La ce se mai face publicitate in ziua de azi

Ma plimbam eu pe strada, vad pe undeva cu coada ochiului “ziua bacteriei“. Ha?

20150903_124502

Imi si imaginez clientul (producator de suplimente – probiotice, daca nu e clar din acest panou explicit) spunand agentiei “dar mai adaugati niste litere”, “dar mai adaugati ceva care sa faca totul mai prietenos”, “dar adaugati si o planta”.

Advertisements

Nu tot ce e natural e (mai) sanatos

Am o colega mare bautoare de Coca-Cola. Isi lasa sticlele sau dozele peste tot prin firma. Azi, cand luam o gustare in bucatarie, mi-a cazut privirea pe eticheta sticlei ei de Coca-Cola.

Se pare ca si cei de la Coca-Cola Romania isi doresc sa exploateze trendul actual, care se bazeaza pe ideea ca tot ce e natural si lipsit de conservanti e automat “mai bun” sau “mai sanatos”.

cola naturala

Poate cineva sa-mi spuna cu ce schimba faptul ca aromele sunt “naturale” si ca nu sunt conservanti in bautura, cand intr-un pahar de 250 ml avem 27 g de zahar si 5% din cantitatea de calorii necesara zilnic unui om normal?

Asta in conditiile in care se recomanda sa consumi (ca adult) maxim 50 g de zahar (10% din cantitatea de calorii zilnice) pe zi. Si in conditiile in care cercetarile actuale arata ca exista un risc ridicat pentru a dezvolta boli ale inimii la adultii care consuma zahar in cantitati prea mari. Asta ca sa nu vorbim de obezitate, hipertensiune, hipercolesterolemie, boli ale danturii si alte lucruri neimportante.

Dar hei, cui ii pasa de boli ale inimii? Doar avem arome naturale.

Astept cu nerabdare reclame la tigari naturale 100%. A, stai, asta s-a intamplat deja.

Ma rog, atunci astept reclame la bauturi alcoolice 100% naturale. A, stai, si asta s-a intamplat.

Ia sa vedem, ce mai lipseste. Pesticide si insecticide “naturale”? Avem. Otravuri naturale? Aveeem. Totul e sa gasim pe cineva dispus sa dea bani, ca imediat ii va deschide cineva ochii ca poate vinde mai mult daca produsul sau are “natural” adaugat pe undeva.

O reclama excelenta

Norwegian-The-Flag-of-Flags

Cat timp ti-a luat sa iti pice fisa? 🙂

Aparent, vizualul asta este produsul unei agentii… suedeze, pentru carrier-ul low-cost norvegian.

A, apropo. In steagul Norvegiei exista steagurile a 7 alte natiuni (Franta, Tailanda, Olanda, Polonia, Indonezia, Finlanda si Monaco)

2 reclame reusite

si

Prima face referire la un eveniment real, cand, in iarna lui 1914, de Craciun, soldatii germani si britanici (si in mai mica masura cei francezi) au fraternizat, ignorand razboiul.

A doua e mai degraba siropoasa. Si incearca sa vanda o gramada de prostii de pe urma ei. Dar asta e publicitatea…

Dar la ambele imi place faptul ca brandul nu este prezent ostentativ, de 100 de ori in 100 de secunde.

Si da, stiu ca am declarat in mod repetat faptul ca am ajuns sa urasc publicitatea, dar la niste spoturi misto nu am cum sa raman chiar indiferent.

Intoarcerea doctorului din bazele de date cu foto

Ma amuzam (si scriam despre asta) acum cateva saptamani cand un coleg (art director) vroia sa foloseasca pentru niste materiale de promovare ale unui cabinet medical privat niste imagini dintr-o baza de date (stock photos, in lingo de agentie de publicitate).

Radeam de el pentru ca nu a mai mers cu metroul de ani de zile si nu i-a vazut imaginea rânjindă a “doctorului” cu pricina in mai multe reclame de la metrou pentru niste (sau un?) cabinete/clinici private care se ocupa cu tratamentul hemoroizilor, fisurilor anale si ale altor probleme medicale din zona aceea. Si daca nu ar fi vazut asta la metrou, imaginea cu pricina este folosita de clinica (sau clinicile) cu pricina de multa vreme – in panouri publicitare, reclame on-line sau chiar in ziare.

Ei bine, ieri, cand ma plimbam prin Centru m-a abordat o tanara “doriti sa donati celule stem?”. Luat din scurt cu o intrebare de genul asta, am raspuns cu un “ăăăăă” convingator. M-am trezit cu un fluturas despre donarea de celule stem hematopoietice in brate si s-a oferit sa-mi dea mai multe detalii. Cum eram pe fuga si am mai primit o scurta lectie despre asta cand m-am dus sa donez sange in martie, am pastrat fluturasul si i-am doctor stoczis ca ma mai gandesc.

In fluturas, ce vad eu? O imagine stock cu un pacient si 2 “doctori”, printre care si doctorul Hemoroizi.

A fost a 3-a oara cand in doar cateva saptamani. Acum cateva zile mi-a cazut in maini un fluturas al unei firme care vindea “dispozitive medicale”. Cine aparea acolo? Doctorul Hemoroizi, de data asta in postura de pacient, impreuna cu “sotia” sa.

Acum cateva saptamani citeam un articol de pe TAZ.de. Cine aparea in niste bannere de judecatorpe site? Doctorul Hemoroizi, de data asta imbracat in roba de judecator. E folosit de un ONG nemtesc care incearca sa impiedice ratificarea CETA (un tratat economic intre UE si Canada).judecator2

Faptul ca nimeni nu mai face sedinte foto pentru nimic in publicitate nu e o noutate. Faptul ca lumea chiar nu se oboseste sa verifice un pic pe unde au mai fost utilizate fotografiile stock e destul de trist.

In alta ordine de idei – donarea de celule stem hematopoietice poate salva vieti.

Nu este chiar la fel de simpla ca donarea de sange (mai ales daca e vorba de recoltare de maduva osoasa, care fata de recoltarea de celule stem din sangele periferic este chiar complicata). Exista anumite riscuri, dar sunt relativ mici. Dar fiind folosita pe principiul “recoltam ca sa transfuzam direct la primitor“, chiar salvezi o viata.

Eminescu, publicitatea si bolile venerice

Acum 2 zile, o societate care se ocupa cu comercializarea de teste rapide pentru depistarea (acasa) bolilor cu transmitere sexuala (S.C. SELF CARE DIAGNOSTICS S.R.L.) a postat o imagine cu Eminescu – cu mesajul “Afli sigur in 15 minute” pe contul sau de facebook, insotita de textul “Bolile cu transmitere sexuala nu sunt ceva nou. Singura diferenta e Veneris. Unicul kit de autotestare BTS din Romania disponibil online si in farmacii.

veneris si eminescuEvident, a fost infierata in toate felurile posibile (atat in on-line cat si pe pagina sa de fb, unde au acceptat cu stoicism valul de comentarii). Reactii si aici. Nu stiu cum apara unii romani “cultura” injurand, dar m-as fi mirat daca citeam numai reactii calme.

Singura parte pozitiva la campania lor e ca nu au incercat sa mearga pe ideea (gresita) “Eminescu a avut sifilis” ci pe “cel mai probabil n-a avut sifilis, dar in ziua de azi ar fi fost mai usor de demonstrat ca a fost asa”

Din punct de vedere strict publicitar, probabil au obtinut ce au vrut – “There’s no such thing as bad publicity“. Adica au devenit cunoscuti. Ramane de vazut daca vor si vinde ceva cu asta.

 

Din punctul meu de vedere, e un vizual de prost-gust, din simplul motiv ca se folosesc de imaginea unui roman “de valoare”, in loc sa foloseasca orice altceva, care poate ar rezona mai usor la romanii din ziua de azi. Bine, sincer vorbind, se incadreaza perfect in peisajul publicitatii din Romania din ultimii ani.

Acuma… mai exista si ideea de drepturi de imagine – dintotdeauna m-am intrebat daca apara cineva imaginea vreunei personalitati istorice – sau daca are vreun urmas/muzeu/institutie aceste drepturi de imagine.

 

M-au amuzat reactiile de curve virgine ale unor “mari” publicitari de la noi, care denuntau “tabloidizarea publicitatii“. Acum. In 2014. De parca ei n-au nici un rol in asta. Pe principiul “altii fac căcaturi, noi facem artă“. Then again, cine sunt eu sa comentez?

 

La final: NU, orice ar fi scris sau crezut George Calinescu, nu exista dovezi ca M. Eminescu ar fi fost un sifilitic. Exista teorii mai mult sau mai putin fanteziste despre motivul mortii sale, sau analize care par destul de corecte.

Hemoroizii, fotografiile stock si… un peste

Pentru cine nu stie, in ziua de azi in publicitate se folosesc intr-o proportie covarsitoare fotografii “stock”. Adica exista niste baze de date imense (cum ar fi shutterstock, thinkstock, istock etc.), la care iti faci un abonament lunar/anual (sau folosesti alte modalitati de plata) si unde cauti anumite poze dupa niste cuvinte-cheie.

Asa au ajuns cei de la PSD sa se blagosloveasca cu poze din Belarus pe panourile lor in care laudau Romania din ultima campanie electorala (pentru europarlamentare). Asa a ajuns logo-ul brandingului de turism al Romaniei faimos (frunza aceea, stiti voi). Asa a ajuns Antena Play sa aiba acelasi logo ca RMGC.

 

Ei, azi-dimineata ma trezesc ca imi cere un creativ de la firma noastra sa-l ajut cu prelucrarea unor imagini pentru niste reclame pentru un cabinet medical privat. Pe cine vad eu in imaginile cu pricina?

Fix pe “doctorul” care ne zambeste șmecherește in tot Bucurestiul (si in Brasov si Ploiesti, dinhemoroizi cate tin eu minte) si ne inteaba daca avem “Hemoroizi, fisuri anale?“. De cateva luni, e prezent zilnic (aproape) in viata mea, apare o reclama cu el in niste statii de metrou pe unde trec eu spre munca/scoala.

Baaaai, cum sa folosesti poza asta? Nu stii cine e asta? E doctorul “hemoroizi, fisuri anale”, fata lui e in tot Bucurestiul!

Ete na. Nu te cred. Da-mi sa vad. Hmm, da, parca e el. Ba nu, nu e el. Ah, ba da, el e.”

Aparent, creativul nostru nu merge cu metroul si nu ridica privirea mai sus de nivelul drumului, de nu a vazut nici o reclama cu asta (eu il tin minte de minim 8-9 ani, de cand eram in facultate).

 

De curiozitate, l-am cautat pe “dom’ doctor” pe shutterstock. Apare in toate ipostazele posibile: de doctor, de pacient, de grătaragiu, de sot iubitor, de bucatar, de cititor, de membru al unei familii care semneaza acte.bucatar, doctor, pacient

Eu doar ma intrebam: pe pestele ala l-a cautat de hemoroizi?

 

 

 

PS: a nu se intelege ca am ceva cu clinica cu reclama. Nu stiu nimic de serviciile lor, nu comentez.

Sunt uricios!

Azi am aflat ca ne-a mai plecat un coleg. Nu l-am mai vazut de-o saptamana pe aici, abia acum am aflat ca a plecat.coleg plecand

Am aflat si ca urmeaza sa mai plece o colega. Asta dupa ce acum 1 luna a mai plecat o colega. La o firma cu 11-12 angajati (in ultimii ani), asta inseamna un schimb important de cadre in cateva luni.

Colegul cu pricina a plecat (ironia sortii) la o firma unde eu am fost la interviuri de recrutare si pana la urma NU am fost angajat (acum cativa ani). Ma surprinde un pic asta, deoarece nu il credeam in stare sa se “vanda” mai bine decat mine. E clar ca m-am inselat si ca, cel mai probabil, m-am supraestimat. La cunostinte si experienta eram oarecum egali (eu am ceva mai multi ani de vechime, el are ceva mai multe cunostinte de Flash + webdesign). Ma rog, ma bucur pentru el, e un pas inainte, aici nu mai avea nici o sansa sa mai evolueze si chiar avea nevoie de mai multi bani (familie, copil etc.).

Nu despre asta vroiam sa vorbesc. Anul trecut a plecat un coleg pe care-l stiam de 7 ani de zile. Am fost colegi la 3 firme. Multa vreme am mers impreuna spre casa. Pana cand a avut niste probleme de sanatate sotia lui – si a devenit brusc retras. Apoi a fost realocat pe alte proiecte ale firmei, s-a mutat in alta camera, a devenit aproape un strain. Cand a plecat, am aflat ca pleaca in penultima lui zi aici, cand ne-a dat niste prajituri si-o bere.

Toti cei 3 colegi care au plecat anul asta (inclusiv colegul cu pricina) nu s-au obosit, la randul lor, sa imi spuna si mie ca pleaca. Ma rog, ultima fata e cea mai noua in firma, n-am prea avut de-a face cu ea, dar la un colectiv asa de mic tot am mai schimbat cateva cuvinte zilnic. Din minim bun-simt ar trebui sa anunti si tu niste colegi “eu plec“. Cel putin asa gandesc eu.

Singura data cand nu i-am anuntat pe toti colegii mei ca voi pleca de la un loc de munca a fost la primul meu job, unde era unul pe care chiar nu-l suportam. Pe ala l-am anuntat cu cateva zile inainte de ultima zi de munca. Dar tot i-am zis, macar.

 

Stand drept si judecand stramb (sau nu era asa?), singura concluzie la care pot ajunge dupa toate aceste plecari din firma este ca eu sunt ala urâciosu’ din firma, care nu merita nici macar un ramas-bun dupa cativa ani in care am fost colegi.

 

Nu e chiar placut sa realizezi asta.

P.S.1. Unul dintre patroni a mentionat ca nu regreta foarte mult faptul ca a plecat colegul asta al nostru acum, deoarece au gasit un altul mai tanar, care va munci pe sensibil mai putini bani, si ca e mai bine asa, s-a saturat de angajati lipsiti de motivare si blazati si ca vrea sa intinereasca echipa cu totul. Ma simt vizat direct.

P.S.2. In total, in ultimele 15 luni au plecat nu mai putin de 6 angajati (dintr-un maxim de 12). Daca nu aveam scoala de terminat, as fi plecat si eu, din noiembrie. Orice ar zice patronii, asta nu e un semn bun pentru firma. Si pentru mine, pe termen mediu. Teoretic, asta e un semn bun pentru publicitate, in general – inseamna exista locuri de munca in domeniu.

 

copyright poza: WSJ (cred).

2 campanii publicitare

1 exemplu de “așa nu” si un exemplu de “așa da“.

    1. Kinda Geza este unul dintre cei mai buni snowboarderi din Romania.

Snowboardul este un sport scump si de nisa in tara noastra, deci foarte putini oameni au auzit de Kinda Geza – oricat de meserias ar fi.

Practic, ai mai mari sanse sa fi auzit de el daca ti-ai cumparat haine de schi/snow ieftine din magazinele Lidl Romania – era imaginea campaniei cu care au inundat nemtii on-line-ul romanesc prin decembrie. Aici ar fi loc de alta discutie. Intr-un decembrie total lipsit de zapada, Lidl au inundat internetul cu reclame la haine pentru sporturi de iarna. Cred ca nu au auzit de prognoze meteo sau se bazau prea mult pe faptul ca avem mai multi schiori de apartament* decat schiori de partie.

Kinda Geza fost aproape de o calificare la Jocurile Olimpice de Iarna de la Soci. Ca au fost cateva sutimi de secunda, ca au fost niste reguli pe care nu le indeplinea, e irelevant. NU s-a calificat.

Burn Romania il sponsorizeaza pe Kinda Geza. Bravo lui. Doar canorea sa obtina ceva din treaba asta. Deci hop, le trebuie o campanie in care sa apara boarderul lor, sa fie “de sezon” si sa capitalizeze un pic si faptul ca avem Olimpiada de Iarna acum.

Image

A iesit idiotenia din dreapta. Panouri publicitare si mesh-uri imense au umplut Bucurestiul de 1 luna incoace. Mesajul? “La un pas de olimpiada“.

Nu stiu daca McCann sau Heist Industries le-au facut celor de la Burn campania asta, dar e o RUSINE pentru publicitate in general si pentru orice tampit a muncit pentru ea. Cat de idiot sa fii sa alegi textul asta ca tagline pentru campanie? Nimeni nu s-a gandit ca e absurd?

Daca Ursus sau Bergenbier (sau mai stiu eu ce companie de bere are curajul sa se asocieze cu echipa noastra de ratati-profesionisti  de fotbal) ar fi facut o campanie in toamna cu bannere mari cu echipa nosra, fotografiati “concentrati” si cu un mesaj vesel “aproape ne-am calificat la Campionatul Mondial“, oare ar fi vandut vreo poșirca in plus din cauza campaniei? Oare ar fi fost vreun director de marketing suficient de idiot incat sa isi asocieze imaginea brandului sau cu un rateu?

Ei bine, cei de la Burn Romania (sau Coca-Cola Romania) au considerat ca ar fi o idee buna de campanie. Desteptii supraevaluati de la agentia de publicitate cu care lucreaza au luat ideea si au transformat-o in prostia de mai sus.

In afara de tagline-ul atat de prost ales incat e amuzant, vizualul e sublim, dar total lipsit de orice urma de creativitate. Repet: (aproape) nimeni nu stie cine e Kinda Geza, multi romani habar-n-au ce e snowboardingul, dar voi faceti un vizual cu un fundal gri si un necunoscut?

    2. Lidl este un hard-discounter.

Are o gama redusa de produse, un procent majoritar din ele fiind marca-proprie. Oferind majoritar produse marca-proprie, avand in medie mai putini angajati/magazin decat competitorii, facand economie la modul in care expun produsele in magazine, ei reusesc sa ofere preturi mici pentru produsele lor.

Ei bine, desi este un magazin care vinde produse ieftine, in Romania Lidl are o imagine foarte buna! Overall, ei fac reclama scumpa unui produs ieftin. Si le iese de minune.

Au peste 1 milion de fani pe internet, o prezenta constanta la radio si la TV (unde au niste campanii bine-gandite), on-line-ul e plin de reclamele lor, magazinele sunt colorate si “dragut” decorate pe afara (inauntru sunt simple), au bannere si panouri publicitare destul de ok.

Ultima lor campanie (Lidl Valentine Kiss) este genial de simpla si in acelasi timp eficienta. Daca trimiti o poza in care te saruti cu partenerul/partenera, poti castiga un premiu mic sau o excursie in Malta. Am vazut ca au montat si un mic chiosc-foto in una dintre cele mai aglomerate statii din metroul bucurestean (P-ta Victoriei).

Nu tu “am omorat preturile”, nu tu “mega oferte”, “super oferte”, “preturi mereu mici” si multe alte gunoaie de slog

Surprinzator, e facuta de McCann, foarte probabil aceeasi agentie vinovata si de aberatia de la inceputul postului.

Lidl sustin ca, desi vand produse ieftine, sunt de calitate foarte buna. Dupa ce le-am vizitat de cateva ori niste magazine diferite, nu sunt de acord cu asertiunea asta. Dar nu conteaza opinia mea, nu?

La nivel european, in ultimii 10 ani au fost mai multe scandaluri legate de produsele “de calitate” comercializate de Lidl: In 2011, 7 copii din Lille, Franta, au fost spitalizati dupa ce au mancat carne (vanduta de Lidl) infectata cu E. Coli. In 2013 s-a descoperit ca in carnea de “vita” vanduta de Lidl in mai multe tari era de fapt un amestec de carne de cal (cu surse si certificari de calitate dubioase) si foarte putina vita. IN 2012 s-a descoperit MRSA (Stafilococul Aureus rezistent la meticilina) in carnea de pui vanduta de Lidl in Germania. In 2009 s-a descoperit ca un lot de branza vanduta in magazinele Lidl era infectata cu Listeria – 1 om a murit, Lidl a avut un raspuns inadevat la pericol, pentru asta a platit o amenda de 1,5 mln de euro…

La aceste probleme adaugam o politica interna care trateaza angajatii ca pe niste vite, nu ca pe oameni. Se incuraja spionarea angajatilorneplata orelor suplimentare, neplata zilelor de concediu, concedierea femeilor care urmau sa aiba un copil samd. Aparent, nici la noi in magazine nu e situatia mai roz.

Ei bine, iata puterea publicitatii. Majoritatea oamenilor habar-n-au de problemele din spatele unui hard-discounter, ei vad doar imaginea stralucitoare.

O fi bine, o fi rau?

* Un schior de apartament este un om care investeste bani (multi/putini) in echipament de schi, dar abia stie sa schieze si oricum merge la schi de cateva ori pe an. Aceeasi denumire e valabila si pentru snowboarderi. Pentru ei e mai important sa stie lumea ca schiaza, nu schiatul in sine!

O broasca printata pe o imprimanta 3D

O broasca printata pe o imprimanta 3D

A durat “doar” 20 de minute ca sa fie printata.
Asta dupa ce a durat vreo 5 zile pana am facut imprimanta sa functioneze. Imprimanta a mai “printat” un inel si cateva rateuri, apoi a murit. Acum asteptam produsul-inlocuitor. 🙂
Eu sunt “artistul” care a machiat-o apoi.

Cadouri de Craciun

La final de an vine “sezonul cadourilor”. Ideea de sarbatori si bucurie a fost pervertita atat de mult de consumerism, incat lumea aproape ca a uitat sa se bucure. De la atata alergat dupa un ideal fals al “fericirii”, ajungi foarte usor sa fii nemultumit din cauze mai mult sau mai putin absurde.

Din pacate pentru mine, lucrez (inca) intr-o industrie al carei unic scop este sa convinga oamenii sa consume mai mult, sa-si doreasca lucruri din ce in ce mai complicate (si mai inutile) si sa nu fie fericiti decat daca DETIN din ce in ce mai multe lucruri. Din pacate pentru mine pentru ca e foarte greu sa renunti la un nivel al venitului si un confort personal doar din cauze ideologice. Pentru moment sunt blocat in jobul asta si trebuie sa  ma descurc in situatia asta.

La fiecare final de an, pentru a pastra niste relatii “calde” cu colaboratorii nostri – clienti, agentia unde lucrez le trimite tuturor cate un mic cadou “creativ“. Cadouri care “trebuie sa faca impresie buna”. Asta inseamna ca in fiecare an se face cate un cutie cadoubrainstorming pentru idei de cadouri. Atunci cand pe piata exista si cazuri de agentii mari care ofera (caz real, de anul asta) “cadou de absolvirea liceului” un iPad mini fetei unui directoras dintr-o ditamai compania care le platea sume imense anual… parca privesti lucrurile din alta perspectiva.

Oricum, eficienta acestor cadouri e indoielnica in opinia mea – majoritatea clientilor care ne-au parasit de-a lungul anilor au plecat la prima ocazie in care au primit un pret mai mic pentru orice servicii. Ne-au parasit clienti cu cifre de afaceri anuale de cateva milioane de  euro, care lucrau cu noi de ani buni – pentru ca au primit oferte de pret cu cateva sute de euro mai mici ca a noastra. Dar cand au plecat, clientii ne-au zis mai tot timpul ca au fost foarte multumiti de colaborarea noastra… Halal multumire.

Ideea de a trimite aceste cadouri pute oricum a ipocrizie. Onest vorbind, oamenilor care lucreaza la firmele-clienti ai nostri NU le pasa de noi. “Relatia” client-agentie trecee foarte rar de statusul de “profesionala si-atat“, situatie pe care, sincer, o inteleg. Iar atunci cand se trece, de multe ori e vorba doar de dorinta unuia sau a altuia de-a obtine un avantaj (posibil) in viitor. Visul oricarui client service din orice agentie de publicitate maricica din Romania este sa ajunga sa lucreze “la client”, ca sa nu mai fie cel care este frecat la cap din toate partile, ci sa fie cel care ii freaca pe alti nefericiti la cap cu tot felul de cerinte (mai mult sau mai putin absurde). La fel, de multe ori, oamenii care lucreaza in anume posturi din corporatii isi formeaza  o imagine idealizata despre “munca in agentie”, care presupune numai distractie si libertati. Lucram cu o tipa dintr-o corporatie care castiga pe la 5000 lei/luna. Ea credea ca daca ar veni la noi (o agentie MICA – ce oricum n-avea nevoie de skill-urile ei imaginate) ar putea primi cel putin 6000 lei. Chiar a fost mirata (“nuuu va cred!”) cand a aflat ca fetele de la Client Service de la noi castigau in jur de 1500 lei.

Ma rog, revenind la ideea de la care am pornit. O colega a sugerat o idee de cadou (despre care citise ea) in care incerci sa-i faci pe clienti sa se simta mai bine “de Craciun”. Decat sa le iei un cadou pe care-l vor uita imediat, mai bine le trimiti o felicitare in care le spui ca ai donat in numele lor o suma de bani pentru o masa pentru persoane nevoiase. De la asta, eu am sugerat sa colaboram cu vreun ONG care ajuta intr-adevar copiii din orfelinate – sa ii rugam pe copii sa deseneze ceva, noi sa inramam desenul (asta a adaugat colega) si apoi sa trimitem acest desen inramat clientului, cu mesajul “in numele dumneavoastra am facut o donatie organizatiei X care se ocupa de copii”. Ideea mi-a venit pentru ca am tot trecut in ultimii ani pe langa desenele (facute de copii orfani) expuse pe un gard de orfelinat.

Pana la urma, s-a renuntat la aceasta idee. Prea dificil de implementat si exista (in opinia colegilor) posibilitatea ca oamenii carora le trimiteam “cadoul” asta de Craciun de fapt sa se simta prost din cauza asta (“domne, eu n-am facut nimic pentru copiii nevoiasi, dar au facut astia in numele meu, dar cine sunt ei sa faca asa ceva, se cred oare mai buni decat mine?“). L.E. Pana la urma asta va trimite firma de Craciun. Sper ca niste copii amarati vor avea un Craciun un pic mai bun din treaba asta. 🙂

Personal, eu m-as fi simtit si vinovat si foarte putin mai bine daca as fi fost in masura sa primesc un asemenea cadou. Macar as fi stiut ca un nevoias, undeva, poate a avut o zi mai buna putin si din cauza mea. Oricum toti am fi fost ipocriti, dar cineva care are nevoie de ajutor ar fi castigat ceva din ipocrizia noastra…

Drepturi de autor imagine: chicagonow.com

Viata de intern

Am citit un articol foarte interesant despre viata de intern in Anglia.  Spicuiesc:

I’m a designer, and it’s not the easiest industry to get into, so at 22 I agreed to a six-month unpaid internship at a central London advertising agency. I was hoping to gain some experience, and they told me if I finished the internship and they felt I was a fit, they would keep me on and start paying me.

I arrived on my first day hoping to show them what a promising and indispensable young designer I was.

For the first two months I made tea, I brought people their dry-cleaning, I bought lunch for the office from a nearby sandwich place,  and sometimes I emptied the bins. From there, I graduated to admin tasks such as stuffing envelopes, sticking stamps on and posting them, giving out mail, making more tea. In my mind, it was all worth it for the chance of a job.

Five and a half months into the internship, I arrived at the office and found a few smartly dressed people in the foyer, about my age. As I was the still-cheerful office lackey, I brought them some water and asked what they were here for, thinking I might have to set up a meeting room. That’s when I found out they were here to interview – for my internship.

That’s when it hit me. My own internship was over. There was no chance of a job, and I had never been given any design work to do. They never even intended to let me know one way or the other. They let me serve water to the next wave of interns, all here on the same fake promise of a job as me. I felt stupid, sweaty and embarrassed. At the end of the day, they called me into the office and said, “So, it’s over then. Cheers.”

Mi s-au parut demne de atentie 2 lucruri:

obiceiul de-a folosi (pentru diverse “munci”) studenti/absolventi pentru o perioada de timp fara sa-i platesti va muri foarte greu. Nu conteaza cate legi se vor crea pentru a-i proteja, se vor gasi intotdeauna oameni dispusi sa munceasca fara a fi platiti “pentru a castiga experienta” si oameni dispusi sa-i puna sa faca ceva (atata timp cat nu cer bani).

viata de incepator intr-o agentie de publicitate nu e foarte diferita in Bucuresti fata de Londra. Daca e sa judec dupa prima mea luna de “muncit” intr-o agentie de publicitate (la 20 de ani proaspat impliniti), “faceam” (daca mi se permite sa folosesc acest verb) cam la fel de multa publicitate ca alti tineri in situatia mea. Singura diferenta e ca la noi salariile erau suficient de mici incat sa-si “permita” primul meu patron sa ma “angajeze” dupa 1 luna si un pic – pentru ca ma platea cu salariul minim pe economie (atunci – 3 milioane de lei). Din fericire, cu toate ca eram pus sa fac toate tampeniile din lume, am reusit sa si invat cate ceva. Dupa ce a inceput sa-mi mareasca incet-incet salariul (cand am inceput sa fiu cu adevarat util) am fost mai multumit.

Aveam niste cunoscuti care lucrau la Ogilvy Romania. Imi povesteau ca, in anumite momente ale anului, exista intre 4 si 10 interni care lucreaza prin firma. Evident ca nu-s platiti. Nu au un program fix (dar se asteapta sa fie prezenti la firma 3-4 ore pe zi) si in general nu li se da sa faca mai nimic serios. Cu toate acestea, e bataie pe locurile astea de internship la ei. Desi competitia pentru internship era numita “corecta”, se plangeau ca ajungeau la ei ca interni si niste tampiti care habar-n-aveau sa scrie corect in limba romana. Irelevant – sunt in momentul asta angajati oameni acolo care habar-n-au sa scrie corect in limba romana. Deci nu asta e argumentul pentru a plati sau nu un intern.

Am 2 colege la munca, ale caror colegi de facultate se dadeau peste cap ca sa ajunga la un internship intr-o agentie mare. Ele regretau ca n-au reusit la randul lor asta. Era visul oricarui student care-si dorea sa lucreze in Advertising. Nu conta faptul ca erau pusi sa munceasca (nu stau chiar ca momaile intr-un birou toata ziua) dar nu erau platiti, nu conta faptul ca nu invatau asa de multe lucruri, nu conta faptul ca in firmele mari foarte rar se angajeaza cate un intern. Era prea mare speranta ca vor “castiga experienta” sau ca (Sfantul Graal) ar primi o oferta de job la sfarsitul internshipului.

La clientul nostru principal (un mare retailer) se perinda internii in fiecare an. Stau cate 1-2-3 luni si sunt pusi sa sorteze corespondenta, sa faca niste calcule in exceluri si sa pregateasca diferite prezentari. Daca au noroc. Altii plimba hartii prin sediu, aduc senvisuri sau stau pe facebook… Joburi oricum nu prea li se ofera dupa asta. Merita, nu merita?

Realitatea e nuantata, evident.

Pe de o parte, nu stiu cati oameni sunt dispusi sa angajeze pe cineva care vine cu un CV cu 0 experienta. Nu stiu cat de multi sunt dispusi sa plateasca pe cineva care poate chiar nu stie sa faca mai nimic util. Multi pur si simplu nu inteleg de ce ar trebui sa-l plateasca pe acesta ca sa invete suficiente lucruri astfel incat sa devina util.

Pentru aceasta categorie de oameni am un singur raspuns: daca omul ala munceste – trebuie platit. Nu munceste, nu-l angajezi, lucrezi cu oamenii pe care-i ai. In discutiile mele cu fosti patroni, cu oameni care se ocupa cu angajari (la interviuri si nu numai) am intalnit des o lema: “domne’, eu am muncit x luni pe nimic atunci cand eram de varsta lor, eu am facut si-am dres pentru a ajunge unde sunt azi“. Nu-mi pasa. E irelevant! Acum 23 de ani nu exista decat 1 singur angajator – Statul. Ce relevanta are asta pentru un job din ziua de azi? Nici una. Totul costa in ziua de azi. Nu forta un om sa munceasca pe gratis pentru tine (adica nu-l exploata) doar pentru ca e disperat sa isi gaseasca un loc de munca. Nu iti permiti/nu ai nevoie de un intern platit – nu-l lua.

Pe de alta parte – exista nenumarati tineri care chiar vor cu orice pret sa stranga ceva experienta. Problema vine si de la faptul ca daca majoritatea accepta sa munceasca pe gratis, obiceiul de nu plati internii a devenit regula. Deci totul incepe si de la o “dilema a prizonierului”. Daca toata lumea n-ar accepta sa munceasca neplatit, poate internii ar incepe sa fie platiti (cu bani putini, probabil). Dar daca putini sunt dispusi sa faca asta fara a fi platiti si cred ca vor castiga experienta din acest proces, totul se duce de rapa.

In opinia mea, asta creeaza un lant al slabiciunilor. In facultate esti dispus sa fii intern pe gratis, apoi esti dispus sa iti iei un job in care sa fii platit cu minimul pe economie, apoi esti dispus sa muncesti la urmatorul tau job pentru un salariu doar cu un pic mai mare si tot asa. Iar la 30-35 de ani vei ajunge sa-ti dai seama ca de fapt muncesti de 10-15 ani si toti banii pe care-i castigi abia-ti ajung ca sa iti platesti chiria, utilitatile, mancarea si POATE o vacanta-doua de 5 zile pe an. Cand vei ajunge in situatia de a intervieva pe cineva, o sa-i arunci in fata argumentul suprem “eu am muncit pe bani putini la inceputul carierei mele“. Cu asta o sa-i inchizi gura nesimtitului care indrazneste sa ceara prea multi bani. Dar nu va schimba cu nimic in bine situatia ta sau a lui, nu?

Acuma nu zic ca toate relele de pe piata muncii din Romania incep de la perioada in care esti intern neplatit. Doar opinam ca acest obicei creeaza o mentalitate de care cu greu scapi in viata.

P.S.1 Nici n-o sa mentionez tinerii care n-au nici o cunostinta si vor marea cu sarea. E foarte usor sa te feresti de lenesi. “Tinerii din ziua de azi nu stiu nimic dar vor salarii imense” e doar o scuza ieftina.

P.S.2 Cel mai tare este faptul ca, daca stau si ma gandesc, in momentul de fata ma gasesc fix in situatia pe care o infierez mai sus. In momentul asta eu platesc scoala, care la randul ei plateste spitalele care-mi permit accesul pe sectiile lor. Acolo trebuie sa deschid ochii mari si sa fac pe dracu’n patru ca sa demonstrez ca-s baiat destept, ceea ce ar insemna ca pot avea incredere in mine – adica m-ar lasa sa ating pacientii. Doar asa castig “experienta”.

Ce e cel mai tare e ca in Romania scolile postliceale sanitare si universitatile de Asistenti Medicali gem de studenti. Asta desi salariile de inceput in bransa sunt extrem de mici (si apoi evolueaza doar la nivel de “mai putin mici”). In alte tari (Anglia, Germania, Elvetia, Austria), desi statul ofera o bursa lunara (nu foarte mare, e adevarat) pe parcursul celor 3 ani de studii pentru a deveni Asistent medical – tot au dificultati in a-si gasi suficienti elevi dispusi sa invete aceasta meserie.

Ori au romanii o inclinatie puternica pentru aceasta meserie, ori habar-n-au sau nu le pasa de ce-i asteapta dupa ce termina scoala ori prea multi oameni cred ca meseria e atat de usor de invatat incat e singura pe care ar putea s-o faca.

Daca te bucuri cand scapi de un dobitoc – esti un om rău?

De-a lungul timpului am lucrat cu tot felul de clienti. In domeniul asta (grafica pe calculator) toata lumea se crede mai mult sau mai putin experta. Asta e, trebuie sa inghiti si sa accepti intotdeauna sa faci ce ti se cere, oricat de multe argumente ai putea aduce pentru a demonstra ca exista alte solutii mai eficiente si mai frumoase.

Dar din cand in cand dai peste un expert al expertilor. Orice faci, orice solutie grafica ii propui, nu ii place. Daca are la dispozitie 10 zile pentru un proiect, in primele zile n-o sa auzi nimic de la el/ea, dar in ultimele 2-3 zile o sa iti ceara minim 10 variante diferite de layouturi si nenumarate modificari importante (fă aia mai mică, mută aia mai sus cu 1 cm, fă aia mai frumoasă, foloseste o altă culoare mai caldă șamd). Daca are la dispozitie 20 de zile, atunci in primele 10 zile va accepta fara tragere de inima una din primele 2-3 propuneri, pentru ca in ultimele 2-3 zile iarasi sa schimbe totul si sa ajunga la o cu totul alta varianta. Varianta de care oricum nu e multumit(a), si ti-o spune si te trage pe tine la raspundere pentru ca nu a comunicat ceea ce a dorit – desi ti-a oferit liberatate creativa ZERO.

 

Expertii astia intalniti de mine au fost majoritar niste mici sefuleti, ajunsi in pozitiile lor ‘de raspundere’ nimeni-nu-stie-cum, subcalificati pentru ceea ce trebuie sa faca (fara studii de marketing, management sau publicitate), dar cu gura mare. Pentru ca munca e rar rasplatita cum trebuie, de regula ei erau cei care cadeau in picioare cand firma/departamentul unde lucrau se restructura/intra in faliment. N-am auzit pana acum de vreunul care sa fi ramas fara job dupa o problema.

 

Ei bine, e prima data cand aud ca un asemenea specimen este pus pe liber de firma la care lucreaza (unul dintre clientii nostri). De cativa ani a trebuit sa inghit toate porcariile pe care le-a debitat si a trebuit sa-mi pierd nenumarate dupa-amieze refacand munca pe care o credeam terminata, pentru ca “ceva nu-mi place”. Acum, cand aud ca pleaca – ar trebui sa ma simt prost ca ma bucur de asta? Sunt relativ pasnic si nu-mi place sa ii doresc altcuiva raul. Dar anumiti oameni sunt pur si simplu tampiti – ar trebui sa-mi para rau ca mi se pare normal sa li se intample si lor lucruri rele?

Logo-ul antena play e acelasi cu logo-ul RMGC. Coincidenta sau prostie?

Logo-ul antena play e acelasi cu logo-ul RMGC. Coincidenta sau prostie?

Cum sa-ti alegi tu, televiziune romana, fix acelasi logo pentru un serviciu de-al tau (antena play) ca al unei companii care functioneaza in Romania? Mai ales dupa ce se erijau in judecatori, juriu si calau acum cativa ani in scandalul cu logo-ul frunzei pentru “The Carpathian Garden” (sincer, o alta mostra de creativitate tipic romaneasca). “Graficianul” care a venit cu ideea asta ori era tampit, ori lipsit total de idei ori nu era grafician – ci vreun impinge-hartii din Intact, care a vazut ceva stralucitor, si-a zis sa imite ceva si sa fie laudat pentru munca sa “creativa”.

via http://www.casajurnalistului.ro/batalia-pe-brandul-rosia-montana/

Asta nu mi se poate intampla mie… nu?

La noi in firma (o agentie de publicitate mica) am fost la un moment dat (prin 2008) 15 angajati. Din 2011 si pana acum 1 luna ramasesem 12. De 1 luna n-a mai aparut un coleg la munca. Initial stiam ca pleaca in concediu, n-am bagat de seama. Doar ca nu mai revenea din concediul asta.

La o intrebare banala adresata unuia dintre patroni, am aflat ca de fapt este in concediu fara plata pana spre sfarsitul anului. Asta a fost alternativa gasita pentru a nu-l concedia. E vorba de un om cu o facultate facuta, cu o sumedenie de joburi la activ, care si-a ales sa munceasca intr-o firma mai mica, unde avea griji mai mici, ca sa se pregateasca pentru pensie. Bun plan, pacat ca nu l-a putut duce pana la capat.

Mai avea mai putin de 5 ani pana la varsta legala de pensionare. Cine angajeaza un Grafician/Art Director de aproape 60 de ani in ziua de azi? Absolut nimeni!

La naiba, nu angajeaza nimeni un Grafician de aproape 30 de ani (pe mine), d-apoi unul considerat (incorect, in opinia mea) ‘depasit’.

Asta e cosmarul meu – ca o sa ajung in aceeasi situatie, pe la 50 de ani sau mai tarziu. Cum si in ce fel te mai reprofilezi atunci? Presupun ca te mai poti angaja casier printr-un supermarket si cam atat. El stiu ca era un om cu un caracter puternic, sper sa nu-l fi daramat situatia asta. Eu nu cred c-as reactiona deloc bine in situatia lui.

Inca o campanie idioata de la BRD

Cea mai proasta banca din Romania. Am avut 1 an si 1 luna de zile un cont la ei. In viata mea n-o sa le mai dau vreun leu (de-al meu, cel putin). 🙂 Ultima lor campanie e o mare prostie

Prin “Serviciul de economisire la plata cu cardul” iti ofera posibilitatea de-a transfera intr-un cont de economii o suma de bani la fiecare plata cu cardul. Nimic inovator, nimic extraordinar. Nu inteleg cu ce vor ei sa atraga un client nou pentru a plati cam cele mai mari comisioane de pe piata, in conditiile in care nu ofera practic nici un avantaj.

Singurele elemente de atragere a atentiei sunt un cuvant tampit inventat (cumparamisirea) si un comision imens de 25 de lei (pentru un numar limitat de clienti).

NICI O INFORMATIE despre dobanda pe care o ofera in contul de economisire ales. NIMIC. Nici in reclama radio, nici in afisele din sucursale, nici in fluturasi nici pe bannerele stradale. Eu, unul, cand aud ‘hai sa economisesti la noi‘, in primul rand ma gandesc la dobanda oferita. Apoi la cat de sigura pare banca (adica nu as depune nici macar 1 leu la o banca greceasca in zilele astea, orice ar zice Isarescu sau mai stiu eu cine). Ei bine, BRD nu considera aceasta informatie drept importanta.

Daca economisesti bani la o banca, vrei sa primesti ceva in plus la suma economisita. La 3% dobanda anuala, daca scazi comisioanele lunare, comisioanele de retragere numerar, comisioanele anuale si alte comisioane, ramai cu fix nimic. Deci CE ECONOMISESTI la BRD?

Ca sa ajungi la dobanzile pe care le ofera trebuie sa scormonesti serios intr-un site in care navigarea e greoaie. Pana la urma am gasit. 3,4% sau 3,65%. ING ofera o dobanda mai buna (4%) pentru un produs mult mai eficient. Pentru sumele nou-atrase ofera o dobanda mai mare. Millenium Bank ofera o dobanda mai mare de-atat pentru un cont de economii standard. La un depozit pe termen fix ofera dobanzi si mai mari. Multe banci ofereau sau ofera niste programe prin care primesti 1-2-3% inapoi din orice plata facuta la anumiti comercianti cu cardul lor (daca primesti salariul la ei sau ceva de genul asta).

Poate de asta nu fac nici o referire la dobanzi. Nu ofera nici macar ceva comparabil cu ce e pe piata.

Problema e ca atunci cand nici nu oferi vreun avantaj real (25 lei nu inseamna nimic), ceri niste comisioane mai mari decat media pietei (care oricum e prea ridicata pentru nivelul de trai al romanilor) si oferi o dobanda sub media pietei pentru sumele economisite – in opinia mea ai un produs prost. Cine e desteptul care s-a gandit ca o sa atraga vreun client nou cu porcaria asta, nu stiu. Dar sunt sigur ca el se considera un mic geniu in marketing si banking.

Nu stiu exact cine e Agentia de Publicitate care are contul BRD acum (GMP sau Leo Burnett), dar cu siguranta n-au vreun Client service capabil sa gandeasca in termeni financiari sau dispus sa comenteze in fata clientului. Campania asta n-ar trebui sa aiba deloc succes. E un esec predeterminat. Cineva ar fi trebuit sa le spuna asta maretilor strategi economici din BRD, poate se scremeau de alta idee, mai vandabila.

Image
umitor, dar adevarat, nu iti spunem ce beneficii iti oferim

Prostia de azi

Cum sa oferi tu, ca reprezentant al unui departament de marketing al unui mare retailer, un buget de aproximativ 2000 euro (tva inclus) pentru o sedinta foto (pentru transport, machiaj, stilist, fotograf, mancare, 4 fotomodele) si sa intrebi galeș, ca o vacă blândă: Image“Așa-i că nu ne ajung banii pentru Catrinel Menghia?”. Asta dupa ce ai respins cateva zeci de propuneri de fotomodele pentru toate motivele din lume. Si dupa ce la precedenta sedinta foto ai cerut (la acelasi buget) fotomodele “ca alea de pe site-ul Victoria’s Secret”.

Daca era o fata abia iesita de pe bancile facultatii, poate mai intelegeam. Dar vorbim despre o persoana cu peste 6 ani vechime in “marketing”.

copyright poza: copywritematters.com.au