Iarna in Alpi s03.01: Sölden (At); Saas-Fee (Ch)

Sezonul trecut a fost bizar.
Iarna a inceput relativ devreme in Alpi, dar a avut oscilatii majore. O ninsoare de 1 m sau mai mult era urmata de 1 saptamana cu +10 grade la 2000 m. In februarie am fost la Arosa-Lenzerheide si am vazut un lac situat la 2200 care era total liber de gheata, iar in statiune ieseau ghioceii. Statiunea fiind la 1750 m altitudine…
Si totul s-a terminat odata cu pandemia.

Well, noul sezon a inceput la fel de bizar.
In Alpi e normal sa ninga in septembrie si octombrie pe la 2000+ m. Dar e anormal sa ramana constant frig, inclusiv la altitudini mici. Sau sa ninga serios la 1000 m, ca acum 2 saptamani. In oraselul meu sunt azi maxim 2 grade, cu minime negative – si nu locuiesc la 1000 si ceva de metri altitudine.

Sölden (Tirol, Austria)

Eh, prea multa vorbarie goala. A nins, mai mult in Valais si in Alpii francezi (Haute-Savoye), dar austriecii s-au mobilizat cel mai bine si au deschis cei mai multi km de partii. Saptamana asta am concediu, am vazut o prognoza super optimista pentru 2 zile in Tirol, duminica seara mi-am luat bilete de tren si am facut rezervare la hotel, luni la pranz am plecat, marti si miercuri m-am bucurat de 2 zile de partie excelente, cu conditii de miez de iarna (-5 grade, 30 cm powder si soare cu dinti), dar cu super putina lume pe partii.

Problema la schiatul in octombrie cred ca e monotonia: ai putine partii la dispozitie, ai mai putine posibilitati de variatie.

Partea buna e ca, daca e putina lume SI ai noroc la vreme, poti sa te bucuri de powder probabil si 4-5 zile la rand dupa o ninsoare, ceea ce e inimaginabil din decembrie, cand e totul ciopartit inainte sa se termine ninsoarea 🙂

Austriecii au adoptat acelasi concept de siguranta cum am vazut la elvetieni la transportul pe cablu in vara, iar clientii vad ca il respecta cu strictete: masca/sal pe gura si nas in orice zona comuna inchisa (inclusiv in telegondole/cabine/scaune), dezinfectanti pe unde se poate si toti angajatii din servicii poarta masti peste tot.

Oricum mai toata lumea are un fel de șal-tub/fular la schi, atata timp cat nu e cald, nu vad o problema prea mare. In zilele cu temperaturi pozitive si soare puternic va fi altceva, dar om trai si om vedea ce va mai fi.

Eniuei, cu toata bizareria anului asta, experienta asta de schiat in octombrie pe ghetar a fost excelenta, trebuie sa tin minte sa cer concediu la anul din nou la mijlocul lui octombrie 🙂

Saas-Fee (Valais, Elvetia)

In comparatie cu Austria, Elvetia are ceva mai putine statiuni unde se schiaza pe ghetari: Les Diablerets, Engelberg, Zermatt, Saas-Fee, St. Moritz si Laax. Doar la Saas-Fee si Zermatt se schiaza tot anul, la Laax se schiaza doar cat dureaza sezonul normal de iarna, in St. Moritz, Diablerets si Engelberg se schiaza si niste luni in plus fata de sezonul de iarna (dar cu limitari majore).

Zermatt are un domeniu schiabil acceptabil pe ghetar, dar ca sa ajungi pe Klein Matterhorn iti ia minim 1 ora, iar preturile sunt imense. Personal, consider ca Zermatt e o statiune excelenta de schi, dar doar in sezon, cand pentru 100 franci pe zi poti sa schiezi pe 3-4 versanti, in 2 tari. Sa dai aproximativ 90 franci pentru vreo 5 ore de schi pe 20-30 km de partii plate in presezon… nu e ideal, mai ales cand ai Austria sau Franta aproape.

Asa ca ramane Saas-Fee, un domeniu schiabil destul de misto, care are tot timpul partii cu zapada tare (pentru ca sunt in umbra si pe partea nordica), dar cu o infrastructura invechita si care e un pic prea popular pentru ce poate oferi.

Indiferent ce probleme are Saas-Fee, ramane un domeniu schiabil unde poti ajunge la 3600 m si unde poti schia destul de serios (mai multe partii) in octombrie-noiembrie. Pentru iesiri de-o zi e foarte ok.

Iarna in Alpi s2.01: Saas-Fee si Sankt Anton am Arlberg

Saas-Fee (Ch) x 2

Despre Saas-Fee am mai scris anul trecut. Anul trecut am fost o singura zi acolo.

E un domeniu schiabil inconjurat de cateva zeci de varfuri peste 4000 m, soarele trece peste ele doar 1, poate 2 ore iarna, mare parte din partii sunt tot timpul in umbra. Asta inseamna zapada mai ok mai multa vreme, dar inseamna si o experienta ceva mai putin placuta pentru mine (imi place sa ma dau pe soare, ha).

Iarna asta a inceput cu ninsori temeinice doar in sudul Elvetiei si oriunde in alta parte decat in Elvetia. Nordul Italiei, Savoia (Fr) si parte din Austria au primit mult mai multa zapada decat majoritatea muntilor elvetieni. Dupa 2 saptamani cu ninsori au urmat 2 saptamani cu foehn – care a topit multa zapada abia depusa. Din Elvetia, doar Zermatt si Saas-Fee au profitat de ninsorile din noiembrie. Saas-Fee a avut avantajul ca muntii din jur au protejat cat de cat zapada si uite asa a ramas singura statiune care are deschisi peste 30 km de partii inclusiv acum, la mijlocul lui decembrie.

Chit ca au avut cateva ninsori grele (50-100 cm acumulati) in noiembrie,  nu au deschis tot domeniul schiabil din motive economice: nu merita sa consume curent pentru tunuri sau sa plateasca personal pentru toate instalatiile cand numarul de clienti posibili pentru noiembrie e limitat.
Alta tara, alte obiceiuri, eh?

Am strans doar 2 zile mari si late de snowboard in tot noiembrie. Se putea si mai bine, se putea si mai rau.

Poate n-au deschis ei prea multe partii, dar ce aveau deschis era in stare excelenta – fara pic de piatra si cu zapada batuta perfect.

Per ansamblu, raman la opinia ca statiunea nu are un domeniu prea misto, dar pentru ca e deschisa devreme si are instalatii destul de noi, ramane o optiune pentru inceput de sezon si perioade cu zapada mai putina. Iar partia (varf-vale) de aproximativ 8 km si 1700 m diferenta de nivel e intotdeauna o experienta misto.

nu e rau pentru 9 noiembrie, nu?

inainte de Morenia

statiunea e “car free”, la fel ca Zermatt-ul, unele hoteluri au masinute din astea electrice. inclusiv politia are una similara

umbra omniprezenta

TOATE varfurile din fata au peste 4000 m

 

Sankt Anton am Arlberg (At)

Despre zona de ski Arlberg nu am ce sa scriu ce nu au scris ‘jdemii de altii deja.

Zona populara pentru freerideri, cu nenumarate optiuni relativ sigure de off-piste, alaturi de Kitzbühel, Sölden si Ischgl e printre statiunile scumpe ale Austriei. Ca statiune, e f. draguta si organizata – dar nu gasesti cazare la preturi umane aici in sezon, trebuie sa-ti faci rezervare cu mult timp inainte sau sa mergi in alte sate mai departe.
In extrasezon am gasit lejer un hotel bun la un pret acceptabil. Pe langa promisiunea unui domeniu vast de schi, pentru mine conta si faptul ca pot ajunge cu trenul direct in statiune (e la doar 2h20m de Zürich).

Am fost aici in martie 2 zile dupa cate o ninsoare, totul era acoperit de cativa metri de zapada.

Acum, in extrasezon, dupa 2 saptamani de foehn, statiunea arata destul de trist cand am ajuns. Mult pamant vizibil, doar 2 partii deschise pana-n vale (dar perfect intretinute), destul de multe pietre prin zonele mai expuse. Dar o ninsoare serioasa a schimbat totul in bine. Chiar si-asa, din 305 km de partii cat insumeaza cele 9 statiuni are zonei Ski Arlberg, doar 80 erau deschisi luni (prima zi), 120 joi (ultima zi). Suficienti cat sa-ti faci damblaua, dar pentru 1 saptamana probabil ca ar fi fost cam putini.

Zona schiabila e imensa, intinsa pe 5 munti doar in zona Sankt Anton, la care se adauga 5 pe partea cu Zürs-Lech-Warth-Schröcken. Oricum, daca nu e suficienta zapada, degeaba ai 10 munti – cand nu-s deschise decat o parte din partii si unele nu-s in stare foarte buna. Ma rog, asta se schimba repede, presupun ca peste doar 1 saptamana va fi deschisa cam toata zona schiabila Sankt Anton si probabil ca si vecinii de peste deal vor urma exemplul lor.

Per ansamblu, o experienta placuta, mai ales ca ma gandeam ca va fi horror – la cum aratau webcamurile in weekend si la cat de putina zapada era in statiune. Daca puteam anula rezervarea gratuit, n-as fi venit. Si as fi regretat acum 🙂

 

85 rosie de la Schindler Spitze

134 rosie de la Trittkopf

final de zi intre St. Cristoph si Galzig

aici e plat, deci am avut timp sa fac poze in timp ce mergeam 🙂

partia de la Gampen catre Galzig

St. Cristoph am Arlberg, un satuc la 2000 m

Gampen la prima ora

aici era totul maro luni. 40 cm cazuti peste noapte schimba totul

toata lumea ciopartea powderul

 

Snow-trip Soelden (1)

Iarna asta n-a nins mai deloc in Europa Centrala din noiembrie si pana acum cateva zile. Planul era sa mergem in Val Gardena (in nordul Italiei). Dar acum 2 saptamani tot nordul Italiei era uscat, iar putinele statiuni de altitudine care au deschis sezonul erau de un gri-maro strabatut de fasii albe de zapada artificiala.

Drept urmare, am schimbat rezervarea pentru Soelden, in Austria – unde prognoza arata mai bine pentru ianuarie, au 2 ghetari (deci zapada ok pe minim 30-40 km de partii) si oricum aveau ceva mai multa zapada.

Dupa ceva peripetii la plecarea dintr-un Bucuresti unde prognoza zicea ca ninsoarea se va opri noaptea dinainte de plecare, dar de fapt a nins si mai abitir, ceea ce a insemnat o decolare de pe zapada si o intarziere de 1 ora, am ajuns cu bine la Munchen.

Din fericire a nins (putin) si in statiune cu cateva zile inainte sa ajungem si a mai tot nins in fiecare zi cat sa se depuna cativa centimetri. Nimic extraordinar, nu prea exista locuri cu powder. Cu toate acestea, partiile sunt in stare excelenta (pentru conditiile date).

Am apucat sa vizitam (din nou) un pic si Innsbruck-ul, care e un orasel foarte dragut in centru (si mai industrial si tern spre periferie, dar cine viziteaza periferia?). Am vazut si ce a mai ramas din Targul de Craciun. Ramane pe lista de orase unde merita sa pierzi cateva zile insorite.

Ce pot sa mai zic e ca e enervan sa vezi ca imbatranesti. Daca acum 7-8 ani incepeam ziua de schi la 8:30 si mergeam fara probleme pana la 16:30, 3-5-6 zile la rand, mancand batoane proteice si senvisuri prin gondole si telescaune, acum pur si simplu nu ma mai tin picioarele. Mai pot cobori 60 de km de partie pe zi (media pana acum e pe la 58 km), dar e mult mai putin fata de media de 70 km de acum doar 5 ani.
Plus, am o aversiune mai mare fata de riscuri. Nu am mai depasit 60 km/h ca viteza maxima, nu ma mai bag prin orice coclauri si nu mai am aceeasi viteza de reactie sau control. Oare o fi si din cauza ca inca e proaspat in minte accidentul meu de-acum vreo 7 ani? Sau din cauza ca imi iau precautii suplimentare inconstient, ca sa nu patesc ceva inainte de-a pleca din tara? Sau pur si simplu nu mai sunt in aceeasi forma fizica de-acum cativa ani?

Oricum, ca sa-mi citez sotia: timpul curge doar intr-o directie.

Poze:

20160105_150130
Pe toate le-as fi mancat (dar m-am multumit cu 2)

20160105_160448
Innsbruck

20160105_160745
Innsbruck

20160105_154042
Innsbruck

20160109_131103
Kaiserschmarrn. Lecker!

20160109_125120
E bine sa schiezi sambata, e mult mai putina lume

20160109_112009
Aici s-a filmat ultimul Bond (Spectre)

20160109_105132
“Timp de pășune” (mot-a-mot)

20160109_092728
Porneam ziua la 3000 m, mergeam pe o partie pe partea cu umbra, aici dadeam prima data de soare din nou

20160107_105837
Aici era tot timpul alb in ianuarie

20160106_132446
Lacul asta de acumulare e imens – si gol. De asta sunt partiile in stare buna. Ghetarul Rettenbach in fundal

20160107_104448
Zapada putina, monșer

20160107_105524
Loc perfect pentru zacut la soare

20160108_131942
Un dragon se-arunca in hău

Si, la final, eu, pentru cine e curios sa vada cum arat 🙂
C

“Untold” trip (1)

De la prea mult invatat te iau durerile de cap. Deci era cazul de-o mini-vacanta inainte de examene.

Festivalurile de muzica electronica au o anumita valoare aparte pentru mine si sotia mea – acum multi ani prima iesire a noastra “impreuna” a fost la primul Dance Weekend. De atunci am tot mers la tot felul de festivaluri si evenimente muzicale. Nu numai de muzica electronica, eu am dus-o si la Rammstein 1 data – si i-a placut; ea m-a dus la muzica clasica si mi-a placut. Pe cale de consecinta, Untold era un festival la care clar trebuia sa mergem.

Cu ocazia asta vedem din nou Clujul (care e un oras foarte misto, pe care l-am vizitat prea putin pana acum) si ne mai oprim si in cateva locuri unde vroiam de ceva vreme sa ne oprim.

Printre ele si castelul Corvinilor din Hunedoara, care era pe lista mea “de vazut” de ceva ani, cum tot sunt eu fan al vizitarii castelelor. Sotia nu prea e, dar imi tolereaza pasiunea pentru “pietre”.

Mie mi-a placut castelul, dar nu e prea bine exploatat turistic (si un pic cam mult in paragina in anumite parti).

So… cateva poze:

Prima data in viata mea cand vad Valea Oltului pe soare si caldura (nu iarna, adica)
Prima data in viata mea cand vad Valea Oltului pe soare si caldura (nu iarna, adica)

Castel de poveste
Castel de poveste

Sala deciziilor
Sala deciziilor

"grifoni", ca sa citez niste vizitatori :)
“grifoni”, ca sa citez niste vizitatori 🙂

Asta e de pe vremea cand existau jderi in Romania
Asta e de pe vremea cand existau jderi in Romania

20150730_174615

Transilvania e frumoasa
Transilvania e frumoasa

In sfarsit am ajuns
In sfarsit am ajuns

A taste of Austria – video

Desi n-are nici o legatura cu postarile mele obisnuite, este un exemplu simplu de promovare privata a unei tari, folosind doar niste echipamente disponibile oricui (nu ieftine, intr-adevar), multa rabdare, nu prea multi bani si ceva pasiune.

8 motive sa vizitezi Lisabona

… si unul sa nu.

Sa incep cu cele bune (sa se-adune):

  1. Orasul vechi – zona Alfama.

Lisabona e construita pe coline. Alfama e un cartier construit pe una dintre aceste coline, cu castelul São Jorge deasupra ei. Toate strazile de aici sunt inguste si serpuitoare, cu tramvaiul galben (simbolul Lisabonei) 28 traversand cartierul.

Toate casele sunt relativ vechi, multe au fatada placata cu faianta (arata foarte interesant), ai restaurante cu cateva masute la fiecare colt de strada, magazinase de tot felul (de unde sa-ti cumperi apa mai mult decat necesara), terase si mai multe Miradouro (puncte inaltate, ca niste mici piatete de unde poti observa un cartier sau o zona a Lisabonei + raul Tejo).

DSCN2628 DSCN2632 DSCN2737 DSCN2768 DSCN2942 DSCN3175

  1. Sintra

Sintra e un orasel aflat la aproximativ 30 minute de mers cu trenul (4,3 euro dus-intors) de Lisabona. Daca iti plac oraselele vechi sau castelele, aici e locul pentru tine. Avem nu mai putin de 5 palate in si langa Sintra (Pena Palace, Monserate Palace, National Palace of Sintra, Quinta da Regaleira, + Seteais Castle, un palat convertit in hotel de lux) si un castel ruinat (Castelo dos Mouros).

DSCN2809

Orasul in sine este si el foarte dragut – desi un pic napadit de turisti. Cum timpul si energia ne erau limitate, intr-o zi noi n-am reusit sa vizitam decat palatele (si gradinile din jurul lor) Pena si Monserate + putin din Sintra. Cand voi mai ajunge in Portugalia, cu siguranta o sa mai merg o data in Sintra.

DSCN2950

Palatul Pena e situat pe varful unui mic munte, deasupra Sintrei. Arata intr-un mare fel. E inconjurat de niste “gradini” destul de mari (de fapt, un fel de padure strabatuta de drumuri si carari largi), pe care le poti explora in liniste. In palat exista si un restaurant + o terasa (cam saracut aprovizionata) cu o priveliste foarte tare asupra gradinilor. Poti petrece lejer o jumatate de zi aici. Exista un mic bus pentru a te urca scurta panta de la intrarea castelului (unde sunt si casele de bilete) pana la castel – pentru 3 euro. Nu merita, mai bine urci pe picioarele tale, nu e cine stie ce drum lung. La fel, poti plati pentru a te plimba cu un mini-bus pe aleile gradinii. Din nou, nu merita (nu e chiar atat de mare gradina).

DSCN2778 DSCN2798 DSCN2786 DSCN2817 DSCN2823 DSCN2834

Ca mic moment de umilinta personala, undeva in gradini exista o statuie de bronz a unui Luptator, cocotata pe niste stanci (cam la 20 metri inaltime). NU exista o carare spre statuie, dar cu un pic de curaj si indemanare, poti urca stancile din piatra-n piatra  pana-n varf. Eu am incercat, am ajuns la vreo 3-4 metri de varf, am ajuns la concluzia ca mi-ar fi greu sa cobor si m-am intors. Dupa mine, un francez (la vreo 25 de ani) in sandale (!) s-a urcat ca o chamois pana sus si a si coborat pe partea cealalta a stancilor INAINTE sa ajung eu jos-jos. Dupa el, un batran (tatal lui). A tinut sa-mi mangaie orgoliul “mais il est un grand sportif, c’est ca qu’il fait tous les jours, c’est son metier“. Dupa aia, a escaladat si el, cu chiu cu vai pietrele. Bodoganind, m-am intors la sotie, care deja radea cu gura pana la urechi.

Palatul Monserate este situat la aproximativ 2 km de centrul Sintrei. Proprietatea si castelul au fost gandite de un arhitect mai special din secolul al XIX-lea pentru un mare magnat englez al vremurilor. Urmasii lui au reusit sa-i toace toata averea, castelul si proprietatea fiind vandute in mod repetat de la inceputul anilor ’30 – pana a fost achizitionat de statul portughez.

Pe langa castelul cu un design inspirat de la moguli (imperiul, nu cei care controleaza diferite ramuri economice si canale informationale in ziua de azi), gradinile gazduiesc o adevarata mini-gradina botanica, multumita unui microclimat foarte bun pentru asa ceva. In fata castelului exista o ditamai peluza unde poti sta lejer sa te bronzezi/relaxezi/citesti o carte/iei un picnic.

DSCN2870 DSCN2888 DSCN2920

  1. Cascais + Estoril

Situate si ele la aproximativ 30-40 minute cu trenul de Lisabona, sunt doua foste satuce-devenite-statiuni turistice. In Estoril exista faimosul Cazinou (fostul circuit de formula 1 e relativ departe de oras – nu l-am vizitat). Noi am mers aici pentru ca ne-au pacalit pozele cu Praia (plaja) Tamariz. Ne asteptam la ceva plaja mai lata cu mult nisip si in schimb am gasit o plaja ingusta, plina-ochi si cu mai multe golfulete pietroase (ceva in genul Eforie). Am avut o senzatie de deja-vu (zici ca suntem la Cap Aurora, varianta cu castel) si am fugit de-aici.

Praia Tamariz Praia Tamariz

Am mers in Cascais, de unde am luat un bus la o plaja la Oceanul Atlantic – Praia Guincho. Acolo am nimerit intr-o zi in care vantul batea foarte puternic. Din ce am inteles, acolo bate vantul tot timpul si apa e tot timpul relativ rece (maxim 19 grade vara), dar noi am nimerit intr-o zi cu adevarat vantoasa (stalpii de iluminat public – din otel – se balanganeau vizibil din cauza vanticelului). Chiar si-asa, am gasit un golfulet mai protejat de vant si am putut sta cateva ore la soare.

Guincho Guincho Guincho

Merita vizitat si Cascais-ul, cu ditamai portul sau si apoi toata coasta dintre Cascais si Estoril – cu mici plaje inguste. Nu merita sa mergi la plaja aici vara – mai ales in week-enduri – e ultra-aglomerat, dar poti sa vizitezi zona. Daca vrei specific doar plaja, atunci mai bine te duci in alta parte direct.

intre Cascais si Estoril Cascais artist :)

DSCN3041

  1. Oamenii

In 5 zile acolo nu am vazut 1 cearta, nu am vazut un localnic incruntat, nu am vazut vreo bataie, nu am auzit un claxon isteric la un stop pentru ca “boul ala din fata nu a plecat cand s-a pus verde” sau alte porcarii pe care le vad in Bucuresti zilnic. De fiecare data cand am intrebat pe cineva ceva, mi s-a raspuns destul de repede si simplu.

Cand am plecat, mai multi cunoscuti s-au apucat sa ne anunte ca “Lisabona e un oras cu multi hoti, sa fiti atenti“. Nu zic ca nu or fi hoti si pe aici (internetul e plin de avertizari pentru turisti), dar daca ii ascultam, ar fi urmat sa pasim pe strazile unui oras periculos, unde infractionalitatea e omniprezenta – ceva ce pare departe de adevar.

Nu zic ca nu sunt uscaturi si pe acolo (de exemplu, am vazut o masina de politie care claxona dupa o localnica si unul dintre politisti fluiera ceva pe limba lui dupa ea), dar ca turist nu prea ai de ce sa te temi in Lisabona – cel putin nu prin zonele turistice pe unde am ajuns noi.

  1. Costa da Caparica

Caparica e un fel de satuc pescaresc crescut haotic. Exista blocuri mari, vile, hoteluri si casute mai vechi claie peste gramada. La prima vedere, nu e deloc frumos si nu merita vizitat. Dar la capatul lui exista cam 15 km de plaja, aflate in diferite stadii de amenajare. Si daca esti curios, poti afla pe internet ca ar exista si ceva lucruri de vazut pe aici. Sincer, nu ne-am agitat prea mult. Am venit aici pentru plaja si plaja am facut! 🙂

DSCN3081

La inceput, cu cat te indepartezi de zona blocurilor imense, cu atat se lateste plaja. Apoi se ingusteaza, dar se raresc si turistii. Teoretic, daca ai avea rabdare si chef, ai putea merge destul de departe incat sa nu mai vezi mai pe nimeni in jurul tau. Sau sa ajungi pe plajele de gay/nudisti (beach 19) :))

Noi am plecat cam tarziu din Lisabona, am ajuns cam tarziu, ne-am gasit un loc mai linistit nici prea aproape nici prea departe si am zacut si mancat acolo toata ziua.

Ca entertainment local, am vazut (fara sa vrem) cum niste pescari si-au adus la tarm mai multe navoade imense din larg, au umplut niste lazi cu peste si apoi s-au carat. Dupa ei a venit invazia de pescarusi. Dar INVAZIE. Birds, partea a 2-a. 🙂

DSCN3062

Tot aici am vazut prima data fenomenul de flux de ocean. Dimineata, plaja uscata era dublata de o zona semiumeda, presarata cu mici baltoace. Nu intelegeam fenomenul prea bine. Cand ne-am dus sa mancam de pranz, nu ne-am uitat o vreme la mare. Cand ne-am intors la plaja, hop, marea era cu vreo 30-40 de metri (NU exagerez) mai aproape ca dimineata.

DSCN3078
dupa flux

DSCN3050
inainte de flux

  1. Mancarea si relaxarea

E primul loc unde am fost unde mancarea de peste era mai ieftina decat cea de porc/vita/pui (sau pe la aceleasi preturi). Am mancat somon mai mult (si mai bun) in cateva zile decat in 6 luni in Bucuresti 🙂 Ok, recunosc, nu sunt cine stie ce gurmand, dar cand mananc ceva (macar masa de pranz) – imi place sa fie o portie care sa te sature cat de cat. Si imi place sa fiu servit relativ rapid si cu un dram de politete.

Din punctul asta de vedere – am fost foarte multumit in mica noastra excursie. Am nimerit si intr-un local unde mancarea n-a fost prea buna, dar a fost mai degraba o exceptie de la regula.

Oferta este imensa – gasesti cate un local pe toate gusturile si pentru toate buzunarele. Per ansamblu, mi s-a parut ca e cam la fel de scump (sau ieftin, depinde cum privesti lucrurile) sa mananci in oras ca in Viena/Berlin, probabil un pic mai ieftin ca in Munchen/Paris.

DSCN2644

  1. Transportul integrat

Pentru oricine a fost pe undeva in afara Romaniei, asta nu mai e o surpriza. Dar nu strica sa mentionez asta din nou, mai ales cand in Bucuresti toti pasii spre o NORMALA unificare a transportului in comun sunt incet-incet incet dati inapoi si suntem intorsi in epoca de piatra.

20140723_135734

Ei bine, pe acelasi card (viva viagem) de 0,5 euro poti incarca o suma (fixa, e adevarat: 5/10/15 euro) pe care o poti folosi pentru a calatori cu busurile, trenurile locale, metroul si chiar si cu bacul in zona Lisabonei si in imprejurimi. Abonamentele lunare permit interconectarea TST (transportul peste raul Tejo), Carris (transportul cu metroul, busurile si tramvaiele), CP(caile ferate) si ScottURB (transportul in zona la nord de Lisabona – Sintra, Cascais samd). Exista si abonamente de-o zi (valabile pentru 24h in interiorul Lisabonei – deci nu si pentru trenuri) si oferte comune CP + ScottURB (15 euro pentru tren + bus, calatorii nelimitate pe aproape toate busurile ScottURB pentru 24h) samd.

  1. Oriunde mergi, vezi ceva interesant

De la pubelele de gunoi la trotuare, ziduri, copaci, puncte de belvedere si asa mai departe.

DSCN2656DSCN2689 DSCN2695DSCN3104 DSCN3139DSCN3122

DSCN2678DSCN2623  DSCN3090

La toate astea as mai putea adauga ca, din pacate, nu am vizitat nici un muzeu in Lisabona (ceva ce fac de regula, oriunde as merge), ca ar mai fi o gradina zoologica, un Oceanario imens si multe zone misto unde n-am apucat sa ajung. Dar toate astea le las pentru o data viitoare. 🙂

Si acum la motivul contra vizitarii Lisabonei:

Ca sa ajungi acolo (cel putin din Bucuresti) trebuie sa zbori aproximativ 4 ore. Cu schimbul de fus orar, la intoarcere asta inseamna ca te intorci la 6h dupa ce pleci – ceea ce inseamna ca ai cam pierdut o zi sau o noapte. Daca esti genul care poate dormi oriunde, asta nu prea te afecteaza. Eu pot dormi aproape oriunde – mai putin in avioane (cel putin nu la economy class, unde am calatorit pana acum), deci e o problema.

Singura companie care zboara direct pana la Lisabona (din ce am gasit eu, cel putin) ar fi TAP. Fara escala ei zboara dimineata/seara. Pleaca dimineata (la 5 si jumatate, in mod normal) din Bucuresti, se intorc seara (pleaca la aproximativ 23:00 din Lisabona, ajung aici la aproximativ 5).

Ar fi mai multe motive din care nu mi-a placut zborul pana acolo suficient de mult incat sa-l consider un motiv ca sa nu mai merg la Lisabona (cel putin nu cu TAP si nu din Bucuresti). Pe langa durata de zbor, ar mai fi faptul ca intarzie. Si la dus si la intors nu au fost evenimente meteorologice periculoase, cu toate acestea au intarziat cu cate 50-60 minute plecarile. Comunicarea a fost defectuoasa – nici in Otopeni nici in Lisabona nu s-au obosit sa isi anunte pasagerii de ce intarzie, cat intarzie si sa-si (Doamne fereste) ceara scuze. Check-in-ul s-a miscat ca melcul in Otopeni. Cand am ajuns la coada, erau 10 oameni/coada, 3 cozi la 3 ghisee (desi ei aveau 4 ghisee cu 5 angajati acolo). A durat (pe ceas) 35 de minute pana ni s-a luat bagajul si mi s-a eliberat biletul. Daca avionul pleca on-time, probabil il pierdeam la ritmul in care s-au miscat angajatii astora. Alt minus: in avion era foarte frig. Pana acum am mai zburat cu Lufthansa, Tarom, Austrian, AirBerlin, Wizz si BlueAir. In toate anotimpurile, si noaptea si ziua. In nici un alt avion n-a mai fost asa frig ca in cel TAP. E adevarat, iti ofereau o paturica pentru asta – dar chiar nu inteleg de ce doar in avioanele lor era temperatura ambientala mentinuta la un nivel atat de scazut. O stewardesa mi-a explicat ca trebuie sa mentina temperatura atat de scazuta pentru ca in timpul zilei s-ar face prea cald in avion (pentru alte curse). Asa o fi – dar pare o explicatie absurda  – oare doar in avioanele TAP se face prea cald in timpul zilei + intr-o incapere presurizata se poate controla temperatura foarte usor.

In plus, ambele zboruri au avut multi parinti cu copii mici (de la bebelusi – pana la 3-4 ani). Cate urlete si horcaieli am auzit in astea 8 ore de zbor n-am mai auzit de ceva vreme. Aici nu e vina companiei aeriene – ci a parintilor care insista sa se plimbe cu copii foarte mici, dar ce poti face? Citeam acum ceva timp un post pe un blog in care autoarea se plangea de faptul ca parintii cu copii zgomotosi din Bucuresti ies cu ei in oras – deranjand in felul asta lumea care poate vroia sa aiba o conversatie (sau o masa) in relativa liniste. 1. Nu numai bucurestenii fac asta – a se vedea si un articol HuffPo despre asta, in care un parinte din asta are chiar o atitudine de 2 lei – ai zici ca e roman emigrat in America. 🙂 2. Daca de la un restaurant/terasa te poti ridica si pleca (si-ti poti propune sa nu mai mananci acolo niciodata), intr-un avion chiar n-ai ce face. Pe distante medii e o experienta chiar neplacuta. Ma intreb (dar nu vreau sa aflu) cum e pe transatlantice 🙂

Ca sa fiu onest, trebuie sa recunosc ca mancarea din avion a fost gustoasa si ca insotitorii de zbor au fost destul de politicosi. Si ca plecatul dimineata si intorsul seara are un avantaj: castigi 2 zile in plus pentru a vizita un oras. Deci nu totul asa negru. Dar chiar nu a fost chiar o experienta de calatorie “with the arms wide open” – sloganul TAP.

20140723_135648

Uuuf. Dupa ce am scris toata partea asta negativa, imi dau seama ca ocupa cam mult spatiu. Eh, probabil ca doar vroiam sa-mi vars naduful pentru singura experienta mai neplacuta din toata scurta vacanta si am gasit un mod de-a face asta aici.

Trebuie sa reiterez: Lisabona e un oras foarte frumos, care merita vizitat si unde voi reveni (dar probabil nu cu TAP!). 🙂

bom dia

Condamnata la plata unei amenzi pentru un review negativ al unui restaurant

O bloggerita din Paris a fost condamnata de un tribunal din Bordeaux la plata a 1500 euro daune si 1000 euro cheltuieli de judecata pentru ca a “discreditat public o persoana sau companie” prin titlul postului sau “L’endroit à éviter au Cap-Ferret : Il Giardino’ (Locul de evitat la Cap-Ferret: Il Giardino, pentru cine nu stie franceza).

Ca urmare a indexarii postarii sale de catre google.fr, la o cautare simpla de informatii despre cap ferretrestaurantul Il Giardino, din Cap-Ferret – o mica statiune de pe coasta atlantica a Frantei (golful Biscaya) se ajungea pe blogul cu pricina. Proprietarii au considerat ca articolul era mai degraba “o insulta, nu o critica“.

Daca n-aveti chef sa cititi postarea incriminata a frantuzoaicei, pe scurt ea spunea ca:

  • a fost primita prost (de o “harpie in vesta fluorescenta”),
  • ca aperitivul i-a fost servit (tarziu) in acelasi timp cu felul principal de mancare si

  • ca la plangerea ei (in legatura cu aperitivul adus tarziu de personalul supraincarcat) patroana (“care se credea o diva”) i-a raspuns ca “nu poate sa-si munceasca personalul mai mult de 44 ore pe saptamana” (sic!) si ca daca vroiau aperitivul inainte de mancare trebuiau sa anunte asta.

Jigniri personale sau cuvinte grele nu au fost folosite in postarea ei. Dar patronii au considerat ca “nu pot sa mai suporte denigrarea restaurantului lor” si au dat-o pe bloggerita in judecata. Ea a ales sa se reprezinte singura si a pierdut instant.

Ce au obtinut patronii? 1500 euro + publicitate negativa cat cuprinde. Micul lor restaurant este acum faimos la nivel mondial drept un loc care isi da in judecata clientii nemultumiti de mancarea/serviciile oferite. Cred ca n-au auzit de the Streisand effect.

E interesant ca pagina de tripadvisor a restaurantului il listeaza pe locul 73/79 intre restaurantele din statiunea frantuzeasca – desi reviewurile il arata drept mediu-bun. Poate toate voturile de “helpful” date reviewurilor care-l categoriseau drept “mediocru” au un rol in asta.

 

Din fericire, decizia tribunalului nu are rol de precedent legal – ori vor aparea brusc in Franta nenumarate procese intentate tuturor clientilor nemultumiti care-si exprima opinia pe internet despre un anume furnizor de servicii de orice fel. Oricat de proaste efecte ar avea pe termen lung asemenea procese pentru afaceri, pe termen scurt ar face sa dispara rapid anumite opinii negative.

 

Ma intreb ce s-ar intampla daca ar incerca sa faca asa ceva proprietarii romani de restaurante si pensiuni care ofera servicii proaste. La cate reviewuri cu jigniri, injuraturi si chiar si acuze absurde sau nefondate, judecatoriile ar avea munca pana peste cap

 

 

Stire via hotnews.ro. Drepturi imagine: chaletino.com