Pozele cu o proaspata mama cu mastectomie care-si hraneste bebelusul sunt “nepotrivite” pentru facebook?

Totul a inceput de la acest post de facebook al unei mici clinici care se ocupa cu nasterea asistata, din Niceville, Florida.

O femeie – pacienta a clinicii – a fost diagnosticata cu cancer la un san, in stadiul 3, in saptamana a 20-a de sarcina. A facut o mastectomie totala la un san, a fost tratata cu citostatice si a nascut un baiat sanatos la termen (36 saptamani). O femeie fotograf (Kate Murray) a facut niste poze cu noua mamica alaptandu-si copilul. 2 au fost share-uite pe pagina ei oficiala si (aceleasi 2) pe pagina clinicii. Pozele au facut ocolul internetului.

Simpatia generata de un caz de genul asta e imensa. Judecand doar dupa numarul imens de comentarii de la postarea clinicii si vezi cat de multe cazuri exista la nivel mondial de mame care sunt diagnosticate cu cancer fix cand sunt insarcinate.

2 1Postarea (si pagina fotografului) initiala a disparut, in schimb. Se pare ca facebook-ul a dat-o jos.

Problema de intimitate nu prea cred ca este – clinica cu pricina pare sa share-uiasca poze cu cliente in mod regulat. Fiind SUA, nu cred ca isi permite cineva sa faca asta fara sa ceara acordul persoanei. Oricum, prin mediatizarea pozelor intiale, acum toata planeta a “auzit” de acest caz, deci nu ai ce sa mai salvezi la intimitate.

Problema de nuditate deranjanta nu ar trebui sa fie – e o femeie care se bucura de un act extrem de natural: alaptarea unui copil. Oricum, nu inteleg de ce ar fi deranjant asa ceva si nu ar fi deranjanta o coperta de Sports Illustrated (de ex.), care arata mai multa piele decat pozele astea.

 

N-am o problema cu existenta facebook-ului. Ar fi o ipocrizie din partea mea – in conditiile in care din news feed-ul lui iauĀ o gramada de informatii utile si multe linkuri catre site-uri de stiri care ma intereseaza. Inteleg necesitatea existentei unor reguli (pentru a proteja intimitatea si a nu incuraja comportamente periculoase sau criminale si cate si mai cate).

Dar mi se pare enervant faptul ca pozele cu mamele care alapteaza sunt de multe ori banate pe facebook (google “facebook takes down nursing mother pictures“) – dar orice starleta poate posta poze seminud fara nici o problema de “innapropriatedeness”.

Pana si jurnalele de medicina pe care le mai urmaresc (NEJM, JAMA) se tot plang ca nu pot pune poze din cazuri clinice – pentru ca “ar viola politicile facebook“, desi pacientii cu pricina tot timpul isi dau acordul pentru publicarea pozelor lor.

 

P.S. Fiind curios, am cautat mai multe informatii despre chimioterapie (si alte tratamente oncologice) in cursul sarcinii. Am gasit 2 studii mai noi free (e adevarat, nu din jurnalele cele mai bune) aici si aici.

Din cate inteleg eu, chimioterapia e exclusa in primul semestru al sarcinii si partial permisa (dupa evaluarea raportului risc/beneficii) pentru anumite clase de medicamente in urmatoarele semestre, pana cu ceva timp inainte de nastere. Radioterapia este exclusa aproape total (mai ales in primul semestru). Interventiile chirurgicale nu par sa creasca riscurile pentru fat (sau mama) – cel putin nu daca sunt facute de un medic experimentat.

Tratamentele adjuvante (antiemetice, antalgice, antiinflamatoare si chiar medicamente mai speciale, cum ar fi GCSF) sunt relativ sigure in semestrele 2 si 3. Desigur, exista un raport risc/beneficii si aici…

Ca imagistica, ecografia este baza, IRM-ul este utilizat (cu anumite retineri si nu e recomandat in semestrul 1), PET-CT-ul si radiografiile sunt interzise si CT-ul ar fi utilizabil doar in cazuri de extrema urgenta si cu respectarea anumitor protocoale.

Ambasada SUA la Bucuresti angajeaza o Asistenta Medicala. Cati bani ofera?

6471 lei brut/luna (maxim?) pentru un localnic cu diploma de AM (care indeplineste cerintele lor). Scrie negru pe alb in anuntul lor de angajare.

Salariul net ar fi 4539 lei. Nu inteleg de ce aplica si angajatorii romani transparenta asta la angajare. In spatele frazelor goale de genul “salariu motivant” se ascund intotdeauna niste salarii de mizerie (cu exceptia anumitor domenii). SI atunci cand ceri tu prea mult, tu esti considerat tampit.

Anuntul mai e valabil pana pe 29 aprilie 2015.

salariul oferit de ambasada SUA

In afara de diploma unei scoli care poate fi echivalata cu una din SUA care te “face” Registered Nurse, fluenta in limba engleza (si romana šŸ™‚ ) si 2 ani de experienta mai cer (sau prefera) ceva: experienta in urgente (“trauma management”), certificare actualizata in prim-ajutor (presupun ca ar fi cursuri de BLS/ALS, ce fac Crucea Rosie sau serviciile de ambulanta – sau anumite spitale) SI “experienta in educatie in cel putin 3 din urmatoarele activitati care promoveaza sanatatea“: lasarea de fumat, scaderea in greutate, prim-ajutor, managementul diabetului, prevenirea infectiei cu HIV, dependenta de alcool/droguri si cate si mai cate.

Asta nu e tot. Mai e nevoie de familiaritate cu “American nursing standards of care”. Hahaha. Pluuus: “Must have up-to-date nursing science and technology understanding, including the concepts of evidence-based practice… Must be able to administer adult and pediatric immunization program according to current CDC standards. A good working knowledge or experience of current health promotion recommendations in the U.S. population is desired. Experience in management and procurement of expendable medical supplies and equipment for ambulatory care clinic is preferred. Must be able to manage a small laboratory and perform all tests and quality checks. Strong math skills.”

Unul dintre cele mai des intalnite lucruri in spitale este numarul imens de asistente medicale de la noi care nu cred in vaccinare, nu stiu s-o explice sau sunt de-a dreptul anti-vaccinare, bazandu-se pe informatii… luate de pe la cate un absolvent al facultatii google.

Sunt curios cate asistente medicale din Bucuresti indeplinesc toate conditiile astea. Adica am intalnit asistente care vorbesc engleza foarte bine, ar avea experienta samd, dar nu prea le-am vazut intr-un rol educativ in oricare din activitatile alea de promovare a sanatatii. Pentru ca nu prea exista obiceiul la noi (din pacate) ca asistenta medicala sa faca asta.

Bine, la noi… romanul (inclusiv anumite asistente medicale) se “educa” pe teme medicale de pe surse dubioase de pe internet, de la Olivia Steer, despremamici.ro si alte site-uri de real succes (si 0 cunostinte medicale bazate pe stiinta sau dovezi).

Dispozitive care ajuta la ridicarea/miscarea pacientului

Am vazut un filmulet pe facebook. NU l-am gasit si pe youtube, dar am gasit altul mai clar (pentru ca prezinta mai multe ipostaze):

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine deja ma doare spatele de la ridicat pacientii prin spitale. E adevarat, am (sunt diagnosticat cu IRM si toate cele) si o degenerare a discurilor intravertebrale lombare, deci nu trebuie sa ridic prea multi pacienti ca sa ma ia durerile de spate.

Ei bine, cand vad un filmulet de genul asta, imi sticlesc ochii. šŸ™‚

Imi povesteau niste colege care au fost la un schimb de experienta in Danemarca ce usor mutau pacientii de colo-colo pe acolo (in locul unde au fost ele, cel putin), folosindu-se de sisteme de scripeti care cereau un consum minim de energie din partea asistentului medical (sau al pacientului).

E adevarat, intre timp am mai vazut eu mai multe sectii de spital, am vazut si paturi mai moderne, cu manere de care se poate prinde pacientul. Dar pentru mutatul din pat in scaun cu rotile… in mare, te bazezi pe spatele tau (si pe cea a unor eventuali colegi – daca exista).

So, un dispozitiv de genul asta ar fi foarte util, mai ales in locuri unde pacientii sunt semi-cooperanti (azile de batrani, sectii care nu presupun monitorizare intensiva / pacienti imobilizati). Implica si pacientul (ceea ce e aproape intotdeauna bine pentru el) si salveaza un pic coloana si-asa obosita a personalului medical.

Atata doar ca m-a pus dracul sa caut si preturi.

Dispozitivul din filmulet costa intre 1330 si 1600 de dolari (in SUA) si 780 lire (UK).

De ce trebuie sa coste 2 roti, un schelet de metal, o bucata de plastic, cateva suruburi (care erau cu probleme la un model mai vechi) si o bara turnata intr-o anumita forma… 1500 de dolari?

Asta in conditiile in care un pat modern de spital costa sub 9.000$ (la o cautare simpla – sunt sigur ca un spital poate obtine un pret mai bun). Cum poate costa un dispozitiv util DAR EXTREM DE SIMPLU cam cat 1/6 (sau mai mult) dintr-un pat de ICU?

Pat de spital modernMa rog, dispozitivul in sine poate economisi foarte mult in costurile cu sanatatea personalului medical.

So, am cautat alte dispozitive si preturi pentru ele. Deloc surprinzator, sunt greu de gasit preturi, producatorii si distribuitorii europeni inghesuindu-se sa ofere detalii cat mai multe, dar nu prea ofera preturile.

Cu chiu, cu vai, trecand prin site-uri din Danemarca, Belgia si Olanda, am ajuns la un distribuitor din Elvetia. Cu 4 produse similare cu cel din filmulet si cu preturi pe site. Preturi mai “umane”, sa zicem: 563/680/740/1150 franci elvetieni pentru urmatoarele produse:

Screen Shot 2015-04-25 at 11.17.40 Screen Shot 2015-04-25 at 11.17.32 Screen Shot 2015-04-25 at 11.17.26 AigoBine, sa nu uitam ca exista si cadrul de metal, care face cam acelasi lucru dar nu arata asa modern. SI costa 30$ la chinezi.

cadru metalic

Sau exista chinezarii electrice, care ofera functionalitati multiple (dar si multe componente care se pot strica sau rani pe cineva) dar fac, in mare, acelasi lucru – sit-to-stand pentru pacient. Si costa 490-650$.

Chinezarie de ridicat oameni

Imagini spectaculoase de la eruptia vulcanului din Chile

Pentru cine nu a citit vreo stire pana acum – un vulcan care n-a mai erupt de 43 de Ā ani tocmai a erupt in Chile.

Oricat de periculos este acest eveniment – si de pierderile si durerea cauzate, trebuie sa recunosc ca privelistea este grandioasa – si te face sa te gandesti (din nou) la cat de insignifianti suntem fata de fortele naturii.

10 9 8 7 5 6 4 3 2 1Drepturi imagini: Afp Images, Getty Images si multi altii.

Experiente de la interviuri

Cine imi citeste blogul de ceva timp stie ca n-am mai cautat activ un job (cel putin nu in domeniul meu actual de activitate – publicitate/grafica pe calculator) de cand am inceput scoala. Am fost la 3Ā seturi de interviuri si un interviu simplu in ultimii 3 ani. Au fost pentru joburi pentru care imi depusesem candidatura inainte de-a incepe scoala (mi s-a raspuns dupa 6 luni – tare, nu?) sau pentru niste joburi pentru care am fost “recomandat” de o cautareĀ pe bestjobs. Intr-un caz am renuntat eu chiar inainte de-a semna (desi as fi castigat mult mai bine ca la actualul loc de munca, dar ar fi fost imposibil sa ajung la scoala/practica), in celelalte 3* nu am ajuns pana la punctul in care sa mi se faca o oferta (deci nu eram ceea ce cautau). Dar am ceva ani de experienta in cautatul unui loc de munca.

De cateva luni, firma la care inca mai lucrez cauta un grafician. Cu anunturi pe site-urile “de specialitate” si pe cele standard de intermediere de joburi.

Cea mai tare experienta in domeniul asta am avut-o acum 8 ani, cand, la fostul meu loc de munca, ajunsesem intr-o pozitie de de Head Graphic Designer, pentru ca plecasera ultimii doi oameni care ocupasera acest post. In 12 luni, firma angajase 6 graficieni. Ah, anii 2006-2007, cand un grafician era la fel de bine platit ca un programator (si cam la fel de cautat ca cei din urma in ziua de azi) si pleca lumea des la “salariu mai bun“. Un tip ne-a vazut anunturile care tot apareau pe portalurile de joburi. Si-a depus candidatura la un anunt al nostru, numai ca sa ne scrie in scrisoarea de intentie ca “Fratilor, tot vad ca puneti anunturi pe aici. Eu, unul, n-as lucra pentru voi, pentru ca pare ca pleaca lumea pe capete de acolo. Sigur e ceva in neregula. Faceti voi ceva gresit sau pur si simplu aveti nevoie de asa multi oameni? Dupa cifra de afaceri si numarul de clienti, nu pare sa fie cazul al doilea“. Isi facuse temele, stransese informatii. Avea si experienta necesara (din cv). L-am chemat la interviu, macar sa vedem cine a avut curajul sa trimita mesajul ala (si sa il angajam daca era salariul pe placul lui). N-a vrut sa vina. šŸ™‚

Detasarea de realitate a multor oameni care vor sa lucreze/lucreaza inĀ domeniul asta in 2015 e de-a dreptul stupefianta.

Avem nenumarati oameni care isi depun candidatura robotic. La zeci, sute de joburi, nu conteaza ca nu indeplinesc nici o conditie din anunt. De astia nu scapi, orice ai face. Singura problema e ca ei “strica jucaria” pentru toata lumea. Una e sa ai cateva suteĀ de cv-uri de privit pentru a alege 4-5 si alta e sa ai cateva zeci. Eu cred ca e mult mai usor pentru un candidat pregatit sa fie ignorat asa, daca se nimereste cv-ul lui sa fie privit dupa inca 100 de cv-uri ale unor oameni care isi trec la experienta relevanta “am facut un site la scoala” si “am tinut pagina de facebook a lu’ vecinu’ de la 3 care are o firma de internet prin cablu“.

Avem apoi oameni care au ceva experienta, dar nu chiar relevanta pentru ce se cere. Noi cautam un grafician cu experienta in print si outdoor, vin unii cu experienta in web-design si social media (astazi, adiministrareaĀ unui cont de facebook pentru un client este considerata de uniiĀ “graphic design“, aparent). Ok, nu e mare lucru. Photoshopul e acelasi pentru toata lumea. Daca stii Illustrator stii sau inveti usor si InDesign.Ā Dar in durerea mea, cum sa ceri cu 1-2 ani de experienta banala 4000 – 5000 lei net pe luna? Asta in conditiile in care NU prea se mai ofera salariile astea pe nicaieri pentru un grafician-si-atat (un combo de art director – grafician poate primi asa ceva, dar la firme mari, cu venituri mari, si omul ala de regula chiar e meserias, care iti face oricand 2-3 propuneri pentru orice, cu un brief minim).

Dupa aia avem oamenii care au experienta multa in spate, dar vor prea multi bani pentru realitatea pietei si a firmei unde vin. Am avut un nene care avea 17 ani de experienta in publishing si web-design. Vroia 4700 lei, desi el lucra acum la un trust media care e falimentar de cateva luni bune si se tot zvoneste ca nu isi plateste angajatii. Oricum, nu avea experienta in domeniul cerut, dar hei, daca el avea experienta, vroia bani multi. Ce conteaza ca vine la o firma de apartament care e evident ca nu are 100 de clienti cu bugete grase.

Avem unii cu cerinte salariale fantasmagorice. Un tip cu cateva chestii “publicate pe deviantart”, cu cateva poze prelucrate pentru un afacerist de facebook, care cumpara haine din strainezia si le vindea pe o pagina de facebook… vroia 1500 euro net. Nici un euro mai putin. Avea (hai sa zicem) maxim 2 ani de “experienta” – ca vechime nu se putea numi.

Apoi avem oameni care nu vin la interviuri. Sunt sunati, zic ca vin la ora programata, apoi nu mai auzi nimic de ei si nici macar nu dau un sms sau un telefon de scuze minime. Acuma… eu intotdeauna intarzii. La interviuri ajung la limita, de regula. Deci ii inteleg pe cei care intarzie un minim (5-15 minute) si se scuza cat de cat. Desi unii oameni sunt foarte stricti in privinta asta. Dar nu exista scuze pentru intarzieri de 30 de minute pe care nici nu te obosesti sa le anunti.

Avem si oameni care chiar nu au facut mai nimic pana acum, nu au experienta reala, dar chiar par creativi, si se obosesc sa-si faca un cv si o scrisoare de intentie iesite din comun. Dar se blocheaza la interviu sau pur si simplu nu vrea nimeni sa le dea o sansa. Astia sufera cel mai mult din cauza celor de mai sus si a unei gandiri un pic invechite a multora, care spune ca n-are sens sa cresti pe cineva pe care trebuie sa-l si platesti in perioada in care se acomodeaza. De parca toata lumea s-a nascut direct cu experienta de 1-2 ani sub centura. Ca sa se inteleaga – nu am nici un cuvant de spus in procesul de recrutare de aici.

Avem si reversul medaliei. Am exemplul firmei unde lucreaza o cunoscuta, care a dat fix un anunt cu “cautamĀ grafician”, dar nu a angajat pe nimeni. Au primit o gramada de cv-uri, unii pareau chiar meseriasi din ce am auzit, unii vroiau prea putini bani (in opinia mea). Patronul firmei s-a razgandit, n-a mai angajat pe nimeni, a preferat sa lucreze cateodata cu cate “un baiat” freelancer si cu asta basta. Nu tu e-mailuri, nu tu nimic. Cea mai enervanta respingere – cea in care nu stii de ce ai fost respins.

Sotia mea a fost chemata la un interviu acum cativa ani de cineva care i-a spus la final “eu nu te angajez, puteam sa iti spuna asta de la inceput, dar mi-a vorbit X frumos de tine si vroiam sa te cunosc. Mie imi place sa fac cunostinta cu oameni, de asta te-am chemat, dar chiar nu angajam pe nimeni acum“. Cat de tampit sa fii sa pui pe cineva pe drumuri, sa ii rapesti 30 de minute din viata in care sa se forteze sa para cat mai interesant, deschis, profesionist – si apoi sa-i zici ca tu nu vroiai pe nimeni.

Cel mai neplacut episod pentru mine a fost cand am fost la un interviu la RCS-RDS acum vreo 4 ani si am fost pus sa astept intr-o incapere care comunica direct cu camera unde o contracandidata tocmai era intervievata (cu usa deschisa). Lucrase la o firmulita, facuse catevaĀ website-uri intr-un CMS, terminase facultatea de aproapeĀ 2 ani, simtea ca se va incadra in colectivul firmei. Cerea 1200 lei. Ce sa mai zic dupa asta? Ce sens mai avea sa mai zic ceva la interviu daca altii acceptau sa lucreze pe 2 lei aici? Nici nu s-au obosit sa imi dea un e-mail sa ma anunte ca au angajat pe altcineva.

Am fost la mai multe interviuri in care veneau cate 2-3-4 persoane, dar toata discutia se purta cu 1 singur om, un mic sefulet. Sefulet care se inconjura cu HR-isti, oameni de la marketing samd, dar pana la urma doar el/ea lua decizia si trebuia sa port discutia cu el. Stiu ca unii vor sa vada cum iti distribui atentia si cum ii implici pe toti in discutie – dar cand vorbim de un post de grafician care nu interactioneaza aproape niciodata cu clientii fata-in-fata, acest test este de o idiotenie rara. Plus ca… daca ma vad in fata unuia care nu face nimic altceva decat sa stea cu ochii in telefon sau o agenda si nu scrie nimic, apai, sa ma ierti, dar de ce ti-as acorda atentia pe care tu nu mi-o acorzi? Chiar nu aveau ceva mai bun de facut acei oameni decat sa piarda vremea intr-o incapere sterila 30 minute – 1 ora?

Acum 3 ierni am fost la un interviu la Microsoft. Interviul de limba germana l-am dat cu o domnisoara care tot timpul discutiei noastre raspundea la e-mailuri. Ok, era ocupata, poate ea considera ca eĀ multitasking, dar era de o nesimtire aparte faptul ca se concentra pe e-mailurile ei si nu pe discutia noastra. Din punctul meu de vedere, ma desconsidera din start, eram insignifiant in ochii ei – desi tot insista pe prietenia din cadrul colectivului si valoarea pusa pe om si alte prostii din astea de corporatie pe care le cred doar cei de la HR si cei din pozitiile sus-puse.

Alt interviu, alta corporatie: prima parte a fost cu un HR-ist. Dupa ce m-a intrebat ce stiu eu despre corporatia cu pricina, eu i-am povestit istoria ei in Romania si in Europa si cifra de afaceri si pozitionare pe piata (“imi facusem temele”), el se apuca sa imi repovesteasca fix ce i-am spus eu. Doar placa aia o stia. Totul pentru un post de grafician, nu ma angaja nimeni ca marketing manager sau mai stiu eu ce. Mi se pare de bun-simt sa ai o idee despre firma la care mergi, dar detalii administrative sau de structura organizationala ar fi utile de la un pozitie in sus. Nu inteleg obsesia asta perpetuata de americani cu “trebuie sa-i cunosti numele CEO-ului tau” cand lucrezi intr-o corporatie. Nu e ca si cum tu poti sa comunici direct cu el sau te va ajuta vreodata cu ceva aceasta informatie. Scopul tau e sa-ti faci treaba, nu sa iti incarci memoria cu oameni care se invart in cu totul alte straturi ca tine.

Cel mai amuzant interviu pentru un job a fost unul la care am fost chemat spunandu-mi-se “Avem un proiect care imbina grafica cu web-design-ul. Te-ar interesa sa discutam legat de o colaborare?” (inca pastrez e-mailul), fara sa fi trimis cv-ul meu vreodata la acea firma si fara sa mi se arate cv-ul meu (pe care sustineau ca il au “dintr-o baza de date”). M-am dus, am aflat ca, de fapt, proiectul era bazat pe programare si 0 web-design si grafica, dar persoana cu pricina habar-n-avea sa imi explice asta. Dupa 30 de minute pierdute cu ea n-am inteles nimic din ce vroia de la mine. Am avut apoi un mini-interviu cu omul “de la tehnic” care mi-a explicat totul in 5 minute. Cand a auzit cati bani as dori, a bulbucat femeia ochii de parca i-as fi cerut 1000 de euro pe luna pentru 1 ora de munca efectiva (nu, nu i-am cerut 1000 de euro, ci semnificativ mai putin – desi un programator i-ar fi cerut mai mult pentru ce vroiau ei). Evident ca nu s-au obosit sa-mi dea un amarat de e-mail sa-mi spuna “am gasit pe altcineva” si eu n-am intrebat. Era inutil.

Peste 4 luni va trebui sa-mi gasesc un job intr-un nou domeniu. Deja ma apuca durerea de cap cand ma gandesc la proces.

new-job-2

  • Aici am o poveste interesanta. Nu am vrut sa ma duc la firma cu pricina, mai fusesem intr-un proces de recrutareĀ la ei cu 2 ani in urma experientei asteia si am fost tinut la ultimul interviu pentru 1 ora intr-o sala de conferinte, fara sa mi se spuna absolut nimic “cat mai dureaza asteptarea”, “de ce astept” sau sa mi se ofere o minima scuza. Un fost coleg a fost angajat la aceeasi firma (in acelasi proces de recrutare, cand, la final, el a stat cu stoicism pana s-a indurat Marele Sef al firmei sa vina la intalnire si sa-i ofere contractul spre semnare), dupa cativa ani a promovat, m-a chemat EL la interviu. Atata doar ca o alta angajata in departamentul de marketing al firmei si-a chemat la randul ei un fost coleg la interviu. Ramasesem 4 oameni pe lista finala, eu cerusem mai putin decat protejatul ei. N-am mai auzit nimic de la nimeni de la firma cu pricina pentru 1 luna.

Doar dupa ce l-am sunat eu pe cel care ma chemase am aflat ca femeia cu pricina fusese data afara pentru ca se aflase ca lucra in continuare si pentru fostul ei loc de munca (o agentie de publicitate) si ca din pozitia in care era mijlocise oferirea unor mici contracte firmei cu pricina.Ā Drept urmare, pentru postul liber a fost ales cel care a cerut cel mai mic salariu (care avea doar 1 an vechime si cerea cam 60% din cat am cerut eu) – iar fostul meu coleg n-a insistat pentru mine (probabil de frica sa nu fie acuzat si el de favoritism). De atunci vad rosu in fata ochilor cand aud numele firmei sau numele CEO-ului polonez.

Asta pentru cine crede ca doar la stat in Romania se angajeaza pe Pile, Cunostinte si Relatii sau ca spaga inseamna doar “plic bagat in buzunarul unui angajat al Statului“. Si da, realizez ca si eu am ajuns la interviu printr-un fel de cunoștință, dar tot ce a facut fostul coleg a fost sa imi spuna sa imi depun candidatura, nu a influentat cu nimic procesul de recrutare.

The mother of all spoilers (Game of Thrones edition)

Vazut pe un zid de peĀ Bd. Dacia, langa intersectia cu Calea Victoriei (daca te uiti la serial si nu ai citit cartile, ar fi bine sa nu te uiti mai jos, ca sa nu-ti strici sfarsitul sezonului):

 
 
 
 

 

game of thrones spoiler

Oricum, la cum adapteaza cartile producatorii serialului, e posibil sa nu se intample asta. Si, ca sa fim precisi, nici in carte nu e aratat mort (ar fi si greu, fiind ultimul capitol).