In ultimii 3 ani mi-au murit: o bunica, un var la care mi-am petrecut verile in adolescenta pre-pubera, un coleg de munca cu care am impartit bune si rele zilnic pentru aproape 8 ani si tatal meu.
Cand a murit tatal meu, veneam de la practica in spital, luam pranzul inainte de a ajunge la serviciu, cand am fost sunat de fratele meu care tocmai ii auzea ultimele respiratii. In ziua aceea (era intr-o vineri) n-am mai mers la munca, dar luni am fost inapoi la job.
La celelalte decese, am fost la inmormantare si apoi m-am intors la munca.
Cand am fost in prima perioada de practica in spital, in anul 1, tin minte si acum ca o asistenta reusise sa-si interneze tatal post-operatoriu in sectia unde lucra. Metastaze la creier de la un cancer de colon, operatie lipsita de succes. I-a murit tatal pe tura altor asistente. Cu toate acestea, a venit la munca in urmatoarele zile.
Zilele astea am facut singur munca pe care o faceam in mod normal in 3, datorita faptului ca 2 colegi de-ai mei sunt rude si le-a murit bunica. Acum s-au intors la munca.
Unui fost coleg i-a murit mama acum vreo 7 ani. A avut doar 1 zi libera in care i-a rezolvat un pic inmormantarea (era de undeva mai la tara).
Nimeni nu i-a fortat oamenii cu pricina sa se intoarca la munca imediat (inclusiv pe mine). Toti au simtit ca nu ar fi corect sa ii puna pe altii sa munceasca in locul lor.
Asa face toata lumea in ziua de azi? Toate exemplele mele se refera la oameni intre 28 si 40 de ani.
Umul modern se intoarce la job imediat dupa un deces al unei persoane apropiate?
O fi un semn ca devenim mai insensibili?
Sau pur si simplu am fost eu inconjurat doar de exemple nefericite si situatia e cu totul diferita?
lungul drum pana departe 