Cum a fost cea mai usoara zi a mea in spital

Traim intr-o lume in care nu e interesant decat ori ceva iesit din comun, ori ceva negativ. Nimeni nu vrea sa citeasca despre o zi banala a unui om banal, nu?

Pana acum, am scris de mai multe ori cum au fost niste zile mai dificile ale mele in scurta mea cariera in spital.

M-am hotarat sa descriu si o zi ideala, ceva ce cred ca nu apare de prea multe ori in cariera unui asistent medical. Pentru ca prea mult negativism strica. 🙂

Scurta introducere (pentru noii-sositi):
Am terminat scoala in august 2015, am inceput sa muncesc intr-un spital din Londra in ianuarie 2016, intai pe o sectie de boli respiratorii/medicina generala, apoi am inceput sa fac ture suplimentare (bank) si pe la chirurgie generala/ortopedie, apoi am trecut (in iunie) in blocul operator (operating theatres). Cateva luni am mai facut ture suplimentare la chirurgie, din august n-am mai facut asta, m-am concetrat doar pe ture suplimentare la mine, in special la chirurgie ORL sau MaxiloFaciala (si Vasculara, Ginecologie si Neurologie in cateva ocazii).
Majoritatea pacientilor operati electiv la mine in spital vin dimineata intr-o sectie de chirurgie ambulatorie (day surgery unit = DSU), se schimba si asteapta sa fie adusi in sala de operatie. Dupa operatie sunt dusi in sala de recuperare postoperatorie (recovery) daca au avut o operatie sub anestezie generala, apoi sunt dusi inapoi la DSU sau sunt internati in spital (daca au tuburi de dren sau nu sunt suficient de “stabili” pentru a merge acasa imediat sau au nevoie de tratament/monitorizari de specialitate). Sau sunt dusi direct la DSU daca au avut operatii mai mici, sub anestezie locala. La DSU sunt monitorizati un pic, se imbraca, mananca si beau ceva apoi pleaca (daca au aranjat sa fie dusi acasa de cineva).

DSU este, in esenta, o sectie a spitalului, cu manager (asistent medical band 7), band 6 (3) si mai multe band 5, plus HCA (band 2). DSU se deschide la 7 dimineata si se inchide la 20:00. Nu exista sa stea pacientii dupa ora 20:00.
La teatre exista o matroana (band 8a) care este superiorul direct si al managerului DSU si a restului teatrelor, unde fiecare specializare chirurgicala are 1 sau 2 manageri (band 7), multe band 6 si mai putini band 5 (ca mine).

Sambata asta a fost petrecerea unei asistente de la DSU. A fost anuntata din iunie. TOATA echipa de la DSU a zis ca va merge. Nu s-a gasit absolut nimeni dispus sa vina sa faca tura de DSU sambata asta. Aveam 1 lista de dermatologie (15 pacienti) si 2 liste de ORL.

Miercuri matroana si-a anuntat toti band 7-ii ca nu are personal pentru tura de sambata de la DSU si ca vrea sa fie intrebata toata lumea daca e dispusa sa munceasca. Din aproximativ 40 de oameni intrebati direct (sau telefonic) miercuri, doar eu si o italianca ce a inceput in septembrie aici am zis ca “poate” am lucra. Poate s-a transformat in “thank you for saying yes” si “don’t worry, you’ll do fine”.

Vineri am mai discutat cu unii, cu altii, am vorbit si cu colegele de la DSU ca sa aflu cum e tura lor in mod normal, am zis ca nu sunt foarte multumit de situatie, pana la urma s-au hotarat sa ne dea si un band 6 de la recovery (care a mai facut ture la DSU) si 2 HCA (studenti care mai fac bani in plus lucrand ca HCA) care fac ture bank de cateva luni acolo.

Pana la urma, totul a fost mult mai simplu decat ma asteptam. Cei 15 pacienti de dermatologie nu au avut nevoie de evaluarea noastra, veneau, stateau intr-o sala de asteptare cu o secretara, apoi erau anuntati ca pot merge direct la teatre, unde li se facea operatia (sub anestezie locala) si apoi se imbracau si plecau acasa. Iar cele 2 liste de ORL s-au transformat in 5 pacienti (1 lista) + 2 pacienti (restul pacientilor din lista a doua erau copii, mergeau la pediatric Day Surgery Unit, o alta sectie, separata de DSU).

Intr-un final, am fost 3 asistenti medicali + 2 HCA (pentru 7 ore am avut si un al treilea HCA) pentru SAPTE pacienti.

7 pacienti care nici macar n-au stat prea mult la noi. Veneau, ii ajutam sa se schimbe, le faceam evaluarea preoperatorie, ii trimitea la sala de operatie (cand erau chemati), apoi stateau in recovery 30 – 60 minute, apoi ii mai monitorizam noi, apoi pa, acasa.

Atata doar ca
1 pacient a fost externat direct de la recovery,
al doilea pacient a fost transferat de la recovery pe sectia de chirurgie generala la final de program (nici recovery nu sta deschis noaptea, adica nu internam pacientii noaptea acolo, ii transferam pe sectie)
al treilea pacient a terminat operatia la 19:40, deci urma sa fie transferat pe sectie la randul sau (daca o operatie sub anestezie generala se termina dupa ora 18:00, pacientul nu mai este trimis catre DSU, e internat sau externat direct din recovery – daca a avut o operatie mai simpla)
al patrulea pacient a avut un FESS (operatie endoscopica a sinusurilor paranazale), inca mai sangera la ora 18:30, inainte sa ii scoatem tampoanele nazale puse la finalul operatiei. Regulamentul ORL spune ca pacientul trebuie monitorizat minim 2 ore dupa ce ii scoatem tampoanele nazale si ca nu ii scoatem tampoanele daca inca sangereaza puternic. Deci am transferat-o la sectia de chirurgie generala pentru a fi monitorizata peste noapte.
pacientii 5, 6 si 7 au avut recuperari lipsite de incidente, au fost externati cu usurinta.

Eram asa de multi incat ne calcam pe picioare la propriu cand mergeam la cate un pacient. Le faceam obs la 1 ora si ceva, aproape ca la ITU, doar ca sa facem ceva. Ii intrebam cate 2 daca vroiau sa le dam analgezia prescrisa. Pur si simplu nu aveam ce sa facem atatia oameni la atatia pacienti.

Dupa ce am transferat pacientul la sectia de chirurgie generala (am facut ceea ce uram sa mi se faca mie – am transferat un pacient chiar la inceputul handover-ului de la ora 19:30, cand esti cel mai ocupat pe sectie), am pregatit notele pacientilor pentru ziua urmatoare, paturile (troliuri, de fapt) pentru pacientii de duminica, am facut ultimele verificari si am plecat la 20:00.

Din 13 ore am stat pe scaun cam 9-10 ore, daca nu mai mult. Pur si simplu nu era nimic de facut. Mai urmaream in softul de management al teatrelor cum se mai deruleaza listele, verificam e-mailurile, vedeam ce mai are sectia prin magazie (sunt destul de bine dotati – aproape ca fosta mea sectie).

Cele mai “complicate” lucruri pe care a trebuit sa le facem a fost sa schimbam niste date de contact pentru un pacient care a pierdut programarea pentru lista de dermatologie (a venit dupa ce a plecat chirurgul), sa modificam informatiile si toate documentele unui pacient care fusese introdus gresit in softul de management al pacientilor (numele si anul nasterii erau gresit introduse acolo) si sa eliberam niste retete speciale (care trebuiau… copiate si trecute intr-un registru). No stress.

A venit de 2 ori in timpul zilei sa verifice daca avem nevoie de ceva theatre divisional lead (band 8b, care e peste matroana noastra). Stia ca suntem 2 incepatori acolo, a zis sa vada daca ne descurcam. Cand a venit a doua oara si a vazut ca doar schimbasem pozitiile pe scaune, dar toti stateam jos, a intrebat daca trebuie sa se ingrijoreze de escare, daca am stat atat de mult jos.
I-am zis ca ne-am intors unii pe altii la fiecare 2 ore, sa fim siguri ca nu facem escare (asta e un fel de inside joke, oricine a lucrat in NHS intelege la ce ma refer).

Din ce am inteles, pentru o tura de genul celei de sambata, daca era personalul normal al sectiei, ar fi fost 1 band 5 si un HCA, nimic mai mult. Iar HCA ar fi plecat acasa la ora 18:00, lasand band 5 singur pana la 20:00.
Deci a fost un caz ultra-rar ceea ce s-a intamplat.

Toata lumea a povestit ture peste ture care au fost oribile. De la HCA la band 6 care era cu noi, toti am avut tot felul de povestiri de spus.

Cel mai tare e ca toata lumea radea acum, dar atunci cand ni se intampla ce povesteam, nu era deloc amuzant.

Dintre povestirile auzite:

• la o sectie de geriatrie un pacient a inlocuit intre ele protezele dentare ale pacientilor din toate saloanele intr-o noapte. Dimineata toti aratau foarte bizar cand zambeau, aveau ori dintii prea mari pentru gurile lor, ori prea mici. Cand si-au dat seama ce se intamplase si si-au anuntat pacientii, au inceput sa zboare protezele prin saloane (scuipate).
• la sectia-sora (a fostei mele sectii) de boli respiratorii, acum cateva ture o agency nurse a plecat acasa la ora 2, a zis ca ea nu mai poate sa munceasca acolo atunci. La 5, una dintre cele 2 asistente ramase a inceput sa zbiere ca nu mai suporta sectia asta, sa injure de toate cele si sa zica “nu mai suport” si a plecat acasa. Apoi n-a mai venit la spital si a sunat ca e bolnava si nu poate veni. A ramasa 1 asistenta medicala pentru 30 pacienti, chiar inainte de administrarea medicamentelor de la ora 18:00. Asistenta ramasa avea… 3 luni in spital (a inceput in august si era si proaspat sosita de pe bancile scolii din… Italia). A sunat la site manager, care a trimis pe cineva de la fosta mea sectie si pe o practice development nurse sa o ajute.
• la alta sectie de geriatrie aveau 15 pacienti cu dementa internati deja si vroiau sa li se mai trimita altii. Atata doar ca nu mai aveau HCA pe care sa-i angajeze sa supravegheze pacientii astia. Politica spitalului spune ca trebuie sa fie minim un HCA la 4 pacienti cu dementa, ca sa minimizam riscul de accidente sau violenta. Astia aveau 4 HCA pe tura doar pentru asta, de cateva saptamani, nu mai aveau buget pentru asa ceva.
• Italianca ne povestea cum a avut o tura de noapte in care era doar ea cu o colega si dupa handover un pacient a cazut si avea nevoie de un consult pentru pacient, nu avea numarul doctorului on-call, a sunat la site manager. Aveau 3 pacienti cu dementa intr-un salon. Atunci a mai cazut un pacient (dintre cei 3 cu dementa), un altul a luat-o la fuga prin sectie iar colega ei se lupta sa il tina pe un altul, sa nu sara din pat. A sunat inapoi la site manager si a zis plangand “please come and help me, now, it is hell here”.
• Eu le-am povestit despre pacientul meu cu dementa care a venit de la MRU (medical receiving unit) adus de band 7 de acolo si de bed manager. Nu au gasit porter, trebuiau sa elibereze un pat in MRU, bed manager s-a oferit sa ajute cu transferul pacientului la noi pe sectie. Eu le-am vazut ca vin fugind cu el, la mine intr-un salon aveam un pat liber, am zis “la mine veniti, aici”. Mi-au zis din fuga ca pacientul vrea la toaleta si are dementa. Am fugit sa aduc commode, am intrat in salon imediat dupa ce ele au parcat patul. Prea tarziu, cand s-au oprit, pacientul s-a ridicat in fund, si-a bagat tacticos mana in pantaloni la spate si a scos-o plina cu rahat si a inceput sa arunce dupa ele. Apoi s-a sters pe perete. A lasat un semn gen “mana lui Saruman” de pe orcii din Lord of the Rings.
• Una dintr HCA ne-a povestit ca o pacienta cu dementa a luat-o la fuga pe scarile spitalului, ea era dupa ea, incerca sa o aduca inapoi sau s-o protejeze sa nu cada. Atata doar ca pacienta a reusit s-o pacaleasca si s-o inchida intr-o zona a casei scarii (unde era o usa care nu se deschide decat dinspre exterior spre scari). De unde a scos-o bed managerul, care trecea pe acolo din intamplare si a vazut pacienta hlizindu-se in fata usii.

As putea zice ca ziua asta a fost un fel de razbunare pentru toate turele oribile pe care le-am avut pana acum in spital.
Sau o rasplata.
220 lire (brut) pentru a nu face mai nimic o zi. Cine zicea ca in NHS muncesti pana crapi si nu castigi mai nimic? A, eu. 🙂

Am plecat de acolo de parca am fost intr-un episod de sitcom american, nu la munca. Doar un final muzical a mai lipsit.