De ce sunt anulate operatii la mine in spital

Astazi am terminat o lista suplimentara de operatii de ORL la ora 19:40. 2 ore si 10 minute de overrun.
In mod normal (“pe hartie”) trebuia sa fie o lista de operatii de la 08:30 la 17:30. Asta inseamna 8 ore si 30 minute de operat, cu o pauza de 30 minute. Listele noastre au tot timpul si timpi medii de operatie, bazati pe statisticile tinute pe calculator ale operatiilor asemanatoare ale chirurgului din ultimele 6 luni.
Daca a facut 30 de amigdalectomii in ultimele 6 luni, calculatorul face o medie si spune cam cat ar trebui sa dureze amigdalecotmia respectiva in lista de azi.

In mod normal, cele 6 operatii din lista de azi, puse cap la cap, ar fi trebuit sa totalizeze 8h30m. Dupa statisticile calculatorului ieseau 10h45m. Adica cine se ocupa de alocarea de operatii pe listele de operatii a considerat ca chirurgul va termina in 8h30m 10h45m de operatie. Din cate stiu eu, inca nu s-a inventat o masina care sa comprime timpul, iar magie pentru asa ceva, ca-n Harry Potter, nu exista.
Chirurgul s-a plans “mai sus” de asta cand i-am zis saptamana asta ca duminica are o lista supraincarcata. I s-a spus franc “in week-end avem multe operatii la care pacientii nu vin sau vin si refuza operatia, deci o supraincarcam ca sa ne asiguram ca se opereaza cat mai multi pacienti”.
“Bine, dar ce se intampla daca vin toti?” a intrebat. “Atunci veti lua decizia voi sa anulati operatiile suplimentare, daca e cazul”.

Si uite asa astazi, la ora 16:30 chirurgul negocia cu anestezistul daca sa ramana sau nu sa mai faca o ultima operatie, de aproximativ 3 ore. Pana la urma s-au pus de acord, ne-au intrebat si pe noi (cei 3 + 1 asistenti medicali din sala), noi am fost de-acord sa stam in plus, am escalat asta si la coordinatorul teatrelor, pana la urma am facut operatia.

De ce tot preambulul asta? Acum mai multe luni am vazut cum a fost anulata (cu acelasi chirurg, tot pentru ultimul caz) o operatie doar pentru ca era o operatie de aproximativ 3 ore, era ora 15:15 iar pacientul nu putea fi operat mai devreme de ora 16:00.
Asta pentru ca bause lapte la ora 10:00 dimineata, iar politica trustului e sa nu se faca operatii elective sub anestezie generala daca pacientul a mancat cu mai putin de 6 ore in urma.

In opinia mea, atunci a fost o exagerare din partea colegilor mei. Anestezistul nu prea vroia sa stea, chirurgului nu-i pasa, eu si anaesthetist nurse eram dispusi sa stam, celelalte 2 asistente au refuzat sa stea dupa ora 18:00. Pe motiv ca e lista de week-end, e overtime, in mod normal trebuie sa se termine la 18:00, au altceva mai bun de facut acasa, e vina pacientului oricum etc.

Dar a fost un moment in care am vazut ca personalul din teatre are ceva putere (si ca alege sa si-o foloseasca aiurea).

Am 9 luni in sala de operatie acum (ce repede trece timpul). Ma gandeam sa enumar ce alte motive de anulare de operatii am mai vazut in timpul asta.

  • O operatie sub anestezie locala a fost anulata pentru ca pacientul (persoana cu un inceput de dementa) si-a dat consimtamantul cu cateva luni in urma pentru operatie, dar in ziua operatiei era “neclar in exprimare”. Era 16:50, consimtamantul de tip 4 (pentru persoanele fara capacitate) ar fi durat 10 minute, iar operatia dura minim 1h30m. Plus transfer inca 10 minute. Programul nostru se termina la 18:00. Anulat. “Better safe than sorry”. Mkay.
  • In vara am avut o pacienta care a venit pentru o procedura de ginecologie (nu urgenta majora, dar ceva necesar la ordin de zile) la teatre fix de la fosta mea sectie. Ce cauta o pacienta de chirurgie/ginecologie intr-o sectie de boli respiratorii/medicina generala? Lipsa paturi. Evident ca asistentul medical italian care mi-a facut transferul habar-n-avea ca trebuia sa aiba operatie pacienta in ziua respectiva, nu stia cum s-o pregateasca pentru operatie, a venit cu ea aiurea la noi in holding bay. Printre altele, nu-i oprise PEG-feed-ul la ora 08:00 (ca sa poata fi operata dupa pranz). Nimeni nu facuse handover. Il oprise la 11:00. Desi ar fi fost timp (teoretic) pentru operatie, ar fi durat aproximativ 1 ora, anestezistul a anulat operatia, pe motiv ca nu are sens sa mai faca operatia la ora aia, “daca dureaza mai mult? nu stam peste program din cauza greselii unui asistent medical”. Anulat.
  • De nenumarate ori am avut “anulati” pacienti cu proceduri de grafturi arteriale care necesita paturi de terapie intensiva. Paturile sunt rezervate cu 2 saptamani inainte si sunt reverificate cu 2/3 zile inainte de operatie. Cu toate astea, de multe ori HDU sau ICU (high dependancy unit sau intensive care unit) nu pot elibera paturi la timp. Nu pot face “stepdown” (mutarea pacientului pe sectie), deci nu au pat liber. Asa se anuleaza operatia. Am avut un pacient care avea mare nevoie de graft aorto-femoral, fusese anulat 4 saptamani la rand. La 2 dintre ele am fost si eu de fata… Anulat.
  • Intr-un week-end am avut anulat un pacient care avea apnee obstructiva de somn care era operat pentru altceva. Pacientii cu OSA (obstructive sleep apnoea) au nevoie de pat de HDU postop, politica trustului. Exista pat de HDU. Anestezistul a refuzat sa il anestezieze, pe motiv ca e week-end, “daca se intampla ceva, nu exista suport la nivel de teatre si nici la nivel de HDU”. Ok, la teatre avem personal redus in week-end, dar HDU si ICU functioneaza 24/7. E adevarat, cu mai putini consultants (mai multi on-call) in week-end fata de in timpul saptamanii, dar restul personalului e la fel. Nu, nu, nu, nu e sigur sa-l operezi pe asta acum. Anulat.

  • Am avut un chirurg care a anulat intr-un week-end un pacient programat pentru o tiroidectomie, pe motiv ca nu avea “mana a doua”. Nu era nici un alt medic (junior) booked sa il ajute in timpul operatiei de tiroidectomie, deci n-a facut-0. Nu conteaza ca face operatiile respective singur la privat – si de multe ori si in timpul saptamanii. Sau ca e responsabilitatea lui sa isi ceara un chirurg-ajutor de la cei care se ocupa de staffing levels la ORL. Anulat.

  • Am avut o pacienta a carei operatie a fost anulata pentru ca a baut lapte de cocos la ora 07:00, ceea ce insemna ca nu putea fi operata prima pe lista (sau a doua). Nu stia nimeni exact daca laptele de cocos are consistenta si timpul minim petrecut in stomac ca laptele de animale. Dar au zis “minim 6 ore”, apoi au trebuit operate alte persoane de pe lista, pana la urma ea a ramas ultima pe lista, pe la 15:00 au facut calcule si au zis ca “o trimitem acasa, nu o mai operam pe la ora 16:00, data viitoare va sti sa vina fasted“. (cu repaus alimentar). Asta desi era timp si oricum ii cerusera sa stea atata pana atunci. Anulat.

  • Motiv bun de anulare a fost cand o pacienta pe la 36 de ani a venit la spital linistita, i s-a facut un test de sarcina care a iesit pozitiv si au trimis-o acasa. A fost extrem de nemultumita de vestea primita (nu neaparat de operatie, ci de faptul ca era insarcinata).

  • Acum 1 an am avut in spital un pacient cu probleme genetice cunoscute in familie, care dupa niste testari (si anamneza) a fost considerat la risc major pentru hipertermie maligna (informatii aici, foarte interesant). Pacientii la risc pentru MH pot avea anestezie generala, doar ca nu se folosesc anestezice gazoase (izofluran, sevofluran) sau succinilcolina. Li se face anestezie totala iv (TIVA), in care li se da o cantitate de anestezic constant iv, prin pompa.
    Acelui pacient i s-a administrat propofol ca parte din TIVA, doar ca insuficient. Drept urmare, a avut ceea ce se numeste awake anaesthesia, a fost paralizata si a avut analgezie tot timpul operatiei, dar a fost treaza tot timpul. Prea putin anestezic (teoretic). De atunci, politica trustului este ca se face TIVA numai prin pompa, la doza calculata de pompa, nu la o doza introdusa manual de anestezist.
    Ei bine, un pacient a fost anulat de curand pentru ca avea 5 ani, era la risc pentru MH, dar pompele noastre de infuzie nu functioneaza pentru Propofol pentru pacientii sub 16 ani. Nu calculeaza doza decat daca introduci o varsta peste 16 ani, nu functioneaza pentru mai putin. Incident Report. Operatie anulata.

  • O operatie a unei paciente din India a fost anulata pe motiv ca pacienta nu vorbea engleza suficient de bine pentru a intelege ce i se intampla. I s-a luat consimtamantul prin Language Line (telefonic, printr-un serviciu specializat de traduceri), dar n-a fost rezervat nici un traducator pentru a fi prezent si in sala de operatie. Dupa investigatii telefonice, am aflat ca, de fapt, Outpatients Booking (cei care fac rezervarile preop) nici nu au buget pentru a face rezervare pentru interpreti. Operatia era sub anestezie locala. Anulata.

  • O operatie tot facuta la final de tura (16:30) a fost anulata pe motiv ca nu exista nimeni, absolut nimeni dispus sa stea peste program pentru a fi runner pentru operatie. Eu m-am oferit sa fiu scrub, dar in 14 teatre, din (14 x 3 – eu, – 3 – 3  -2 – 2 alti colegi care oricum stateau peste program si aveau alte operatii care urmau sa se prelungeasca dupa 18:00) 39 de oameni, nimeni nu a vrut sa stea 1 ora, maxim 1 ora si un pic pentru o operatie care trebuia sa inceapa un pic inainte de 17:00 si sa se termine in aproximativ 1h45m.
    Ce e cu cei 3 + 3  + 2 + 2 de mai sus? In fiecare zi avem 3 oameni de la neurochirurgie care stau pana la 21:00, 3 oameni de la chirurgie generala (teatrul de cepod), 2 oameni de la traumatologie/ortopedie si 2 oameni de la specialist surgery.

  • Am povestit despre pacientul care avea epistaxis major, nu putuse sa semneze consimtamantul pe motiv ca avea sange pe maini, a fost anesteziat si abia apoi ne-am dat seama ca nu semnase pe formularul de consimtamant. Daca ne luam dupa 1 anestezista, trezeam pacientul si amanam operatia pentru a doua zi pe motivul asta. Noroc ca celalalt anestezist si chirurgul au stat stramb si au judecat drept si au continuat operatia.

  • La asta se adauga mai multi pacienti care vin la spital la timp, fac repaus alimentar asa cum au fost instruiti, stau si asteapta sa li se reia consimtamantul si apoi se razgandesc si zic ca nu mai vor operatia. Sau se razgandesc inainte de-a fi trimisi catre noi cu un brancardier.
    Cel mai tare exemplu a fost un pacient de azi, care a fost in sfarsit operat pentru ce avea nevoie:
    Acum un an a ajuns in sala de operatie, i s-a montat branula, i-au pus electrozi si toate cele, cand sa ii faca inductia anesteziei… si-a smuls toate de pe el, a zbierat “fuck this” si a luat-o la fuga cu halatul de spital desfacut in spate, in chiloti si ciorapi pe holuri, pana a iesit de la teatre. A revenit dupa o vreme la day surgery doar ca sa-si ia catrafusele si sa plece acasa. Asta in conditiile in care e si aproape orb (are dioptrii imense la ochelari).

fuga

Cum iti sunt impozitate veniturile in Marea Britanie

daca lucrezi mai mult, platesti impozite mult mai mari, deci castigi (mult) mai putin

O afirmatie des intalnita la mine in spital (si la localnici, dar si la emigrantii veniti de ceva vreme aici) si foarte usor raspandita si la italieni si romani (care au venit de ceva mai putin timp aici) este ca “daca lucrezi mai mult, platesti impozite mult mai mari, deci castigi mai putin“.

Daca ar fi asa, atunci de ce ai mai munci (sa zicem) 50-60 ore pe saptamana, daca vine statul si-ti ia toti banii in plus peste cei primiti pentru orele tale standard?

uk-tax

Explicatia simpla este:

  • nu, nu castigi mai putin daca muncesti mai mult. Dar platesti taxe mai mari pe o parte din banii castigati, pentru tot ce castigi peste 3590 lire bruta intr-o luna.
  • statul te impoziteaza in fiecare luna in functie de cat ai castigat luna aia. Daca in aprilie, iunie, iulie si tot asa pana in martie castigi cate 1000 lire si doar in luna mai castigi 4000 lire, in luna mai vei plati taxe mai mari, ca si cum ai castiga 12 x 4000 lire (48.000 lire/an). Desi in restul anului ai castigat putin, mult sub 43.000 lire. Asa se explica simplist PAYE.

  • platesti impozit pe venit (income tax) dar si un fel de asigurari sociale (national insurance). Ambele au praguri diferite de plata (platesti 0 pana la o suma/an, mai mult intre suma x si suma y, si mai mult peste suma y etc.)

  • platesti 0% income tax pentru primele 11.000 lire castigate, platesti 20% income tax pe veniturile intre 11.000 lire/an si 43.000 lire/an. 40% pentru orice castigi peste 43.000 lire/an

  • platesti 0% NI pentru veniturile sub 8082 lire/an, platesti 12% National insurance pentru veniturile peste 8082 lire/an, respectiv 2% NI pentru veniturile peste 43.122 lire/an

 

  • la final de an fiscal (anul fiscal e aprilie-martie) ti se face o recalculare si vei fi instiintat de HMRC daca trebuie sa platesti sau sa primesti bani (adica “ai platit prea multe sau prea putine taxe”)
  • pentru cei care lucreaza cu un contract de munca (fie cu ore fixe, fie ore variabile = bank), in mod normal tax code-ul ar trebui sa fie 1100L si ar trebui sa plateasca NI A. Orice valoare diferita la tax code sau NI merita investigata cu un telefon la HMRC (trebuie avut NINO la indemana).

  •  

    Explicatia un pic mai complicata:

    Ai 2 tipuri de “taxe” pe care le platesti direct din venituri: impozit pe venit (income tax) si sa le zicem asigurari sociale (national insurance). Ele depind de suma castigata anual, dar diferenta simtita in buzunar nu este imensa, atata timp cat nu castigi mult peste 43.000 lire/an.

    Income tax este 0 pentru veniturile pana la 11.000 lire/an, 20% pentru veniturile intre 11.000 si 43.000/an, 40% pentru veniturile intre 43.000 si 150.000/an (si mai mult peste, dar nu e cazul).
    National Insurance este 0 pentru veniturile sub 8080 lire/an (155 lire/saptamana), 12% pentru veniturile intre 8080 si 43.122 lire/an (827 lire/saptamana) si 2% pentru ce depaseste 43.122 lire/an (>827 lire/saptamana).

    Exemplu1:

    Salariu orar de 16 lire/ora (nursing home sau spital privat), la 37,5 ore/saptamana, castigi aprox. 31.300 lire/an.
    Daca faci overtime platit cu 22 lire/ora (sa zicem) cam 1 tura pe saptamana (sa zicem 12 ore), inseamna 264 lire pe saptamana, adica 13.800 lire in plus pe an.
    In total, castigi aprox. 45.050 lire/an. Brut.
    Daca nu platesti si pensie privata, la 45.050 lire/an vei primi in mana cam 2800 lire net. In functie de numarul de ore suplimentare sau ture de noapte/week-end facute, suma creste, evident.
    Daca NU FACI overtime, la 31.300 lire/an (brut) vei castiga lunar cam 2040 lire net/luna.

    Exemplu2:

    Salariu orar de 11,2 lire/ora (NHS, band 5a). 37,5 ore/saptamana => 21.909 lire brut/an.
    Presupunem 1 tura de overtime/saptamana, platita cu 50% in plus = 16.8 lire/ora. 193 lire in plus pe saptamana, 10.070 lire in plus (brut) pe an. Total anual: 31.982 lire. Brut.
    Asta presupunand ca nu se fac ture de noapte/week-end si ca tot overtime-ul e doar in timpul saptamanii (cel din week-end e platit mai bine).
    In NHS avem si NHS pension (7,1%), care se plateste doar la salariul de baza (NU si la overtime). Salariul net lunar este 1401 lire (fara ture de noapte sau week-end, nu luam in considerare high cost area bonus din zona Londrei).
    Cele 10.070 lire brut in plus pe an se traduc intr-un bonus de aproximativ 650 lire net pe luna – un venit de aproximativ 2050 lire net lunar.

    Concluzia: castigi mai mult daca faci overtime (si plata in NHS e foarte mica, fata de cea de la privati).

    Deci nu, nu castigi mai putin daca muncesti mai mult, doar platesti taxe mai mari pe ce castigi peste 43.000 lire/an.
    Explicatie simpla: in loc sa primesti 8 lire (inainte de a deduce si NI) pentru fiecare 10 lire castigate (brut), primesti doar 6 lire (inainte de a deduce si NI). Asta NUMAI pentru fiecare 10 lire castigate in plus peste 43.000. Desigur, puteam sa explic si cu “fiecare lira castigata peste 43.000 lire/an”, dar era mai greu de inteles.

    Surse:
    https://www.gov.uk/income-tax-rates/current-rates-and-allowances
    https://www.gov.uk/national-insurance/how-much-you-pay
    http://www.thesalarycalculator.co.uk/salary.php

     

    Completari:

    Fraza de la inceputul articolului e o afirmatie doar partial corecta. Pentru ca toata lumea crede ca, daca face “prea mult” overtime, vine statul britanic si ii ia toti banii munciti in plus, ba si mai mult, per total tu ramanand “mai sarac”.

    Plus, e o afirmatie pe care o intalnesti cel mai des la cei care castiga oarecum normal (25-35.000 lire/an cu tot cu niste overtime). Ei isi dau cu parerea, desi nu sunt printre cei care sunt taxati mai mult (cei care castiga peste 43.000 lire/an).

    Problema e complicata de felul in care aplica ratele de impozit pe venit HMRC (Her Majesty’s Revenue and Customs – Fiscul britanic). Intai ai o suma de bani neimpozabila (personal allowance), apoi o suma de bani impozabila la rata minima de impozit (diferenta in bani intre personal allowance si o limita maxima de 43.000 lire/an), apoi tot ce castigi peste 43.000 lire/an este impozitat cu mai mult, apoi ce castigi peste 150.000 lire/an este impozitat cu si mai mult. Calculele astea se fac la nivel de an, dar tu castigi (de cele mai multe ori) o suma variabila in fiecare luna.
    Aici intervine PAYE (pay as you earn), un sistem in care statul zice “ai castigat 2000 lire brut in aprilie, eu cred c-o sa castigi 2000 lire x 12 luni (24.000) in tot anul, deci te impozitez luna asta ca si cum ai castiga 24.000 lire impartit la 12”. Daca in luna mai castigi 4000 lire, e posibil ca statul sa zica “aoleu, tu o sa castigi 4000 x 12 = 48.000 lire, deci o sa-ti impozitez salariul din luna asta ca si cum tot anul o sa castigi la fel de mult”. Un pic mai complicat decat ar trebui sa fie.

    La fel, National Insurance este calculat pe venitul saptamanal, dar, cu exceptia lunii februarie, nu exista nici o luna care are un numar intreg de saptamani.

    Ca sa fie totul si mai frumos, ca asistent medical lucrezi ture variate, iar in NHS poti lucra de multe ori 3 ture de 12h30m intr-o saptamana, dar 4 ture de 12h30m in alta saptamana. Si fiecare tura din asta are cate 1 h neplatita. Spitalele rezolva asta platindu-te in fiecare luna cu a 12a parte din venitul contractual anual, la care adauga eventualele bonusuri pentru ture de noapte/week-end/bank holidays (lucrate cu 1 luna in urma, ca sa te incurce si mai tare). Deci exista o deconectare intre “cat muncesti” si cati bani castigi efectiv.

    In plus, fara avertizare, HMRC cateodata schimba brusc tax code-ul.
    Te trec de la 1100L la 600L, nu iti dai seama si brusc platesti taxe mult prea mari. In cazul ala, trebuie sunat la ei si cerut revenirea la tax code-ul corect (1100L). Daca suni la ei, trebuie sa ai un payslip la indemana, vei fi intrebat NINO, nume, adresa, data nasterii etc.

    Recomand din toata inima inregistrarea pe www.tax.service.gov.uk face viata mai usoara si permite oricarui angajat aici sa isi urmareasca veniturile si taxele platite.

    Pentru asistente medicale merita mentionat faptul ca se poate face (telefonic, prin posta sau foarte usor prin site-ul HMRC de 4 randuri mai sus) o revendicare pentru scutirea unei sume de bani anual de la plata impozitului pe venit. “Claim tax relief for employment expenses“. Nu e o avere, primesti inapoi intre 40 si 70-80 lire, dar sunt bani primiti, nu dati.

    Putem face claim pentru: taxa anuala la NMC (120 lire), costuri cu spalarea si intretinerea uniformei (pana la 125 lire), costuri cu incaltamintea (pana la 100 lire), costul anual de apartenenta la UNISON sau RCN (120 lire). Plus abonamente la reviste de specialitate pentru meseria noastra sau costuri cu scolarizarea (daca exista si sunt platite din buzunarul nostru). Info suplimentare la RCN sau direct la HMRC.

    Alta “drama” inutila

    De cand am inceput sa muncesc in sala de operatie am avut o problema majora cu turele lungi. Da, sunt un mod usor de-a avea 4 zile libere pe saptamana (lucrezi 3 zile de la 7:30 la 21:00 si apoi ai liber restul saptamanii). Dar esti prea obosit la sfarsitul zilei, nu prea ai chef si nu prea poti sa faci nimic dupa aia.
    Bine, sunt sigur ca majoritatea oamenilor care lucreaza luni-vineri se vor gandi “ce prost, poate munci doar 3 zile pe saptamana si se plange”. 🙂

    Aniuei, pentru ca pot cere asta, eu nu fac ture lungi decat atunci cand vreau cu tot dinadinsul sa economisesc ore de concediu. Lucrez 2-3 ture lungi (luni-marti sau luni-miercuri) si apoi am liber pana lunea sau martea cealalta, 11-12 zile libere dar folosesc doar 37,5 ore din cele 247,5 ore la care am dreptul intr-un an.

    Cand faci ture lungi la mine la teatre, toata lumea se asteapta de la tine sa vii sa ii “schimbi” daca operatiile lor dureaza mai mult decat timpul alocat in mod normal (pana la ora 18:00 la majoritatea teatrelor, cu exceptia celui de urgente, celui de traumatologie si unuia dintre cele de neurologie).
    Cum eu sunt la Specialist Surgery, daca vine o urgenta din partea noastra (ORL, MaxFax, Ginecologie sau Vasculara), cei din teatrul de urgente se asteapta ca noi sa fim scrub nurse pentru operatia respectiva. Pe principiul “daca esti specializat in ceva, e normal sa faci tu operatia, nu sa te astepti sa o fac eu, care fac chirurgie generala”.

    Asa se face ca intr-una din serile in care faceam eu long day si asteptam concediul, atunci cand a fost adaugata o urgenta de ORL pe lista de operatii “de facut in teatrul de urgente”, am fost anuntat ca ar trebui sa ma pregatesc pentru ea.
    Zis si facut. Mi-am luat Kardex-ul, am vazut ce prefera chirurgul respectiv (irakianul libidinos, pentru cine mi-a mai citit povestirile de pe facebook), am pregatit tot, m-am spalat si imbracat si am inceput sa imi aranjez campurile sterile.

    Era vorba de un batran cu cancer esofagian, care la cateva zile dupa o sedinta de radioterapie a inceput sa sangereze din nas. Si nu s-a mai oprit pana a ajuns la spital a doua zi dimineata. Pe lista de urgente a fost adaugat la ora 18:30, a ajuns in sala de operatie la 19:25.
    Ligaturarea de artera sfeno-palatina este una dintre putinele urgente majore ORL, o operatie fara de care un pacient nenorocos poate muri, uneori destul de repede (daca nu se face nimic).

    Pacientul nostru avea 65 de ani, dar arata de 80. Pierduse deja destul de mult sange, in timpul operatiei a primit 2 unitati de sange si 1 de trombocite si a mai primit 2 unitati in urmatoarele 24 ore.

    Am mai povestit de cateva ori ca in Anglia folosim variante modificate ale WHO Safe Surgery Checklist ca instrument de a ne proteja de erori sau scapari.
    Avem 3 seturi de intrebari puse in 3 momente diferite inainte si dupa operatie, intrebari care ne forteaza sa ne asiguram ca e pacientul corect, cu consimtamantul semnat pentru procedura corecta, ca stim ca e/nu e alergic la ceva, daca e nevoie de ceva in plus pentru a duce operatia la bun sfarsit si sa comunicam intre noi la final in legatura cu finalizarea cu bine a operatiei (fara nimic lasat in pacient) si despre planul de ingrijire imediat postoperatoriu.

    In afara de asta, avem un plan de ingrijire (Surgical Care Plan) in care pacientul este verificat inainte de-a fi trimis catre holding bay si apoi din holding bay catre sala de operatie.

    Suntem o mare echipa si avem proceduri implementate pentru a ne asigura ca, daca un membru al echipei nu-si face treaba corect, altcineva va fi in stare sa-l corecteze si sa rezolve situatia.

    Pacientul nostru (vom afla ulterior) a venit la spital sangerand violent din nas. Orice masuri de oprire a sangerarii incercate de paramedici si apoi la primire urgente nu au functionat. Abia la primiri urgente a fost vazut de un chirurg ORL, care i-a montat in nari 2 catetere Foley si le-a umflat maxim. Abia asa s-a oprit temporar sangerarea.
    Problema este ca dupa ce a facut asta, pacientul tot avea mainile si fata pline de sange. Ce s-a gandit medicul rezident care trebuia sa-i ia consimtamantul pacientului:
    Nu am timp sa il las aici o vreme ca sa poata sa se curete pe maini (abia apoi ar fi putut semna consimtamantul).
    S-a uitat in formularul nostru de consimtamant si a vazut ca acolo scrie negru pe galben ca “A witness can sign for the patient if he has expressed his consent verbally.
    Hop-asa. A convins o asistenta medicala de pe sectia noastra de chirurgie (unde am lucrat si eu bank) sa semneze consimtamantul la partea cu “A witness”. Si asa a fost trimis pacientul la operatie, fara semnatura sa pe formularul de consimtamant.

    20161230_160017-1
    Asa arata formularul de consimtamant simplu la noi in trust.

    Cand a fost adus in holding bay de la teatre, colega de acolo nu a observat ca pacientul n-a semnat pe formularul de consimtamant. Nu a pus intrebarile standard.
    Colega mea din teatrul de urgente (una dintre italienele care abia au inceput la teatre, a carei engleza oricum nu e stralucita) a preluat pacientul din holding bay, dar nu s-a gandit sa il intrebe numele, data nasterii si sa verifice ca e semnatura lui pe consimtamantul lui. Cine a invatat-o, nu a invatat-o bine…

    A adus pacientul in sala de operatie de urgente, a facut Sign In-ul si l-a intrebat abia atunci pe pacient numele, data nasterii, daca e alergic la ceva si daca e semnatura lui pe consimtamant. El a zis ca nu e, ca a semnat asistenta pentru el, pentru ca nu putea s-o faca atunci. Cei 2 anestezisti de garda erau fix langa pacient atunci, dar nu erau atenti. Colega mea a crezut ca totul e in regula asa (doar anestezistii erau acolo si nu au dat vreun semn ca ar avea o problema cu consimtamantul).
    Mi-a aratat formularul de consimtamant si mie, eu am vazut ca semnatura era pusa la “witness”, dar stiam ca chirurgul irakian isi ia consimtamintele foarte aiurea, am mai vazut des semantura pacientului pusa la “witness”. Nu m-am gandit sa ma uit ce nume era scrijelit la “semantura”, altfel ar fi sarit in evidenta asta…
    Totul ok.

    Anestezistii au purces cu anestezia. Chirurgul a inlaturat cele 2 catetere foley din nasul pacientului si asteptam partea a doua a WHO checklist (Time-out) pentru a incepe. La citirea pasilor WHO Checklist am observat ca semnatura pacientului nu era nicaieri pe formularul de consimtamant. Cum nu stiam de ce arata asa consimtamantul (rezidentul nu i-a spus chirurgului, asistenta care a semnat nu a documentat nicaieri un motiv pentru faptul ca semnatura ei apare pe formularul de consimtamamt si a pacientului NU), am avut brusc un moment tensionat.

    Pacientul sangera profund, chirurgul striga sa ii “summon my SHO” (telefonic), apoi a zis sa trezim pacientul, apoi a vazut ca sangereaza prea mult si ca nu poate fi trezit si apoi reoperat mai devreme de maine dimineata. Asa ca a decis sa il opereze asa.

    Actiunea descrisa in paragraful de mai sus a durat 15 minute. Pana a fost sunata sectia ca sa aflam cine a semnat, pana am dat de SHO, pana a venit SHO-ul, a durat.
    In esenta, chirurgul a asteptat 15 minute pana sa faca operatia doar ca sa zbiere un pic la rezidentul lui, apoi a continuat neperturbat.

    In tot acest timp, doctorita anestezist ne-a facut pe toti asistentii medicali din sala in toate felurile (fiind atenta sa jigneasca cu limita, ca sa nu ne putem plange de ea) “nepriceputi, nu stiti ce faceti, de ce o lasati pe asta sa aduca pacientul daca nu stie ce face, de ce va mai numiti inregistrati – doar nu sunteti in stare sa puneti o intrebare simpla, o sa fac plangere impotriva voastra” samd.

    Saraca italianca era praf. Chestia era ca aveam 2 alti asistenti medicali cu experienta in sala (2 Band 6), nici unul nu i-a luat apararea fetei.

    Iar operatia a fost chiar dificila, a durat 1 ora si 45 minute, timp in care i-au tot administrat sange. Italianca a plecat acasa inainte de final (am aflat de la colegul ei de camera) fiind convinsa ca o sa moara pacientul si o sa dea toata lumea vina pe ea si o sa mearga la inchisoare. 🙂

    Cam asta se intampla cand tot auzi povesti cu PIN luat si asistente pedepsite, povesti scoase din context si prezentate ca un fenomen generalizat, nu ca exceptiile care sunt cu adevarat.

    Aniuei, in raportul incidentului pe care l-am facut dupa operatie am spus ca anestezista a fost foarte “verbally abusive” si ca exista o problema cu formularul de consimtamant. Daca e incorect sa semneze “a witness” pentru un pacient lucid care nu poate semna dar isi manifesta consimtamantul, atunci sa scoata acea fraza de  acolo

    Oricum, pana la urma pacientul a semnat pe consimtamantul sau… la cateva ore dupa operatie. “Ca sa fim toti acoperiti”. Iar band 7-le care a citit incident report-ul l-a inchis fara a face nici un fel de investigatie, toata agitatia a fost clasificata drept un exces de zel inutil. Si ne-a recomandat tuturor sa fim siguri pe viitor ca semnatura exista acolo si ca verificam pacientul cum trebuie in Holding bay si la intrarea in sala de operatie.

    Am discutat apoi cu alti 2 band 7, amandoi mi-au zis ca pe viitor ar fi bine sa ne asiguram ca pacientul semneaza daca e capabil – chiar si in sala de operatie. Cu mentiunea ca in caz de urgenta regulile sunt mai laxe.

    Cat despre italianca, la final de operatie eu i-am dat un mesaj colegului ei de apartament, spunandu-i ca pacientul a supravietuit si ca o sa semneze consimtamantul cand e treaz oricum, sa nu se ingrijoreze. Mi-a zis ca s-a linistit, pentru ca era f. speriata…

    Obsesia englezilor pentru hartogaraie e de multe ori mai puternica decat bunul-simt. Mai puternica si decat cunostintele despre dreptul medical in caz de urgenta – cand se pot face (si se fac) operatii pentru binele pacientului de multe ori fara consimtamant.

    Drama inutila, iarasi.

    SHO = senior house officer, medic rezident nespecializat (spre deosebire de Registrar, care e un medic rezident care va deveni medic specialist intr-o anume specializare).

    Astazi au murit 2 romani in Londra

    Citesc ca prim-ministrul tarii (presupun ca nu crede cineva ca neica-nimeni ala de la Palatul Victoria e altceva decat o paiață) plange ca a murit un infractor roman bogat. Un motiv in plus sa elibereze infractorii din inchisorile romane si sa dezincrimineze multe infractiuni, pentru ca asta e prioritatea noului nostru guvern.

    Hai sa povestesc si eu cum au murit 2 romani azi-dimineata in Londra. 2 romance, una sub 50 de ani, alta de aproximativ 30 de ani…

    Preambul:
    Eu lucrez in sala de operatie. Sunt ceea ce ar putea fi numit “asistent medical instrumentist” in traducere libera (“scrub nurse” in engleza). In sala de operatie avem si asistenti medicali (“operating department practitioner” = ODP in engleza) care se ocupa doar de partea de anestezie (asista anestezistul). Cu randul (pentru cate o saptamana) unul dintre asistentii medicali de anestezie cu experienta trebuie sa fie “de garda” pe tot spitalul. Trebuie sa fie disponibili sa ajute oricand anestezistul de garda pe spital la orice interventie pe caile respiratorii. Asta inseamna ca sunt chemati oriunde in spital este nevoie de o intubatie de urgenta. Prin natura sectiei, asta inseamna ca vor fi chemati cel mai des la primiri urgente.

    Azi dimineata am ajuns la munca, m-am schimbat, am schimbat cateva vorbe in vestiar cu ODP-ul de garda saptamana asta, apoi m-am dus in sala de operatii unde sunt arondat, mi-am facut verificarile si pregatirile standard pentru operatiile zilei.
    Chiar cand mi-am terminat verificarile si asteptam team brief-ul preoperator (o mini-sedinta in care chirurgii, anestezistul si noi discutam despre orice ar fi nevoie in cursul zilei), ODP-ul de garda vine la mine si ma roaga sa cobor cu el la urgente majore, unde un grup de romani care nu vorbeau deloc engleza au fost adusi.
    Am primit acordul colegei care era responsabila de sala respectiva de operatii azi sa plec ceva timp sa ajut cu traducerea jos, la urgente.

    Pe drumul scurt pana acolo am aflat ca a fost vorba de un incendiu intr-o casa unde locuiau mai multi romani (familii?), ca e vorba si de niste decedati si ca nici unul dintre romani nu vorbeste o boaba de engleza.

    Am intrat la urgente, unde erau mai multi politisti, cativa ambulantieri, mai multi doctori (urgentisti si 2 anestezisti), mai multi asistenti medicali italieni (cunoscuti de-ai mei toti, unul chiar colegul de apartament), care erau mobilizati pentru a preda/prelua niste pacienti, a ii stabiliza, lua un minim istoric medical si recolta sange.

    3 adulti (2 erau sot-sotie) erau acoperiti de funingine pe fata si haine, unul avea parul partial ars si 2 copii (de 5 si 6 ani, voi afla ulterior) plangeau de mama focului undeva intr-un lateral. Asta in conditiile in care in zona de urgente majore erau si alti 4 pacienti localnici, oarecum stabilizati deja.

    Urmatoarea ora am fost traducator ad-hoc pentru ambulantieri, doctori (mai multi, multi punand aceleasi intrebari mecanic din nou, desi ala dinainte abia intrebase acelasi lucru), politisti, asistenti medicali si radiologi.

    Incet-incet, cu cat de multa blandete am putut, am reusit sa aflu si sa transmit mai departe ca familia (sot, sotie si 2 copii mici) impartea o casa de 5 camere cu alti 7 oameni, ca focul a pornit de la un radiator electric care a luat foc in camera familiei, ca sotul impreuna cu un alt roman, abia treziti, au incercat sa stinga focul, ca femeia si copiii au fost scosi afara primii, apoi, cand s-au intors sa incerce sa opreasca focul cumva, era prea tarziu si totul ardea iar tavanul se prabusea.
    Totul a durat mai putin de 20 de minute de cand s-au trezit, ambulanta a sosit, dupa spusele sotului, in aproximativ 20 minute de la inceputul focului. Ambulanta i-a adus la spital pe la 8 si 10, drumul a fost de aproximativ 15 minute, deci totul s-a produs pe la ora 7 dimineata.

    Adultii erau in stare de soc. Dupa ce au fost un pic stabilizati am incercat (la cererea politistilor) sa aflu numele vecinilor de casa. Desi erau 11 romani care imparteau aceeasi casa de ceva timp, cei 2 adulti nu stiau decat un singur nume intreg (nume si prenume), al romanului din separeul celalalt, cel care inchiriase casa si le subinchiriase lor camera respectiva. Ceilalti erau doar niste prenume, fara nume de familie, fara orice fel de alte informatii despre ei. Politia nu avea (evident) nici un fel de informatii despre cine altcineva locuia acolo, habar-n-aveau daca a mai ramas cineva in casa si tot ce stiau era ca 2 femei murisera.
    Una dintre ele era consoarta celui care le subinchiriase casa, care nu stia ce se intamplase cu ea.
    Despre 4 dintre ceilalti romani politistii nu stiau cine erau si unde erau. Primul roman (sotul) presupunea ca plecasera deja la munca la ora aia. Dar nu stia. Nu stia unde lucreaza exact (doar ca lucreaza in “curatenie la hoteluri” sau “in betoane”), nu stia ce masini aveau, numere de inmatriculare sau orice altceva.

    Cel mai trist era faptul ca nici unul dintre cei 2 (sotul si sotia) nu avea pe nimeni in Anglia pe care sa anunte despre ce li s-a intamplat, doar sotul avea un frate aici, dar al carui numar de telefon nu il stia, nu ii stia adresa si cu care nu mai vorbise de 1 an.
    Nici unul dintre cei 2 nu avea pe nimeni din Romania pe care sa anunte de ce li s-a intamplat.

    Cel mai aiurea e faptul ca cei 2 adulti vor ramane in spital peste noapte, dar copiii se simteau mult mai bine, deci vor fi trimisi temporar la asistenti maternali (foster care). Este, evident, o masura de siguranta pentru copii, nu e normal sa stea singuri prin spitale, cand parintii le sunt bolnavi.

    Dar ma gandeam la drama lor. Singuri printre straini. Fara sa stie o boaba engleza. Tocmai si-au pierdut tot ce detineau in tara asta, mai aveau doar hainele de pe ei. Nici macar incaltari nu aveau, femeia avea niste papuci, el era in picioarele goale. Niste straini ii intepau peste tot si amandoi tuseau si aveau dificultati in a respira.

    Si urma sa li se ia copiii. Chiar si temporar, tot e o drama suplimentara.

    Cu ajutorul unei politiste si a unei asistente (mai “senioara” – band 7) le-am explicat ca vor primi cazare temporara din partea primariei locale, ca serviciile de asistenta maternala sunt profesioniste (as far I know – in mintea mea), ca au inhalat multa funingine si monoxid de carbon si ca de asta trebuie sa stea in spital pentru a fi monitorizati cel putin 1 zi, ca stiu ca le e greu, dar nu vor fi aruncati in strada cand vor fi externati de la spital.

    Din ce am inteles de la politisti in pauze, cele 2 femei au murit in paturile lor. Celalalt roman nu stia ca i-a murit consoarta, iar doctorii nu ii spuneau inca asta, deoarece era inca in stare destul de grava si nu l-ar fi ajutat aceasta veste – dar urmau sa ii spuna asta un pic mai incolo.

     

    Ce m-a mai impresionat a fost faptul ca primul roman imi povestea ca ceilalti care au plecat la munca… fusesera si ei in casa cand a inceput focul, dar au iesit si apoi au plecat pur si simplu la munca, de frica sa nu-si piarda locul de munca. Tocmai isi pierdusera tot ce aveau aici (casa ardea cu valvatai si au evacuat 6 case din stanga si dreapta ei), dar primul lucru la care s-au gandit a fost “sa nu imi pierd jobul”.

    Si pe primul roman il rodea faptul ca maine trebuie sa mearga la munca, nu poate sa stea la spital peste noapte, isi pierde munca. I-am explicat ca va primi un bilet de concediu medical, abia atunci s-a mai linistit un pic.

     

    Romani simpli, dar muncitori, care au ales calea pribegiei, pentru ca in judetul lor din sudul Romaniei nu aveau nici o speranta.
    Romani imbatraniti inainte de vreme. Barbatul avea 31 de ani, femeia 24, amandoi aratau de 40.
    Din ce am inteles, cele doua femei moarte erau venite din aceleasi conditii din tara.

    De moartea lor nu s-a plans si nu se va plange nici un politician preocupat cu furtul.

    Un alt probabil share sec pe facebook “X a murit in Anglia si familia nu are bani sa ii repatrieze corpul, doneaza la…

    death

    1 an ca Asistent Medical in Anglia

    Pe 14 ianuarie 2016 aterizam pentru prima data in viata in tara lui Shakespeare.
    Pe 15 ianuarie mergeam la spital, primeam uniforma si cardul-ecuson de acces, pe 18 ianuarie aveam “corporate induction day“.
    Pe 19 ianuarie terminam prima mea zi de lucru ca asistent medical.

    Tot atunci am scris si primul meu post din seria despre viata de asistent medical in Anglia. Cu exceptia unor variatii date de share-urirea postarilor mele pe facebook de catre necunoscuti, blogul meu s-a stabilizat la cam 1000 de vizualizari pe zi (476.000 in total in 2016).

    Ce pot spune dupa primul an in Anglia, combinat cu primul meu an din noua mea cariera de asistent medical?

    In primul si primul rand – atata timp cat vii cu niste țeluri clare, deloc exagerate, perseverezi si nu te lasi doborat de dificultati, poti sa reusesti destul de multe lucruri aici. Desigur, cu anumite limitari.

    Ce mi-am propus eu inainte sa plec din tara pentru primul an?

    Sa strang cat mai multa experienta in cat mai putin timp, sa ma asigur ca-mi place meseria pe care mi-am ales-o, sa descopar in ce specialitate as vrea sa lucrez mai departe (la alegere din terapie intensiva, cardiologie si sala de operatie/chirurgie), preferabil sa ajung sa lucrez in sala de operatie, sa strang o suma de bani – facand overtime pe unde se poate, sa obtin un job in Elvetia.
    La asta ma tot refeream eu cand ma refeream in 2016 la “planul meu pe termen lung”…

    Am reusit in mare ce mi-am propus, mai putin punctul cel mai important (ultimul). Cel mai frustrant esec al meu din anul asta – in special pentru ca NU am primit un raspuns la intrebarea “de ce am mai fost chemat la interviu daca oricum nu aveam diploma necesara?“.

    Poate unii se intreaba cum stiu ca imi place meseria mea? Cand m-am intors la munca dupa concedii nu am facut-o niciodata cu scarba, teama sau nervi.
    Sau cu frustrari din alea ascunse “înapoi la scârbici”, “back to hell”, “I hate coming back to this place” samd.
    Da, am si am avut motivele mele de nemultumire cu privire la multe lucruri in anul asta, dar rezolvarea a fost si ramane simpla: schimbarea sectiei de spital si/sau schimbarea spitalului. Nu m-am gandit niciodata ca as regreta decizia luata acum 5 ani “vreau sa devin asistent medical“.

    Nici macar decizia de-a veni in Anglia nu o regret. Unica problema a fost si ramane faptul ca sotia mea nu a fost cu mine decat cateva luni – dar asta se va schimba in bine in curand, deci, precum zice poetul in Aferim!, “toate trece (sic!), chiar si ploaia cea mai rece“.

    Ce pot sa zic e ca meseria asta te supraincarca cu mici intamplari de care iti aduci aminte mai tarziu, lucruri care te marcheaza sau te emotioneaza, dar de care inveti sa te descarci cat mai repede, altfel te scurtcircuitezi. Am si amintiri placute si neplacute, am avut si zile grele sau mai putin grele, am avut si zile usoare, mi-a murit primul pacient din cariera, apoi si al doilea. Nu pot sa uit greseala mare pe care am facut-o in timpul unei operatii – din cauza mea un om a avut nevoie sa fie operat din nou.

    Nu stiu cate lucruri o sa mai retin peste 5 sau 10 sau 20 de ani, dar macar sunt scrise aici (sau pe facebook). 🙂

    Ce as mai putea spune dupa un an in Anglia?
    E mare nevoie de asistenti medicali, daca ai un pic de incredere in tine si competentele tale, sunt o gramada de moduri de-a munci pentru a castiga mai multi bani. De la banala munca in “in house bank” in spitale NHS (sau private), la agency work – fie in spitale NHS, fie la privati, fie in care homes, e cate ceva pentru fiecare.

    La asta se adauga posibilitatea urmarii unor cursuri suplimentare la facultate, pe care unii angajatori se ofera sa le plateasca, in anumite conditii. Cursuri unde inveti multe, dar te si ajuta sa castigi mai mult – dandu-ti acces la posturi ceva mai bine-platite.

    Este Anglia tara ideala unde sa emigrezi? Habar-n-am. Atata timp cat ai un job, e o tara destul de ok. Oamenii sunt fals-politicosi si fals-zambitori, dar sunt si destul de sociabili. Ierarhiile nu sunt la fel de apasatoare ca in Romania – o sa vezi mai rar persoane care au o oarecare autoritate ca abuzeaza de ea. Unele lucruri sunt un pic mai ieftine sau cam la acelasi cost ca in Romania (mancarea la supermarket, majoritatea serviciilor bancare, mersul la sala), altele sunt mai scumpe (transportul, telefonia, distractia), altele sunt foarte pana la incredibil de scumpe (chiriile / achizitia unui apartament). Multe servicii sunt de calitate indoielnica aici, birocratie exista si poate fi deranjanta si cate si mai cate. Au facut si o mare tampenie cu votul pentru Brexit – deci sunt multi tampiti si la ei. Vremea nu e ca in Romania, dar nu e mult mai rea. Avem mai multe zile innorate aici si verile sunt destul de capricioase, dar macar iernile sunt destul de blande fata de Romania.

     

    Daca e ceva ce n-am zis pana acum despre emigrarea in Anglia, ar fi ca e o tara unde trebuie neaparat sa te adaptezi la cum fac ei lucrurile. E adevarat, “zi ca ei si fa ca tine” din Romania merge si-aici, dar cel mai bine merg lucrurile cand pur si simplu te obisnuiesti sa gandesti sau sa actionezi ca ei atunci cand trebuie.
    Desigur, asta e un truism, se aplica in orice tara ai emigra. Ce vreau sa zic e ca ai parte de mult mai putine frustrari daca inveti sa faci lucrurile their way.

    Nu in ultimul rand, dupa un an pot spune ca imi e si mai usor sa fiu chemat la interviuri – si agentiile de recrutare ma considera mai usor de plasat (si de spamat cu oferte pe e-mail). Timpul trece repede, acum pot usor trece la un spital privat in sala de operatie, ceea ce la mine in zona se traduce cu o marire de salariu de 5000 lire brut pe an (sau aproape 5 lire in plus pe ora). Trebuie doar sa ma conving ca fac miscarea potrivita.

    Si ultimul lucru: mi-am stabilit deja noi obiective pentru anul asta si mi-am pastrat planul pe termen lung. Sa vedem ce voi reusi.

    dropdamic.gif

    Drama inutila

    Calmul nu e intotdeauna punctul forte al unor chirurgi. Desi e o meserie in care calmul se invata (vrei, nu vrei), nu stiu cum se face ca mai dau din cand in cand si peste agitati.

    Astazi am avut un incident in sala de operatie. Incident care, privit in retrospectiva, era total evitabil, dar care a fost exagerat inutil de un chirurg nemultumit (pe buna dreptate nemultumit, dar chiar si-asa). Incident inutil dramatizat, intr-un final.

    1 ora am stat ca tampitul scrubbed langa pacientul anesteziat, fara chirurg in sala de operatie, si tot timpul ma gandeam ca totul e pur si simplu dramatizat pana la caricatura, ca intr-o comedie americana.
    Asteptam sa apara un personaj exagerat care sa zbiere dramaaaaaa, apoi totul sa se rezolve.

     

    Ma rog, totul chiar s-a rezolvat, am terminat toate operatiile din lista zilei, ba chiar la timp (am plecat de la spital la 17:50), dar totul ar fi putut fi mult, mult mai simplu.

    Ce s-a intamplat?

     

    In ORL (si nu numai) avem anumite operatii care necesita laser (sau se pot face mult mai eficient cu laser). La noi in spital la ORL avem 2 tipuri de laser, unul cu CO2 (folosit in special pentru microlaringoscopii), altul cu potasiu-titanil-fosfat (KTP, folosit pentru operatii in otologie).
    Desi am cerut training de mai multe ori de la band 7-le meu si am atras atentia asupra faptului ca nu avem asistente medicale suficiente care sunt laser-trained, de cand am inceput eu aici si pana acum am avut de mai multe ori problema “who can we get to operate the laser, who is laser-trained?“.

    Acuma, totul suna foarte Star Wars, dar totul este destul de lipsit de complicatii. Setarile laserului sunt cerute si verificate de chirurg, tot ce trebuie sa faca asistenta “laser-trained” este sa conecteze aparatul la priza speciala, sa ii dea drumul cu o cheie speciala, sa se asigure ca tot teatrul are ochelari de protectie si ca nu poate intra nimeni direct in incapere fara a fi avertizat in prealabil de faptul ca laserul functioneaza si apoi sa porneasca si opreasca un intrerupator care permite folosirea laserului in burst-uri. Trainingul dureaza 20-30 minute, cel mai important e sa ai certificatul de “laser-trained“, atat.

    In momentul asta mai avem doar 3 asistente care sunt “laser-trained“. Pana acum 1 luna erau 4, dar 1 s-a pensionat. Problema e ca doar aia care s-a pensionat (fosta band 7 de la ORL) si inca una fac des operatii cu laser, restul fac cam 1 la cateva luni. La ORL avem cam 1 operatie cu laser la fiecare 2 saptamani (cateodata ceva mai des).

    Long story short, astazi ni s-a spus de la team briefing-ul de dimineata ca vom avea nevoie de laser pentru operatia a doua a zilei. Drept urmare, colega mea de azi (cea mai experimentata dintre cele laser-trained) a fost scrub pentru prima operatie, urmand ca eu sa fiu pentru a doua, iar ea sa actioneze laserul. La 11 vine un band 7 si ii zice colegei mele ca trebuie sa mearga la o porcarie de intalnire pe la 12, intalnire care va dura 1 ora, maxim. I-am atras atentia ca ne trebuie cineva laser trained pentru operatia a doua, a zis ca va rezolva.

    A rezolvat pe naiba.

    La 12 m-am trezit ca suna sa ne zica sa plece colega mea mai repede, operatia de dimineata tocmai se termina, noua colega care a venit ne zicea ca habar nu are laser si nu a fost trainuita niciodata pentru asta, cea de-a 3a colega se plangea ca vrea sa mearga la masa atunci, colega mea care era scrub imi cerea sa ma scrub repede si sa termin eu operatia.

    Pana la urma am scos-o la capat. Am sunat alta colega (laser trained) care era in alt teatru azi, i-am zis ca vom avea nevoie de ea pe la 1 si ceva pentru laser, colega de dimineata a terminat operatia si a fugit direct la intalnire, lasandu-ma pe mine sa fac handover, cea de-a 3a colega s-a dus la masa.

    Dupa ceva asteptari (pentru ca cineva de la receptie nu a chemat pacientul din sectia de ambulatoriu, desi i-am cerut s-o faca), am inceput operatia.

    Chirurgul ne-a spus de minim 5-6 ori in timp ce pregateam operatia ca va avea nevoie de cineva care sa opereze laserul “soon”. O colega a sunat-o pe la 13:00 (la cam 15 minute dupa ce a inceput operatia) pe cea care trebuia sa ne ajute, care ne-a zis ca abia si-a luat pauza de masa, sa o sunam cand avem nevoie de ea si vine in 2 minute.

    1 ora apoi chirurgul a operat, in stilu-i caracteristic (cere multe instrumente unul dupa altul, te pune sa deschizi seturi dupa seturi pentru cate un instrument mic, pe care il foloseste 1 secunda si atat si tot timpul te grabeste sau te repede daca nu i-ai dat microinstrumentul x la 1 secunda dupa microinstrumentul y).

    La 14:05 imi zice “I will need the laser soon, Christian”. Am terminat o verificare pentru care abia atunci am gasit timp (desi trebuia s-o fac la inceputul operatiei, dar n-a fost timp atunci, imi cerea sa tot deschid seturi noi de instrumente), apoi i-am cerut colegei ramase sa o cheme pe cea laser-trained.

    Colega a sunat, a aflat ca respectiva colega era deja scrub pentru o histerectomie, pentru ca nu era cine altcineva sa fie scrub pentru o operatie atat de complicata…

    Cand a auzit asta, chirurgul a explodat. A inceput sa urle (la propriu) ca ne-a tot zis de mai mult de o ora ca va avea nevoie de laser, de ce nu e nimeni acolo atunci, de ce nu e prima colega in teatru, de ce a doua e scrub in alta parte cand el are nevoie de ea, de ce nu avem pe nimeni altcineva laser-trained, de ce avem nurses care nu au trainingurile necesare, de ce nu este ascultat cand cere ceva.

    Nu a injurat (macar atat), dar a urlat cam 10 minute ca va inchide operatia atunci, va trezi pacientul si ii va spune ca nu a avut personal pentru a face operatia.

    La 14:20 intra pe usa colega de dimineata, proaspat revenita de la intalnire, cu mancarea in gura, inca mestecand-o, si muta laserul ca sa poata fi folosit. Chirurgul continua sa urle ca e prea nervos, nu mai poate face asta, inchide operatia si isi arunca manusile. Apoi scrie in op notes ca nu are nurses pentru operarea laserului, apoi iese pe usa afara zbierand “I am to upset to do this, wake up the patient”.

    Anestezistul (consultant, echivalentul unui medic primar din Romania) nu a fost in sala de operatie in timpul asta, am avut doar rezidentul lui, care habar-n-avea ce sa faca. Am escalat situatia la theatres coordinator, care a escalat la matroana, care a escalat la divisional leader (teatrele tin de anaesthetics, divisional leader e o anestezista foarte infipta). Au fost sunati seful clinicii de ORL, un alt otologist care era in spital atunci, a fost implicat si seful clinicii de maxilofaciala (habar-n-am de ce), impreuna, toti sefii si sefuletii astia au stat si negociat 40 de minute ce sa faca. Timp in care pacienta a stat anesteziata degeaba pe masa de operatie.

    Pana la urma s-a decis ca operatia va fi terminata de celalalt otologist (dupa ce a reusit sa vorbeasca la telefon cu primul chirurg, care a plecat la nu-stiu-ce-intalnire si el, intre timp).

    La 15:30 noul chirurg a redeschis operatia, la 16:20 a terminat. Pacienta a fost trezita, era bine-mersi in postop pe la 17:45, cand ne-am dus ultimul pacient acolo.

    Inainte de a termina, chirurgul nou a reusit sa ma intepe pe mine cu un microinstrument care arata ca un ac lung (care fusese deja folosit in pacienta). La finalul operatiei m-am spalat si am cautat orice urma de sange sau de intepatura (fara succes). Dar intepatura e intepatura, trebuie sa ma duc la Occupational Health. M-am dus acolo, de acolo m-au trimis la A&E.
    La A&E m-a plimbat un idiot de la un ghiseu la altul (desi tot el era cel care mi-a raspuns si la al doilea ghiseu). Desi i-am spus clar ca sunt angajat al spitalului care a avut un needlestick injury in sala de operatie si ca lucrez aici de 1 an de zile, i-am dat inclusiv badge-ul meu cu poza si nume, el m-a luat la interogatoriu “de cand esti in tara, ce etnie esti, care e adresa ta, de ce nu ai numar NHS, ai GP, de ce nu ai GP, trebuie sa anuntam Home Office ca locuiesti aici de 1 an si nu ai GP, Home Office care te va contacta ulterior si te va pune sa platesti pentru orice servicii vei primi acum“. Colac peste pupaza, trebuia sa mai si astept 4 ore pentru ca un asistent supraincarcat cu munca sa imi ia sange pentru analize (pe care boul anterior imi zisese ca urma sa le platesc).

    Mi-am pierdut cumpatul, i-am zis ca n-am sa mai fac asta daca au de gand sa imi ceara bani, desi platesc taxe mai mult decat el si m-am intors la mine la teatre, urandu-peste umar boului sa fie si el interogat la fel cand va veni vreodata la spital.

    La teatre mi-am terminat lista pentru ziua de azi, am facut un incident report despre needlestick injury, apoi am plecat acasa.

     

    Pentru oricine o mai fi vreodata in situatia mea, citez de pe site-ul NHS UK:

    Hospital treatment is free to people classed as ordinarily resident in the UK. This is not dependent on nationality, payment of UK taxes, National Insurance contributions, being registered with a GP, having an NHS Number, or owning property in the UK. 

    To be considered ordinarily resident, you must be living in the UK on a lawful and properly settled basis for the time being – you may be asked to prove this.
    ordinarily resident” e descris in Guidance on overseas visitors hospital charging regulations, Chapter 3 page 27

    (i) is lawfully in the UK … EEA nationals are almost always here lawfully
    (ii) is here voluntarily – it will be rare for a person not to be in the UK voluntarily; and
    (iii) is properly settled here for the time being… there is no requirement for any person to actually be living here permanently or indefinitely in order to meet the ordinary residence test. There is no minimum period of residence that confers ordinarily resident status.

     

    Maine ma duc sa fac o plangere impotriva boului respectiv si nu ma opresc pana nu primesc un raspuns oficial de la cineva de la A&E.

    Drama inutila cere drama inutila!

    De la teorie pana la practica te mananca… bacteriile

    Printre principalele atributii ale jobului meu ar fi cea de a fi “avocatul pacientului“, sa fiu cel care incearca sa actioneze pentru binele pacientului pe cat posibil.

    In spitalul meu (si presupun ca in tot NHS-ul) se fac cursuri peste cursuri pentru tot felul de lucruri, multe dintre ele trebuie repetate la 12/24/36 luni. Unele sunt doar pe calculator, altele sunt doar in sala de curs, altele sunt o combinatie de calculator + curs. Unele dintre cele care trebuiesc repetate 1 data la 12 luni sunt cele despre Infection Control.

    In afara de cursuri, avem afise peste tot in sputal cu tot felul de mentiuni “de retinut” despre preventia si controlul infectiilor. Avem un departament special de Infection Control. Avem controale inopinate ale unor angajati de la IC care vin si fac observatii daca cineva incalca regulile de baza de preventie a infectiilor. Sunt destul de stricti, dar si destul de corecti. Se iau de toata lumea, fie vizitatori, asistenti medicali sau medici.

    La intalnirile cu band 7 (“line manager”) sau band 8 (matroana), destul de des ni se aduce aminte sa “challenge” pe cei pe care ii vedem ca vin in haine de afara in teatru, ca nu se spala pe maini, ca nu folosesc manusi, ca fac septic proceduri care ar fi trebuit facute in conditii de asepsie samd

     

    Singura problema e ca am vazut de mai multe ori chirurgi sau anestezisti intrand in sala de operatie cu hainele de afara, chirurgi care doar isi pun manusi sterile si apoi pun mana (cu instrument) pe pacient (fara sa aiba halat steril), chirurgi care distrug sterilitatea unei proceduri daca se grabesc si nu vor sa astepte cateva minute pana runner-ul aduce cate ceva ce nu avem in interiorul teatrului si ne-ar permite sa continuam operatia steril.

    Din fericire, sunt cazuri mai rare, de cele mai multe ori sunt in proceduri de ORL (la ORL se poate dezbate pe marginea inutilitatii sterilitatii in proceduri facute in gura sau in nas, dar nu si la operatii in urechi sau gat), as putea fi acuzat ca sunt mai catolic decat papa. Dar asta nu se intampla doar la ORL.

    Dar ideea e ca tot personalul din partea de nursing nu vine cu haine si incaltari din afara spitalului IN teatre, de ce doctorii isi permit sa incalce politica spitalului in privinta asta? Si de cele mai multe ori inclusiv band 7-ii carora le arat ce fac doctorii respectivi nu prea au ce sa le faca. Le fac observatii si doctorii le ignora.

     

    Astazi am facut o tura in sala de operatii de urgenta (CEPOD). Am avut 3 operatii mari si late toata ziua. O laparotomie evacuatorie pentru o sarcina ectopica rupta, o curatare si inchidere a unei laceratii masive pe o frunte si o procedura Hartmann’s.
    La sarcina ectopica am fost runner pentru band 7-le de la Ginecologie (care a fost scrub nurse pentru operatie), asistenta medicala cu zeci de ani de experienta, band 7 aici de ceva ani buni.

    Am pregatit (steril) masuta pentru cateterizare urinara, doctorita rezident de ginecologie a zis c-o cateterizeaza ea (la noi la teatre nu lasa barbati sa cateterizeze femei si viceversa), s-a spalat, a pus manusi sterile si apoi astepta sa termine anestezistii intubarea. Intre timp am continuat sa dau consumabile sterile catre scrub nurse.
    Cand am vazut ca anestezistii au terminat intubarea si inductia anesteziei, ma intorc s-o ajut pe doctorita cu pregatirea pacientului.
    Sa imi pice fata cand vad ca aia pune manusile sterile pe patura si cearceaf si le da la o parte.*

    Ii atrag rapid atentia scrub nurse-i, care imi zice sa-i ofer niste manusi sterile noi doctoritei. Fac asta, o intreb politicos ce masura de manusi are.

    Doctorita face pe ofuscata, imi zice ca manusile ei sunt sterile, care e problema. Ma intorc spre band 7, aia ii zice din nou ca ii dam noi manusi sterile noi, “untouched”. Doctorita ignora asta si pune direct mana pe cateter si pe fasele (care ERAU sterile) si incepe sa curete meatul urinar si continua cu cateterizarea.

    Nu ma asteptam sa ii tranteasca un policy in fata doctoritei, dar chiar ma asteptam sa aiba ceva mai multa autoritate in fata ei in situatia data.

    challenge

    Toate astea se petreceau fara presiunea intensa a timpului, era o urgenta chirurgicala si minutele contau, dar nu atat de mult incat sa faci o procedura sterila… nesteril.

    Acuma, chestia e ca mi s-au facut 3 observatii pana acum deja (din partea unui chirurg si a 2 anestezisti) cum ca “I do not know my place in the operating theatre“. De fiecare data au fost cazuri asemanatoare, in care mi-am manifestat nemultumirea cu anumite lucruri. De data asta a fost de fata un band 7, care a avut si mai putina autoritate ca mine.

     

    Ulterior am discutat cu ea, mi-a zis ca am facut foarte bine ca i-am zis, ca a fost foarte gresit ce a facut doctorita, ca nu aveam ce sa mai facem pe moment, ca macar am insistat sa i se dea antibiotic pacientei si ca in viitor sa fac un Incident Report daca vreun doctor mai face asta.
    Sincer, as fi facut asta de azi, atata doar ca IR1-urile ajung tot la band 7… Ce era sa zic in raport, “I escalated this to the band 7, who did nothing”?

    Pentru un spital care face mare tam-tam pentru posibilitatea oricui de a trage semnale de alarma in orice situatie, realitatea e ca ai foarte putine posiblitati de a schimba ceva.

    Oricum, deloc intamplator, de cand mi s-au facut acele observatii mi-a scazut placerea de-a mai veni la munca si au inceput sa ma deranjeze niste lucruri care pana atunci erau usor de ignorat.

    La ultima discutie cu band 7-le meu (cel de Maxilo-Faciala/ORL), cand i-am zis problemele astea si mi-a zis “sa nu o iau personal”, pentru ca doctorii nu sunt obisnuiti sa fie luati la intrebari (oricat de indreptatite ar putea fi), i-am zis ca daca vroiam sa urle un doctor la mine cand el greseste, puteam foarte bine sa raman in Romania.

    Data viitoare cand o sa mai am discutia asta cu el o sa fie cu alta fraza “prefer sa fac asta in alt spital, cu alti doctori“. Chit ca o sa se poarte la fel sau mai rau, macar o sa fie unii noi. 🙂

     

    • Mentiune: pentru cine nu stie, contaminarea cateterelor urinare in momentul inserarii lor sau nerespectarea principiilor de asepsie si antisepsie la cateterizare este unul dintre principalele motive pentru dezvoltarea de infectii urinare asociate cateterelor urinare.