, operatia de dimineata tocmai se termina, noua colega care a venit ne zicea ca habar nu are laser si nu a fost trainuita niciodata pentru asta, cea de-a 3a colega se plangea ca vrea sa mearga la masa atunci, colega mea care era scrub imi cerea sa ma scrub repede si sa termin eu operatia.

Pana la urma am scos-o la capat. Am sunat alta colega (laser trained) care era in alt teatru azi, i-am zis ca vom avea nevoie de ea pe la 1 si ceva pentru laser, colega de dimineata a terminat operatia si a fugit direct la intalnire, lasandu-ma pe mine sa fac handover, cea de-a 3a colega s-a dus la masa.

Dupa ceva asteptari (pentru ca cineva de la receptie nu a chemat pacientul din sectia de ambulatoriu, desi i-am cerut s-o faca), am inceput operatia.

Chirurgul ne-a spus de minim 5-6 ori in timp ce pregateam operatia ca va avea nevoie de cineva care sa opereze laserul “soon”. O colega a sunat-o pe la 13:00 (la cam 15 minute dupa ce a inceput operatia) pe cea care trebuia sa ne ajute, care ne-a zis ca abia si-a luat pauza de masa, sa o sunam cand avem nevoie de ea si vine in 2 minute.

1 ora apoi chirurgul a operat, in stilu-i caracteristic (cere multe instrumente unul dupa altul, te pune sa deschizi seturi dupa seturi pentru cate un instrument mic, pe care il foloseste 1 secunda si atat si tot timpul te grabeste sau te repede daca nu i-ai dat microinstrumentul x la 1 secunda dupa microinstrumentul y).

La 14:05 imi zice “I will need the laser soon, Christian”. Am terminat o verificare pentru care abia atunci am gasit timp (desi trebuia s-o fac la inceputul operatiei, dar n-a fost timp atunci, imi cerea sa tot deschid seturi noi de instrumente), apoi i-am cerut colegei ramase sa o cheme pe cea laser-trained.

Colega a sunat, a aflat ca respectiva colega era deja scrub pentru o histerectomie, pentru ca nu era cine altcineva sa fie scrub pentru o operatie atat de complicata…

Cand a auzit asta, chirurgul a explodat. A inceput sa urle (la propriu) ca ne-a tot zis de mai mult de o ora ca va avea nevoie de laser, de ce nu e nimeni acolo atunci, de ce nu e prima colega in teatru, de ce a doua e scrub in alta parte cand el are nevoie de ea, de ce nu avem pe nimeni altcineva laser-trained, de ce avem nurses care nu au trainingurile necesare, de ce nu este ascultat cand cere ceva.

Nu a injurat (macar atat), dar a urlat cam 10 minute ca va inchide operatia atunci, va trezi pacientul si ii va spune ca nu a avut personal pentru a face operatia.

La 14:20 intra pe usa colega de dimineata, proaspat revenita de la intalnire, cu mancarea in gura, inca mestecand-o, si muta laserul ca sa poata fi folosit. Chirurgul continua sa urle ca e prea nervos, nu mai poate face asta, inchide operatia si isi arunca manusile. Apoi scrie in op notes ca nu are nurses pentru operarea laserului, apoi iese pe usa afara zbierand “I am to upset to do this, wake up the patient”.

Anestezistul (consultant, echivalentul unui medic primar din Romania) nu a fost in sala de operatie in timpul asta, am avut doar rezidentul lui, care habar-n-avea ce sa faca. Am escalat situatia la theatres coordinator, care a escalat la matroana, care a escalat la divisional leader (teatrele tin de anaesthetics, divisional leader e o anestezista foarte infipta). Au fost sunati seful clinicii de ORL, un alt otologist care era in spital atunci, a fost implicat si seful clinicii de maxilofaciala (habar-n-am de ce), impreuna, toti sefii si sefuletii astia au stat si negociat 40 de minute ce sa faca. Timp in care pacienta a stat anesteziata degeaba pe masa de operatie.

Pana la urma s-a decis ca operatia va fi terminata de celalalt otologist (dupa ce a reusit sa vorbeasca la telefon cu primul chirurg, care a plecat la nu-stiu-ce-intalnire si el, intre timp).

La 15:30 noul chirurg a redeschis operatia, la 16:20 a terminat. Pacienta a fost trezita, era bine-mersi in postop pe la 17:45, cand ne-am dus ultimul pacient acolo.

Inainte de a termina, chirurgul nou a reusit sa ma intepe pe mine cu un microinstrument care arata ca un ac lung (care fusese deja folosit in pacienta). La finalul operatiei m-am spalat si am cautat orice urma de sange sau de intepatura (fara succes). Dar intepatura e intepatura, trebuie sa ma duc la Occupational Health. M-am dus acolo, de acolo m-au trimis la A&E.
La A&E m-a plimbat un idiot de la un ghiseu la altul (desi tot el era cel care mi-a raspuns si la al doilea ghiseu). Desi i-am spus clar ca sunt angajat al spitalului care a avut un needlestick injury in sala de operatie si ca lucrez aici de 1 an de zile, i-am dat inclusiv badge-ul meu cu poza si nume, el m-a luat la interogatoriu “de cand esti in tara, ce etnie esti, care e adresa ta, de ce nu ai numar NHS, ai GP, de ce nu ai GP, trebuie sa anuntam Home Office ca locuiesti aici de 1 an si nu ai GP, Home Office care te va contacta ulterior si te va pune sa platesti pentru orice servicii vei primi acum“. Colac peste pupaza, trebuia sa mai si astept 4 ore pentru ca un asistent supraincarcat cu munca sa imi ia sange pentru analize (pe care boul anterior imi zisese ca urma sa le platesc).

Mi-am pierdut cumpatul, i-am zis ca n-am sa mai fac asta daca au de gand sa imi ceara bani, desi platesc taxe mai mult decat el si m-am intors la mine la teatre, urandu-peste umar boului sa fie si el interogat la fel cand va veni vreodata la spital.

La teatre mi-am terminat lista pentru ziua de azi, am facut un incident report despre needlestick injury, apoi am plecat acasa.

 

Pentru oricine o mai fi vreodata in situatia mea, citez de pe site-ul NHS UK:

Hospital treatment is free to people classed as ordinarily resident in the UK. This is not dependent on nationality, payment of UK taxes, National Insurance contributions, being registered with a GP, having an NHS Number, or owning property in the UK. 

To be considered ordinarily resident, you must be living in the UK on a lawful and properly settled basis for the time being – you may be asked to prove this.
ordinarily resident” e descris in Guidance on overseas visitors hospital charging regulations, Chapter 3 page 27

(i) is lawfully in the UK … EEA nationals are almost always here lawfully
(ii) is here voluntarily – it will be rare for a person not to be in the UK voluntarily; and
(iii) is properly settled here for the time being… there is no requirement for any person to actually be living here permanently or indefinitely in order to meet the ordinary residence test. There is no minimum period of residence that confers ordinarily resident status.

 

Maine ma duc sa fac o plangere impotriva boului respectiv si nu ma opresc pana nu primesc un raspuns oficial de la cineva de la A&E.

Drama inutila cere drama inutila!

De la teorie pana la practica te mananca… bacteriile

Printre principalele atributii ale jobului meu ar fi cea de a fi “avocatul pacientului“, sa fiu cel care incearca sa actioneze pentru binele pacientului pe cat posibil.

In spitalul meu (si presupun ca in tot NHS-ul) se fac cursuri peste cursuri pentru tot felul de lucruri, multe dintre ele trebuie repetate la 12/24/36 luni. Unele sunt doar pe calculator, altele sunt doar in sala de curs, altele sunt o combinatie de calculator + curs. Unele dintre cele care trebuiesc repetate 1 data la 12 luni sunt cele despre Infection Control.

In afara de cursuri, avem afise peste tot in sputal cu tot felul de mentiuni “de retinut” despre preventia si controlul infectiilor. Avem un departament special de Infection Control. Avem controale inopinate ale unor angajati de la IC care vin si fac observatii daca cineva incalca regulile de baza de preventie a infectiilor. Sunt destul de stricti, dar si destul de corecti. Se iau de toata lumea, fie vizitatori, asistenti medicali sau medici.

La intalnirile cu band 7 (“line manager”) sau band 8 (matroana), destul de des ni se aduce aminte sa “challenge” pe cei pe care ii vedem ca vin in haine de afara in teatru, ca nu se spala pe maini, ca nu folosesc manusi, ca fac septic proceduri care ar fi trebuit facute in conditii de asepsie samd

 

Singura problema e ca am vazut de mai multe ori chirurgi sau anestezisti intrand in sala de operatie cu hainele de afara, chirurgi care doar isi pun manusi sterile si apoi pun mana (cu instrument) pe pacient (fara sa aiba halat steril), chirurgi care distrug sterilitatea unei proceduri daca se grabesc si nu vor sa astepte cateva minute pana runner-ul aduce cate ceva ce nu avem in interiorul teatrului si ne-ar permite sa continuam operatia steril.

Din fericire, sunt cazuri mai rare, de cele mai multe ori sunt in proceduri de ORL (la ORL se poate dezbate pe marginea inutilitatii sterilitatii in proceduri facute in gura sau in nas, dar nu si la operatii in urechi sau gat), as putea fi acuzat ca sunt mai catolic decat papa. Dar asta nu se intampla doar la ORL.

Dar ideea e ca tot personalul din partea de nursing nu vine cu haine si incaltari din afara spitalului IN teatre, de ce doctorii isi permit sa incalce politica spitalului in privinta asta? Si de cele mai multe ori inclusiv band 7-ii carora le arat ce fac doctorii respectivi nu prea au ce sa le faca. Le fac observatii si doctorii le ignora.

 

Astazi am facut o tura in sala de operatii de urgenta (CEPOD). Am avut 3 operatii mari si late toata ziua. O laparotomie evacuatorie pentru o sarcina ectopica rupta, o curatare si inchidere a unei laceratii masive pe o frunte si o procedura Hartmann’s.
La sarcina ectopica am fost runner pentru band 7-le de la Ginecologie (care a fost scrub nurse pentru operatie), asistenta medicala cu zeci de ani de experienta, band 7 aici de ceva ani buni.

Am pregatit (steril) masuta pentru cateterizare urinara, doctorita rezident de ginecologie a zis c-o cateterizeaza ea (la noi la teatre nu lasa barbati sa cateterizeze femei si viceversa), s-a spalat, a pus manusi sterile si apoi astepta sa termine anestezistii intubarea. Intre timp am continuat sa dau consumabile sterile catre scrub nurse.
Cand am vazut ca anestezistii au terminat intubarea si inductia anesteziei, ma intorc s-o ajut pe doctorita cu pregatirea pacientului.
Sa imi pice fata cand vad ca aia pune manusile sterile pe patura si cearceaf si le da la o parte.*

Ii atrag rapid atentia scrub nurse-i, care imi zice sa-i ofer niste manusi sterile noi doctoritei. Fac asta, o intreb politicos ce masura de manusi are.

Doctorita face pe ofuscata, imi zice ca manusile ei sunt sterile, care e problema. Ma intorc spre band 7, aia ii zice din nou ca ii dam noi manusi sterile noi, “untouched”. Doctorita ignora asta si pune direct mana pe cateter si pe fasele (care ERAU sterile) si incepe sa curete meatul urinar si continua cu cateterizarea.

Nu ma asteptam sa ii tranteasca un policy in fata doctoritei, dar chiar ma asteptam sa aiba ceva mai multa autoritate in fata ei in situatia data.

challenge

Toate astea se petreceau fara presiunea intensa a timpului, era o urgenta chirurgicala si minutele contau, dar nu atat de mult incat sa faci o procedura sterila… nesteril.

Acuma, chestia e ca mi s-au facut 3 observatii pana acum deja (din partea unui chirurg si a 2 anestezisti) cum ca “I do not know my place in the operating theatre“. De fiecare data au fost cazuri asemanatoare, in care mi-am manifestat nemultumirea cu anumite lucruri. De data asta a fost de fata un band 7, care a avut si mai putina autoritate ca mine.

 

Ulterior am discutat cu ea, mi-a zis ca am facut foarte bine ca i-am zis, ca a fost foarte gresit ce a facut doctorita, ca nu aveam ce sa mai facem pe moment, ca macar am insistat sa i se dea antibiotic pacientei si ca in viitor sa fac un Incident Report daca vreun doctor mai face asta.
Sincer, as fi facut asta de azi, atata doar ca IR1-urile ajung tot la band 7… Ce era sa zic in raport, “I escalated this to the band 7, who did nothing”?

Pentru un spital care face mare tam-tam pentru posibilitatea oricui de a trage semnale de alarma in orice situatie, realitatea e ca ai foarte putine posiblitati de a schimba ceva.

Oricum, deloc intamplator, de cand mi s-au facut acele observatii mi-a scazut placerea de-a mai veni la munca si au inceput sa ma deranjeze niste lucruri care pana atunci erau usor de ignorat.

La ultima discutie cu band 7-le meu (cel de Maxilo-Faciala/ORL), cand i-am zis problemele astea si mi-a zis “sa nu o iau personal”, pentru ca doctorii nu sunt obisnuiti sa fie luati la intrebari (oricat de indreptatite ar putea fi), i-am zis ca daca vroiam sa urle un doctor la mine cand el greseste, puteam foarte bine sa raman in Romania.

Data viitoare cand o sa mai am discutia asta cu el o sa fie cu alta fraza “prefer sa fac asta in alt spital, cu alti doctori“. Chit ca o sa se poarte la fel sau mai rau, macar o sa fie unii noi. 🙂

 

  • Mentiune: pentru cine nu stie, contaminarea cateterelor urinare in momentul inserarii lor sau nerespectarea principiilor de asepsie si antisepsie la cateterizare este unul dintre principalele motive pentru dezvoltarea de infectii urinare asociate cateterelor urinare.

Cum sa te prefaci ca muncesti in Anglia

Sau cum sa mimezi ca esti un profesionist.

Sau, in traducere de Ferentari (sa ma scuze cititorii mei mai crestini), cum sa fii un bulangiu imputit si sa scapi basma curata tot timpul.

In sala de operatie, echipa de nursing e formata din 3 oameni. Saptamana asta am avut inca 2 cazuri (dintr-o serie lunga) in care persoana a 3-a (diferita, de fiecare data cineva cu experienta mare in sistem) se fofila de la munca fix cand aveam nevoie de ea. Si am ramas eu, cu 6 luni vechime in teatre si 11 luni ca asistent medical sa rezolv niste situatii complicate, care presupuneau o serie de activitati de echipa.

In aceste doar 11 luni de munca in strainezia, am observat surprinzator de multe moduri in care niste colegi si colege (altfel auto-declarati megaprofesionisti (sic!) ) se feresc de la a munci prea mult, ca nu cumva sa isi si merite salariile.

In caz ca nu e clar, nemunca ma enerveaza, mai ales cand ma afecteaza direct. Ca sa ma descarc, le voi scrie aici. Desi e vorba de activitati facute de cateva zeci bune de persoane diferite, le voi atribui pe toate unui personaj generic, megaprofesionistul (fara majuscula). Majoritar sunt lucruri care mi s-au intamplat mie, adica sunt interactiunile mele cu megaprofesionistul.

megaprofesionistul va invata rapid cu cine isi permite sa faca scandal si cu cine nu. Va observa cine e nou sau nu are autoritate sau cine nu e inclinat spre a cere mai serios ajutorul, si va abuza de acest lucru. Daca un fraier munceste vizibil mai mult, inseamna ca e fix asta, un fraier, deci poate fi abuzat oricum. Asta am observat in special la infirmieri (healthcare assistants). Daca fraierul prinde curaj si face plangeri sau cere asta si asta, megaprofesionistul va fi cu gura mare. Daca vede ca nu merge sau se ajunge la superiori, cateodata se calmeaza, cateodata nu.

megaprofesionistul se va arata des fals-interesat de faptul ca fraierul munceste de ii sar capacele. “Y’alright?” va fi pe buzele lui, alaturi de “oh, that’s terrible” sau “bless you”. Dar nu o sa-l auzi “can I help you” sau “do you need a helping hand?”

lazy

megaprofesionistul stie sa se apere cu reguli, regulamente, legi si alte lucruri care au fost introduse ca sa ne protejeze de abuzuri. Dar care invita la abuzuri. megaprofesionistul e de multe ori tampitel, daca ii ceri sa-ti dea rest la 10 lire pentru 2 lucruri care costa 1,55 lire, o sa-ti dea 2 hartii de 5 lire si ceva maruntis in plus. Dar daca ai nevoie de el, va invoca paragraful x din regula y, care zice ca el nu trebuie sa faca asta in momentul ala. Nici ala care a scris regula y nu mai stie paragraful x, dar il stie megaprofesionistul… Exemple:
– la programul 08:00-18:00 ai dreptul la 2 pauze platite de 15 minute si una neplatita de 30 minute. megaprofesionistul stie ca, daca isi ia pauza la 12:00 (“ca sa fie pregatit sa te ajute”, daca e nevoie sa continue lista dupa 12:30, cand ar trebui sa luam pauza de masa toti, si ar trebui sa se termine operatiile de dimineata), ulterior, cand ceilalti 2 fraieri ramasi in sala de operatie vor termina singuri operatia pe la 12:40 (megaprofesionistul nu se oboseste sa revina la timp din pauza), cei 2 fraieri vor merge la randul lor la masa. Adica 30 minute nu se va intampla nimic in sala de operatie. Adica megaprofesionistul se va alege cu o pauza totala de minim 1h si 10 minute. Super, nu?
– La programul 08:00-21:00 ai dreptul la 2 pauze platite de 15 minute si 2 neplatite de 30 minute. megaprofesionistul stie ca e nevoie de el musai intre 17:30 si 19:30, in majoritatea cazurilor atunci se termina listele, inclusiv cele care “overrun”. Ca om care lucreaza pana la 21:00, e obligat sa ofere ajutor oricarui teatru care nu termina munca a 18:00. Pe rand, nu trebuie sa fie in 3 teatre deodata. Dar, invariabil, termina pana la 19:30, apoi poate sa frece menta platit 1 ora, urmat de plecarea acasa nu mai tarziu de 20:40. megaprofesionistul stie toate aceste lucruri, dar va insista sa-si ia pauza a doua de 30 minute fix pe la 17:20. Ca sa se intoarca la 18:00 (evident), sa ajute sa se termine 1 (hai, 2, daca e marinimos sau are timp) operatii in teatrele care n-au terminat la timp, apoi sa frece menta cu succes. Problema e ca in teatrul unde lucreaza megaprofesionistul raman 2 oameni sa termine o operatie, care de multe ori e una mai complicata si mai lunga (de asta nu s-a terminat la timp, evident). megaprofesionistul se alege cu aproape 3 ore de pauza pe ziua lunga de munca, la care adauga minim 2 mersuri “to the loo” de cate 10-15 minute. Munceste de se speteste, sarmanul.
– pe sectii, megaprofesionistul va stii intotdeauna sa isi ia pauza primul. Sau “cand trebuie”. Pe principiul “daca nu mi-o iau repede, fraierul o sa-mi ceara ajutorul cu ceva, daca sunt in pauza il pot flitui”. De nenumarate ori imi cautam colegele sau infirmierii sa ma ajute cu ceva ce nu puteam face singur. Ia-i de unde nu-s. De multe ori mai plecau si cu cheile dupa ei, stateam ca vita si luam medicamente din alta sectie pentru ca megaprofesionistul era in pauza.

megaprofesionistul stie sa-si ascunda egoismul sub masca profesionalismului. Am mai povestit exemplul (deloc singular) al colegei care a fost prima in rezerva unui pacient cu stop cardiac, numai pentru a iesi imediat cum au mai intrat 2 fraieri (colegi) acolo, ca sa se duca in pauza ei de masa. Timp in care eu, un coleg, plus band 6, 2 medici si echipa de Resus am dus pacientul cu puls 0 in ROSC (return of spontaneous circulation).

megaprofesionistul va documenta tot ce face si ce nu face. Nu pe principiul “if you didn’t document it, it didn’t happen“, ci pe cel invers “even if it didn’t happen, if you document it, nobody can easily prove it didn’t happen”. Daca te uiti pe nursing notes ale megaprofesionistului pe la ora 16:00, vei vedea ca pacientii lui deja sunt stabili si cu medicamentele de la ora 18:00 administrate, cu pielea intacta (manca-i-ar mama pe ei, nu conteaza ca sigur au cate o escara) si in stare perfecta de sanatate (cu NEWS 0), zici ca nici nu au nevoie sa mai fie in spital. Apoi face handover “skin intact, no changes”. Si te apuci sa faci primul set de OBS si vezi ca ai 2-3 cu NEWS 7, 1 diabetic cu glicemie 2 (adica aproximativ 50 pentru romani) si ca antibioticele i.v. pe care le-a dat megaprofesionistul erau doar agatate, dar nu curgeau, pentru ca branula era mai veche decat pestele vandut la restaurantul de la parter.

megaprofesionistul va escala toate rahaturile posibile si imposibile. Ca sa fie acoperit. Dar va escala 1 data si apoi nu mai face nimic 4 ore, daca doctorul nu vine, nu ii pasa ca-i crapa pacientul.

megaprofesionistul va delega orice poate. Am mai povestit de nenumarate ori ca in tara asta exista asistente medicale care se pensioneaza si nu au recoltat sange niciodata in viata si nu au pus vreo branula. Si nu au cateterizat vezical vreun barbat, pentru ca “asa zice policy-ul”. Care policy, atunci cand i-l arati (e pe toate calculatoarele), scrie negru pe alb ca oricine e competent poate cateteriza orice pacient, atata timp cat e capabil sa isi dea seama ca trebuie sa ceara ajutor specializat in cazuri speciale (tumori de prostata sau alte nebunii). Sa nu vorbim de ingrijirea pacientilor cu traheostoma, recoltare de sange arterial pentru EAB, ventilatie non-invaziva, transfuzii de sange, montare de tub NG sau multe alte lucruri pe care o asistenta medicala din Romania le face vrand-nevrand. Daca megaprofesionistul poate sa invoce vreo clauza obscura dintr-un policy, o va face. Chestia asta am vazut-o la agency nurses, care de multe ori vin noaptea doar ca sa administreze medicamente, sa faca documentatie aiurea si sa doarma. “I am not trained to do this“. Sa mori tu ca in 30 de ani de nursing nu ai invatat sa bagi un tub de plastic intr-o traheostoma ca sa aspiri niste secretii.

megaprofesionistul va ignora aceleasi legi si regulamente atunci cand vine vorba sa-si faca viata usoara. De ce sa inceapa administrarea medicamentele aproximativ la timp. Ce, medicul a prescris un medicament la niste ore exacte? E un fraier si ala. megaprofesionistul va administra medicamentele de la 8 la 9, de la 13:00 la 11:30 (sau mai devreme) si pe cele de la 18:00 la ora 16:30. Asepsie in prepararea medicamentelor i.v.? Ete na, nu te vede (de cele mai multe ori) nimeni in camera de preparare a medicamentelor. In Romania ma plangeam ca nu am manusi, aici avem manusi sa ne imbracam in ele, dar lumea nu le foloseste. megaprofesionistul face tracheostomy care fara manusi, intoarce pacientii incontinenti fara manusi, nu se spala pe maini (sa nu cumva sa i se usuce pielea) dar apoi da medicamente orale, pe care pune aceleasi maini.

megaprofesionistul va ridica in slavi calitatea educatiei primite de el in scoala lui. Fie ca e cel din tara lui (fie ca e Nigeria, Gana, Romania, Bulgaria, Portugalia, Italia, India sau mai stiu eu de unde), fie ca e chiar cel local. Bai nene, mataluta tocmai mi-ai demonstrat ca nu stii sa faci ceva de baza in meseria ta dupa ani buni sau chiar zeci de ani de munca si indraznesti sa imi zici ca scoala care te-a “produs” e exceptionala? Really?

megaprofesionistul va rupe usa in doua la ora terminarii programului. Daca e vorba de munca pe sectie, va face scandal daca un fraier face handover mai detaliat decat mincinosul “all patients are fine, no problems”. Daca e in sala de operatie, megaprofesionistul va face ca maimuta daca trebuie sa plece (Doamne fereste) la ora 17:50 (cand programul se termina la 18:00).

megaprofesionistul va face minimul necesar pentru functionarea sectiei sau a salii de operatie. Asta inseamna si aprovizionarea cu anumite consumabile. megaprofesionistul va lua cateva chestii generale, dar nu o sa-l vezi facand o aprovizionare profunda, ca sa aiba teatrul de toate. megaprofesionistul va fi acel care, apoi, va face scandal cand merge in alt teatru si vede ca alti megaprofesionisti ca el n-au facut aprovizionarea.

megaprofesionistul va sti sa isi ia laudele atunci cand ceva merge bine si sa paseze responsabilitatea pe altii atunci cand ceva merge prost.

megaprofesionistul va sti sa paseze pe altii nemultumirile sale, atunci cand cineva ii face orice fel de observatie. Exemplu banal: din 16 teatre, doar 3 au conector pentru laser. Anumite operatii de ginecologie, chirurgie generala/vasculara si de orl se fac cu laser. Automat, teatrul 13 e de ginecologie, 1 e de vasculara si 2 e de orl. Astea sunt cele 3 teatre cu conector de laser. Operatia cu laser de orl este una in care avem nevoie de mai multe echipamente voluminoase, printre care si un microscop. Teatrul 1 e cel mai mic dintre cele 3, teatrul 13 e des ocupat de ginecologie. Daca indraznim sa mutam o lista care nu are nevoie de laser din teatrul 2 in alta parte, un chirurg batran face tot timpul scandal, pentru ca el considera ca teatrul 2 e “al lui”. De 2 ori batranul i-a facut scandal unei colege band 6. Nu era vina ei. Dar nici vina noastra ca aveam nevoie de teatrul mai mare. Doar acolo aveam acces la laser si spatiu pentru operatie. De fiecare data megaprofesionista mea colega a venit si ne-a facut noua scandal, pentru ca, nu-i asa, daca cineva urla la tine si esti nevinovat, trebuie sa urli si tu la altii.

megaprofesionistul va sti cum sa faca sa para ca face totul “cu acordul tau”. Cand stie ca urmeaza munca mai multa, va intreba “cand I have my break, I need it now”. Si uite asa ramai sa pregatesti o operatie complicata in 2. Si megaprofesionistul revine fix cand totul e gata si poate sa stea pe scaun 2 ore.

megaprofesionistul stie sa identifice cand e cazul sa faca niste alegeri importante, care ii permit sa frece menta mai mult. Daca exista o operatie cu 3 operatii mici (nr. 1, 2 si 3) si una mare (nr. 4), megaprofesionistul se va oferi sa inceapa lista. Asta inseamna ca el isi ia pauza dupa ce e scrub la prima operatie, apoi tu iti iei dupa ce o faci pe a doua, apoi el o face pe a 3a, apoi ta-dam, cui ii vine randul sa faca operatia de 3 ore dupa 3 operatii de 30-40 minute? Sigur nu megaprofesionistului.

megaprofesionistul se va plange tot timpul ca e ocupat, chiar daca nu face nimic. Vine fraierul si vrea ajutor pentru ca pacientul lui are 150 de kg si a facut pe el si trebuie curatat si nu exista nici un HCA prin sectie? Mars, ma, de-aici, nu vezi ca fac documentatie? Daca fraierul face scandal mai sus, megaprofesionistul se va arata foarte afectat de aceasta indrazneala. Doar era ocupat. Vine tura de seara mai devreme si nu face nimic si un fraier din tura de zi zice ca are nevoie de ajutor pentru ceva? I se zice intr-un cor megaprofesionistic sa se duca sa ceara ajutor de la colegii de la tura de zi. Dupa aceea aceiasi megaprofesionisti se vor plange ca aia din tura de zi nu fac nimic toata ziua.

lazy-2

 

Desigur, unii vor citi randurile de mai sus si vor zice “hmmm, nu stiam ca pot sa frec menta atat de barbar pe meleaguri straine si sa am succes, ia sa fac si eu asta si asta si asta“. Cred ca stiti ce va urez. 😉

Matematica unui venit de 63.000 lire (brut) pe an in NHS

Am obiceiul de-a intreba orice nu inteleg sau nu cunosc. Am avut de clarificat mai multe lucruri legate de numarul de zile de concediu, taxe, salariu lunar, numarul de zile lucrate/luna si altele. Mi-a mers buhul inclusiv la teatre despre faptul ca stiu cat de cat sa explic cum sta treaba cu taxele, pensiile si national insurance aici.
Azi, o colega mi-a aratat veniturile ei pe anul fiscal 2015-2016 si m-a intrebat cate ceva despre niste chestii. Singura chestie e ca asa am aflat cati bani castiga ea intr-un an. Si m-am crucit cand am vazut suma din titlu (plus ceva maruntis).
Trustul ne ofera un raport fiscal detaliat al anilor precedenti de munca la ei, defalcat pe venit de baza, venit overtime, high cost area bonus, taxe platite, national insurance, nhs pension samd. Pe asta mi l-a aratat.
Am mai scris despre salarii de mai multe ori, toata lumea stie salariul de incadrare si cam cati bani castigi, daca stie de cati ani lucrezi in NHS. Daca vrei sa castigi mai mult trebuie sa muncesti overtime.
Colega respectiva nu face agency work, nu lucreaza ture standard in week-end sau noptile si nu lucreaza bank in alta parte decat la noi in spital, in teatre.

63.000 lire (brut) pe an inseamna aproximativ 3650 lire net pe luna (dar thesalarycalculator e cam tampit, nu e in stare sa calculeze si NHS pension doar pe valoarea salariului de baza, deci suma lunara neta poate fi putin mai mica).

Cu 3650 lire pe luna traiesti destul de bine in suburbiile Londrei (atata timp cat nu esti intr-o zona scumpa si daca nu platesti chirie, ci rate la casa). Asta ca singura persoana care castiga bani intr-o familie de 2, maxim 2+1 persoane. Daca exista un al doilea venit in casa, situatia e ceva mai buna.

Aniuei, inainte sa te arati entuziasmat de venituri de genul asta, trebuie sa iei in calcul ceva. Nu orice straluceste se obtine usor.

Free your mind - Imgur.gif

Salariul de baza pentru un band 6 e de 26.302 lire/an. Colega mea are 15 ani in NHS, e band 6 de peste 10 ani, cel mai probabil venitul ei lunar e in ultima categorie din band 6, 35.225 lire/an. La asta adaugam high cost area bonus, care la mine in spital e de 3510 lire/an. Ajungem la un salariu brut anual de 38.735 lire. Diferenta pana la 63.000 lire inseamna ture bank. Ture bank de aprox. 24.250 lire.

Am lucrat destul de des cu ea in week-enduri, in ultimele luni as putea aproxima ca a lucrat minim 8 zile extra/luna (zile de week-end). Spitalul nostru are urmatoarele rate orare pentru ture bank (noi suntem “specialist” la teatre, primim ratele mai mari).

band6-rates

Daca presupunem ca lucreaza doar in week-enduri si lucreaza cam 9,5 ore pe tura (e o medie corecta, destul de des terminam la ora 16:30, dar cateodata terminam si la 19:30), folosim o rata orara medie de 26,85 lire (media dintre rata orara pentru sambata si cea pentru duminica), ne ies 95 ture bank pe an.

95 ture inseamna 8 ture in plus in fiecare luna, luna de luna. Cum teatrele nu au ture extra chiar in fiecare saptamana, asta inseamna ca a lucrat si in timpul saptamanii si, probabil, a lucrat si ture mai scurte cu cazuri de private practice (care sunt platite ceva mai bine, cu aproximativ 29 lire/ora). Adica e posibil sa fi lucrat chiar mai mult de 95 de ture in total (turele din timpul saptamanii sunt platite mai prost)

Noi lucram 17 ture/luna (ture de 10 ore). Daca adaugi inca 8 ture suplimentare, asta inseamna 25 de zile din 30-31 petrecute in spital.

Asta e posibil doar pentru ca NHS-ul e foarte generos cu zilele de concediu, dupa 10 ani de munca in sistem ai dreptul la nu mai putin de 8 saptamani de concediu anual. Adica nu a lucrat chiar in fiecare week-end al anului, dar si-a petrecut o parte insemnata din saptamanile de concediu muncind in spital.

Dar degeaba ai atata concediu daca il petreci muncind.

Si degeaba castigi bani multi daca nu prea ai cand sa ii mai si cheltuiesti.

Iar oboseala si nervii stransi dupa atata munca in spital isi spun cuvantul. Aici nu vorbeste invidia din mine, cu ziua de maine, voi fi strans 24 zile muncite in noiembrie si pe bune de nu abia imi astept concediile (incepand de poimaine, apoi in ianuarie si inca un pic in februarie).

Oricum, se poate castiga mult in NHS, dar si munca e multa si stresul destul de mult.
Sincer, e mult mai usor sa lucrezi doar agency sau doar bank.

Cum a fost cea mai usoara zi a mea in spital

Traim intr-o lume in care nu e interesant decat ori ceva iesit din comun, ori ceva negativ. Nimeni nu vrea sa citeasca despre o zi banala a unui om banal, nu?

Pana acum, am scris de mai multe ori cum au fost niste zile mai dificile ale mele in scurta mea cariera in spital.

M-am hotarat sa descriu si o zi ideala, ceva ce cred ca nu apare de prea multe ori in cariera unui asistent medical. Pentru ca prea mult negativism strica. 🙂

Scurta introducere (pentru noii-sositi):
Am terminat scoala in august 2015, am inceput sa muncesc intr-un spital din Londra in ianuarie 2016, intai pe o sectie de boli respiratorii/medicina generala, apoi am inceput sa fac ture suplimentare (bank) si pe la chirurgie generala/ortopedie, apoi am trecut (in iunie) in blocul operator (operating theatres). Cateva luni am mai facut ture suplimentare la chirurgie, din august n-am mai facut asta, m-am concetrat doar pe ture suplimentare la mine, in special la chirurgie ORL sau MaxiloFaciala (si Vasculara, Ginecologie si Neurologie in cateva ocazii).
Majoritatea pacientilor operati electiv la mine in spital vin dimineata intr-o sectie de chirurgie ambulatorie (day surgery unit = DSU), se schimba si asteapta sa fie adusi in sala de operatie. Dupa operatie sunt dusi in sala de recuperare postoperatorie (recovery) daca au avut o operatie sub anestezie generala, apoi sunt dusi inapoi la DSU sau sunt internati in spital (daca au tuburi de dren sau nu sunt suficient de “stabili” pentru a merge acasa imediat sau au nevoie de tratament/monitorizari de specialitate). Sau sunt dusi direct la DSU daca au avut operatii mai mici, sub anestezie locala. La DSU sunt monitorizati un pic, se imbraca, mananca si beau ceva apoi pleaca (daca au aranjat sa fie dusi acasa de cineva).

DSU este, in esenta, o sectie a spitalului, cu manager (asistent medical band 7), band 6 (3) si mai multe band 5, plus HCA (band 2). DSU se deschide la 7 dimineata si se inchide la 20:00. Nu exista sa stea pacientii dupa ora 20:00.
La teatre exista o matroana (band 8a) care este superiorul direct si al managerului DSU si a restului teatrelor, unde fiecare specializare chirurgicala are 1 sau 2 manageri (band 7), multe band 6 si mai putini band 5 (ca mine).

Sambata asta a fost petrecerea unei asistente de la DSU. A fost anuntata din iunie. TOATA echipa de la DSU a zis ca va merge. Nu s-a gasit absolut nimeni dispus sa vina sa faca tura de DSU sambata asta. Aveam 1 lista de dermatologie (15 pacienti) si 2 liste de ORL.

Miercuri matroana si-a anuntat toti band 7-ii ca nu are personal pentru tura de sambata de la DSU si ca vrea sa fie intrebata toata lumea daca e dispusa sa munceasca. Din aproximativ 40 de oameni intrebati direct (sau telefonic) miercuri, doar eu si o italianca ce a inceput in septembrie aici am zis ca “poate” am lucra. Poate s-a transformat in “thank you for saying yes” si “don’t worry, you’ll do fine”.

Vineri am mai discutat cu unii, cu altii, am vorbit si cu colegele de la DSU ca sa aflu cum e tura lor in mod normal, am zis ca nu sunt foarte multumit de situatie, pana la urma s-au hotarat sa ne dea si un band 6 de la recovery (care a mai facut ture la DSU) si 2 HCA (studenti care mai fac bani in plus lucrand ca HCA) care fac ture bank de cateva luni acolo.

Pana la urma, totul a fost mult mai simplu decat ma asteptam. Cei 15 pacienti de dermatologie nu au avut nevoie de evaluarea noastra, veneau, stateau intr-o sala de asteptare cu o secretara, apoi erau anuntati ca pot merge direct la teatre, unde li se facea operatia (sub anestezie locala) si apoi se imbracau si plecau acasa. Iar cele 2 liste de ORL s-au transformat in 5 pacienti (1 lista) + 2 pacienti (restul pacientilor din lista a doua erau copii, mergeau la pediatric Day Surgery Unit, o alta sectie, separata de DSU).

Intr-un final, am fost 3 asistenti medicali + 2 HCA (pentru 7 ore am avut si un al treilea HCA) pentru SAPTE pacienti.

7 pacienti care nici macar n-au stat prea mult la noi. Veneau, ii ajutam sa se schimbe, le faceam evaluarea preoperatorie, ii trimitea la sala de operatie (cand erau chemati), apoi stateau in recovery 30 – 60 minute, apoi ii mai monitorizam noi, apoi pa, acasa.

Atata doar ca
1 pacient a fost externat direct de la recovery,
al doilea pacient a fost transferat de la recovery pe sectia de chirurgie generala la final de program (nici recovery nu sta deschis noaptea, adica nu internam pacientii noaptea acolo, ii transferam pe sectie)
al treilea pacient a terminat operatia la 19:40, deci urma sa fie transferat pe sectie la randul sau (daca o operatie sub anestezie generala se termina dupa ora 18:00, pacientul nu mai este trimis catre DSU, e internat sau externat direct din recovery – daca a avut o operatie mai simpla)
al patrulea pacient a avut un FESS (operatie endoscopica a sinusurilor paranazale), inca mai sangera la ora 18:30, inainte sa ii scoatem tampoanele nazale puse la finalul operatiei. Regulamentul ORL spune ca pacientul trebuie monitorizat minim 2 ore dupa ce ii scoatem tampoanele nazale si ca nu ii scoatem tampoanele daca inca sangereaza puternic. Deci am transferat-o la sectia de chirurgie generala pentru a fi monitorizata peste noapte.
pacientii 5, 6 si 7 au avut recuperari lipsite de incidente, au fost externati cu usurinta.

Eram asa de multi incat ne calcam pe picioare la propriu cand mergeam la cate un pacient. Le faceam obs la 1 ora si ceva, aproape ca la ITU, doar ca sa facem ceva. Ii intrebam cate 2 daca vroiau sa le dam analgezia prescrisa. Pur si simplu nu aveam ce sa facem atatia oameni la atatia pacienti.

Dupa ce am transferat pacientul la sectia de chirurgie generala (am facut ceea ce uram sa mi se faca mie – am transferat un pacient chiar la inceputul handover-ului de la ora 19:30, cand esti cel mai ocupat pe sectie), am pregatit notele pacientilor pentru ziua urmatoare, paturile (troliuri, de fapt) pentru pacientii de duminica, am facut ultimele verificari si am plecat la 20:00.

Din 13 ore am stat pe scaun cam 9-10 ore, daca nu mai mult. Pur si simplu nu era nimic de facut. Mai urmaream in softul de management al teatrelor cum se mai deruleaza listele, verificam e-mailurile, vedeam ce mai are sectia prin magazie (sunt destul de bine dotati – aproape ca fosta mea sectie).

Cele mai “complicate” lucruri pe care a trebuit sa le facem a fost sa schimbam niste date de contact pentru un pacient care a pierdut programarea pentru lista de dermatologie (a venit dupa ce a plecat chirurgul), sa modificam informatiile si toate documentele unui pacient care fusese introdus gresit in softul de management al pacientilor (numele si anul nasterii erau gresit introduse acolo) si sa eliberam niste retete speciale (care trebuiau… copiate si trecute intr-un registru). No stress.

A venit de 2 ori in timpul zilei sa verifice daca avem nevoie de ceva theatre divisional lead (band 8b, care e peste matroana noastra). Stia ca suntem 2 incepatori acolo, a zis sa vada daca ne descurcam. Cand a venit a doua oara si a vazut ca doar schimbasem pozitiile pe scaune, dar toti stateam jos, a intrebat daca trebuie sa se ingrijoreze de escare, daca am stat atat de mult jos.
I-am zis ca ne-am intors unii pe altii la fiecare 2 ore, sa fim siguri ca nu facem escare (asta e un fel de inside joke, oricine a lucrat in NHS intelege la ce ma refer).

Din ce am inteles, pentru o tura de genul celei de sambata, daca era personalul normal al sectiei, ar fi fost 1 band 5 si un HCA, nimic mai mult. Iar HCA ar fi plecat acasa la ora 18:00, lasand band 5 singur pana la 20:00.
Deci a fost un caz ultra-rar ceea ce s-a intamplat.

Toata lumea a povestit ture peste ture care au fost oribile. De la HCA la band 6 care era cu noi, toti am avut tot felul de povestiri de spus.

Cel mai tare e ca toata lumea radea acum, dar atunci cand ni se intampla ce povesteam, nu era deloc amuzant.

Dintre povestirile auzite:

  • la o sectie de geriatrie un pacient a inlocuit intre ele protezele dentare ale pacientilor din toate saloanele intr-o noapte. Dimineata toti aratau foarte bizar cand zambeau, aveau ori dintii prea mari pentru gurile lor, ori prea mici. Cand si-au dat seama ce se intamplase si si-au anuntat pacientii, au inceput sa zboare protezele prin saloane (scuipate).
  • la sectia-sora (a fostei mele sectii) de boli respiratorii, acum cateva ture o agency nurse a plecat acasa la ora 2, a zis ca ea nu mai poate sa munceasca acolo atunci. La 5, una dintre cele 2 asistente ramase a inceput sa zbiere ca nu mai suporta sectia asta, sa injure de toate cele si sa zica “nu mai suport” si a plecat acasa. Apoi n-a mai venit la spital si a sunat ca e bolnava si nu poate veni. A ramasa 1 asistenta medicala pentru 30 pacienti, chiar inainte de administrarea medicamentelor de la ora 18:00. Asistenta ramasa avea… 3 luni in spital (a inceput in august si era si proaspat sosita de pe bancile scolii din… Italia). A sunat la site manager, care a trimis pe cineva de la fosta mea sectie si pe o practice development nurse sa o ajute.
  • la alta sectie de geriatrie aveau 15 pacienti cu dementa internati deja si vroiau sa li se mai trimita altii. Atata doar ca nu mai aveau HCA pe care sa-i angajeze sa supravegheze pacientii astia. Politica spitalului spune ca trebuie sa fie minim un HCA la 4 pacienti cu dementa, ca sa minimizam riscul de accidente sau violenta. Astia aveau 4 HCA pe tura doar pentru asta, de cateva saptamani, nu mai aveau buget pentru asa ceva.
  • Italianca ne povestea cum a avut o tura de noapte in care era doar ea cu o colega si dupa handover un pacient a cazut si avea nevoie de un consult pentru pacient, nu avea numarul doctorului on-call, a sunat la site manager. Aveau 3 pacienti cu dementa intr-un salon. Atunci a mai cazut un pacient (dintre cei 3 cu dementa), un altul a luat-o la fuga prin sectie iar colega ei se lupta sa il tina pe un altul, sa nu sara din pat. A sunat inapoi la site manager si a zis plangand “please come and help me, now, it is hell here”.
  • Eu le-am povestit despre pacientul meu culatest dementa care a venit de la MRU (medical receiving unit) adus de band 7 de acolo si de bed manager. Nu au gasit porter, trebuiau sa elibereze un pat in MRU, bed manager s-a oferit sa ajute cu transferul pacientului la noi pe sectie. Eu le-am vazut ca vin fugind cu el, la mine intr-un salon aveam un pat liber, am zis “la mine veniti, aici”. Mi-au zis din fuga ca pacientul vrea la toaleta si are dementa. Am fugit sa aduc commode, am intrat in salon imediat dupa ce ele au parcat patul. Prea tarziu, cand s-au oprit, pacientul s-a ridicat in fund, si-a bagat tacticos mana in pantaloni la spate si a scos-o plina cu rahat si a inceput sa arunce dupa ele. Apoi s-a sters pe perete. A lasat un semn gen “mana lui Saruman” de pe orcii din Lord of the Rings.
  • Una dintr HCA ne-a povestit ca o pacienta cu dementa a luat-o la fuga pe scarile spitalului, ea era dupa ea, incerca sa o aduca inapoi sau s-o protejeze sa nu cada. Atata doar ca pacienta a reusit s-o pacaleasca si s-o inchida intr-o zona a casei scarii (unde era o usa care nu se deschide decat dinspre exterior spre scari). De unde a scos-o bed managerul, care trecea pe acolo din intamplare si a vazut pacienta hlizindu-se in fata usii.

As putea zice ca ziua asta a fost un fel de razbunare pentru toate turele oribile pe care le-am avut pana acum in spital.
Sau o rasplata.
220 lire (brut) pentru a nu face mai nimic o zi. Cine zicea ca in NHS muncesti pana crapi si nu castigi mai nimic? A, eu. 🙂

Am plecat de acolo de parca am fost intr-un episod de sitcom american, nu la munca. Doar un final muzical a mai lipsit.

friday

Viata intr-un spital universitar

Nu imi permit sa presupun ca stiu cum e viata in orice spital universitar din lume. Nu stiu mare lucru despre multe lucruri la mine in spital, d-apoi la nivel de Anglia, UK sau Europa.

Dar am facut ture suplimentare in mai multe sectii ale spitalului meu (mai putine de cand sunt in sala de operatie), la mine in teatre am fost in 15 dintre cele 16 sali de operatii (doar oftalmologie nu am vazut inca). Cand lucrez cu asistente care lucreaza pentru agentii sau au lucrat pentru alte trusturi, incerc sa ii/le trag de limba, pe cat posibil. Multe lucruri par sa fie similare la nivel de NHS. Anumite informatii le-am mai strans si pur si simplu prin documentare pentru interviuri sau pentru a-mi alege un eventual viitor spital.
O sa incerc sa prezint niste lucruri generale observate de mine aici. Avantaje si dezavantaje.

E foarte posibil sa fie observatii gresite sau concluzii gresite, unele lucruri poate nu se aplica in alte spitale sau alte trusturi. So bear with me. 🙂

In primul rand, spitalele universitare sunt mari. Nu e o dimensiune standard, exista si spitale cu 4000 si ceva de angajati, exista si mamuti cu aproape 10.000 angajati. Cateodata poate aparea o senzatie de coplesire atunci cand iti dai seama ca esti doar un mic angrenaj intr-o masinarie imensa.
Cu cat e mai mare spitalul, cu atat ai sanse mai mari sa habar-n-ai pe unde e sectia X, daca nu ai avut niciodata treaba acolo. La mine in spital avem si un sistem de informare foarte tampit, la parter mi-a luat destul de mult timp ca sa ma orientez intre CDU, HDU, NITU samd, asta desi imi place sa cred ca am memorie bunicica si ca sunt si destul de descurcaret la orientarea in spatiu.
Numar mare de angajati inseamna si un numar mare de pacienti. Ceea ce poate duce la supraincarcarea cu munca in anumite sectii, in anumite perioade.
Numar mare de angajati poate insemna si numar mare de colegi care pleaca.

Un spital universitar presupune o continua schimbare a colegilor. Medicii rezidenti de aici petrec intre 3 si 12 luni in aceeasi sectie (sau in aceeasi specializare, sau, cand devin registrars – in acelasi spital). Medicina e o meserie cu un numar mare de persoane care renunta pe parcurs (burn-out). Se intampla foarte des sa te obisnuiesti cu un doctor nou si apoi sa plece. Mai rar in alta sectie a aceluiasi spital, mai des in alt spital cu totul. Si mai rar, un registrar devine consultant in acelasi spital unde si-a terminat ultimul an. Dpdv al relatiilor inter-umane, munca intr-un spital universitar te face sa devii mai rece. Pe langa faptul ca pacientii vin si pleaca foarte des, si colegii vin si pleaca des.
Daca ai si “norocul” sa fii intr-o sectie mai dificila, inclusiv colegii-asistenti medicali vin si pleaca des.

Partea oarecum buna a faptului ca se lucreaza in ture si schimbi foarte des colegii este si faptul ca nu trebuie sa lucrezi cu uriciosul X sau enervanta Y zi dupa zi dupa zi. Ok, poate lucrezi 1-2 zile intr-o saptamana, dar nu trebuie s-o faci tot timpul. De cate ori nu mi-am dorit eu la fosturile mele locuri de munca sa nu ii vad mutra lui X in fiecare zi. Dar nu se putea, venea la munca 5 zile din 5. Aceleasi ca mine. 🙂

Un spital universitar inseamna si foarte multe posturi disponibile pentru evolutie profesionala in toate directiile posibile. La mine avem asistenti medicali specialisti pentru tot felul de domenii la care nici cu gandul nu gandesti: legal issues, pain management, infection control, non-invasive ventilation, international nurses, professional development of staff (da, e o asistenta medicala 🙂 ), continuous education/skills training nurses, nutritionist nurse plus mai logicele tissue viability nurse, diabetes nurse, urology nurse, non-invasive ventilation, oncology community nurse si cate si mai cate. Asta ca sa nu mentionam posturile standard (band 5/6/7 pentru sectii sau teatre).

Intr-un spital universitar vei vedea destul de des o gama variata de patologii. Din cauza problemelor continue de lipsa de paturi, se poate intampla destul de des sa primesti “outliers” – pacienti cu boli care nu au legatura cu specialitatea sectiei tale, dar care sunt internati acolo temporar, pana un pat “specializat” se elibereaza. Ce inseamna asta? Posibilitati foarte variate de a invata multe lucruri, atata timp cat ai energie si vointa. Pe de alta parte, cateodata e destul de obositor cand trebuie sa jonglezi cu tot felul de cerinte si informatii si necesitatea de-a raporta anumite chestii deodata.

alergii

Reversul medaliei este ca toata incarcarea cu munca si problemele de personal (prea putin, prea multi incepatori, prea multi agency, prea mult personal care nu stapaneste prea bine limba tarii) poate duce foarte usor la aparitia unor erori medicale.
Reversul reversului medaliei este ca, atata timp cat nu omori pe cineva, incidentele probabil nu vor avea urmari grave – pentru ca orice incident grav este tratat si aici (uneori) ca o problema a sefului direct si a spitalului in sine, mai rar ca o problema 100% doar a celui care a facut eroarea. Desigur, nu e o regula, totul depinde de oameni si cat de stricti sunt.

Cu cat trustul NHS e mai mare, cu atat e mai probabil ca reglementarile si politicile interne sunt mai stufoase. Eram curios in legatura cu politicile altor trusturi in legatura cu medicamentele controlate, administrarea unor medicamente i.v., cateterizarea pacientilor si responsabilitatile infirmierilor (HCA). E surprinzator cat de variat pot fi interpretate aceleasi activitati in cadrul aceluiasi sistem medical. Intr-un trust poti avea voie sa cateterizezi, in altul iti trebuie anumite cursuri, in altul nu ai voie deloc. Intr-un trust se recomanda administrarea unui antibiotic i.v. bolus, in altul se recomanda folosirea unei pungi de 100 ml, in altul – o punga de 500 ml de ser.

Partea buna este ca lipsa unor reglementari stricte la nivel de tara permite anumitor trusturi o libertate in promovarea si evolutia personalului. Unele trusturi platesc cursuri universitare (unele mai scurte, altele mai lungi) pentru anumite specializari intr-un domeniu (cum ar fi perioperative nursing course, a&e course, critical care course samd). Pastrezi salariul tau de angajat, dar mergi si la facultate pentru a invata lucruri noi, mai avansate.
Niste colege de scoala de-ale mele lucreaza la un trust care le permite evolutia accelerata in band 5. Adica dupa 12 luni de munca in trustul respectiv au primit 2 mariri salariale automate, nu doar 1 (cum are toata lumea). Dar au avut de indeplinit niste criterii si de trecut niste evaluari.

Munca in spitale universitare poate insemna si introducerea accelerata a unor tehnologii si investigatii noi. De la trialuri clinice la echipamente noi si foarte noi, daca esti pasionat de noutati si iti plac schimbarile, asta e un lucru bun. Partea proasta e ca exista rezistenta la nou (mai ales la angajatii mai vechi), ceea ce poate provoca niste neplaceri.

Strict la nivel de Londra, o problema a spitalelor universitare este spatiul locativ. Cand vii aici, cam toate spitalele au niste “accomodations”, mai mari sau mai mici, mai aratoase sau mai jerpelite. Problema este ca au multi potentiali clienti (au foarte multi junior doctors care vin si pleaca) si locurile de cazare ceva mai ok sunt luate rapid. Ceea ce lasa doar posibilitatea cautarii unei chirii la privati, ceea ce in Londra inseamna un car de bani sau impartirea unui apartament/unei case. Nu stiu altii cum sunt, dar perspectiva de flat sharing sau nimic la 30 si ceva de ani e ceva ce m-ar face sa renunt la a lucra pe termen lung intr-un oras sau zona.

Ca ultim lucru de mentionat – munca intr-un spital universitar aglomerat din UK poate oferi o sumedenie de oportunitati de-a face bani in plus. Ture bank se gasesc destul de usor, cateodata, daca arati ca esti “de incredere”, poti primi chiar statutul de “regular bank”, adica un band 7 iti va acorda preferential ture in plus, atata timp cat are nevoie de personal. Bine, asta depinde si de oameni.