Jurnal de practica in spital (1)

• Penultima perioada de practica, mai ramane 1, la vara, inainte de examen. Ultima mi-am pastrat-o pentru chirurgie, ramanea sa aleg* ce sa fac de data asta. Am ales din nou sa merg la sigur, in sectia unde am mai facut practica. Exista avantaje si dezavantaje clare legate de decizia asta, dar am preferat sa am o oarecare continuitate.

• E prima data dupa 1 an cand vin la practica cu colegi de clasa. Exista avantaje si dezavantaje si in cazul asta: e mai putina munca ramasa pentru mine, dar ai un anumit confort psihic atunci cand faci ceva impreuna cu cineva care te vede ca egal, nu ca un inferior (cum ne vad unele asistente medicale sau doctori).

• Orice s-ar intelege din ce povestesc eu pe aici, realitatea e ca, de multe ori, ca invatacel asistent-medical nu faci (efectiv) prea multe in practica. Nu generalizez, dar fac o presupunere logica. Pe langa faptul ca teoretic nu avem voie (legal) sa punem mana pe pacient, doar sa observam, ceea ce putem face noi este limitat de ceea ce considera o AM ca suntem in stare sa facem (si de ceea ce ii permite climatul sectia in care lucreaza sa ne lase sa facem). Din start, cunostintele noastre teoretice si practice sunt mult limitate fata de o AM cu vechime. Daca la practica ajungem pe tura unei persoane careia ii place sa faca totul personal, sau nu are incredere in noi sau pur si simplu nu poate delega anumite lucruri – scade brusc numarul de lucruri pe care le poti face cu pacientul. Nu zic ca trebuie sa fie altfel, am obosit plangandu-ma inutil pe tema asta. Doar stau si ma gandesc la toate zilele mele de practica din ultimii ani si ma gandesc ca am facut incredibil de putine lucruri – si ca se vede. Pana si colegele mele mi-au spus ca se asteptau sa fiu mai agil si mai sigur pe mine dupa atata timp petrecut prin spital.

• Nu inteleg ceva in privinta mea. Nu am probleme cu sangele de prin diverse orificii, aspiratul gastric, ranile infectate, puroiul, eruptiile cutanate, materiile fecale, urina, mirosurile de spital, stomele, escarele, amputatiile samd. Dar cand vad niste secretii traheale pe sonda IOT sau pe traheostoma, ma loveste un pic de scarba. E singurul lucru care inca imi mai provoaca o urma de scarba in ziua de azi in spital. Nu e nici cel mai puternic miros si nici cel mai periculos lucru cu care te intalnesti in spital. Dar ma deranjeaza. Bizar.

• Mi se pare interesant sa vad introducerea unor noi si noi hartii, limitari si modificari in procesul de ingrijire al pacientului. Din octombrie si pana acum am observat mai multe noutati, introduse incet-incet. Ca elev, imi sunt relativ indiferente, practic orice lucru e mai mult sau mai putin nou pentru mine in spital. Pentru AM, mai ales pentru cele cu vechime, e cu totul alta mancare de peste. Rezistenta la nou este mult mai mare cand ii ceri cuiva care a facut ceva intr-un fel (bun, rau) cu un anumit grad de eficienta sa schimbe si sa faca altfel. Ma intreb sau pot sa imi imaginez cum au reactionat oamenii la introducerea purtarii obligatorii a manusilor, a regulilor de asespsie si antisepsie, a calculatoarelor, a injectomatelor samd. Oare cum o sa reactionez la schimbari in viitor, din postura de angajat? Stiu sigur ca nici in jobul meu in publicitate nu mi-au placut multe schimbari si ca le-am acceptat cu greu.

• Azi am asistat la mutarea unui pacient cu enterostoma (post-enterectomie) pentru curatarea unei escare sacrale, la cererea unui doctor. Cum s-a nimerit sa fiu eu pe partea cu stoma, am intrebat fix eu de 2 ori daca va tine stoma aia cand se va lasa pe ea greutatea unui pacient de 100 si ceva de kg. Doctorul si 1 rezident mi-au zis ca nu e problema, sa “las asa”. Ce s-a intamplat peste nici 5 minute de la intoarcerea pacientului? Stoma a plesnit, umpland patul, pacientul, electrozii, tubul de dren, cicatricea de pe mijlocul abdomenului SI locul de insertie al unui cateter arterial de materii fecale. Bineinteles ca n-a zis nimeni nimic. Cand un infirmier a smuls fara sa vrea perfuzorul din serul heparinizat conectat la cateterul arterial, umpland pacienta si jumatate din oamenii de langa pat cu ser, n-a zis nimeni nimic. Cand a venit asistenta sefa si a pus mana (fara manusi) pe bandajul murdar ca sa vada cum sta situatia sub el, n-a zis nimeni nimic. Cand eu am gresit si am atins foarte putin cicatricea de sub bandaj (indepartat intre timp) cu un fir de la monitor (pe care m-am gandit eu sa-l indrept, pentru ca bazaia monitorul), greseala corectata dupa mai putin de 10 secunde tot de mine, imediat mi-am primit nu una, ci 2 observatii: nu te mai baga tu sa faci nimic, lasa-le pe asistente sa faca daca nu te pricepi.

• Stiu ca nu e corect sa-mi dau eu cu parerea despre viata altor oameni cu care am contact doar o perioada scurta de timp. Dar in astia 2 ani jumatate de practica am vazut de mai multe ori niste cazuri de mancatorie, certuri, tipete, observatii facute in public. Ca unele persoane se poarta urat cu mine sau colegi de-ai mei sau cu pacientii, e inutil sa mai mentionez sau sa mai comentez. Dar mi se pare incredibil cum pot sa se poarte intre ei cateodata colegii de sectie, oameni care lucreaza 12 ore zi de zi unii cu altii, de luni sau ani buni. Si e incredibil cat de urat se rezolva niste situatii problematice de anumiti oameni si cat de plin de tact se rezolva de alti oameni. Nu ca as fi eu usa de biserica si nici n-am fost numai in locuri de munca unde toata lumea se placea cu toata lumea (desi am lucrat intr-un loc unde angajatii se cam iubeau intre ei mai mult decat ai fi zis :) ). Dar tot timpul a existat un minim respect si o dorinta de-a rezolva problemele cat de cat in privat, nu cu certuri in vazul lumii si cu jigniri constante. Nu pot sa inteleg cum pot functiona niste locuri unde colegii nu au un minim de respect unii fata de ceilalti. Ca sa nu vorbesc de alt aspect: cand esti platit cu 2 lei si mai ai si o gramada de munca si griji, de unde mai ai timp si energie sa te consumi cu ura fata de un coleg (sau mai multi)?

  • Scoala mea NU ne permite sa ne alegem noi sectiile de practica, dar, cu niste rugaminti si putin bun-simt, se accepta si ceea ce fac eu. Logica mea e simpla: colegele mele (si eu, acum 2 ani) pierd in anumite cazuri 1-2-3 zile pana sunt repartizate pe cate o sectie de cineva de la scoala, apoi inca 1 cu un instructaj de protectia muncii, in ultimele zile de practica mai pierd vremea fugind dupa semnaturi prin spitale.Desigur, nu zic ca asa se intampla tot timpul si peste tot, dar asa am pierdut niste zile de practica in anul 1 si la inceputul anului 2, nu vroiam sa mi se intample asta si acum. Eu merg la As. Sefa inainte de perioada de practica, o intreb frumos daca ma primeste de luni, luni la prima ora sunt la spital si vin pana in ultima zi, cand las foile de semnat pe biroul dansei si le culeg saptamana urmatoare. 0 zile de practica pierdute.

3 thoughts on “Jurnal de practica in spital (1)

  1. Offffffffff
    Am cateva colege care se plang ingrozitor de mult ca nu au ce face pe sectie, ca ele ar veni de la 7 :00 la 19:00 numai sa aibe activitate , ceva de vazut…orice.Dar atunci cand am fost repartizate(doar noi 5 ) la un ANUMIT spital , cu un program drastic si reguli de respectat dar unde aveam acces in blocul operator sa observam ce fac AM acolo, eram invatate si supravegheata sa facem cu adevarat ceva. eram mustrate uneori dar si incurajate…ce crezi…”ahhh e naspa acolo ca se ia de asistenta/doctorul cutare de mine.
    Nu vreau sa sune a lauda dar eu ma descurc putin mai bine decat colegele mele la capitolul indemanare, dar pentru asta am cules o gramada de mustrari , jigniri .
    Am facut greseala sa le spun ca in 3 spitale( 2 in care am facut practica si in al 3-lea in care fac voluntariat de peste 1 an ) asistentele sefe mi-au spus ca ma anunta cand se eliberraza post si ca ma ajuta sa ma prrgatesc practic pentru concurs.Raspunsul lor : ai pile /dai spaga !!!!
    Am atatea frustrari legate de stagiile de practica….

    Like

  2. Fiecare sut in fund poate fi un pas inainte. Sau doar un sut in fund.🙂
    Depinde de fiecare cum interpreteaza situatiile cu care se confrunta si cum le foloseste pentru formarea sa profesionala.
    Daca e sa gandim la viitor, in 4 luni se termina frustrarile legate de stagiile de practica. Vor fi ceva de povestit nepotilor. Dar vor incepe frustrarile legate de meserie, probabil.🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s