Asistent Medical in Anglia (8)

S-au incheiat 2 saptamani in care am vrut sa testez anumite lucruri. Am facut primele ture suplimentare la mine pe sectie, am facut primul bank shift pe o sectie noua, am facut primele ture de noapte. In total, am avut 9 ture in 13 zile, 8 ture de noapte, 1 tura de zi.

Acum pot sa spun cum e o tura de noapte la mine in spital.

Incepe la 19:30. Handover-ul se termina la 20-20:30 (sau mai repede), in functie de sectie si de calitatea si cantitatea de informatii pe care ti le dau colegii.

Pana la 22:00 ai timp sa faci OBS, sa masori glicemia si sa escalezi orice problema a fost data mai departe de tura de zi. Daca ai pacienti care au investigatii ramase de peste zi nefacute sau ceva mostre de laborator de colectat si trimis, acum e momentul sa le faci.

In trustul meu tot dupa handover se face si o verificare suplimentara (pentru tura actuala) a medicamentelor controlate (Controlled Drugs). Din cauza ca au cam 25 de medicamente in dulapul cu CDs in orice zi, acest proces (numeri cate sunt, scrii, semnezi cu checked&correct), chit ca e facut in 2 oameni, mananca minim 15-20 minute.

In functie de sectie, noaptea pot fi ba 3 asistente (RN) + 2 HCA, ori 3 RN + 3 HCA, ori 4 RN + 2 HCA (la noi pe sectie). Daca ai pacienti cu dementa care sunt un pericol pentru ei insisi, unit managerul sau day sister-in-charge pot cere 1 HCA in plus care sa faca 1-on-1 pe parcursul turei (se asigura ca pacientul nu isi trage tuburile, branula, nu sare din pat, nu topaie ca apucatul etc.).

Trebuie sa te bazezi pe colegi ca-ti vor zice daca pacientul are medicamente la 20:00, pentru ca de multe ori colegii nu-ti spun si tu observi asta abia la 22:00, cand trebuia sa fi dat deja medicamentul. Unele colege incep tura de medicamente de la 22:00 ceva mai devreme, mai ales daca ai 10 pacienti si ai medicamente i.v.. Iti ofera posibilitatea sa termini pe la 23:00, cu un pic de noroc chiar mai devreme. Depinde foarte mult de ce pacienti primesti. Daca ai unul care refuza sa ia orice medicamente oral, oricat de mult te straduiesti, poti pierde o gramada de timp cu el (de regula le pisezi, sperand ca asa le va primi, dar uneori nici asta nu functioneaza). Daca ai ghinionul sa ti se decanuleze sau branula sa nu mai functioneze, mai pierzi si timp cu reinsertia branulei. Asta daca ai cursul de canulare facut. Altfel, depinzi de colegi, de on-call doctor sau de Site manager.

In principiu, cu exceptia unor cazuri exceptionale, la 00:00 (hai, 00:30, daca ai 10 pacienti si mai multi in stare grava sau fara branula etc.) ai terminat cu medicamentele si obs si hidratarea pacientului.

Daca termini mai repede si ai, ca mine, pacienti pe ventilatie non-invaziva, o (re)incepi cat de repede dupa administrarea medicamentelor si incepi s-o si monitorizezi (SpO2 + RR la fiecare ora, cu reevaluarea/titrarea volumului de O2, pentru a atinge tinta de saturatie de O2).

Se diminueaza luminile pana la aproape intuneric in saloane, se inchid luminile principale de pe coridoare si raman doar luminile de la cele 3 birouri unde ar trebui sa stea asistentele noaptea (cate 1 la capetele sectiei + 1 la mijloc). Acum ai timp sa iti faci documentatia.

Ai documentatie pentru fluide (input/output – in special la cei pe fluide i.v. sau cu cateter sau pe diuretice sau cu deficit de hidratare) ai documentatie pentru NIV, ai stool chart, food chart (asta e in general pentru cei de ziua, dar ar fi bine sa-l verifici, sa vezi cat a mancat pacientul), chest drain chart (daca pacientul are), tracheostomy chart si cate si mai cate (behaviour, dementia si alte nebunii). In mod normal, sunt facute pe 24h apoi reincepute. Daca colegul de peste zi le-a lasat necompletate in partea lui, problema lui, tu completezi de la ora ta (de la 20:00). Apoi ai booklet-ul cu evaluarea de nursing a pacientului (l-am mai pomenit, un catastif de 56 pagini).

Apoi trebuie sa te asiguri ca pacientii cu Braden scazut au saltele cu aer, repose boots si ca sunt intorsi la fiecare 2 ore (stanga 30 grade, dreapta 30 grade, sau pe spate). Daca nu au, faci comanda si/sau le pui sub pacient (repose boots are fiecare sectie in camera de consumabile).

Daca starea pacientului se inrautateste (EWS creste), esti obligat sa “escalezi” la doctorul de garda si/sau la site manager. Daca lasi un pacient cu ews 8 cu obs neverificate SI nu anunti pe nimeni SI pacientului i se intampla ceva, e rost de investigatie, suspendare sau chiar pierderea PIN-ului.

Daca ai pacienti diabetici, in special cei pe insulina sau cei care nu prea mananca in timpul zilei si au 1-2-3 hipoglicemiante orale, trebuie sa te asiguri ca gasesti timp sa le verifici BM 1 data pe la inceputul turei (sau macar pana in 00:00) apoi o data pe la 1 cel tarziu, apoi la inca 2 ore. Daca e in jurul teritoriului de hipoglicemie, faci BM, ii dai ceai cu zahar, fructe, biscuiti, ciocolata calda. Daca are hipoglicemie, avem Glucojuice, Glucogel, Glucotabs (in esenta, forme diferite de glucoza cu absorbtie rapida) apoi Glucagon in cutia de Hypo. Daca are branula chemi doctorul sa-i prescrie glucoza. In cazuri grave (BM de 1-2-2,5) poti suna doar la Site manager care te poate autoriza sa dai de urgenta glucoza i.v. (daca pacientul nu inghite nimic din varii motive) pana doctorul ajunge fizic la tine. In principiu, daca BM e stabil, 2, maxim 3 verificari pe tura sunt suficiente. Daca e mai rau… administrezi glucoza – il verifici cam la 15 minute – readministrezi etc.

Pana dimineata continui cu documentatia si raspunzi la buzzer-ul pacientilor. Daca ai noroc, dorm toti. Daca nu, te pot freca cu buzzerul pana iti ies peri albi ๐Ÿ™‚ Eu n-am avut noroc pana acum.

Dimineata trebuie sa administram medicamentele i.v de la ora 08:00, pe motiv ca handoverul dureaza mult si pana ajunge tura de zi la pacient, trece prea mult timp si nu au cand s-o administreze. Daca le dai bolus, ai timp daca incepi sa le dai pe la 6:45 (si nu ai mai mult de 4 si toate branulele functioneaza).

Tot dimineata trebuie (in functie de sectie) sa ajuti HCA-ul sa iti curete pacientii. Cu ocazia asta vezi si pielea pacientului (trebuie sa faci verificarea pielii 1 data pe tura de 12,5 ore si sa documentezi ce vezi – daca vezi ceva rani, sa si tratezi).

Cam asta e tot. Multa hartogarie, munca efectiva mai multa la inceput si apoi dimineata. Altfel, totul depinde de noroc. Daca ai pacienti calmi, e liniste noaptea. Daca nu… nu.

Alta problema e ca poti primi handover cu paturi goale, ceea ce inseamna ca imediat ce se stabileste asta, poti primi un pat de la sectiile de primire temporara a pacientului.

 

Ce pot sa zic e ca e obositor sa lucrezi 2 saptamani doar de noapte DACA nu esti obisnuit cu asta. Eu clar nu o sa mai repet aceste 2 saptamani prea curand (sau vreodata, sper). Intr-una din nopti am lucrat cu un agency nurse, el zicea ca lucreaza intre 18 si 20 de nopti pe luna. Trecand peste banii pe care ii face (19 zile x 11,5 x 30 lire x 12 luni = 78.660 lire brut, asta daca primeste doar 30 lire in medie/ora – si se poate intampla sa primeasca mai mult, era specialist ITU band 6 la baza), parea sa se fi adaptat la stilul asta de lucru. Era fericit, nu parea obosit.

Pe forumuri si facebook vezi des intrebari ale unor asistente din Romania “pot face doar ture de noapte in spitalele NHS?“. Sincer, cred ca se poate daca unit managerul tau te crede in stare sa faci asta – deci dupa o perioada de acomodare si de castigare a increderii colegilor. Dar foarte probabil nu din prima luna, nu poti fi supernumerary noaptea, nu intelegi si nu inveti mai nimic.

Tehnic vorbind, spitalul nostru spune “fara ture de noapte si fara ture suplimentare (bank shifts) pentru primele 6 luni ale oricarui nou-venit in spital”. Practic, in in-house bank poti intra (teoretic) din prima saptamana, daca iti da un unit manager sau matroana o semnatura pe un formular. Dar nu stiu cat de multe lucruri vei fi in stare sa faci, daca esti incepator in sistem, e posibil sa esuezi lamentabil daca incepi bank prea repede (mai ales in afara sectiei tale de baza). Dar nu obligatoriu, desigur. Iar night shifts… eu am primit in luna a 3-a, o colega in luna a doua, alta in luna a 4-a in spital. Deci depinde de unit manager. Regulile lor sunt la fel de usor ocolite, in anumite situatii, ca in Romania ๐Ÿ™‚

 

Si alta mentiune e ca orele de noapte nu sunt platite la 1 singura rata. Daca lucrezi sambata spre duminica, vei primi plata pentru primele 4,5 ore la rata de sambata si pt. urmatoarele ore la rata de duminica. Ceea ce bine. ๐Ÿ™‚

 

Site Manager este, de regula, o angajata (sau 2) care face specific doar munca asta (e de band 8 sausite manager 9, de regula). In anumite situatii poate fi suplinita de echipe de 2 matroane, rareori 2 unit manageri care fac asta (in week-enduri, uneori si noaptea). Se ocupa de mersul bun al spitalului in timpul unei ture. Sunt de regula 2 pe tura pentru tot spitalul. Au tabele cu toate sectiile care au paturi libere (sau vor avea maine) si fac tot posibilul sa le ocupe cat mai repede (adica sa transfere pacientii din paturile “de mare valoare” de la A&E, MRU, ERU, HDU, ITU, CCU care pot fi transferati – in paturile libere). Daca e week-end/noapte/perioada dintre handover-urile medicilor, poti escala direct la ei/ele un pacient in stare grava, poate sa te ajute cu o decizie (“fa asta, suna la xxxx, asteapta etc.”). Tot ei/ele te pot ajuta cu montarea unei branule daca nu exista altcineva care poate s-o faca, pot veni sa ajute la un stop cardiac sau o alta urgenta, pot face managementul echipelor de urgenta (daca sunt mai multe urgente simultan, ele vor face alocarea echipelor, care noaptea/in week-end sunt reduse ca personal). Tot ei iti ofera numarul medicului on-call (la mine in spital, avem 1 SHO si 1 registrar pentru cateva sectii medicale in timpul noptii, fiecare medic cu un telefon intern la el, cu un interior care se schimba de la tura la tura).

 

 

Drepturi imagine healthcareers.nhs.uk