O operatie in Anglia (din perspectiva unui pacient)

Am povestit cum ajungi la ziua operatiei si cat ai de asteptat. Ce mai e de facut? Operatia. ­čÖé

Voi prezenta doar ce se intampla la operatii elective de zi, daca e vorba de pacient internat, pregatirile sunt similare – dar facute pe sectie, cu diferentele date de faptul ca pacientul e deja in spital…

Majoritatea spitalelor NHS au ziua de operatii impartita in dimineata/dupa-amiaza. Daca totul decurge conform cu estimarile initiale, dimineata se fac x operatii care insumeaza 4 ore – 4 ore si jumatate de timp de operatie, apoi dupa-amiaza se fac alte operatii, care insumeaza inca 4 ore – 4 ore jumatate. La mine in spital asta inseamna 8:30-12:30 (maxim 13:00), apoi 13:30-17:30 (maxim 18:00). In spitalul privat unde mai lucrez programul e mai flexibil, deoarece multi chirurgi au doar cate o jumatate de zi de operatii, mai vin dupa consultatii in NHS (daca lucreaza si la stat si la privat). Alte spitale NHS (cum ar fi viitorul meu loc de munca) incep prima operatie a zilei la ora 08:00 (si termina de regula cu 30 minute mai devreme).

Asta inseamna ca pacientului i se spune sa vina ori dimineata (la mine in spital, la ora 7:30) ori dupa-amiaza (12:30). Ca pacient, nu stii al catelea esti pe lista de operatii, ti se spune doar sa vii nemancat de minim 6 ore si sa nu bei nimic cu minim 2 ore inainte de operatie. Asta e scris in scrisoarea de programare. Ti se mai spune sa nu mananci nimic “greu”, daca bei lichide, sa fie doar lichide limpezi (apa, ceai), NU lapte, sucuri cu pulpa sau cafea. Nu ti se spune ca asta e pentru a minimiza riscul de aspiratie la anestezie, dar… macar ti se spune ce sa nu faci. ­čÖé

Ajungi la Day Surgery Unit, anunti o secretara ca ai venit, numele si operatia si esti invitat sa iei loc. De aici mai departe rudele nu au voie sa vina cu tine (cu exceptia pacientilor pediatrici sau a celor cu nevoi speciale). Daca e vorba de cineva care are nevoie de transport special (pacient bariatric sau foarte batran), se ocupa spitalul sa-ti bookuiasca o ambulanta.

Dupa o perioada de asteptat (mai scurta sau mai lunga), cineva vine si te cheama inauntru. Noi avem 2 incaperi (una pentru general population, alta pentru gynaecology). Aici exista o asistenta medicala la aproximativ 4-5 posibili pacienti si 2 HCA (healthcare asssistant) in fiecare incapere (pentru aproximativ 16 pacienti).

HCA-ul te duce la patul tau (un “trolley”, un pat mobil mai ingust si deloc confortabil), unde ai pijama, perna, patura si cearceaf. Ti se recomanda sa te schimbi (pastrezi doar chilotii) si sa astepti pana esti checked-in.

Apoi vine asistenta medicala, care-ti verifica identitatea, ce procedura urmeaza sa ai,┬áverifica daca ai vreo alergie, iti da un wrist band si ankle band, iti masoara functiile vitale si dimensiunea gambelor (ca sa-ti dea ciorapi de compresie = TEDS, ThromboEmbolism Deterrant Stockings). Te intreaba daca ai nevoie de bilet de concediu medical (daca nu e deja pus in dosar de la ziua consultatiei, sau daca s-a pierdut – ca in cazul meu). Esti intrebat si cand ai mancat/baut ultima data, daca esti alergic la ceva, daca ai implanturi dentare, coroane, dinti care nu sunt ficsi, ti se explica ce presupune utilizarea electrocauterizarii (diathermy) – daca e cazul, esti indemnat sa mergi la toaleta. Daca esti diabetic, ti se verifica glicemia.

Eu am avut o procedura ORL, la noi nu se pune problema de clisme sau altele. Daca as fi avut ceva facut pe tractul digestiv inferior, mi s-ar fi dat o clisma pe baza de fosfor (phosphate enema).

Apoi vine chirurgul (de regula, registrar-ul, adica rezidentul specialist) care-ti ia consimtamantul si-ti explica riscurile operatiei, verifica daca ai vreo alergie si-ti raspunde la orice intrebare ai avea. Aici mi-au adaugat mie o examinare a urechilor, pentru ca ma plangeam de o acumulare de ceara deranjanta… In mod normal, consimtamantul e semnat la prima consultatie, dar se intampla destul de des sa se piarda (ca in cazul meu). Daca exista deja formularul semnat, iar consimtamantul a fost luat cu mai mult de 1 luna in urma, daca se adauga sau elimina ceva din el sau daca starea de sanatate a pacientului a suferit modificari de la consult si pana atunci, chirurgul care vine sa te vada trebuie sa il semneze pentru “verificare”. Esti intrebat si de istoric de DVT (deep vein thrombosis) in familie sau de orice probleme de coagulare si ti se prescriu TEDS – si Clexane, in cazurile rare cand e nevoie.

Apoi vine sa te vada anestezistul (ordinea poate fi inversata). Iti verifica identitatea, intreaba ce istoric medical ai, daca ai mai avut anestezie, daca cineva din familia ta a avut anestezie si a avut probleme (e rar, dar se poate intampla sa scape neintrebat cate cineva cu istoric de Malignant Hyperthermia la preassesment). In mod normal, te intreaba si de greutate/inaltime (desi informatiile astea sunt si in carnetelul de preassesment). Daca e nevoie, i se prescrie pacientului un medicament preop, pe care il va lua cu o inghititura mica de apa. Daca e femeie (14-56 ani), i se face Urine Pregnancy Test.

Apoi vine asistenta si-ti da TEDS. Daca e nevoie, te ajuta sa ii pui, daca nu, ii pui singur.

Apoi astepti.

Cand iti vine randul pe lista, teatrul suna la receptie, receptia suna la DSU si le spune ca vine un porter (brancardier) sa te ia. Timpii astia sunt introdusi in softul de management al operatiilor, ceea ce permite observarea eficientei utilizarii salilor de operatie. Raportari se fac apoi la nivel lunar/trimestrial/anual, cu modificari facute in caz de nevoie. Ma rog, asta n-are importanta directa pentru pacient.

Porter-ul te duce apoi in holding bay, unde se face a doua verificare a identitatii, esti intrebat din nou cand ai mancat/baut ultima data, daca esti alergic la ceva, daca ai implanturi dentare, coroane, dinti care nu sunt ficsi, ti se explica ce presupune utilizarea electrocauterizarii (diathermy) – daca e cazul, esti indemnat sa mergi la toaleta (iarasi). Se adauga in dosarul tau un formular Safe Surgery Checklist (WHO form), se verifica prezenta tuturor hartiilor (consimtamant, op notes, discharge notes, drug chart, care plan, EKG si analize – daca e cazul) si e anuntat teatrul ca pacientul a sosit. Vine cineva de la teatru sa te duca in camera de anestezie (sau direct in sala de operatie, in functie de preferintele anestezistului).

In teatru (camera de anestezie sau inauntru) este facuta prima parte a Safe Surgery Checklist (Sign in), cu anestezistul si ODP-ul prezenti. Se verifica numele pacientului/data nasterii/hospital number, se verifica ce operatie stie pacientul ca i se va face, e intrebat daca are alergii la ceva si se confirma scorul ASA cu anestezistul. Daca e vorba de o femeie, se confirma ca UPT e negativ.

Apoi anestezistul (sau ODP-ul) pune branula, ti se pune un pulsoximetru pe un deget, mansonul de la tensiometru si electrozii pentru EKG. Apoi ti se administreaza medicamentele de inductie.

Aici am inceput eu sa fiu ametit, nu ma mai puteam concentra si tavanul se invartea un pic. Apoi a venit masca de oxigen pe fata si s-a rupt firul.

masca anestezie

 

Apoi m-au intubat orotraheal, s-au asigurat ca tubul e in plamani (apare EtCO2 pe monitorul ventilatorului), apoi m-au mutat in sala de operatie. Aici au facut a doua etapa a Safe Surgery Checklist (Time Out). Au reverificat identitatea, daca sunt alergic la ceva, daca s-a facut profilaxia anti trombolism venos, daca am ceva care sa ma incalzeasca pe mine (patura sau Bair hugger), daca e nevoie de epilare, de administrare de antibiotice, daca sunt diabetic (si nivelul ultimei glicemii – daca era cazul), daca s-au verificat investigatiile imagistice (daca era cazul) si daca scrub nurse-ul e sigur(a) de sterilitatea instrumentelor.

Se termina operatia, scrub nurse-ul face Sign out (ultima parte a Safe Surgery Checklist) ultima numaratoare a instrumentelor, faselor cu runnerul si anunta chirurgul ca sunt ok, confirma numele operatiei facute, confirma etichetarea corecta a eventualelor probe medicale, mentioneaza eventualele probleme cu echipamentele (daca e cazul) si apoi intreaba chirurgul sau anestezistul daca exista ceva potentiale probleme pentru recuperarea postop a pacientului.

Intre timp anestezistul se ocupa de oprirea anesteziei, de mutarea pacientului inapoi pe trolley (sau pe pat, daca pacientul e internat peste noapte in spital), apoi ori se asteapta pana pacientul se trezeste si respira singur (si este extubat), ori se merge direct la recuperare postop, unde este extubat pacientul cand incepe sa respire independent.

Apoi incepe o perioada de ameteala si (posibil) greata si somnolenta pentru pacient. Daca e recomandat (sau, mai precis, NU e contraindicat), i se da incet sa bea cate ceva. Apoi, in functie de operatie, este tinut o vreme aici si apoi e transferat la DSU, de unde e trimis acasa (discharged), sau e contactat Bed Manager, ca sa i se gaseasca un pat pentru a fi internat pe o sectie.

Daca e o operatie care se termina prea tarziu, pentru ca DSU se inchide la ora 20:00, de multe ori pacientii sunt mutati la “zona linistita” a salii de recuperare Postop. Asa a fost cazul meu. Am ajuns in sala de operatie abia la 15:35, eram in recovery la 16:50, m-au externat la 21:35. Chirurgul ceruse initial externarea dupa 6 ore, dar l-am intrebat daca se poate sa plec la 21:00 si a zis da.

In recovery mi-au mai dat niste morfina (nu mi s-a parut ca m-a ajutat cu durerea, doar m-a ametit si m-a facut incet in a rationa) si un antiemetic dupa ce am vomitat un pic seara. Nu m-ar fi externat daca mai eram ametit seara (deci n-am mai cerut morfina dupa ora 18:00), daca nu as fi urinat (anuria postoperatorie e periculoasa), daca functiile vitale erau anormale.

La externare am primit o copie dupa formularul de consimtamant, formularul de concediu medical si o copie dupa formularul de externare (Discharge Form). Plus medicamentele prescrise de medic (TTA’s = to take away). Si ceva sfaturi suplimentare (ce sa mananc, ce sa nu fac, ce sa fac daca sangerez etc.). Daca era cazul de consult postoperatoriu (follow-up), este mentionat asta in Discharge Form.
Daca nu aveam pe cineva care sa ma duca acasa, ar fi trebuit sa fiu internat pana a doua zi sau ar fi trebuit sa semnez un formular de externare pe cont propriu, impotriva sfatului medicilor.

 

Toata ziua a fost foarte bizara. Sa trec de la scrub nurse la postura de pacient in spitalul meu, sa relationez cu colegi/colege ca pacient si sa fiu operat chiar in teatrul unde mi-am inceput cariera… a fost extrem de ciudat.

 

drepturi imagine: alamy stock

Lungul drum pana la o operatie in NHS (in Anglia)

Prima operatie pe care am vazut-o facuta intr-o sala de operatie aici a fost o amigdalectomie. Prima operatie la care am fost scrub nurse a fost tot o amigdalectomie. Prima (si, sper, singura) operatie din viata mea va fi tot o amigdalectomie. Asa a fost sa fie.
Ma bucur ca prima/prima n-a fost o hemicolectomie, o gastrectomie. Sau o histerectomie. Cine stie cum se aliniau astrele si imi trebuia asa ceva. :))

Cum ajungi sa fii operat de ceva in Anglia, intr-un spital de stat (NHS)?

Raspunsul scurt: daca nu e o urgenta sau nu e pentru un pacient suspect de cancer, foarte, foarte lent. Detalii despre asta mai la final.

r0_40_1654_889_w1200_h678_fmax

In primul si primul rand, trebuie sa fii inregistrat la un GP (General Practitioner – medic de familie). Odata ce ai fost luat in evidenta unui GP, vei primi un numar unic NHS (NHS number), pe baza caruia esti identificat in sistem (si se fac platile pentru diferitele problewme de sanatate intre diferitele entitati din sistemul medical britanic).

Cum gasesti un GP? In Londra esti oarecum limitat in alegeri, pentru ca fiecare GP are un asa numit “catchment area” – nu ai voie sa ai GP de pe langa Picadilly Circus daca tu stai la cucurigu’n valley in zona 7. Cel mai simplu mod de-a-ti gasi GP este sa cauti pe google “GP + codul tau postal”. Va aparea o harta cu aproape toate cabinetele de GP dintr-o zona de aproximativ 2 km patrati. Cel mai eficient e sa folosesti NHS Choices, care-ti arata o lista mai precisa (cu toate cabinetele de GP din zona). Problema e sa fii in “catchment area”. Cateodata vei gasi o harta pe site-ul gp-ului cu toate strazile de unde pot recruta pacienti, cateodata nu – trebuie sa suni pentru a te asigura.
Chit ca gasesti un GP, nu te astepta sa te inregistrezi peste noapte. La mine in suburbie timpul de inregistrare (de cand faci cererea de inregistrare si pana primesti un e-mail de confirmare si numarul NHS) e de aproximativ 5-7 zile lucratoare. Concret, eu mi-am depus cererea intr-o marti, am primit confirmarea ca sunt inregistrat peste 13 zile, intr-o luni.

Dupa ce te inregistrezi la un GP, trebuie sa iti faci o programare. NHS Choices (si google, dar mai putine) are reviewuri la majoritatea cabinetelor de GP. Asa poti afla daca GP-ul respectiv are multi pacienti (asta e rau), daca secretarele sunt nesimtite (asta e iarasi rau), daca iti faci programare greu. E foarte probabil (mai ales ca emigrant) sa lasi o problema de sanatate pe mai tarziu, cand devine prea enervanta si vrei un consult la GP, il vrei rapid. Multi GP au o zi din saptamana rezervata pentru urgente – dar toti iti vor zice ca daca e urgenta-urgenta, trebuie sa mergi la walk-in clinics sau la A&E la primul spital NHS. Eniuei, ideea e ca e probabil ca o programare sa nu se poata face in aceeasi saptamana, mai ales la un GP cu multi pacienti. La mine lista de asteptare a fost de 15 zile (sau trebuia sa sun vinerea dimineata si sa sper ca ma va primi).

Atunci cand te vede, GP-ul va hotari daca e nevoie de un consult de specialitate sau nu. Poti insista pentru a avea asa ceva, dar asta nu inseamna ca vei primi unul automat. Din momentul asta, trebuie sa astepti pana secretara GP-ului va scrie si trimite prin posta scrisoarea medicala catre spitalul NHS ales de tine (sau catre NHS booking, dar si atunci va mentiona spitalul ales).
Daca vrei (ca mine) un consult cu un medic specialist anume, trebuie sa mentionezi asta GP-ului. Secretara acestuia face o scrisoare diferita catre spitalul NHS, care apoi face programarea automat. Daca nu mentionezi un consultant anume, vei primi un plic prin posta in aproximativ 10-15 zile de la consultul cu GP-ul, in care vei avea o hartie care explica foarte clar cum se poate face o rezervare (on-line sau telefonic).

Ulterior, spitalul NHS va genera o scrisoare-booking trimisa catre tine, in care vei fi anuntat in ce data esti asteptat la un consult, plus informatii despre cum sa reprogramezi consultatia. Va mai dura 1-2 zile lucratoare + 2-3 zile lucratoare (posta) pana sa ajunga aceasta scrisoare la tine.

Cat va dura pana vei fi vazut de un consultant? Depinde de spital, de zona, de specialitate, de perioada anului samd. Daca nu e vorba de cancer si e vorba de un centru regional pentru o anumita specialitate, cel mai probabil asteptarea va fi de intre 2 si 6 saptamani (de la primirea scrisorii in care esti anuntat de data consultatiei).

Apoi esti vazut de consultant (sau rezidentul lui, specialist registrar) in “clinica”, unde se pot face si anumite investigatii mai mici. Daca e nevoie, se face o cerere pentru eventuale investigatii (ceea ce adauga de la cateva zile la cateva saptamani de asteptare), apoi o noua programare la o consultatie (daca e nevoie) sau i se spune pacientului sa astepte pana vor fi evaluate rezultatele investigatiilor (cum ar fi endoscopie, audiograma, sleep study, CT, MRI etc).

Daca medicul specialist care te-a consultat decide ca ai nevoie de o operatie de la consult, ti se explica procedura si riscurile ei si ti se da un formular de consimtamant sa-l semnezi. Daca se decide necesitatea operatiei DUPA evaluarea unor investigatii, pacientul e anuntat direct prin posta despre asta si de data operatiei. Oricum ar fi, pacientul primeste un plic cu ziua operatiei si ora aproximativa a ei. Si este anuntat si de o data DINAINTE de operatie in care va trebui sa faca evaluarea preoperatorie (preop assesment). De regula e o zi cu intre 7-14 zile inainte de ziua operatiei. Daca pacientul nu poate ajunge la ziua si ora preassesment-ului sau vrea sa fie programat pentru operatie la alta data (ulterioara), are instructiuni pentru asta in plicul respectiv.

La pre-assesment se ia un istoric vast al sanatatii pacientului (boli, operatii, medicamente, alergii), se masoara inaltimea/greutatea, se ia un set de semne vitale (puls, TA, SpO2, temperatura, glicemie – daca e cazul), se iau 2 (mai nou, inainte erau 3) swabs pentru verificarea daca pacientul este colonizat de stafilococul auriu rezistent la meticilina (MRSA) si se cer datele de contact pentru persoana care va duce pacientul acasa (imperios sa existe asa ceva pentru cineva care va fi anesteziat cu anestezie generala). In functie de operatie, se iau si un set de analize de sange (hemoleucograma, electroliti, teste de coagulare + altele, daca e cazul). Daca e nevoie, se face si radiografie/ekg.

Daca analizele de sange revin ingrijoratoare sau pacientul e “MRSA positive”, se iau anumite masuri pentru remedierea motivelor de ingrijorare.
Cum aproximativ 7% dintre asistentele medicale sunt colonizate asimptomatic cu MRSA, aici a fost o teama pentru mine. Nu aveam chef sa iau 1 saptamana vancomicina (si sa mi se intarzie operatia si mai mult).

Apoi vine ziua operatiei. Despre care voi scrie maine.

Din ziua in care m-am inregistrat la GP si pana la ziua operatiei au trecut 3 luni si jumatate. Asta cu ajutorul faptului ca sunt angajat NHS, lucrez la teatre si m-am dus direct la chirurgul care stiu ca e de treaba, ma place (colegial) si are si o lista de asteptare mai mica decat ceilalti. Altfel, realist vorbind, de la vizita la GP pana la operatie timpul de asteptare e de 3-4 luni la mine in spital. M-am uitat la data consultatiei la cei 5 pacienti din lista de azi, de curiozitate. Februarie-martie-aprilie.

 

 

 

Despre timpii de asteptare:

NHS-ul are o serie de limite auto-impuse de tratament “consultant-led” (adica cu un medic specialist):
– 18 saptamani pentru orice procedura non-urgenta
– 2 saptamani pentru orice procedura pentru o operatie pe un pacient suspect de a avea un tip de cancer
– 28 zile de la data unei anulari a unei operatii (atata timp cat se incadreaza in cele 18 saptamani de mai devreme).

Limita de timp incepe de la ziua in care iti faci singur rezervarea pentru o consultatie intr-un spital NHS, sau de la ziua in care spitalul primeste scrisoarea de la medicul de familie (GP) in care se cere ca pacientul sa fie vazut de un medic specialist (consultant). Dupa ce limita de timp trece (breach), spitalul e fortat sa plateasca o amenda (NU catre pacient) si sa ii ofere acestuia o alternativa de tratament (ceea ce poate include tratamentul intr-o clinica privata, care va fi platit integral de catre spitalul NHS care a facut “breach”-ul).

Raspunsurile dispretuitoare (care se vor inteligente)

T├ón─ârul Goe poart─â un frumos costum de marinar, p─âl─ârie de paie, cu inscrip┼úia pe pamblic─â: le Formidable, ┼či sub pamblic─â biletul de c─âl─âtorie ├«nfipt de tanti Mi┼úa, c─â “a┼ča ┼úin b─ârba┼úii biletul”.
– Vezi ce bine-i ┼čade lui – zice mam’mare – cu costumul de marinel?
– Mami┼úo, nu ┼úi-am spus c─â nu se zice marinel?
– Da cum?
– Marinal…
– Ei! zice┼úi voi cum ┼čti┼úi; eu zic cum am apucat. A┼ča se zicea pe vremea mea, c├ónd a ie┼čit ├«nt├ói moda asta la copii – marinel.
– Vezi c─â sunte┼úi proaste am├óndou─â? ├«ntrerupe t├ón─ârul Goe. Nu se zice marinal, nici marinel…
– Da cum, procopsitule? ├«ntreab─â tanti Mi┼úa cu un z├ómbet simpatic.
– Mariner..
– Apoi de! n-a ├«nv─â┼úat toat─â lumea carte ca d-ta! zice mam’mare, ┼či iar s─ârut─â pe nepo┼úel ┼či iar ├«i potrive┼čte p─âl─âria de mariner.
 Idiot
Daca as avea un leu (nici macar o lira) pentru fiecare data in viata mea cand am vazut un om raspunzand de sus si cu dispret la cererea altuia de ajutor (“nu stiu ce sa fac“)… as fi bogat.
Partea proasta e ca e ceva ce mai faceam si eu din cand in cand cand eram mai tanar. Am descoperit destul de repede ca tipul de raspuns de genul asta tinzi sa il dai fix atunci cand nu esti 100% sigur pe ceea ce stii.
Daca ai un dram de autocenzura in tine, intri in pamant de rusine atunci cand iti dai seama ca ai spus o tampenie. Daca spui o tampenie atunci cand vrei sa corectezi (“cu superioritate”) o alta tampenie, atunci nu exista gaura suficient de mare in pamant ca sa te ascunzi. ­čÖé
Si ajung din nou la un truism pe care l-am tot spus pe aici: cei mai mari tampiti intalniti de mine in viata au fost cei care isi bazau opiniile pe fundamentul “eu am nenumarati ani de munca in domeniul X, deci imi permit sa spun asta”. Oamenii aia chiar nu pot concepe ca ar putea gresi, ca ceea ce poate era valabil candva – nu mai e valabil acum, ca poate au retinut (si propagat) informatii gresite, ca poate pur si simplu nu stiu suficiente lucruri in domeniul respectiv sa isi dea cu parerea in extenso despre orice, oricand.
Asta ca sa nu vorbim despre cei care au cunostinte/experienta intr-un domeniu, dar isi dau cu parerea despre orice. Mana sus cine cunoaste vreun masterand in limbi straine, economie, matematica sau vreun inginer care isi dau cu parerea cu patos despre boli diverse sau despre arhitectura sau despre orice alt domeniu in care nici macar un expert (in domeniul respectiv) nu ar indrazni sa emita judecati de tipul celor emise de respectivii.
In grupurile de facebook pe unde imi mai pierd vremea am vazut nenumarate cazuri de genul asta. Si unele raspunsuri te fac sa te crucesti.

Vrea cineva sa stie cum sa isi “recupereze taxele” de la statul britanic? Imediat se vor gasi 10 experti care ii vor spune ca totul e posibil si ca o sa primeasca ‘jdemii de lire inapoi daca doar se gandeste sa se intoarca in Romania. Habar-n-are nici unul cum s-ar face asta, dar “stiu ei“.

Vrea cineva sa stie cum sa obtina inregistrarea la NMC? 20 de sfaturi diferite o sa primeasca nefericita victima. Majoritatea uita sa mentioneze ca au avut situatii speciale, de asta cazul lor a fost diferit. Se mai iau si la cearta pentru ca stiu ei mai bine.

Vrea cineva sa lucreze in Londra? Pai se vor gasi 20 de experti care sa-i spuna ca nu are sens sa lucreze in Londra, pentru ca e prea scump si urat si multa lume si blabla. Desigur, nici macar unul dintre expertii respectivi n-au locuit sau lucrat acolo, dar stiu ei mai bine.
Vrea cineva sa stie ce sa faca la un interviu? Pai imediat o sa-i raspunda unul-altul “pai de ce nu cauti pe google?”. Empatie la extrem.
Vrea o asistenta medicala din Romania sa stie cat castiga o asistenta medicala in Anglia? Pai imediat se vor gasi oameni sa se planga de cat de nasoala e viata in iadul de aici (lucrand pentru 16-20 lire/ora), comparata cu raiul din Romania (pentru 10 lei/ora). Aceiasi oameni care continua sa lucreze bine-mersi in “iadul” asta… Asta desi intrebarea era “cat castiga“, nu “cum e viata ca“.
Vrea cineva sa stie ce sa faca daca are o problema medicala? E trimis(a) in Romania. E o impresie generalizata ca aici “nu se face medicina” si ca “doar in Romania te trateaza”. Nenumarati oameni se plang/dau ca exemplu ca au mers la urgente (!) cu o durere de masea, entorsa, migrena sau mai stiu eu ce si au fost trimisi acasa cu paracetamol sau ibuprofen. Dupa ce au stat 4 ore. Expertii respectivi (din pacate, unii chiar asistenti medicali) considera ca respectivele probleme medicale se trateaza la urgente. Si apoi se supara ca nu au fost bagati in seama pentru ceva non-urgent. Desigur, asta nu scuza cazurile cand urgente reale sunt ignorate si oamenii sunt trimisi de colo-colo fara a li se spune de ce samd. Sistemul britanic de sanatate are multe bube. Dar nu e chiar asa de proasta ingrijirea medicala aici.
Asta ca sa nu mentionam faptul ca sfatul initial e criminal daca persoana respectiva chiar are o urgenta si ia drept bun sfatul sa se duca cu avionul tocmai in Romania pentru a o trata.
Vrea un asistent sa stie ce sa faca daca a avut o problema la serviciu? Vor aparea imediat experti (alti asistenti) care fie ii vor zice ca e vinovat(a) si va ajunge la inchisoare, fie sa “caute pe google”. Unui om speriat ii ignori cererea de ajutor si/sau ii dai un raspuns in doi peri. Desigur, calitati invatate de la Virginia Henderson. Sau madam Titirca.
Asta sau i se da un raspuns dispretuitor. Pentru ca stie omul mai bine, e expert, domne.
Din fericire, nu e plina lumea numai de oameni plini de ei.
Si mai bine, unii se mai si trateaza. ­čÖé
Screen Shot 2017-07-13 at 23.35.22
Pentru cine nu a inteles la ce ma refer punand poza de mai sus, ghidul national (UK, 2017) pentru supradoza cu paracetamol. Si efectele pe care le-a avut modificarea din 2012 a recomandarilor nationale pentru administrarea de N-Acetilcisteina in supradoza cu paracetamol. Pentru lenesi – acum sunt tratati mult mai multi pacienti oarecum inutil, pentru a se asigura ca nu vor muri cazurile rare (care nu erau tratate la timp si mureau).

Despre sfaturi si experienta

Un sfat bun primit la momentul potrivit este extrem de util.

advice
In actuala mea meserie am┬árealizat ca eram pe cale┬áa face niste tampenii de cateva ori┬áatunci cineva care mi-a zis “stii ca poti face … pentru a obtine un rezultat mai bun?”.
Pe de alta parte, de mai multe ori mi s-au dat┬ásfaturi (mai degraba observatii)┬ápe un ton rastit, alaturate cu anumite jigniri si intr-un mod foarte brusc. Observatii corecte, sa fim intelesi, dar spuse intr-un mod care sa-l faca pe primitor sa regrete caile sale gresite si alegerea meseriei si faptul ca e in locul ala samd. ­čÖé

E important sa stii cum sa dai un sfat.

O calitate-problema a mea este ca imi place sa ajut. Daca intrebi 10 colegi la nimereala (care au lucrat cu mine) din colectivul de peste 100 de oameni de la teatre, primul lucru pe care l-ar zice despre mine ar fi ca sunt “overeager to help”. Realist vorbind, nu e o calitate, ci o slabiciune. Aproape toate problemele pe care le-am avut la teatre au fost din cauza ca nu am fost in stare sa stau deoparte atunci cand am considerat (cateodata gresit) ca cineva are nevoie de ajutor. Incet-incet ma tratez si pentru problema asta.
In ideea asta, de multe ori spun oamenilor care cauta ceva unde pot gasi acel ceva si ce altceva le mai trebuie. Pentru ca stiu ca vor mai face 1-2-3 drumuri in plus daca vor lua doar 1 lucru atunci. Problema e ca majoritatea oamenilor nu vor sa li se spuna ce sa faca. Daca sunt oameni care au chiar ceva experienta, devin de-a dreptul violenti atunci cand li se pare ca altcineva (despre care exista perceptia ca are mai putina experienta) le spune cum sa faca lucrurile mai eficient.
Aici nu e vorba de comportament de┬á“tampit care crede ca le stie pe toate“. Oamenii de genul asta intotdeauna vor alege un ton aiurea si vor avea gura mare constant. Am avut suficient de-a face cu asemenea specimene incat incerc din greu sa nu fiu asa. Prefer sa cred ca nu fac asta.
Indiferent ce ton alegi, atata timp cat cineva nu-ti cere specific ajutorul sa faci x sau y, intr-un final cred ca cel mai bine e sa lasi persoana aia sa faca lucrurile cum vrea.

Ce te faci cand dai un sfat cuiva care nu-l vrea?

Un exemplu simplu este cel al fumatorilor sau al persoanelor care sufera de obezitate. Traim intr-o lume in care avem avertizari peste avertizari despre nocivitatea tigarilor sau despre problemele de sanatate pe care le cauzeaza lipsa activitatii combinata cu obezitate si alimentare nesanatoasa. Cu toate acestea, atata timp cat fumatorul sau persoana supraponderala nu are probleme reale (nu “da cu capul de pragul de sus“), tinde sa ignore avertizarile, ba chiar sa devina violent atunci cand cineva ii spune ca ar fi bine sa se lase de fumat sau sa duca o viata mai echilibrata dpdv alimentar/al activitatii.
In fiecare tara europeana unde s-au introdus legi care interzic fumatul in public au existat dezbateri in care fumatorii isi aparau la baioneta┬ádreptul de-a se omori incet. Duceau o lupta demna de o cauza mult mai importanta… Asta nu inseamna ca ar trebui sa li se permita sa fumeze in public, din punctul meu de vedere libertatea lor de-a fuma se opreste atunci cand libertatea mea de-a NU fuma┬áe ingradita.
Dar e un exemplu de urmari ale sfaturilor nedorite. Si un exemplu de intelegere gresita a conceptului de societate libera, dar asta e alta discutie.

Am scris aici de mai multe ori in timpul scolii despre faptul ca nenumarati amici, cunoscuti, necunoscuti, colegi, viitori colegi (asistenti/asistente medical/e) mi-au zis constant timp de 3 ani de zile “de ce ai ales sa faci meseria asta, nu stii ca nu se castiga bani din ea, nu o sa iti placa, nu e pentru tine, nu e de viitor, mai bine faci altceva“.

Cum ar fi fost viata mea acum daca i-as fi ascultat? Si ca sa fiu clar, NICI MACAR 1 DATA nu am cerut sfatul acestor persoane. De unde stiau ei ce imi place mie, ce nu o sa imi placa in viitor si ce vreau eu sa fac?

Am inceput blogul asta in prima zi de scoala, in septembrie 2012. In 4 ani jumatate am primit cateva sute bune de e-mailuri de la diferiti oameni care vroiau sa se apuce de scoala pentru a deveni asistenti medicali. Oameni diversi, cu diverse nivele de educatie si povestiri diferite. Unii imi povesteau viata lor (mie, un strain), altii imi puneau o intrebare scurta si-atat.
Am primit destul de multe e-mailuri scrise intr-o romana aproximativa, cu o gramatica atroce, in care niste adulti imi ziceau┬áca vor sa┬ádevina┬áasistenti medicali si apoi vor sa plece din tara ca sa┬áisi faca un rost. Si imi puneau o intrebare simpla (ceva de genul┬á“se (sic!) merita?”. Multi oameni care┬áalegeau postliceala (din afirmatiile lor)┬ádoar pentru ca asa puteau sa nu vina la scoala mai deloc si sa obtina o diploma.
Daca m-as fi comportat ca “binevoitorii” care ma tot sfatuiau pe mine sa fac altceva, i-as fi luat peste picior, i-as fi pus sa invete sa vorbeasca in limba lor intai sau altele.
Dar intr-un final cine naiba sunt eu sa fac asta?

Le-am raspuns la intrebare cat mai concis si le-am urat succes. Se vor descurca sau nu, dar vor face ceea ce au vrut ei sa faca, nu ce le-a spus un necunoscut sa faca.

Multa lume se foloseste de apelul la experienta (sau apelul la autoritate) pentru a oferi un sfat. X a facut lucrul Y pentru 5-10-20 ani, deci cu siguranta X este un expert in domeniul Y si poate sa isi ofere opinia oricand, oriunde.
Probleme apar atunci cand X priveste lucrurile doar din perspectiva lui sau atunci cand experienta lui X este limitata la un anumit gen de situatii. Cred ca experienta ar trebui sa te inveti sa te adaptezi intotdeauna situatiilor, nu sa arunci cu opinii in stanga si-n dreapta.

Cand am avut un schimb de experienta in Elvetia, o profesoara de acolo ne-a dat un exemplu interesant. Multa lume foloseste fraza “ai grija de pacientii tai asa cum ai vrea sa fii ingrijit chiar tu insuti” atunci cand se refera la un ideal de ingrijire a asistentului medical.
Ne-a spus de exemplul unui pacient in varsta norvegian, strabunic de aproape 90 de ani, cu o familie extinsa (copii, nepoti, stranepoti), care a murit singur intr-o camera anosta de spital dupa o boala lungita. In camera eram 12 viitori asistenti medicali: eu, 1 englezoaica, 2 norvegience, 4 nemtoaice, 4 spaniole si 1 portugheza.
Ne-a intrebat ce parere aveam despre asta si ce am fi incercat noi sa facem. Spaniolele au fost scandalizate de situatie, ziceau ca ar fi facut si dres, asta era inacceptabil. Au fost diferite raspunsuri. Doar norvegiencele au spus ca ele doar l-ar intreba daca ar dori sa ia legatura cu cineva sau nu. In opinia lor, nu era ceva anormal ca cineva sa moara singur in spital, daca asta isi dorea. Ar fi luat legatura cu persoana desemnata drept “ruda cea mai apropiata” aproape de final, dar atat.
Alta cultura, alte obiceiuri.
Ceea ce te face sa te gandesti: poate cum mi-as dori eu sa fiu ingrijit nu este cum si-ar dori altcineva sa fie ingrijit. Desigur, trebuie sa-ti pastrezi un numitor comun, o idee de baza despre profesionalism, dar trebuie intotdeauna sa fii pregatit sa te adaptezi la ceea ce vor altii, nu sa te bazezi “pe experienta ta“.

Desigur, privind lucrurile din afara, inclusiv acest tip de gandire este tot un fel de a te baza “pe experienta ta”, dar ideea e sa te adaptezi.

 

Cand lucram pe sectie am avut pe cap┬áo familie a unui pacient care era pe cale sa moara. El stia asta, ei stiau asta. Dar ei erau mai dificili si tot timpul faceau scandal din orice. Ce am observat e ca ii scotea din sarite daca le zicea oricine (asistenta medicala sau doctor) “I understand you, but…”. Ai zice ca daca ii spui cuiva ca “il intelegi” o sa reactioneze pozitiv, nu? Nu e universal valabil.
Intr-un final, ce naiba poate sa inteleaga altcineva despre durerea ta? E durerea ta, nu e a lui, nu iti doresti sa fii inteles, poate iti doresti sa fii ascultat sau sa se faca ceva, orice…
Cum i-a calmat o colega (da, cu multa experienta)? I-a luat deoparte, a inceput cu “I can only imagine what you’re going through” si pur si simplu i-a ascultat mai multa vreme, pana s-au calmat si apoi le-a oferit o solutie minimalista.

Experienta colegei respective era mai “buna” decat experienta celorlalte colege, care tot timpul incepeau cu “I understand what you’re going through”?

Nu neaparat, dar, din nou, ideea e de a fi maleabil si de a te gandi la ce vrea celalalt, nu la a-i da o solutie care se aplica la tine.

 

 

Ideea pentru postarea asta a venit dupa ce sotia mea mi-a zis ca i-am raspuns urat unui cititor al postarilor mele de pe facebook. Nu ma enerveaza sa primesc sfaturi, chiar si nedorite, dar atata timp cat nu le cer si (in opinia mea) nu se aplica la ceea ce vreau EU si la planurile MELE, de ce simte cineva nevoia sa mi le ofere?

sfat

13 luni in sala de operatie

Anul 1 de postliceala l-am terminat cu 6 saptamani de practica intr-una din sectiile de chirurgie de la Spitalul Militar Central din Bucuresti. Prea multe lucruri nu stiam la finalul lui iulie 2013. Pana atunci, de facut, nu facusem prea multe proceduri de practica, de vazut vazusem una-alta, mai facusem una-alta, dar eram extrem de nestiutor.
Dar la finalul acelei perioade de practica stiam un lucru: imi place meseria de asistent medical, ma vedeam facand-o si peste 10 ani si in momentul ala imi doream sa lucrez intr-o sectie de chirurgie SAU in blocul operator.

Pur si simplu a fost prima data cand am vazut legat (zi dupa zi) ceva mai multe lucruri, cand am fost lasat sa fac mai multe lucruri si cand am simtit ca inteleg ceva mai bine ce se intampla cu bolnavul in spital. Daca as fi facut practica in alta parte, oare as fi avut aceeasi opinie? Oare mi-ar fi placut altceva? Oare mi-ar fi displacut totul si as fi luat decizia de-a renunta la scoala? Inca o data o sa repet: in deciziile pe care le iei in viata esti influentat foarte mult de norocul pe care-l ai in a da peste niste oameni de treaba.

Nu mai tin minte numele nici unei asistente de-atunci, mai tin minte doar fetele catorva dintre ele, dar trebuie sa recunosc ca merita recunostinta mea.

Dupa acea perioada de practica mi-am stabilit un tel in cariera (sa ajung sa lucrez la chirurgie/in blocul operator), apoi, dupa schimbul de experienta din anul 3 mi-am stabilit si un scop pe termen mediu (sa lucrez in sala de operatie in Elvetia).

Pe 1 iunie 2016 incepeam prima zi de munca in sala de operatie.

Aceste 13 luni au avut o evolutie foarte sinuoasa pentru mine. Chit ca in the grand scheme of things, a fost o perioada scurta, e interesant pentru mine sa privesc un pic detasat perioada asta.

Prima luna am petrecut-o adaptandu-ma la noul mediu si la noul tip de ingrijire a pacientului. Am trecut de la ingrijire de sectie (medicamentatie, alimentare, mobilizare, igiena, conversatii + alte lucruri mai specializate) la ingrijire de sala de operatie. De la tot ce tine de pregatirea fizica a operatiei (instrumentar, echipamente etc.) pana la tot ce tine pacient (consimtamant, pozitionare, pastrarea sigurantei pacientului etc.).

Cand incepi, totul e nou, orice se intampla e o experienta noua, oamenii in general par “prietenosi” – pentru ca abia i-ai cunoscut, orice lucru faci e ceva pozitiv, orice greseala e o posibilitate de-a invata si evolua. Cum aici asta inseamna si ca esti “supernumerary”, esti si oarecum ferit de orice probleme, pentru ca in orice moment esti a 4a persoana in echipa de nursing, deci orice ai face ai suport adecvat. Si nimeni nu se asteapta sa faci cine stie ce.

Inveti instrumentarul, inveti operatiile, inveti chirurgii si anestezistii si vezi ce le place si ce NU le place. Si incepi sa te obisnuiesti cu colegii.

Apoi, daca esti fast learner, urmeaza o perioada de acumulare rapida de experienta si de mici victorii. Primele mele operatii mai complicate singur, apoi bucuria pe care o simteam atunci cand eram scrub pentru o operatie din asta si chirurgul ma lauda sau micile laude primite de la colegi sau anestezisti erau motive de mandrie personala.

Apoi, daca nu esti tampit, urmeaza o perioada de deschidere a ochilor. Cand lucrezi cu colegi experimentati, iti dai seama cum fac ei lucrurile si de ce le fac ei MAI BINE. Si iti dai seama ca, de fapt, mai ai o gramada de facut si invatat. Daca ai norocul (sau ghinionul) sa participi si la niste situatii mai tensionate, iti dai seama ulterior ce pasi trebuia sa fi urmat si ce ar trebui sa faci in viitor.

Apoi urmeaza o noua perioada de evolutie, in care incerci sa inveti lucruri in afara sferei tale initiale de cunostinte. Nu pot sa zic ca am ales eu sa ajung sa lucrez la ORL/Maxilo-faciala/Vasculara/Ginecologie. Daca as fi avut o alegere, as fi mers la chirurgie generala. Dar atunci cand am dat eu interviu, nu aveau posturi libere acolo. Pana la urma, nu regret unde am nimerit, adica imi plac tipurile de operatii facute. Pentru a castiga experienta suplimentara, am lucrat si in afara specializarilor unde aveam experienta. Prea putin si prea sporadic pentru a ma considera multumit, dar macar nu ma multumesc cu putin.

Ei bine, undeva intre realizarea faptului ca mai ai de invatat si dorinta de-a castiga experienta suplimentara exista o etapa in care iti doresti ceva mai mult.

Cel mai simplu as putea denumi etapa asta drept etapa in care iti doresti respect. In esenta, esti inca un incepator. Dar daca poti sa te descurci la fel de bine sau chiar mai bine decat alti colegi cu vechime mai mare, iti doresti sa fii tratat mai bine – sau macar sa nu mai fi tratat chiar ca un incepator.

Si uite asa incep nemultumirile.

Asa mi-as descrie aceste 13 luni privind lucrurile un pic detasat.

Dar daca le privesc un pic mai subiectiv, trebuie sa adaug la aceasta evolutie si o serie de elemente personale.

Sigur, la inceput toata lumea pare prietenoasa – pentru ca foarte putini oameni sunt direct uriciosi cu un nou-venit. Dar dupa ce lucrezi cu ei, iti dai seama destul de repede cu cine ai de-a face si ajungi la concluzia ca iti displace profund sa lucrezi cu unii sau cu altii. Dar nu prea mai┬áai ce face in momentul ala.

In septembrie am facut o greseala majora, care a facut ca un pacient sa aiba nevoie de o a doua operatie. Cu multa intelegere, da, si de la majoritatea colegilor si de la superiori, am trecut peste asta. In octombrie am aflat intr-un mod extrem de dezamagitor ca e mult mai dificil sa ajung sa lucrez in Elvetia decat credeam. In decembrie am tot lucrat cu niste colege mai dificile, ceea ce m-a impins sa imi doresc sa plec de aici. Am luat 2 interviuri, eram foarte aproape de a pleca. Pana la urma am ramas, dar am inceput sa lucrez si in alt spital ca bank, ceea ce a functionat ca o supapa (am invatat ca pot lucra acceptabil si in alta parte, castig si niste bani in plus si invat si lucruri noi).
Apoi am avut o perioada in care am lucrat foarte mult cu o combinatie toxica de colege. Sefa cea noua care nu stie ORL, dar schimba totul si niste colege care ma trateaza ca pe un incepator. Adaug la asta presiunea singuratatii intr-o tara straina plus niste probleme de sanatate si am ajuns intr-o situatie in care pur si simplu nu mai aveam nici o placere in a veni la munca.

 

Dupa o plangere, o demisie depusa si apoi retrasa, un alt interviu luat la alt spital si o schimbare fortata de colege, situatia s-a normalizat un pic.

Cu toate acestea, raul a fost facut, daca pana acum cateva luni imi vedeam locul de munca drept o combinatie de rele si bune in care prevalau aspectele pozitive, acum pur si simplu nu mai suport ideea de a mai lucra aici mai mult decat ar mai fi necesar. Oricum era un job intermediar, care imi permitea sa acumulez experienta, dar e o diferenta in a vedea ceva drept placut si temporar sau toxic si temporar.

 

Toata postarea asta e circulara. Am inceput-o cu povestirea din anul 1 de scoala pentru a exemplifica cat de mult din viata noastra e afectat de oamenii de care suntem inconjurati. In ideea generala a numelui blogului, drumul nostru are prea putin de-a face cu alegerile noastre personale (vreau sa fac asta, in locul x) si foarte mult de-a face cu ce obstacole sau scurtaturi apar in drum.

 

drum
scurtatura?

 

 

Suisuri si coborasuri

Saptamana asta am lucrat din nou la spitalul privat unde mai fac cate o tura bank din cand in cand.
Am iesit din zona mea de confort, pentru ca am acceptat sa lucrez pentru niste liste de ginecologie si chirurgie generala. Doua specialitati unde am lucrat foarte putin intr-un an de zile. Iar atunci cand am lucrat, n-am fost lasat sa fiu scrub pentru nimic complicat.
Mi-am reamintit senzatiile care ma incercau acum 1 an, atunci cand incepeam noua parte a noii mele cariere (cea de scrub nurse).

where-magic-happens

Sigur, acum a fost un pic diferit, spre deosebire de acum 1 an, de data asta macar stiam majoritatea instrumentelor, stiam cate ceva despre operatii si anumite etape ale lor.
Dar nici nu aveam un grup de colegi intelegatori pe care sa ma bazez, lucram cu niste straini, cu exceptia unei persoane si a anestezistei, toti erau necunoscuti (runnerul, chirurgii, odp-ul, o alta scrub nurse).

Pana la urma m-am descurcat acceptabil, dar a fost prima data dupa destule luni  cand am avut momente in care habar-n-aveam ce trebuia sa fac

La sfarsitul zilei m-a incercat o senzatie ciudata. Am avut doar o pauza scurta de o gustare de dimineata si pauza de pranz. In rest, am fost scrub pentru 9 ore din cele 11 petrecute acolo. Eram obosit, eram nemultumit de faptul ca am avut momente in care nu stiam ce sa fac, dar eram si un pic multumit de faptul ca m-am descurcat acceptabil.

Dar, cel mai important, nu eram incarcat cu tot felul de alte porcarii la finalul zilei de munca. Toata ziua nu a trebuit sa raspund deloc la nici un telefon, nu a trebuit sa rezolv problemele altora, nu a trebuit sa imi pierd vremea ca sa fac incident reports pentru intarzieri si anulari de operatii si alte prostii neimportante, nu a trebuit sa suport crize de adulti cu mentalitate de copii mici si nu a trebuit sa lucrez cu o sefa tampita.
Nimeni nu vroia nimic altceva de la mine decat sa muncesc si atat.

Am avut o luna ceva mai dificila. Pe langa niste probleme de sanatate, am tot lucrat cu noua mea sefa de la ORL.

O tanti care este foarte capabila pe ceea ce a tot facut ea pana acum – chirurgie generala si vasculara, dar care habar-n-avea ORL (si nici acum, dupa 5 luni de cand e band 7 la ORL, nu stie prea mult) si care sufera de sindromul omului care devine sef si vrea sa isi faca cunoscuta prezenta.

Ce este sindromul omului care devine sef si vrea sa isi faca cunoscuta prezenta?
Sa zicem ca cineva ajunge intr-un loc nou, unde nu stie mare lucru, dar ajunge intr-o pozitie de conducere. Unii poate s-ar gandi ca ar fi cazul sa vada ce merge si ce nu merge, sa schimbe lucrurile grave si apoi sa modifice gradual alte lucruri. O tranzitie oarecum linistita.
Ei bine, persoana care sufera de sindromul antementionat nu va face asta. Va incepe sa schimbe toate rahaturile mici si neimportante, fara sa se atinga de problemele majore – pentru care oricum n-are solutii. O sa schimbe ordinea unor actiuni, va repozitiona calculatoare de colo-colo, va reprinta niste hartii, va inlocui o bucata de mobila cu alta bucata de mobila, va pune etichete noi acolo unde nu era nevoie de ele, va scoate obiecte dintr-un loc, pentru a le aduce inapoi ulterior si tot asa.
Dar daca e nevoie de ceva cu adevarat important (un instrument nou, o sutura noua, un set nou de instrumente, niste proteze noi samd) – va delega, delega, delega. Pentru ca habar–n-are cum sa rezolve acele probleme.

Acuma… din fericire, nu e primul meu job. Stiu ca e inutil sa incerci sa schimbi ceva in felul in care oamenii astia vor sa se faca lucrurile (desi de cele mai multe ori pozeaza in “accesibili” si “oameni cu care se poate discuta“). Deci am lasat femeia sa faca ce vrea, nu am comentat nimic si m-am ferit ca dracu’ de tamaie sa ii ofer orice sugestie pe care ar putea-o interpreta ca “bagat unde nu-mi fierbe oala”.

Problema apare atunci cand nu sunt lasat sa-mi fac treaba mea si mi se cere sa rezolv problemele ei. Nici nu le pot face pe amandoua bine, si mai si sunt nemultumit pentru ca mi se cere sa fac ceva ce nu intra in atributiile mele (de band 5), ci in ale altora – cu atributii extinse (band 6).

Daca asta n-ar fi suficient, am avut 3 incidente in care:
a adus 2 pacienti in sala de operatie in acelasi timp, inainte ca operatia primului sa se fi terminat
a adus 1 pacient in sala de operatie, altul in sala de anestezie – apoi l-a dus inapoi pe cel din sala de anestezie, dar a trebuit sa-l aduc eu inapoi mai incolo, cand ea era in pauza, iar operatia din teatru continua, iar chirurgul principal a facut o operatie minora in sala de anestezie, ceea ce a creat o problema de personal (nu e normal sa ai 1 scrub singur in sala de operatie) si am fost si la doi pasi sa avem wrong site surgery (ceea ce e un never event)
m-a lasat singur cu o studenta in sala de operatie pentru a pregati o operatie medie-spre-majora. Studenta habar-n-avea echipamentul, instrumentele, consumabilele, dar chirurgii insistau sa incepem operatia, ignorand din nou problema de personal (asa-numita skill-mix)

Si ceea ce a pus capac a fost momentul cand a zbierat la mine pentru ca am mutat un troliu pus de ea undeva, troliu care pana in ziua aia fusese folosit oricand a fost nevoie. “Do not move my trolley“. Si mai era si un chirurg de fata cand a zbierat. Ap─âi, fomeie, poti tu sa-mi ceri multe, dar sa nu zbieri la mine. Daca vroiam sa zbiere cineva la mine, ramaneam in Romania.

Mi-am dat demisia (e-mail), apoi m-am dus si m-am plans la celalalt band 7 (cel care m-a angajat) si am cerut si o intrevedere cu matroana, pentru ca ca eu nu cred ca asta e un mod de-a lucra “profesionist“.

Intrevederea a avut loc saptamana trecuta, ea a zis ca “I’m from Barbados, that’s how I talk, but I am sorry if you think I yelled at you” si ca “you are also very rude to me and you don’t listen to me”. Am inceput atunci sa tot spun de ce a facut si-a dres ea, de a ajuns intalnirea la 1 ora. Ea a promis ca se schimba, eu le-am promis ca nu plec “now”.

S-a schimbat din parti. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa inceapa sa se planga in stanga si dreapta ca eu ii fac probleme si nu vreau s-o ascult. Si sa se duca la chirurgul ala care era sa faca wrong site surgery si sa-i spuna ca eu m-am plans ca el are “unsafe practice”. Evident ca chirugul s-a enervat pe mine si m-a luat la intrebari – doar el nu vede nici o problema, daca nu s-a intamplat nimic.

Joi am interviu in alta parte. Fix la 1 an de cand am inceput munca la teatre.

E ciudat. In ultima luna am facut mai multe zile de CEPOD (teatrul de urgente) si m-am descurcat ok, am facut chiar fara nici o problema cateva operatii majore de ORL (combinate cu Neuro) sau Vasculara, m-am descurcat binisor la niste operatii mai grele de ginecologie in spitalul privat. Si sunt destul de corect auto-critic, cand zic ca m-am descurcat bine, m-am descurcat bine.

Fix cand viata ar trebui sa devina mai usoara pentru mine, trebuie s-o iau de la capat.

challenge

P.S. Pentru cine se intreaba de ce nu aleg sa muncesc doar la spitalul privat si atat: desi ei fac destul de multe operatii (chirurgie generala, vasculara, oftalmologie, ginecologie, orl, chirurgie plastica si ortopedie), sunt destul de limitati in tipurile de cazuri pe care le opereaza. Prefer sa incerc sa ma mut la un spital mai mare, ca sa strang experienta si in alte specialitati.

Lucruri care te vor mira dupa ce te muti in Londra

  1. Cat de mult pot sa bea unii englezi. Bai, dar mult! Dupa aia vin la A&E, iar apoi ajung la mine la teatre, pentru un cap spart, un maxilar fracturat, o laceratie mare pe frunte samd.
  2. Cat de subtire se imbraca lumea cand sunt 5-10 grade afara. Nu, nu au descoperit ei vreun secret al imunitatii, racesc si ei, chiar des – doar ca ii vezi mai rar la munca raciti, pentru ca toti “call in sick”.
  3. Cat de multa lume e in Londra si cum se traduce asta in aglomeratia in transportul in comun. E bizar sa vezi oameni cu costume de sute de lire, genti de sute de lire, telefoane de 1000 lire… inghesuiti in metrou ca sardinele, langa cate 1, 2, 3 nespalati (da, au si ei din astia).
  4. Robinetele separate de la chiuvete si snurul cu care deschizi lumina in baie. Restul lumii a evoluat, ei au ramas blocati acum 2 secole. Britanicilor li se par “delightfully british”. Mie mi se par un semn al faptului ca multi britanici sunt inapoiati, dar nu vor sa recunoasca asta.
  5. Politetea falsa cu care te vor intampina englezii in orice convorbire cat de cat oficiala. Can I help si un zambet fals te intampina aproape peste tot.
  6. Cat de des politetea de mai sus e cuplata cu badaranie, odata ce persoana nu mai e obligata sa arate ca “ii pasa”. Pe de alta parte, cui ii pasa, nu mai reintalnesti 99% dintre oamenii pe care ii cunosti.
  7. Cat de stupid iti “verifica identitatea” (fara date of birth and the first line of your address nu sunt siguri ca esti tu, dar daca dai aceste informatii usor de aflat despre oricine, gata, sigur tu esti ala)
  8. Cat de mult din comunicarea pentru orice se face prin scrisori. Daca locuiesti intr-un loc unde chiriasii se schimba destul de des, o sa primesti zeci, sute de scrisori adresate unora care s-au mutat de acolo de ani buni.
  9. Cat de mari sunt chiriile in Londra si imprejurimi, coroborate cu niste costuri astronomice pentru achizitia de imobiliare. Lumea inchiriaza “loc intr-o camera dubla” – adica platesti 300 lire ca sa imparti camera cu un necunoscut si casa (cu, de multe ori, doar 1 veceu) cu inca vreo 4-5 necunoscuti. Un vis, nu-i asa? ­čÖé O camera “king size” e o camera normala cu un pat un pic mai mare. Tot intr-o casa/apartament unde locuiesti cu 3-5 sau mai multi straini. 500-600 lire/luna + bills.
  10. Costurile biletelor de tren. Dintr-o suburbie a Londrei pana la un aeroport, un bilet de tren (dus) e cam 15-20 lire. Daca il iei “return” in aceeasi zi, e doar cu 1 lira mai scump. Daca il iei open return, e cam 20-25 lire. Asta si daca il cumperi cu 1 luna in avans. Daca iei un bilet din aceeasi suburbie un bilet pana la Cambridge (1 ora si un pic de centrul Londrei) sau pana la York (3 ore din Londra)… un bilet dus-intors in aceeasi zi te costa intre 11 lire (Cambridge) si 30 si ceva de lire (York). Logic, nu?
  11. Faptul ca autobuzele merg bine-mersi (repede si eficient) desi te urci prin fata si platesti “la sofer” si cobori pe la mijloc. Nu trebuie sa te urci pe la toate usile (si oricum ei au doar 2 usi, desi au double-deckers, care sunt mult mai mari decat autobuzele romanesti). Si (aproape) toata lumea plateste.
  12. Ai o linie de metrou ale carei prime statii de metrou au fost construite in jurul mijlocului secolului 19. In 1863, cand Monstruoasa Coalitie il dadea jos pe Cuza, englezoii bagau un tren prin subteran. Acum au o linie (Central Line) care e imposibil de modernizat, pentru ca e intr-o zona prea aglomerata. Deloc surprinzator, e fix o linie cu o gramada de calatori. Metroul bucurestean cara 600.000 calatori intr-o zi ocupata. Metroul londonez cara 4,8 milioane de calatori intr-o zi normala. Doar metroul, fara trenurile care duc la suburbii!