Anul 2 de postliceala sanitara din perspectiva altui coleg

Cititorii mai vechi ai blogului cred ca il mai tin minte pe Florin – din postul lui cu anul 1 de postliceala din perspectiva sa. A pornit scoala cu un scop in cap, a trecut prin cam aceiasi pasi ca mine, reuseste sa isi pastreze energia si concentrarea si a facut deja mai multe decat mine in acelasi moment al scolii. Tot el e cel care a scris si postul cu voluntariatul pe ambulanta.

E interesant sa vezi cum trece altcineva cu un scop asemanator cu al tau prin cam aceleasi situatii si cum se descurca mai bine sau face alte alegeri.🙂

 

Inca din prima saptamana de scoala am aflat de faptul ca elevii anului 2/3 AMG pot beneficia de un schimb de experienta in straintate, program finantat prin fonduri Europene.

Am inceput sa adun cat mai multe informatii si am devenit obsedat (pozitiv) de ideea ca trebuie sa prind neaparat un loc pentru bursa Erasmus, acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care am optat pentru aceasta scoala fiind direct interesat sa beneficiez de un schimb de experienta international intr-una din tarile posibil candidate pentru alegerea pe care urmeaza sa o fac dupa terminarea scolii. Din acest moment scopul meu a devenit clar, trebuia sa indeplinesc toate conditiile pentru a fi acceptat.

Dupa ce am acumulat toate informatiile necesare si am aflat tarile gazda pentru proiect, Germania si Grecia, a urmat procesul de selectie care a durat undeva la 2 luni in intervalul octombrie – decembrie, moment in care s-au afisat rezultatele finale.

Totul a inceput cu un interviu si prezentarea unui dosar (CV, scrisoare de intentie, scrisoare de apreciere din partea profesorului de nursing si dirigintei, fise de apreciere stagii, fise prezenta din stagiile de practica, diplome de participare in cadrul proiectelor scolii si activitati extrascolare, cursuri medicale – BLS, ALS samd). Tot acest proces a fost urmat de inca 4 probe, 2 orale si 2 scrise pentru acealeasi materii: nursing si engleza.

Tematica pentru nursing a cuprins toata anatomia, nevoile fundamentale, tehnicile de nursing, practic tot ce s-a predat in anul 1.

Am fost pus in ipostaza sa reiau toata materia de anul 1 cap-coada. Stiam ca imi prinde foarte bine asta pentru viitor. Desi mi-a luat foarte mult timp, am facut-o.

Dupa sustinerea testelor, prin decembrie am fost declarat admis in proiect, urma sa beneficiez de un stagiu de practica in Germania, stagiu cu o durata de 3 saptamani in luna aprilie. Recunosc ca in aceasta perioada, cat m-am pregatit pentru teste am pierdut ceva cursuri, pentru ca toate formalitatile: interviu, teste, sedinte, se suprapuneau cu orele de curs.

Dupa vacanta de iarna, in ianuarie, inca din prima saptamana de curs am inceput meditatiile la Engleza si Germana (gratuit in scoala) cursuri care se tineau in fiecare sambata intervalul 8:30-14, cateodata chiar 16:00, cate 3 ore de fiecare. Tin sa precizez ca asta a fost partea cea mai grea. La un moment dat s-au acumulat frustrari, deoarece nu mai facem fata la programul extrem de incarcat: servici, urmat de scoala, sambata meditatii si sa nu uitam de garzile de 12 ore la serviciul ambulanta, garzi pe care reuseam sa le fac sambata noaptea. Am reusit sa gasesc motivatia necesara si am ajuns la performanta sa am un program care incepea vinerea cu serviciul la ora 8:00, cursuri ora 15:30 – 19:30, urmat de garda pe ambulanta (12 ore de noapte) in intervalul 20:00 – 8:00, urmat de meditatiile la scoala intre 8:30-15:00. Logic ar fi fost sa renunt la ceva. Evident ca as fi putut renunta la voluntariat, dar nu am vrut sa o fac, am dorit sa le fac pe toate cu orice pret.

Ajuns in luna aprilie, a venit in sfarsit mometul plecarii, biletul de avion este SINGURUL cost suportat de elev, pretul biletului de avion a fost 275 euro, bani care vor fi returnati integral la finalul proiectului. Exceptie fac banii “ de buzunar “ care nu se recupereaza, in rest totul a fost asigurat: cazare , 3 mese pe zi , plus excursii in orasele in vecinate desistinatiei nostre. Stagiul de practica a fost in orasul Hofheim , un orasel de munte situat la aproximativ 75 de km de Frankfurt.

Cele 3 saptamani au trecut foarte repede. In cursul saptamanii aveam practica in 2 ture ( 7-13:30 si 13:30-20:00 ) iar in zilele de weekend am reusit sa facem excursii: Koln, Tubingen, Frankfurt si Heidelberg (platite de proiect).

Cam atat despre Germania, am revenit in tara la sfarsitul lunii aprilie.

Ce s-a mai intamplat pe la scoala ?

Pai in primul rand am mai pierdut cativa colegi pe parcurs, prezenta a scazut simtitor, am avut profesori care au fost foarte seriosi , punctuali si la care sistenul de noatare a fost unul corect ( teste + oral ) , altii care venau in graba ne dictau 6/8 pagini de curs si fugeau grabiti la treaba lor iar altii care nu prea venau deloc, dar apreciez faptul in in ultimul caz la cerere ne puneau la dispozitie ( nu toti ) materiale bine structurare si suporturi de curs din care sa ne documentam singuri. Dar nu asta ar fi problema, pentru ca cine vrea sa invete, invata si singur fara sa fie impins de la spate, dar asta tine de motivatia si scopul fiecaruia.

Spre sfarsitul semestrelor asa cum ne-am obisnuit fiecare profesor alerga dupa note, teste peste teste chiar si 4/5 pe zi daca se poate, lucru care a deveit enervant, stresant si obositor.

Ce s-a mai intamplat la practica ?

La fel ca in anul 1, am schimbat din nou multe sectii in diferite spitale, unele chiar s-au repetat. Enervant a devenit fapul ca la inceputul fiecarui stagiu de practica aproximativ 2/3 zile trebuie sa le castigi increderea asitentelor ca sa te lasa sa faci cate ceva. Unele sunt foarte deschise, altele inabordabile.

In general, in practica lucrurile au inceput sa se repete: o injectie IM, o IV, un subcutan, un schimbat de perfuzie, o branula , o recoltare, un pansament, notarea indicatorilor in foaia de temparatura, cam astea sunt lucrurile pe care poti sa le faci zilnic intr-o zi daca mergi la practica regulat si daca te sincronizezi cu orele de tratament, asta bineinteles dupa ce ai castigat increderea asistentelor. Dar asta nu este o regula, sunt si cazuri in care colegi de-ai mei ajunsi in anul 2 nu au facut nici o injectie IM sau o recoltare. Acum… depinde de implicarea fiecaruia, pentru ca daca te astepti ca in practica sa vina cineva si sa te ia de mana sa-ti arate, vei sta mult si bine si nu o sa se intample asta niciodata.

Cand nu sunt ore de tratament si sunt putini pacienti iar asitentele nu au nimic de facut, imi ocup timpul cu fisele pacientilor, aleg fisa unui pacient aleator si o citesc cap coada, intrebarile vin de la sine iar raspunsurile… traiasca google-ul.

Mai nou colectionez prospecte de medicamente, in orice spital merg si pe orice sectie ajung, strang prospectele gasite in cutiile din dulapul cu medicamente, sunt direct interesat de: modul de administrare , pentru ce se administreaza, efecte adverse , contraindicatii si cam atat pentru moment, bine ar fi daca le retin pe toate, macar atat pentru inceput.

Am avut ocazia si am intrat in cateva operatii : pe ortopedie ( fracturi ), sala de nasteri (nasteri naturale , cezariene, miomectomie).

Adevarul este ca daca esti serios, arati ca stii cate ceva si esti implicat si vrei sa vezi o operatie, nu te vor refuza, insa daca vii cu pretentii si te dai ca le stii pe toate, sansele tale sunt minime sa intri in blocul operator.

Acum urmeaza ultimul an de studiu , anul in care va trebui sa iau niste decizii importante pentru mine. Un an aglomerat, cu multe proiecte, atat scolare si extrascolare, lucrarea de diploma, pregatirea pentru IELTS, examenul de final samd.

Hihi. Ce bizar imi suna “cand nu au nimic de facut asistentele”. La mine in spital nu exista sa nu ai nimic de facut (cel putin nu pe sectiile de medicina, in sala de operatie se mai nimeresc cateodata si momente “moarte”).

Iar partea cu “castigatul incerederii asistentelor” ca student m-a scos tot timpul din minti. Aici studentii sunt incurajati sa ia decizii singuri, sa lucreze aproape ca o asistenta (supravegheati mai mult sau mai putin). La noi suntem priviti de sus si ignorati sau jigniti de prea multe ori.

Sigur, nu zice nimeni ca aici se apuca studentul sa faca si sa dreaga de capul lui, dar este pus sa aiba grija de pacient (monitorizare, administrare medicamente, igiena, mobilizare etc.), nu sa care fiole la laborator sau sa faca fase pentru sterilizare.

Cronica unei greseli periculoase

Acum 3 saptamani, la mine la teatre s-a petrecut un “never incident“. “Never incident” este genul de eroare medicala pentru care exista proceduri clare de verificare, care ar trebui sa elimine posibilitatea ca asta sa se intample vreodata. Aici intra operatia pe pacient gresit, operatia in partea gresita a pacientului (mana stanga in loc de mana dreapta), implantarea de proteza gresita, uitarea unui instrument, ac sau fasa in pacient, moartea unui pacient diabetic cu glicemie prost tinuta sub control, administrarea unui medicament gresit/pe cale gresita/unui pacient gresit, administrarea unui medicament gresit unui pacient alergic (gen Augmentin la un alergic la Penicilina), administrarea de componente sanguine incorecte dpdv al compatibilitatii ABO/Rh si altele (sunt 25 la ultima numaratoare).

In cazul de atunci, o HCA a ridicat un pacient gresit din holding bay, l-a dus in camera de anestezie a unui teatru, unde anestezistul i-a zis unei asistente sa i se administreze un supozitor pacientului (ceea ce aceasta a si facut, fara verificarea identitatii pacientului). Apoi pacientul a fost anesteziat (fara verificarea identitatii sau a formularului de consimtamant). Abia in sala de operatie s-au prins de problema, in momentul citirii partii a doua a WHO Safe Surgery Checklist.

Zilele trecute l-am auzit pe anestezist comentand in vestiar incidentul de-atunci: “my heart sank then in the operating theatre. I couldn’t stop thinking that somebody will take my pension away, after working 30 years and being a few months away from retiring. My heart almost stopped”.

 

Ce mi-a trecut mie prin cap acum cateva zile, in momentul in care mi-am dat seama ca e foarte posibil sa-i fi dat chirurgului o bucata de burete de sters microinstrumentele in loc de un burete din gelatina hemostatica, bucata care a ramas in pacient iar incizia a fost inchisa?
Ca am facut rau unui pacient. Si ca va trebui sa i se faca o operatie noua. Si ca poate muri in aceasta noua operatie. Si ca orice i s-ar intampla ulterior poate fi din cauza greselii mele, oricat de mica ar parea.

Am fost scrub nurse in cel de-al doilea teatru de ORL al spitalului pentru o timpanoplastie un pic mai complicata (un link care descrie foarte bine o timpanoplastie simpla), care a presupus si folosirea de laser pentru osiculoplastie. E una dintre operatiile mai complicate din ORL, cel putin dupa durata, numarul de instrumente necesare si faptul ca se face majoritar privind printr-un microscop.
La un moment dat, dupa ce se repara ce e de reparat si se colecteaza cartilajul si membrana folosite pentru a crea un nou timpan si pentru a-l sustine, chirurgul are nevoie de una sau mai multe bucati de burete din gelatina hemostatica, ce se va/vor dizolva dupa o vreme. Burete care sustine cartilajul.
Fiind vorba de microinstrumente, la noi se recomanda folosirea unui buretel (steril) special din celuloza, umezit, pentru a fi sterse, nu o fasa sterila umezita (ca la alte operatii, cu alte instrumente). Asa se evita tocirea instrumentelor si introducerea de mici fragmente de fasa sterila in urechea pacientului.

20160917_173844

Cele 2 tipuri de burete arata foarte asemanator. Sunt albe si patratoase. Buretele absorbabil (din gelatina) poate fi (la mine in spital) de 2 tipuri, unul mai subtire, care e pliat (e indoit) si unul mai gros, care trebuie aplatizat prin presare atunci cand il tai. Cel mai gros arata 99% la fel ca cel pentru stergerea instrumentelor. Cel mai subtire e mai usor de diferentiat daca se desface – atunci se vede ca e mai lung si mai subtire decat buretele pentru stergerea instrumentelor.

Practica clinica buna ar fi sa fie folosit burețelul din primul moment in care incepi sa folosesti microinstrumentele. Sa il umezesti intai (ceea ce il face sa se expandeze si sa arate ca o carpa foarte fina si mica) si apoi sa il folosesti. Si sa incepi sa tai buretele hemostatic din gelatina (Spongostan) in momentul in care ai timp, ca sa il ai pregatit pentru momentul de la finalul operatiei cand e nevoie de el, cand totul se petrece in succesiune rapida.

Din momentul in care operatia se face doar in urechea interna, se obisnuieste sa se inchida toate luminile din teatru, pentru ca sa se poata vedea mult mai bine prin microscop. Practica clinica buna ar fi sa ceri sa ti se pastreze una dintre lampile-satelit deschisa si sa o centrezi pe masa ta cu instrumente, ca sa vezi ce faci.

Pentru ca a fost o zi in care totul s-a petrecut pe repede-inainte si pentru ca nu am suficient de multa experienta pentru a imi da seama ca lucrurile trebuie facute intr-un fel pentru ca asa e mai sigur (i.e. nu am invatat inca good clinical practice pentru toate operatiile), eu am folosit o fasa umeda in loc de burețelul-minune, nu am cerut sa mi se pastreze o lampa-satelit aprinsa (am ramas in penumbra) si am taiat ceea ce CREDEAM ca e burete hemostatic din gelatina pe intuneric, fara sa intreb pe nimeni daca tai ce trebuie.

Rezultatul a fost ca am dat chirurgului o bucata taiata de burete pentru sters instrumentele, bucata care a ramas in pacient, incizia a fost inchisa, pacientul a fost trimis in sala postoperatorie, apoi in Day Surgery Unit, unde ar fi urmat sa plece acasa candva seara. Din fericire, a fost nevoie doar de 1 (una) bucata, nu de mai multe, ca la alte operatii.
Am observat totusi pe ecran (microscopul e conectat la un Stack System de la Karl stack-systemStorz)  cum bucata mica de burete pe care i-am dat-o se umfla brusc in momentul in care intra in contact cu sangele si serul care erau in ureche. Ceea ce mi s-a parut ciudat, tineam minte ca arata altfel cand il aruncam acolo. Chirurgul n-a zis nimic, n-am zis nici eu nimic.

Dupa-amiaza am fost scrub la o operatie asemanatoare, dar mai complicata (mastoidectomie deschisa, canal wall down). Si acolo e nevoie de Spongostan (buretele hemostatic). Si la a doua operatie am taiat buretele in bucatele pe intuneric si n-am cerut lampa-satelit deschisa.
Din fericire, nu aveam zi lunga si la 6 am fost schimbat de o colega cu foarte multa experienta. Ea a vazut imediat ca am taiat ce nu trebuie si mi-a zis. Si a aruncat ce am taiat eu. Din fericire x2, nu apucasem sa-i dau ce credeam eu ca e Spongostan chirurgului la operatia a doua.

Am testat o bucata din ce taiasem eu acum (buretele pentru instrumente) si din adevaratul burete hemostatic sub apa. Am vazut ca primul se umfla – cum vazusem pe ecran cu cateva ore mai devreme si ca al doilea nu se umfla deloc.

Problema era ca nu tineam minte clar daca ii taiasem ce trebuie sau nu. N-am stiut sigur pana a doua zi, cand l-au operat pe sarmanul om si i-au scos buretele gresit.

M-am panicat si i-am zis band 7-ului care era in sala de operatie ca e posibil sa fi dat buretele gresit in operatia de mai devreme. Am vorbit cu rezidentul care a facut o parte din operatia de mai devreme, el a zis ca nu poate sa-mi spuna daca ce i-am dat eu a fost ce trebuia sau nu.
Apoi a venit si al doilea band 7 de ORL, cel cu care lucrez eu 75% din timp, care m-a si angajat. I-am explicat situatia. El i-a spus imediat chirurgului care opera in continuare pe pacientul al doilea. Chirurgul a zis ca “then we’ll have to open him up, but let me finish this operation”. Apoi band 7-le meu a facut un incident report. Intre timp am anuntat si coordonatorul teatrelor pe ziua aia, care a cautat cu mine prin sacii de gunoaie sa vedem daca gasim buretele gresit taiat sau nu. Problema era ca sacii de gunoaie infectioase fusesera ridicati din sluice room (locul unde aruncam sacii sigilati cu infectioase si seturile utilizate de instrumente). Apoi cei 2 band 7 si coordonatorul teatrelor au plecat.

Eu am ramas si am inceput sa plang. Prima data in viata mea cand din cauza unei greseli facute de mine din postura profesionala, cineva va trebui sa se expuna unui risc major inutil (o noua operatie).

Mi s-a cerut sa scriu o declaratie, pe hartie sau intr-un e-mail, in care sa descriu tot ce s-a intamplat. Am facut si asta. Apoi toata energia mi s-a dus.

Bineinteles, au inceput sa-mi treaca prin cap si ganduri mai egoiste: o sa urmeze o investigatie interna, poate vor implica si NMC-ul, poate imi pierd PIN-ul, pacientul poate sa dea in judecata spitalul – va trebui sa dau declaratii, oare se va ajunge la tribunal, oare imi voi mai pastra locul de munca, incidentul va ramane la dosarul meu – ceea ce efectiv va distruge orice sansa as mai avea sa primesc o promovare in spital si posibil si in NHS. Am exemplul unei colege care are o acuza inventata (chiar inventata) la dosar si a fost respinsa din cauza asta la un interviu.

Si totul era din cauza mea.

Am stat peste program pana chirurgul a terminat ultima operatie. Apoi am mers cu el cand a vorbit cu pacientul de mai devreme. NU am zis nimic, am stat deoparte. Pacientul a fost intelegator, a zis “ok, get it out then”. A doua zi am stat overtime impreuna cu band 7-le meu (care a fost scrub), in sala mea normala de operatie, unde chirurgul a scos din pacient ceea ce s-a dovedit a fi o bucata din buretele gresit. Operatia de reparatie a durat cu tot cu anestezie 35 minute…

La finalul operatiei nu gaseam o fasa. Sa fac infarct si nimic altceva. Am cautat in sacul de gunoi, am gasit-o mototolita pe la fund. O aruncase chirurgul, nervos sau din neatentie. Band 7-le meu se albise si el. “That wasn’t even funny, man!”.

Noaptea aia a fost oribila, abia am reusit sa dorm o ora. Dimineata n-aveam pofta de mancare, am dat tot felul de lucruri pe jos, mi-am uitat cheile in camera, mi-am uitat badge-ul (fara de care nu pot intra in spital) in apartament etc.

Urmeaza o investigatie interna a spitalului, impreuna cu o masa rotunda cu mine, in care va trebui sa discutam despre ce s-a intamplat, ce am invatat, ce se va face mai departe pentru a nu se mai intampla. Cazul meu a fost discutat in sedinta saptamanala a teatrelor “another serious incident happened this week”.

 

Din punct de vedere al reactiei colegilor, totul a fost extraordinar. Matroana m-a luat deoparte a doua zi dimineata la prima ora, mi-a zis ca greselile se intampla, toti suntem oameni, ca va urma o investigatie, ca vrea si ea o copie a declaratiei mele si ca vor cere si de la colegele din teatru declaratii si ca sa nu ma pedepsesc pentru asta, sa nu ma ingrijorez – imi voi pastra jobul si sa ma duc sa continui sa fiu scrub nurse, pentru ca sunt bun la ceea ce fac. SI ca e foarte bine ca am anuntat totul imediat, bravo. Band 7-le meu a fost extraordinar. Celalalt band 7 de ORL (care a fost cu mine in teatru atunci) a fost de asemenea destul de incurajator (persoana mai rece, deh) si mi-a zis sa fiu mai atent pe viitor si ca sa nu care cumva sa o mai fac.
Dar 2 dintre ceilalti band 7 m-au oprit pe coridor sa ma intrebe cum ma simt, sa ma felicite ca am avut curaj sa recunosc greseala imediat si sa anunt chirurgul si colegii, poate altii s-ar fi gandit sa nu zica nimic. Si sa imi spuna ca greseli se intampla si ca e bine ca pacientul e bine. Mai multi dintre HCA-ii cu care am mai lucrat m-au luat deoparte si mi-au zis sa nu “beat yourself about it, mistakes happen”. Si dintre colegele band 5 si band 6 m-au oprit cateva si mi-au zis ca e bine ca am recunoscut si ca “mistakes happen, we’re only human”.
Mi s-au povestit mai multe incidente grave petrecute in ultimii ani in spital, mi-au spus 2 dintre band 7 ce greseli au facut ei in cariera lor.
Chirurgul a fost extraordinar si el. A doua zi zicea ca trebuie sa facem ceva ca asta sa nu se mai intample vreodata, sa vorbim cu producator sa schimbe forma buretelului. Si zicea ca “it is very good that someone was brave enough to come out about a mistake. But we don’t know how many times this might have happened in the past”.

Toate bune si frumoase, greseli se intampla, dar nu vrei sa ti se intample ȚIE.

Si daca esti ca mine si urasti sa faci greseli, sau sa ii faci rau cuiva, chestia asta te consuma.

 

Vineri a fost oribil, desi stiam ca sunt nebun si nu e asa, de fiecare data cand vedeam niste colege vorbind, mi se parea ca vorbesc despre mine.

Oricum, singura mea bucurie e ca pacientul nu a patit nimic si ca nu i se va mai intampla nimic mai departe DIN CAUZA MEA… Nu as fi putut trai cu mine daca nu ziceam nimic acum. Chit ca exista sansa mica sa nu i se fi intamplat nimic oricum.

 

Daca e cineva curios, toata tarasenia a fost categorisita drept incident serios (practic, doar cu putin mai putin rau ca Never incident).

Viata ca o colectie de amintiri

Am doar 32 de ani.

Statistic vorbind, fiind barbat roman, mi-am trait aproape jumatate din viata.

Desi nu mai tin minte multe lucruri (cateodata cuvinte, cateodata obiecte, cateodata intamplari mai vechi, cateodata ceva ce abia s-a intamplat), am destul de multe amintiri puternic intiparite in mintea mea.

amintiri asianfanfics.com.jpg

Tin minte cum alergam in jurul careului de final de an prin clasa a doua si imi tot cadea coronita pe jos, spre disperarea mamei. Tin minte ca cel mai bun prieten al meu in clasa a intaia si a doua a fost colega de banca si ca, dupa ce a plecat (in clasa a 3-a), am fost trist, dar mi-am gasit repede alti prieteni.

Tin minte cum am schimbat clasa cu totul la inceputul clasei a 5-a (de la B am trecut la C), pentru ca ai mei s-au speriat cand au auzit ca mi-au plecat 5 dintre colegii mai buni din clasa si au zis ca ma vor intr-o clasa mai “buna”. Evident ca nu mi-au zis si mie. M-am trezit brusc in ziua a 3-a sau a 4-a zi de scoala ca vine o tanti cu o alunita impresionanta pe buza si cu un ceas cu aspect de lacatel atarnat de piept ca vine si ma muta intr-o clasa noua, cu 25 de perechi de ochi noi holbandu-se la mine, “noul vostru coleg”.

Tin minte ca in spatele meu la examenul de admitere la liceu a stat viitorul meu coleg de banca din a 11a si a 12a. Si tot el a stat in spatele meu si la BAC. Si tot cu el langa mine am dat si 2 dintre cele 3 examene de admitere la facultate.

Tin minte primul meu sarut in liceu, ea (o chema Laura si era rrrârhâită) avea un lip-gloss cu gust de capsuni. Si folosea un parfum de la Avon.

Tin minte ce enervat am fost cand am avut un prieten bun la primul meu job intr-o agentie de publicitate, cu care mergeam la baute si prin cluburi, dar care a hotarat sa se concentreze doar pe facultate dupa ce a intrat la Teatru si Film (visul lui) si apoi nu ne-am mai vazut aproape deloc.

Tin minte o gramada de intamplari de pe terenul de baschet, lucruri deloc importante, dar care mi-au ramas in minte.

Tin minte foarte viu cum a fost prima zi cand am fost la mare cu viitoarea mea sotie, cum am stat noi o zi intreaga fara sa mancam, de ajunsesera sa zica prietenii mei de-atunci “uite, domne, ca se poate trai fara mancare, doar cu dragoste”

Tin minte si acum ziua cand am dat examenul Goethe ZD, intre scris si oral m-am intors la ai mei si tatal meu mi-a facut o friptura cu cartofi. Era ziua in care medicul de familie i-a spus ca e posibil sa aiba cancer pancreatic si ca trebuie sa i se faca noi investigatii.

Tin minte examenul la postliceala si involburarea de emotii, usurare si nesiguranta din ziua aia.

Tin minte prima zi de practica in spital. Apoi prima data cand am pus un tub nazo-gastric. Apoi prima data cand am facut o injectie i.m. Si prima data cand am pregatit un tratament i.v.

Si prima mea branula. Pfui, ce nervos eram, inconjurat de 6 colege, cu un pacient linistit, saracul, dar fara vene vizibile pe la maini. I-am montat-o undeva pe picior. Si ce mandru eram a doua zi, cand m-am intors si am vazut ca branula e inca utilizabila.

Si tin minte si prima data cand am montat un cateter urinar, la o babuta extrem de cooperanta. Si apoi a doua oara, cand vreo 6 asistente si infirmiere se stransesera in jurul meu si ma incurajau sau comentau unde trebuie sa bag tubul.

Tin minte temerile si nesiguranta ca iau o decizie buna in momentul in care m-am decis sa plec din tara.

Apoi tin minte prima mea zi in spital ca asistent medical. Si primul meu pacient care a murit si senzatia de neputinta si esec pe care am simtit-o in ziua aia. Cu tot efortul nostru, cu montare de branule, transfuzii de sange, fluide si cresterea litrajului de O2… saturatia de oxigen continua sa scada si starea pacientului se inrautatea.

Si nu uit intrebarea constanta: imi place sau nu sa fac meseria asta? O s-o fac pana la pensie sau nu?

Tin minte prima mea tura extra, in afara sectiei mele de spital. Si cat de frustrat am fost la finalul noptii aleia, dupa ce am intrat de minim cateva zeci de ori in salonul unde o pacienta apasa pe call button la fiecare minute.

Si mai tin minte si noptile in care aveam 1 sau mai multi pacienti a caror stare se inrautatea, le faceam tot ce puteam, aduceam doctorii de garda la pat si abia reuseam sa ii tin in viata pana la urmatoarea tura.

Mai nou, tin minte prima zi in sala de operatii si ce dezamagit am fost cand chirurgul de vasculara a urlat la un moment dat cand n-am stiut ce sa fac “can I please get somebody who knows what he’s doing?”.

Si tin minte prima mea operatie pentru care am fost scrub nurse, in a 5-a mea zi la teatre. O amigdalectomie care a urmat unei endoscopii nazale. Rezidentul se certase cu medicul specialist pentru ca primul nu il asteptase pe cel din urma si a facut endoscopia fara sa fie si al doilea de fata si fara sa faca poze. Si toata operatia chirurgul a facut misto de rezidentul lui si l-a tot intrebat “are you sure you want that, why are you doing that, I don’t know, why don’t you do what you want, you seem to be good at that”. Si evident ca rezidentul si-a transmis nervozitatea pe mine, imi lua instrumentele de pe masa grabit, imi cerea latrat sa ii curat electrocauterul, sa ii dau altceva, era grabit si asa mai departe.

Apoi tin minte prima zi in care am fost scrub cu acelasi chirurg de vasculara din prima mea zi, 3 inchideri de varice si vena safena cu VNUS. Cat de mandru m-am simtit atunci cand mi-a zis la sfarsitul zilei “you’ve done very well“.

Si prima mea operatie majora (o mastoidectomie), pentru care numai pregatirea mi-a luat vreo 30 minute. Apoi primul FESS in care am stiut instrumentele.

Si endarterectomia de carotida la care am fost double scrub saptamana aceasta imi va ramane cu siguranta in minte. Pe langa pregatirea foarte lunga, cu siguranta nu voi uita faptul ca am reusit sa pierdem un ac si l-am cautat 2 ore, in timp ce chirurgii isi vedeau de munca lor extrem de sensibila. Si nu-l voi uita pe Eugene, studentul la Medicina care habar-n-avea sa se spele corect, dar ne-a gasit acul la final de operatie, dupa colangiografie.

 

 

Si uite asa strang amintiri de-a lungul vietii. Si sper ca voi continua sa tin minte altele ca cele de mai sus (impreuna cu toate celelalte amintiri pe care nu le-am mai mentionat aici).

De ce postarea asta?

Am primit un mesaj destul de emotionant de la o viitoare asistenta medicala, actuala infirmiera, care m-a facut sa ma gandesc un pic la amintiri si la ceea ce ne defineste.

Photo credit: asianfanfics.com

Cum a fost admiterea la Scoala Postliceala “Fundeni” la buget in 2016

Cu multumiri viitoarei colege care tocmai a dat admiterea si mi-a trimis subiectele pentru cei care vor fi interesati in viitor. Ii urez succes.🙂
Si succes si viitoarei colege care mi-a trimis si baremul.

Interesul pentru educatia postliceala este in continuare mare in Romania. Inca am cateva sute de vizite pentru postul meu cu admiterea la “Fundeni” din 2015.

Subiectele din 2014 si 2015.

2016-12016-22016-3barem

3 luni in sala de operatie

Iunie, Iulie, August au trecut foarte repede. Am facut primele ture lungi (13 ore la spital, 08:00-21:00), am facut ture suplimentare (bank shifts), am ajuns cam prin toate salile de operatie (mai putin trauma si oftalmologie).

Departe de-a ajunge la concluzia ca gata, stiu multe, acum sunt intr-un punct in care imi dau seama ce praf eram la inceput si cat de praf inca sunt si cat de multe mai am de invatat.
E usor sa iti dai seama de asta in momentul in care vezi o scrub nurse cu experienta facand aceeasi operatie pe care ai facut-o si tu, dar cu mult mai multa usurinta si mult mai eficient.

Precum am mai zis, eu sunt la specialist surgery. Cand fac ture lungi (long days, 8-21), dupa ce termin lista cu operatii din sala unde sunt alocat pana la 18:00, trebuie sa verific fie pe calculator, fie cu coordonatorul de amiaza, in ce teatre se fac in continuare operatii si sa le iau pe rand sa ii intreb daca au nevoie de mine sa ii inlocuiesc.
Daca e vorba de un teatru in care se face o operatie de specialist surgery, norocul lor. Pot sa ma scrub in direct si sa inlocuiesc scrub nurse de acolo (care va pleca acasa). Daca e un teatru de chirurgie generala sau trauma (ortopedie) sau neurologie – ghinionul lor. Daca nu exista alta asistenta care face tura lunga (una cu mai mare experienta, eventual cu cursul de theatre practitioner facut), cine e scrub nurse ramane acolo si eu pot inlocui doar runner-ul.
Uneori nu e nici o operatie dupa ora 18:00, atunci pur si simplu merg in teatrul de urgente (CEPOD), ii ajut doar pe cei de acolo.scrub nurse

Zilele lungi la teatre sunt oarecum frustrante din 2 motive:
– nu imi place sa vad ca nu am cum sa ii inlocuiesc pe cei care sunt scrubbed, pentru ca pur si simplu nu stiu operatiile lor si nu stiu toate instrumentele sau ce trebuie sa fac. Cateodata nu stiu nici macar de unde sa le iau consumabilele (in cazul destul de des intalnit in care le trebuie ceva in plus fata de ce pregatisera initial pentru operatie). Asta se intampla in general la operatiile cu instrumente laparoscopice si la cele de neuro, unde se folosesc instrumente multe si consumabile multe.
– unul din avantajele muncii la teatre este ca termini inainte de ora 18:00. Desigur, exista si cazuri cand termini dupa 18:00 (altfel nu ar fi nevoie de oameni care sa lucreze long days). In 3 luni am lucrat aproximativ 45 ture normale (am avut 5 days off, pe care le scad din 50 zile in total). Am avut 4 dupa-amieze in care am stat overtime platit (intre 18-20 sau 18-21) pentru a ii inlocui pe altii din alte teatre. Dupa 18:00 am terminat lista in teatrul unde lucram eu doar in 2 dati. 2 din 45 nu e rau deloc, mai ales cand in restul timpului pleci la 17:15-17:45. Ei bine, in zilele lungi iti termini lista ta, iei o pauza (neplatita) de 20-30 minute, apoi trebuie sa te duci sa ajuti pe unde e nevoie. Nici o problema, oricum esti platit sa stai pana la 21:00, dar e neplacut sa stai la munca atunci cand toti ceilalti pleaca.

Multi lucreaza doar 3 zile lungi pe saptamana si se bucura de 4 zile libere. Mie nu imi place sistemul asta, mi se pare mai obositor.

Aniuei. Ce alte lucruri am mai retinut din aceste luni:

Cand faci check-in-ul pacientului (il ridici din holding bay si il aduci in teatru) trebuie sa fii atent la anumite lucruri.
E important sa pui intrebarile standard inca o data (cum se numeste, daca stie ce operatie i se face, daca a semnat foaia de consimtamant, daca e alergic la ceva, daca e diabetic, daca a mancat/baut in ultimele 4/2 ore).
E important sa pleci din teatru cu numele pacientului. Unii vin in holding bay si habar-n-au pe cine trebuie sa ridice… Am avut un scandal acum 1 luna jumatate, cand 2 asistente diferite au adus 2 pacienti diferiti in acelasi teatru (1 era evident programat pentru alta operatie, in alt teatru), pentru ca nu au facut verificarile necesare.
E important sa te asiguri ca orice femeie fertila (care a avut menstruatie in ultimele 60 zile) a facut un test de sarcina (urinary pregancy test = UPT, sau urinary hcg pregnancy test). Daca nu e facut, e scaparea sectiei de unde a venit. Poti sa le faci incident report (sau nu), dar e important sa nu o aduci in teatru fara sa stii daca e posibil insarcinata. Acum 3 saptamani chiar am avut o tanti de 30 si ceva de ani care a fost descoperita drept insarcinata in Day Surgery Unit. Se intampla mai des decat ai crede.
E important sa te asiguri ca pacientul sau parintii unui pacient minor stiu ce presupune anestezia generala. Chit ca pare imposibil, multi nu stiu ce li se va intampla. Daca le explici in 5 propozitii (they will put in a cannula in a vein, give some fluids and medication through that, give some gas through a mask and then you’ll be asleep and then you will wake up in the recovery area), te salvezi de surprize neplacute. Am avut o mama de copil care a inceput sa faca foarte urat cand si-a vazut copilul adormind brusc dupa Propofol. Chit ca anestezistul sustinea sus si tare ca i-a explicat asta, chit ca a fost vazuta de chirurg, care i-a explicat ceva inainte sa-i ceara consimtamantul scris pentru asta, nu strica sa re-explici ceva simplu.
Trebuie sa te asiguri ca ai majoritatea consumabilelor generale (fase, bandaje, ace, suturi, adrenalina, parafina, manusi, halate, dezinfectante, campuri sterile, ser etc.) DIMINEATA. Nimic nu e mai enervant decat sa incepi o operatie si sa vezi ca nu ai cate ceva si trebuie sa te invarti prin 16 teatre ca sa gasesti acel ceva. Desigur, nu poti sa te pregatesti chiar pentru orice.
Daca ai operatii peste 2 ore, trebuie sa intrebi intotdeauna chirurgul sau anestezistul daca vor montarea unui cateter vezical. La mine in trust pun femeile pacientilor femei si barbatii pacientilor barbati. Si da, eu, ca asistent, am voie sa pun cateter barbatilor. Important de tinut minte.🙂
Daca ai o operatie de excizie de ceva, chit ca chirurgul uita, e de datoria ta ca scrub nurse sa-l intrebi daca vrea sa trimita tesutul sau organul excizat la histopatologie.

 

Am incercat sa obtin cursul de theatre practitioner, mi s-a spus ca trebuie sa astept minim un an. Well, nu o sa-mi para rau cand o sa plec de-aici. Un motiv in plus pentru a pleca (daca mai era nevoie).🙂

 

Ca alte observatii personale dupa munca aici: cu siguranta nu e locul de munca ideal. Exista si avantaje si dezavantaje ale muncii in sala de operatii. Dar e important sa-ti gasesti ceva ce-ti place in ceea ce faci, altfel devii foarte repede frustrat. Si e plin sistemul lor de sanatate de frustrati care muncesc fara placere. Asta pentru cei care-mi citesc blogul – dar nu au fost niciodata intr-o sala de operatii.

Niste mici observatii cosmetice: statul in picioare cateva ore pe zi nu e foarte placut (dar nici in sectiile generale nu prea stai jos) si microclimatul de sala de operatie e destul de nasol cu pielea, mai ales cu cea a mainilor (pe care oricum le tot speli, deci le usuci) si cu cea a fetei. Gasirea unor creme de maini si de fata e importanta.🙂 A, da, bonus: orice zi la teatre e o bad hair day.🙂

La final, pentru ca aspectul financiar e si el important: fara week-enduri si nopti pierzi destul de multi bani la salariul de baza. Pentru mine diferenta e de minim 200 lire (net) fata de lunile de pe sectia de respiratorii. Pe de alta parte, esti mai putin stresat. Dar daca vrei sa lucrezi overtime, poti face destul de multe ture in plus aici – si sunt platite cu 30% mai mult decat overtime-ul normal. Atata doar ca singurul mod de-a-ti mari salariul este sa faci overtime. Poate in oraselele mai mici nu conteaza, dar in Londra, 200 lire in minus conteaza la final de luna, cand chiria e cat e aici.

 

Drepturi imagine: nursection.com

Cum obtii dreptul de practica in Elvetia ca Asistent Medical

Procesul de recunoastere a studiilor de Asistent Medical din Romania este destul de bine pus la punct de elvetieni.

Atata doar ca este destul de costisitor pentru un roman, dureaza destul de mult (asta CHIAR DACA ai toate actele in regula, altfel totul e si mai lung) si, cel mai important, NU ITI GARANTEAZA OBTINEREA UNUI JOB IN ELVETIA*.

Exista foarte putine informatii clare despre acest subiect, exista putine agentii de plasare a fortelor de munca ce ofera ajutor cu asta si daca intrebi pe cel mai mare forum al romanilor din Elvetia, vei primi niste raspunsuri in bataie de joc sau dezamagitoare.

Eu am reusit sa primesc recunoasterea studiilor dupa aproximativ 10 luni de la momentul in care am primit diploma de la scoala.

Nu am apelat la serviciile vreunei agentii. Singura din Romania pe care am gasit-o, una din Craiova care se lauda cu “multi romani trimisi la munca in Elvetia“, cu povesti si filmulete pe facebook, cerea 1000 euro pentru acte plus inca 1000 euro “daune daca refuzai sa pleci unde te trimiteau ei. La asta se adaugau si costurile cu taxele cerute de SRK pentru prelucrarea dosarului (minim 680 franci) si costurile cu un interviu si o proba de lucru. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa semnez un contract care-mi zice ca trebuie sa plec sa lucrez undeva intr-o tara straina, sa semnez un ulterior contract de munca cu conditii necunoscute si sa mi se spuna ca daca as refuza asta, ar trebui sa platesc 1000 euro daune. Si nu erau amenintari goale, pe site-ul Judecatoriei Craiova sunt destule cazuri in care firma respectiva a dat in judecata niste asistente medicale. Asta ca sa nu mai mentionez faptul ca partea de acte (fara taxele SRK) nu m-a costat cu totul nici macar 200 euro, in nici un caz 1.000.

Totul incepe cu obtinerea diplomei.
Am vizitat site-ul Crucii Rosii Elvetiene (SRK de acum inainte in postare) prin octombrie 2015, le-am trimis un mesaj folosind formularul de contact. Mi-au raspuns in 2 zile, mi-au atasat formularul pentru verificarea preliminara obligatorie a documentelor (DE_EU_nSdt_2015).

Screen Shot 2016-08-07 at 12.58.52
Documentele necesare pentru verificarea preliminara

Vor: Diploma de asistent medical, Certificatul de conformitate, Adeverinte de vechime, pasaport/carte de identitate. Copii xerox simple + traduceri simple in germana. Plus un CV in germana/franceza/italiana.
Mi-au explicat in e-mail foarte clar ca recunoasterea se poate face doar dupa ce ai diploma de la scoala, nu se poate face nimic cu Adeverinta de promovare a examenului de certificare a competentelor profesionale (pe care o primesti la 1 saptamana dupa promovarea examenului final).
E oarecum clar, deoarece SRK cere pentru examinarea obligatorie preliminara a actelor Certificatul de Conformitate cu Directiva EU 2005/36/CE; Anexa 5.2.2 si/sau 5.5.2.
Acest Certificat de Conformitate se elibereaza de catre OAMMR din 2016, se elibera de M. Sanatatii prin DSP-uri in 2015. Lista actelor pentru emiterea Certificatului de conformitate este destul de clara:

–          cerere  in  care  se  vor  preciza  si  datele  de  contact;
–          copia  actului  de  identitate;
–          copia  legalizata  dupa  diploma  de  bacalaureat ;
–          copie  legalizata  dupa  diploma de asistent medical generalist;
–          copie  legalizata  dupa  foaia matricola;
–          adeverinta  eliberata de unitatea de invatamant  absolvita in care se precizeaza  perioada  in care au fost efectuate studiile universitare;
–          copie  legalizata  dupa  documentele  de  schimbare  a numelui. (n.a. certificat de casatorie, daca e cazul).

Informatii suplimentare si cerere tip se gasesc pe site-urile filialelor OAMMR. Exemplu OAMMR Bucuresti. Spre deosebire de anii trecuti, cand Ministerul elibera certificatele in 2-6 luni, OAMMR se angajeaza s-o faca in 30 zile. Nu stiu daca o si face.

Scoala mea mi-a eliberat diploma la finalul lui Octombrie 2015, nu inainte de-a ma mai usura de INCA aproximativ 150 lei pentru eliberarea diplomei (ceva ilegal, diploma e a MEA, nu a scolii, ca sa-mi ceara bani pentru ea) si pentru adeverinta mentionata mai sus.
Inca un motiv pentru care nu o sa-mi recomand scoala niciodata, nimanui (pe langa faptul ca sunt hrapareti, angajeaza si profesori care nu dau pe la scoala cu lunile, nu exmatriculeaza elevii care nici ei nu dau pe la scoala cu lunile, ofera suport minim pentru invatarea tehnicilor de nursing si cate si mai cate). Am mers cu ea la legalizat in aceeasi zi, restul actelor le pregatisem, am depus dosarul la DSP Bucuresti intr-o zi ploioasa de octombrie.

Eu am primit Certificatul de conformitate la mijlocul lui Decembrie, dupa ce m-am dus in audienta la Minister si le-am zis ca imi trebuie inainte de-a pleca din tara in ianuarie (si le-am aratat biletul de avion si contractul de munca). Dupa politete excesiva cu niste oameni care nu stiau sa raspunda decat in scarba sau direct cu nesimtire PLUS 4 ore de asteptat, am primit o hartie A4 total normala.

Am mers cu certificatul de conformitate si cu diploma la un traducator autorizat (acelasi birou pe care l-am folosit si pentru NMC, oameni foarte de treaba). Am luat traducerile, am facut copii xerox dupa originale (si traduceri), am facut o copie xerox si dupa pasaportul meu si am printat si completat formularul primit din octombrie. Mi-am facut si printat un Lebenslauf (CV) in germana din care sa reiasa ca nu am nevoie de hartii de vechime, pentru ca nu lucrasem inca (nu ca asistent medical). Am trimis plicul inainte de 20 decembrie intr-o scrisoare recomandata pe adresa SRK din e-mail ( Schweizerisches Rotes Kreuz, Abteilung Bildung . Anerkennung ausländischer Ausbildungsabschlüsse, Werkstrasse 18 . CH-3084 Wabern, der Schweiz).

Mentiune despre Cum poti urmari plicul tau: cand trimiti plicul din Romania (pe mine m-a costat 25,2 lei, Posta Romana), primesti o factura. Pe factura vei avea un cod (Nr. Prezentare) de 13 cifre. Codul ala il poti folosi pentru a urmari daca a plecat si daca a ajuns plicul. Pentru Romania ai Track&Trace de la Posta Romana si pentru CH ai Swiss Post Track&Trace. Introduci codul si iti afiseaza datele.

Raspunsul l-am primit in ultima saptamana a lui ianuarie. Ma felicitau pentru trecerea verificarii preliminare, imi atasau un nou formular cu actele pe care le vroiau si felul in care le vroiau traduse si legalizate. Si un formular de plata pentru taxele pe care SRK le cere (600 franci).

Screen Shot 2016-08-07 at 13.13.59
Lista a doua de acte

Diploma de absolvire a scolii, Certificatul de membru OAMMR, Planul de invatamant (copie legalizata cu legalizarea tradusa in ger/fr/ita/en + traducere in ger/fr/ita/en), copie simpla dupa pasaport, dupa certificatul de limba germana/franceza/italiana nivel B2 (detalii aici) si dupa o dovada/adeverinta ce atesta experienta mele ca asistent medical (pentru asta vroiau si traducere simpla). Plus o copie dupa dovada platii celor 600 franci.

Doua probleme s-au ivit: cum sa fac traducerea+legalizarea actelor ca sa indeplineasca conditiile lor si cum sa fac plata ca sa fiu sigur ca ajung la ei 600 franci, NU mai putin (mentioneaza clar pe factura ca vor sa ajunga minim 600 franci – adica nu vor sa plateasca ei vreo taxa “shared”).

Cu banii am rezolvat dupa ce m-am certat un pic cu 3 banci romanesti, nici una nu stia sa-mi spuna cat de mari vor fi taxele daca trimit bani din Romania in Elvetia. Nu stiau cati bani sa trimit ca sa-mi garanteze ca vor ajunge la elvetieni fix 600 franci. Pentru ca sunt implicate alte 2 sau 3 banci intermediare, pentru ca sunt in CEE, nu in UE, pentru ca, pentru ca.
Pana la urma am apelat la un roman, amic de familie din Elvetia, care a facut plata pentru mine dupa ce i-am transmis lui banii intr-un cont al lui romanesc.
Acum, dupa ce am facut si plata a doua (finala), cred ca puteam sa le trimit banii linistit din Romania daca pur si simplu adaugam cam 30 franci in plus pentru orice eventuale comisioane bancare. 630 in loc de 600 – si ajungeau sigur la SRK minim 600 franci. Plata a doua am facut-o din UK, am setat sa trimit 90 franci (ca sa includ si orice comision bancar) – au ajuns la destinatie 87 franci (plata a doua e de 80 franci).

Cu actele… a fost mai dificil. Din explicatiile din formular, se intelege ca SRK vrea o legalizare cu traducere A LEGALIZARII in germana/franceza/italiana sau engleza PE ACELASI DOCUMENT.  Plus o traducere suplimentara a documentului (punctul 15).
10 notari si traducatori diferiti din Bucuresti am intrebat (prin sotia mea sau direct prin e-mail, pentru ca eu eram in UK deja). Fiecare mi-a zis altceva. Majoritatea au recomandat o Apostila. Am rezolvat din nou cu traducatorii folositi pentru actele pentru NMC, care au fost de-acord sa imi faca o “traducere a legalizarii”. Adica notarul a facut legalizarea actelor si acolo unde scrie “Incheiere legalizare copie nr.” scrie si “/Beglaubigungsvermerk Kopie Nr.” si asa mai departe (toata legalizarea e scrisa in romana si germana).
Am scanat diploma legalizata si tradusa asa, am atasat-o intr-un e-mail si am trimis-o la SRK. Impreuna cu asta, i-am intrebat:
– daca vor apostila
– daca trebuie sa trimit si Certificatul de conformitate (nu era in lista)
– daca trebuie sa trimit si adeverinta de la OAMMR care atesta ca nu am lucrat in tara si nu am avut probleme in exercitarea meseriei (cea pe care NMC-ul o cere). Cum atunci cand am inceput procesul de obtinere a recunoasterii eu nu lucrasem inca si era prea mare bataie de cap sa le trimit noi acte din UK, a ramas asa.
– daca pot sa le trimit o copie xerox simpla a certificatului meu (Zertifikat Deutsch) B2 de la Goethe Institut.
Raspunsul:

Die Beglaubigung, die auf Ihrem beigelegten Dokument steht, ist korrekt.
Apostillen werden nicht akzeptiert.
Das Zertifikat des Goethe-Instituts ist in Ordnung.
Sie müssen alle Dokumente senden, wie Sie auf dem Formular angekreuzt und beschrieben sind.
Von der Bescheinigung betreffend der EU-Richtlinie benötigen wir auch eine amtlich beglaubigte Kopie.
Bitte legen Sie ein kurzes Begleitschreiben bei, dass Sie nach Ihrer Ausbildung noch nie gearbeitet haben.
Eine Kopie des Orden der Krankenpfleger können Sie auch beilegen.

Am pus toate actele intr-un plic la finalul lui februarie (cand m-am intors in Romania prima data).
Am adaugat o declaratie semnata, in germana, ca X, rezident in Elvetia, cu adresa la… a platit pentru mine taxa respectiva, cu dovada de plata atasata.
Am adaugat si o declaratie semnata, in germana, care spunea ca dupa terminarea scolii nu am lucrat in Romania ca asistent medical.

Instiintarea ca au primit actele am primit-o prin e-mail dupa cateva zile (plicul a ajuns la ei in 4 zile lucratoare, raspunsul electronic la mine dupa inca 2), iar unul scris, in plic, a venit abia in penultima saptamana a lui martie. In scrisoare se angajau sa imi evalueze dosarul in maxim 3 luni.

Martie-aprilie, aprilie-mai, mai-iunie. Nici un raspuns. La inceputul lui iulie le-am scris un e-mail “was ist los mit meinem Gesuch“, mi-au raspuns sec ca imi trimit scrisoarea a doua atunci. Am primit scrisoarea in 2 zile lucratoare. Ma felicitau pentru ca actele au fost in regula, cereau doar sa fac plata taxei finale, de inscriere in NAREG (Registrul National elvetian al Meseriilor de sanatate).

Am facut plata, le-am trimis pdf-ul cu dovada platii, i-am intrebat daca e suficient. Au zis sec ca da. 10 zile n-am primit nici o scrisoare de la ei, pe NAREG nu apaream. Le-am scris din nou, mi-au raspuns iarasi sec ca imi trimit scrisoarea atunci.

La finalul lui iulie am aparut in NAREG. Saptamana trecuta a ajuns si scrisoarea in Romania (chit ca a fost recomandata, a ajuns de la ei dupa 10 zile – data postei). Bine ca nu s-a pierdut, astia cer 160 franci pentru eliberarea unei copii a hartiei aleia.

Cat a costat totul?

680 franci plus niste bani in plus costul transferurilor bancare (aproximativ 700 franci). Actele au fost aproximativ 600-700 lei (traducerea e cam 25 lei/pagina, pret care creste daca pagina are foarte multe caractere; legalizarea “tradusa” a mai costat cateva zeci de lei/document). Plus vreo 70 lei posta.

Din statisticile SRK, 334 romani au primit recunoasterea studiilor in Ch in ultimii 4 ani (96 doar in 2015). Deci nu e nimic imposibil sau iesit din comun. Mentionez ca, la fel ca in restul Europei, asistentii medicali romani care au terminat scoala/facultatea inainte de 2010 cred ca vor avea un proces ceva mai complicat de recunoastere a diplomelor. Dar atata timp cat primesc Certificatul de conformitate (adica au lucrat minim 5 ani din ultimii 7) din Romania, totul e simplificat.

 

  • Daca in Anglia (cel putin pana la momentul in care vor parasi sau nu UE) sau Germania poti aplica la orice job, lua un interviu si apoi incepi munca, atata timp cat esti inregistrat la NMC (am descris procesul aici), respectiv ai Anerkennung-ul de la Regierung-ul landului unde vrei sa profesezi (exemplu de informatii si adrese de contact pentru Bavaria), in Elvetia situatia e un pic mai complicata.
    Daca vrei sa incepi sa lucrezi ca Asistent Medical in Elvetia, trebuie sa ai intai recunoasterea studiilor facuta de Crucea Rosie Elvetiana (Schweizeriches Rotes Kreuz), apoi sa gasesti un job, sa iei interviul si apoi angajatorul sa se ocupe sa-ti obtina un permis de munca de la autoritatea cantonala elvetiana. Care autoritate nu e obligata de nimeni si nimic sa-ti ofere permisul de munca. Permis care e oricum valabil pe o perioada limitata (la inceput). Din fericire, din mai 2016 romanii au aceleasi drepturi la angajare in Elvetia ca alti cetateni comunitari, deci procesul e un pic mai simplu ca pana nu demult (cand eram “cetateni” de mana a 3-a la angajare, elvetienii si apoi ceilalti europeni avand prioritate in ocuparea unui loc de munca).