Dragostea nu poate invinge cancerul.

Angelo a cunoscut-o pe Jen in august 2005, atunci cand isi depunea candidatura pentru un job de barman in Cleveland. Desi pentru el a fost dragoste la prima vedere, la inceput ea nu i-a impartasit sentimentele. Jen a plecat in New York, dar Angelo nu a putut-o uita. Au pastrat legatura, el a vizitat-o in NY iarna urmatoare si i-a marturisit tot ce simtea pentru ea. Dupa o perioada de relatie la distanta, el a vandut tot ce avea si s-a mutat in NY, unde a cerut-o in casatorie. Ea a acceptat. Toamna s-au casatorit

Peste doar 5 luni, ea a aflat ca are cancer la san. Dupa 7 luni grele, de tratament, medicul oncolog i-a spus ca este lipsita de celule canceroase in corp (“cancer-free”). Incet-incet, au incercat sa-si refaca viata impreuna, incercand sa uite perioada dificila de mai devreme.

Cand totul parea mai bine, peste doar cativa ani, la un control medical au aflat ca lui Jen i-a revenit cancerul, de data asta cu metastaze la ficat si in oase. A reinceput tratamentul. Viata lor s-a redus la un vartej de vizite la doctor, medicamente, tratament si efecte secundare.

Jennifer a murit dupa 1 an si jumatate de cand a aflat de faptul ca i s-a intors boala necrutatoare, la putin timp dupa 40 de ani.

Angelo i-a documentat boala sotiei sale prin fotografii, pe care le-a publicat pe un site, incercand sa sensibilizeze opinia publica la chinul prin care trec oamenii diagnosticati cu cancer la san. A infiitat si o organizatie non-profit, pentru a ajuta femeile care trebuie sa se lupte cu aceasta boala. Povestea lor, mai pe larg (+niste poze) pe site-ul mywifefightswithbreastcancer.org

Povestea lor a fost mediatizata intens anul trecut (parca inclusiv in Romania am vazut un articol despre povestea lor anul asta). Tin minte ca am vazut fotografiile lor prima data fix dupa un stagiu de practica la oncologie, primavara asta. Stagiu pe care n-am sa-l uit vreodata, desi a fost foarte scurt.

Mai fusesem la oncologie anul trecut, dar anul asta am vazut ultimele zile si ultimele ore din viata unei paciente de 30 si ceva de ani. Am fost pus sa ii iau tensiunea (“trebuie sa ii pun Manitol, deci sa fii atent cum o iei, da?“) cu o jerpelitura de tensiometru care nu se mai prindea bine de mult. N-o sa uit ca ma simteam ca un tampit stand acolo si chinuindu-ma sa ii gasesc pulsul la singura mana accesibila, folosind o manseta care nu se prindea, cu o asistenta care imi zicea “ce, nici atat nu stii sa faci?” si cu prietenii fetei in jurul meu, care numai de un idiot care s-o chinuie in plus nu aveau nevoie in momentul ala. Tin minte ca i-am luat tensiunea ajutat de unul dintre ei (care a tinut manseta aia, pe post de “arici” uman). Si ca a fost cea mai prost luata tensiune din scurta mea “cariera”.

Am revazut imaginile azi, din intamplare. Sunt la fel de impresionante.

Toate drepturile pentru imagini apartin lui Angelo Merendino.