Ce se intampla daca iti injectezi Mercur in sange

termometru spartToti am fost avertizati (sper) cand eram mici si ni se lua temperatura cu un termometru din ala vechi, cu mercur, ca “sa nu cumva sa il spargi, mercurul e foarte periculos cand ajunge in corp, se acumuleaza si nu mai iese niciodata“. Sau o fraza asemanatoare (in functie de cat de alfabetizati stiintific erau parintii).

Am dat din intamplare zilele astea peste un link catre un caz din NEJM. O asistenta de stomatologie din Chile a incercat sa se sinucida, injectandu-si 10 ml (135 g) de mercur anorganic (mercur in stare elementara) intravenos. Nu a murit, dar s-a prezentat la o sectie de urgente a unui spital cu tahipnee (respiratie rapida), tuse seaca si sputa cu sange. Respirand aer normal avea o presiune a oxigenului relativ normala: 86 mm Hg

Asa ii arata radiografia pulmonara:

radiografie pulmonara mercur

capilare plamaniMercurul i s-a raspandit in plamani, in capilarele care invelesc alveolele pulmonare (mai ales la extremitati).

Tratamentul se pare ca a fost chelarea cu Dimercaprol. Desi acolo scrie ca ar fi fost administrat “oral”, ma indoiesc serios ca asa a fost (din cate vad eu, calea de administrare este injectie intramusculara). Apropo, in linkul precedent scrie cate ceva si despre ce inseamna terapia de chelare (chelation).

Dupa 10 luni de tratament, pacienta a cerut oprirea lui, fara afectari neurologice, renale sau gastrointestinale. Desi radiografia pulmonara arata aparent la fel.

Asta arata diferenta importanta intre intoxicatia cu mercur elementar, mercur anorganic (de ex. Clorura de mercur) si mercurul organic – cel mai periculos (cel putin in forma de dimetilmercur - folosit in laboratoare – sau metilmercur, care se gaseste in cantitati mici dar posibil periculoase in pestii oceanici, de exemplu).

Karen Wetterhahn, o profesoara de chimie la Darthmouth College din New Hampshire, SUA, este exemplul trist pentru cat de periculos este dimetilmercurul. In cursul unui experiment despre efectul pe care mercurul il are asupra ADN-ului, i-au scapat cateva picaturi pe manusile de cauciuc pe care le purta. Peste aproximativ 3 luni a fost internata in spital, dupa minim 5 zile de deteriorare progresiva a mersului, balansului si vorbirii. Pierduse 6,8 kg in 2 luni si avusese de mai multe ori episoade de greata, diaree si dureri abdominale. Nivelul mercurului in sange era de 4000 μg per litru (in mod normal este intre 1 si 8; toxic este la valori >200); mercurul urinar era de 234 μg per litru (in mod normal ar fi intre 1 to 5; toxicitatea apare la valori >50). In ciuda tratamentului agresiv de chelare cu Succimer/DMSA (varianta mai lipsita de complicatii si mai eficienta a Dimercaprol-ului), starea ei se inrautateste. Moare la 298 de zile de la expunere.

Tot cazul ei este disponibil (gratuit) in NEJM.

Mercurul este o substanta toxica, este clar, dar conteaza foarte mult cantitatea si tipul de mercur care ajunge in corpul uman. Ce efecte are asupra corpului uman?

In creier avem degenerare neuronala si infiltratie perivasculara in materia cenusie. Apare atrofie cerebelara si/sau degenerare a celulelor Purkinje. Mai apare demielinizarea axonilor, necroza axonilor si encefalomalacie.

Metilmercurul este mutagen, carcinogen, embriotoxic si teratogen.

Toate formele de mercur trec prin bariera placentala si afecteaza fatul.

Mercurul elemental sub forma de vapori este rapid absorbit, producand rapid bronsita coroziva sau pneumonie interstitiala.

Formele anorganice se leaga de anumite enzime sau molecule care contin tioli (cisteina, glutationul). Tesuturile bogate in aceste componente acumuleaza concentratii mari de mercur. Mercurul anorganic este citotoxic si coroziv, ceea ce inseamna ca produc inflamatii, ulceratii si necroza in tractul gastrointestinal si nefrita interstitiala sau necroza tubulara a rinichilor.

Simplificat, am avea:

Mercur elemental:

*Hg (metal/vapor): inhalarea (si, evident, injectarea) de Hg il face mai usor biodisponibil, deci mult mai toxic. Nu se prea absoarbe prin piele, deci nu e atat de periculos ca alte variante de mercur (vezi  mai jos). Afecteaza plamanii, rinichii, sistemul nervos central si periferic (in special la expunere cronica – vezi cazul “palarierilor nebuni“). Poate fi ingerat in cantitati mici fara sa fie deosebit de periculos, deoarece nu se absoarbe aproape deloc in tractul gastrointestinal. Prin inhalare sau injectare devine periculos. Durata de injumatatire este de aproximativ 60 de zile. Expunerea repetata este, evident, periculoasa.

Mercur anorganic: saruri de Hg, legat de un atom de C sau CN (cianuri) sau Cl sau alte substante. Pe langa faptul ca afecteaza SN central/perfieric, produce toxicitate si la nivelul tractului gastrointestinal + rinichi

*Saruri cu Hg(I): contin cationul Hg-Hg2+, nu prea solubile, dar toxice

*Saruri cu Hg (II): contin cationul Hg2+, mai solubile, mai toxice

Absorbtia prin ingerare este relativ scazuta, toxicitatea depinde mult de cantitatea absorbita si de rapiditatea tratamentului. Se estimeaza ca la adulti ar fi toxic de la 1g absorbit in sus. La soareci s-a estimat o doza toxica de 1mg/kg corp.

Provoaca distrugeri la nivelul tesutului unde a fost absorbit (plamani/tractul gastrointestinal) si la locul de excretie (rinichi in special). Provoaca insuficienta renala cronica.

Mercur organic: Hg anorganic legat (de regula in natura) de o grupare de tip metil/etil/fenil/alti alchili etc. Afecteaza SN central, rinichii si tractul gastrointestinal. Cele cu catena scurta (metil-, etil-, propil-) sunt mai stabile, de aceea se elimina mai greu din corp. Cele cu catena mai lunga sunt mai instabile, deci mai usor de “rupt” legatura cu C si apoi eliminate. Foarte periculoase. In secolul 19, injectii cu dietilmercur erau folosite ca tratament (INEFICACE) antisifilitic, dar s-a renuntat la asta (si pentru ca afectau sistemul nervos. Vezi si cazul Eminescu. Diureticele pe baza de mercur au fost folosite pentru pacientii cu afectiuni cardiace pana la aparitia diureticelor moderne (in anii ’50). Primele antiseptice erau pe baza de mercur organic. E evident de ce s-a renuntat la ele.

*Metilmercur: saruri ce contin o grupare metil (CH3) legata covalent de un atom de Hg2+ : Hg-CH3+ . Solubile in lipide si, prin consecinta, usor de absorbit oral. Daca mercurul elemental/inorganic ajunge in apa, acolo se poate transforma in metilmercur in plancton (si nu numai), este mancat de pesti si apoi se produce bioacumulare in tesuturi. Pe masura ce urcam in lantul trofic, bioacumularea este din ce in ce mai mare, in special in creier si rinichi (si in fetus, daca e cazul).

*Dimetilmercur (H3C-Hg-CH3): Extrem de toxic, capabil sa treaca prin manusi si piele extrem de rapid. Dificil de eliminat din corp (vezi exemplul de mai sus). Era folosit in chimia organica si in toxicologie, dar a fost treptat eliminat, din cauza aparitiei altor organometale mai putin toxice sau mai usor de obtinut.

Ar mai fi de mentionat si Etilmercurul(C2H5Hg+). Nu se bioacumuleaza si se elimina prin urina. Este toxic, dar corpul poate scapa de el mult mai usor prin urina. Desigur, in cantitati importante, toxicitatea lui este marcanta (vezi in cartea asta de Toxicologie).

Folosit pe post de conservant pentru anumite vaccinuri multi-doza in trecut (numit thimerosal) si in cateva vaccinuri antigripale moderne folosite in SUA. In cele din Romania NU exista etilmercur. Puteti verifica pe ANM: Vaxigrip si Influvac. Se folosea (in cantitati MINUSCULE) pe post de conservant in vaccinuri pentru a scadea riscul de contaminare in vaccinurile multi-doza. Multumita propensiunii oamenilor pentru a raspandi zvonuri care suna “plauzibile” si a usurintei cu care omul modern isi ia informatiile din surse lipsite de veridicitate, in momentul de fata nenumarati oameni sunt convinsi ca vaccinurile cauzeaza diferite boli (in special autismul) si alte nebunii, si multi dau vina pe prezenta mercurului (sub forma de thimerosal) in vaccinuri. Nu conteaza faptul ca majoritatea vaccinurilor sunt lipsite de mercur de mai mult de 10 ani, nu conteaza faptul ca au fost vaccinati si ei si parintii lor si n-au patit nimic. Daca scrie “pă net” ca vaccinul X cauzeaza cancer, boala Alzheimer, autism sau mai stiu eu ce, desigur ca se sperie.

Nu o sa mentionez aici toti compusii organici ai mercurului, deoarece sunt mai rar intalnitimersalyl si, asa cum am zis, mai putin toxici. Demni de o scurta mentiune ar mai fi fenilmercurul si alte organomercuriale (cum ar fi vechile – si neutilizate acum – diuretice bazate pe mercur).

Drepturi imaginie: NEJM, visualsunlimited si nu-stiu. :)

Cum e viata in spatiu pentru astronauti?

Am citit un articol interesant, scris (indirect) de Marsha Ivins, un inginer aerospatial care a participat la 5 misiuni ale navetelor spatiale americane intre 1990 si 2001.

Spicuiesc din articol:Space_Shuttle_Atlantis_launches_from_KSC_on_STS-132
(la lansare) “stai pe 3,17 milioane de kg de combustibil exploziv si… tragi un pui de somn

de pe rampa de lansare pana pe orbita ajungi in 8 minute si jumatate, accelerand pana la 28.163 km/h

cresti in inaltime 1-2 inci” (aprox. 2,5-5 cm, teoria acceptata pentru moment este ca fara atractia gravitationala a Pamantului, combinat cu pierderea in densitate osoasa, vertebrele se lungesc un pic iar discurile intravertebrale devin mai elastice, ceea ce duce la o elongatie a coloanei vertebrale. Situatia revine la normal dupa cateva luni pe Pamant).

ciocolata excelenta are gust de ceara in Spatiu

nu gatesti nimic in Spatiu” si “nu exista frigider… deci mananci fructele proaspete in primele zile“.

La intoarcerea pe Pamant “simtul echilibrului este dat peste cap si trebuie sa reinveti sa te misti intr-un camp gravitational. Daca iti intorci capul, cazi“.

Un interviu mai lung cu Marsha Irvins poate fi gasit aici (audio/video).

Daca mai e cineva curios despre cum e viata pe Statia Spatiala Internationala, exista o serie de filmulete in care puteti vedea cum te speli pe dinti, cum dormi, cum te antrenezi, cum gatesti ceva, cum te speli pe maini samd pe youtube. Un playlist:

“Asta nu e treaba mea”

Acum cateva luni am fost pus sa fac un EKG unei paciente speriate (post-AVC). Oricat de mult ii vorbeam frumos si o rugam sa se calmeze un pic, ca dureaza putin, ca nu e o procedura invaziva, ca nu simte nimic samd, nu se putea opri din tremurat si smiorcait. Dupa 5 minute de chinuit cu ea, m-am dus sa cer ajutor de la asistente sau de la infirmiere (1 statea pe balcon, altele erau prin saloane, 1 nu era de gasit samd). Mi-au zis ca sunt ocupate, sa ma descurc. A venit o ruda fix atunci (nu stiu cine a lasat-o sa intre, in mod normal nu avea ce sa caute acolo la ora aia). Cum nu aveam cum sa apas pe butonul de record, sa calmez pacientul, sa tin si electrozii precordiali (care tot cadeau), m-am gandit eu sa o rog pe ruda sa ma ajute. O doctorita rezident a observat asta, a rugat-o pe ruda frumos sa plece si mi-a zis ca nu au ce cauta rudele pe acolo cand facem proceduri si sa ii cer ajutorul oricui altcuiva de acolo cand fac asta (cand eu i-am zis ca nu am cum sa fac EKG-ul singur pacientei care tremura din toate balamalele). Cand a inteles ca nu e altcineva care sa ma ajute, m-a ajutat ea, fara sa aiba vreo problema, fara sa se planga ca nu e “treaba ei”, fara sa se simta lezata ca face asa ceva (era rezident in ultimul an, nu mai era chiar .

Saptamanile trecute mi s-a zis de mai multe ori in timp ce curatam patul si echipamentele dupa ce un pacient era externat sau dupa ce ajutam la mutatul cate unui pacient sau imbracatul lui sau pregatirea unui cadavru pentru a fi dus la morga “de ce faci asta, asta nu e treaba noatra?” (a asistentilor medicali, n.a.).

Zilele astea ni s-au predat mai multe chestiuni teoretice de nursing. Printre ele, si nu e treaba meacate ceva despre toaleta pacientului aflat in coma/in stare de inconstienta.

Desi profesoara de nursing e mai infipta si nu prea tolereaza comentariile, s-au auzit cateva de “asta oricum nu trebuie sa facem noi” la niste explicatii ale ei.

Atitudinea asta nu o inteleg.

In primul rand, de multe ori au prins fraza asta din spitale, de la alte asistente, fara sa se oboseasca vreodata sa verifice ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. Deci fac o afirmatie fara sa stie de fapt care e REGULA. Am facut si eu greseala asta odata, mi s-a atras atentia ca ar exista un document oficial emis de Ministerul Sanatatii care arata ce proceduri ar trebui sa stie sa faca Asistentii Medicali Generalisti si CUM ar trebui sa se faca. La asta se adauga diferite regulamente interne ale fiecarui spital + eventuale regulamente ale fiecarei sectii.

Acum, daca mai afirm vreodata “asta ar trebui sa se faca asa“, intotdeauna ma verific cu documentul cu pricina, nu cu ce a zis asistenta X. De exemplu, cand aud o asistenta ca imi zice “nu mai curata cu spirt degetul unui pacient inainte sa il intepi pentru o glicemie“, intai incerc sa ma dau necunoscator “dar nu e risc de infectie daca intep un pacient cu un ac fara sa ii dezinfectez tegumentul?” apoi ori ma eschivez din a face procedura gresit, ori astept sa plece si o fac corect, ori, in caz ca nu vreau sa mai ajung vreodata acolo pe tura ei, o confrunt cu pdf-ul de pe telefon. Pana acum n-a fost nevoie sa folosesc pdf-ul. Dar am divagat.

In al doilea rand, regulamentele sunt relativ neclare cateodata, mai ales la manipularea pacientului (toaleta, mutare, schimbarea hainelor, schimbarea asternutului etc.). Dar cu o atitudine de genul “eu nu fac asta pentru ca nu e treaba mea” nu faci decat sa amani degeaba un lucru care oricum trebuie facut. Ca elev, n-am nici o problema sa fac orice lucru e necesar printr-o sectie, atata timp cat stiu ca asta ajuta/elibereaza pe cineva si mai apoi mi se permite sa ajut si in proceduri mai complicate. Desigur, nu sunt fericit daca fac numai asa ceva in practica, dar asta nu inseamna ca refuz sa fac toaleta pacientului, sa imbrac pacientul sau sa golesc plostile sau sa aduc si duc rățoiul pentru a se urina in el samd.

Daca stiu sa fac treaba cu pricina, am timp s-o fac si pot s-o fac… de ce sa nu o fac? Cui ii pasa ca (POATE) ar fi treaba altcuiva? De ce sa las pacientul care tocmai a urinat sau defecat in scutec asa pentru ca “e treaba altcuiva”. Mai ales daca am timp s-o fac? Si uite asa pleaca generatii intregi de proaspeti asistenti medicali cu un bagaj gresit de reguli nescrise la drum si apoi le propaga prin sectiile pe unde ajung.

Oricum, atitudinea asta e larg raspandita in societatea romaneasca. De cate ori ati auzit scuza “de ce sa intervin eu daca se intampla ceva, nu e treaba mea“? De cate ori ati avut de-a face cu un birocrat pe la o primarie, administratie financiara sau orice organ al Statului si v-ati lovit de “nu e treaba mea, mergeti la biroul X“? Asta chit ca persoana cu pricina, ulterior, va va semna sau vedea porcaria de hartie cu care ati venit la serviciul respectiv. De cate ori ati fost la o secretara de unitate de invatamant si v-a trimis la plimbare pe la altii prin cladire, ca sa ajungeti intr-un final tot la ea, cu fraza initiala “asta nu fac eu, du-te la X”? In meseria mea de acum m-am lovit de nenumarate ori ba de graficieni, ba de creativi, ba de oameni de la client service care ma trimiteau cu nesimtire de la unul la altul, pentru ca in final tot la primul om sa ajung – treaba nu se rezolva decat dupa 10 e-mailuri inutile.

In practica din nou (final)

Concluziile mele la finalul unei noi perioade de practica:

• Pentru mine, din toate sectiile in care am fost pana acum (Medicina Interna, Terapie Intensiva – Toxicologie, Chirurgie Generala, Oncologie, Neurologie, Terapie Intensiva Neurologica, Gastroenterologie, Boli Infectioase, Hematologie plus cateva zile la ORL), in sectia asta mi s-a parut ca e cea mai grea viata pentru un asistent medical. In toate celelate sectii exista riscuri si e foarte mult de munca si viata nu e usoara. Dar aici (nu, nu e in lista de mai sus) ai tot timpul grija de pacienti in stare proasta sau grava, ai aproape tot timpul ceva de facut si iti mai si mor pacientii foarte des. Supraincarcare fizica si psihica, pe scurt.

• In stransa legatura cu punctul de mai sus, pe mine astea 3 saptamani m-au facut sa ma intreb in mod repetat de ce mama naibii vreau eu sa fac meseria asta. Oare n-ar fi lucruri mult mai usoare si mai putin apasatoare de facut in viata asta? Nu stiu exact daca si alte asistente medicale imi impartasesc opinia, dar stiu ca in sectia asta a spitalului asta exista o circulatie extrema a asistentelor. In 2 ani de zile aici s-au schimbat aproape toate asistentele. Au plecat in alte sectii (sau la privat) – ceva destul de greu de realizat in spitalele noastre de stat la ora actuala (cand numarul de posturi este strict limitat). Deci dorinta de a pleca trebuie sa fi fost puternica. Bine, pe de alta parte, daca esti in stare sa muncesti si sa o faci BINE in sectia asta cativa ani de zile, atunci poti lucra ca AMG in probabil orice sectie a unui spital din lumea asta. Parerea mea, din nou.

• Din anul 1 si pana acum n-am mai intalnit asistente medicale proaspete-absolvente de postliceala. Am intalnit in schimb multe absolvente ale scolii mele (sau ale facultatii) care faceau voluntariat de 3-4-6 luni si care nu isi gasisera inca un loc de munca. Ei bine, aici am intalnit asistente medicale si asistenti medicali care au terminat scoala mea cu un an in urma si acum munceau si o faceau si bine. Am intalnit si foste colege carora li s-a propus sa dea examen de post dupa ce au lucrat ca voluntare aici cateva luni. Fara sa dea vreo spaga, fara sa stie pe nimeni. Deci se poate.

• In completare la punctul de mai sus, stiu ca nu e corect sa te compari asa cu cineva. Dar in conditiile in care eu, care abia sunt in anul 3, ma descurcam acceptabil – dar nu mai bine – (comparat cu ele) si stiam comparabil de multe lucruri cu 2 absolvente ale scolii mele care lucrau aici de cateva luni, pot indrazni sa sper ca sunt pe drumul cel bun. Nu sunt ACOLO, dar stiu ce mai am de facut. Si acum sa curga cu avertizarile ca “sunt un mediocru ingamfatî” si “ca trebuie sa-mi stiu locul“.

• E interesant de observat cum se schimba comportamentul unei persoane odata ce trece de la statutul de elev (“invatacel”) la cel de angajat (deci “profesionist”). Din exterior e foarte usor sa observi cum vorbeste o asistenta medicala foarte noua cu cele vechi, mai ales cand e mai la inceput, versus cum vorbeste cu niste oameni de care o separa 1 an de scoala/experienta. Mai face greseli si e recunoscatoare colegelor care nu o reped, dar isi schimba tonul cand vorbeste cu cineva fata de care CREDE ca are o autoritate relativa. Daca asa voi fi si eu peste 1 an, merit palmuit. In completare la asta, mi se pare interesant faptul ca schimbarea asta nu prea e evidenta la medicii rezidenti. E adevarat, nici nu interactionez la fel de mult cu ei/ele si oricum e vorba doar de o observatie punctuala, bazata pe mai multe experiente personale.

• Nu trebuie sa se intample cine stie ce lucruri intr-o perioada de practica pentru ca sa fiu multumit de ceea ce am facut si invatat. In principiu, daca sunt lasat sa ajut pe ici pe colo, sa mai recoltez de cateva ori, poate sa mai montez o branula, o sondare, sa mai aspir, combinate cu a invata ce fac si cum sa lucrez cu diferite noi echipamente, sunt mai mult decat multumit cu o perioada de practica. Daca gasesc si oameni dispusi sa-mi raspunda la cate o intrebare despre o procedura sau cate un doctor care sa-mi raspunda la vreo intrebare de patologie deja sunt super multumit. Daca nu dau peste acrituri e deja perfect. 2/3 nu e rau :) Oricum, din fericire, aici am dat peste o singura acritura si m-am ferit pe cat posibil de ea. Noroc ca pot oricand merge in alta parte a sectiei sau face ceva cu care nu incurc. Oricum, tot nu pot intelege cum 19 oameni dintr-o sectie se pot purta ok cu mine (in ciuda problemelor personale sau profesionale cu care trebuie sa se lupte zilnic), dar unul e suficient de acru incat sa nu raspunda la un amarat de salut, zi dupa zi, tura dupa tura. Asta ca sa nu ma apuc sa ma plang de tipete sau jigniri gratuite, pentru ca oricum nu-i pasa nimanui de asta.

• Prefer sa cred ca n-am pus la fel de multe intrebari stupide in astea 3 saptamani. Mai putin treaba cu “ce inseamna dz” (diureza, idiot, stiu). Si ca am ajuns in situatia asta treptat. Poate prea incet, poate cu prea multe lacune. Dar parca stiu sa fac mai bine mai multe lucruri decat acum 1 an. Acuma… daca as trece si peste blocajul mental la deschiderea de fiole, as fi chiar fericit.

• Din nou, termin practica fix cand au inceput oamenii sa se obisnuiasca cu mine si sa aiba un dram de incredere ca sa ma puna sa fac cate ceva. Enervant.

Ma incearca o senzatie ciudata. Tocmai am terminat a 6-a din cele 18 saptamani de practica in spital pentru anul 3. Mai am mai putin de 3 luni de practica (si cam 5 luni de teorie) pana cand se cheama ca voi fi pregatit sa lucrez intr-un spital IN ORICE SECTIE. Chit ca sunt mult mai sigur pe anumite lucruri, e dureros de evident ca sunt nepregatit psihic, fizic si dpdv al cunostintelor (teoretice si practice) pentru asta.

Psihic: poti sa te fortezi sa te obisnuiesti cu durerea si suferinta zilnic. Dar am probleme cu faptul ca vad zilnic oameni murind (sau morti sau muribunzi). Ok, nu plang, nu mi-e teama, nu am vreo retinere in a ajuta la tratamentul pacientilor in ultimele minute de viata (fie ele haotice sau linistite), nu am retinere in a-i curata si baga in sac dupa aceea. Dar ma incarca emotional negativ destul de puternic evenimentele astea si mi se pare ca ma descarc mai greu decat anii trecuti, cand vedeam cate un mort la cateva luni de practica. Acum am ajuns la “performanta” de a asista la 2 morti FIX concomitente a 2 pacienti de varste diferite, cu boli diferite, care intamplator imparteau o rezerva. Bizar moment pentru mine, bizara zi am avut pana seara.

Fizic: am verificat de cand n-am mai avut mai mult de 1 saptamana de nemers in spital. De la mijlocul lui iunie si pana acum, cu exceptia unei saptamani de teorie si a catorva zile (4 in Elvetia, cateva in Romania) am fost zilnic (in timpul saptamanii) la un spital intre 3 si 5 ore, urmate de intre 7 si 9 ore la serviciu (plus drumurile intre ele). Plus citit (teorie). Plus “trait”. Trezitul la 5 si ceva zilnic urmat de programul asta… a devenit obositor. Zilele trecute am adormit cu ochii in monitor la miezul zilei, la munca. Prima data in viata mea. Cu adormitul ca aurolacii in autobuze sau metrou m-am obisnuit, dar la birou n-am mai reusit asta. Si sper sa nu-mi fac un obicei. :)

Dpdv al cunostintelor: recunosteam acum 3 saptamani ca am intrat intr-o sectie noua si am descoperit numai in primele zile cateva zeci de lucruri pe care nu le cunosteam, nu stiam cand sunt folosite si ce ar trebui sa fac eu cu ele. Intre timp, am schimbat eu aceasta situatie, pe cat posibil. Am citit, am intrebat, am observat, am verificat. Dar este evident ca m-as gasi intr-o situatie asemanatoare si in alte sectii. Si ma enerveaza treaba asta.

2 reclame reusite

si

Prima face referire la un eveniment real, cand, in iarna lui 1914, de Craciun, soldatii germani si britanici (si in mai mica masura cei francezi) au fraternizat, ignorand razboiul.

A doua e mai degraba siropoasa. Si incearca sa vanda o gramada de prostii de pe urma ei. Dar asta e publicitatea…

Dar la ambele imi place faptul ca brandul nu este prezent ostentativ, de 100 de ori in 100 de secunde.

Si da, stiu ca am declarat in mod repetat faptul ca am ajuns sa urasc publicitatea, dar la niste spoturi misto nu am cum sa raman chiar indiferent.

Cum sa scrii un titlu de articol de prima pagina care sa se intoarca impotriva ta (tabloid edition)

daily mail sandwichIn editia de luni a tabloidului britanic Daily Mail, articolul de pe coperta deplangea lipsa de interes a tinerilor britanici pentru a munci in tara lor cu titlul “Is there no one left in Britain who can make a sandwich“. Asta langa o poza cu ducesa de Cambridge imbracata sombru (aparent au ramas fara poze cu țâțe pentru coperta ori s-au gandit ca nu ar da bine langa titlul lor excelent).

In articol, jurnalistii de renume mondial se intrec in a deplange starea grava in care britanicii au ajuns din cauza statului social mult prea darnic cu somerii, ceea ce incurajeaza nemunca. Drept urmare, Greencore, cel mai mare producator britanic de sandwichuri (ce furnizeaza sandwichuri pentru retelele de supermarketuri si magazine Asda, Tesco, Marks&Spencer, Waitrose si Sainsbury’s) se afla in situatia de a nu primi nici un CV pentru posturile oferite in noua lor fabrica de sandwichuri din Northampton.

Sefii companiei (companie cu un profit de 72 milioane de lire sterline in 2013) se arata

"Britanici" fericiti

“Britanici” fericiti

mirati de faptul ca britanicii nu se inghesuie sa munceasca pentru salariul minim pe economie, desi sunt 8000 de someri in oras. Desigur, faptul ca angajatorul e “laudat” drept “platim cat mai putin si exploatam cat mai multpe unde se poate prin Marea Britanie nu are nici o legatura cu aceasta stare de fapt. Deloooc.

Tabloidul apoi face niste calcule exuberante despre beneficiile muncii pentru salariul minim pe economie, care ti-ar putea oferi mareata suma de 13.250 lire sterline. PE AN! Si ce bine va fi pentru ungurii care vor veni sa lucreze in fabrica britanica de sandvisuri, fata de viata lor de mizerie de acasa. Practic, tot articolul e o lamentare pe tema “They took our jobs, jobs that nobody actually wants“.

De curiozitate, m-am uitat la costul vietii in Northampton. Chirie + utilitati + transport in comun/12 luni ar insemna cam 10.200 lire. Cu aproximativ 3000 lire ramase ar trebui sa mananci si sa… traiesti.

Acuma, pentru un roman mediu, care castiga cam 4000 lire pe an, asta ar parea de-a dreptul o suma mare. Dar cand costurile vietii sunt mult mai mari, banii aia nu sunt deloc “multi”.

Daca mai trebuie sa muncesti noptile, nu primesti zile de concediu si asa mai departe, munca la compania cu pricina nu prea pare atragatoare.

Oricum, nu de asta am scris postul asta, ci pentru a arata raspunsul britanicilor la țipătul de disperare al tabloidului: au inceput sa faca misto pe twitter (si nu numai) despre asta.

O selectie dintre cele mai bune tweet-uri:

Articol via Der Spiegel.