Trei seriale vazute in ultimele luni, in cate un week-end ba ploios, ba friguros. Presupun ca se pot viziona si in timpul verii, dar probabil timpul de vizionare nu va mai fi asa comprimat, pe motiv de lucruri mai bune de facut 😀
E vorba de doua comedii si o drama/mistery. Nici una nu se incadreaza (sau nu vrea sa se incadreze) in ceea ce ai numi mainstream.
Serialul britanic se vrea un murder-mistery diferit, dar este mai degraba o drama cu elemente de mister.
Premiza este interesanta. Fortitude este un orasel (fictiv) unic in lume, pozitionat pe una din insulele din arhipelagul Svalbard. Situat intr-un loc de o frumusete aparte dar extrem, aici nu a avut loc niciodata vreo crima. Pana acum.
Nu exista someri, toata lumea care vrea sa locuiasca aici trebuie sa aiba un job sau o sursa de venit. Datorita localizarii nordice (frig, permafrost) nimeni nu este ingropat aici. Orasul depinde de mica exploatare de carbuni din zona (pe cale sa fie inchisa) si de banii adusi de centrul de cercetari stiintifice. Desi este teoretic teritoriu norvegian, este administrat in comun cu Marea Britanie, guvernatorul-primar fiind numit de la Londra (cu toate acestea, este o norvegianca).
Contrar primei opinii, nu se reduce totul la o crima. La inceputul serialului, vedem cum prof. Dumbledore un fotograf faimos (jucat foarte bine de Michael Gambon), la plimbare cu aparatul foto pe malul marii, impusca din mila un om pe cale sa fie mancat de un urs polar. Seriful local este cumva prezent si lasa vina sa cada 100% pe urs.
Aflam ca ceva i-a facut pe ursi sa devina violenti si sa atace fara discriminare oamenii si animalele. Dupa cateva atacuri, toata lumea e obligata sa iasa din casa inarmat cu o pusca de vanatoare sau insotita de cineva inarmat asa.
Peste ceva timp, 2 copii localnici gasesc un schelet mumificat de mamut, scos la suprafata de schimbarile climaterice… Ei le spun parintilor lor, care il iau si il ascund intr-un depozit, pentru ca mai apoi sa incerce sa il vanda.
De aici pana la o noua crima mai e putin. Urmatorul pas este introducerea in scena a inspectorului londonez Morton (interpretat excelent de italiano-americanul Stanley Tucci), trimis sa ajute investigatia locala – dupa un denunt anonim facut de prof. Dumbledore fotograful faimos de mai devreme.
La asta adaugam mai multe sub-intrigi: guvernatoarea a investit foarte multi bani intr-un hotel in ghetarul de langa oras, seriful pare sa aiba ceva de ascuns, avem o barmanita care ascunde la randul ei un trecut dubios, cei doi localnici cu mamutul sunt de la inceput periculosi, exista un rus cu intentii ascunse, un profesor rasist si cu comportament deviant si avem si un ofiter de search’n’rescue (interpretat foarte bine de vocalistul de la Bloc Party Nicholas Pinnock) care sufera de PTSD dupa razboiul din Afganistan.
Precum ziceam, e mai degraba o drama. Desi nu aflam cat de cat cine si de ce a facut a doua crima si care era treaba cu mercy kill-ul de la inceputul episodului intai pana spre episodul 7-8 (din 12), serialul pastreaza suspansul viu pana la episodul 10. Face asta construind personajele. Si chiar iti pasa de majoritatea personajelor (cel putin pana la un punct) – ceea ce se intampla mai rar in seriile de televiziune.
Decorul excelent (serialul e filmat in Islanda) creeaza o atmosfera greu de descris, actorii sunt destul de buni si cam toate personajele par sa aiba o mica poveste (drama sau nu) care e destul de interesanta.
Singura problema a serialului este finalul. Episoadele 11 si 12 sunt destul de dezamagitoare si tot suspansul construit cu greu in 8-9 episoade se cam fasaie la final.
Chiar si-asa, e un serial destul de bun. Nu inteleg cum o sa continue la anul (au comandat si un sezon 2), in conditiile in care totul pare relativ rezolvat in primul sezon. Mie mi-a placut sa-l vad (in ciuda episodului 12 dezamagitor).
Excelenta comedie neagra construita ca o adaptare americana a unui serial original BBC (omonim). Prezinta viata plina de probleme neasteptate dintr-o sectie de geriatrie intr-un spital universitar.
Nu va asteptati la House M.D. si nici la Scrubs. Distributia serialului e destul de mica si nu sunt introduse prea multe personaje suplimentare in fiecare episod.
Cu toate acestea, fix numarul mic de personaje face ca serialul sa fie excelent. “Povestea” este simpla: Didi este noua asistenta medicala muncitoare si grijulie intr-o sectie de geriatrie. Acolo este luata sub aripa ocrotitoare (si nu prea) a asistentei mai vechi Dawn si trebuie sa lucreze majoritar cu doctorita Jenna James. Nu in ultimul rand, trebuie sa lucreze supervizata de asistenul-sef-cel-intotdeauna-ocupat Patsy. Doctorita pare la prima vedere o persoana careia nu ii pasa deloc de pacienti, ci de cum sa devina faimoasa in lumea medicala, dar vedem ca este de fapt un personaj multi-fatetat.
Practic, ceea ce da tenta de umor (negru) serialului nu este ingrijirea bolnavilor, ci multitudinea de dificultati care apar ca urmare a regulilor, legilor, lipsei de cunostinte, introducerii alandala a tehnologiei (fara instruire), evaluarea actului medical pe baza unor chestionare completate in bataie de joc, relationarea inter-umana ba la nivel de autoritate ba la nivel de prietenie, multitudinea de pacienti, fondurile insuficiente, exploatarea financiara a actului medical, conflictul intre culturi diferite, mustrarea verbala pasiv-agresiva (si nu directa) a colegilor de munca si cate si mai cate. Cand toate acestea se intalnesc cu niste personalitati speciale, cu probleme personale diferite, singurul lucru care se poate intampla este… comedia.
Mie imi place pentru ca (desi exagereaza, pentru efect “artistic”) sunt probleme cu care m-am intalnit PANA SI EU in acesti 3 ani de scoala. Spre deosebire de alte seriale cu subiect medical de real succes in ultimii ani, actorii nu sunt alesi pe principiul “de cine i-ar placea cum arata audientei” ci arata mai aproape de personalul medical real din spitale. Pentru ca n-am vazut inca spitalul populat cu fotomodele (masculine si feminine) din orice serial “medical” american din ultimii 15 ani.
Fiecare sezon are 6 episoade, deci e clar de vizionat intr-un week-end. Dupa ce-ti iei HBO Go, de exemplu 🙂
In principiu, daca ti se pare amuzant clipul urmator, iti va placea serialul. Daca nu… poate ar fi cazul sa gasesti altceva.
O comedie scurta si intensa, ca o ploaie de vara, cu un subiect mai rar in lumea micului sau marelui ecran.
Si acest serial nu e chiar pe gustul tuturor, trebuie sa vezi un episod sau doua ca sa te hotarasti daca e pe gustul tau. Mie mi-a placut foarte mult.
Povestea: Orchestra Filarmonicii din New York primeste un nou dirijor, atunci cand vechiul maestro trebuie sa se pensioneze (pe jumatate fortat, pentru ca nu mai era suficient de hip pentru a aduce bani Filarmonicii). Noul dirijor va fi Che Guevara Rodrigo (jucat excelent de Gael Garcia Benal), un geniu precoce, adorat de tineri si batrani si care va aduce un nou suflu unei orchestre in pragul falimentului.
Evident, avem outsider-ul Hailey, care, ca o mica Cenusareasa isi doreste din tot sufletul sa ajunga sa cante in orchestra, dar nu e suficient de experimentata pentru asta, pentru ca niciodata nu a avut banii pentru o educatie muzicala completa. Asta desi este destul de talentata – suficient de talentanta pentru a fi observata de maestro Rodrigo.
Distributia este plina de personaje care mai de care mai extravagante si mai savuroase (din orchestra si din lumea din jurul ei). Ceea ce creeaza premisa pentru nenumarate intrigi legate de vechiul dirijor, amantele sale, donatori generosi, familii bogate si lumea muzicala plina de has-beens si wannabes dintr-un oras cu ceva traditie in domeniu.
Desi producatorii serialului pluseaza pe “sex, drugs and classical music” ca motto, serialul e ceva mai mult de-atat. Da, toata lumea (in special femeile) e prea cazuta in limba dupa maestro-cel-cu-par-sauvage si toti membrii orchestrei par fortati sa fie niste ciudati, nu niste oameni extrem de muncitori si pasionati. Dar, cumva, serialul e misot, cu atatea clisee si absurditati (sau poate din cauza lor?).
Mie mi-a placut pentru ca subiectul e un pic diferit si pentru ca majoritatea personajelor pastreaza tonul subiectului, interpretand niste roluri-clisee (vazute si tot vazute pana acum in alte filme/seriale) larger-than-life intr-un fel care face tot intregul interesant. Placut suficient de mult incat sa astept sezonul 2. 🙂
lungul drum pana departe 