Intrebare pentru cine mi-a citit cele 5 posturi despre Elvetia

Scurta rugaminte pentru cine se oboseste sa-mi citeasca blogul (multumesc): puteti raspunde la o intrebare simpla?

Posturile sunt si in lateralul blogului (1, 2, 3, 4, 5).

Sunt curios ce se intelege din ceea ce am scris. Poate sunt eu tampit si exprim cu totul altceva decat simt. Daca asa e, trebuie sa imi reevaluez stilul de-a scrie.

Sondaj de opinie:

 

In Practica din nou (1)

• Mi se pare foarte bizar faptul ca am o senzatie neplacuta greu de descris inainte de a incepe practica intr-o noua sectie. De regula se manifesta prin o vaga senzatie de nemultumire in zilele inainte de-a incepe practica si tulburari de somn in noaptea dinainte de prima zi de practica. E bizar pentru ca m-am obisnuit de ani buni cu stresul si pot dormi aproape oricand (atata timp cat pot sa-mi opresc mintea de la “a mai gandi” inainte de-a ma pune in pat). Pur si simplu e modul corpului meu de-a reactiona la gandul ca iarasi urmeaza o perioada in care trebuie sa conving niste necunoscuti ca sunt bun la ceva, ca nu sunt un tampit si sa accept ca toata lumea ma va judeca automat drept “unu’ care nu stie nimic”.Ar fi totul asa de usor daca as sta doar intr-o sectie si n-ar trebui sa schimb nimic. Din fericire, trece dupa 1-2 nopti. Senzatia mea. Pentru ca unii oameni raman convinsi ca sunt un idiot îngâmfat care nu știe nimic.

• Dupa ultima perioada de practica (din tara, pentru ca ce am facut in Strainezia nu conteaza ca “practica“) am plecat pe jumatate dezamagit, pe jumatate multumit de faptul ca am vazut/facut/inteles anumite lucruri noi. Imi facusem eu niste asteptari absurde in cap despre sectia unde (declarativ) as vrea sa lucrez in viitor, incat atunci cand am facut si vazut mult mai putine lucruri decat speram… pur si simplu nu aveam cum sa nu fiu dezamagit. Interesant e ca, daca ma intrebi, la fel mi-as putea descrie si perioadele de practica la Chirurgie (cealalta optiune a mea pentru viitoarea mea cariera). Coincidenta? Ei bine, aici am venit cu asteptari foarte scazute. Stiu ca e (probabil) sectia cu cele mai mari si vaste responsabilitati dintr-un spital, mi s-a tot spus ca “nu sunt pregatit pentru asta” incat am venit aici cu probleme serioase de respect de sine. Felul meu de-a invata ceva in ultimii doi ani a fost bazat pe o combinatie de “vezi, intreaba, ajuta, observa, citeste, intreaba din nou, ajuta, FĂ”. Ei bine, dupa ultima experienta am ramas cu sechele, pentru ca ma observ reticent in a mai intreba orice. Si e extrem de frustrant, pentru ca am dat peste o combinatie speciala de oameni dispusi sa raspunda la intrebari, o gramada de lucruri necunoscute si interesante, pacienti cu simptomatologie foarte variata SI o sectie care pare extrem de bine-dotata (e cea mai bine-dotata sectie in care am ajuns eu in Romania, a 14-a, daca numara cineva).

• Daca pana acum 1 perioada de practica aveam o opinie prea buna despre cunostintele mele teoretice, tehnice si practice, ultimele experiente au fost un mod de-a-mi deschide ochii. Printre primele lucruri pe care le fac cand ajung intr-o sectie noua este “verificarea echipamentului” si notarea mentala a locului unde se gasesc toate lucrurile – pentru a sti de unde sa le iau daca o sa fac eu ceva sau daca o sa ajut pe cineva. Daca intalnesc ceva necunoscut, imi notez si apoi ori intreb pe cineva dispus sa imi raspunda la intrebari, ori citesc pe-acasa. Ei bine, dupa ce mi-am facut o lista de vreo 40 de lucruri necunoscute pentru mine (lista incompleta, oricum), mi-am dat seama cat de putine stiam pana acum. Vai de capul meu. Dar mai am aproape 20 de zile (imi propun sa vin si in week-enduri aici) pentru a schimba situatia.

• In completare la ideea de mai sus, fraza “meseria de Asistent Medical NU se rezuma la recoltat sange, administrat tratamente si completat hartii” este demonstrata perfect intr-o sectie de genul asta.

• E interesant sa dau peste o sectie in care sunt mai multi asistenti medicali barbati angajati. Pana aici am intalnit in total (14 sectii, repet) 2 asistenti medicali + 1 asistent-sef. 3 barbati in 2 ani si jumatate. Pentru a fi ironia completa, aici exista doar 2 doctori-barbati, in rest fiind numai doctori si rezidenti – femei. Pana si grupa de studenti la medicina de aici e formata 99% doar din femei. Cred ca undeva, in negura timpului, varianta mea cea de 16 ani, dintr-un liceu in care aveam 20 de fete intr-o generatie de 225 de elevi, se gandeste ca soarta e probabil ironica. Deh, pe vremea aia conta cantitatea, nu calitatea. Nu stiu de ce, dar cred ca sotia mea nu gaseste situatia asta asa de amuzanta ca mine. :)

• M-am tot gandit zilele astea de ce in anumite sectii am o experienta mai neplacuta si in altele una mult mai placuta si mai propice invatarii. Desigur, o parte din vina o am si eu (asa cum le place sa-mi spuna cei care isi inchipuie ca ma cunosc doar pentru ca mi-au citit cateva posturi de pe blog). Dar mult se rezuma si la o problema de comunicare cu un grup nou de oameni. Cand trebuie sa te integrezi rapid intr-un grup mare de oameni, rezistenta din ambele parti e mai mare (deci si de la mine), dar daca grupul e foarte omogen (acelasi fel de-a gandi, aceleasi probleme, experiente asemanatoare etc.) – e evident ca te poti integra mai greu. Cand persoana care trebuie sa se integreze este si de alt sex fata de restul grupului e si mai greu. Plus, mai e si o chestiune de dimensiuni. Cand ai 6 asistente pe tura, inghesuite intr-o camaruta micuta si supraincarcate cu munca (pacienti), e evident ca va fi mai dificil sa-ti negociezi “acceptarea in grup”, pentru ca tot timpul trebuie sa discuti ori cu grupul, ori cu o persoana care poate nu vrea sa iasa din grup. Daca restul nu au chef sa vorbeasca, rar dai peste oameni dispusi sa iasa din nota grupului. Judecand in retrospectiva, de fiecare data cand am avut de-a face cu un grup de 5-7 asistente simultan, mi-a fost foarte greu sa invat ceva si de fiecare data am avut probleme in a obtine ce vroiam (cunostinte noi). De fiecare data cand ori aveam de-a face cu 2, maxim 3 asistente/tura mi-a fost mult mai usor totul. Cand sectia era foarte mare si asistentele erau mai mult impartite cate 1/salon mare si aveau multe de facut, era mult mai usor sa merg cu cate o asistenta mai prietenoasa si sa fac si eu ceva. Aici e asemanator – desi sectia e mare si sunt multe asistente, toata lumea e suficient de ocupata pe o parte separata a sectiei incat imi pot gasi cate un colt unde sa fiu util si sa evit o eventuala persoana mai putin prietenoasa. Ma rog, totul tine mult si de persoanele peste care dai in practica.

• Pe scurt, daca nu fac vreo boroboață pana la sfarsitul perioadei asteia, cred ca mi-am gasit sectia unde voi mai veni in practica si voluntariat pana anul viitor (cand cred ca voi trece pe Chirurgie, pentru ca atunci voi avea posibilitatea sa stau 8 ore pe zi).

• In zilele petrecute in Elvetia m-am intalnit cu o gramada de lucruri pe care nu le vazusem pana atunci. Am presupus eronat ca prea multe nu exista la noi prin spitale. Ei bine, am gresit. Sistemul ala de transmitere al analizelor in cilindru in tub de aer cica ar exista intr-o anumita zona a spitalului Grigore Alexandrescu. Infuzomate pentru alimentatie pe sonda nazogastrica exista in sectia asta la toate paturile. Paturi (NU pături) moderne – la fel. Injectomatele si infuzomatele de pe sectia asta sunt mai noi decat modelele vazute de mine in spitalul elvetian (care erau ceva mai noi decat majoritatea ruginiturilor de injectomate pe care le vazusem pana atunci la noi, de asta eram impresionat). Maneci/pantaloni/ciorapi de compresie cu aer comprimat (sau nu) exista. Ma rog, totul e nou sau aproape-nou, deci presupun ca sunt investitii recente. Dar exista, personalul stie sa le foloseasca si pacientii se “bucura” de ele. Deci nu suntem chiar fii ploii peste tot. Bine, subsolul spitalului arata ca o dugheana si in anumite sectii pacientii stau inghesuiti in niste saloane nerenovate de decenii bune. Dar asa e la noi. Avem si bune si rele.

• Este foarte tare sa vad in realitate niste chestii despre care doar citisem. Montare de sonda blakemore sengstakenCVC, montare de Cateter Arterial, montare de sonda Blakemore pentru varice esofagiene rupte. La sonda asta trebuie sa recunosc ca habar-n-aveam ca se numeste si Sengstaken (sau, mai precis, Sengstaken-Blakemore). Si tot nu imi vine sa cred ca intra prin nasul omului cu balonasele alea cu tot. Mult mai am de vazut si invatat.

• La final, o ultima observatie personala. Anul trecut am mers cu o studenta din Anglia intr-o sectie de Primire Urgente. Acolo, un asistent medical a tinut sa ne demonstreze cum se monteaza o sonda Foley in vezica urinara a unei paciente (care avea nevoie de asta). Totul a fost foarte teatral si un pic inutil. In Anglia, studenta cu pricina era Nursing Assistant intr-o sectie de IC. Nu avea voie sa administreze medicamente sau sa recolteze sange, dar monta catetere Foley aproape zilnic, de 3 ani. Pana si eu facusem deja asta si o mai vazusem facuta de cateva zeci de ori. Tin minte ca mi-a zis dupa ce a observat zambitoare totul “I have literally done that hundreds of times, but if he wanted to show that to me, who was I to stop his demonstration?“. Am trecut si eu printr-un episod similar aici. Citeam intr-un compendiu de medicamente si imi notam niste lucruri despre anumite medicamente cand a venit o infirmiera sa imi spuna sa vin repede, pentru ca “urmeaza sa se monteze o sonda urinara“. Ce era sa zic? Am mers si am dat din cap frumos cand mi s-a explicat ceva ce am facut de (e adevarat, DOAR) peste 10 ori pana acum (si vazut de prea multe ori).

Cine a vazut asa ceva si n-a facut nimic?

… mana sus!

Chit ca nu vorbesti franceza, situatia e simpla: in transportul in comun (sau pe strada) vezi/auzi o agresiune fata de un strain. Tu te grabesti, te gandesti ca nu esti chiar Rambo, ca altii ar putea sa faca ceva, ca Politia ar trebui sa faca ceva. Si ignori situatia. Treci mai departe, avand grija doar sa ajungi tu la timp (je suis a l’heure).

Cine nu a vazut asa ceva in Romania inseamna ca locuieste intr-o zona super linistita. Sau n-a circulat cu transportul in comun niciodata. Sau traieste in alta lume.

Filmuletul e inscris intr-un concurs de scurt-metraje organizat de Nikon in Franta.

Pentru cine nu stie, au fost ceva discutii intense in mass-media din Franta anul asta, pe motiv ca trecatorii au ignorat strigatele de ajutor ale unei femei care era agresata de un bou (Lille, aprilie 2014), o studenta a fost agresata de un grup de fete “violente” (octombrie 2014, tot in metroul din Lille) sau, la un alt caz mediatizat de abuz asupra unei femei intr-un metrou, caz in care femeia a ripostat, l-a lovit si a aruncat pe agresor din metrou (cu ajutorul a 2 calatori) – nenumarati internauti francezi au considerat ca femeia “e de vina, pentru ca se imbraca provocator“.

In scurta mea iesire in Străinezia, mi-am adus aminte de cele 2 studente din Berna venite in Bucuresti, care anul trecut preferau sa stea in apartamentul inchiriat in loc sa iasa in oras, pe motiv ca “Bucurestiul e un oras nesigur, asa ni s-a spus”. Cand singurul loc mai “nesigur” pe care-l vezi zilnic in Berna e gara centrala, unde mai apar cativa betivani si cativa drogati, poate inteleg de ce ai crede (fara sa mergi acolo) ca in Bucuresti e Vestul Salbatic. Acuma, faptul ca au ramas convinse de asta si dupa ce au stat o vreme pe aici… tine poate mai mult de limitarile personale si mai putin de faptul ca locuiesc intr-o tara cu un numar incredibil de mic de crime violente (de ex.:570 violuri/an in 2012 si 2013, vs. 2532 in Romania in 2011).

Dar am divagat. In Elvetia am vorbit cu mai multi nemti. Elvetia are multe avantaje pentru un german, de asta si sunt atat de multi emigranti germani acolo (minim 292.000 in 2013, conform cu statisticile oficiale). Mi-era mult mai usor sa vorbesc cu nemtii pentru ca le intelegeam limba lor (versus dialectul local) si pentru ca aveau joburi mai usurele/de studenti, care le permiteau sa fie liberi dupa 6 ore – deci aveau mult mai mult timp liber decat localnicii. Plus ca locuiam in aceeasi cladire cu un contingent insemnat de expati din Germania – era mult mai usor sa socializez cu unii care erau mai aproape de conditia mea de “strain“.

Ideea era ca am discutat si cu niste studente din Germania, care ma intrebau daca Romania e o tara “frumoasa si daca merita vizitata”. Pentru ca, asa cum zicea profesorul meu de limba germana, “in Germania exista aproximativ 80 de milioane de nemti si toti au doar un vis: sa calatoreasca“. Le-am zis ca tara e frumoasa, doar ca se ajunge mai greu prin locurile cu adevarat frumoase – daca nu stii despre ele in avans. Apoi m-au intrebat daca ar avea probleme in orasele mari ca turiste tinere. Le-am zis ca probabil ca nu, dar ar fi bine sa fie un pic atente in jurul lor in zonele care nu le par “turistice”.

S-a ajuns apoi la o discutie despre ce s-ar putea intampla in mijloacele de transport in comun in Romania, in Germania si in Elvetia (fiecare interlocutor povestind ce a vazut). Apoi am ajuns la o parte interesanta a discutiei.

Eu sustineam ca trebuie sa eviti o confruntare pe cat posibil, dar daca se intampla ceva care ar pune in pericol pe altcineva (in special o femeie), trebuie sa fii pregatit sa intervii (asumandu-ti faptul ca asta inseamna sa iti iei si tu bataie sau mai rau). Nemtii sustineau ca e mai bine sa eviti confruntarea punct. Sa dezamorsezi situatia. Daca nu e vorba decat de o injuratura sau ceva simplu, mai bine sa nu te iei la bataie, nu are sens sa iti pui viata in pericol pentru asa ceva.

Eu “nu si nu, daca eviti toate confruntarile, nu faci decat sa le dai apa la moara celor care cred ca pot face orice si nimeni nu le va face nimic, si nu faci decat sa arati ca nu-ti pasa de persoana abuzata”.

Nemtii o tineau una si buna “atata timp cat poti evita o confruntare violenta, e mai sanatos sa mergi mai departe”. Desigur, nu sugerau ca ar trebui sa inchizi ochii si sa nu faci nimic cand o femeie este violata sau batuta langa tine. Dar parca ziceau ca “am face ceva, dar mai bine nu am face ceva”. O atitudine care in lumea reala nu prea duce nicaieri.

Nu poti sa si intervii si sa nu faci nimic.

Nu?

Aside

Ce ai face in cazul asta?

Se da urmatoarea situatie ipotetica:

Tu, X, urmeaza sa pleci in străinezia. Un fost coleg te-a recomandat pentru un post foarte bine platit in firma unde lucreaza, totul a decurs ca uns apoi, acum ai un contract pe o anumita perioada. Ai muncit toata viata ta pentru ceea ce ai, ai o meserie de viitor, cu un pic de chin ai reusit sa-ti iei si un apartament (pentru care nu mai ai nimic de platit, multumita si ajutorului familiei).

Unde vei pleca nu vei avea grija locuintei (e inclusa in beneficiile jobului) iar salariul va fi semnificativ mai mare decat salariul mediu pentru acea tara (care oricum are un nivel de trai ridicat).

Ei, acum trebuie sa inchiriezi apartamentul tau. Apartamentul are avantaje: localizare, cladire noua, zona curatica (dar nu chiar de lux, orice ai vrea sa crezi tu, tiganii aia de la 2 strazi distanta nu iti cresc valoarea apartamentului) SI mici dezavantaje: mobilat simplu-spre-saracacios (de, pana nu de mult trebuia sa te ingrijorezi de ultimele plati pentru apartament, nu mai erau bani si de mobila), costuri de intretinere mari iarna (500 si ceva de lei/2 persoane zic eu ca nu e putin), transportul in comun accesibil, dar nu chiar “la doi pasi” (900m zice harta).

Un apartament comparabil se inchiriaza in zona cu 250-300 euro + garantie + eventualul comision al agentiei imobiliare.

Bonus: se presupune ca te consideri un om bun, in anumite limite (i.e. iti spui ca iti pasa de soarta prietenilor, familiei, oamenilor, in general).

Nu in ultimul rand, tu afirmi (oricui e prost sa te intrebe) ca pleci din tara nu pentru bani (ha!) ci pentru ca te-ai saturat de romanii astia “rai, nesimtiti si egoisti, care n-ar ajuta pe nimeni“.

Un prieten vechi (sa zicem) iti spune ca si-ar dori sa-ti inchirieze apartamentul, dar are venituri mici (in opinia lui) – pe undeva pe la salariul mediu net in Bucuresti. Iti ofera cu 100 euro mai putin decat minimul tau (150 euro, adica) si argumenteaza ca suta aia de euro nu ar insemna prea mult pentru tine, dar pentru el ar insemna diferenta intre a trai de la o luna la alta si a avea si niste bani pentru altceva decat “casa, masa si transport”. Asta ar insemna efectiv minim 1200 euro mai putin pe an pentru tine.

Ce faci?

• Inchiriezi apartamentul prietenului, pentru bani mai putini decat ai putea obtine pe piata.

• Ii oferi prietenului oportunitatea sa se mai gandeasca, atragandu-i atentia asupra faptului ca nu ii ceri garantie sau comision. Daca tot nu accepta bunavointa ta, inchiriezi la pretul pietei.

• Inchiriezi la pretul pietei, primului venit care “pare ok”.

• Inchei un contract cu o agentie si ceri un pret un pic peste ce ofera piata.

 

 

P.S. Nu am scris postul asta ca sa judec pe nimeni. Doar sunt curios ce ar face alti romani in situatia asta foarte plauzibila pentru Romania zilelor noastre.

3 stiri (cu personal medical)

Saptamana trecuta, un canadian (pe jumatate libian, pe jumatate quebecois) s-a hotaratOttawa Shooting 20141022 sa devina terorist, impuscand un soldat canadian de 24 de ani in Ottawa, apoi plecand inarmat spre Parlamentul Canadei. Un angajat al Parlamentului cu un rol ceremonial (House of Commons Sergeant-at-arms), fost politist, isi pastreaza cumpatul, se duce sa-si ia pistolul din camera sa, il impusca pe atacator, apoi se duce sa vada daca Prim-Ministrul Canadei este in regula. Devine erou peste noapte.

Cativa oameni incearca sa ii salveze viata soldatului, acordandu-i primul-ajutor, la doar cateva minute dupa ce este impuscat. Printre ei, o asistenta medicala, 2 soldati si o avocata (fosta angajata a armatei). In ciuda ajutorului acordat rapid, soldatul canadian moare.

Ciudatenie: mama canadiano-libianului radicalizat era… o angajata in Comisia pentru Emigratie si Refugiati a Canadei.

Cum ar trebui sa arate primul-ajutor in caz de rani provocate de impuscaturi: aici, daca e cineva curios.

O americanca este anuntata de doctorul ei ca sufera de o forma avansata de cancer (pancreas + ficat + ovare). Practic, o condamnare la moarte (de ex. cancerul pancreatic neoperabil are un prognostic rezervat, sub 7% dintre cei diagnosticati fiind in viata la 5 ani post-diagnostic).  Femeia lucra de 12 ani la cabinetul unui medic stomatolog din Pennsylvania. Prima reactie a acestuia? O concediaza printr-o scrisoare scrisa de mana.scrisoare

Inainte de a-l infiera pe doctorul insensibil, trebuie sa intelegeti ca in America, daca nu ai asigurare medicala speciala pentru cazuri de forta majora (boala cronica), esti fiul ploii.

Conform Family and Medical Leave Act – FMLA, in cazuri grave (nastere de copil, ruda de gradul 1 cu o boala grava, boala grava s.a.) poti lua 12 saptamani de concediu neplatit, timp in care asigurarea medicala continua sa aiba efect.  Doar ca asta se aplica doar la companiile cu peste 50 de angajati.

Aparent, doctorul cu pricina considera ca somajul (timp in care, in anumite cazuri, asigurarea medicala poate continua) e de preferat pentru aceasta femeie, in aceasta situatie…

In Germania, 4 (sau 5?) angajati ai unei Unitati de Primire a Urgentelor din clinica Universitara din Aachen, Renania de Nord-Westfalia, au fost concediati fara preaviz. Nu SONY DSCau comentat in nici un fel decizia managementului spitalului.

Motivul concedierii? Impreuna cu alti colegi de munca, si-au facut poze (selfies) cu pacienti suferind de dementa sau lipsiti de constienta. Ok, suna rau deja, dar asta nu era tot. Pacientii erau deghizati si machiati fara s-o stie si apoi pozati. Se pozau anumite… parti ale corpului pacientilor (tot fara ca acestia s-o stie). Si, colac peste pupaza, se pare ca angajatii cu pricina ar fi si consumat droguri la serviciu. Cum au aflat mai-marii spitalului de pozele cu pricina? Se pare ca cineva i-a turnat. Pentru ca acestia se simteau foarte in siguranta, deoarece au trimis pozele doar cunoscutilor, folosind Whatsapp.

Aparent, ar fi scapat usor, deoarece Justitia in Germania prevede pedepse cu inchisoarea intre 6 luni si 10 ani pentru tratamentul inadecvat aplicat persoanelor aflate sub tutela unei autoritati medicale.

Fantezii tampite si costume de Halloween

  1. Una bucata Sexy Ebola containment suit. (link real)

sexy-ebola-containment-suit-1

  1. Una bucata Sexy Breaking Bad costume (rebranded pe twitter drept “Sexy Ebola Nurse costume“) – fake! Fake preluat de o gramada de tabloide si de utilizatori inflamati de internet. Astept sa preia “stirea” si Antena3, eventual si ProTV-ul.

fake

P.S. Inainte sa fiu acuzat de ipocrizie, am vazut poza pe o pagina pe care o urmaream, am zis sa verific daca cineva chiar vinde asa ceva sau e o facatura (mai ales ca poza e manarita evident).

Oda celui mai tare “profesor”

Orice ar putea intelege lumea din postarile mele, in cei 2 ani (si un pic) de postliceala pentru asistenti medicali chiar am avut multi profesori care m-au invatat o gramada de lucruri, care si-au facut meseria constiincios si pe care ii respect. Am intalnit si nenumarate asistente medicale si doctori care si-au rupt din timpul lor de munca pentru a-mi explica anumite lucruri sau a-mi da niste informatii pe baza carora sa ma documentez suplimentar. Carora le si multumesc si ii si respect pentru munca lor. Dar nu despre ei voi scrie mai departe

Aici nu voi scrie nici despre profesorul de genetica si biochimie din anul 1, la orele caruia ajungeam cu placere (la care am lipsit la o singura ora si chiar am regretat). Nici despre profesoara de chirurgie din anul 2, care s-a straduit sa ne predea mai multe lucruri despre chirurgie decat erau dispusi majoritatea colegilor sa invete. Si care se obosea sa-mi raspunda la intrebari suplimentare la sfarsitul orelor (desi venea de la spital si era obosita si avea si alte griji pe cap). Nici despre profesoara de Pneumologie si Nefrologie, care si-a predat TOATA materia si ne-a oferit si informatii suplimentare, chit ca in clasa domnea o apatie (aproape) generala cand ne preda despre Emfizem Pulmonar sau Insuficienta Renala Cronica. Nici despre profesoara de Nursing din anul 2 care s-a straduit sa ne faca pe toti sa ramanem cu ceva din cursul orelor predate de dansa.

Nu, voi scrie despre un “profesor” care e tot timpul disponibil, care isi preda “orele” foarte concentrat, dar ajutat de imagini si ilustratii – modul cel mai eficient de a invata si retine ceva pentru mine.

Este vorba de un… student. Armando Hasudungan. Un student care are a facut (pana azi) cam 100 si ceva de filmulete despre Anatomie, Biochimie, Fiziologie, Farmacologie si Patofiziologie.

Am dat peste el cautand un filmulet care sa ma ajute sa-mi fixez niste concepte de imunologie, o materie extrem de stufoasa si greu de invatat. Playlistul asta este foarte util pentru a verifica ce ai retinut din cateva cursuri pline de informatii:

De ce e asa de tare acest profesor? Pentru ca ai acces la cursurile lui gratuit, oricand, oriunde (ai o conexiune la internet). Si pentru ca, daca vrei sa inveti mai multe, exista intotdeauna pubmed si diferite manuale scumpe, dar daca nu ai invatat bine niste lucruri de baza… degeaba citesti tu un Oxford’s Handbook of…

Desigur, nu este nici el lipsit de greseli. Dar ce profesor este 100% corect in ceea ce iti preda, in conditiile in care anumite informatii se schimba cu mare viteza in Medicina?

Combinate cu un Atlas de Fiziopatologie (vezi info si aici) si un manual bun, poate ajuta foarte mult in a retine lucruri – asta daca te intereseaza partea teoretica a meseriei noastre.