Asistent Medical in Anglia (2)

A venit si a trecut si prima zi de munca IN SPITAL.

Nu am mai lucrat in spital din iunie 2015, de la ultima perioada de practica.

Am avut examenul final (in spital), am avut si o incercare de-a face voluntariat in sectia de Terapie Intensiva unde am facut practica in anul 3 – dupa ce m-am inscris in OAMMR – (incercare esuata, mi-au zis ca ei nu mai primesc voluntari, dar daca vreau, sa astept pana va fi examen pentru post), dar nu am mai muncit “cu pacientul” de 6 luni.

Adica am avut oarecari temeri azi. Nimic extraordinar, in Bucuresti dormeam destul de prost cu o noapte inainte de a merge intr-o sectie noua la practica, aici am dormit foarte bine azi-noapte.

Oricum, prima impresie este 100% derivata dintr-o fraza pe care mi-a spus-o studenta engleza care a venit in scoala noastra la un schimb de experienta acum 2 ani (care intre timp lucreaza intr-un spital NHS): “if you don’t come in the NHS having too high expectations, then you’ll be ok“.

In esenta, orice ar zice oricine, sa lucrezi intr-un spital din NHS este la fel cu a lucra intr-un spital din Bucuresti, doar ca toata lumea vorbeste engleza (evident), e mult mai curat si mai luminos (!) si ai mult mai multe hartii de completat si cursuri de facut.

Buuun. Stau la doi pasi de spital. Azi-dimineata m-am cronometrat. La 7:11 am iesit pe usa, la 7:27 eram in sectie, intrebam unde puteam sa ma schimb. La si 40 a inceput Handover-ul (predarea turei), din cauza ca m-au asteptat pe mine si, mai ales, pe cealalta incepatoare (din Spania, care a ajuns la si 35).

Handover-ul e cam ca in Romania, cu diferenta ca (pe sectia mea) fiecare asistenta are responsabilitatea de-a completa INAINTE un tabel in care sa mentioneze Nume (si de unde a fost internat pacientul), Varsta pacient + initialele doctorului sau (curant, de pe sectie), Diagnostic + Istoric (important pentru a sti daca e diabetic, ia alte medicamente, a venit cu medicamente de-acasa samd), Evaluare ABCDEF (Airway, Breathing, Circulation, Disabilities, Exposure, Family), Scopurile ingrijirii (Goals – daca are de facut Rx, US, CT, tratament cu Abx, schimbare tip de aparat respirator, ECG, monitorizare glicemie etc.), eventuale interventii de occupational therapy/physiotherapy (pentru pacienti cu AVC sau IC sau IR) si Braden scale score (risc de a face escare) si evaluarea riscului de a cadea (YES/NO). Toate aceste informatii trebuiesc prezentate in Handover pentru pacientii proprii de fiecare RN, in fata intregii echipe de RN (si chiar si HCA, din tura veche si din tura noua) inainte de-a putea pleca acasa.

Pe sectia mea avem 6 saloane (bays) de 4 paturi + 8 saloane single + 1 salon separat. 33 pacienti maxim. Intr-o tura de 12 ore (7:30 – 19:30) ar trebui sa fie 3 asistente (RN) + 1 sau 2 sisters (un fel de asistente medicale specialiste, cu experienta mai multa sau competente mai multe) +/- 1 sister in charge (sefa sectiei in timpul zilei, noaptea e una dintre sisters). Aici se adauga 4-5 HCA (unii sunt RN din strainatate care asteapta PIN-ul). Noaptea si in anumite cazur (short staffed) sunt mai putini angajati (1-2).

Ca RN newly-registered NU ai voie sa iei sange, NU ai voie sa montezi branule, NU ai voie sa folosesti aparatele de respiratie artificiala, NU ai voie sa montezi sonde nazogastrice, NU ai voie sa recoltezi sange arterial (pentru ABG), NU ai voie sa administrezi medicamente prin infuzomate/pompe, NU ai voie sa administrezi medicamente i.v./i.m., NU ai voie sa administrezi transfuzii. Pentru fiecare activitate mentionata ai un curs (platit de spital, facut in spital) pe care trebuie sa-l absolvi ca sa poti sa le faci.

Unele RN NU fac niciodata cursurile de canulare si (mai ales) de recoltare de sange – asa pot tot timpul sa zica “nu e treaba mea sa recoltez/montez branula“, si sa astepte s-o faca un doctor sau o sister (sau alt RN cu cursurile facute). Dintre cele 3 RN (absolvente de scoala britanica) care lucrau azi, nici una nu avea curs de recoltare, 1 avea de canulare.

Primele 2 saptamani voi fi asa-numitul Supernumerary, adica nu voi avea pacientii mei, ci voi fi Shadow langa cate o asistenta (sau mai multe) – care ar trebui sa fie si mentorul meu (perceptor, in programul de 6 luni de Perceptorship). Multe hartii de strans si semnat in saptamanile astea. In afara de asta, ar trebui sa strang minim 5 zile de induction (1 “trust induction“, mai multe mai jos, si 4 de cursuri obligatorii – BLS, transfuzii, completarea fiselor si altele). De fapt, 2 saptamani casc gura si ajut cum pot, apoi ura si la munca (atata timp cat nu dau semne ca as fi idiot – atunci ar putea prelungi perioada de supernumerary). Prin coincidenta, eu o sa am si zilele 2-5 de inductie (platite) dupa 2 saptamani, in februarie, altii le au dupa 1-2 luni. Nici la ei nu e totul perfect planificat.

Pacientii sunt cam ca majoritatea localnicilor: simpli dar ok. Singurele ziare pe care le vezi citite in spital (de pacienti) sunt tabloidele, de exemplu. Unii abia asteapta sa se planga de una-alta, altii sufera de dementa in diferite forme, altii sunt mai “normali” (whatever that means). Oricum ar fi, nu am vazut ceva imposibil de facut in a-i ingriji. Pacienti ca toti pacientii.

Spitalul e impartit in zone (albastru/portocaliu). Fiecare zona e un fel de oglinda a zonei celeilalte, separate de coridoare si lifturi. Toate sectiile sunt construite asemanator (mai putin cele de la parter, unde avem restaurante si cafenele, A&E si investigatiile). Fiecare sectie are, de regula, o sora. A si B. Fiecare sectie e numita cu un nume “creativ” care i s-o fi parut amuzant vreunui copywriter (branding-ul spitalului a fost facut cu ajutorul unei agentii de publicitate, afaik). Cum ar fi sa avem in Romania o sectie “Laguna albastra A“, sau “Mohair B“, sau “Turcoaz A“, sau “Desertul Atacama A” sau “Mandarina B” sau “Clopoțel A”? Ei bine, aici asa sunt numite sectiile. Amuzant. Oarecum. 🙂

Ziceam ca e cam ca in Romania. Mai precis, toata ziua m-am simtit EXACT ca intr-una din sectiile noi din timpul scolii.

Oameni noi – majoritatea nu-mi retin numele sau il gresesc (desi acum am ecuson). Am strans pana acum Eugene si Richard (plus logicul Chris) la colectia mea din tara de nume-cu-care-ma-striga-asistentele-in-spital.

Desi ar trebui sa am un mentor si/sau perceptor, nu s-a stabilit nimic. Desi ar trebui sa am deja planificate turele, nu s-a stabilit nimic. In asta are un rol si faptul ca incep pe sectie concomitent cu alte 3 fete (1 romanca nu-stiu-de-unde, 1 spanioloaica si inca cineva). Desi ar trebui sa am cont de e-mail, employee number si cont de acces la intranet (pentru a face o parte din cursurile OBLIGATORII de e-learning), e posibil sa le primesc in zilele urmatoare. Ca in Romania.

Un doctor a cerut o EKG. Din intamplare, eram acolo cand au facut cererea, desi eu sunt shadow, nu am pacientii mei. Ma duc sa anunt RN. Dupa 20 de minute, nimeni nu facea EKG, nimeni nu stia unde e un EKG si “nu avea timp sa il ia”. La fel ca in Romania, e o jumatate de adevar. Cu un pic de vointa, gasesti EKG-ul si il faci in maxim 10 minute. M-am oferit sa-l iau eu. Am plecat pe sectia alaturata. Aveau unul, luat de la alta sectie – dar un cablu era distrus. Ma duc la alta sectie – al lor era la sectia-sora. La sectia-sora aflu ca era luat de cineva. Adica era exact cel nefunctional de la sectia mea-sora. Traversez spitalul, ma duc la alta sectie. 2 sisters si-un RN. Sisters erau convinse ca au unul NEFUNCTIONAL, RN sustine ca a facut o EKG ieri. Hop, fug cu el. “I’ll bring it back in a couple of hours” (nu stiam cat va dura si cate trebuiesc facute). “NO, bring it back ASAP!”.

Vin cu EKG-ul. Toata cautarea a durat cam 10 minute. Ma duc sa-l fac, desi nu mai pusesem mana vreodata pe un aparat de tipul lui. Mare chestie. Bagi in priza, lipesti ekgelectrozii (nu au clesti sau pompite, slava cerului!). Pentru ca nu poate fi totul simplu, sotia pacientului insista sa stea acolo, apare un rezident (House Officer) in spatele meu. Apoi apare si RN-ul. Exact ca in Romania, RN-ul intervine si imi schimba pozitia electrozilor precordiali DUPA ce ma chinui eu sa ii pun pe toti frumos. Eu i-am pus in spatiul 4 intercostal, masurat frumos de la clavicula (al 5-lea spatiu de sub clavicula), ea ii pune mai sus, cam in spatiul 2. Pfoai de capul meu, nu oi sti eu multe, dar STIU CUM SA FAC UN ECG! Sa ma cert cu ea din prima zi? Neah. Tac, schimb pozitia lor la loc si o intreb “how do I print the ECG?” ca sa scap de ea. Eu bagam nume si data si DOB in meniu, RN-ul zice ca nu, ca le scriem cu pixul dupa, ca sa nu dureze prea mult. Ca in Romania. Print. Gata ECG-ul. Aici vor tot timpul 2 deodata.

In spital exista 2 changing rooms la etajul 1. Mi le-au aratat vineri, azi nu le-am mai gasit. Ca in Romania, NIMENI nu stie unde naiba sunt cand ii intreb. NIMENI. Toti se schimba ba in Staff Room, ba in WC-uri. Ca in Romania. Lucrurile ti le lasi in vestiare inchise cu chei. Dar, ca in Romania, nimeni nu stie unde naiba sunt cheile de la vestiare. Deci le lasi in Staff Room. Ca in Romania, ti se zice sa iti iei cu tine lucrurile valoroase. Pentru ca “They are stealing them”. Who is “they”? “Dunno”. Ca in Romania.

In mod normal, ar trebui sa vii cu uniforma si adidasii de acasa. De fapt, majoritatea absoluta a RN si HCA vin cu ele de-acasa.

In mod normal, ar trebui sa existe masti si vizor pentru a lucra cu pacientii cu MRSA, halat pentru cei cu C. difficile samd. De fapt, nu exista decat niste sorturi si manusi. Dar astea exista din abundenta, slava cerului, nu trebuie sa aduc de-acasa. Deci nu chiar ca-n Romania :))

Ca in Romania, tocmai au introdus o politica interna ce spune ca trebuie sa inchizi un dezinfectant cu alcool, ca sa nu il bea pacientii (desi e o camera care chiar e inchisa cu cod si are usi care se autoinchid la loc). Pacientii vor bea orice, aparent, nu conteaza ce natie sunt.

Ca in Romania, am gasit un Tazocin lasat sa macereze cu ac si seringa conectat la el pentru vreo 15 minute in camera de diluare medicamente (desi nu ar trebui lasat nesupravegheat niciodata). NU ca in Romania, CEL PUTIN in spitalul asta, in primul an de munca, daca administrezi ceva i.v., trebuie sa iti contrasemneze o alta RN actiunea asta in fisa pacientului.

Daca te vad ca esti dispus sa faci chestiile mai scarboase, imediat ti le dau sa le faci. Nu ma plang, dar la inceputul zilei insistam eu sa ii ajut sa schimbam pacientii si patul (se face cel putin 1 data pe zi – RN trebuie sa fie de fata, MACAR ca sa evalueze riscul de escare), apoi mi-au dat sa scot catetere urinare, branule, sa curat sonde PEG, sa duc recipientii cu urina sau voma in camera pentru asa ceva. De la nimic de facut am ajuns sa fac toate lucrurile mirositoare. Noroc ca nu ma scarbesc usor, fix dupa pauza de masa am mutat un pacient si apoi l-am ajutat sa vomite o chestie mare, semisolida si dragut mirositoare si apoi tot eu am dus-o la camera pt asta. Puteam sa i-o las HCA-ului, ca celelalte RN, dar n-am murit. 🙂

Apropo – aici ratoii (plosca pentru urina) si recipientul pentru fecale (si cel pentru voma) sunt din carton presat (ca la cofragul de oua). Unica folosinta. Exista o camera unde stau toate, unde exista si un fel de toaleta unde arunci rahatul si urina si voma si apoi arunci recipientul intr-un fel de shredder foarte eficient. Atat de eficient incat, daca bagi 2 (desi are capacitate cam cat 1 masina de spalat) se blocheaza. Regula: bagi 1 si press the green button.

commode
Commode

Alta chestie. In UK pacientii pot sa fie ajutati sa elimine semiautonom (deci nu in scutece) intr-o asa-numita “commode“. Pui un recipient din ala de unica-folosinta sub scaun, iei o commode (pe care te asiguri ca o cureti intotdeauna dupa folosire – cred ca HCA fac asta), ajuti pacientul sa se urce pe ea, apoi ori stergi pacientul, ori il ajuti sa se stearga si hop in pat. Si rahatul la WC si cartonul la shredder. Trustul si-a propus sa aiba cele mai curate commodes din tara. Good luck with that.

Prima saptamana lucrez short days. Adica 8 ore (7:30 – 15:30). Pauza de masa de 45 de minute. 15+30. De saptamana viitoare trec la 12 ore (7:30-19:30), cu pauza de 1 ora si 30 minute (15+60+15 minute). Pfoai, ce de pauze. 🙂 Atata doar ca nu ajungi la spital chiar la 7:30 (daca nu esti spaniol) si nu pleci la fix (daca esti ultimul la handover, poti sta si 30 minute).

Trec foarte repede cele 8 ore. Handover se termina in cam 30-40 de minute. Apoi ai micul dejun la pacienti (HCA si cei de la bucatarie fac asta). Apoi ai Drug Rounds (cam 30-60 minute). Apoi ai monitorizarea f. vitale (15-30 minute). Apoi ai schimbarea patului si a pacientului (+spalare) si verificarea starii pielii (Braden scale). Apoi vine ceaiul. Apoi vine pranzul. Drug rounds ai la 8, la 13, la 16, la 18 si la 20 (dar nu e obligatoriu sa ai la toate orele). Apoi gasesti timp sa completezi fisele (si ai O GRAMADA de hartii). Intre astea bagi cele 2 pauze. Si hop 8 ore. 🙂

 

Si, la final, ziua de inductie a fost foarte ciudata. Cativa oameni din conducere au vorbit frumos, au prezentat niste filmulete (facute de o agentie de publicitate), au zis ca se angajeaza sa faca si sa dreaga, dar realitatea din spital e un pic diferita. Singura chestie onesta (oarecum) a fost faptul ca au adus o pacienta care a fost tratata in spital de 2 ori (o nastere si tratamentul de urgenta al bebelusului ei peste 1 an) sa ne spuna experienta ei (pozitiva). Daca era o experienta negativa ar fi fost si mai interesant. 🙂

 

Varianta scurta a celor 2300 de cuvinte de mai sus?

Sa muncesti in Anglia intr-un spital de stat e foarte asemanator cu a lucra intr-un spital de stat din Romania. 🙂

 

Peace out.

 

Rx – radiografie, US – ecografie (ultrasound), Abx (antibiotic), RN – registered nurse, HCA – healthcare assistant, OT/PT = occupational/physio therapy, PIN – personal ID number emis de NMC tuturor RN care sunt inregistrati la ei, ABG – arterial blood gasses (EAB din Ro), A&E – accidents and emergency (sectia de primiri urgente, UPU), MRSA – Methycillin Resistant Staphilococcus Aureus, C. difficile – Clostridium difficile (sau C. diff).

10 Replies to “Asistent Medical in Anglia (2)”

  1. Eu sunt super incantata de sectia mea (nu ca nu ai stii asta deja) cu toate ca, in ultimele 2 ture de munca NU AM AVUT ABSOLUT DELOC MANUSI. Bine , am facut ceva trading cu cei de la Upu: le-am dat transfuzoare si am primit manusi :))))
    Abia astept urmatoarele postari cu impresii.

    Like

    1. Transfuzoare pentru manusi. Ha, o sa duc dorul trocurilor astora romanesti. Oare? 🙂

      Succes mai departe la tine. Poate o sa gasesti candva timp sa scrii un post despre examenul ala 😛

      Like

  2. Mult succes, se pare ca a fi asistent medical nu mai este asa de dificil ,iar un spital british nu este cu foarte mult mai diferit decat ale noastre.Ma bucur sa vad ca esti bine, si imi place foarte mult felul in care tratezi lucrurile cu care te confrunti si modul in care le descrii. Simtul umorului este o calitate pe care nu toti o poseda, dar cel care il are va reusi sa treaca mult mai usor prin problemele cu care ne confruntam zilnic.
    O intrebare: daca doresti sa servesti o masa calda la cantina, sau restaurantul spitalului, cum procedezi, si cam cat ar costa?

    Like

    1. Ca angajati avem reducere de 15% fata de pretul “de lista” in restaurant.
      Ieri am mancat niste orez basmati fiert simplu (nu pilaf, fara sos, fara “bale” – cum le zic eu mancarurilor zemoase) cu o frigaruie de pui. Puteam sa o iau cu sos rosu, dar eu nu mananc sosuri. 4,33 lire la un loc.
      Azi am mancat cartofi mici fierti in coaja + mazare cu morcovi fierti + un piept de pui simplu (ziceau ca e “cu lamaie si usturoi”, dar era copt si-atat) pentru 3,69 lire (total).
      Bine, au si alte feluri de mancare gretoase pentru mine – de alea nu m-as atinge nici pe gratis.
      Au si sucuri, senvisuri, omlete (facute pe loc, cam 2 lire pentru o omleta din 2 oua cu 2 ingrediente suplimentare) si niste snacks-uri in restaurant. Plus un chiosc gen inmedio langa restaurant. Plus o cafenea (lant international) vis-a-vis.

      Sau iti aduci mancare de-acasa si o incalzesti (parca am vazut niste cuptoare cu microunde) sau aduci mancare rece de-acasa si mananci in restaurant sau mananci in staff room (unde ai o priveliste non-descripta urbana, cam ca in Spitalul Universitar din Bucuresti). In staff room exista si un frigider si chiuveta si un aparat de apa calda.
      De la Tesco sau alte supermarketuri poti cumpara fructe proaspete (1,5-2 lire pentru 240 g de fructe curatate si feliate) sau feluri de mancare semipreparate sau gata preparate (2-3-4 lire).
      Daca te imprietenesti cu cei de la bucatarie, poti primi senvisuri sau biscuiti sau muffins (ambalate) sau fructe pe care pacientii nu le-au vrut. Nu sunt atinse de pacienti, pur si simplu nu le-au vrut (sau nu au putut sa le manance).

      Mancarea nu e o problema. Si contrar cu ceea ce zic unii, poti manca sanatos si ok la bani. Trebuie doar sa fii atent la ce cumperi si sa te feresti de niste porcarii (gen “porc cu miere”).

      Liked by 1 person

  3. Rabdare . Asa e prima zi . Nu-ti speria familia , te vei acomoda , te vei obisnui cu toate , bune si rele . Vei fi apreciat , respectat , retribuit , ………multumit .
    SUCCES !

    Liked by 1 person

    1. 1.de ce si-ar speria familia?nu mi s-a parut ca se plange,doar a relatat prima zi de munca
      2.nu stiu de ce am impresia,dar cred ca nu ati fost niciodata in UK.cel putin nu angajata.ma insel?(doar o parere personala,pe langa subiect)

      Like

  4. Buna! Si eu mi-as dori dupa terminarea scolii sanitare sa plec in Anglia, chiar sunt foarte hotarata as putea spune. Eu ma gandesc ca ar fi mai usor si respectiv mai putina munca la un camin dinacela pentru batrani fata de spital de exemplu..cu salariul nu stiu cum este. Ai idee cam care sunt salariile la un camin de batrani si, respectiv in spital? Si inca o intrebare as avea, in Anglia se lucreaza numai ture de cate 12 ore peste tot? Pe mine m-ar interesa sa lucrez numai 8 ore pe zi, mi se pare extenuant sa muncesti si sa stai in picioare 12 ore..
    Sper sa mai scri cat mai multe postari legate de experienta ta in Anglia. Mult succes in continuare!

    Like

    1. Buna. Daca vei cauta pe blog (am buton de cautare) dupa cuvantul cheie Anglia, vei vedea ca am scris de salariu si de program de mai multe ori in postarile despre gasirea unui job in UK. Am si wordcloud in stanga unde apare “Anglia”.
      Pe scurt: in NHS, daca ai experienta 0 in Romania, vei porni band 5.a. Adica 11 lire brut pe ora. 37,5 ore pe saptamana, 27 zile de concediu cu plata + 6 zile de bank holidays (zile libere de la stat). In spital se pote lucra in ture de 7,5 ore pe zi (cu 1 pauza platita de 15 minute si una neplatita de 30 minute). Orele suplimentare, cele de noapte si sambata sunt platite cu 50% mai mult. Orele de duminica sau sarbatori legale sunt platite cu 100% mai mult fata de baza. Rar ai mai mult de 12 pacienti pe tura. La tura lunga stai in spital 13 ore, cu pauze platite de 30 minute + 1 ora neplatita. Trebuie sa faci 13 ture lungi pe luna, in esenta (sau echivalentul in ture scurte).
      In camine (Nursing Home) castigi intre 12 si 14 lire pe ora brut la inceput. Depinde de camin si manager (si capacitatea ta de a negocia) ce program primesti, daca iti platesc orele suplimentare mai bine sau nu, cate zile de concediu platit ai si cati pacienti ai. Si daca ai pauza si cat de mare e.

      Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.