Logo-ul antena play e acelasi cu logo-ul RMGC. Coincidenta sau prostie?

Logo-ul antena play e acelasi cu logo-ul RMGC. Coincidenta sau prostie?

Cum sa-ti alegi tu, televiziune romana, fix acelasi logo pentru un serviciu de-al tau (antena play) ca al unei companii care functioneaza in Romania? Mai ales dupa ce se erijau in judecatori, juriu si calau acum cativa ani in scandalul cu logo-ul frunzei pentru “The Carpathian Garden” (sincer, o alta mostra de creativitate tipic romaneasca). “Graficianul” care a venit cu ideea asta ori era tampit, ori lipsit total de idei ori nu era grafician – ci vreun impinge-hartii din Intact, care a vazut ceva stralucitor, si-a zis sa imite ceva si sa fie laudat pentru munca sa “creativa”.

via http://www.casajurnalistului.ro/batalia-pe-brandul-rosia-montana/

Advertisements

Ce poti face ca sa ajuti un pacient de cancer in faza terminala?

Scriu articolul asta din experienta personala – ruda de gradul I a unui pacient cu cancer pancreatic. Poate intr-un alt moment, cand voi avea mai mult timp si mai multa vointa, voi scrie un articol in care sa vorbesc despre toata experienta (de la primele semne si simptome, la diagnostic, operatie, tratament, evolutia starii pacientului si inevitabila concluzie).

Pentru moment o sa ma rezum la niste informatii care e posibil sa fie utile altor oameni aflati in situatia mea. Cu exceptia unui numar relativ scazut de cazuri (in special cele diagnosticate foarte timpuriu sau cele in care rezectia partiala a pancreasului elimina mare parte sau toate celulele canceroase), tratamentul actual pentru acest tip de cancer nu face decat sa incetineasca avansul cancerului. Adica nu e “tratament care vindeca” ci “tratament care lungeste durata vietii”.Mai devreme sau mai tarziu, intr-un procent prea mare de cazuri, pacientul cu cancer pancreatic va ajunge intr-un moment in care tratamentul cu citostatice este mult prea toxic pentru el (si oricum tumora crestea deja). Asta inseamna o condamnare la “asteptarea mortii”. Doctorii se feresc sa ofere o estimare pentru “cat mai are de trait pacientul”. Cifre din statistici seci sunt din cand in cand citate: 94% dintre pacientii diagnosticati cu cancer pancreatic vor muri in primii 5 ani de la diagnostic, 74% in primul an de la diagnostic. Pacientii cu cancer pancreatic in ultimul stagiu (4A – fara metastaza, 4B – cu metastaze) au o durata medie de viata de 3 pana la 7 luni. Desigur, statisticile sunt grosiere – anumiti pacienti vor supravietui mai mult decat altii. Cei care sunt operati cu succes au un prognostic mult imbunatatit fata de restul pacientilor.

Ideea e ca pacientul nu ar trebui lasat sa se chinuie singur in ultimele luni ale vietii. Drumul pana la spital sau internarea uneori nu mai sunt o solutie. In functie de ce alte probleme are (sau nu), starea lui se va inrautati pe zi ce trece. In ordine aleatorie: durerile pot creste in intensitate, poate aparea blocaj al cailor biliare (cu icter), febra zilnica, dificultati in a (sau imposibilitatea de a) se misca, dificultati in a se hrani singur, incontinenta urinara (si nu numai), encefalopatie – cu dificultati in a se exprima sau a recunoaste persoane si nu in ultimul rand – metastaze (cu problemele generate de ele). Ce se mai poate face? Ingrijire paleativa (acasa sau intr-un hospice). Exista mai multe firme care au contracte cu CASMB si ofera ingrijiri paliative pacientilor bolnavi de boli incurabile (cancer, autoimune etc.). Asta inseamna ca pacientii nici macar nu trebuie sa plateasca ceva pentru aceste servicii.

Dupa ceva documentari (am intrebat niste doctori oncologi, pacienti dintr-o sectie de Oncologie, asistente de la Oncologie, am intrebat alti doctori, + ceva informatii de pe internet) am ajuns la 2 organizatii despre care am auzit constant lucruri bune: Hospice “Casa Speranței” si Fundatia Sfânta Irina. Noi ne-am hotarat sa le cerem ajutorul celor de la Hospice “Casa Speranței”.

ingrijire hospice

Formalitatile nu sunt multe si tot procesul nu e de durata, dar trebuiesc completate niste hartii:

  • 1 contract cu furnizorul de servicii medicale paliative, prin care li se permit angajatilor de la hospice sa intre in casa pacientului si sa ofere ingrijire medicala paliativa
  • 4 declaratii pentru CASMB (1 a pacientului, 1 prin care imputerniceste un membru al familiei ca sa-l reprezinte in relatia cu CASMB, 1 al pacientului prin care declara ca boala de care sufera nu a aparut ca urmare a unei accidentari sportive, 1 a imputernicitului). Teoretic, cu aceste acte + un dosar cu analize, bilete de internare si consultatie de la doctori, pacientul poate beneficia de vizite acasa 1 data pe saptamana de la angajatii Hospice-ului

  • 1 Recomandare (completata, semnata, parafata in 3 exemplare) a medicului oncolog care l-a tratat pe pacient, pe baza careia (odata depusa la CASMB – si aprobata) Hospice-ul poate oferi servicii de ingrijire paliativa 7 zile din 7.

Ce fel de ingrijire ofera genul asta de organizatie? Tratamentul durerii, consult oncologic acasa la pacient, consiliere psihologica si sau religioasa, asistenta sociala. Poate nu pare mare lucru, dar pentru noi chiar este de mare ajutor.

Cat dureaza totul? La Hospice totul se aproba intern in 1 la 7 zile lucratoare. La CASMB mai dureaza inca aproximativ 1 saptamana. Mai exista problema obtinerii recomandarii de la medicul oncolog – care este de regula supraincarcat cu pacienti, deci asta presupune (cel mai probabil) o asteptare de mai multe ore la oncolog. Teoretic, serviciile (7 zile/7) sunt decontate de stat doar 90 de zile. Practic, oamenii ne-au spus ca ne pot ajuta pe o perioada mai lunga. Aici voi mai adauga informatii cand/daca va fi cazul.

Ajuta cu ceva serviciile acestea pacientul bolnav de o boala incurabila? Eu zic ca da. Indirect, poate usura destul de mult viata familiei (sot/sotie/fiu/fiica) ce are grija zilnic de pacient. Oricat de mult crezi tu ca poti avea grija de o ruda bolnava, anumite lucruri nu le poate face decat o persoana pregatita pentru asta.

Nu in ultimul rand: Cum sunt oamenii care lucreaza pentru genul asta de organizatie? Pana acum, n-am intalnit decat oameni extrem de ok, politicosi si carora le pasa. Din experienta mea de pana acum prin spitalele de stat, de multe ori factorul uman te poate deranja mai mult decat boala in sine de care suferi. Povesti triste de prin spitale au multi oameni.

E mai greu sa fii bogat si sa devii sarac sau sa fii sarac toata viata ta? Cronica la ‘Blue Jasmine’

Image
Nu-mi prea plac filmele lui Woody Allen. Cele in care el e eroul nevrotic si tot timpul se indragostesc de el niste femei care arata mult prea bine pentru a face povestea plauzibila mi s-au parut mai degraba niste pretexte pentru ca el sa sarute niste actrite care-i plac. Dintre ultimele lui filme, Match Point mi s-a parut prea lent si lung, Vicky Cristina Barcelona a fost plictisitor si absurd iar la Midnight in Paris n-am rezistat decat 35 minute, cu mari sfortari.
Cu toate astea, trailerul mi s-a parut interesant si m-am gandit ca un film cu Cate Blanchett si Alec Baldwin nu poate fi chiar prost.
Povestea nu e foarte complicata, dar e de actualitate: sotia (Cate Blanchett) unui mare escroc din New York pleaca sa traiasca la sora ei vitrega (adoptiva), dupa ce casatoria ei se destrama, in urma arestarii si demascarii sotului ei. Sora ei are problemele ei, evident. Odata ajunsa aici, ea isi ia un job, incearca sa invete lucruri noi si incearca sa-si refaca viata.
Cate Blanchett joaca foarte bine rolul sotiei-pe-jumatate-nebuna. Posibil sa fie candidat la Oscar la anul. Cu ajutorul interpunerii unor scene din trecut cu scenele din prezent (care nu devine obositoare, surprinzator), aflam incet-incet cum s-a stricat viata ei (si sanatatea mentala). Si restul actorilor joaca bine, desi putine personaje evolueaza pe parcursul filmului (sotul e o dezamagire, din punctul asta de vedere).
Per ansamblu, mie filmul mi-a placut pentru ca a fost imprevizibil (nu se intampla ce ‘ar trebui’, nu sunt clisee, nu exista happy-end sau un final clar), pentru ca a prezentat intr-un mod interesant pierderea sanatatii mintale si efectul pierderii tuturor lucrurilor pe care cineva le considera valoroase asupra felului in care vede cineva viata. Faptul ca personajele n-au fost caricaturizate ci prezentate plauzibil (in opinia mea) a fost un alt plus. Oricum, intr-un final totul se poate rezuma la factorul entertainment – mi-a placut sa vad acest film si nu m-am simtit plictisit nici un moment vizionandu-l. Deci merita!

Asadar, am vazut un nou film care poate fi incadrat (grosier) la ‘comedii romantice’ – o fi bine, o fi rau?

Cea mai mare teama a mea

Pana acum 2-3 ani era doar “intr-un viitor nu foarte indepartat, din cauza evolutiei tehnologiei, jobul meu va putea fi facut de orice amarat care a deschis de cateva ori calculatorul, ori voi fi fortat sa lucrez pe bani foarte putini, ori voi ramane fara job, somer la 30 si ceva – 40 de ani”. Cam ca ludiții din secolul XIX: din cauza evolutiei tehnologice (aparitia razboaielor de tesut automate), breasla tesatorilor din Anglia s-a vazut pusa in fata unei situatii greu de acceptat: ceea ce ei faceau inainte intr-o perioada indelungata de timp, dupa ce treceau printr-un lung si greu proces de ucenicie, acum putea face orice om, dupa o pregatire de cateva zile.

De cand am inceput scoala, acum fix 1 an, s-au mai adaugat griji la lista: “daca diploma de postliceala va deveni inutila peste cativa ani – in conditiile in care facultatile de medicina cresc numarul de locuri la asistenti medicali – CE VOI FACE?“, “daca dupa ce termin scoala ma voi gasi in situatia de-a accepta sa muncesc ca asistent medical incepator pentru salariul minim pe economie sau sa continui sa muncesc ca grafician pe un salariu de cateva ori mai mare – CE VOI FACE?” si nu in ultimul rand “daca voi fi dat afara de la actualul loc de munca (cine vrea un angajat care pleaca destul de des inainte de terminarea programului normal – chit ca-si termina munca la timp si nu-si face treaba in bataie de joc?) sau daca voi fi pus in concediu fara plata (pe motiv de lipsa de clienti platitori, ca in cazul altui coleg) – CUM VOI TRAI PANA TERMIN SCOALA, in conditiile in care de aproape 4 ani de zile n-am avut decat 1 oferta concreta de job platit acceptabil – asta dupa cateva zeci de interviuri si sute de candidaturi depuse la nenumarati angajatori“.

 

Acum, ca sa fiu clar, nu stau ca “vițelul blând” (cum zicea un profesor de la facultate) si astept sa-mi cada satarul in moalele capului. De invatat, incerc sa invat tot timpul mai mult decat ce mi se preda si sa aflu cat mai multe lucruri in plus. M-am zbatut un pic si la anul voi face 5 saptamani de practica in strainatate (ceea ce-mi aduce alte probleme de logistica pe cap – cum o sa-mi iau atatea zile de concediu fara sa-mi pierd serviciul). Am incercat sa-mi fac ceva cunostinte prin spitale. M-am documentat si in privinta altor joburi (care nu sunt platite cu salariul minim pe economie) unde as avea o sansa sa ma angajez cu diploma mea, peste 2 veri.

Cu toate acestea, nu pot sa nu ma gandesc la “ce s-ar intampla daca toate temerile mele s-ar adeveri – daca mi-am atins deja apogeul in viata si totul va fi doar din ce in ce mai greu?“. Copyright imagine: brainyquotes.com

Image

Smecher, caut fraier

Smecher, caut fraier

Greu de crezut ca se gasesc oameni suficient de creduli incat sa colaboreze cu un necunoscut care le promite bogatii nemasurate, dar pare genul de inselaciune standard (careia romanii ii cad victime): la inceput nu trebuie sa investesti nici un ban, nu trebuie sa faci nimic greu, solutia este declarata usor de atins, “nu veti regreta” etc.

Afis pro-Rosia Montana, anti-politicieni

Afis pro-Rosia Montana, anti-politicieni

Sa mai zica cineva ca romanii nu s-au nascut artisti 🙂 Mai era un afis de acelasi artist in statia de tramvai unde l-am fotografiat pe asta, dar avantul meu fotografic a fost oprit de graba cu care trebuia sa ajung la un spital.

Cum te mai jecmănește statul? Cu asigurari de sanate pentru veniturile din dobanzi

Prima data am aflat de asta citind un comentariu de pe un alt blog. Dupa ceva documentare, am descoperit ca aceasta problema este raspandita in toata tara:

Brasov: www.bzb.ro/stire/cas-ul-a-pornit-iar-la-vanatoare-de-datornici-a61926

Gorj: www.pandurul.ro/Investigatii/2013-01-18/INCREDIBIL%3A+Casa+de+Sanatate+pune+taxa+pe+dobanzile+bancare

Bacau: www.ziaruldebacau.ro/2013/08/06/avocatul-poporului-sesizeaza-aberatiile-contributiei-la-asigurarile-sociale-de-sanatate.html

Braila: adevarul.ro/locale/braila/exclusiv-casa-asigurari-sanatate-iama-conturile-zeci-mii-braileni-vezi-trebuie-plateasca-ce-1_50acadf67c42d5a6638832c0/index.html

Iasi: www.urbaniulian.ro/2012/06/21/ii-ajutam-pe-romanii-haituiti-pe-nedrept-de-casa-de-sanatate-contactati-ne/

Prahova: www.incomodph.ro/life/sanatate/2786-o-lege-aberanta-pune-sute-de-persoane-pe-drumuri-ai-un-depozit-bancar-cas-ul-iti-instituie-poprire

Pe scurt, problema e urmatoarea: de cativa ani exista o combinatie de legi care te obliga, in anumite situatii, sa platesti CAS (5,5%) din veniturile inregistrate din dobanzi catre stat. “Anumite situatii” = atunci cand n-ai alte venituri salariale. Aceeasi combinatie de legi ( Legea 95/2006, Ordinul CNAS nr. 617/2007 şi Legea 571/2003 privind Codul Fiscal) spune ca n-ai voie sa platesti o suma mai mica decat contributia pentru salariul minim pe economie, chit ca veniturile din dobanzi sunt mult mai mici dacat un salariu minim pe economie.

Caz concret: daca ai un depozit bancar care-ti ofera aproximativ 5 lei dobanda pe luna dupa impozite (cam 1500 lei, la 5% dobanda anuala), statul zice ca TREBUIE sa ii platesti contributiile minime pentru CAS in valoare de 42 lei/luna (cam cat ar insemna 5,5% din 750 lei). Aparent, nici unui dobitoc care a gandit aceasta lege nu i-a trecut prin cap absurditatea acestei situatii (sa platesti 800% CAS pentru 5 lei “venituri”).

Prevederea se aplica SI retroactiv, asa ca multi oameni se trezesc ca acum sunt datori statului cu sume relativ mari – mai ales daca le comparam cu veniturile obtinute. Adaugam la asta si dobanda/penalizare perceputa de stat de 0,5% PE ZI si te poti trezi dator statului o gramada de bani, foarte usor. Am citit de cazuri de romani stabiliti in strainate care datoreaza 2000 euro sau mai mult statului, pentru niste depozite mici pastrate in tara pe numele lor.

Sotia mea se afla intr-o situatie asemanatoare: acum 2 ani a fost fara loc de munca pentru 3 luni. Timp in care a avut niste bani intr-un cont curent, bani care i-au oferit o dobanda de cateva zeci de lei in total pentru cele 3 luni (sub 50 lei). Automat, va avea de platit 3xaproximativ 40 lei (salariul minim pe economie era mai mic in 2011) + penalizari de peste 300%, in functie de cand va binevoi CNAS sa-i trimita instiintarea de plata. Din cate am vazut eu, cei de la CJAS Bucuresti sunt mai lenesi, n-au trimis inca instiintari de plata pe banda rulanta. Asteptam instiintarea. Intre timp, probabil ca va trebui sa gasesc un avocat…

 

Si mai frumos este faptul ca legea a fost declarata neconstitutionala si o avocata braileanca a castigat un proces impotriva CNAS pe tema asta, dar problema persista.

Este oare fericirea conditionata de asteptarile omului?

Image

Am citit un articol de pe Huffington Post ieri (de unde am luat si mica ecuatie de mai sus). Desi nu reuseste sa acopere anumite aspecte importante, ca orice articol care se chinuie sa explice prin generalizari situatia unui esantion imens de oameni, aduce in discutie niste concepte foarte interesante. Concepte (despre fericire) care ma tot framanta si pe mine de ceva ani buni (inclusiv pe blog).

Mi se pare interesant faptul ca, desi articolul in cauza incearca sa descrie o generatie intreaga de americani, multe dintre ideile enuntate in el se pot aplica la nivel global – inclusiv in amarata Romanie.

Parintii mei, ca multi alti parinti, au preferat sa creada ca toti copiii lor sunt speciali si ne-au crescut spunandu-ne tampenia asta. Eu, fiind si nascut cand ei aveau o varsta mai inaintata, am avut un statut un pic privilegiat in ochii lor. Rezultatele bune la invatatura n-au facut decat sa toarne paie pe foc: “da, mamica, esti special, tie Dumnezeu ti-a dat o minte asa de agera, fata de a altora”. Teoria cu “invata cat mai mult, ia note bune si totul va fi bine” a ricosat repede atunci cand am descoperit ca nu intotdeauna este felicitat sau ‘premiat’ cel care invata cel mai bine si ca nu exista meritocratie nici macar in scoala generala. A urmat o perioada in care am considerat ca nu mai e necesar sa invat la fel de multe lucruri, pentru ca oricum tot nu castig nimic. Unii psihologi numesc asta efectul suprajustificarii:

The overall effect of offering a reward for a previously unrewarded activity is a shift to extrinsic motivation and the undermining of pre-existing intrinsic motivation. Once rewards are no longer offered, interest in the activity is lost; prior intrinsic motivation does not return, and extrinsic rewards must be continuously offered as motivation to sustain the activity.

Ceea ce ma aduce (dupa ceva ani) in punctul actual. In epoca in care traim avem acces nu numai la enorm de multe informatii ci si la multe false motivatii, bagate pe gat fortat de industria entertainment-ului (de ex.: “uite ce casa mare iti poti face, trebuie doar sa ai o cariera de succes“). Multumita internetului si retelelor sociale, ne formam foarte usor o imagine distorsionata despre multi cunoscuti. Imaginea este alimentata de felul in care-si prezinta viata (daca judeci dupa pozele postate pe retelele sociale, ai zice ca toata lumea este doar fericita tot timpul, sau doar in concediu, sau doar facand lucruri grozave). O idee inerent gresita – e practic imposibil ca in lumea de azi absolut toti cunoscutii unei persoane sa fie 100% fericiti cu viata lor, munca lor, familia lor etc. Daca adaugi asta la o perceptie deja negativa despre tine si viata ta, poti ajunge foarte usor sa suferi de ceea ce unii numesc “facebook depression“. Ceea ce se poate traduce prin “invidia este usor hranita de retele de socializare”.

Concluziile articolului cu care am inceput (nu-ti pierde ambitia, ignora viata-care-pare-foarte-frumoasa a vecinului si accepta faptul ca nu esti special doar pentru ca ti s-a zis asta foarte des – ci ca trebuie sa muncesti pentru a dovedi asta) sunt destul de bune. Judecand dupa numarul de vizualizari si partajari pe internet ale articolului, nu sunt singurul care crede asta.

Totul depinde de cum actioneaza fiecare atunci cand i se arata ca vede gresit lucrurile si ca trebuie sa-si schimbe un pic perspectiva asupra vietii.

O idee simpla, prin care cel putin 1 retailer si-a marit cifra de afaceri

Mega Image are aproximativ 5700 de angajati in Romania. Pe care-i plateste cu niste salarii de rusine (aprox. 900 lei net/luna) + bonuri de masa – PE CARE LE POT FOLOSI DOAR IN MAGAZINELE MEGA IMAGE. Salarii comparabile cu cele de pe piata retailului.

La 9,35 lei/bon x (261 – 21 de zile lucratoare), iese o suma de 2244 lei/an/angajat. Inmultim cu numarul de angajati: 12.790.800 lei, cifra de afaceri garantata anual.

Cred ca ala care a venit cu ideea asta se felicita. Poate a si castigat un bonus, ceva (sau poate nu).

Din ce am discutat cu niste cunoscuti, se pare ca si Auchan face acelasi lucru (bonurile de masa oferite angajatilor sunt valabile doar in Auchan). N-am gasit informatii despre asta pe internet.

E adevarat, nu stiu cat de legala e aceasta masura. Dar dat fiind faptul ca anumite supermarketuri pot alege sa refuze plata cu anumite bonuri de masa, nu vad de ce n-ar fi legala si situatia asta.

 

Ca mic P.S.: Salariile incredibil de mici nu sunt o noutate pentru Romania. Mi se pare totusi interesant faptul ca la noi se ofera unui lucrator in supermarket salarii foarte apropiate de salariul minim net pe economie (601 lei vs 900 lei) pentru un salariat care munceste cam 40 de ore/saptamana, in timp ce in alte tari din Europa muncitorul in supermarket nu e bogat, dar cu siguranta nu e platit cu doar 60 euro peste minimul pe economie.

Exemplu: Austria. Costul majoritatii bunurilor alimentare nu e mult mai mare (in supermarketuri) fata de cel din Romania. Ca adaugare personala la numbeo – preturile variaza in functie de brand destul de mult si la ei. Pentru un produs care nu e marca proprie vei plati cam aceeasi suma si in Vienna si in Bucuresti. Ideea e ca pentru un salariu de cateva ori mai mare, ei au cam aceleasi costuri de baza cu alimentele si costuri nu mult mai mari cu cazare/transport.

Cat castiga NET in medie femeile-angajati “ne-specializati” = Arbeiter(in) (fara studii inalte, fara cursuri de lunga durata pentru o meserie) in Vienna? IN 2012, aproximativ 1140 euro. Femeile-angajati “specializati” = Angestellter(in): Tot in 2012: aproximativ 1650 euro. Am luat datele de aici, am calculat salariul net cu acest calculator. In Austria diferentele de salariu intre barbati si femei sunt destul de mari in anumite categorii de joburi. Am folosit drept exemplu valorile mai mici (ale femeilor) pentru ca majoritatea angajatilor din supermarketuri sunt femei.

Cat castiga NET un lucrator comercial cu 0 experienta intr-un supermarket Billa, pentru un program de 30 ore/saptamana, daca ma iau dupa un anunt de pe billa.at din 09/13?  919 euro. 

Cat profit face un retailer mare in Austria? Spar Austria (al 2-lea retailer dupa Billa in Austria) raporta in prima jumatate a lui 2010 un profit brut (EBIT) de 39 milioane de euro.

Morala: un angajat din retail prost-platit va cheltui intotdeauna mai putin decat unul mai bine-platit si asta se va vedea si in atitudinea lui fata de clienti si in cifra de afaceri totala si in profiturile firmei.

 

Violatorii se poarta frumos. Romanilor nu le pasa.

1. Pe 10 septembrie, o jurnalista este violata ziua-n-amiaza mare intr-o zona semicentrala a Bucurestiului, dupa ce este fortata sa plece de undeva din zona Perla catre o zona mai nepopulata (zona lacului Floreasca). Se pare ca multi trecatori ar fi observat aceasta fapta si n-au actionat.
http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-15559225-ziarista-post-radio-bucurestean-audiata-politie-dupa-reclamat-fost-violata-zona-dorobanti.htm
2. Pe 11 septembrie seara, politia se bate cu pumnul in piept: au arestat un barbat care corespundea semnalmentelor oferite de victima. Ponta ii lauda pe anchetatori.
http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-15560752-barbat-suspectat-violat-jurnalista-post-radio-condus-politie-pentru-cercetari.htm
3. Dupa 2 zile se demonstreaza ca persoana arestata nu era vinovata de aceasta agresiune.
http://adevarul.ro/news/eveniment/anchetatorii-primele-semnalmente-violatorului-jurnalistei-1_52334aeac7b855ff567d2c5e/index.html
4. Abia dupa ce a incercat sa violeze o noua femeie, desteptii de politisti au prins adevaratul vinovat. Un puscarias (inchis pentru viol si talharie) eliberat pentru buna-purtare la executarea a doar 2/3 din sentinta.
http://www.mediafax.ro/social/violatorul-jurnalistei-condamnat-la-11-ani-de-inchisoare-pentru-talharie-si-viol-a-fost-eliberat-conditionat-in-iulie-11344787

Ce vad eu aici: politia romana e incompetenta, persoanele care au eliberat un violator din inchisoare pentru buna-purtare merita inchise in locul lui, romanii nu au spirit civic si sunt indiferenti la agresiunile asupra femeilor iar victimele se inmultesc. Super!

6 saptamani la Oncologie (de fapt 5)

Asa cum ziceam in alt post, pe perioada vacantei de vara am facut voluntariat intr-o sectie de Oncologie dintr-un mare spital bucurestean. Cu exceptia saptamanii in care am fost in concediu, am reusit sa ajung in toate celelalte saptamani pe acolo. Dupa cele 2 luni de practica intr-o sectie de Chirurgie, unde am tot vazut (pre- si postoperator) pacienti operati de diferite tumori, sa ajung la Oncologie a fost un pas normal, o evolutie naturala. Am vazut cum arata si e tratat pacientul operat (de tumori sau nu) si cum arata si e tratat mai departe pacientul cu cancer (postoperator sau nu).

Pot sa zic ca viata intr-o sectie de Oncologie e vizibil diferita fata de cea in orice alta sectie dintr-un spital.

Pentru asistente inseamna in primul rand mult mai multa munca. Spre deosebire de alte sectii, unde vara pacientii sunt mult mai putini, aici numarul de pacienti e constant mare spre foarte mare. Precum ziceam, e spital mare. Sectia are (combinat) 5 saloane cu cate 20 de paturi + 3 rezerve cu cate 2 paturi pentru tratament cu internare si inca 2 saloane cu cate 16 paturi pentru tratament ambulatoriu. Rar am vazut mai mult de 20 paturi libere (din totalul de paturi pentru tratamentul celor internati) in aceste 6 saptamani. De pacientii din toate aceste paturi (internatii + ambulatorii) se ocupa, in medie, cam 3 asistente + 2 pe tura de zi si cam 2 + 1 in turele de noapte. Stresul pentru o asistenta poate fi foarte mare. Se poate ajunge la situatia (cand altii sunt in concedii) in care 1 singura asistenta are in grija peste 40 de pacienti pe tura de noapte. Pacienti cu diferite probleme de sanatate suplimentare, unele foarte grave. Pacienti tratati cu citostatice, “medicamente” care au efecte secundare de la foarte neplacute la mortale (in anumite cazuri).

Nu prea exista sectie de spital in care pacientii sa fie veseli, dar aici cu siguranta durerea este palpabila. Cand am intrat prima data intr-un salon cu 20 de femei fara par in cap, femei cu varsta de la 20 la 60 de ani, am avut niste senzatii greu de descris. Fiecare asistenta incearca sa ajute pacientii cum poate. Mai arunca un compliment unei femei mai tinere (care avea doar un pic de par in cap si cu o cicatrice imensa pe jumatate din craniu) pentru unghiile frumos ingrijite, mai glumeste un pic pe seama asistentului care se inroseste daca i se zice ca seamana cu nu-stiu-ce nepot, mai o incercare sa ii tina mintea alerta unei doctorite de 50 si ceva de ani care are o tumora maligna de san – punandu-i niste intrebari in legatura cu o anumita situatie medicala samd.

In marea asta de durere, supraincarcare si boli, m-a impresionat faptul ca majoritatea asistentelor se purtau destul de ok cu pacientii. N-am vazut nici un tipat la nici un pacient sau apartinator, n-am vazut vreo asistenta sa-si piarda rabdarea total fata de vreo prostie pe care vreun pacient o facea. Da, stiu, e trist faptul ca am ajuns sa ma bucur de normalitate. Dar dupa experienta familiei mele cu alte asistente, din alta sectie de Oncologie, din alt spital, as putea spune ca orice comportament de genul asta e de laudat. Sau macar e motiv de multumire ca exista si romani ok.

Mi se pare in continuare incredibil faptul ca intr-un spital renovat de curand, care chiar arata a spital modern, dotat aproape cu tot ce trebuie (pentru bani multi), nu se gasesc bani pentru a angaja un numar normal de asistente pentru numarul de pacienti tratati. De asemenea, nu se gasesc bani pentru medicamente ieftine (lipseau in mod regulat ba No-spa, ba Metoclopramid, ba Arnetin, ba Algocalmin). Citostatice pentru tratamentele prescrise in general existau (macar atat). E interesant ca pentru ele s-au gasit bani, desi un flacon pentru 1 tratament poate costa de la 30 la 3000 de lei. Ma rog, e normal sa se gaseasca tratamentul oncologic intr-o sectie de Oncologie, dar si tratamentul adjuvant e important.

 

Multe alte lucruri am observat, intrebat si aflat in acest scurt timp petrecut pe acolo. De la pacienti care habar-n-aveau de ce boala sufereau si ce inseamna ‘cancer’, la doctori care puneau niste intrebari  aproape robotic pacientilor, la “apartinatori si rude” care pot deveni chiar violenti in anumite situatii. De la pacienti care iau niste citostatice care prin definitie afecteaza mucoasa gastrica sau a esofagului – dar s-au convins ca de fapt au dureri in zona superioara a abdomenului de la metoclopramid, algocalmin sau mai stiu eu ce medicament care nu are nici o legatura cu durerea lor, la asistente care nu foloseau manusi deloc, desi degetele lor intrau relativ usor in contact cu sangele mai multor pacienti. Asistente si doctori rezidenti care bagau pe ascuns cate o tigara intr-o toaleta sau mai multe, desi (pe langa faptul ca fumatul e interzis in spital) la 10 metri de ei cate un pacient, fumator inveterat, isi scuipa plamanii printr-o traheostoma.

Numarul de comorbiditati pe care le au bolnavii de la Oncologie e incredibil de mare. Hepatita, ciroza, ulcer, infectii urinare, infectii respiratorii, anemii, diabet, cataracta si multe altele sunt extrem de frecvente. Boala e peste tot.

Aspectul pacientilor e de asemenea adesea cutremurator. E incredibil cand vezi ca un om care e practic pielea si osul mai poate sa se miste si sa si rada. E un pic tulburator sa vezi pacienti cu ileostoma/colostoma, e si mai si cand intalnesti unii care sunt in stare sa glumeasca pe marginea pungii cu materii fecale pe care-o poarta tot restul vietii lor pe burta.

 

Si aici mai multe asistente erau foarte interesate sa afle de ce vreau eu sa devin asistent medical – si s-au straduit sa ma convinga sa nu fac asta. Daca mai aud de multe ori fraza “dar tu stii cat castigam noi, dupa atatia ani de munca?“, cred c-o sa incep sa raspund in doi peri “o gramadă dă baaaani, nu?“. Macar asa o sa creada ca au de-a face cu un tâmpit si n-o sa se mai oboseasca sa ma lumineze. 🙂

 

Oricum, cu rele, cu bune, a fost o experienta foarte utila pentru mine. In momentul de fata nu stiu daca as putea rezista sa lucrez intr-o sectie de Oncologie o perioada mai lunga din viata mea (o intrebare pe care mi-o pun dupa fiecare sectie prin care fac practica), dar cu siguranta e o experienta care se apropie foarte mult de idealul meu de-a invata meseria asta “pentru a ajuta niste oameni foarte bolnavi”. Nu ca in alte sectii situatia e total diferita, dar asa vad eu lucrurile acum.

Meseria e bratara de aur (sau ceva de genul asta)

Multi romani cred sau spera ca daca merg la o facultate, o termina, apoi iau licenta, apoi eventual fac si un master, vor avea cunostintele necesare pentru a fi angajati intr-un job bine-platit. Mai precis, ca asta e singura cale pentru a ajunge sa castigi bani cinstit, muncind. Pentru multi, realitatea e crunta. Salarii mici, munca multa, stres mult, sanse mici de promovare, blocaj pe acelasi palier salarial multi ani de zile, totul indiferent cat de mult (sau putin) muncesc. Desigur, asta nu inseamna ca pentru toata lumea situatia e la fel. Unii o duc bine de la primul job, dar nu despre asta vroiam sa vorbesc.

Ieri mi-am dat seama din nou cat de gresit este conceptul asta. Oricum economia noastra e insuficient dezvoltata pentru a absorbi toti absolventii de la ASE, Universitatea Bucuresti si de la nenumaratele facultati particulare. Pe langa asta, multi nu invata nimic util in cei 3-5 ani de facultate sau pur si simplu nu sunt potriviti pentru ceea ce invata. Cu toate acestea, exista inca un numar de meserii ‘de scoala veche’ care mai au cautare, din care poti castiga niste bani facandu-le si pentru care va mai exista cerere pentru un anumit numar de ani de-acum incolo.

Ieri am fost la niste rude, in zona Obor. Am intalnit 2 exemple simple de meserii uitate dar utile (reintalnite de mine ieri): Ceasornicar si Croitoreasa. Chiar daca din ce-a de-a doua meserie prea multi bani nu se castiga, cerere exista pentru redimensionarea hainelor, repararea anumitor rupturi, coaserea anumitor materiale pentru obtinerea unor perdele/cuverturi. Ceea ce inseamna ca o persoana fara multa experienta poate castiga un salariu cinstit facand o meserie nu extrem de grea (dar nici usoara). Sau poate avea un venit constant, nu foarte mic, daca stie unde sa-si deschida un mic atelier de reparatii.

Prima meserie (ceasornicar), in schimb, e o mica mina de aur. Sunt atat de putine locuri unde sa-ti poti repara un ceas sau schimba o baterie de ceas in Bucuresti, incat cererea depaseste cu mult oferta. In magazinul Bucur-Obor exista 2 locatii din astea. 1 meserias lucreaza si duminica, celalalt nu. Primul are si avantajul unei pozitii centrale si a ‘brand awareness-ului’. E de atat de multa vreme in acel loc, incat deja stiu multi oameni despre el. Al doilea a ajuns sa-si atarne niste mici panouri care sa ghideze clientul care asteapta la primul ceasornicar catre el.

Oricum ar fi, primul meserias are clienti multi, zilnic. Nu stiu exact adaosul pe care-l pune la bateriile alea, in costul total (pentru client) el include si manopera lui, dar pot presupune ca el castiga in medie intre 5 si 10 lei pe client. Sa zicem 7,5 lei profit/client. Ieri am trecut de 3 ori pe langa ‘standul’ lui de reparatii ceasuri. Primele 2 dati avea cam 15 clienti care stateau la coada. A 3-a oara era mai pe la sfarsitul zilei, n-am mai asteptat aproape deloc. In timpul saptamanii e cam la fel (cel putin dupa-amiaza, cand mai trec eu). Daca sta cam 5 minute/client (la mine a stat fix 2 minute) si are clienti constant pentru aproximativ 8 ore pe zi (desi el sta acolo de la 9 la 20) + cam 6 ore/zi in week-end, asta inseamna un minim de (5x8x12 + 2x6x12) x 7,5 lei = (5×96+2×72)x7,5 = (480 + 144) x 7,5 = 4680 lei= aprox. 1050 euro. Chitante nu da, firma probabil ca opereaza ‘pe pierdere’ constant – deci 0 impozit pe profit. Mai are ceva costuri cu chiria pentru standul ala. Sa zicem 200 euro/luna (e un spatiu de maxim 5mp). Probabil ca-si plateste niste taxe la stat pentru un salariu minim pe economie. Inca vreo 150 euro. Teoretic poate plati si un contabil sa-i tina o mica evidenta contabila (cam 200 lei) sau poate sa si-o tina singur (0 lei). In principiu, intr-o luna obisnuita, poate castiga lejer pe la 700 euro, doar schimband baterii. De la rudele mele care stau in zona, care si-au reparat de 2 ori o pendula la el (si de fiecare data s-a stricat), am aflat nu e chiar cel mai bun ceasornicar – dar lumea tot se duce la el. Pentru reparatia unei pendule (o reparatie care dureaza mai mult) ia intre 50 si 100 lei + eventuale piese. Deci poate sa-si acopere timpii morti – ceea ce poate insemna castig si mai mare, daca vrea si poate sa munceasca. Sigur, si adaosul lui poate fi mai mare daca face o lucrare mai complicata, pe un eventual ceas mai scump.

Nu vreau sa spun ca-i desconsider munca. Departe de mine. Doar vroiam sa demonstrez faptul ca poti castiga binisor in Romania, cu o meserie ignorata.

Eu nu am ceasuri, mi se par inutile in ziua de azi, cand stau cu un mobil la mine tot timpul. Cu toate acestea, (aproape) sotia mea are 2 ceasuri carora trebuie sa le schimbe cam 1 data la 1 an si ceva bateria. Cum ajung relativ des in zona Obor, eu sunt cel care tot timpul cauta ceasornicar sa i le inlocuiasca. Cum nu stiu alte locuri unde as putea face asta (poate in magazinul Unirea) si oricum n-am timp sa ma plimb prin alte parti ca sa le caut, sunt client captiv pentru unicul meserias cunoscut. Probabil ca nu sunt singurul in situatia asta, daca judec dupa numarul de clienti.

Exista meserii pe care romanii tineri nu le mai invata, dar care pot aduce un castig bunicel, meserii pentru care nu-ti trebuie facultate si master si mai stiu eu ce studii de lunga durata.

Viata cu migrene

In primul rand pun avertizarea: nu sunt doctor, nu vreau sa inlocuiesc o vizita la un doctor (chiar o recomand), doar incerc sa impartasesc si altora experienta mea, cu speranta ca voi ajuta pe cineva, candva. Adaug cateva explicatii stiintifice la finalul articolului, daca e cineva interesat.  Intrebati un medic sau un farmacist inainte sa incepeti sa luati orice medicament! Nu va auto-diagnosticati si nu luati medicamente pentru ca ati citit pe net (inclusiv aici) despre ele. Chit ca e vorba de medicamente care se elibereaza fara prescriptie, e important sa cereti opinia unui specialist!

Se presupune ca pana la 15% din populatia globului va avea cel putin o migrena in cursul vietii. O migrena poate fi caracterizata drept o durere (majoritar unilaterala) pulsatila, care poate dura intre 2 si 72 de ore, asociata sau nu cu anumite fenomene vizuale (aura) si cu anumite simptome secundare (greata, foto si fonofobie, varsaturi).

Prima migrena (de care mi-am dat seama) am avut-o la 18 ani. Intr-o zi, dupa ce terminasem cu invatatul pentru BAC, deschisesem calculatorul. La cateva minute dupa, mi-am dat seama ca nu mai pot scrie cuvintele cum trebuie. Ma gandeam sa scriu “vii maine la ora de…” si pe ecran aparea “iv angm l ro em…” sau ceva de genul. Dupa cateva minute de panica (ce mi se intampla?), a inceput ma doara capul. O durere din ce in ce mai tare, care a progresat pana la un stadiu in care nu mai puteam face nimic. Am inchis toate luminile, am deschis geamul larg, m-am pus in pat (dupa ce m-am clatit cu apa rece pe fata) si am zacut. Am luat un algocalmin (pe vremea aia nu se pornise Marele Razboi impotriva Algocalminului). Dupa o vreme mi s-a facut si foarte greata, am si vomitat. Am luat un al doilea algocalmin (constient ca pe primul probabil ca l-am evacuat inainte sa-si faca efectul). Am vomitat din nou. Dupa asta parca m-a mai lasat durerea. M-am mai clatit cu apa pe fata, am reusit cu greu sa adorm. A doua zi m-am simtit mai bine, dar imi simteam capul greu si orice miscare brusca sau incordare/tensionare imi provoca dureri de cap. A treia zi nu mai aveam nimic. Am pus asta pe seama a ceva ce-am mancat, am ingnorat totul. A doua migrena am avut-o in timpul facultatii, pe la 21 de ani. De data asta i-am povestit medicului de familie, care mi-a zis ca eu i-am descris o migrena, ca sa nu ma ingrijorez, sa iau algocalmin daca mi se mai intampla si cu asta basta. A 3-a am avut-o pe la 24 de ani, in timp ce eram la serviciu, in fata calculatorului. A fost prima migrena in care mi-am dat seama ca am si aura (intre timp mai citisem despre ele). Ma uitam la ecran si brusc nu mai intelegeam cuvintele scrise spre marginea lui, intelegeam 100% doar ce era scris in centrul ecranului. Dupa aceea am inceput sa vad totul neclar in jurul meu, ca prin niste norisori albi, care imi incetosau vederea. Cu chiu, cu vai, am ajuns acasa, unde am vomitat, am luat pastile si am adormit. Cand m-am trezit aveam o durere remanenta de cap si sensibilitate crescuta (pana la aversiune) la orice miros mai tare (olfactofobie). De atunci am avut cam 1 migrena la 6 luni. Cu exceptia anului trecut, cand am avut 7 in 3 luni. M-am dus la un neurolog, m-a trimis sa-mi fac un IRM – in care creierul meu arata ok.

Deci am migrene. Fac parte dintre ferictii care au si aura. Adica imi pot da seama cam cu 30 de minute inainte de a incepe durerea ca urmeaza sa am o migrena, ceea ce imi dau o sansa in plus sa-mi minimizez durata si intensitatea unui episod dureros.

Dupa ce m-am mai documentat si am vorbit cu un neurolog si alti cativa doctori despre migrene, as avea cateva sfaturi pentru cineva care sufera de migrene:

  • in primul si in primul rand, daca nu stiti sa mai fi avut vreodata migrena si nu aveti pe nimeni in familie care sa fi suferit de migrene in viata lui, mergeti la medicul de familie ca sa faceti rost de o trimitere la un neurolog. Exista multe alte probleme (mai mult sau mai putin grave) care pot cauza dureri intense de cap, gresit autodiagnosticate drept ‘migrena’.
  • incercati sa tineti un jurnal al migrenelor. Ajuta foarte mult in a identifica niste posibili declansatori pentru migrena. La mine pana acum am identificat unii generali (stres, oboseala, lipsa de somn, surmenaj) in combinatie (sau nu) cu anumiti factori de mediu (consumul de branzeturi uscate sau ciocolata, diferenta mare de altitudine). Daca elimini anumite alimente din masa zilnica/saptamanala, poti scadea (teoretic) incidenta migrenelor. Alti declansatori recunoscuti ar mai fi: alcoolul, mancarea procesata, cafeaua, ceaiurile cu multa teina, citricele, alunele, anumite fructe/legume. Liste ar fi aici, aici sau aici.

  • daca aveti si aura (fenomene vizuale neexplicate care preceda migrena), invatati s-o recunoasteti si sa luati imediat cum apare niste medicamente. Anumite antiinflamatoare nesteroidiene sunt foarte utile daca sunt luate foarte devreme, dar inutile daca sunt luate prea tarziu. Ibuprofenul e recomandat pe majoritatea siteurile din afara si exista si studii care demonstreaza ca AINS sunt eficace cateodata. Mie neurologul mi-a recomandat fasconal, antinevralgic si mai putin algocalmin. Pentru mine antinevralgicul si fasconalul functioneaza foarte ok. Continutul lor de cafeina ajuta la asta, direct si indirect. Deci un fasconal luat la timp poate insemna o migrena mai scurta.

  • In general se recomanda sa luati si un antiemetic, pentru a opri senzatia puternica de a vomita. Asta poate avea si efecte nedorite – mie imi scade intensitatea durerii dupa ce vomit. Problema este ca daca vomitati mai mult de 1 data (de cateva ori am vomitat de 4-5 ori la o migrena) o sa evacuati tot continutul stomacului, la sfarsit inclusiv acid si (in anumite cazuri) bila. Asta poate avea efecte nefaste asupra esofagului, amigdalelor, limbii si a dintilor. Personal, daca imi dau seama ca o migrena urmeaza, iau si un metoclopramid cu fasconalul ala, prefer sa indur o migrena un pic mai lunga decat sa-mi vomit “matele”. 🙂

  • in general, e recomandabil sa te feresti de orice zgomote puternice, lumina si chiar si de mirosuri puternice atunci cand ai o migrena. Eu incerc sa ajung cat mai repede acasa sau intr-o incapere intunecata, aerisita, unde sa sufar in liniste pana imi trece migrena. Daca reusesc sa adorm e perfect. O solutie volatila cu ulei de eucalipt poate fi utila pentru a adormi mai repede.

  • medicamentele specializate pentru migrene sunt triptanii (agonistii receptorilor de serotonina) sau ergotaminele (vasosconstrictoare). Sunt mai eficiente decat AINS-urile in tratamentul migrenelor, dar nici ele nu sunt 100% eficiente (adica iei 1 si gata, iti trece durerea). In Romania se gaseste Imigran (sau sumatriptan). Anumite farmacii il vand doar cu prescriptie medicala, altele il vand la liber. Recomandarea medicilor este sa nu abuzati de triptani – puteti intra intr-un ciclu de abuz de medicamente care rezulta in dureri si mai mari, de fapt. Nu in ultimul rand, au o gramada de efecte secundare. Si mai costa o groaza de bani (intre 25 si 40 lei pentru 2 pastile).  Eu am folosit 1 singura data un Imigran, nu pot sa zic ca m-a ajutat extraordinar de mult.

  • incercati sa invatati un ritual de relaxare. Cand stati in pat si asteptati sa va treaca durerea de cap sau macar sa adormiti, iar capul pulseaza puternic, numai la relaxare nu va sta capul. Cautati pe youtube sau pe google “relaxation techniques” si veti gasi suficiente informatii. Incercati o tehnica de genul asta ca antrenament. O sa va ajute in timpul unei migrene.

  • repet: e foarte important sa identificati din timp faptul ca urmeaza o migrena. De migrene nu se moare, dar durerea si greata pot impiedica o persoana sa ia niste decizii rapid (in caz de nevoie). Pentru anumite categorii profesionale, asta poate insemna si posibilitatea de-a va feri de un accident mai mult sau mai putin grav.

  • pe mine ma ajuta clatirea cu apa foarte rece a fetei si pozitionarea unei pungi cu gheata (sau doza de orice fel, tinuta la frigider – ca sa fie foarte rece) pe zona dureroasa. O investitie care a meritat toti banii. 🙂

  • la tratamente alternative-care-pot-fi-o-tampenie ar mai fi si presiunea aplicata pe portiunea interdigitala dintre degetul aratator si cel mare sau masajul tamplelor – la mine nu prea functioneaza. Multi oameni sustin ca si acupunctura e o solutie pentru migrene. Eu nu stiu nici un loc in Romania unde se face acupunctura ‘pe bune’, deci nu pot recomanda nimic.

Procesul exact prin care se produc migrenele nu este inca 100% explicat. Se presupune ca sunt produse de o combinatie de factori genetici si de mediu. Pana nu de mult, se presupunea ca e vorba doar de o problema vasculara la nivelul creierului. Ipotezele considerate mai plauzibile in ziua de azi presupun ca e vorba de o problema neurologica.

O ipoteza presupune o stimulare anormala a cortexului (scoarta cerebrala), din cauza unor neuroni hiperexcitabili. Acesti neuroni activeaza nervii trigeminali, care trimit semnale de ‘durere’ catre nucleul trigeminal din trunchiul cerebral. Acesta retrimite semnalul de durere catre talamus, care il trimite mai departe la zona din scoarta cerebrala unde simtim durerea.

A doua ipoteza presupune functionarea anormala a unor grupuri de neuroni din trunchiul cerebral (din nucleul Raphe/periaqueductal gray, sau PAG/locus coeruleus), care deprima o zona a scoartei cerebrale, ceea ce duce direct sau indiret la activarea receptorilor durerii din scoarta cerebrala (activeaza direct receptorii durerii sau activeaza sistemul trigeminal).Image

Mici aventuri pentru a ajunge la “Starea Civila”

Cat dureaza sa te casatoresti? Nu chiar asa de mult. Dar ai ceva drumuri de facut. Si nitel stres si niste nervi de indurat.

Problemele de care m-am lovit eu:

• Certificatul medical prenuptial (eliberat de medicul de familie) e valabil 14 zile de la emiterea lui. Legal, trebuie sa iti faci si niste analize (HIV si VDRL = sifilis, pe noi ne-au costat cate 35 lei, rezultatul primit in 24h), pe care medicul de familie sa le vada inainte de-a-ti da certificatul. Ambii nostri medici de familie au fost dispusi sa ni le elibereze si fara analize, dar noi le-am facut, din principiu. Amandoi medicii de familie erau convinsi ca certificatele astea sunt valabile doar 24h. Desi pe mai multe siteuri oficiale scrie clar ca sunt valabile 14 zile. Da-i si cearta-te cu medicul de familie, care e sigur ca stie mai bine si zice ca nu ti-l da decat in ziua in care tu vrei sa depui actele. 🙂 Am rezolvat asta pana la urma.

• Iti trebuie o Chitanta de taxa de timbru (mai precis: taxa extrajudiciară de timbru), in valoare de 2 lei, platibila doar la Posta. Chitanta, NU TIMBRU FISCAL. Am facut marea greseala sa nu citesc mot-a-mot lista si ma trezesc la Oficiul Starii Civile cu 2 timbre fiscale de 2 lei, care erau inutile. Noroc ca i-am auzit pe altii care-si enumerau continutul dosarului cu voce tare si m-am interesat. Fuga la un oficiul postal (din nou). Acolo dau fix peste un client care vroia sa stie de ce l-a costat astazi o expeditie 8,3 lei si ieri 6,3 lei. Si tot intreba si parlamenta, fix cand trebuia eu sa fac rost de 2 chitante de 2 lei, in conditiile in care viitoarea mea sotie intarziase deja la o alta intalnire, la Starea Civila statusem deja vreo 20 de minute si eram si eu deja ultra-intarziat la serviciu. La sugestia mea de-a-i plati cei 2 lei diferenta, s-a aratat foarte jignit ca am indraznit sa-l grabesc, desi i-am cerut scuze si l-am rugat frumos sa ma inteleaga. Dupa aia, si lucratorul postal s-a aratat foarte lezat de faptul ca am fost nemultumit de lipsa de ajutor a colegelor ei de la alte 2 oficii postale, unde mai pierdusem timp pana acum. Prima data am intrebat “doamna, stiu ca trebuie sa platesc un timbru fiscal pentru casatorie, imi trebuie 1 sau 2?”. Postarita mi-a vandut 1 timbru fiscal si mi-a zis ca “1 e probabil suficient”. A doua mi-a dat tot doar timbru fiscal (intre timp aflasem ca-mi trebuie cate 1 pentru fiecare). Intr-un final, ambele mi-au vandut niste timbre fiscale inutile – imi trebuia chitanta de timbru. Aceasta ultima lucratoare la posta mi-a trantit-o “domnule, ati cerut timbru fiscal, timbru fiscal ati primit”. Pe logica asta, daca vine cineva la tine si iti zice ca vrea sa ajunga in Drumul Taberei, Obor, tu-l trimiti unde crezi tu de cuvinta, desi stii ca e o greseala, orice ai spune. Asta ti se cere, asta oferi, esti doar un robotel, nu o fiinta umana, capabila sa rationeze.

• Ca mic adaos la mersul la Posta – tot timpul cand am treaba la vreun oficiu postal dimineata, pe drumul spre munca, invariabil e o coada de cativa batranei, care-si platesc vreo factura. De ce le place sa faca asta doar dimineata si doar la Posta, nu inteleg. Majoritatea facturilor se pot plati in nenumarate locuri, in ziua de azi. Ei prefera Posta. Si desi au tot timpul din lume, prefera sa stea la coada fix dimineata, cand nefericitii care au serviciu se grabesc sa ajunga si la serviciu si sa-si rezolve si treaba care poate fi rezolvata (din pacate) doar la posta. Statul la coada le-a intrat in sange, cred. Plus, in fiecare Oficiu Postal nu functioneaza ceva. Ba imprimanta nu poate tipari bilete, ba nu poate face copii xerox, ba nu exista nu-stiu-ce, ba n-au conexiune la internet, ba nu merge calculatorul, ba nu au curent deloc. Noroc ca aveau 150 de directori care se ocupau de bunul mers al lucrurilor.

• Informatiile oficiale spun: “Căsătoria se încheie în termen de 10 zile, în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria“. La Oficiul Starii Civile de fapt afli ca daca vrei sa te casatoresti cat mai repede, nu poti. In termen de 10 zile inseamna “PESTE 10 ZILE” de la depunerea actelor. Orice justificare aduci, nu e posibil sa te casatoresti mai devreme de 10 zile. Si daca vrei sa te casatoresti sambata, cica trebuie sa vii cu noaptea-n cap joia, pentru ca “toata lumea vrea sa se casatoreasca sambata“. Ma rog, presupun ca nu exista prea multe cazuri de oameni care sa se grabeasca, dar pe noi ne-a incurcat cand am aflat ca nu exista nici un mod de-a grabi evenimentul.

• La Starea Civila vin oameni de toate felurile. Oameni cu copii mici, oameni cu parintii dupa ei. Cand intri, zici ca intri intr-un bar ultra-aglomerat, in care se aude un zumzait constant si puternic, intrerupt de cate un tipat de copil sau vreun lesinat de femeie gravida. Angajatele sunt destul de stresate din cauza asta si iti raspund in doi peri, oricat de politicos si zambitor ai fi cu ele. Cat am stat noi acolo, am mai observat si ca vizitatorii tigani erau de regula mai prost tratati decat orice roman get-beget, desi majoritatea tiganilor nu faceau absolut nimic ca sa merite un comportament discriminatoriu, ba chiar erau mai politicosi decat romanii. Deci iti trebuie rabdare si nervi de fier aici.

 

La final, daca vreodata va ajunge vreodata un vizitator pe site-ul asta, intrebandu-se ce iti trebuie pentru casatoria legala, voi face o mica lista cu ‘ce trebuie pentru a te casatori‘:

0. Un barbat si o femeie dispusi sa-si petreaca restul vietii impreuna 🙂

1. Sa stabilesti o data clara pentru cununia civila si sa intelegi ca asteptarea e de 10 zile de la depunerea actelor. Vreau sa se intample pe 20, atunci depun actele pe 11. Vreau sa se intample pe 10, depun pe 1 samd. Noi n-am gandit partea asta asa bine in avans, ne-am incurcat. 🙂

2. Hârțogăraie (pentru fiecare): certificatele de nastere (copie + original), cartile de identitate (copie + original), certificatul medical prenuptial (original) – eliberat de medicul de familie, 1 dosar cu sina, 2 chitante extrajudiciare de timbru (de la orice Posta) de cate 2 lei si 4 formulare pe care le veti completa la Oficiul Starii Civile.

3. Rabdare si un buchet de flori. 🙂

buchet alb-rosu

 

copyright poza: www.blumebilder.com

Politetea nu e pentru toata lumea

E a nu stiu cata oara cand observ asta, dar tot nu pot s-o inteleg: de ce sunt unii romani politicosi doar pusi fata in fata cu o persoana cu putere/autoritate?

Aseara eram la spitalul unde fac voluntariat. Intr-un salon, asistenta ma lasase singur sa prepar niste tratamente si plecase cu ceva treburi. Intra alta asistenta, care nu ma vazuse inca – deci n-apucasem s-o salut. In costumul de practica, cum sunt si mai ‘naltut si de regula stau destul de drept, mi s-a intamplat de mai multe ori sa ma ia anumiti pacienti drept doctor. Dupa ce le-am spus ca nu sunt – ci ca sunt doar un asistent-in-devenire – unii si-au pastrat tonul politicos, altii au trecut brusc de la dumneavoastra la tu. Dar aseara a fost prima data cand o asistenta mai batrana mi s-a adresat cu un ton mieros si slugarnic “Domnuleee Doctooor, știți…“. Cand m-am intors si i-am zis “buna seara, nu sunt doctor, doar studiez ca sa devin asistent“, m-a recunoscut si brusc a schimbat tonul “ah, tu ești, am uitat că faci practică aici” si a plecat fara sa-mi raspunda la salut.

 

De ce nu poti fi respectuos sau macar politicos cu oricine? De unde atata ipocrizie si servilism, mai ales la o persoana de peste 50 de ani, care nu mai are ce si cui sa demonstreze intr-un spital de stat? Nu zic ca toti romanii sunt asa. N-o sa uit niciodata faptul ca majoritatea profesorilor nostri din facultate ne vorbeau cu “dumneavoastra”, desi foarte multi aveau peste 20 de ani de predat in spatae si peste 50 de ani.

Cu cat castigi mai mult, cu atat consideri ca ai raspuns la orice intrebare?

Departe de mine sa trag o concluzie (gresita sau nu) bazata pe o generalizare arbitrar aleasa, mai ales ca aceasta concluzie e titlul unui articol in care ma iau de erorile de logica unor semeni de-ai mei. Dar interogatia din titlu ma tem ca poate avea valoare de afirmatie pentru anumiti romani.

Ieri am fost la un eveniment social intr-un grup mai larg de prieteni. Am intrat in vorba cu o persoana, dupa ce a afirmat cu multa siguranta ca “bulgarii sunt varza fata de noi, au drumurile praf – au 400 km de autostrada, in timp ce noi avem 950 km, 600 si ceva terminati si inca vreo 300 si ceva in diferite stadii de executie”. O afirmatie gresita din mai multe puncte de vedere. Bulgaria are 620 km de autostrada azi iar Romania are 588 km de autostrazi azi. Autostrazile ‘in executie’ nu sunt autostrazi functionale si, cu exceptia tronsoanelor Bucuresti-Pitesti si Bucuresti-Constanta, restul “autostrazilor” noastre incep de nicaieri si se termina nicaieri. Ok, mai exista Tm-Ar si Orastie-Deva, dar tot la nivel de sectiuni le incadrez si pe alea. Nu in ultimul rand, nu poti compara o tara cu populatia si suprafata Bulgariei cu Romania direct si sa tragi o concluzie din asta. Cine era interlocutorul meu? Intamplator, un roman cu o afacere maricica in domeniul constructiilor, cu cateva proiecte de cateva zeci de milioane de euro la activ. In aproximativ 45 de minute de discutie, a debitat atat de multe afirmatii-cu-valoare-de-lege incat mi-ar lua prea mult ca sa stau sa le enumar pe toate rand pe rand si sa demonstrez ca sunt gresite (tot rand pe rand).

Omul ala este un ‘român de succes‘. Probabil ca n-o sa castig eu in viata mea cati bani cheltuieste el intr-o luna (proasta). Doar faptul ca el lucreaza si se invarte in cu totul alte cercuri decat amaratul de grafician care vorbea cu el ii dadea o siguranta de sine incredibila. Felul in care vorbea, felul in care expunea situatia, tonul – nu acceptau nici un fel de contraargumente. M-am straduit sa ii citez din informatiile pe care le mai aveam eu, m-am straduit sa fac niste calcule cu el. Nimic. Totul se termina cu “asa e, stiu eu mai bine, cu asta ma ocup, da?”.

In rarele ocazii cand am mai discutat cu cate un patron de afacere (mult mai mici decat cel de mai sus, dar oricum cu cifre de afaceri de peste 1 milion de euro/an), tot timpul am ramas cu un gust amar in gura. De parca vorbeam cu cineva care credea ca le stie pe toate, in toate domeniile, doar pentru ca are niste venituri mari. Cu toate ca de multe ori situatia era fix invers, si persoana era relativ ignoranta la realitate.

Am mai intalnit atitudinea asta de foarte multe ori pana acum. Doar ca la un alt nivel, mult scazut, al veniturilor. Unii dintre colegii mei de liceu sau facultate au facut niste alegeri mult mai bune in cariera decat mine. Unii au ajuns sa castige 2000-2500 euro/luna sau mai mult, net. In Romania, tinand cont de faptul ca toti am pornit din (cam) acelasi gen de familie de romani standard (fara bani, fara conexiuni), eu zic ca o duc foarte bine, mai ales ca au doar aproximativ 30 de ani. Ok, deci au avut succes in cariera. Asta le permite sa emita niste judecati de ma iau durerile de cap, cateodata. Ei si-au luat apartament, masina si mai stiu eu ce… atunci cu siguranta e o banalitate sa faci asta, pentru oricine. Cum, eu indraznesc sa le aduc argumente (cu cifre si calcule) in care le demonstrez ca nu e asa pentru majoritatea romanilor? Eh, asa e viata, nu stiu eu de fapt sa analizez lucrurile cum trebuie. Ei au avut succes in cariera… atunci automat oricine poate avea. Faptul ca cineva e prost platit se rezuma doar la cat de prost este el/ea. Daca ar fi mai destept, s-ar descurca mult mai bine – la fel ca ei. Eh, ma jignesc pe mine cu remarci de genul asta? Ma stiu ei pe mine, nu ma supar usor.

Si mai bizare sunt sugestiile sau afirmatiile facute de parintii lor (de atunci cand se nimereste sa interactionez cu ei). “Uite, fiul meu/fiica mea a reusit in viata facand asta, tu cum nu reusesti?”. “Vai, dar iata ce usor si-au luat copiii mei apartament, acum sunt mai ieftine, de ce nu-ti iei si tu?”. “De ce nu te faci tu programator, uite ce bine o duc X si Y?”. “De ce sa vrei sa pleci din tara, aici poti s-o duci foarte bine, trebuie doar sa vrei asta, ca fiul/fiica mea”.

Eu nu inteleg cum poti sa ai succes in vreun domeniu, daca logica ta per ansamblu scartaie. Am intalnit de prea multe ori la romani ‘de succes‘ generalizari absurde, erori majore in logica, interpretarea gresita a datelor stiintifice sau economice disponibile (ceea ce americanii ar denumi FALLACY).

Bineinteles, exista si posibilitatea ca eu pur si simplu sa fiu prea prost pentru a intelege faptul ca… sunt prost.

citat Lev Tolstoy

Si doctorii gusta ‘entertainment’-ul american

Am fost zilele astea la un consult de rutina la un medic specialist si la medicul de familie. In alte cateva zile ale saptamanii am vorbit cu fostul meu coleg de liceu, acum (99%) Medic Oncolog.

Cum imi place sa discut cu doctorii pe teme medicale (mai precis sa-i supun unui baraj de intrebari ca sa-mi completez bagajul sarman de cunostinte) si toti au fost dispusi sa-mi raspunda la intrebari, am avut mai multe discutii interesante. Mi s-a parut foarte amuzant sa ii vad facand referinte la House M.D., Grey’s Anatomy, Scrubs si alte seriale de tip Medical Drama/Medical Sitcoms.

Pana nu demult credeam ca majoritatea doctorilor dispretuiesc total aceste seriale, care fac de multe ori o reprezentare  total incorecta a actului medical in sine (operatii fara masti chirurgicale pe fata, prezenta persoanelor straine in blocul operator etc.). Si mai credeam ca majoritatea privitorilor lor sunt formati din oameni care n-au nici un interes direct/real in medicina.

Ei, se pare ca m-am inselat si serialele astea americane, asa cum sunt, cu greseli si absurditati, pot fi distractive pentru oricine.