Viata intr-un spital universitar

Nu imi permit sa presupun ca stiu cum e viata in orice spital universitar din lume. Nu stiu mare lucru despre multe lucruri la mine in spital, d-apoi la nivel de Anglia, UK sau Europa.

Dar am facut ture suplimentare in mai multe sectii ale spitalului meu (mai putine de cand sunt in sala de operatie), la mine in teatre am fost in 15 dintre cele 16 sali de operatii (doar oftalmologie nu am vazut inca). Cand lucrez cu asistente care lucreaza pentru agentii sau au lucrat pentru alte trusturi, incerc sa ii/le trag de limba, pe cat posibil. Multe lucruri par sa fie similare la nivel de NHS. Anumite informatii le-am mai strans si pur si simplu prin documentare pentru interviuri sau pentru a-mi alege un eventual viitor spital.
O sa incerc sa prezint niste lucruri generale observate de mine aici. Avantaje si dezavantaje.

E foarte posibil sa fie observatii gresite sau concluzii gresite, unele lucruri poate nu se aplica in alte spitale sau alte trusturi. So bear with me. 🙂

In primul rand, spitalele universitare sunt mari. Nu e o dimensiune standard, exista si spitale cu 4000 si ceva de angajati, exista si mamuti cu aproape 10.000 angajati. Cateodata poate aparea o senzatie de coplesire atunci cand iti dai seama ca esti doar un mic angrenaj intr-o masinarie imensa.
Cu cat e mai mare spitalul, cu atat ai sanse mai mari sa habar-n-ai pe unde e sectia X, daca nu ai avut niciodata treaba acolo. La mine in spital avem si un sistem de informare foarte tampit, la parter mi-a luat destul de mult timp ca sa ma orientez intre CDU, HDU, NITU samd, asta desi imi place sa cred ca am memorie bunicica si ca sunt si destul de descurcaret la orientarea in spatiu.
Numar mare de angajati inseamna si un numar mare de pacienti. Ceea ce poate duce la supraincarcarea cu munca in anumite sectii, in anumite perioade.
Numar mare de angajati poate insemna si numar mare de colegi care pleaca.

Un spital universitar presupune o continua schimbare a colegilor. Medicii rezidenti de aici petrec intre 3 si 12 luni in aceeasi sectie (sau in aceeasi specializare, sau, cand devin registrars – in acelasi spital). Medicina e o meserie cu un numar mare de persoane care renunta pe parcurs (burn-out). Se intampla foarte des sa te obisnuiesti cu un doctor nou si apoi sa plece. Mai rar in alta sectie a aceluiasi spital, mai des in alt spital cu totul. Si mai rar, un registrar devine consultant in acelasi spital unde si-a terminat ultimul an. Dpdv al relatiilor inter-umane, munca intr-un spital universitar te face sa devii mai rece. Pe langa faptul ca pacientii vin si pleaca foarte des, si colegii vin si pleaca des.
Daca ai si “norocul” sa fii intr-o sectie mai dificila, inclusiv colegii-asistenti medicali vin si pleaca des.

Partea oarecum buna a faptului ca se lucreaza in ture si schimbi foarte des colegii este si faptul ca nu trebuie sa lucrezi cu uriciosul X sau enervanta Y zi dupa zi dupa zi. Ok, poate lucrezi 1-2 zile intr-o saptamana, dar nu trebuie s-o faci tot timpul. De cate ori nu mi-am dorit eu la fosturile mele locuri de munca sa nu ii vad mutra lui X in fiecare zi. Dar nu se putea, venea la munca 5 zile din 5. Aceleasi ca mine. 🙂

Un spital universitar inseamna si foarte multe posturi disponibile pentru evolutie profesionala in toate directiile posibile. La mine avem asistenti medicali specialisti pentru tot felul de domenii la care nici cu gandul nu gandesti: legal issues, pain management, infection control, non-invasive ventilation, international nurses, professional development of staff (da, e o asistenta medicala 🙂 ), continuous education/skills training nurses, nutritionist nurse plus mai logicele tissue viability nurse, diabetes nurse, urology nurse, non-invasive ventilation, oncology community nurse si cate si mai cate. Asta ca sa nu mentionam posturile standard (band 5/6/7 pentru sectii sau teatre).

Intr-un spital universitar vei vedea destul de des o gama variata de patologii. Din cauza problemelor continue de lipsa de paturi, se poate intampla destul de des sa primesti “outliers” – pacienti cu boli care nu au legatura cu specialitatea sectiei tale, dar care sunt internati acolo temporar, pana un pat “specializat” se elibereaza. Ce inseamna asta? Posibilitati foarte variate de a invata multe lucruri, atata timp cat ai energie si vointa. Pe de alta parte, cateodata e destul de obositor cand trebuie sa jonglezi cu tot felul de cerinte si informatii si necesitatea de-a raporta anumite chestii deodata.

alergii

Reversul medaliei este ca toata incarcarea cu munca si problemele de personal (prea putin, prea multi incepatori, prea multi agency, prea mult personal care nu stapaneste prea bine limba tarii) poate duce foarte usor la aparitia unor erori medicale.
Reversul reversului medaliei este ca, atata timp cat nu omori pe cineva, incidentele probabil nu vor avea urmari grave – pentru ca orice incident grav este tratat si aici (uneori) ca o problema a sefului direct si a spitalului in sine, mai rar ca o problema 100% doar a celui care a facut eroarea. Desigur, nu e o regula, totul depinde de oameni si cat de stricti sunt.

Cu cat trustul NHS e mai mare, cu atat e mai probabil ca reglementarile si politicile interne sunt mai stufoase. Eram curios in legatura cu politicile altor trusturi in legatura cu medicamentele controlate, administrarea unor medicamente i.v., cateterizarea pacientilor si responsabilitatile infirmierilor (HCA). E surprinzator cat de variat pot fi interpretate aceleasi activitati in cadrul aceluiasi sistem medical. Intr-un trust poti avea voie sa cateterizezi, in altul iti trebuie anumite cursuri, in altul nu ai voie deloc. Intr-un trust se recomanda administrarea unui antibiotic i.v. bolus, in altul se recomanda folosirea unei pungi de 100 ml, in altul – o punga de 500 ml de ser.

Partea buna este ca lipsa unor reglementari stricte la nivel de tara permite anumitor trusturi o libertate in promovarea si evolutia personalului. Unele trusturi platesc cursuri universitare (unele mai scurte, altele mai lungi) pentru anumite specializari intr-un domeniu (cum ar fi perioperative nursing course, a&e course, critical care course samd). Pastrezi salariul tau de angajat, dar mergi si la facultate pentru a invata lucruri noi, mai avansate.
Niste colege de scoala de-ale mele lucreaza la un trust care le permite evolutia accelerata in band 5. Adica dupa 12 luni de munca in trustul respectiv au primit 2 mariri salariale automate, nu doar 1 (cum are toata lumea). Dar au avut de indeplinit niste criterii si de trecut niste evaluari.

Munca in spitale universitare poate insemna si introducerea accelerata a unor tehnologii si investigatii noi. De la trialuri clinice la echipamente noi si foarte noi, daca esti pasionat de noutati si iti plac schimbarile, asta e un lucru bun. Partea proasta e ca exista rezistenta la nou (mai ales la angajatii mai vechi), ceea ce poate provoca niste neplaceri.

Strict la nivel de Londra, o problema a spitalelor universitare este spatiul locativ. Cand vii aici, cam toate spitalele au niste “accomodations”, mai mari sau mai mici, mai aratoase sau mai jerpelite. Problema este ca au multi potentiali clienti (au foarte multi junior doctors care vin si pleaca) si locurile de cazare ceva mai ok sunt luate rapid. Ceea ce lasa doar posibilitatea cautarii unei chirii la privati, ceea ce in Londra inseamna un car de bani sau impartirea unui apartament/unei case. Nu stiu altii cum sunt, dar perspectiva de flat sharing sau nimic la 30 si ceva de ani e ceva ce m-ar face sa renunt la a lucra pe termen lung intr-un oras sau zona.

Ca ultim lucru de mentionat – munca intr-un spital universitar aglomerat din UK poate oferi o sumedenie de oportunitati de-a face bani in plus. Ture bank se gasesc destul de usor, cateodata, daca arati ca esti “de incredere”, poti primi chiar statutul de “regular bank”, adica un band 7 iti va acorda preferential ture in plus, atata timp cat are nevoie de personal. Bine, asta depinde si de oameni.

Advertisements

3 thoughts on “Viata intr-un spital universitar

  1. Salut, Cristian… doar vroiam sa iti spun ca mereu citesc cu cel mai mare drag blogul tau.. continua tot asa… tu imi dai mereu curaj sa lupt sa imi rezolv actele sa merg si eu in UK cat de repede… Abia astept sa pui ceva nou, sa lecturez… foarte tare… nu te-ai gandit sa iti faci un vlog, in care sa discuti cu noi,…sa iti vedem reactiile.. sa fie mai aproape de spirit ?! oricum citesc cu mare drag ce scrii…

    PS: sti cumva cat dureaza de la momentul in care ai trimis actele la HCPC si momentul in care primesti dreptul de libera practica? exista situatii cand se rezolva totul repede? chiar daca izolate? fara interventia cuiva, pur si simplu sa trimiti prin posta din Ro si sa se rezolve mai repede? Multumesc

    Like

    1. Vlog n-o sa-mi fac vreodata, ar insemna sa-mi fac publica identitatea, ceea ce ar insemna ca n-as mai putea sa povestesc orice vreau eu din viata din spital, fara sa ma tem ca-mi pierd dreptul de practica sau mai rau.

      Pentru AMG, NMC-ul avea o limita de 10 saptamani pentru etapele 1 si 2 si 6 saptamani pentru ultima (inregistrare).
      HCPC mentioneaza 60 zile lucratoare de la primirea chitantei, dar nu e 100% clar daca sunt 60 zile lucratoare + 4 saptamani sau doar 60 zile lucratoare…
      Oricum, asta ar insemna 12 saptamani, aproximativ 4 luni.

      Altceva in afara de a suna si intreba, nu cred ca se poate face.

      Like

  2. Buna seara Cristian, caci sunt in UK, asistent medical. Felicitari pentru curajul de a alege o profesie, pentru care avem nevoie de calitati si cunostinte :sa ingrijim semenii.Postarile tale sunt foarte pertinente, este realitatea pe care am trait-o si eu si alte colege/colegi romani veniti cu aprox.2 ani in urma, intr-un sistem medical nou, total diferit de cel din tara, cultura diferita si oameni care asteptau sa fim pregatiti sa lucram ca si ei?! Bineinteles ca nu eram, nu cunosteam protocoalele de lucru, nu intelegeam sistemul de lucru, turele, pauzele, plata, terminologia medicala…si uneori nici limba engleza (nu cea conversationala) cea medicala si regionala! De aici si stress, frustrare, poate parea ca se lega de o atitudinea discriminatoare.
    Asa este ca orice inceput e greu, dar cu dorinta, determinare si o motivatie reala poti..muta muntii!
    Voi urmari in continuare cu placere relatarile tale, ai talent la scris .Scrisul este modul prin care te ajuti pe tine si oferi informatii multor tineri care se gandesc sa porneasca pe acelasi drum. Recunosc ca m-ar fi ajutat si pe mine in perioada de inceput, este adevarat ca avand informatii detii putere. Sa ai putere psihica si fizica sa iti gasesti calea catre cunoasterea interioara.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s