5 saptamani de aurora boreala in Islanda – comprimate in 4 minute

O explicatie pentru aurora (boreala sau australa) aici si niste poze dragute de anul asta (si) aici.

Pozele cu o proaspata mama cu mastectomie care-si hraneste bebelusul sunt “nepotrivite” pentru facebook?

Totul a inceput de la acest post de facebook al unei mici clinici care se ocupa cu nasterea asistata, din Niceville, Florida.

O femeie – pacienta a clinicii – a fost diagnosticata cu cancer la un san, in stadiul 3, in saptamana a 20-a de sarcina. A facut o mastectomie totala la un san, a fost tratata cu citostatice si a nascut un baiat sanatos la termen (36 saptamani). O femeie fotograf (Kate Murray) a facut niste poze cu noua mamica alaptandu-si copilul. 2 au fost share-uite pe pagina ei oficiala si (aceleasi 2) pe pagina clinicii. Pozele au facut ocolul internetului.

Simpatia generata de un caz de genul asta e imensa. Judecand doar dupa numarul imens de comentarii de la postarea clinicii si vezi cat de multe cazuri exista la nivel mondial de mame care sunt diagnosticate cu cancer fix cand sunt insarcinate.

Postarea (si pagina fotografului) initiala a disparut, in schimb. Se pare ca facebook-ul a dat-o jos.

Problema de intimitate nu prea cred ca este – clinica cu pricina pare sa share-uiasca poze cu cliente in mod regulat. Fiind SUA, nu cred ca isi permite cineva sa faca asta fara sa ceara acordul persoanei. Oricum, prin mediatizarea pozelor intiale, acum toata planeta a “auzit” de acest caz, deci nu ai ce sa mai salvezi la intimitate.

Problema de nuditate deranjanta nu ar trebui sa fie – e o femeie care se bucura de un act extrem de natural: alaptarea unui copil. Oricum, nu inteleg de ce ar fi deranjant asa ceva si nu ar fi deranjanta o coperta de Sports Illustrated (de ex.), care arata mai multa piele decat pozele astea.

 

N-am o problema cu existenta facebook-ului. Ar fi o ipocrizie din partea mea – in conditiile in care din news feed-ul lui iau o gramada de informatii utile si multe linkuri catre site-uri de stiri care ma intereseaza. Inteleg necesitatea existentei unor reguli (pentru a proteja intimitatea si a nu incuraja comportamente periculoase sau criminale si cate si mai cate).

Dar mi se pare enervant faptul ca pozele cu mamele care alapteaza sunt de multe ori banate pe facebook (google “facebook takes down nursing mother pictures“) – dar orice starleta poate posta poze seminud fara nici o problema de “innapropriatedeness”.

Pana si jurnalele de medicina pe care le mai urmaresc (NEJM, JAMA) se tot plang ca nu pot pune poze din cazuri clinice – pentru ca “ar viola politicile facebook“, desi pacientii cu pricina tot timpul isi dau acordul pentru publicarea pozelor lor.

 

P.S. Fiind curios, am cautat mai multe informatii despre chimioterapie (si alte tratamente oncologice) in cursul sarcinii. Am gasit 2 studii mai noi free (e adevarat, nu din jurnalele cele mai bune) aici si aici.

Din cate inteleg eu, chimioterapia e exclusa in primul semestru al sarcinii si partial permisa (dupa evaluarea raportului risc/beneficii) pentru anumite clase de medicamente in urmatoarele semestre, pana cu ceva timp inainte de nastere. Radioterapia este exclusa aproape total (mai ales in primul semestru). Interventiile chirurgicale nu par sa creasca riscurile pentru fat (sau mama) – cel putin nu daca sunt facute de un medic experimentat.

Tratamentele adjuvante (antiemetice, antalgice, antiinflamatoare si chiar medicamente mai speciale, cum ar fi GCSF) sunt relativ sigure in semestrele 2 si 3. Desigur, exista un raport risc/beneficii si aici…

Ca imagistica, ecografia este baza, IRM-ul este utilizat (cu anumite retineri si nu e recomandat in semestrul 1), PET-CT-ul si radiografiile sunt interzise si CT-ul ar fi utilizabil doar in cazuri de extrema urgenta si cu respectarea anumitor protocoale.

Ambasada SUA la Bucuresti angajeaza o Asistenta Medicala. Cati bani ofera?

6471 lei brut/luna (maxim?) pentru un localnic cu diploma de AM (care indeplineste cerintele lor). Scrie negru pe alb in anuntul lor de angajare.

Salariul net ar fi 4539 lei. Nu inteleg de ce aplica si angajatorii romani transparenta asta la angajare. In spatele frazelor goale de genul “salariu motivant” se ascund intotdeauna niste salarii de mizerie (cu exceptia anumitor domenii). SI atunci cand ceri tu prea mult, tu esti considerat tampit.

Anuntul mai e valabil pana pe 29 aprilie 2015.

In afara de diploma unei scoli care poate fi echivalata cu una din SUA care te “face” Registered Nurse, fluenta in limba engleza (si romana 🙂 ) si 2 ani de experienta mai cer (sau prefera) ceva: experienta in urgente (“trauma management”), certificare actualizata in prim-ajutor (presupun ca ar fi cursuri de BLS/ALS, ce fac Crucea Rosie sau serviciile de ambulanta – sau anumite spitale) SI “experienta in educatie in cel putin 3 din urmatoarele activitati care promoveaza sanatatea“: lasarea de fumat, scaderea in greutate, prim-ajutor, managementul diabetului, prevenirea infectiei cu HIV, dependenta de alcool/droguri si cate si mai cate.

Asta nu e tot. Mai e nevoie de familiaritate cu “American nursing standards of care”. Hahaha. Pluuus: “Must have up-to-date nursing science and technology understanding, including the concepts of evidence-based practice… Must be able to administer adult and pediatric immunization program according to current CDC standards. A good working knowledge or experience of current health promotion recommendations in the U.S. population is desired. Experience in management and procurement of expendable medical supplies and equipment for ambulatory care clinic is preferred. Must be able to manage a small laboratory and perform all tests and quality checks. Strong math skills.”

Unul dintre cele mai des intalnite lucruri in spitale este numarul imens de asistente medicale de la noi care nu cred in vaccinare, nu stiu s-o explice sau sunt de-a dreptul anti-vaccinare, bazandu-se pe informatii… luate de pe la cate un absolvent al facultatii google.

Sunt curios cate asistente medicale din Bucuresti indeplinesc toate conditiile astea. Adica am intalnit asistente care vorbesc engleza foarte bine, ar avea experienta samd, dar nu prea le-am vazut intr-un rol educativ in oricare din activitatile alea de promovare a sanatatii. Pentru ca nu prea exista obiceiul la noi (din pacate) ca asistenta medicala sa faca asta.

Bine, la noi… romanul (inclusiv anumite asistente medicale) se “educa” pe teme medicale de pe surse dubioase de pe internet, de la Olivia Steer, despremamici.ro si alte site-uri de real succes (si 0 cunostinte medicale bazate pe stiinta sau dovezi).

Dispozitive care ajuta la ridicarea/miscarea pacientului

Am vazut un filmulet pe facebook. NU l-am gasit si pe youtube, dar am gasit altul mai clar (pentru ca prezinta mai multe ipostaze):

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine deja ma doare spatele de la ridicat pacientii prin spitale. E adevarat, am (sunt diagnosticat cu IRM si toate cele) si o degenerare a discurilor intravertebrale lombare, deci nu trebuie sa ridic prea multi pacienti ca sa ma ia durerile de spate.

Ei bine, cand vad un filmulet de genul asta, imi sticlesc ochii. 🙂

Imi povesteau niste colege care au fost la un schimb de experienta in Danemarca ce usor mutau pacientii de colo-colo pe acolo (in locul unde au fost ele, cel putin), folosindu-se de sisteme de scripeti care cereau un consum minim de energie din partea asistentului medical (sau al pacientului).

E adevarat, intre timp am mai vazut eu mai multe sectii de spital, am vazut si paturi mai moderne, cu manere de care se poate prinde pacientul. Dar pentru mutatul din pat in scaun cu rotile… in mare, te bazezi pe spatele tau (si pe cea a unor eventuali colegi – daca exista).

So, un dispozitiv de genul asta ar fi foarte util, mai ales in locuri unde pacientii sunt semi-cooperanti (azile de batrani, sectii care nu presupun monitorizare intensiva / pacienti imobilizati). Implica si pacientul (ceea ce e aproape intotdeauna bine pentru el) si salveaza un pic coloana si-asa obosita a personalului medical.

Atata doar ca m-a pus dracul sa caut si preturi.

Dispozitivul din filmulet costa intre 1330 si 1600 de dolari (in SUA) si 780 lire (UK).

De ce trebuie sa coste 2 roti, un schelet de metal, o bucata de plastic, cateva suruburi (care erau cu probleme la un model mai vechi) si o bara turnata intr-o anumita forma… 1500 de dolari?

Asta in conditiile in care un pat modern de spital costa sub 9.000$ (la o cautare simpla – sunt sigur ca un spital poate obtine un pret mai bun). Cum poate costa un dispozitiv util DAR EXTREM DE SIMPLU cam cat 1/6 (sau mai mult) dintr-un pat de ICU?

Ma rog, dispozitivul in sine poate economisi foarte mult in costurile cu sanatatea personalului medical.

So, am cautat alte dispozitive si preturi pentru ele. Deloc surprinzator, sunt greu de gasit preturi, producatorii si distribuitorii europeni inghesuindu-se sa ofere detalii cat mai multe, dar nu prea ofera preturile.

Cu chiu, cu vai, trecand prin site-uri din Danemarca, Belgia si Olanda, am ajuns la un distribuitor din Elvetia. Cu 4 produse similare cu cel din filmulet si cu preturi pe site. Preturi mai “umane”, sa zicem: 563/680/740/1150 franci elvetieni pentru urmatoarele produse:

Bine, sa nu uitam ca exista si cadrul de metal, care face cam acelasi lucru dar nu arata asa modern. SI costa 30$ la chinezi.

Sau exista chinezarii electrice, care ofera functionalitati multiple (dar si multe componente care se pot strica sau rani pe cineva) dar fac, in mare, acelasi lucru – sit-to-stand pentru pacient. Si costa 490-650$.

Imagini spectaculoase de la eruptia vulcanului din Chile

Pentru cine nu a citit vreo stire pana acum – un vulcan care n-a mai erupt de 43 de  ani tocmai a erupt in Chile.

Oricat de periculos este acest eveniment – si de pierderile si durerea cauzate, trebuie sa recunosc ca privelistea este grandioasa – si te face sa te gandesti (din nou) la cat de insignifianti suntem fata de fortele naturii.

Drepturi imagini: Afp Images, Getty Images si multi altii.

Experiente de la interviuri

Cine imi citeste blogul de ceva timp stie ca n-am mai cautat activ un job (cel putin nu in domeniul meu actual de activitate – publicitate/grafica pe calculator) de cand am inceput scoala. Am fost la 3 seturi de interviuri si un interviu simplu in ultimii 3 ani. Au fost pentru joburi pentru care imi depusesem candidatura inainte de-a incepe scoala (mi s-a raspuns dupa 6 luni – tare, nu?) sau pentru niste joburi pentru care am fost “recomandat” de o cautare pe bestjobs. Intr-un caz am renuntat eu chiar inainte de-a semna (desi as fi castigat mult mai bine ca la actualul loc de munca, dar ar fi fost imposibil sa ajung la scoala/practica), in celelalte 3* nu am ajuns pana la punctul in care sa mi se faca o oferta (deci nu eram ceea ce cautau). Dar am ceva ani de experienta in cautatul unui loc de munca.

De cateva luni, firma la care inca mai lucrez cauta un grafician. Cu anunturi pe site-urile “de specialitate” si pe cele standard de intermediere de joburi.

Cea mai tare experienta in domeniul asta am avut-o acum 8 ani, cand, la fostul meu loc de munca, ajunsesem intr-o pozitie de de Head Graphic Designer, pentru ca plecasera ultimii doi oameni care ocupasera acest post. In 12 luni, firma angajase 6 graficieni. Ah, anii 2006-2007, cand un grafician era la fel de bine platit ca un programator (si cam la fel de cautat ca cei din urma in ziua de azi) si pleca lumea des la “salariu mai bun“. Un tip ne-a vazut anunturile care tot apareau pe portalurile de joburi. Si-a depus candidatura la un anunt al nostru, numai ca sa ne scrie in scrisoarea de intentie ca “Fratilor, tot vad ca puneti anunturi pe aici. Eu, unul, n-as lucra pentru voi, pentru ca pare ca pleaca lumea pe capete de acolo. Sigur e ceva in neregula. Faceti voi ceva gresit sau pur si simplu aveti nevoie de asa multi oameni? Dupa cifra de afaceri si numarul de clienti, nu pare sa fie cazul al doilea“. Isi facuse temele, stransese informatii. Avea si experienta necesara (din cv). L-am chemat la interviu, macar sa vedem cine a avut curajul sa trimita mesajul ala (si sa il angajam daca era salariul pe placul lui). N-a vrut sa vina. 🙂

Detasarea de realitate a multor oameni care vor sa lucreze/lucreaza in domeniul asta in 2015 e de-a dreptul stupefianta.

Avem nenumarati oameni care isi depun candidatura robotic. La zeci, sute de joburi, nu conteaza ca nu indeplinesc nici o conditie din anunt. De astia nu scapi, orice ai face. Singura problema e ca ei “strica jucaria” pentru toata lumea. Una e sa ai cateva sute de cv-uri de privit pentru a alege 4-5 si alta e sa ai cateva zeci. Eu cred ca e mult mai usor pentru un candidat pregatit sa fie ignorat asa, daca se nimereste cv-ul lui sa fie privit dupa inca 100 de cv-uri ale unor oameni care isi trec la experienta relevanta “am facut un site la scoala” si “am tinut pagina de facebook a lu’ vecinu’ de la 3 care are o firma de internet prin cablu“.

Avem apoi oameni care au ceva experienta, dar nu chiar relevanta pentru ce se cere. Noi cautam un grafician cu experienta in print si outdoor, vin unii cu experienta in web-design si social media (astazi, adiministrarea unui cont de facebook pentru un client este considerata de unii “graphic design“, aparent). Ok, nu e mare lucru. Photoshopul e acelasi pentru toata lumea. Daca stii Illustrator stii sau inveti usor si InDesign. Dar in durerea mea, cum sa ceri cu 1-2 ani de experienta banala 4000 – 5000 lei net pe luna? Asta in conditiile in care NU prea se mai ofera salariile astea pe nicaieri pentru un grafician-si-atat (un combo de art director – grafician poate primi asa ceva, dar la firme mari, cu venituri mari, si omul ala de regula chiar e meserias, care iti face oricand 2-3 propuneri pentru orice, cu un brief minim).

Dupa aia avem oamenii care au experienta multa in spate, dar vor prea multi bani pentru realitatea pietei si a firmei unde vin. Am avut un nene care avea 17 ani de experienta in publishing si web-design. Vroia 4700 lei, desi el lucra acum la un trust media care e falimentar de cateva luni bune si se tot zvoneste ca nu isi plateste angajatii. Oricum, nu avea experienta in domeniul cerut, dar hei, daca el avea experienta, vroia bani multi. Ce conteaza ca vine la o firma de apartament care e evident ca nu are 100 de clienti cu bugete grase.

Avem unii cu cerinte salariale fantasmagorice. Un tip cu cateva chestii “publicate pe deviantart”, cu cateva poze prelucrate pentru un afacerist de facebook, care cumpara haine din strainezia si le vindea pe o pagina de facebook… vroia 1500 euro net. Nici un euro mai putin. Avea (hai sa zicem) maxim 2 ani de “experienta” – ca vechime nu se putea numi.

Apoi avem oameni care nu vin la interviuri. Sunt sunati, zic ca vin la ora programata, apoi nu mai auzi nimic de ei si nici macar nu dau un sms sau un telefon de scuze minime. Acuma… eu intotdeauna intarzii. La interviuri ajung la limita, de regula. Deci ii inteleg pe cei care intarzie un minim (5-15 minute) si se scuza cat de cat. Desi unii oameni sunt foarte stricti in privinta asta. Dar nu exista scuze pentru intarzieri de 30 de minute pe care nici nu te obosesti sa le anunti.

Avem si oameni care chiar nu au facut mai nimic pana acum, nu au experienta reala, dar chiar par creativi, si se obosesc sa-si faca un cv si o scrisoare de intentie iesite din comun. Dar se blocheaza la interviu sau pur si simplu nu vrea nimeni sa le dea o sansa. Astia sufera cel mai mult din cauza celor de mai sus si a unei gandiri un pic invechite a multora, care spune ca n-are sens sa cresti pe cineva pe care trebuie sa-l si platesti in perioada in care se acomodeaza. De parca toata lumea s-a nascut direct cu experienta de 1-2 ani sub centura. Ca sa se inteleaga – nu am nici un cuvant de spus in procesul de recrutare de aici.

Avem si reversul medaliei. Am exemplul firmei unde lucreaza o cunoscuta, care a dat fix un anunt cu “cautam grafician”, dar nu a angajat pe nimeni. Au primit o gramada de cv-uri, unii pareau chiar meseriasi din ce am auzit, unii vroiau prea putini bani (in opinia mea). Patronul firmei s-a razgandit, n-a mai angajat pe nimeni, a preferat sa lucreze cateodata cu cate “un baiat” freelancer si cu asta basta. Nu tu e-mailuri, nu tu nimic. Cea mai enervanta respingere – cea in care nu stii de ce ai fost respins.

Sotia mea a fost chemata la un interviu acum cativa ani de cineva care i-a spus la final “eu nu te angajez, puteam sa iti spuna asta de la inceput, dar mi-a vorbit X frumos de tine si vroiam sa te cunosc. Mie imi place sa fac cunostinta cu oameni, de asta te-am chemat, dar chiar nu angajam pe nimeni acum“. Cat de tampit sa fii sa pui pe cineva pe drumuri, sa ii rapesti 30 de minute din viata in care sa se forteze sa para cat mai interesant, deschis, profesionist – si apoi sa-i zici ca tu nu vroiai pe nimeni.

Cel mai neplacut episod pentru mine a fost cand am fost la un interviu la RCS-RDS acum vreo 4 ani si am fost pus sa astept intr-o incapere care comunica direct cu camera unde o contracandidata tocmai era intervievata (cu usa deschisa). Lucrase la o firmulita, facuse cateva website-uri intr-un CMS, terminase facultatea de aproape 2 ani, simtea ca se va incadra in colectivul firmei. Cerea 1200 lei. Ce sa mai zic dupa asta? Ce sens mai avea sa mai zic ceva la interviu daca altii acceptau sa lucreze pe 2 lei aici? Nici nu s-au obosit sa imi dea un e-mail sa ma anunte ca au angajat pe altcineva.

Am fost la mai multe interviuri in care veneau cate 2-3-4 persoane, dar toata discutia se purta cu 1 singur om, un mic sefulet. Sefulet care se inconjura cu HR-isti, oameni de la marketing samd, dar pana la urma doar el/ea lua decizia si trebuia sa port discutia cu el. Stiu ca unii vor sa vada cum iti distribui atentia si cum ii implici pe toti in discutie – dar cand vorbim de un post de grafician care nu interactioneaza aproape niciodata cu clientii fata-in-fata, acest test este de o idiotenie rara. Plus ca… daca ma vad in fata unuia care nu face nimic altceva decat sa stea cu ochii in telefon sau o agenda si nu scrie nimic, apai, sa ma ierti, dar de ce ti-as acorda atentia pe care tu nu mi-o acorzi? Chiar nu aveau ceva mai bun de facut acei oameni decat sa piarda vremea intr-o incapere sterila 30 minute – 1 ora?

Acum 3 ierni am fost la un interviu la Microsoft. Interviul de limba germana l-am dat cu o domnisoara care tot timpul discutiei noastre raspundea la e-mailuri. Ok, era ocupata, poate ea considera ca e multitasking, dar era de o nesimtire aparte faptul ca se concentra pe e-mailurile ei si nu pe discutia noastra. Din punctul meu de vedere, ma desconsidera din start, eram insignifiant in ochii ei – desi tot insista pe prietenia din cadrul colectivului si valoarea pusa pe om si alte prostii din astea de corporatie pe care le cred doar cei de la HR si cei din pozitiile sus-puse.

Alt interviu, alta corporatie: prima parte a fost cu un HR-ist. Dupa ce m-a intrebat ce stiu eu despre corporatia cu pricina, eu i-am povestit istoria ei in Romania si in Europa si cifra de afaceri si pozitionare pe piata (“imi facusem temele”), el se apuca sa imi repovesteasca fix ce i-am spus eu. Doar placa aia o stia. Totul pentru un post de grafician, nu ma angaja nimeni ca marketing manager sau mai stiu eu ce. Mi se pare de bun-simt sa ai o idee despre firma la care mergi, dar detalii administrative sau de structura organizationala ar fi utile de la un pozitie in sus. Nu inteleg obsesia asta perpetuata de americani cu “trebuie sa-i cunosti numele CEO-ului tau” cand lucrezi intr-o corporatie. Nu e ca si cum tu poti sa comunici direct cu el sau te va ajuta vreodata cu ceva aceasta informatie. Scopul tau e sa-ti faci treaba, nu sa iti incarci memoria cu oameni care se invart in cu totul alte straturi ca tine.

Cel mai amuzant interviu pentru un job a fost unul la care am fost chemat spunandu-mi-se “Avem un proiect care imbina grafica cu web-design-ul. Te-ar interesa sa discutam legat de o colaborare?” (inca pastrez e-mailul), fara sa fi trimis cv-ul meu vreodata la acea firma si fara sa mi se arate cv-ul meu (pe care sustineau ca il au “dintr-o baza de date”). M-am dus, am aflat ca, de fapt, proiectul era bazat pe programare si 0 web-design si grafica, dar persoana cu pricina habar-n-avea sa imi explice asta. Dupa 30 de minute pierdute cu ea n-am inteles nimic din ce vroia de la mine. Am avut apoi un mini-interviu cu omul “de la tehnic” care mi-a explicat totul in 5 minute. Cand a auzit cati bani as dori, a bulbucat femeia ochii de parca i-as fi cerut 1000 de euro pe luna pentru 1 ora de munca efectiva (nu, nu i-am cerut 1000 de euro, ci semnificativ mai putin – desi un programator i-ar fi cerut mai mult pentru ce vroiau ei). Evident ca nu s-au obosit sa-mi dea un amarat de e-mail sa-mi spuna “am gasit pe altcineva” si eu n-am intrebat. Era inutil.

Peste 4 luni va trebui sa-mi gasesc un job intr-un nou domeniu. Deja ma apuca durerea de cap cand ma gandesc la proces.

• Aici am o poveste interesanta. Nu am vrut sa ma duc la firma cu pricina, mai fusesem intr-un proces de recrutare la ei cu 2 ani in urma experientei asteia si am fost tinut la ultimul interviu pentru 1 ora intr-o sala de conferinte, fara sa mi se spuna absolut nimic “cat mai dureaza asteptarea”, “de ce astept” sau sa mi se ofere o minima scuza. Un fost coleg a fost angajat la aceeasi firma (in acelasi proces de recrutare, cand, la final, el a stat cu stoicism pana s-a indurat Marele Sef al firmei sa vina la intalnire si sa-i ofere contractul spre semnare), dupa cativa ani a promovat, m-a chemat EL la interviu. Atata doar ca o alta angajata in departamentul de marketing al firmei si-a chemat la randul ei un fost coleg la interviu. Ramasesem 4 oameni pe lista finala, eu cerusem mai putin decat protejatul ei. N-am mai auzit nimic de la nimeni de la firma cu pricina pentru 1 luna.

Doar dupa ce l-am sunat eu pe cel care ma chemase am aflat ca femeia cu pricina fusese data afara pentru ca se aflase ca lucra in continuare si pentru fostul ei loc de munca (o agentie de publicitate) si ca din pozitia in care era mijlocise oferirea unor mici contracte firmei cu pricina. Drept urmare, pentru postul liber a fost ales cel care a cerut cel mai mic salariu (care avea doar 1 an vechime si cerea cam 60% din cat am cerut eu) – iar fostul meu coleg n-a insistat pentru mine (probabil de frica sa nu fie acuzat si el de favoritism). De atunci vad rosu in fata ochilor cand aud numele firmei sau numele CEO-ului polonez.

Asta pentru cine crede ca doar la stat in Romania se angajeaza pe Pile, Cunostinte si Relatii sau ca spaga inseamna doar “plic bagat in buzunarul unui angajat al Statului“. Si da, realizez ca si eu am ajuns la interviu printr-un fel de cunoștință, dar tot ce a facut fostul coleg a fost sa imi spuna sa imi depun candidatura, nu a influentat cu nimic procesul de recrutare.

The mother of all spoilers (Game of Thrones edition)

Vazut pe un zid de pe Bd. Dacia, langa intersectia cu Calea Victoriei (daca te uiti la serial si nu ai citit cartile, ar fi bine sa nu te uiti mai jos, ca sa nu-ti strici sfarsitul sezonului):

 
 
 
 

 

Oricum, la cum adapteaza cartile producatorii serialului, e posibil sa nu se intample asta. Si, ca sa fim precisi, nici in carte nu e aratat mort (ar fi si greu, fiind ultimul capitol).

Exista si despartire de o banca in care clientului ii pare rau :)

Zilele astea mi-am inchis contul la Millenium Bank. Din motive de economie de bani si timp, devenise inutil sa am conturi la 2 banci (si 2 carduri, 2 seturi de comisioane etc.).

Nu sunt genul care isi retrage tot salariul de pe card la salariu, ba din contra, imi convenea sa il tin acolo si sa folosesc cardul la cumparaturi. Cat timp am avut cont la Millenium, am fost destul de multumit de relatia si cu banca in sine (transparenta in comisioane si comunicare) si cu angajatii ei (cel putin cei de la sucursala unde am avut eu contul deschis). Pana si serviciul cam butucanos de web-banking era ok. Au fost cumparati de OTP, dar parca nu s-au schimbat multe lucruri in rau (sau in bine). Au bagat ei niste comisioane suplimentare in ultimele 15 luni, dar, per total, in tot timpul in care am avut cont la ei, banca mi-a dat mult mai multi bani decat i-am lasat eu in comisioane. Poate si din cauza asta au tot inregistrat pierderi si au fost vanduti cu greu… nu erau suficient de rechini intr-o mare dominata de rechini hulpavi.

Oricum, ideea e ca a fost prima data in viata mea cand mi-am inchis un cont la o banca cu parere de rau.

De ce nu-mi plac mie bancile? Pentru ca ofera prea putin sau cer prea multe pentru banii mei.

Eu nu ma imprumut. Sunt mai degraba deponent. Fara banii mei si ai celor ca mine, bancile nu ar putea exista – chit ca n-ar putea face profit fara a revinde banii din depozitele noastre celor care VOR SA SE IMPRUMUTE. Dar, in goana de-a atrage fraieri-carora-sa-le-dea-credite, bancile îi trateaza fix pe cei ca mine ca insignifianti.

Primul meu cont a fost la BCR.

Ni le-au deschis cei de la ASE fara sa ne intrebe si ne-au chemat pe toti studentii la facultate sa ne dea cardurile. S-au format ditamai cozile (biroul care le elibera avea program foarte scurt). Puteam refuza sa le primim, dar trebuia sa stam la aceeasi coada ca sa semnam ca nu le vrem. Cum aveam bursa si chiar vroiam sa o primesc, l-am luat, chit ca ma enerva faptul ca trebuia sa ii las bancii peste 50.000 lei vechi (5 lei) in comisioane lunare /de retragere din milionul care insemna bursa lunara de pe vremea aia. Casieria ASE-ului avea un program oribil, macar asa aveam acces la bani oricand.

Dupa cativa ani am aflat ca nenumarati colegi care nu si-au inchis conturile pentru cardurile astea pe care nu le-au cerut au fost marcati drept rau-platnici pentru comisioane de administrare neplatite, stranse pentru niste conturi nefolosite.

Al doilea cont a fost la Bancpost.

Primul meu loc de munca, Flamingo Computers, nu vroia sa plateasca salariile in mana. Cele de pe cartea de munca, din cauza ca toata lumea (din sediul central, cel putin) primea o mica suma in plic. In cazul meu, la salariul minim pe economie de pe cartea de munca (2 milioane 700 mii lei) se adaugau 200 mii de lei. Cand am plecat de la ei (n-am rezistat mult) cardul a trebuit sa li-l inapoiez – desi contul era deschis pe numele meu. Pana in ziua de azi nu stiu sigur daca mai exist in evidenta bancii cu pricina.

Al treilea cont a fost la Piraeus Bank.

Al treilea meu angajator avea ceva intelegere cu o ruda care lucra la o sucursala a lor, s-a oferit sa ne deschida conturi si ne-a promis ca ne va da salariul la timp daca acceptam asta (intarzia tot timpul cate 2-5 zile, gasind tot felul de scuze). Dupa ce ne-am facut conturi, am descoperit cu neplacere ca salariile intarziau la fel de mult, doar ca de data asta “era vina bancii”. Si de astia am scapat repede, cand am plecat de la locul ala de munca.

Pentru o vreme am avut un cont si la BRD.

Pe astia i-am urat cu pasiune. Au fost cei care mi-au promis ca imi rezolva cel mai repede deschiderea contului + eliberarea cardului si a pinului pentur un PFA. Deh, alte vremuri acum vreo 7 ani, trebuia sa alergi tu pe la banci ca sa iti deschida un cont. Pe langa faptul ca aveau cele mai mari comisioane pentru contul lor amarat si nu ofereau absolut nici un beneficiu pentru faptul ca imi intrau banii la ei, cand mi-am inchis contul m-au taxat de mi-a iesit pe nas. Mi-au cerut comisionul anual de administrare pentru anul urmator pentru ca am venit la ei sa inchid contul in ziua in care pornea urmatorul an. Abia dupa ce l-am platit mi-au acceptat cererea de inchidere cont. Atata doar ca ma trezesc peste vreo 20 de zile cu un telefon de la ei “aveti un sold creditor la noi, trebuie sa veniti sa ne mai platiti vreo 30 de lei”. Aparent, in momentul in care venisem la ei nu aparea un comision in sistem – care a aparut dupa cateva zile, cand a trecut luna, ceea ce a insemnat ca vroiau sa le platesc si comisonul pentru urmatoarea luna.

Ma rog, sumele erau mici, dar m-a enervat absurditatea situatiei. Pe langa faptul ca in tot timpul cat am avut cont la ei nu am castigat nimic din asta (doar le-am platit comisioane), pe langa faptul ca imi cereau comisionul de administrare anuala (vreo 60 lei) pentru 1 zi in plus de posesie a cardului si contului, desi mi-au spus cand am semnat pentru inchiderea contului ca “da, nu mai apare nimic in sistem, o sa va inchidem contul”, acum ma sunau ca mai vor bani. Pe care trebuia sa ii depun personal la sucursala aceea, IN NICI UN CAZ la alta sucursala, care ar fi mai aproape de mine. M-am certat cu angajat dupa angajat la telefon pana am ajuns la directoarea sucursalei. Care mi-a zis ca va plati angajata care mi-a inchis contul comisionul cu pricina. Asta m-a enervat si mai tare. Pentru ca, in ochii mei, angajata cu pricina n-avea nici o vina, pana la urma am mers sa le platesc banii. Dar mi-am jurat ca nu mai calc in viata mea in banca lor nenorocita. Si ca o sa ii spun oricui ma va intreba ca NU MERITA SA AI CONT LA BRD. O promisiune pe care mi-am tinut-o.

Am mai avut un cont la Raiffeisen, pentru un depozit, a carui dobanda n-a meritat drumurile pana la sucursala cu pricina, bataia de cap si nervii pentru deschidere si inchidere cont.

La fel, acum cateva ierni am avut un depozit (pentru care m-am pricopsit cu cont si card) si la Alpha Bank. Dobanda abia ca a depasit comisioanele de administrare, dar gasisem eu o sucursala pierduta pe undeva si ma gandeam ca o sa am sanse mari la un concurs al bancii la care participau toate depozitele nou-deschise, concurs in care fiecare sucursala avea un anumit fond de castiguri. Mare tampenie din partea mea. Ma rog, era in decembrie, aveam timp prea mult la dispozitie, m-am gandit eu ca nu particip niciodata la concursuri si hai s-o fac atunci. Din nou, bataia de cap cu drumurile pentru deschidere/inchidere cont + interactiunea cu niste angajati enervanti n-a meritat.

Degeaba investec bancile bani in reclame tampite, in care incearca ei sa isi prezinte clientii drept fericiti si empowered de relatia cu banca lor de incredere. Cand sucursalele lor sunt pline de prea multi angajati habarnisti, care-si fac treaba de prea multe ori in bataie de joc si cand banca nu face nimic altceva decat sa-ti ia prea multi bani ca sa-ti tina banii tai in semi-siguranta, fara sa ofere nimic in schimb problema de imagine n-o s-o rezolve niciodata cu publicitate.

Valve artificiale cardiace – un semi-esec si un semi-succes al bioingineriei

Ideea pentru articol mi-a venit de la 2 poze cu 2 valve artificiale, pozate in inimile unor cadavre. Si de la curiozitatea starnita de faptul ca valva din prima poza a fost un real succes, urmat de un scandal rasunator.

Valva Shiley inchisa.

Valva Starr-Edwards

• Valva concavo-convexa  Björk–Shiley

Valva Björk–Shiley este formata dintr-un disc acoperit cu carbon, introdus intr-o structura de metal. Discul (la prima varianta, cea cu probleme) era tinut in loc de 2 structuri cu cate 2 “picioruse” sudate pe inelul-structura, care tineau discul intre ele si ii permiteau o deschidere maxima intre 60 si 70 de grade. Structura metalica era facuta dintr-un aliaj de cobalt, crom, tungsten si nichel, considerat extrem de rezistent. Felul in care era construita scadea numarul de hematii distruse de compresia sangelui pe valva (o problema cu valvele artificiale cardiace).

Varianta modernizata este turnata dintr-o bucata, pentru a elimina problema picioruselor sudate care, dupa multa uzura, eliberau bucati microscopice in circulatie – ceea ce putea duce la moarte (embolism sau oprirea debitului de sange din inima – in caz de avarie completa a valvei).

Aceasta valva a fost considerata revolutionara si extrem de sigura (din cauza aliajului folosit), fiind implantata in 7 ani (1979 – 1986) de peste 82.000 de ori in lume, 25.000 ori doar in SUA. Au existat aproximativ 619 de cazuri de fracturare a picioruselor modelului initial, cu aproximativ 2 treimi rezultand in moartea pacientilor.

Radiografie cu Valva cu discul plecat “la plimbare” si cu structura de iesire distrusa complet.

Cauza defectarii dezastruoase a acestor valve a fost fracturarea picioruselor din structura de iesire a valvei. Din cauza fortei mai mari exercitate asupra structurii de iesire (cea “de jos”) fata de forta exercitata asupra structurii de intrare (cea “de sus”), se pare ca se depasea limita de rezistenta a materialului, ceea ce cauza fractura indusa de “oboseala” materialului. In afara de riscul de embolism (din cauza punerii in circulatie a unor particule microscopice de aliaj), distrugerea totala a ambelor picioruse cauza avaria completa a valvei, urmata de moarte cu cauza cardiaca, daca pacientul nu era monitorizat 24/24 h si operat de urgenta.

Se pare ca in testarile care au precedat procesul de aprobare de FDA, producatorii au detectat aceste fracturari ale componentelor valvei, dar au garantat ca era vorba doar de niste evenimente extreme, cu probabilitate infima de a se petrece. FDA a aprobat valva bazandu-se pe o monitorizare continua a companieie a oricaror probleme aparute (pe “onoarea” companiei).

Ca sa fie totul “perfect”, Pfizer, care a cumparat compania producatoare, a insistat pe anumite intelegeri pe baza secretului industrial si medical, care a restrictionat eliberarea de informatii catre FDA si doctori – ceea ce a permis instalarea de alte valve cu probleme.

Daca un conspirationist anti-corporatist citeste asta, e clar ca primeste apa la moara la teoria “corporatiile farmaceutice/bio-medicale vor doar sa ne ia banii”.

Procesele impotriva Pfizer s-au tot strans, finalizandu-se cu o intelegere in afara curtii de judecata, in care producatorii s-au oferit sa inlocuiasca modelele vechi cu unele mai noi – care nu au avut nici un caz de esec raportat (la momentul terminarii proceselor, la inceputul anilor ’90) si au format un proces detaliat de informare a personalului medical si al pacientilor in privinta riscurilor si avantajelor (anumite loturi si anumite modele erau mai periculoase decat celelalte) inlocuirii/pastrarii valvelor.

• Valva bila-in-cusca Starr-Edwards

A fost prima valva artificiala folosita cu succes clinic in inlocuirea valvelor mitrala si aortica, introdusa in anii ’60.

Era formata dintr-o structura de sutura din Teflon (da, ca ala din tigai 🙂 ) si un material din polipropilena, care tinea o structura ca o cusca din 3 sau 4 picioruse indoite dintr-un aliaj de cobalt si cromiu, in care se tot “plimba” (in functie de presiune) o bila din silicon si cauciur impreganta cu sulfat de bariu (pentru radioopacitate).

Principiul de functionare era foarte simplu: in functie de directia de curgere a sangelui si de presiunea (pozitiva/negativa) din camera inimii/aorta, bila va fi impinsa din pozitia de relaxare pana la marginea custii si apoi isi va reveni. Atata timp cat inima “functioneaza” corect, procesul este foarte intuitiv.

Intr-o valva naturala, sangele curge direct prin centrul valvei. Cu o asemenea valva, nu exista acest tip de flux “central” al sangelui, inima trebuie sa lucreze mai mult pentru a impinge sangele pe langa bila. Desi in principiu pare o solutie buna, de fapt producea probleme nedorite. Principala era distrugerea celulelor sanguine din cauza coliziunii cu bila si structura custii.

Alte probleme ar fi: incompetenta valvei in timp, ca urmare a depunerii de lipide pe bila, urmata sau nu de tromobza, staza sanguina (din cauza diferentei de presiune anormala creata de designul valvei) putea duce la formarea de trombi (cheaguri de sange) si cresterea de tesut fibros in jurul valvei – care conducea la randul sau la functionarea incorecta a valvei, distrugerea partiala a endocardului (peretilor interni ai inimii) din cauza pozitionarii valvei si chiar distrugerea (fracturarea) partiala a bilei, urmata de embolism sistemic (si posibila moarte).

Caz 1, din IC-VTS: pacienta care a supravietuit 31 de ani cu o valva din asta (si i-a fost inlocuita profilactic, pentru ca avea si alte comorbiditati la momentul internarii). Cum arata valva dupa atata timp (se vad microfracturi pe bila):

Din NEJM :  Pacienta cu 2 valve Starr-Edwards (mitala si aortica, ca urmare a valvulopatiilor cauzate de RAA) care a supravietuit bine-mersi cu valvele 38 ani. 38 de ani!

Informatii despre proces pe nytimes si intr-un curs de biomedicina despre implanturi cu probleme a Universitatii Brown. Alta sursa.

Drepturi imagine: Mia-Jane Harris, in seria Your Corpse is Beautiful.

PS. Sa fiu clar: valvele cardiace artificiale reprezinta un mare succes in tratamentul valvulopatiilor si ultimele rezultate in domeniu sunt de-a dreptul stiintifico-fantastice. Eu doar am prezentat 2 cazuri “din istorie”. Pe rjmatthewsmd.com am gasit un articol interesant si succint despre istoria valvelor cardiace, cu imagini:

Bucurestiul insorit, dar innorat

Parca e Berlin si nu alta.

Casa bantuita? 🙂

Cine are o poveste asemanatoare cu montarea primului cateter Foley? :)

Am povestit si eu la un moment dat despre a 3-a mea montare de cateter.

“Calambur” cu placinte

Sotia mi-a facut un nutella-cheesecake si eu am mancat primele portii cum stiu eu mai bine: ca un copil mic. Mandru de rezultat (ca orice copil), l-am pozat. In aceeasi zi, s-a nimerit sa vad o poza pe facebook, un pun vizual  cu o placinta, referinta la o diagrama Venn. Cum neuronii mei aveau prea multa glucoza la dispozitie in momentul ala, m-am apucat sa caut alte poze cu placinte-calambur*. Am deschis cutia pandorei. * Habar-n-am cum altfel as putea traduce pun.

De ce nu trebuie sa te bucuri niciodata prea devreme

Am verificat programul semestrului asta (cat a mai ramas), mi-am refacut niste calcule si mi-am dat seama ca mai am 9 saptamani de practica ramase, nu 5, cum credeam. Si doar 6 de teorie. Adica iarasi o sa ni se dea lucrari peste lucrari din materie care nu ni s-a predat (doar ni s-a cerut sa facem “prospect”) si apoi ura si la gara.

Ce, trebuie sa ni se predea urgente medicale, oncologie, pediatrie? Astea “se invata din mers”. E mult mai important sa fim trimisi la spital, unde multe asistente nu au chef si timp de noi si invatam prea putine lucruri.

Bucurestiul arata intotdeauna mai bine cand e liber

Lipsit de traficul infernal din zilele saptamanii, fara puhoaiele de oameni care se duc dintr-o parte intr-alta a orasului, cu oameni mai putin stresati pe strazi, parcuri, muzee… arata cu totul altfel. Daca iti faci timp sa descoperi orasul, intotdeauna vei gasi si ceva frumos.

E clar, trebuie sa ma mut intr-un oras mai mic.

Si sa am mai multe zile libere, cumva. :))

Intotdeauna gasesti un colt linistit in Muzeul Satului.

Putina lume-n Herastrau.

Sunt mai putine lalele-n Gradina Botanica fata de gradinile din oras, dar macar cele de aici sunt mai speciale. 🙂

Gradina Botanica nu a inflorit inca. Surprinzator.

Pe mutunache asta l-am gasit pe acest gard, l-am lasat tot acolo.

Cea mai frumoasa magnolie din Bucuresti, in opinia mea.

Nu stiu a cui era masina asta, dar m-a facut sa rad cand am vazut-o.

Strainii angajeaza mai usor decat romanii un asistent medical absolvent de postliceala

Asta e si pentru cei care sustin sus si tare ca “nu faci nimic in afara cu diploma de postliceala”

L.E. 2015: Experienta mea in primirea unui job in Anglia aici.

Una dintre ideile care circula larg printre asistenti medicali (actuali sau viitori) este ca “diploma de postliceala din Romania nu are nici o valoare in afara tarii“. Ei bine, acest lucru este incorect. In fiecare tara a Uniunii Europene exista niste proceduri de recunoastere a diplomei (care presupun ceva birocratie – hartogaraie, taxe, asteptare), proceduri simplificate pentru cei care au terminat dupa 2009 (atunci a terminat prima promotie care a inceput scoala in 2007, in momentul accederii Romaniei la UE). Dar diploma de postliceala este recunoscuta! Altfel, ramane neschimbata opinia mea ca as recomanda facultatea de asistenti medicali oricui vrea sa invete aceasta meserie – in special daca are 18-20 de ani.

Ce vreau sa observ e ca in toata tara spitalele sunt subdimensionate (au mult prea putin personal medical) dar angajari nu prea se fac (sau se fac cu spagi, cateodata), sau se cere experienta pe care nu o poti avea ca proaspat absolvent. Pe langa faptul ca esti platit cu salariul minim pe economie in primele luni. IN conditiile astea, strainii abia asteapta sa vii sa ai grija de pacientii lor. Oare ce alegere ai face, in situatia asta?

Mentionam zilele trecute faptul ca, dintr-un grup ceva mai bun de absolventi ai scolii mele, 8 din 10 au plecat sau sunt pe cale de-a pleca, iar o a 9-a persoana “ar cam pleca”.

Sa vedem experientele a 2 dintre acele 8 persoane (cu o mica descriere a situatiei lor):

1. Anglia

Prima persoana a terminat scoala cu note bune, s-a dus la practica in spitale si a invatat ce si cat a putut. Stia limba engleza bine, la nivel conversational, hai sa zicem ca nu chiar 100% fluent si mai avea ceva de lucrat la vocabularul medical. A luat examenul in august, in septembrie a primit adeverinta de terminare a scolii (pentru ca diploma nici pana in ziua de azi nu s-a eliberat, multumita Ministerului Educatiei Nationale).

S-a interesat initial la o agentie de recrutare de AM pentru Anglia de ce i-ar trebui pentru recunoasterea studiilor. Actele le-a strans, tradus si legalizat pana candva la inceputul lui octombrie. A trimis dosarul catre NMC (Nursing and Midwifery Council), care i-au transmis ca va dura pana la 6 luni pentru a primi PIN-ul (practic, un numar de ordine in registrul AM din Anglia).

Exista nenumarate ghiduri on-line pentru cei care vor sa obtina  PIN-ul, ce vreau eu sa mentionez (am intrebat-o de 2 ori) e ca NU a avut nevoie de diploma (pe care nu o are) si nici de certificat de conformitate (pe care Ministerul Sanatatii nu pare sa-l ofere decat daca ai diploma). Costuri: legalizare + traducere (in Romania) + costuri postale + 110 lire pentru evaluarea dosarului (pt NMC) + 50 lire (cazierul in UK) + 120 lire cotizatia anuala la NMC (dupa ce primesti PIN-ul).

Salarii in cadrul sistemului national britanic de sanatate aici. Sunt stabilite pe band-uri. Pentru asistent medical RGN1 incepi cu salariu de band5. O valoare IDEALA e pe la aproximativ 15-16 lire/ora. Calculator de salariu net in UK aici.

L.E. Ca sa fiu clar: “o valoare normala” inseamna un salariu brut/ora cu care n-o s-o duci deloc rau in UK intr-un oras mare. Salariul pentru asistenta medicala cu PIN incepe, legal, de la 10,94 lire/ora in spitale. Depinde de norocul si perseverenta fiecaruia ce si cat obtine – vezi si comentariul de mai jos.

L.L.E. Dupa o discutie (cauzata de comentariul de mai jos) cu o proaspata absolventa britanica de facultate de Nursing (am mai scris despre ea, am pastrat legatura cu ea dupa ce a venit acum 2 toamne la un schimb de experienta in Bucuresti), 15 lire/ora pare o suma deloc usor de obtinut pentru un incepator. In cazul ei, spitalul care a angajat-o imediat dupa absolvire ii ofera fix salariul orar minim pentru o asistenta cu diploma (band 5). Asta inseamna undeva pe la 1400 si ceva de lire lunar NET in mana (fara overtime). Angajata in sectie de TI Cardiotoracica. Englezoaica get-beget, cu diploma de facultate serioasa samd. Deci cazul colegei mele pare unul FOARTE fericit.

L.L.L.E. Dupa ce am trecut si eu prin acelasi proces de recrutare, pot spune cu mana pe inima ca e aproape imposibil FOARTE GREU, dar se poate sa primesti ca proaspat absolvent intr-un spital din Anglia mai mult de 11 lire/ora (salariul de baza). Daca ai noroc sa gasesti un anunt pentru un spital din Londra, te poti astepta si la salarii spre 25.000 – 26.000 lire/an (brut, adica 12,79 lire/ora) chiar ca incepator. Se include un High Cost Area bonus (de 15-20%). Majoritatea covarsitoare a ofertelor pentru incepatori sunt remunerate cu salariul minim (10,94 lire/ora, 21.388 lire/an) totusi. Exista si NHSProfessionals, care ofera un salariu de pornire mai mare in anumite situatii – cu ei lucrezi in spitale NHS, doar ca esti angajat al unei agentii de plasament. DAR in NHS (spitale) orele suplimentare si orele muncite in week-end/sarbatori legale sunt platite mult mai bine decat salariul de baza. Deci poti obtine un salariu bunicel lunar daca muncesti mai multe week-enduri si in sarbatorile legale. Altfel, salariu de pornire mai mare (12-14 lire) mi s-a oferit doar in Nursing Homes si NUMAI dupa ce as primi PIN-ul. In mai multe Nursing Homes nu am auzit sa fie platite orele suplimentare la un tarif mai bun – deci, per total, e posibil sa merite mai mult sa lucrezi in NHS, daca nu te deranjeaza sa iti pierzi week-endurile. La un salariu de 14,5 lire/ora, 48 ore/saptamana in Nursing Home, salariul anual de baza ajunge la 36.200 lire brut.

Desi a apelat la serviciile unei firme de intermediere (care i-au luat un interviu si i-au dat un examen in care i s-a cerut sa faca un nursing plan pentru ingrijirea unui pacient cu o anumita boala), pana la urma a plecat de capul ei, gasindu-si un spital pur si simplu cautand pe motoarele de cautare de joburi din UK. Agentia de recrutare o trimitea la nursing home. Desi primea salariu bun, de nurse, nu de care assitant (15 lire/ora – zice ea), a preferat sa mearga intr-un spital. L.E. Eu cred ca “primea” salariul asta pentru ca ea a facut o medie cu orele suplimentare, platite mai bine. 15 lire pentru cineva cu 0 experienta, pentru cele 37,5 ore standard saptamanale… nu cred ca exista.

Din cate am vazut eu, ofertele agentiilor de recrutare s-au diversificat si au crescut bonusurile. Anul trecut ofereau doar costul inregistrarii in NMC, altii ofereau si taxa de evaluare a dosarului si cea de inregistrare (230 lire in total). Apoi au aparut si oferte in care se platea avionul + se oferea consiliere pentru gasirea unui loc de cazare. Intre timp, au aparut chiar si oferte cu bonus de relocare de 2000-4000 lire (pentru asistentele cu vechime). Cat de reale sunt – nu stiu, doar repet ce am vazut.

In conditiile in care agentiile primesc poate 2000 de lire pe cap de asistent medical plasat in UK, e clar ca au de unde oferi ceva bonusuri.

A intalnit tot felul de oferte de la firme de recrutare in perioada asta. Unii cer bani pentru a te ajuta si ofera si plasamente prost-platite, in zone mai remote. Deci exista tot felul de oameni care iti ofera marea cu sarea.

Spicuiesc idei din conversatiile noastre in ultimele luni:

Cere sa intri in grupul Romanian Nurses in the UK (te vor accepta usor, nu sunt prea selectivi) si ai sa te familiarizezi si cu problemele inreg la NMC si cu probl nursilor din UK.

Cu cazarea te ajuta ei(recrutatorii/ angajatorii) la inceput, in sensul ca iti ofera ceva mai ieftin, apoi iti dau referinte sa iti gasesti o chirie mai buna. In sud e mai scump, Londra e prohibita pt un salariu de nurse, in nord e mai acceptabil: Manchester, Liverpool, Norwich, In general ceea ce ofera recrutatorii sunt posturi in afara marilor orase tocmai ca sa poti face fata cheltuielilor. Foarte rar mai ofera cate unul cazare gratuita pt o luna

E bine deocamdata. Facem instructaje si ne familiarizam cu politicile spitalului, cu formularele.

Sunt multi straini. Noi suntem un grup de 8 romani care am plecat impreuna. Din toate colturile tarii si toti incepatori (cu o exceptie). Sa stii ca ei sunt disperati dupa personal, am impresia ca e rulajul mare. Ai fi uimit sa vezi ce putina engleza stiu cei care sunt cu mine, romanii. Probabil ca si ceilalti straini. Inca nu am ajuns pe sectie decat in vizita. Pana luni numai cursuri si “induction”. In mare parte cred ca din cauza ca trebuie sa avem health clearance cand incepem munca. In prima zi am fost vaccinati de hep B, ni s-a luat sange, ni s-a facut IDRul. La unii colegi care nu aveau cicatricea BCG le-a facut direct vaccinul. Cu cel de hepatita B mergem pana la capat: mai avem 2 rapeluri, dupa o luna si dupa 2 luni si dupa 5 ani daca mai e cazul (se face titru de anticorpi inainte). S-ar putea sa mai facem vaccinuri in functie de ce anticorpi mai avem pe la varicela, pojar, oreion, rubeola. Nu am probleme de acomodare, ne tin ca in puf doar sa nu plecam. 2 luni e platita chiria de ei. Daca vrei sa pui branule, sa iei sange tb sa faci curs. O sa facem si pt admin tetapiei IV. Asa e aici. Doctorii tb sa stie sa intepe si sa puna canule.

1. Danemarca

A doua persoana a terminat scoala cu note foarte bune, a muncit pe parcursul celor 3 ani tot timpul mai mult decat se cerea de catre scoala. Stia limba engleza bine, facuse niste cursuri de limba daneza din tara.

A mers intr-un schimb de experienta in cursul scolii in Danemarca, s-a mutat undeva pe langa acel oras.

Spicuiesc din experienta sa:

Procesul de recunostere a studiilor a fost foarte simplu si usor. A durat doar 3 saptamani din momentul in care au ajuns actele la ei. Se plateste o taxa infima de 330 DKK(50 Euro) si prima aplicatie se face online.

Apoi le-am trimis actele prin posta si nu mi-au mai cerut nimic in plus, desi eu nu aveam si nu am inca diploma… Dupa 3 saptamani am primit pe mail PIN-ul, dreptul de libera practica

Am o verisoara aici si am stat la ea primele 2 luni, pina am gasit un apartament de inchiriat… e f. greu sa gasesti casa de inchiriat si toti cer depozit pe 3 luni. Apoi cand te muti in apartanentul gol golut, mai platesti o luna chiria pe luna respectiva… Si incepi sa cumperi mobila… etc.

Cand am ajuns aici mi se parea totul atat de frumos si usor de obtinut…mai ales pentru faptul ca toate actele de sedere aici, contul la banca, yellow cardul si recunoasterea studiilor mele, au venit foarte repede….

Insa cand am inceput sa caut efectiv de munca in domeniul meu, nu a mai fost atat de usor…

Am venit aici la spitalul unde am facut practica si i-am intrebat daca fac angajari si mi-au spus ca nu fac angajari, dar ca lucreaza cu o agentie de vikariat pentru nurse si ca ar fi bine sa ma inscriu la agentia din orasul in care locuiesc.

Nu mai auzisem de asa ceva pina atunci si am inceput sa caut pe net agentia din orasul meu si asa am ajuns sa lucrez aici. Prin urmare lucrez si in spital si in home care, unde e nevoie si sunt platita la ora.

Merg la scoals de limba daneza 3 zile pe saptamana si ma descurc cu pacientii in daneza….insa cand nu inteleg ceva vorbesc engleza, sau cer ajutorul unei colege, sau monitoarei mele… Am monitor pt. primele 6 luni de munca ca nursa aici… insa ma lasa si singura sa fac procedurile cand e aglomerat.

Colegele ma ajuta, oamenii sunt draguti, nu doar amabili, dar nu prea poti evolua….trebuie sa fii ca ei, nu mai destept decat ei….

Poti studia aici, e chiar gratis, dar cursurile vor fi in daneza… Eu am intalnit romani care locuiesc aici de 3 ani si care inca nu vorbesc fluent limba daneza…

Eu lucrez in medie 30 h/saptamana, dar uneori prind mai multe, sau mai putine ore….depinde. Am oarecare flexibilitate, insa mi-as dori un program fix si aceiasi colegi zi de zi….

Lucrez pe postul meu de nursa, dar nu intr-un singur loc. Saptamana asta, de ex. au nevoie de mai multe nurse pe sectia de urologie si spitalul suna la agentia de vikariat asistente, iar ei la randul lor ne suna pe noi si ne intreaba daca putem lucra si cate ture putem lucra.

Ce am invatat noi la scoala noastra e mai mult decat suficient pentru ei .

Eu m-am lovit de limba daneza inca de cand am inceput sa aplic pentru job-urile pe care le vedeam pe net. Eu incepusem sa studiez daneza si credeam ca ma voi descurca, dar am realizat ca nimeni nu ma intelegea pentru ca intr-un fel se scrie si cu totul altfel se citeste…

Pina nu am intrat la Sprog Center si am inceput sa invat daneza cu profesor, nu mi-am putut gasi de munca cu toate relatiile pe care le aveam aici.

Desi este o tara cu un nivel ridicat de trai, trec si ei prin etapa de dupa criza si nu se prea fac angajari, din 2008 incoace….asa ca au inventat firmele de vikariat in toate domeniile.

Existe firme de vikariat in fiecare oras si intra la licitatie. Apoi care firma castiga aceea se ocupa de crearea unei baze de date si tin interviuri in limba daneza…

Am avut noroc sa iau interviul si dupa aceea m-au trimis la training….

Stiam ca si in Danemarca au 3 tipuri de AM (cu 2/3/4 ani de scoala). Cum a fost recunoscuta diploma noastra?

La nivel de universitate, pentru ca mi-au dat gradul de nursa – sygeplejerske. Avem orele si modulele egale cu ale celor de 4 ani.

Ganduri de plecare

Acum 1 an de zile, impreuna cu 19 colegi (eu + 9 de anul 2 si 10 de anul 3) mergeam intr-un schimb de experienta intr-o clinica din strainatate.

Zilele acestea, un alt grup de 10 + 10 colegi a plecat prin acelasi program. Din curiozitate, combinata cu o oarecare simpatie a omului trecut prin aceeasi experienta cu ceva timp in urma, am urmarit si urmaresc comunicarile grupului de anul asta. Din experienta proprie, stiu ca una se comunica prin “canale oficiale” si alta se intampla in realitate. E oarecum normal, intr-o tara in care suntem obisnuiti de mici sa ascundem sub pres anumite lucruri neplacute. Chiar si-asa, mi s-a parut interesant optimismul si tonul general pozitiv inainte de plecare. Ma intreb daca se vor lovi si ei de aceleasi probleme ca noi si, daca da, cum le vor rezolva. Din start, anumite lucruri par (din exterior) sa fi fost organizate mai bine fata de anul trecut, sper ca totul va fi mai usor pentru ei decat a fost pentru noi.

Oricum, nu despre asta vroiam sa vorbesc.

Proiectele de genul asta isi propun cu surle si trambite sa ofere elevului roman oportunitatea sa stranga experienta intr-un alt sistem, sa-si largeasca perspectivele asupra lumii si a meseriei sale si sa il ajute sa aplice in meseria sa (in tara sa) anumite lectii invatate in afara. Reusesc asta?

Eu cred (si am mai zis-o) ca singurul lucru pe care-l reusesc cu brio asemenea programe de schimb de experienta este sa ii provoace sau creasca romanului dorinta de-a fugi din tara pentru a munci in alta parte.

Sa luam cazul grupului de anul trecut. Teoretic vorbind, eram printre cei mai buni elevi ai scolii. Printre cei de anul 3 se gaseau viitoarea sefa de promotie si cea care a fost la o diferenta mica pentru a obtine aceasta “distinctie”. Printre cei de anul 2  aproape sigur se gaseste sefa de promotie de anul asta. Dintre cei 20, cativa am mai plecat (inainte sau intre timp) intr-un al doilea schimb de experienta (mai scurt, in alt proiect european).

Dintre cei 10 de anul 3 (care au absolvit intre timp), in momentul asta avem plecati deja din tara sau foarte aproape de a pleca:

• 3 in Anglia

• 1 in SUA

• 1 in Danemarca

• 1 in Irlanda

• 1 in Italia

• 1 in Cipru

Cu celelalte 2 persoane n-am mai pastrat legatura, dar una dintre ele – care sustinea sus si tare ca vrea sa lucreze in Romania, era foarte nemultumita acum cateva luni ca nu si-a gasit un post intr-un spital de stat si afirma ca probabil va pleca si ea din tara. Daca nu ar fi fost problema generata de Ministerul Educatiei si Inspectoratele Scolare – care au reusit sa NU elibereze pana in ziua de azi diplomele de absolvire catre scoala noastra, aproape toti colegii de mai sus ar fi fost plecati de mult.

Dintre cei 10 de anul 2 (anul trecut), in momentul de fata avem tot vreo 7-8 care afirma (mai direct, mai cu jumatate de gura) ca ar pleca sa munceasca in afara imediat sau curand dupa absolvire.

Ma rog. E o cale lunga de la a zice ceva si a o si face, dar, atunci cand vrei sa muncesti si nu prea ai unde sau, daca esti fericit si gasesti unde – ti se ofera un salariu de mizerie, alegerea devine simpla, nu?

Tin minte ca, atunci cand eram eu la liceu, in 2000, tocmai se schimbau un pic perceptiile romanilor despre tara lor. De unde pe la sfarsitul anilor ’90 majoritatea absoluta a studentilor spuneau ca “da, am pleca din tara cu prima oportunitate”, la inceputul anilor 2000 se schimba raspunsul in “as munci in tara”. Totul s-a schimbat din 2008. Desi rezultatele la invatatura s-au inrautatit (si numarul total de tineri adulti a scazut), orice sondaj arata ca majoritatea absoluta a tinerilor romani ar pleca din tara, iar dintre cei care au plecat deja la studii, multi nu s-ar intoarce cu nici un pret.

Desigur, nu ii pasa nimanui de treaba asta. Mai mult decat la nivel declarativ, cel putin.

Si, asa cum s-a vazut anul trecut la alegeri, politicienii mai degraba exploateaza aceasta situatie in folosul lor, preferand sa ii numeasca pe cei care-si cauta succesul in alte tari “lipsiti de patriotism” si sa ii jigneasca cat de des pot. Cel mai trist e ca o anumita categorie a populatiei le-a adoptat discursul dezbinator, multi romani acum acuzandu-i pe cei care pleca de cate-n luna si-n stele.

P.S. Nu, nu zic ca e usoara viata de AM pe undeva in lumea asta. Dar daca chiar mergi la practica in spitale (de Stat) in astia 3 ani de scoala, unul din primele lucruri care-ti vin in cap cand termini scoala (sau mai devreme) cred ca este “cum naiba fac sa NU ajung aici?”

drepturi imagine: The Irish Times

Iti place ciocolata?

Cum ar fi sa recoltezi ingredientul de baza pentru ciocolata si sa nu stii ce gust are produsul finit?

Gana si Coasta de Fildes impreuna recolteaza peste 60% din productia mondiala anuala de cacao.

Fermierul de cacao mediu din Coasta de Fildes castiga cam 6,6% din costul unei tone de cacao (aprox. 2700$ in momentul de fata). Per total, castiga cam 2,07$/zi, cam cat costa o tableta de ciocolata in tara lui.

Aparent, romanul mediu consuma 1,7 kg/an (in 2012) si “grasii” elvetieni consuma aproape 12 kg/an (liderii consumului mondial).

Veniturile mici si munca grea duc la o oferta scazuta de cacao. Combinate cu o cerere in continua crestere din Asia vor inseamna o probabila crestere a preturilor ciocolatei in viitorul apropiat.

Economia de piata pe scurt: producatorul primeste mai nimic, intermediarii castiga cel mai mult si orice modificare in conditiile pietei e platita intotdeauna de consumator (cu minime beneficii pentru producator).

Jurnal de practica in spital (3)

• Adaug inca un nume la colectia de nume-cu-care-ma-striga-asistentele-in-spital™: Rareș. Plus lista veche: Flavius, Costin, Flavian, băiatu’ si copilul, Cezar, Paraschiv, Catalin, Laurentiu, Ionut. Cum se face ca toate infirmierele din sectia asta (si sunt destul de multe) imi stiu numele, nu inteleg.

• Cred ca o parte din meseria de Asistent Medical presupune si managementul conflictelor si a ostilitatii. In privinta asta, practica din scoala mi-a oferit cateva oportunitati sa vad cum ar trebui sa relationez cu persoane ostile. Din pacate, o parte din experienta in domeniul asta a venit fix din felul in care a trebuit sa ma lupt cu ostilitatea anumitor asistente medicale fata de mine. Ironic, nu? 🙂 Desigur, nu ma refer la certuri sau violenta, n-am avut parte de asa ceva, din fericire – dar si din cauza ca am incercat sa dezamorsez aproape toate conflictele posibile (cu exceptia unuia), desi asta inseamna ca unele persoane cred (probabil) ca sunt cam pampalau.

• Nu inteleg de ce ma intreaba asistentele de aici “vrei sa vii sa lucrezi la noi cand termini?“. De parca se elibereaza posturi pe banda rulanta in spitalele noastre de stat si n-ar exista examen, interviu si alte nebunii de trecut. Asta ca sa nu luam in calcul faptul ca sunt departe de a fi extraordinar pregatit – si se vede asta. O colega gasea in intrebarea asta explicatia pentru acreala uneia dintre asistente fata de mine (singura din 20 si ceva, am mai mentionat-o eu pe aici): “sa stii ca asta crede ca vrei sa-i iei postul, sau ceva de genul asta“. Dupa ce a fost si ea repezita de cateva ori fara motiv, a ajuns si colega la concluzia mea “unii oameni pur si simplu sunt rai“. 🙂

• In spiritul punctului de mai sus, nu inteleg cum se face ca atunci cand ma vad cu asistente de la alte sectii ale spitalului (unde am mai facut practica, voluntariat sau pur si simplu am ajuns de mai multe ori) sunt salutat cat de cat amical, se mai schimba 3 cuvinte, dar aici nu primesc nici un raspuns la “buna dimineata” de la acritura. De ce imi pasa, intr-un final?

• Asa cum ziceam si-n vara trecuta, e interesant sa vad cum plec de la spital intr-o zi in care mai fac cate ceva si consider c-o fac bine si cum plec in zilele in care nu fac mai nimic si mai sunt si admonestat sau jignit gratuit. Daca asa fac acum, cand am o alta meserie si alta viata (practic), cand am sa lucrez full-time ca Asistent Medical cum o sa reactionez dupa o zi intreaga la job?

• Zilele astea am primit in spital o propunere foarte bizara pentru mine. Un doctor rezident cu care nu mai vorbisem niciodata pana atunci ma intreaba brusc, atunci cand ma uitam la foaia unui pacient (la tratament, recomandari si evolutie) in coma. “Esti asistent medical?“. Eu raspund ca nu inca, dar “urmeaza sa devin in vreo 6 luni” (sunt 4, dar cine mai numara? 🙂 ). Continua repede cu “uite, poate vrei sa recoltezi de la acest pacient”. Eu ma uit la foaie, ma uit la rezultatele analizelor de dimineata care tocmai sosisera (la recoltarea carora ajutasem), apoi ma intorc cu o fata foarte contrariata “Nu inteleg. E ceva suplimentar de recoltat?”. Imi raspunde “nu, dar el e in coma, poate vrei sa il intepi, sa iti faci mana la recoltari”. Am raspuns la fel de contrariat: “a, multumesc, dar credeam ca aveti vreun set nou de analize de recoltat. Nu stiu ce sa zic. N-as vrea sa il intep daca nu e nevoie, chit ca e in coma. E un pacient, nu vreau sa il intep nenecesar”. Si-a vazut de treaba si nu mi-a mai zis nimic. Uite de unde a iesit omul mai catolic decat Papa. Ma tot plang ca nu sunt lasat sa castig experienta cu pacientul (sau nu cat as vrea eu), dar refuz sa fac ceva cand mi se ofera oportunitatea. Pacientul a murit in urmatoarele 24 de ore, dar chiar si-asa, e o problema de etica pentru mine. N-am retineri in a recolta (sau monta branule) de la un pacient (oricum ar fi el) atata timp cat e necesar – desi stiu ca o fac mai incet si probabil mai prost decat un asistent cu experienta, tocmai din cauza lipsei de experienta -, dar am o problema cu a face o procedura medicala nenecesara pe un pacient, fie si comatos si pe cale sa moara. Doar ca, daca refuz asemenea “oferte”, pierd oportunitati de-a-mi imbunatati tehnica.

Prea mult negativism reiese din postarile mele.

A venit primavara, anotimpul in care pana si Bucurestiul arata frumos. Pacat ca alerg dintr-o parte in alta a orasului, in loc sa ma bucur de vremea asta si sa ma relaxez un pic. 🙂

Pentru moment, avem ceruri superbe. In curand o sa apara peste tot si verdele viu, de primavara, copacii infloriti, flori peste flori si mirosul ala de tei. Si nu mult dupa o sa termin si scoala.

20 de ani de inchisoare pentru un avort spontan

Purvi Patel, o femeie din Mishawaka, Indiana (SUA) a fost condamnata acum 2 zile in SUA la 20 de ani de inchisoare pentru neglijenta fata de un dependent (plus 10 ani cu suspendare, 6 ani de probatiune si inca 6 ani care se vor derula concomitent cu prima sentinta pentru feticid).

Din documentele judecatoriei din Indiana reiese ca femeia s-a prezentat la un spital (catolic) St. Joseph din Mishawaka, Indiana, sangerand “din zona vaginala”. Personalul medical care a admis-o era convins ca a expulzat un fat (cordonul ombilical inca iesea din vaginul sau, deci avea, probabil, un avort incomplet, in care o parte din placenta ramasese in vagin), dar ea sustinea contrariul.

Dupa examinari de la 2 doctori, a recunoscut ca a expulzat un fat, ca parea mort, ca era in aproximativ a 2-a luna de sarcina (8-10 saptamani de la fecundare) si ca l-a pus intr-o punga si l-a aruncat intr-un tomberon din zona casei sale. Doctorii erau convinsi ca era in saptamana 28-30 postfertilizare (cand ar fi fost viabil).

Unul dintre doctori (un activist pro-life) a plecat, dr. House style, impreuna cu politia in cautarea fatului. L-au gasit, a fost declarat mort si, in opinia sa preliminara, avea aproximativ 30 de saptamani de la conceptie si n-ar fi avut nici un motiv sa nu supravietuiasca. Raportul medicului legist sustine ca fatul avea aproximativ 28 de saptamani de la conceptie si, folosind un test discreditat de ceva vreme – al plamanilor care plutesc sau nu in apa – a considerat ca bebelusul s-a “nascut viu”.

Politistii au verificat casa acuzatei si au citit sms-urile ei. Purvi Patel i-ar fi spus cu aproximativ 1 luna inainte unei prietene ca suspecta ca era insarcinata de peste 60 de zile, ca a cumparat niste medicamente abortive on-line din Hong Kong si ca a inceput sa le ia. Unul dintre ele n-ar fi avut nici un efect asupra unei sarcini trecute de saptamana a 12-a, cel de-al doilea (Misoprostol – o prostaglandina care poate provoca avortul ca efect advers) era intr-adevar periculos, dar nici unul nu a fost descoperit in sangele fatului sau in cel al femeii. Si nu exista nici o dovada ca a primit medicamentele sau ca le-a si luat.

Expertul apararii sustinea ca, daca adaugam o cantitate maxima aproximativa la greutatea fatului exsanguinat (pierduse sange pentru ca nu i se legase cordonul ombilical) de la autopsie si folosim tabele cu estimari ale varstei fatului in functie de greutate, fatul avea 23-24 de saptamani de la conceptie (cand era neviabil). Expertul acuzarii sustinea ca avea minim 25 de saptamani (cand ar fi fost viabil).

Acuzarea a considerat circumstanta agravanta faptul ca femeia, aflata in evident soc post eveniment, nu a sunat ambulanta, nu a spus doctorilor ca a avortat si ca a aruncat bebelusul la gunoi. Am o matusa care a avortat spontan un fat in luna a 3-a. Sa mor eu de vad cum ai putea sa te gandesti logic cand tocmai ai expulzat o manuta de organe si sangerezi din greu. Daca adaugi si o familie rigida (ca in cazul femeii acuzate) si faptul ca femeia tot sustinea ca ar vrea ca ei sa nu afle despre tot ce s-a intamplat, ai o idee si mai clara a lucrurilor care ii treceau prin cap.

“In 2011 existau 12 furnizori de servicii de avort in Indiana…In 2011, 93% din comitatele din Indiana nu aveau nici o clinica de avort. 61% din femeile din Indiana locuiau in aceste comitate.”  Indiana este unul din statele cu cea mai scazuta rata a avorturilor legale din SUA. (Sursa: http://www.guttmacher.org/pubs/sfaa/indiana.html).

Articol pe tema asta si in The Guardian si 2 analize excelente facute de un medic de obstetrica si ginecologie (care a suferit si ea un avort spontan acum ceva timp) aici si aici.